ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5141/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 291 din 25 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Gorj, Secția I civilă, în dosarul 13923/95/2011, a fost admisă acțiunea, așa cum a fost precizată ulterior, formulată de reclamanții C.I. și V.G., în contradictoriu cu pârâta SC C.E.O. SA, prin Sucursala Electrocentrale Rovinari, dispunându-se obligarea pârâtei la plata către reclamantul C.I. la 60.424 lei și către reclamantul V.G. la 42.296 lei despăgubiri civile, precum și la 5.078 lei cheltuieli de judecată către ambii reclamanți. În motivarea sentinței, s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor bănești ce li se cuvin în calitate de coautori ai realizării tehnice denumite „branșarea motoarelor electrice de 7,2 Mw”, pentru perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011, corespunzător cotelor de contribuție, respectiv pentru C.I.

50% și V.G. 35%. În raport de probatoriul administrat în cauză, respectiv lucrarea întocmită de expert B.G., s-a apreciat că realizarea tehnică ai cărei coautori sunt reclamanții îndeplinește condițiile prevăzute de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, fiind o creație nouă la nivelul unității, în speță la nivelul C.E.R., actual Sucursala Electrocentrale Rovinari, respectiv utilă acesteia în procesul de producție.

Potrivit raportului de expertiză, realizarea tehnică este rezultatul activității inventive desfășurat de reclamanți alături de alte persoane, așa cum este descrisă în proiectul tehnic întocmit de reclamanți și este folosită de societatea pârâtă începând cu anul 1991. Până în anul 2002, metoda tehnică a fost utilizată la patru grupuri energetice de 330 Mw nr. 3, 4, 5, 6, în total 8 motoare cu putere nominală fiecare de 7,2 Mw, iar din anul 2002 metoda tehnică a fost aplicată la 3 grupuri energetice de 330 Mw nr. 4, 5 și 6, în total 6 motoare electrice cu putere nominală fiecare de 7,2 Mw. Din anul 2006 metoda tehnică a fost aplicată la două grupuri energetice de 330 Mw nr. 4 și 5, în total patru motoare electrice cu putere nominală de 7,2 Mw.

A reținut expertul că soluția tehnică ai căror autori sunt reclamanții și pe care pârâta o utilizează are caracter de noutate la nivelul unității, apreciind expertul că acest caracter se menține atât timp cât o altă metodă mai fiabilă nu a apărut ca noutate în stadiul tehnicii. Tribunalul a înlăturat susținerile pârâtei, în sensul că metoda tehnică utilizată de pârâtă nu ar fi identică realizării tehnice ai cărei autori sunt reclamanții, întrucât expertiza întocmită în cauză înlătură orice dubiu privitor la acest aspect. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților, în raport cu eficiența economică și tehnică, s-a reținut că, din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză de expert B.L., a rezultat că volumul total al producției fizice realizate de societatea pârâtă prin aplicarea realizării tehnice denumite „branșarea motoarelor electrice de 7,2 Mw” se ridică la 67.168 Mwh.

A arătat expertul că eficiența economică realizată de societatea pârâtă ca urmare a folosirii realizării tehnice pe ultimii 3 ani a fost de 1.208.747 lei, calcul realizat raportat la eficiența economică înregistrată de grupurile energetice 4 și 5 la care a fost folosită realizarea tehnică în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2011. Reclamanții au solicitat, cu titlu de despăgubiri, un procent de 10% din rezultatele economice înregistrate de pârâtă, susținând că aceasta este practica societății pârâte în relația cu alți autori ai invențiilor sau realizărilor tehnice, susțineri care au fost apreciate ca fiind pertinente. A reținut expertul contabil că 10% din eficiența economică înregistrată de societatea pârâtă ca urmare a folosirii realizării tehnice ai cărei autori sunt reclamanții este de 120.847 lei, din care reclamantului C.I.

i se cuvine 50%, respectiv 60.424 lei, iar reclamantului V.G. 35%, reprezentând 42.296 lei, restul procentului de 15% revenind altor coautori ai realizării tehnice. În ceea ce privește cota de contribuție asupra realizării tehnice denumite „branșarea motoarelor electrice de 7,2 Mw”, realizată de cei doi reclamanți împreună cu P.M., F.A. și B.C., așa cum rezultă din adresa nr. 11141 din 9 iulie 1991, s-a reținut că este stabilită prin sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009. Prin decizia nr. 11 din 20 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de atât de către reclamanții C.I., V.G., cât și de către pârâta SC C.E.O.

