ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 291

din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I civilă, în

dosarul 13923/95/2011, a fost admisă acțiunea, așa cum a fost precizată ulterior,

formulată de reclamanții C.I. și V.G., în contradictoriu cu pârâta SC C.E.O. SA,

prin Sucursala Electrocentrale Rovinari, dispunându-se obligarea pârâtei la

plata către reclamantul C.I. la 60.424 lei și către reclamantul V.G. la 42.296

lei despăgubiri civile, precum și la 5.078 lei cheltuieli de judecată către

ambii reclamanți.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au

solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești ce li se cuvin în

calitate de coautori ai realizării tehnice denumite „branșarea motoarelor

electrice de 7,2 Mw”, pentru perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011, corespunzător

cotelor de contribuție, respectiv pentru C.I. 50% și V.G. 35%.

În raport de

probatoriul administrat în cauză, respectiv lucrarea întocmită de expert B.G., s-a

apreciat că realizarea tehnică ai cărei coautori sunt reclamanții îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, fiind o

creație nouă la nivelul unității, în speță la nivelul C.E.R., actual Sucursala

Electrocentrale Rovinari, respectiv utilă acesteia în procesul de producție.

Potrivit raportului

de expertiză, realizarea tehnică este rezultatul activității inventive

desfășurat de reclamanți alături de alte persoane, așa cum este descrisă în

proiectul tehnic întocmit de reclamanți și este folosită de societatea pârâtă

începând cu anul 1991.

Până în anul 2002,

metoda tehnică a fost utilizată la patru grupuri energetice de 330 Mw nr. 3, 4,

5, 6, în total 8 motoare cu putere nominală fiecare de 7,2 Mw, iar din anul

2002 metoda tehnică a fost aplicată la 3 grupuri energetice de 330 Mw nr. 4, 5

și 6, în total 6 motoare electrice cu putere nominală fiecare de 7,2 Mw.

Din anul 2006 metoda

tehnică a fost aplicată la două grupuri energetice de 330 Mw nr. 4 și 5, în

total patru motoare electrice cu putere nominală de 7,2 Mw.

A reținut expertul că

soluția tehnică ai căror autori sunt reclamanții și pe care pârâta o utilizează

are caracter de noutate la nivelul unității, apreciind expertul că acest

caracter se menține atât timp cât o altă metodă mai fiabilă nu a apărut ca

noutate în stadiul tehnicii.

Tribunalul a

înlăturat susținerile pârâtei, în sensul că metoda tehnică utilizată de pârâtă

nu ar fi identică realizării tehnice ai cărei autori sunt reclamanții, întrucât

expertiza întocmită în cauză înlătură orice dubiu privitor la acest aspect.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților, în raport cu eficiența

economică și tehnică, s-a reținut că, din raportul de expertiză contabilă întocmit

în cauză de expert B.L., a rezultat că volumul total al producției fizice

realizate de societatea pârâtă prin aplicarea realizării tehnice denumite

„branșarea motoarelor electrice de 7,2 Mw” se ridică la 67.168 Mwh.

A arătat expertul că

eficiența economică realizată de societatea pârâtă ca urmare a folosirii

realizării tehnice pe ultimii 3 ani a fost de 1.208.747 lei, calcul realizat

raportat la eficiența economică înregistrată de grupurile energetice 4 și 5 la

care a fost folosită realizarea tehnică în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011.

Reclamanții au solicitat,

cu titlu de despăgubiri, un procent de 10% din rezultatele economice

înregistrate de pârâtă, susținând că aceasta este practica societății pârâte în

relația cu alți autori ai invențiilor sau realizărilor tehnice, susțineri care

au fost apreciate ca fiind pertinente.

A reținut expertul

contabil că 10% din eficiența economică înregistrată de societatea pârâtă ca

urmare a folosirii realizării tehnice ai cărei autori sunt reclamanții este de

120.847 lei, din care reclamantului C.I. i se cuvine 50%, respectiv 60.424 lei,

iar reclamantului V.G. 35%, reprezentând 42.296 lei, restul procentului de 15%

revenind altor coautori ai realizării tehnice.

