ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3202/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3202/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele;

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul Gorj, reclamanții C.I. și V.G. au chemat în

judecată pe pârâta SC C.E.O. SA - Sucursala Electrocentrale Turceni pentru ca

prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata

drepturilor bănești care se cuvin reclamanților în calitate de coautori ai

realizării tehnice denumită "branșarea motoarelor electrice de 7,2 Mw1 pe

perioada 1 iulie 2009 - 30 iunie 2012 corespunzător cotelor de contribuție

respectiv C.I. - 50%, V.G. -35%, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că sunt coautorii realizării tehnice "branșarea motoarelor

electrice de 7,2 Mw" care a fost implementată în procesul de producție al

pârâtei, soluție tehnică folosită și în prezent fiind aplicată la un număr de 6

motoare.

S~a mai menționat că prin sentința nr.

128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj s-a constatat că reclamanții sunt

autorii realizării tehnice, în dosarul în care s-a pronunțat sentința fiind

întocmită o expertiză tehnică de către expert D.D. în care s~a concluzionat că

realizarea tehnică a fost implementată de pârâtă și este folosita și în

prezent, pârâta realizând importante economii prin folosirea acesteia.

În drept s-au invocat dispozițiile

art. 73 din Legea nr. 64/1991.

Prin sentința civilă nr. 54 din 28

martie 2013, Tribunalul Gorj a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive.

A respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamanții C.I. și V. în contradictoriu cu pârâta SC C.E.O. SA -

Sucursala Electrocentrale Turceni, având ca obiect drept de autor și drepturi

conexe.

Prin Decizia nr. 64 din 16 septembrie

2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondate,

apelurile declarate de reclamanții C.I. și V.G. împotriva sentinței civile nr.

54 din 28 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Prin Decizia nr. 1167 din 8 aprilie

2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții C.I. și V.G. împotriva deciziei

instanței de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a reținut că este nefondat motivul de recurs prin care se susține

încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 128/2009 a

Tribunalului Gorj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție (ca urmare a respingerii recursului

formulat împotriva deciziei pronunțate în apel), referitor la condițiile de

noutate și utilitate pe care trebuia să le îndeplinească realizarea tehnică.

Așa cum s-a reținut și în Decizia nr.

3098 din 4 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

pronunțată în litigiul dintre părți care a avut ca obiect pretențiile deduse

din aceeași realizare tehnică, aferente perioadei 1 iulie 2006-30 iunie 2009, îndeplinirea

de către realizarea tehnică a condițiilor prevăzute de art. 73 alin. (1) din

Legea nr. 64/1991 și anume, noutatea ia nivelul unității și utilitatea

acesteia, a fost clarificată în litigiul soluționat irevocabil prin Decizia

civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

litigiu în care s-a menționat și data în raport de care se fac verificările

aferente.

Obiectul litigiului finalizat prin

Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție l-a constituit constatarea calității reclamanților de coautori ai

realizării tehnice în cauză, în temeiul art. 73 din Legea nr. 64/1991.

Prin Decizia civilă nr. 3850 din 18

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-au reținut următoarele, în

ceea ce privește data în raport de care se fac verificările referitoare la

îndeplinirea de către realizarea tehnică a condițiilor privind noutatea la

nivelul unității și utilitatea acesteia: "Condițiile de atestare a unei

realizări tehnice se raportează la data la care aceasta este făcută publică (în

ceea ce privește noutatea) și se aplică (din perspectiva utilității), stadiul

tehnicii fiind cel de la data respectivă, iar nu de ia o dată ulterioară."

Astfel, noutatea și utilitatea

realizării tehnice se verifică în raport de data la care aceasta este tăcuta

publică și aplicată, moment la care se raportează și stadiul tehnicii.

Pentru cererile vizând despăgubiri

pentru o perioadă ulterioară acestui moment se poate invoca faptul că soluția

propusă prin realizarea tehnică nu se mai aplică în forma de la data la care a

fost făcută publică, că a suferit modificări în timp, situație de fapt a cărei

verificare nu coincide cu verificarea noutății și utilității realizării

tehnice, în sensul prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991.

