ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1109/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1109/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 21 noiembrie 2011, sub nr.

73281/3/2011, reclamantul S.V.V. a chemat în judecată pe pârâții M.I.R.A. și

Editura M.I.R.A., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să

dispună obligarea pârâților la plata sumelor de 400.000 lei (daune materiale)

și 100.000 (daune morale), precum și a cheltuielilor de judecată ocazionate de

judecarea acestui proces.

În motivarea acțiunii sale, reclamantul a

arătat că în vara anului 2011a început tratative cu unele edituri pentru reeditarea

cărții al cărei autor este - „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”

și care a fost editată la sfârșitul anului 2008, într-o ediție princeps de 500

de exemplare, la Editura M.I.R.A.

Se mai învederează de către reclamantă că, la

publicarea unei cărți, întotdeauna a scos într-o primă ediție un tiraj cu un

număr mic de cărți și, în funcție de cerințele pieții, a reeditat respectivul

titlu într-un tiraj mai mare, aceasta, cu atât mai mult, cu cât unele aspecte

și probleme abordate în respectivele cărți sunt acum de mare actualitate în

țară și în lume. Printre acestea sunt producerea, traficul și consumul de

droguri, fenomenul terorismului și combaterea lui, rețelele și filierele de

crimă organizată transnațională, precum și prevenirea, descoperirea și

combaterea acestor flageluri mondiale.

Unele dintre aceste lucrări au fost ulterior

reeditate în tiraje de peste 10-20.000 exemplare; de altfel, autorul intenționa

să le traducă și să le reediteze în limbi străine pentru alte state europene și

nu numai.

Printre acestea, se află și „Terorismul și

crima organizată transfrontalieră”, titlul din pricina de față.

Această carte a fost editată, cu I.S.B.N. la

Editura M.I.R.A. într-un tiraj de 500 de exemplare. Cărțile au fost distribuite

gratuit unor funcționari publici din instituții ale statului implicate în lupta

împotriva terorismului și crimei organizate transfrontaliere (I.J.P.; poliții

de frontieră; direcții centrale și zonale de crimă organizată și antidrog;

Interpol; Europol; P.N.F.; S.E.C.I.; D.S.C.V.; A.N.V.; Direcții Generale din

M.A.N.; S.R.I.; M.A.E.; Parlamentul României, ș.a.).

În urma unor discuții și tratative economice

cu unele edituri și cunoștințe privind antecalculul reeditării acestei cărți și

a numărului de exemplare ce vor fi scoase în tiraje eficiente, a aflat că

„Terorismul și crima organizată transfrontalieră”, lucrarea ce îi aparține,

este publicată complet pe site-ul M.I.R.A. la următoarea adresă de internet: ș.a.

Aceste adrese sunt publice de pe orice

calculator care are legătură la internet sau intranet și permit copierea fie pe

suport electronic, transmiterea electronică pe orice adresă de mail, messenger etc.

sau multiplicarea pe hârtie a cărții.

Reclamantul mai arată că nu a dat niciodată

vreun acord scris sau verbal de publicare a cărții „Terorismul și crima

organizată transfrontalieră” pe internet sau pe orice alt site; mai mult decât

atât, pe coperta interioară a volumului, deasupra datelor legale de publicare a

acesteia (descrierea C.I.P. a B.N.R. și I.S.B.N.-ului) este menționat pe

fiecare exemplar editat: „Multiplicarea sau editarea acestei lucrări fără

acordul scris al autorului este interzisă”.

De aceea, reclamantul consideră că se impune

obligarea pârâților la daune materiale produse prin încălcarea flagrantă și

vădită a drepturilor de autor pentru cartea: „Terorismul și crima organizată

transfrontalieră” în sumă de 200.000 lei; consideră că această sumă de bani a

pierdut-o prin ineficiența reeditării acestei cărți în următorii 3-5 ani

într-un tiraj de 20-50.000 cărți în limba română, franceză și engleză și vânzarea

în țară și U.E.

În drept, reclamantul a indicat dispozițiile art.

82, 112 și urm. art. 274 C. proc. civ. și pe dispozițiile art. 1 și urm. din

Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

La data de 16 ianuarie 2012, M.A.I.,

reprezentat prin D.G.J., a formulat întâmpinare la cererea de chemare în

judecată, prin care, pentru argumente prezentate pe larg, susține că acțiunea

este neîntemeiată, astfel încât solicită respingerea acțiunii.

Astfel, în esență, s-a arătat că la nivelul

anului 2008, activitatea Editurii M.A.I. s-a derulat prin realizarea lucrărilor

cuprinse în Planul editorial; acesta a fost realizat prin solicitarea de

propuneri de la structurile ministerului (adresa din 22 iulie 2007), în care s-a

menționat explicit: „Cheltuielile materiale pentru realizarea lucrărilor sunt

suportate de la bugetul de stat, iar activitatea editurii M.I.R.A. nu are scop

comercial, lucrările realizate fiind destinate exclusiv pregătirii profesionale

și informării publice.”

Lucrarea „Terorismul și crima organizată

transfrontalieră”, al cărei autor este reclamantul S.V.V., a fost inclusă în

Planul Editorial al M.A.I. pentru anul 2008, la solicitarea structurii la care

autorul lucra în acel moment - C.C.P.I.. Prin adresa din 28 iulie 2008, C.C.P.I.

a înaintat propunerile destinate pregătirii profesionale și informării publice,

în vederea definitivării planului editorial.

Tipărirea volumului (160 de pagini) a fost

aprobată de secretarul general al M.A.I., pentru un număr de 500 de exemplare, lucrarea

fiind ridicată de la Tipografia M.A.I. la data de 10 septembrie 2008. Costul

pentru realizarea lucrării a fost suportat integral de la bugetul de stat și a

însemnat un consistent efort bugetar (conform adresei D.G.M.L.A. din 21

ianuarie 2008, Centrului Cultural i-a fost solicitată diminuarea costurilor fie

prin încadrarea întregului plan editorial în suma de 68.290 lei, fie prin

diminuarea bugetului de venituri și cheltuieli).

După tipărirea lucrării „Terorismul și crima

organizată transfrontalieră”, Editura M.A.I. a asigurat depunerea exemplarelor

la Depozitul legal de carte, conform Legii nr. 111/1995, modificată și

completată cu Legea nr. 594/2004; tirajul lucrării a fost predat structurii

solicitante - C.C.P.I. și a fost distribuit de autor, aspect recunoscut și de

reclamant prin cererea de chemare în judecată.