În ceea ce privește

cota de contribuție asupra realizării tehnice denumite „branșarea motoarelor

electrice de 7,2 Mw”, realizată de cei doi reclamanți împreună cu P.M., F.A. și

B.C., așa cum rezultă din adresa nr. 11141 din 9 iulie 1991, s-a reținut că este

stabilită prin sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul

Gorj în dosarul nr. 156/95/2009.

Prin decizia nr. 11

din 20 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă, s-au respins,

ca nefondate, apelurile declarate de atât de către reclamanții C.I., V.G., cât

și de către pârâta SC C.E.O. SA – Sucursala Electrocentrale Rovinari.

Pentru a decide

astfel, instanța a respins, în primul rând, excepțiile procesuale invocate de

către pârâtă prin motivele de apel.

Astfel, a considerat

că acțiunea dedusă judecății nu este prematur formulată, în condițiile în care,

anterior promovării litigiului de față, reclamanții au solicitat și obținut pe

cale judiciară recunoașterea calității lor de autori ai realizării tehnice

pentru a cărei utilizare de către pârâtă solicită despăgubiri în cauză.

De asemenea, excepția

prescripției dreptului la acțiune nu poate fi primită, deoarece în cauză nu

sunt solicitate drepturi bănești pentru o perioadă anterioară formulării

cererii de chemare în judecată mai mare de trei ani, față de dispozițiile art. 3

alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data la care a luat naștere

dreptul la acțiune (respectiv data la care a fost efectiv folosită realizarea

tehnică și de la care se pretind drepturi bănești).

Calculul termenului

de prescripție nu se impune a fi făcut în cauză în raport de data de 08 iulie 2005,

dată la care se susține că apelanții reclamanți ar fi depus o cerere pentru

încheierea unui contract /eliberarea unui certificat care să ateste calitatea

de autor, întrucât nu se solicită drepturi bănești de la acea dată.

Este reală susținerea

apelanților pârâți în sensul că prin art. 73 din Legea nr. 64/1991 nu s-a reglementat

durata pentru care autorilor realizărilor tehnice li se cuvin drepturi bănești,

legea lăsând acest aspect libertății de voință a părților. În condițiile în

care, însă, între autorul unei realizări tehnice și unitatea beneficiară nu se

încheie contract, nimic nu împiedică instanța să aplice prin analogie

prevederile art. 31 alin. (1) din aceeași lege, care reglementează durata de

valabilitate a brevetului de invenție, de 20 de ani. În această perioadă, în

măsura în care unitatea utilizează realizarea tehnică, autorului acesteia i se

cuvin drepturi bănești în temeiul art. 73 din Legea nr. 64/1991.

În concluzie, dreptul

la despăgubiri al autorilor unei realizări tehnice nu se naște odată cu dreptul

de a cere încheierea contractului/eliberarea certificatului, ci acest drept se

naște în permanență pe o durată de 20 de ani de la data la care autorii

realizării tehnice au făcut cunoscută unității realizarea tehnică, în măsura în

care realizarea tehnică este efectiv utilizată în procesul de producție.

Nu sunt aplicabile în

cauză dispozițiile Legii nr. 62/1974 privind invențiile și inovațiile, invocate

de apelanta-pârâtă. Prevederile acestei legi au fost abrogate expres prin art. 70

din Legea nr. 64/1991.

S-a apreciat,

totodată, că este dovedită calitatea procesuală activă în cauză, în principal,

cu înscrisurile întocmite în 1991 (respectiv cererea de inovație nr. 11059 din 08

iulie 1991, avizul CTA nr. 964 din 03 august 1990 și adresa nr. 11141 din 09

iulie 1991), înscrisuri necontestate, precum și cu sentința 128 din 19 mai 2009,

pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, care acționează cu

puterea unei prezumții simple de lucru judecat, care nu a fost răsturnată de

apelanta-pârâtă, în sensul de a face dovada că autori ai respectivei realizări tehnice

sunt alte persoane, și nu apelanții-reclamanți.