Faptul că pârâta, deși invocă în fapt,

modificarea soluției tehnice, în mod impropriu susține că acest lucru ar afecta

noutatea realizării tehnice, nu poate duce la concluzia existenței puterii de

lucru judecat sub aspectul neintervenirîi în timp a modificărilor soluției

propuse prin realizarea tehnică, întrucât nu acesta a fost obiectul cercetării

judecătorești finalizate prin pronunțarea Deciziei civile nr. 3850 din 18 iunie

2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum s-a reținut anterior.

Nu se poate reține existența puterii

de lucru judecat nici sub aspectul nemodificării soluției tehnice până la data

de 30 iunie 2009, raportat la litigiul finalizat prin Decizia nr. 3098 din 4

iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și care a

avut ca obiect pretențiile deduse din aceeași realizare tehnică, aferente

perioadei 1 iulie 2006-30 iunie 2009, având în vedere că acest aspect nu

rezultă a fi fost invocat în apărare de către pârâtă, astfel că nici nu a putut

fi analizat de către instanțe, pentru a intra în puterea de lucru judecat.

Intimata pârâtă a invocat în recursul

soluționat prin hotărârea menționată anterior că realizarea tehnică în cauză nu

ar mai fi nouă față de stadiul actual al tehnicii, susținere considerată

neîntemeiată de către instanța de recurs, ținând cont de faptul că noutatea se

verifică prin raportare Ia data la care realizarea tehnică a fost făcută

publică, așa cum reiese din Decizia civilă nr. 3850 din 18 iunie 2010 a Înaltei

Curți de Casație și justiție, iar nu la stadiul actual al tehnicii.

Astfel, prin această decizie instanța

de recurs nu a analizat, legat de această apărare a pârâtei, daca au intervenit

sau nu modificări în timp ale realizării tehnice în cauză, față de momentul la

care aceasta a fost făcută publică.

Întinderea puterii de lucru judecat

este dată de dispozitivul și considerentele hotărârii care susțin acest

dispozitiv, iar nu de concluziile unui raport de expertiză administrat în acea

cauză.

Motivul principal al respingerii

acțiunii de către prima instanță de fond a fost reprezentat de concluzia la

care s-a ajuns, din interpretarea probelor administrate, în sensul ca

realizarea tehnică a suferit modificări fundamentale și ca nu mai există o

identitate propriu-zisă între realizarea tehnică concepută de reclamanți și cea

rezultată în urma modificărilor aduse de către pârâtă, motiv pentru care

reclamanții nu mai dovedesc îndreptățirea la acordarea vreunor drepturi

bănești.

Faptul că în mod impropriu prima

instanță de fond a calificat această situație de fapt ca reprezentând

nemaiîndeplinirea de către realizarea tehnică a condiției noutății nu poate

duce în sine la casarea deciziei date în apel. Atâta timp cât nu există motive

de casare care să implice modificarea situației de fapt determinată prin

analiza probelor administrate în cauză în sensul menționat anterior, o astfel

de casare nu ar fi decât formală.

În ceea ce privește motivele de recurs

prin care se susține greșita respingere a cererii de efectuare a unei

contraexpertize și a obiecțiunilor la raportul de expertiză întocmit de către

expertul T.V., Înalta Curte a reținut că aceste critici vizează temeinicia

hotărârii atacate, iar nu nelegalitatea acesteia.

Prin aceste motive se critică, în

principal, modul în care a fost administrata proba cu expertiza în fața primei

instanțe șt cele reținute de către acesta.

Expertiza solicitată în apel a fost

respinsă de către instanța de apel raportându-se la faptul că în fața primei

instanțe au fost efectuate două expertize prin care s-a ajuns la aceeași

concluzie, astfel că prin încuviințarea unei a treia expertize în cauză s-ar fi

tergiversat soluționarea acesteia.

În recurs, prin raportare la

prevederile art. 304 partea introductivă C. proc. civ., nu pot fi formulate

critici referitoare la modalitatea de interpretare și administrare a probelor

de către instanțele de fond, cu consecința reanalizării acestor probe, întrucât

aceste critici privesc temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.

Expertiza depusă în recurs nu poate fi

avută în vedere în susținerea pretențiilor recurenților având în vedere, pe de

o parte, că reprezintă o expertiză extrajudiciară, nefiind respectat astfel

principiul nemîjloeiriî administrării probelor, iar, pe de altă parte, ca în

recurs, potrivit art. 305 C. proc. civ. nu este admisibilă decât proba cu

înscrisuri.