După momentul ridicării tirajului, autorul nu

a menținut legătura cu Editura M.A.I., neexistând nicio solicitare din partea

acestuia privind reeditarea lucrării sau acordarea avizului acestei structuri

în vederea retipăririi cărții la o altă editură.

În luna septembrie 2010, a fost inaugurat

site-ul Editurii M.A.I. realizat, conform aprobării, în colaborare cu D.G.C.T.I.

Site-ul conține, alături de multe alte secțiuni, și pe cea intitulată

Biblioteca virtuală, care are un scop necomercial și cuprinde „lucrări

destinate pregătirii profesionale și informării publice”; pe acest site au fost

postate lucrări tipărite în perioada 2003-2011; lucrările incluse în secțiunea

respectivă nu au un caracter clasificat, fiind solicitate de personalul M.A.I.

și elevii/studenții unităților de învățământ ale acestei instituții care nu au

putut intra în posesia cărților ca urmare a tirajelor insuficiente.

Realizarea Bibliotecii virtuale a avut la

bază H.G. nr. 1676/2008 privind aprobarea Programului național pentru

digitizarea resurselor culturale naționale și crearea Bibliotecii Digitale a

României. Actul normativ menționat făcea referire, în art. 1, la principiul

libertății de informare și al accesului universal la informație, precum și la

necesitatea integrării resurselor culturale naționale în biblioteca digitală

europeană - Europeana.eu.

Din motivele menționate mai sus, au fost

incluse în Biblioteca virtuală toate cele trei volume amintite, inclusiv cel al

autorului S.V.V.

Pentru lucrări din acest domeniu, M.A.I. nu

trebuie să solicite acordul autorilor în vederea postării pe site, sens în care

pârâta se prevalează de dispozițiile art. 33 lit. a) și e) din Legea nr. 8/1996

privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu modificările și completările

ulterioare, care stabilesc limitarea exercitării drepturilor patrimoniale de

autor.

Față de cele expuse, se solicită respingerea

acțiunii formulate de reclamant.

La data de 19 ianuarie 2012, M.A.I.

reprezentat prin D.G.J., a formulat completare la întâmpinare prin care a

precizat punctul său de vedere cu privire la daunele morale pretinse de

reclamant.

Reclamantul S.V.V. a formulat o completare a

cererii de chemare în judecată, prin care a dezvoltat temeiul juridic al

acțiunii, redând textele de lege care, în aprecierea sa, justifică pretențiile

formulate prin cererea de chemare în judecată; în consecință, s-au invocat

dispozițiile Legii nr. 8/1996 și H.G. nr. 1676/2008.

La 7 iunie 2012, reclamantul a depus la dosar

o cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata de

despăgubiri în cuantum de 1.000.000 lei, reprezentând prejudiciul estimat ca

urmare a încălcării drepturilor de autor, din care 800.000 lei cu titlul de daune

materiale, câștigul nerealizat care constă în profitul sperat în mod rezonabil

de reclamant înaintea publicării operei pe site-ul pârâtului, aferent unei

perioade de 10 ani; suma de 200.000 lei cu titlul de daune morale; obligarea

pârâtului să retragă de pe site-ul oficial al instituției, precum și de pe

site-ul editurii acestei instituții lucrarea „Terorismul și crima organizată

transfrontalieră” al cărei autor este; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1881 din 18

octombrie 2012, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins acțiunea

ca nefondată.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a predat manuscrisul lucrării

„Terorismul și crima organizată transfrontalieră” a Editurii M.I.R.A. care a

editat-o la sfârșitul anului 2008, într-o ediție princeps în 500 de exemplare.

Acest demers a fost urmare a unei adrese

emise de șeful grupului de presă și șeful Editurii M.I.R.A. din 22 august 2007

prin care solicita lucrări pentru definitivarea proiectului de Plan editorial

pe anul 2008 și care viza lucrări profesionale din domeniul managementului,

cursuri și manuale de specialitate, ghiduri, lucrări juridice și de cazuistică.

Pentru cheltuielile materiale pentru

realizarea lucrărilor s-a prevăzut că acestea sunt suportate de la bugetul de

stat; activitatea Editurii M.I.R.A. nu are scop comercial, întrucât lucrările

realizate sunt destinate exclusiv pregătirii profesionale și informării

publice, aspect cunoscut încă de la început de către reclamant; de altfel,

acesta a precizat încă prin motivele cererii de chemare în judecată că,

personal, a distribuit cărțile în mod gratuit unor funcționari publici din

instituțiile statului, implicate în lupta împotriva terorismului și crimei

organizate transfrontaliere (inspectoratele județene de poliție, poliții de

frontieră, direcții centrale și zonale de combatere a crimei organizate și

antidrog; Interpol; Europol; P.N.F., S.E.C.I., D.S.C.V.; A.N.V.; Direcții

Generale din M.A.N., S.N.I., M.A.E., Parlamentul României sa).

Pe de altă parte, tribunalul a mai constatat

că prin răspunsul la întâmpinare, formulat de reclamant, acesta a confirmat că

tipărirea volumului s-a făcut cu suma de 4.175 lei, suportată din bugetul

statului, reclamantul menționând că „efortul… era normal pentru a oferi un plus

de pregătire personalului, elevilor și studenților.”

Prima instanță a constatat că dispozițiile art.

33-38 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe prevăd

limitele exercitării drepturilor de autor, reglementând situațiile și

condițiile în care diverse persoane, fără consimțământul autorului sau al

titularului dreptului de autor și fără plata unei remunerații, pot utiliza sau

transforma o operă.

Astfel, în cazurile prevăzute de art. 33-38,

contrar drepturilor conferite de art. 12-13, titularul dreptului de autor nu

are posibilitatea juridică de a se opune utilizărilor sau transformărilor

neautorizate ale operei, ceea ce se traduce printr-o restrângere a exercițiului

drepturilor în cauză.

Instanța a precizat că situațiile descrise la

art. 33-38 din Legea nr. 8/1996 reprezintă aplicații in concreto ale

dispozițiilor art. 53 din Constituție care reglementează criteriile generale în

care poate fi restrâns exercițiul oricăror drepturi sau libertăți, iar prin instituirea

acestor restrângeri se dă satisfacție cerințelor unor drepturi constituționale,

cum ar fi: dreptul la informație (art. 31), dreptul la învățătură (art. 32) și

accesul la cultură (art. 33); de asemenea, s-a urmărit și satisfacerea unor

interese generale legate de activitatea autorităților statului, inclusiv în

materia “instrucției penale”.