Cât privește dreptul

apelanților-reclamanți de a pretinde despăgubiri de la apelanta-pârâtă,

respectiv calitatea procesuală pasivă, Curtea a apreciat că este dovedită în

cauză.

În baza art. 73 din Legea

nr. 64/1991, are calitate procesuală pasivă în astfel de litigii unitatea

economică în care își desfășoară activitatea autorul realizării tehnice.

În speță, în anul

1990, când apelanții-reclamanți au încercat inițial să obțină o recunoaștere a

utilității realizării tehnice în discuție și a calității lor de autori ai

acesteia, apelanții-reclamanți erau angajați ai RENEL, respectiv la Filiala Electrocentrale Turceni. De aceeași unitate aparținea la acea dată și pârâta. Nu s-a

făcut dovada contrarie în cauză, respectiv aceea că apelanta-pârâtă nu este

succesoare în drepturi în raport cu fostele unități componente ale RENEL; o

asemenea dovadă era în sarcina apelantei- pârâte, dată fiind multitudinea

operațiunilor de reorganizare la care au fost supuse fostele unități componente

ale RENEL.

Pe fondul litigiului,

prima instanță a verificat și stabilit, prin expertiza tehnică efectuată în

cauză, că apelanta-pârâtă utilizează realizarea tehnică ai cărei autori sunt

apelanții reclamanți.

A fost înlăturată susținerea

apelantei-pârâte în sensul că metoda de realizare a branșării folosită este

similară cu presupusa realizare tehnică, dar nu identică cu aceasta, că s-a

făcut în baza schițelor/proiectelor tehnice proprii, fiind similară, dar nu

identică cu soluția din desenele prezentate de reclamanți în instanță. Din

înscrisurile întocmite în anul 1991, rezultă că s-a verificat utilitatea

realizării tehnice în litigiu și s-a propus extinderea folosirii ei în toate

unitățile ce aparțineau de aceeași

regie. Astfel

fiind, prezumția care se desprinde în cauză este aceea că sursa de la care au

provenit

schițele/proiectele tehnice

sunt apelanții-reclamanți, și nu terțe persoane.

O altă susținere a

apelantei-pârâte, în sensul că soluția nu are decât avantaje aparente, că s-au

căutat soluții proprii, care au fost implementate (cea de branșare a motoarelor

electrice prin intermediul unor izolatori electrici montați pe fiecare fază,

dublarea numărului de schimbătoare de căldură, schimbarea sistemului de răcire

a motoarelor, montarea de capete terminale moderne, înlocuirea motoarelor cu

altele cu o variantă diferită a sistemului de răcire) a fost de asemenea

verificată de instanța de fond. Prin

suplimentul la

raportul de expertiză, expertul a analizat aceste susțineri și le-a înlăturat.

Nu s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize.

Criticile formulate

de apelanții-reclamanți, vizând întinderea drepturilor bănești acordate, au

fost respinse sunt nefondate.

Prin raportul de

expertiză contabilă a fost calculată eficiența economică și, în raport de

aceasta, întinderea drepturilor bănești cuvenite apelanților-reclamanți. Înscrisurile

înaintate de apelanta-pârâtă, în vederea efectuării raportului de expertiză

contabilă, au emanat și de la compartimentul economic al apelantei-pârâte, astfel

cum s-a dovedit prin înscrisurile noi depuse în apel, analizate în preambulul

deciziei de față. Verificarea realității datelor comunicate de apelanta-pârâtă

excede cadrului procesual dedus judecății.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, SC C.E.O. SA - Sucursala

Electrocentrale Rovinari, criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează:

- În mod greșit,

instanța de apel a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr.

64/1991, în condițiile în care raporturile juridice între părți s-au născut și

s-au consumat sub imperiul Legii nr. 62/1974, ca efect al depunerii de către

reclamanți a cererii de inovație nr. 11059 din 8 iulie 1991, al avizului C.T.A.

nr. 964 din 3 august 1990 și al adresei nr. 1I 141/09/7.1991, emise de Filiala

l - Electrocentrale Turceni.