Susținerile recurentului C.V., legat

de același aspect menționat anterior, în sensul că prin respingerea de către

prima instanță a obiecțiunîlor la expertiza efectuată de către expertul T.V. și

a contraexpertizei de către instanța de apel s-a încălcat puterea de lucru

judecat a hotărârilor menționate anterior, sub aspectul neintervenirii

modificărilor până la 12 mai 2009, sunt nefondate, prin raportare la cele

reținute mai sus, în cadrul analizei motivului de recurs privind încălcarea

puterii de lucru judecat a hotărârilor anterioare.

Este nefondat motivul de recurs

invocat de către reclamantul V.G. prin care se susține greșita soluționare de

către instanțele de fond a cererii de recuzare a expertului T.V., întrucât a

făcut dovada existenței conflictului de interese dintre acesta și pârâtă.

Cererea de recuzare a expertului T.V.

a fost respinsă de către prima instanță de fond ca fiind tardiv formulată prin

raportare la prevederile art. 204 alin. (2) C. proc. civ., nefiind analizată pe

fond, soluție considerată legală de către instanța de apel.

Prin motivul de recurs formulat,

recurentul nu a arătat de ce consideră nelegală decizia instanței de apel sub

aspectul interpretării art. 204 alin. (2) C. proc. civ., nu a arătat de ce

consideră că în acest caz nu a intervenit decăderea din dreptul de a formula

cererea de recuzare, drept exercitat după trecerea termenului prevăzut de lege.

Obiectul recursului îl constituie

soluția instanței de apel. Atâta timp cât nu s-au formulat critici de

nelegalttate față de această soluție, care să ducă la constatarea nelegalitățil

respingerii ca tardivă a cererii de recuzare, instanța de recurs nu poate intra

în analiza temeiniciei motivelor de recuzare formulate față de expertul T.V.

Împotriva acestei decizii, în temeiul

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a formulat cerere de revizuire

reclamantul V.G., susținând că este potrivnică următoarelor Decizii nr. 3850

din 18 iunie 2010, nr. 924 din 22 februarie 2013, nr. 3089 din 4 iunie 2013

pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, revîzuentul a

arătat că ultima soluție este In contradicție cu primele trei, toate cele patru

procese purtându-se între aceleași părți și având același obiect sau obiecte în

strânsă legătură unele cu altele - drepturile de autor cu privire la realizarea

tehnică „branșarea motoarelor electrice de 7,2 Mw" și fiind soluționate de

aceeași instanță de recurs - Înalta Curte de Casație și Justiție.

Decizia atacată aduce atingere

dreptului revizuentului la un proces echitabil, așa curn este reglementat de

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că dreptul

său de autor a fost recunoscut de Înalta Curte și, conform Legii nr. 64/1991,

ar fi trebuit să-i aducă acestuia beneficii materiale, însă a rămas fără niciun

efect în urma pronunțării hotărârii a cărei revizuire o solicită.

Din perspectiva Convenției Europene a

Drepturilor Omului, instanța de recurs nu ar fi trebuit să se limiteze la

cercetarea motivelor de nelegalitate dacă printr-o analiză completă a acestora

nu s-ar fi reparat soluția inechitabilă adoptată de instanțele fondului.

Toate expertizele tehnice efectuate în

celelalte trei cauze au stabilit noutatea și utilitatea realizării tehnice

contrar expertizei tehnice întocmite în ultimul dosar de expertul T.V.

Modificările tehnologice au fost analizate în totalitate și de expertul D.D.,

acestea fiind mult anterioare anului 2009. Caracterul de noutate și utilitate a

fost constatat și de expertul C.M. Subiectivismul expertului T. este evident și

este foarte probabil să se datoreze relațiilor contractuale ce au existat la un

moment dat între fuma administrată de soția acestuia și pârâtă. Chiar dacă s-a

respins cererea de recuzare ca tardivă, instanța ar fi trebuit să analizeze

toate probele dosarului și să constate că raportul de expertiză T. emite o

opinie izolată nesusținută de niciun alt înscris sau raport de expertiză

întocmit în celelalte 3 cauze.