SA – Sucursala Electrocentrale Rovinari. Pentru a decide astfel, instanța a respins, în primul rând, excepțiile procesuale invocate de către pârâtă prin motivele de apel. Astfel, a considerat că acțiunea dedusă judecății nu este prematur formulată, în condițiile în care, anterior promovării litigiului de față, reclamanții au solicitat și obținut pe cale judiciară recunoașterea calității lor de autori ai realizării tehnice pentru a cărei utilizare de către pârâtă solicită despăgubiri în cauză. De asemenea, excepția prescripției dreptului la acțiune nu poate fi primită, deoarece în cauză nu sunt solicitate drepturi bănești pentru o perioadă anterioară formulării cererii de chemare în judecată mai mare de trei ani, față de dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data la care a luat naștere dreptul la acțiune (respectiv data la care a fost efectiv folosită realizarea tehnică și de la care se pretind drepturi bănești).

Calculul termenului de prescripție nu se impune a fi făcut în cauză în raport de data de 08 iulie 2005, dată la care se susține că apelanții reclamanți ar fi depus o cerere pentru încheierea unui contract /eliberarea unui certificat care să ateste calitatea de autor, întrucât nu se solicită drepturi bănești de la acea dată. Este reală susținerea apelanților pârâți în sensul că prin art. 73 din Legea nr. 64/1991 nu s-a reglementat durata pentru care autorilor realizărilor tehnice li se cuvin drepturi bănești, legea lăsând acest aspect libertății de voință a părților. În condițiile în care, însă, între autorul unei realizări tehnice și unitatea beneficiară nu se încheie contract, nimic nu împiedică instanța să aplice prin analogie prevederile art. 31 alin. (1) din aceeași lege, care reglementează durata de valabilitate a brevetului de invenție, de 20 de ani.

În această perioadă, în măsura în care unitatea utilizează realizarea tehnică, autorului acesteia i se cuvin drepturi bănești în temeiul art. 73 din Legea nr. 64/1991. În concluzie, dreptul la despăgubiri al autorilor unei realizări tehnice nu se naște odată cu dreptul de a cere încheierea contractului/eliberarea certificatului, ci acest drept se naște în permanență pe o durată de 20 de ani de la data la care autorii realizării tehnice au făcut cunoscută unității realizarea tehnică, în măsura în care realizarea tehnică este efectiv utilizată în procesul de producție. Nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile Legii nr. 62/1974 privind invențiile și inovațiile, invocate de apelanta-pârâtă. Prevederile acestei legi au fost abrogate expres prin art. 70 din Legea nr. 64/1991.

S-a apreciat, totodată, că este dovedită calitatea procesuală activă în cauză, în principal, cu înscrisurile întocmite în 1991 (respectiv cererea de inovație nr. 11059 din 08 iulie 1991, avizul CTA nr. 964 din 03 august 1990 și adresa nr. 11141 din 09 iulie 1991), înscrisuri necontestate, precum și cu sentința 128 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, care acționează cu puterea unei prezumții simple de lucru judecat, care nu a fost răsturnată de apelanta-pârâtă, în sensul de a face dovada că autori ai respectivei realizări tehnice sunt alte persoane, și nu apelanții-reclamanți. Cât privește dreptul apelanților-reclamanți de a pretinde despăgubiri de la apelanta-pârâtă, respectiv calitatea procesuală pasivă, Curtea a apreciat că este dovedită în cauză.

În baza art. 73 din Legea nr. 64/1991, are calitate procesuală pasivă în astfel de litigii unitatea economică în care își desfășoară activitatea autorul realizării tehnice. În speță, în anul 1990, când apelanții-reclamanți au încercat inițial să obțină o recunoaștere a utilității realizării tehnice în discuție și a calității lor de autori ai acesteia, apelanții-reclamanți erau angajați ai RENEL, respectiv la Filiala Electrocentrale Turceni. De aceeași unitate aparținea la acea dată și pârâta. Nu s-a făcut dovada contrarie în cauză, respectiv aceea că apelanta-pârâtă nu este succesoare în drepturi în raport cu fostele unități componente ale RENEL; o asemenea dovadă era în sarcina apelantei- pârâte, dată fiind multitudinea operațiunilor de reorganizare la care au fost supuse fostele unități componente ale RENEL.

Pe fondul litigiului, prima instanță a verificat și stabilit, prin expertiza tehnică efectuată în cauză, că apelanta-pârâtă utilizează realizarea tehnică ai cărei autori sunt apelanții reclamanți. A fost înlăturată susținerea apelantei-pârâte în sensul că metoda de realizare a branșării folosită este similară cu presupusa realizare tehnică, dar nu identică cu aceasta, că s-a făcut în baza schițelor/proiectelor tehnice proprii, fiind similară, dar nu identică cu soluția din desenele prezentate de reclamanți în instanță. Din înscrisurile întocmite în anul 1991, rezultă că s-a verificat utilitatea realizării tehnice în litigiu și s-a propus extinderea folosirii ei în toate unitățile ce aparțineau de aceeași regie.