Aplicarea Legii nr. 64/1991

ar conduce la încălcarea principiului constituțional al neretroactivității

legii civile.

În aplicarea art. 65,

66 și 67 din Legea nr. 62/1974 privind invențiile și inovațiile, astfel cum

rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, precum și din raportul de

expertiză întocmit la prima instanță, lucrarea tehnică „Branșarea motoarelor

electrice de 7,2 Mw” a făcut obiectul unei propuneri de inovație, care nu a

fost atestată ca atare.

Aplicând prin

analogie art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, care reglementează acordarea

drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile aplicate și

nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii, reclamanții trebuie să

primească drepturi bănești calculate conform art. 73 din Legea nr. 62/1974,

cererea de inovație fiind înregistrată la data de 8 iulie 1991.

- Instanța de apel a

făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 64/1991,

potrivit cărora unitatea care aplică realizarea tehnică are obligația să ateste

calitatea de autor.

Deci, pentru ca

intimații să aibă calitate procesuală activă, este necesară fie atestarea

calității de autor al realizării tehnice de unitatea care aplică această

realizare, fie constatarea sa de către instanța de judecată, astfel cum s-a

stabilit prin sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul

Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, în ce privește SC C.E.T. SA.

Instanța de apel a

apreciat în mod greșit că acea hotărâre judecătorească produce efecte și în

privința pârâtei din prezenta cauză.

Pe de o parte, nu este

relevant faptul că, la data când reclamanții au încercat recunoașterea utilității

tehnice și a calității de autor (iulie 1991), pârâta aparținea, ca și Filiala

Eectrocentrale Turceni, de aceeași unitate RENEL, deoarece data „încercării

recunoașterii calității de autor” nu este un reper reglementat de lege, care să

producă efecte juridice.

Pe de altă parte, este

nerelevantă calitatea autorului realizării tehnice de angajat al unității care

aplică realizarea tehnică, deoarece legea nu conferă automat calitate

procesuală pasivă doar pe simplul motiv că autorul este angajatul pârâtei.

- Nu au fost corect

aplicate dispozițiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, nefiind

îndeplinită condiția ca realizarea tehnică să fie nouă la nivelul unității,

pentru perioada revendicată 2008-2011.

Realizarea tehnică a

fost adusă la cunoștința publică încă din anul 1990-1991, făcând parte din

stadiul tehnicii, fiind aplicată în societate, așa cum rezultă din raportul de

expertiză tehnic întocmit în cauză, din anul 1991.

- În mod nelegal, instanța

de apel a aplicat prin analogie dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991

privind durata de protecție a brevetului de invenție, întrucât aceste prevederi

vizează strict domeniul reglementat, în Legea nr. 64/1991 nu există dispoziții

similare referitoare la inovații sau realizări tehnice și, în plus, termenul de

protecție al brevetului de invenție începe să curgă de la data de depozit al

invenției.

- În mod nelegal a

fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, despăgubirile cerute

de reclamanții pentru perioada de trei ani anterioară formulării acțiunii nu sunt

în termenul de prescripție prevăzut de art. 3 raportat la art. 7 din Decretul nr.

167/1958.

Dacă reclamanții se

consideră îndreptățiți la astfel de despăgubiri în temeiul Legii nr. 64/1991,

acțiunea în valorificarea pretențiilor trebuia introdusă în termen de trei ani

de la data intrării în vigoare a acesteia.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

apreciază că recursul nu este fondat.

În soluționarea

cauzei, instanța de apel a pornit de la premisa că sentința civilă nr. 128 din 19

mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, definitivă

și irevocabilă, se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, iar

această apreciere este contestată prin motivele de recurs, cu argumentul că

respectiva hotărâre judecătorească a fost pronunțată în contradictoriu cu o

altă persoană juridică decât recurenta- pârâtă din prezenta cauză.

Criticile recurentei

pe acest aspect sunt nefondate.

Prin sentința civilă nr.

128 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009,

definitivă prin decizia nr. 261 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova,

Secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie, irevocabilă prin decizia nr.