Înalta Curte de Casație și Justiție

face abstracție de Decizia nr. 3850 din 18 iunie 2010 pronunțată cu aproape 4

ani în urmă și de raportul de expertiză D. ce a fundamentat motivarea acesteia

din acel moment și pronunță în prezent o soluție potrivnică, contradictorie, ce

nu are suport probator, singura probă avută în vedere fiind expertiza T., deși

ar fi fost just să fie analizat întregul material probator existent la dosar.

Nu este just ca în prezent revizuentul

să piardă cel mai important drept - acela de a valorifica realizarea tehnică -

pentru simplul motiv ca un expert părtinitor, interesat în a susține cauza

pârâtei, formulează concluzii neadevărate cărora instanța de judecată le

atribuie valoare probatorie absolută (probabil considerând că este o lucrare de

specialitate), deși existau la dosar numeroase alte probe printre care și alte

expertize mai complexe și structurate care au concluzionat fără niciun dubiu că

realizarea tehnică aparține revizuentului în calitate de coautor, este nouă și utilă

în raport cu stadiul tehnicii și este exploatată de pârâtă.

Relevanța cea mai mare o are faptul că

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție supusă revizuirii desființează

efectele Deciziei nr. 3850 din 18 iunie 2010, efecte ce au fost stabilite cu

autoritate de lucru judecat, aducându-se atingere atât dreptului revizuentului

prevăzut de art. 73 din Legea nr. 64/1991, cât și principiului de drept al

autorității lucrului judecat.

În prezent, unica posibilitate de a

remedia soluția evident eronată pronunțată de Înalta Curte în Decizia nr. 1167

din 08 aprilie 2014 este promovarea unei cereri de revizuire.

Înalta Curte constată

inadmisibiîitatea cererii de revizuire, în considerarea dispozițiilor art. 326

alin. (3) C. proc. civ., care limitează dezbaterile Ia admisibilitatea cererii

și faptele pe care se întemeiază aceasta și a următoarelor considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 322 alin.

(1) pct. 7 C. proc. civ., text legal invocat de revizuent în susținerea cererii

formulate, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau

prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci

când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Motivul de revizuire invocat în

susținerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Una dintre cerințele de admisibilitate

a cererii de revizuire, care rezultă din chiar textul procedural, este cea ca

hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași

cauza, în rezolvarea aceluiași raport juridic dedus judecății, deci între

aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză,

Dispozițiile citate au în vedere

situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză,

înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării

acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării

acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate

cu încălcarea acestui principiu.

Pentru existența acestui caz de

revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză,

condiție fundamentala față de finalitatea mai sus exprimată a revizuirii, aceea

de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.

În speță, nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de lege pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume

ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți,

obiect și cauză.

Astfel, nu există identitate de obiect

m privința hotărârilor pretins potrivnice: litigiul finalizat prin Decizia nr.

3850 din 18 iunie 2010 a vizat recunoașterea calității reclamanților de autori

ai realizării tehnice denumite „branșarea motoarelor electrice de 7,2 Mw",

iar litigiile în care s-au pronunțat Deciziile nr. 924 din 22 februarie 2013,

nr. 3098 din 4 iunie 2013 și nr. 1167 din 8 aprilie 2014 au vizat obligarea

pârâtei la plata drepturilor bănești ce li se cuvin reclamanților în calitate

de coautori ai realizării tehnice denumita „branșarea motoarelor electrice de

7,2 Mw" pentru perioade diferite de timp.

Așadar, cum între hotărârile pretins

contradictorii nu există identitate de obiect, se constată că prin pronunțarea

deciziei a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul puterii

lucrului judecat.

Pe de altă parte, chiar dacă ar fi

întrunită tripla identitate de obiect, cauză și părți, trebuie îndeplinită și o

altă condiție de admisibilitate a cererii de revizuire și anume, aceea ca în

litigiul finalizat prin pronunțarea deciziei a cărei retractare se solicită,

invocându-se excepția puterii de lucru judecat, instanța să fi omis a o

soluționa.