Astfel, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996

prevede că sunt premise fără consimțământul autorului și fără plata vreunei

remunerații următoarele utilizări ale unei opere adusă anterior la cunoștință

publică, cu condiția ca acestea sa fie conforme bunelor uzanțe, să nu

contravină exploatării normale a operei și să nu-l prejudicieze pe autor sau pe

titularii dreptului de utilizare: a) reproducerea unei opere pentru scopuri de

siguranță publică; e) reproducerile specifice realizate de bibliotecile

accesibile publicului, de instituțiile de învățământ sau muzee ori de către

arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau

economic, direct ori indirect.

Reproducerile realizate pentru scopuri de

siguranță publică, indiferent de persoana sau procedura în cadrul căreia sunt

realizate trebuie circumscrise unor scopuri legate de siguranța publică, cum ar

fi cele pentru combaterea unor fapte antisociale. Siguranța publică este o

componentă a securității naționale la care se referă unele texte din

Constituție, astfel că indiferent de categoria din care fac parte,

reproducerile prevăzute de art. 33 alin. (1) lit. a) vizează satisfacerea unui

interes public.

Tribunalul a constatat că prin întâmpinarea

formulată, pârâta a susținut că lucrarea reclamantului, publicată pe site-ul

Editurii M.I.R.A. vizează pregătirea profesională și informarea publică, fiind

solicitată de personalul M.A.I. și elevii și studenții unităților de învățământ

aparținând acestei instituții, care nu au putut intra în posesia cărților,

susținere necombătută de reclamant.

Pe de altă parte, la dosarul cauzei nu s-au

administrat probe din care să rezulte că publicarea lucrării reclamantului s-a

făcut în scopul unor avantaje pecuniare; totodată, s-a apreciat că autorul este

supus unui regim juridic discriminatoriu în care opera este utilizată fără

consimțământul său, însă condiția ca opera să fi fost adusă anterior la

cunoștința publică a fost instituită pentru că legiuitorul prezumă că, prin

divulgare, autorul își asumă și posibilitatea folosirii ei de către alte

persoane.

Cerința legală de „a nu contraveni

exploatării normale a operei” presupune ca terții care utilizează opera în

modalitățile stipulate de art. 33-38 să respecte natura literară, artistică sau

științifică a operei, după caz.

Ultima cerință a textului, a mai reținut

tribunalul, obligă terții să utilizeze opera, astfel încât să nu-l prejudicieze

pe autor; față de referirea fără distincție la prejudiciu, a apreciat instanța,

această cerință vizează atât prejudiciul de natură patrimonială, cât și

prejudiciul moral.

Potrivit art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/96,

titularii ale căror drepturi au fost încălcate pot solicita instanțelor de

judecată, printre altele, repararea prejudiciului calculat potrivit normelor

legale.

În aplicarea acestei norme, s-a apreciat că,

în speță, autorul nu a putut dovedi prejudiciul.

Astfel, nu s-au făcut studii de marketing, nu

s-au administrat probe din care să rezulte volumul de cerere pe piață al unei

astfel de lucrări și posibilitatea de vânzare rapidă într-un tiraj mare; de

asemenea, reclamantul nu a făcut dovada unui volum mare de vânzări nici pentru

celelalte lucrări ale sale, editate anterior.

Cu referire la lucrarea din cauză, a rezultat

că cele 500 de exemplare tipărite inițial au fost distribuite gratuit; în plus,

nu s-au administrat dovezi din care să rezulte că odată ajunsă la cunoștința

publicului, lucrarea a fost solicitată spre multiplicare ca o lucrare

indispensabilă unui segment de public la un moment dat, iar faptul că autorul

și-a propus să o reediteze la nivel național și internațional nu înseamnă prin

el însuși un prejudiciu; expertiza efectuată în cauză a reflectat realizarea unor

calculele propuse de reclamant, având, așadar, un caracter virtual.

Prin urmare, s-a apreciat că nu există nicio

certitudine cu privire la vânzările efective, la dosar nefiind administrate

probe în acest sens.

În termen legal, împotriva acestei sentințe reclamantul

a formulat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare la

motivele de apel, solicitând menținerea sentinței atacate, prin respingerea

apelului ca nefondat.

Prin Decizia civilă nr. 67A din 25 februarie

2014 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind

proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, apelul

reclamantului a fost admis, sentința apelată a fost schimbată în parte, iar pe

fond, s-a admis în parte cererea, dispunându-se obligarea pârâtului la plata

către reclamant a sumei de 2.709,28 lei, reprezentând despăgubiri pentru

prejudiciul material cauzat reclamantului prin încălcarea dreptului de autor cu

privire la lucrarea „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”; au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide în acest sens, în analiza

criticilor formulate prin motivele de apel, instanța a reținut următoarele:

Apelantul-reclamant este autorul lucrării

intitulate „Terorismul și crima organizată transfrontalieră”; în baza acordului

apelantului-reclamant, lucrarea a fost publicată în anul 2008 de Editura M.I.R.A.

(în prezent, M.A.I.), într-un tiraj de 500 de exemplare, iar costurile de

publicare au fost suportate integral din bugetul public.

Ulterior, în luna septembrie 2010, lucrarea a

fost publicată, fără acordul apelantului-reclamant, în secțiunea intitulată

Biblioteca virtuală, pe site-ul de Internet al Editurii M.I.R.A..

Prin formularea cererii de chemare în judecată,

apelantul-reclamant a solicitat repararea, de către intimatul-pârât M.A.I., a

prejudiciilor morale și patrimoniale produse prin încălcarea dreptului său de

autor.

Sub un prim aspect - daunelor morale

solicitate - instanța de apel a apreciat că pretențiile apelantului sunt

neîntemeiate, întrucât niciunul din drepturile sale morale, prevăzute de art. 10

din Legea nr. 8/1996, nu a fost încălcat de către intimatul-pârât.

Astfel, divulgarea operei s-a realizat în

anul 2008, cu acordul apelantului, iar publicarea electronică a lucrării,

realizată de intimat în anul 2010, nu a adus atingere dreptului la paternitatea

operei și dreptului la nume, întrucât calitatea reclamantului de autor al

lucrării și numele acestuia au fost precizate cu prilejul acestei publicări.