3850 din 18 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția civilă și proprietate intelectuală (file 5 - 14 dosar fond), a fost

admisă cererea formulată de către reclamanții C.I. și V.G. (alături de alte

trei persoane) în contradictoriu cu pârâta SC C.E.T. SA și, drept urmare, s-a

constatat că reclamanții sunt autorii realizării tehnice denumite „Branșarea

motoarelor electrice de 7,2 MW” cu contribuțiile: C.I. 50%; V.G. 35%; P.M. 5 %;

F.A. 5% și B.I.C. 5%.

Prin H.G. nr. 1024/2011,

s-a prevăzut înființarea SC C.E.O. SA prin fuziunea SC C.E.C. SA, SC C.E.R. SA,

SC C.E.T. SA și Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA.

În art. 2 alin. (2)

s-a arătat că, în urma procesului de fuziune, aceste societăți comerciale își

încetează existența, în condițiile legii, iar prin art. 4 s-a prevăzut expres

că, de la data înregistrării în registrul comerțului, SC C.E.O. SA preia toate

drepturile și va fi ținut de toate obligațiile fostelor societăți comerciale

supuse fuziunii, subrogându-se în drepturile și obligațiile decurgând din

raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs.

SC C.E.O. SA a fost

înregistrată în registrul comerțului la data de 31 mai 2012 (fila 196 dosar

fond), ca atare, de la acea dată, s-au produs toate efectele juridice preconizate

prin H.G. nr. 1024/2011, respectiv încetarea existenței societăților comerciale

supuse fuziunii, inclusiv a SC C.E.T. SA și subrogarea noii societăți

înființate în toate drepturile și obligațiile decurgând din raporturile

juridice ale acestora cu terții.

În consecință, efectele

hotărârilor judecătorești pronunțate în cauze în care fosta SC C.E.T. SA a avut

calitatea de parte s-au extins, cu începere de la data de 31 mai 2012, asupra

succesorului universal al acesteia, SC C.E.O. SA, întocmai ca și cum ar fi

participat la judecarea cauzei, succesorul fiind obligat să respecte dispozițiile

hotărârii judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Așadar, contrar

susținerilor recurentei, obligația acesteia de a respecta dispozițiile

sentinței civile nr. 128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj decurge din relativitatea

efectelor acestei hotărâri, și nu din apartenența pârâtei, la nivelul anului

1991, de aceeași unitate ca și fosta SC C.E.T. SA. De altfel, instanța de apel

a reținut acest fapt nu în contextul puterii lucrului judecat a sentinței

civile nr. 128 din 19 mai 2009, astfel cum ar rezulta din motivele de recurs,

ci al calității procesuale pasive, criticile neavând suport și din această

perspectivă.

În virtutea efectului

pozitiv al puterii lucrului judecat, chestiunile tranșate prin sentința civilă nr.

128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj, anume calitatea reclamanților de

autori ai realizării tehnice denumite „Branșarea motoarelor electrice de 7,2

MW” și contribuțiile acestora (C.I. - 50% și V.G. - 35%) nu pot fi repuse în

discuție în prezenta cauză, în cadrul căreia dreptul dedus judecății decurge în

mod necesar tocmai din calitatea reclamanților de autori ai realizării tehnice.

Din considerentele

expuse anterior, se relevă faptul că instanța de apel a apreciat în mod corect că

reclamanții au calitate procesuală în prezenta cauză, fiind îndreptățiți să

pretindă despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor bănești cuvenite

în calitate de autori ai realizării tehnice aplicate de către o unitate din

cadrul pârâtei, criticile pe acest aspecte nefiind fondate.

Totodată, vor fi

înlăturate și susținerile vizând calificarea lucrării „Branșarea motoarelor

electrice de 7,2 MW” ca fiind o propunere de inovație, căreia i-ar fi

aplicabile prevederile Legii nr. 62/1974: natura de realizare tehnică a

lucrării, suspusă prevederilor art. 73 din Legea nr. 64/1991, a fost stabilită

cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009 a

Tribunalului Gorj, astfel încât acest aspect nu poate fi reevaluat în prezenta

cauză, constituind premisa examinării temeiniciei pretențiilor reclamanților,

astfel cum, în mod corect, s-a apreciat prin decizia recurată.