Astfel fiind, prezumția care se desprinde în cauză este aceea că sursa de la care au provenit schițele/proiectele tehnice sunt apelanții-reclamanți, și nu terțe persoane. O altă susținere a apelantei-pârâte, în sensul că soluția nu are decât avantaje aparente, că s-au căutat soluții proprii, care au fost implementate (cea de branșare a motoarelor electrice prin intermediul unor izolatori electrici montați pe fiecare fază, dublarea numărului de schimbătoare de căldură, schimbarea sistemului de răcire a motoarelor, montarea de capete terminale moderne, înlocuirea motoarelor cu altele cu o variantă diferită a sistemului de răcire) a fost de asemenea verificată de instanța de fond. Prin suplimentul la raportul de expertiză, expertul a analizat aceste susțineri și le-a înlăturat.

Nu s-a solicitat efectuarea unei contraexpertize. Criticile formulate de apelanții-reclamanți, vizând întinderea drepturilor bănești acordate, au fost respinse sunt nefondate. Prin raportul de expertiză contabilă a fost calculată eficiența economică și, în raport de aceasta, întinderea drepturilor bănești cuvenite apelanților-reclamanți. Înscrisurile înaintate de apelanta-pârâtă, în vederea efectuării raportului de expertiză contabilă, au emanat și de la compartimentul economic al apelantei-pârâte, astfel cum s-a dovedit prin înscrisurile noi depuse în apel, analizate în preambulul deciziei de față. Verificarea realității datelor comunicate de apelanta-pârâtă excede cadrului procesual dedus judecății.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, SC C.E.O. SA - Sucursala Electrocentrale Rovinari, criticând-o pentru motive de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează: - În mod greșit, instanța de apel a considerat că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 64/1991, în condițiile în care raporturile juridice între părți s-au născut și s-au consumat sub imperiul Legii nr. 62/1974, ca efect al depunerii de către reclamanți a cererii de inovație nr. 11059 din 8 iulie 1991, al avizului C.T.A. nr. 964 din 3 august 1990 și al adresei nr. 1I 141/09/7.1991, emise de Filiala l - Electrocentrale Turceni. Aplicarea Legii nr. 64/1991 ar conduce la încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile.

În aplicarea art. 65, 66 și 67 din Legea nr. 62/1974 privind invențiile și inovațiile, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, precum și din raportul de expertiză întocmit la prima instanță, lucrarea tehnică „Branșarea motoarelor electrice de 7,2 Mw” a făcut obiectul unei propuneri de inovație, care nu a fost atestată ca atare. Aplicând prin analogie art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, care reglementează acordarea drepturile bănești cuvenite inventatorilor pentru invențiile aplicate și nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii, reclamanții trebuie să primească drepturi bănești calculate conform art. 73 din Legea nr. 62/1974, cererea de inovație fiind înregistrată la data de 8 iulie 1991. - Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, potrivit cărora unitatea care aplică realizarea tehnică are obligația să ateste calitatea de autor.

Deci, pentru ca intimații să aibă calitate procesuală activă, este necesară fie atestarea calității de autor al realizării tehnice de unitatea care aplică această realizare, fie constatarea sa de către instanța de judecată, astfel cum s-a stabilit prin sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, în ce privește SC C.E.T. SA. Instanța de apel a apreciat în mod greșit că acea hotărâre judecătorească produce efecte și în privința pârâtei din prezenta cauză. Pe de o parte, nu este relevant faptul că, la data când reclamanții au încercat recunoașterea utilității tehnice și a calității de autor (iulie 1991), pârâta aparținea, ca și Filiala Eectrocentrale Turceni, de aceeași unitate RENEL, deoarece data „încercării recunoașterii calității de autor” nu este un reper reglementat de lege, care să producă efecte juridice.

Pe de altă parte, este nerelevantă calitatea autorului realizării tehnice de angajat al unității care aplică realizarea tehnică, deoarece legea nu conferă automat calitate procesuală pasivă doar pe simplul motiv că autorul este angajatul pârâtei. - Nu au fost corect aplicate dispozițiile art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, nefiind îndeplinită condiția ca realizarea tehnică să fie nouă la nivelul unității, pentru perioada revendicată 2008-2011.