Pe de altă parte, instanța de apel a mai

constatat că lucrarea a fost publicată integral și fără modificări, aspect

susținut chiar de către apelant, astfel că nu a fost vătămat nici dreptul la

integritatea operei; dreptul la retractarea operei nu intră în discuție, ca

drept moral, în speța de față.

În consecință, în lipsa oricărei vătămări a

vreuneia dintre valorile nepatrimoniale reunite în conținutul complex al

dreptului de autor, nu se poate reține existența unui prejudiciu moral cauzat

apelantului-reclamant prin fapta intimatului-pârât.

Sub aspectul daunelor materiale solicitate de

apelantul-reclamant, instanța de apel s-a raportat la dispozițiile art. 12-14 din

Legea nr. 8/1996.

În aplicarea acestor norme, curtea de apel a

reținut că fapta pârâtului M.A.I. (fost M.A.I., fost M.I.R.A.) de a publica pe

site-ul de Internet al editurii sale lucrarea realizată de reclamant, fără a

obține acordul prealabil al acestuia, aduce atingere dreptului reclamantului de

a autoriza reproducerea operei sale, cu excepția cazului în care s-ar constata

incidența unor dispoziții legale care să permită utilizarea operei fără

consimțământul autorului și fără ca acesta să aibă dreptul la plata unei

remunerații.

Intimatul-pârât s-a apărat în cauză, invocând

incidența dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 8/1996,

astfel încât curtea de apel a analizat întrunirea cerințelor impuse de aceste

texte.

Astfel, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) și

lit. e) din Lege: „Sunt permise, fără consimțământul autorului și fără plata

vreunei remunerații, următoarele utilizări ale unei opere aduse anterior la

cunoștință publică, cu condiția ca acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să

nu contravină exploatării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor

sau pe titularii drepturilor de utilizare: a) reproducerea unei opere în cadrul

procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de

siguranță publică; (...) e) reproducerile specifice realizate de bibliotecile

accesibile publicului, de instituțiile de învățământ sau de muzee ori de către

arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau

economic, direct ori indirect.

Instanța de apel a reținut că având caracter

de excepție, textul este de strictă interpretare; prin urmare, s-a apreciat că

cele patru cerințe generale impuse de prima teză a textului citat sunt

cumulative, astfel că lipsa oricăreia dintre ele înlătură incidența excepției;

pe lângă aceste condiții generale, este obligatoriu a fi întrunită și oricare dintre

cerințele speciale prevăzute la literele a - i, în considerarea cărora au fost

prevăzute limitările drepturilor patrimoniale de autor.

S-a constatat că, în cauză, nu se poate

reține că reproducerea de către intimatul-pârât a operei apelantului-reclamant

a avut loc în condițiile art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996,

întrucât raportul de drept material dedus judecății este străin de orice

procedură judiciară, parlamentară sau administrativă, iar în ceea ce privește

scopurile de siguranță publică, acestea trebuie să fi fost efectiv urmărite

prin reproducerea operei.

Or, în cauză, intimatul-pârât a afirmat atât

în fața primei instanțe cât și a instanței de apel, că scopul publicării

lucrării pe site-ul editurii a vizat instruirea personalului M.A.I. și a

elevilor/studenților unităților sale de învățământ și chiar a contestat

actualitatea informației științifice cuprinse în lucrare, prin prisma

modificărilor succesive ale Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea

terorismului.

În consecință, instanța de apel a apreciat că

pârâtul nu a dovedit existența scopului prevăzut de lege, dincolo de limitele

unei simple supoziții că o lucrare care tratează teme legate de terorism și

crimă organizată ar contribui la dezvoltarea culturii generale în materie, cu

posibile influențe asupra gradului de siguranță publică.

Curtea de apel a mai apreciat însă că

publicarea lucrării în secțiunea intitulată „Biblioteca virtuală” a site-ului

de Internet al editurii pârâtului reprezintă o reproducere specifică realizată

de o bibliotecă accesibilă publicului, concluzia având la bază dispozițiile art.

1 alin. (1) - (4) din H.G. nr. 1676/2008, principiile și obiectivele promovate

fiind specifice oricărei biblioteci publice, în timp ce deosebirile vizează

doar metodele de informare.

Se reținut că, în cauză, apelantul-reclamat

nu a contestat susținerile intimatului-pârât privind lipsa oricăror avantaje

patrimoniale urmărite prin publicarea lucrării.

Așadar, s-a apreciat că este întrunită în

cauză condiția specială impusă de art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996,

fiind necesar a se examina îndeplinirea celor patru condiții generale.

S-a reținut că primele trei condiții generale

decurg din aducerea anterioară a operei la cunoștință publică, prin publicarea

realizată în anul 2008 cu acordul apelantului-reclamant, și din publicarea

integrală a operei pe un site de Internet ce prezintă credibilitate publică,

prin prisma instituției pe care o reprezintă.

Însă, instanța de apel a apreciat că în cauză

nu este îndeplinită condiția conform căreia utilizarea trebuie să nu îl

prejudicieze pe autor.

Această concluzie are la bază constatarea

unei generoase accesibilități pentru public publicarea unei opere în mediul

virtual, atât din punct de vedere spațial (al locului unde se situează

utilizatorii), cât și din punctul de vedere al înlăturării oricăror impedimente

substanțiale în utilizarea operei de către terți. Practic, publicarea pe

Internet a lucrării apelantului-reclamant a lipsit de finalitate orice eventual

demers al autorului de publicare ulterioară a operei sale, câtă vreme aceasta a

devenit accesibilă oricărei persoane interesate.

Prin urmare, instanța de apel a înlăturat

apărările intimatului-pârât în sensul că fapta sa nu întrunește condițiile unei

fapte ilicite, întrucât chiar și în lipsa unei singure cerințe impuse de art. 33

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, excepția de la încălcarea dispozițiilor art. 12,

art. 13 lit. a) și art. 14 din același act normativ, nu poate fi incidentă.

În ceea ce privește vinovăția intimatului-pârât,

instanța de apel a apreciat că aceasta decurge din obligația ce revine oricărui

subiect de drept, și cu atât mai mult unei autorități publice, de a cunoaște și

respecta dispozițiile legale ce guvernează raporturile juridice la care

participă.