În ceea ce privește condițiile

de acordare a drepturilor bănești cuvenite autorilor realizării tehnice,

decurgând din art. 73 din Legea nr. 64/1991, prin motivele de recurs s-a

susținut că nu este întrunită cerința ca realizarea tehnică să fie nouă la

nivelul unității din cadrul societății pârâte, pentru perioada 2008 – 2011,

pentru care s-au formulat pretențiile în cauză, atât timp cât lucrarea a fost

adusă la cunoștința publică încă din anul 1991, fiind aplicată de la acel

moment la Termocentrala Rovinari, făcând parte din stadiul tehnicii.

Contrar susținerilor

recurentei, caracterul de noutate al realizării tehnice la nivelul unității

care o aplică se stabilește în funcție de momentul începerii aplicării, fie

prin recunoașterea de către unitatea însăși, prin contractul prevăzut de art. 73

alin. (1) din Legea nr. 64/1991, fie prin determinarea de către instanța de

judecată, în cadrul cererii de acordare de despăgubiri potrivit dreptului

comun, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (3) din lege.

Atât timp cât

procesul de aplicare a realizării tehnice are un caracter continuu, noutatea nu

poate fluctua în timp, ci se stabilește pentru întreaga durată de aplicare, cu

începere de la primul act de aplicare.

Astfel, aplicarea

începută, de către aceeași unitate, anterior perioadei pentru care autorii

solicită contravaloarea drepturilor bănești, nu poate fi considerată ca făcând

parte din stadiul tehnicii ce interesează respectiva realizare tehnică (în

sensul de ansamblu al

cunoștințelor

accesibile publicului la nivelul

unității care o aplică

la nivel mondial)

și, ca atare, distructivă de noutate - astfel cum se susține prin motivele de

recurs -, în condițiile în care caracterul de noutate este relevat la momentul

începerii aplicării

și se menține pe întreaga durată a utilizării obiectului realizării tehnice de

către unitate.

Sunt nefondate și criticile

referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului material la

acțiune.

Recurenta nu a

contestat aprecierea instanței de apel în sensul că drepturile bănești se cuvin

autorilor unei realizări tehnice pentru întreaga perioadă de aplicare a acesteia

de către unitate, însă a susținut că aceste drepturi pot fi eventual valorificate,

pe calea unei cereri de chemare în judecată, doar într-un termen de trei ani de

la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, în aplicarea art. 3 și 7 din

Decretul nr. 167/1958.

Aceste susțineri sunt

nefondate, avându-se în vedere caracterul continuu al aplicării realizării

tehnice, ceea ce înseamnă că obligația de plată a unității, corelativă dreptului

de creanță pretins de către autori, născută la data începerii aplicării, este

cu executare succesivă.

În aplicarea art. 12

din Decretul nr. 167/1958,

dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre

prestațiile succesive se stinge printr-o prescripție distinctă, de trei ani

(conform art. 3 din decret), astfel încât pretențiile cu acest obiect pot fi

valorificate

prin

intermediul instanței de judecată pentru o perioadă de trei ani anterioară

formulării cererii de chemare în judecată.

Constatările

anterioare sunt suficiente pentru aprecierea legalității deciziei recurate pe

aspectul prescripției dreptului material la acțiune, observându-se că sunt

lipsite de relevanță aprecierile instanței de apel privind incidența în cauză, prin

analogie, a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, referitoare

la durata de protecție a unui brevet de invenție, atât timp cât pretențiile

formulate în cauză vizează o perioadă de timp situată înlăuntrul termenului de

20 de ani prevăzut de art. 31 alin. (1) din lege. Ca atare, urmează a fi

înlăturat motivul de recurs pe acest aspect.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va

respinge ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA-Sucursala Electrocentrale

Rovinari împotriva deciziei nr. 11 din 20 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 8 noiembrie 2013.