Realizarea tehnică a fost adusă la cunoștința publică încă din anul 1990-1991, făcând parte din stadiul tehnicii, fiind aplicată în societate, așa cum rezultă din raportul de expertiză tehnic întocmit în cauză, din anul 1991. - În mod nelegal, instanța de apel a aplicat prin analogie dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 privind durata de protecție a brevetului de invenție, întrucât aceste prevederi vizează strict domeniul reglementat, în Legea nr. 64/1991 nu există dispoziții similare referitoare la inovații sau realizări tehnice și, în plus, termenul de protecție al brevetului de invenție începe să curgă de la data de depozit al invenției. - În mod nelegal a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, despăgubirile cerute de reclamanții pentru perioada de trei ani anterioară formulării acțiunii nu sunt în termenul de prescripție prevăzut de art. 3 raportat la art. 7 din Decretul nr. 167/1958.

Dacă reclamanții se consideră îndreptățiți la astfel de despăgubiri în temeiul Legii nr. 64/1991, acțiunea în valorificarea pretențiilor trebuia introdusă în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a acesteia. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat. În soluționarea cauzei, instanța de apel a pornit de la premisa că sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, definitivă și irevocabilă, se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, iar această apreciere este contestată prin motivele de recurs, cu argumentul că respectiva hotărâre judecătorească a fost pronunțată în contradictoriu cu o altă persoană juridică decât recurenta- pârâtă din prezenta cauză.

Criticile recurentei pe acest aspect sunt nefondate. Prin sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 156/95/2009, definitivă prin decizia nr. 261 din 19 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă și pentru cauze cu minori și familie, irevocabilă prin decizia nr. 3850 din 18 iunie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și proprietate intelectuală (file 5 - 14 dosar fond), a fost admisă cererea formulată de către reclamanții C.I. și V.G. (alături de alte trei persoane) în contradictoriu cu pârâta SC C.E.T. SA și, drept urmare, s-a constatat că reclamanții sunt autorii realizării tehnice denumite „Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW” cu contribuțiile: C.I.

50%; V.G. 35%; P.M. 5 %; F.A. 5% și B.I.C. 5%. Prin H.G. nr. 1024/2011, s-a prevăzut înființarea SC C.E.O. SA prin fuziunea SC C.E.C. SA, SC C.E.R. SA, SC C.E.T. SA și Societatea Națională a Lignitului Oltenia SA. În art. 2 alin. (2) s-a arătat că, în urma procesului de fuziune, aceste societăți comerciale își încetează existența, în condițiile legii, iar prin art. 4 s-a prevăzut expres că, de la data înregistrării în registrul comerțului, SC C.E.O. SA preia toate drepturile și va fi ținut de toate obligațiile fostelor societăți comerciale supuse fuziunii, subrogându-se în drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terții, inclusiv în litigiile în curs. SC C.E.O.

SA a fost înregistrată în registrul comerțului la data de 31 mai 2012 (fila 196 dosar fond), ca atare, de la acea dată, s-au produs toate efectele juridice preconizate prin H.G. nr. 1024/2011, respectiv încetarea existenței societăților comerciale supuse fuziunii, inclusiv a SC C.E.T. SA și subrogarea noii societăți înființate în toate drepturile și obligațiile decurgând din raporturile juridice ale acestora cu terții. În consecință, efectele hotărârilor judecătorești pronunțate în cauze în care fosta SC C.E.T. SA a avut calitatea de parte s-au extins, cu începere de la data de 31 mai 2012, asupra succesorului universal al acesteia, SC C.E.O. SA, întocmai ca și cum ar fi participat la judecarea cauzei, succesorul fiind obligat să respecte dispozițiile hotărârii judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Așadar, contrar susținerilor recurentei, obligația acesteia de a respecta dispozițiile sentinței civile nr. 128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj decurge din relativitatea efectelor acestei hotărâri, și nu din apartenența pârâtei, la nivelul anului 1991, de aceeași unitate ca și fosta SC C.E.T. SA. De altfel, instanța de apel a reținut acest fapt nu în contextul puterii lucrului judecat a sentinței civile nr. 128 din 19 mai 2009, astfel cum ar rezulta din motivele de recurs, ci al calității procesuale pasive, criticile neavând suport și din această perspectivă. În virtutea efectului pozitiv al puterii lucrului judecat, chestiunile tranșate prin sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj, anume calitatea reclamanților de autori ai realizării tehnice denumite „Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW” și contribuțiile acestora (C.I.