De asemenea, au fost găsite nefondate

susținerile intimatului-pârât privind lipsa oricărui prejudiciu material suferit

de apelantul-reclamant.

Astfel, în întâmpinările depuse în ambele

faze procesuale, intimatul-pârât a afirmat că efortul bugetar consistent pe

care l-a implicat tipărirea, în anul 2008, a lucrării apelantului-reclamant,

s-a justificat prin preocuparea conducerii M.A.I. de a oferi un cadru teoretic

pentru o mai bună pregătire a personalului, elevilor și studenților, precum și

a opiniei publice în domeniul luptei împotriva terorismului și asigurării unui

grad sporit de siguranță publică. De asemenea, a arătat că publicarea lucrării

(alături de altele două) în luna septembrie 2010, pe site-ul Editurii M.A.I.,

în secțiunea intitulată Biblioteca virtuală, care are scop necomercial și

cuprinde lucrări destinate pregătirii profesionale și informării publice, s-a

datorat solicitărilor personalului M.A.I. și elevilor/studenților unităților

sale de învățământ, care nu au putut intra în posesia cărților, ca urmare a

tirajelor insuficiente. A mai susținut intimatul că această publicare a urmărit

confirmarea principiilor și realizarea obiectivelor afirmate de H.G. nr. 1676/2008.

Instanța de apel a apreciat că toate aceste

afirmații conduc la concluzia existenței valorii științifice a operei în

discuție și a interesului manifestat de public pentru aceasta, chiar și după

publicarea în ediție princeps, în anul 2008, cu consecința prejudicierii

apelantului-reclamant prin fapta intimatului-pârât, faptă prin care a fost

epuizat interesul publicului pentru achiziționarea lucrării ce ar fi fost

publicată în format clasic.

Sub aspectul determinării întinderii

prejudiciului, curtea de apel a constatat incidența dispozițiilor art. 139 alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, luându-se în considerare câștigul de care

apelantul-reclamant a fost lipsit prin fapta intimatului-pârât. Având în vedere

că prin săvârșirea faptei de către intimat, apelantul-reclamant a fost lipsit

și de posibilitatea de a dovedi prin alte mijloace de probă, întinderea

profitului pe care l-ar fi realizat prin reeditarea lucrării sale, instanța a

apreciat că în cauză se impune a se recurge la aplicarea unor prezumții

judiciare, în temeiul celor prevăzute de art. 1199 și art. 1203 C. civ. de la

1865.

În acest sens, s-a avut în vedere că lucrarea

în discuție, prin prisma tematicii abordate, se adresează unui public restrâns,

reprezentat în principal din specialiști ai intimatului, din elevi și studenți

ai instituțiilor de învățământ organizate de acesta. Prin distribuirea gratuită

a lucrării publicate în ediția princeps, o bună parte a acestui public a intrat

în posesia acesteia. În privința publicului larg, instanța de apel a reținut

doar existența unui interes limitat, în lipsa oricăror dovezi produse de

apelantul, căruia îi revenea sarcina probei, conform dispozițiilor art. 1169 C.

civ. Sub acest aspect, s-a considerat ca relevant faptul că reclamantul nu și-a

dovedit nici susținerile privind publicarea anterioară a unor cărți într-un

prim tiraj restrâns, urmată, în funcție de cerințele pieței, de reeditarea

respectivului titlu într-un tiraj mai mare.

S-a constatat caracterul fondat al apărărilor

intimatului-pârât, în sensul permanentei modificări a informației din domeniul

abordat în lucrarea apelantului-reclamant; atare concluzie s-a fundamentat atât

pe constatarea modificărilor repetate ale Legii nr. 535/2004 privind prevenirea

și combaterea terorismului, dar și pe necesitatea adaptării răspunsului

specialiștilor în raport cu radicalizarea fenomenului terorist, diversificarea

manifestărilor crimei organizate, evoluția permanentă a grupărilor teroriste.

În aceste condiții, curtea de apel a reținut

că publicarea lucrării în discuție în anul 2008, într-un număr de 500 de

exemplare, nu a epuizat interesul publicului pentru această lucrare; ca atare,

s-a considerat rezonabil a presupune că apelantul putea, în absența faptei

ilicite a intimatului-pârât, să tipărească și să valorifice un număr de 250 de

exemplare ale operei în discuție.

Raportând acest număr de exemplare la

profitul net nerealizat, determinat prin expertiza contabilă administrată în

fața primei instanțe pentru cel mai mic tiraj propus de reclamant (fila 183), a

rezultat suma de 2.709,28 lei (433.485 x 250:40.000) care reprezintă valoarea

prejudiciului produs apelantului și la a cărui reparare a fost obligat

intimatul-pârât, în temeiul dispozițiilor art. 139 alin. (1) din Legea nr. 8/1996,

prin admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate în acest sens, în

aplicarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

În termen legal, împotriva acestei decizii au

promovat recurs atât reclamantul S.V.V., cât și pârâtul M.A.I.

s-a prevalat de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând, în esență, că decizia recurată este dată cu aplicarea greșită

a legii.

Recurentul consideră că respingerea

constatării existenței unui prejudiciu moral și respingerea cererii de acordare

a daunelor morale sunt lipsite de suport legal și faptic, în condițiile în care

a dovedit că a aflat despre postare lucrării sale de către pârât abia după ce

purtase negocieri și contactase diverse edituri din țară și străinătate,

distribuitori interni și externi pentru a realiza o noua editare a cărții sale.

Impactul și afectarea sa psihică sunt evidente din moment ce toate demersurile

anterioare i-au fost năruite în momentul în care o terța persoană i-a atras

atenția ca aceasta carte poate fi găsită de către orice persoană pe site-ul

intimatului M.A.I.

Recurentul solicită instanței de recurs să

constate că susținerile pârâtului conform cărora a realizat aceasta postare

doar pentru instruirea personalului propriu sunt contrazise de conduita

acestuia care a permis accesul la biblioteca virtuală oricărei persoane, având

în vedere că pârâtul nu a introdus un cod de acces care să fie folosit doar de

către personalul propriu, situație în care, într-adevăr, scopul didactic ar fi

fost dovedit.