În cazul în care excepția a fost

respinsă, împotriva hotărârii nu se poate face cerere de revizuire deoarece,

într-o astfel de situație, problema dacă există sau nu în acea cauză o hotărâre

anterioară cu putere de lucru judecat în conformitate cu prevederile art. 1201

C. civ. a format obiectul judecății și a fost rezolvată negativ. Judecându-se o

astfel de cerere, instanța ar fi obligată să se pronunțe asupra temeiniciei

soluției date în legătură cu excepția, ceea ce nu este posibil într-o

revizuire.

Doctrina și jurisprudența au reiterat

în mod constant această condiție de admisibilitate a cererii de revizuire în

situația analizării contrarietății de hotărâri potrivit dispozițiilor art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

Or, în speța, prin decizia a cărei

revizuire se solicită, instanța de recurs s-a pronunțat asupra criticii prin

care s-a susținui încălcarea puterii de lucru judecat a sentinței civile nr.

128/2009 a Tribunalului Gorj, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3850 din 18

iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitor la condițiile de

noutate și utilitate pe care trebuia să le îndeplinească realizarea tehnică.

Cu privire la cererile vizând

despăgubiri pentru o perioadă ulterioară s-a arătat că noutatea și utilitatea

realizării tehnice se verifică în raport de data la care aceasta este făcută

publică și aplicată, moment la care se raportează și stadiul tehnicii

Referitor la Decizia nr. 3850 din 18

iunie 2010a Înaltei Curți, ce a avut ca obiect recunoașterea calității

reclamanților de autori ai realizării tehnice, instanța supremă a reținut că nu

există putere de lucru judecat sub aspectul neintervenirii în timp a modificărilor

soluției propuse prin realizarea tehnică, întrucât nu acesta a fost obiectul

cercetării judecătorești finalizate prin pronunțarea acestei decizii.

În ceea ce privește cea de-a doua

decizie invocata de revizuent, respectiv Decizia nr. 3098 din 4 iunie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a reținut existența puterii de lucru

judecat sub aspectul nemodificării soluției tehnice până la data de 30 iunie

2009, raportat la litigiul finalizat prin Decizia nr. 3098 din 4 iunie 2013 ce

a avut ca obiect pretențiile deduse din aceeași realizare tehnică, aferente

perioadei 1 iulie 2006-30 iunie 2009. Această chestiune - dacă au intervenit

sau nu modificări în timp ale realizării tehnice în cauză, față de momentul la

care aceasta a fost tăcută publica - nu a fost invocată în apărare de către

pârâtă și nu a fost analizată de către instanța de recurs pentru a intra în

puterea de lucru judecat.

Cea de-a treia decizie în raport cu

care revizuentul invocă existența unei contrarietății - Decizia nr. 924 din 22

februarie 2013 a Înaltei Curți s-a pronunțat pe o excepție și anume, nulitatea

recursului. Ca urmare, nu este îndeplinită o condiție generală de

admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de dispozițiile art. 322

C. proc. civ., și anume, aceea ca hotărârea dată în recurs să evoce fondul.

În litigiul finalizat prin Decizia nr.

1167 din 8 aprilie 2014, a cărei retractare o solicită revizuentul, s-a reținut

că puterea de lucru judecat se analizează raportat la dispozitivul hotărârii și

Ia considerentele care susțin acest dispozitiv, motivul principal al

respingerii acțiunii fiind reprezentat de concluzia la care s-a ajuns din

interpretarea probelor administrate, constatându-se că realizarea tehnică a

suferit modificări fundamentale și că nu mai există o identitate propriu-zisa

între realizarea tehnică concepută de reclamanți și cea rezultată în urma

modificărilor aduse de către pârâtă, motiv pentru care reclamanții nu mai

dovedesc îndreptățirea la acordarea vreunor drepturi bănești.

În prezenta cale extraordinară de

atac, prin susținerile invocate, revizuentul V.G. a formulat de fapt un recurs

la recurs, deoarece a reiterat criticile aduse In fața instanței de recurs, ce

nu pot fi reanalizate și nu pot fi încadrate în condițiile expres și limitativ

prevăzute pentru exercitarea unei revizuiri în scopul retractării hotărârii

judecătorești.

În considerarea argumentelor expuse,

care susțin inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să dispună în

consecința.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul V.G. împotriva Deciziei nr. 1167 din data de

8 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 noimbrie2014.