- 50% și V.G. - 35%) nu pot fi repuse în discuție în prezenta cauză, în cadrul căreia dreptul dedus judecății decurge în mod necesar tocmai din calitatea reclamanților de autori ai realizării tehnice. Din considerentele expuse anterior, se relevă faptul că instanța de apel a apreciat în mod corect că reclamanții au calitate procesuală în prezenta cauză, fiind îndreptățiți să pretindă despăgubiri reprezentând contravaloarea drepturilor bănești cuvenite în calitate de autori ai realizării tehnice aplicate de către o unitate din cadrul pârâtei, criticile pe acest aspecte nefiind fondate.

Totodată, vor fi înlăturate și susținerile vizând calificarea lucrării „Branșarea motoarelor electrice de 7,2 MW” ca fiind o propunere de inovație, căreia i-ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 62/1974: natura de realizare tehnică a lucrării, suspusă prevederilor art. 73 din Legea nr. 64/1991, a fost stabilită cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 128 din 19 mai 2009 a Tribunalului Gorj, astfel încât acest aspect nu poate fi reevaluat în prezenta cauză, constituind premisa examinării temeiniciei pretențiilor reclamanților, astfel cum, în mod corect, s-a apreciat prin decizia recurată.

În ceea ce privește condițiile de acordare a drepturilor bănești cuvenite autorilor realizării tehnice, decurgând din art. 73 din Legea nr. 64/1991, prin motivele de recurs s-a susținut că nu este întrunită cerința ca realizarea tehnică să fie nouă la nivelul unității din cadrul societății pârâte, pentru perioada 2008 – 2011, pentru care s-au formulat pretențiile în cauză, atât timp cât lucrarea a fost adusă la cunoștința publică încă din anul 1991, fiind aplicată de la acel moment la Termocentrala Rovinari, făcând parte din stadiul tehnicii.

Contrar susținerilor recurentei, caracterul de noutate al realizării tehnice la nivelul unității care o aplică se stabilește în funcție de momentul începerii aplicării, fie prin recunoașterea de către unitatea însăși, prin contractul prevăzut de art. 73 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, fie prin determinarea de către instanța de judecată, în cadrul cererii de acordare de despăgubiri potrivit dreptului comun, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. (3) din lege. Atât timp cât procesul de aplicare a realizării tehnice are un caracter continuu, noutatea nu poate fluctua în timp, ci se stabilește pentru întreaga durată de aplicare, cu începere de la primul act de aplicare.

Astfel, aplicarea începută, de către aceeași unitate, anterior perioadei pentru care autorii solicită contravaloarea drepturilor bănești, nu poate fi considerată ca făcând parte din stadiul tehnicii ce interesează respectiva realizare tehnică (în sensul de ansamblu al cunoștințelor accesibile publicului la nivelul unității care o aplică la nivel mondial) și, ca atare, distructivă de noutate - astfel cum se susține prin motivele de recurs -, în condițiile în care caracterul de noutate este relevat la momentul începerii aplicării și se menține pe întreaga durată a utilizării obiectului realizării tehnice de către unitate. Sunt nefondate și criticile referitoare la respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Recurenta nu a contestat aprecierea instanței de apel în sensul că drepturile bănești se cuvin autorilor unei realizări tehnice pentru întreaga perioadă de aplicare a acesteia de către unitate, însă a susținut că aceste drepturi pot fi eventual valorificate, pe calea unei cereri de chemare în judecată, doar într-un termen de trei ani de la data intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, în aplicarea art. 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958. Aceste susțineri sunt nefondate, avându-se în vedere caracterul continuu al aplicării realizării tehnice, ceea ce înseamnă că obligația de plată a unității, corelativă dreptului de creanță pretins de către autori, născută la data începerii aplicării, este cu executare succesivă.

În aplicarea art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre prestațiile succesive se stinge printr-o prescripție distinctă, de trei ani (conform art. 3 din decret), astfel încât pretențiile cu acest obiect pot fi valorificate prin intermediul instanței de judecată pentru o perioadă de trei ani anterioară formulării cererii de chemare în judecată. Constatările anterioare sunt suficiente pentru aprecierea legalității deciziei recurate pe aspectul prescripției dreptului material la acțiune, observându-se că sunt lipsite de relevanță aprecierile instanței de apel privind incidența în cauză, prin analogie, a dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, referitoare la durata de protecție a unui brevet de invenție, atât timp cât pretențiile formulate în cauză vizează o perioadă de timp situată înlăuntrul termenului de 20 de ani prevăzut de art. 31 alin. (1) din lege.

Ca atare, urmează a fi înlăturat motivul de recurs pe acest aspect. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C.E.O. SA-Sucursala Electrocentrale Rovinari împotriva deciziei nr. 11 din 20 februarie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 noiembrie 2013.