Or, procedând în acest mod, pârâtul M.A.I.

l-a prejudiciat în mod evident pe autor, cauzându-i atât daune morale cât și

materiale, întrucât l-a pus în imposibilitate de a-și valorifica opera al cărei

autor este (paternitate și drepturi exclusive de exploatare, drepturi opozabile

erga omnes); în acest context, recurentul consideră că, în speță, se verifică

un evident prejudiciu moral ce i-a fost creat prin fapta pârâtei, prejudiciu ce

trebuie reparat.

Recurentul-reclamant a formulat critici și în

ce privește determinarea prejudiciului material de către instanța de apel.

Astfel, s-a considerat rezonabil a se

presupune că „apelantul-reclamant putea, în absenta faptei ilicite a

intimatului-pârât, să tipărească și să valorifice un număr de 250 exemplare ale

operei în discuție”; apoi, raportând acest număr la profitul net nerealizat s-a

obținut suma de 2.709,28 lei, sumă la care a fost cuantificat prejudiciului ce

i-ar fi fost produs.

În opinia recurentului-reclamant, aceste

concluzii ale instanței de apel sunt fără temei legal și fără niciun

corespondent în probele cauzei.

Astfel, se arată de către recurent că în

lipsa faptei ilicite a pârâtului M.A.I., ar fi putut tipări câte exemplare

voia, problema punându-se în legătură cu câte exemplare s-ar fi vândut,

deoarece profitul provine din valorificarea cărților, iar nu direct, din

tipărirea lor. Or, în aprecierea recurentului, în lipsa faptei ilicite a

pârâtului, interesul publicului de specialitate ar fi fost sporit, întrucât

publicul nu avea o altă alternativă de procurare a acestei cărți; în plus,

atragerea publicului larg cădea în sarcina autorului și a editurii, prin

eforturile acestora de a asigura distribuirea cărții; tocmai în acest sens,

recurentul astfel cum a dovedit, a contactat diferite edituri din străinătate

care s-au arătat interesate să traducă și să publice cartea până la momentul

identificării postării acesteia pe site-ul pârâtului M.A.I.

Or, sentința recurată se referă doar la

„profitul net nerealizat”, ceea ce este în contradicție cu noțiunea de

prejudiciu și cu faptul că existența prejudiciului dă dreptul la repararea lui

integrală, reparare ce se realizează în natură sau, atunci când aceasta nu este

posibilă, prin acordarea de despăgubiri.

Pentru a fi susceptibil de reparare,

prejudiciul trebuie sa îndeplinească anumite condiții, anume: să fie cert -

adică existența și întinderea lui să fie sigure; este cert prejudicial actual,

adică prejudicial deja produs, cât și prejudicial viitor, care este sigur ca se

va produce ca urmare a faptei ilicite, fiind astfel posibil de evaluat.

În speță, prin expertiza administrată la

prima instanță (probă necombătută printr-un alt mijloc de proba), s-a stabilit

că reclamantul a suferit un prejudiciu evident al cărui cuantum minim este de

876.363 lei, sumă stabilită de expert cu titlu de profit brut obținut pentru

cel mai mic tiraj și doar pentru o perioadă de 3 ani.

În opinia recurentului, instanța de apel a

realizat arbitrar un calcul care este în contradicție cu celelalte argumente

din decizie, anume cele prin care se referă la ipoteza „în lipsa faptei ilicite.”,

iar nu cum ar fi fost corect „în prezența faptei ilicite.”

Pe lângă caracterul lui cert, prejudiciul

trebuie să fie direct, adică să constituie un efect nemijlocit al faptei

ilicite de care se leagă printr-un raport de cauzalitate; în speță, prejudiciul

creat este direct și decurge din fapta ilicită a pârâtului de a-i publica

reclamantului opera, fără a avea acordul acestuia.

În plus, prejudiciul trebuie să nu fi fost

acoperit încă, ceea ce în speță este neîndoielnic.

Recurentul reclamant mai susține că

prejudiciul patrimonial este prejudiciul care poate fi evaluat în bani.

Or, repararea prejudiciului patrimonial în

cadrul răspunderii civile impune ca despăgubirile să cuprindă atât valoarea

pierderii efective (damnum emergens), cât și beneficiul sau câștigul nerealizat

(lucrum cessans), ceea ce instanța de apel nu a clarificat și nu a acordat,

dispunând doar plata către reclamant a unui profit net calculat în mod

arbitrar, fără nicio bază obiectivă.

De asemenea, apărările intimatului-pârât că

nu a realizat profit din postarea cărții sale pe site-ul menționat sunt

contrazise de afirmațiile aceluiași pârât, conform cărora postarea s-ar fi

făcut pentru instruirea personalului propriu; or, această instruire are un

preț, este remunerată, iar faptul că nu a încasat în mod direct sume de bani

prin această postare nu înseamnă că pârâta nu ar fi realizat vreun profit.

În consecință, recurentul solicită admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii în

totalitate a cererii introductive de instanță și, în consecință, să se dispună

obligarea intimatelor-pârâte, în solidar, la plata sumei de 876.363 lei

stabilită de expert cu titlu de profit brut obținut pentru cel mai mic tiraj și

doar într-o perioadă de 3 ani; obligarea acestora la plata daunelor morale și a

cheltuielilor de judecată (onorariu expert, onorariu avocați, potrivit

dovezilor de la dosarul cauzei).

indicat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

considerând decizia recurată ca nelegală și netemeinică sub aspectul admiterii

în parte a cererii de chemare în judecată.

Recurentul precizează că nu a săvârșit o

faptă ilicită, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de apel, întrucât

includerea cărții în biblioteca virtuală este permisă de prevederile legale

incidente, la care face referire în cele ce urmează.

Astfel, în luna septembrie 2010 a fost

inaugurat site-ul Editurii M.A.I. care conține, alături de multe alte secțiuni,

și pe cea intitulată Biblioteca virtuală, care are scop necomercial și cuprinde

lucrări destinate pregătirii profesionale și informării publice; aici au fost

postate lucrări finanțate în mod exclusiv de M.A.I., tipărite în perioada

2003-2011.

Realizarea Bibliotecii virtuale a avut la

bază H.G. nr. 1676/2008, act normativ care, la art. 1, face referire la

principiul libertății de informare și al accesului universal la informație,

precum și la necesitatea integrării resurselor culturale naționale în

biblioteca digitală europeană - Europeana.

Având în vedere preocuparea conducerii M.A.I.

de a oferi un cadru teoretic pentru pregătirea personalului, elevilor și

studenților, precum și a opiniei publice în domeniul luptei împotriva

terorismului și asigurării unui grad sporit de siguranță publică, au fost

incluse în Biblioteca virtuală, trei volume care tratează teme din domeniul în

discuție, inclusiv opera intimatului-reclamant.

Această activitate a avut în vedere inclusiv

prevederile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, cu

modificările și completările ulterioare, cu referire expresă la dispozițiile art.

33 alin. (1) lit. a) și e) din Lege.

Incidența acestor prevederi în cauza de față

a fost reținută în mod corect de către prima instanță, însă instanța de apel a

reținut în mod eronat că „nu poate primi apărările intimatului-pârât în sensul

că fapta sa nu întrunește condițiile unei fapte ilicite, întrucât chiar și în

lipsa unei singure cerințe impuse de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 8/1996,

excepția de la încălcarea dispozițiilor art. 12, art. 13 lit. a) și art. 14 din

același act normativ nu poate fi incidență.”

Analizând cele reținute de către instanța de

apel, recurentul arată că nu a regăsit niciun argument temeinic și legal în

cuprinsul deciziei de natură să demonstreze că în cauza de față nu sunt

incidente prevederile art. 33 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 8/1996, cu

modificările și completările ulterioare.

Având în vedere aceste aspecte, recurentul

învederează că înțelege să reitereze și în fața instanței de recurs cele

susținute prin întâmpinările formulate la cererea de chemare în judecată și,

respectiv la motivele de apel.

Recurentul menționează că lucrarea

reclamantului a fost inclusă doar în Biblioteca virtuală a Editurii M.A.I., în

format P.D.F., ocazie cu care a fost specificat semnatarul lucrării și cu

mențiunea: „Multiplicarea sau editarea acestei lucrări fără acordul scris al

autorului este interzisă.”; în acest fel, fiecare utilizator era avertizat

asupra modului în care putea fi consultată lucrarea.

Totodată, recurentul arată că Editura M.A.I.

nu are nicio legătură cu postarea lucrării pe alte site-uri; menționează

totuși, că importante părți ale acesteia au fost preluate de pe site-uri de

profil unde au fost postate încă din anul 2007, fără legătură cu semnătura

intimatului-reclamant, anterior realizării cărții (anul 2008), unde pot fi

accesate și în prezent; de altfel, acest lucru nu se regăsește în bibliografie,

unde autorul ar fi trebuit să menționeze, conform normelor de redactare a unei

lucrări.

Recurentul-pârât apreciază că instanța de

apel a reținut în mod greșit vinovăția sa, iar singura motivare care a stat la

baza acestei susțineri fiind aceea că „în ceea ce privește vinovăția

intimatului-reclamant, aceasta decurge din obligația ce revine oricărui subiect

de drept, și cu atât mai mult unei autorități publice, de a cunoaște și

respecta dispozițiile legale ce guvernează raporturile juridice la care

participă”, fără a se menționa însă care sunt prevederile legale care nu au

fost respectate de către instituția pârâtă.

Referitor la intenția intimatului-reclamant

de a reedita lucrarea în zeci de mii de exemplare în limba română și în limbi

de circulație internațională, recurentul face următoarele precizări:

Editura M.A.I. a inclus lucrarea în secțiunea

Biblioteca virtuală nu ca urmare a solicitării în mod expres a acestui titlu,

ci datorită încadrării acestuia în domeniul siguranței publice. S-a constatat

însă lipsa de accesare a cărții. Astfel, lucrarea „Terorismul și crima

organizată transfrontalieră” (160 pag., format 15 x 21 cm) a fost consultată de

3 ori la sala de lectură a Bibliotecii „Nicolae Labiș” a ministerului, în timp

ce alte cărți mai documentate din domeniu (de ex. Vol. „Jihadul Islamic” - 464

pagini, format 17 x 24 cm sau „Organizațiile teroriste” - autori chestor

general, prof. univ. dr. Anghel Andreescu, comisar șef conf. univ. dr. Nicolae

Radu și altele) au fost mult mai solicitate, respectiv de 80, 75, 15, 12

împrumuturi la domiciliu.

Prin urmare, recurentul susține că vânzarea

lucrării reclamantului în zeci de mii de exemplare nu reprezintă decât speranțe

ale acestuia fără legătură cu realitatea, nesusținute nici de studii de

marketing, nici de notorietatea lucrării sau de nivelul din ce în ce mai scăzut

de vânzare a cărții tipărite, nici de gradul de perimare a cadrului legislativ

și a informațiilor, încă înaintea începerii procesului.

În contextul schimbărilor majore petrecute ca

urmare a evoluției fenomenului și a evenimentelor tragice de mare amploare

derulate în plan mondial, informațiile cuprinse în lucrare se impun a fi

dezvoltate și drastic revizuite, astfel încât să răspundă problematicii

actuale; acest fapt are un puternic impact negativ atât asupra solicitării

cărții în limba română, cât mai ales în limbi de circulație internațională.

În consecință, recurentul consideră ca

nelegale aprecierile instanței de apel, care, pe lângă faptul că reține

săvârșirea unei fapte ilicite de către pârât, fără a motiva din punct de vedere

legal această constatare, reține fără nicio bază legală că „publicarea lucrării

în discuție în anul 2008, într-un număr de 500 de exemplare nu a epuizat

interesul publicului pentru această lucrare” și, pe baza acestor împrejurări „a

considerat rezonabil a presupune că apelantul-reclamant putea, în absența

faptei ilicite a intimatului-pârât, să tipărească și să valorifice un număr de

250 de exemplare ale operei în discuție.”

Prin urmare, având în vedere faptul că

instanța de apel nu a menționat care sunt prevederile legale care nu au fost

respectate de către pârât, recurentul-pârât apreciază că nu se poate reține

săvârșirea unei fapte ilicite de către aceasta (includerea cărții în biblioteca

virtuală fiind permisă de prevederile legale incidente) și, prin urmare, nici

existența unui așa - zis prejudiciu.

Fiecare dintre recurenți a formulat

întâmpinare la motivele de recurs ale celeilalte părți, solicitând respingerea

recursului.

Recurentul reclamant a anexat motivelor de

recurs copii ale unor acte normative ca și declarații sub semnături legalizate

ale unor terți privind aspecte pe care recurentul le-a susținut prin motivele

de recurs: declarația numitei M.M.F. - sub semnătura legalizată din 4 martie 2015

la B.N.P., M.V.; declarația numitului T,C, sub semnătura legalizată din 16

martie 2015 la B.N.P., F.L. și F.A.N.; o listă cu titlurile unor articole,

materiale, expuneri, referate etc. al căror autor se pretinde

recurentul-reclamant (filele 135-140 dosar recurs) și o listă cu titlurile

cărților scrise de reclamant în calitate de autor sau coautor (filele 140-141),

potrivit propriilor sale susțineri.

Recursurile formulate sunt nefondate, conform

celor ce urmează.

Prealabil, având în vedere că, din acest

punct de vedere, niciuna dintre părțile cauzei nu a contestat situația de fapt

reținută de instanțele de fond, Înalta Curte va reține premisa de la care s-a

pornit în soluționarea pricinii, în sensul aplicării unei prezumții privind

existența în patrimoniul recurentului-reclamant a drepturilor patrimoniale de

autor prevăzute de art. 12 și art. 13 lit. a) din Legea nr. 8/1996 privind

dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, drepturi a căror încălcare

a fost constatată în cauză.

Atare precizare se impune și în considerarea

celor menționate de recurentul reclamant la interpelarea Înaltei Curți de la

termenul de azi, înainte de intrarea în dezbaterea asupra fondului

recursurilor, conform mențiunilor din practicaua prezentei decizii; astfel,

recurentul-reclamant a arătat că „a lucrat la C.C.P.I. din cadrul Parlamentului,

însă lucrarea - Terorismul și crima organizată transfrontalieră - nu a fost

elaborată în cadrul atribuțiilor de serviciu.”

În consecință, Înalta Curte apreciază că

aplicarea în cauză a prezumției anterior enunțate rămâne o chestiune intrată

sub autoritatea de lucru judecat, prin faptul necontestării în această etapă

procesuală de către partea care avea interes să o facă (recurentul-pârât), prin

formularea unor motive de nelegalitate adecvate și în acord cu această

finalitate.

Așa fiind, se reține că instanțele de fond au

făcut aplicarea implicită a regulii potrivit căreia cesiunea exclusivă sau

neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor trebuie dovedită, regulă ce

reiese din cuprinsul dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 8/1996: „Existența și

conținutul contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale se pot dovedi

numai prin forma scrisă a acestuia. Fac excepție contractele având drept obiect

operele utilizate în presă.”

Pe de altă parte, în cauză nu s-a dovedit

nici împrejurarea că opera „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” al

cărei autor este recurentul reclamant, ar fi fost creată în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, astfel încât să fie necesară verificarea

dispozițiilor art. 44-44 din Legea nr. 8/1996 ori că această operă ar fi fost

una creată la comandă (art. 46-47 din Lege), după cum nu s-a reținut nici

existența unor raporturi contractuale de editare între recurentul reclamant și

intimata pârâtă Editura M.A.I, ceea ce ar fi putut atrage incidența

prevederilor art. 48 și urm. din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere că recurentul-pârât, prin

motivele sale de recurs, contestă însăși încălcarea drepturilor patrimoniale de

autor ale reclamantului, în timp ce recursul reclamantului privește repararea

prejudiciului, Înalta Curtea va analiza cu prioritate recursul formulat de

către pârât.

Potrivit celor arătate, întrucât în cauză nu

s-a reținut eventuala cesiune exclusivă sau neexclusivă, convențională sau

legală (prin aplicarea prezumțiilor prevăzute de lege), în favoarea vreunuia

dintre pârâți a drepturilor patrimoniale de autor, Înalta Curte va porni de la

constatarea (utilă în soluționarea ambelor recursuri), în sensul celor reținute

de instanțele de fond, anume că recurentul reclamant, în calitate de autor al

lucrării menționate, este nu numai titularul drepturilor morale de autor

prevăzute de art. 10, drepturi care niciodată nu pot cesionate (art. 11 din Lege),

ci și al drepturilor patrimoniale prevăzute de art. 12 rap. la art. 13 lit. a)

și având înțelesul descris de art. 14 din Legea nr. 8/1996.

Astfel, art. 12 din Lege dispune: „Autorul

unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când

va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către

alții.”

Or, prin reproducerea integrală și postarea

pe site-ul de internet al pârâtei Editura M.A.I. în cadrul secțiunii Biblioteca

Virtuală a operei „Terorismul și crima organizată transfrontalieră” (organizată

în baza H.G. nr. 1676/2008), fără consimțământul său, recurentul reclamant a

pretins că i-a fost încălcat dreptul patrimonial de a autoriza reproducerea

operei (art. 12 rap. la art. 13 lit. a) din Lege), iar acest drept de

reproducere a operei este definit de art. 14 din Lege:

„Prin reproducere, în sensul prezentei legi,

se înțelege realizarea integrală sau parțială a uneia sau a mai multor copii

ale unei opere, direct sau indirect, temporar ori permanent, prin orice mijloc

și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei înregistrări sonore sau

audiovizuale, a unei opere, precum și stocarea permanentă ori temporară a acesteia

cu mijloace electronice.”

Contrar celor susținute de recurentul-pârât,

instanța de apel a făcut referire explicită la aceste drepturi patrimoniale ale

autorului unei opere protejate, ca drepturi ce au fost încălcate prin conduita

ilicită a pârâtului de a utiliza opera reclamantului, în modalitatea descrisă,

fără consimțământul acestuia; în consecință, aceste critici vor fi înlăturate

ca nefondate.

Recurentul pârât s-a prevalat, în apărare, de

invocarea dispozițiilor art. 33 alin. (1) lit. a) și e) din Legea nr. 8/1996,

potrivit cărora, în cele două ipoteze ce vor fi enunțate, este permisă

utilizarea operei, fără consimțământul autorului și fără plata unei

remunerații, ipoteze ce privesc (între altele) anumite limite ale exercitării

dreptului de autor.

Astfel, art. 33 lit. a) și e) din Legea nr. 8/1996,

republicată prevăd:

„(1) Sunt permise,

fără consimțământul autorului și fără plata vreunei remunerații, următoarele

utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștință publică, cu condiția ca

acestea să fie conforme bunelor uzanțe, să nu contravină exploatării normale a

operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de

utilizare:

a) reproducerea unei

opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori

pentru scopuri de siguranță publică;

e) reprodu