ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 688/2013

Asupra recursului civil de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și ulterior

precizată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 20 iulie 1998,

reclamanta B.V. a

solicitat ca în temeiul art. 480 C. civ. pârâtul Municipiul Constanța prin

Primar, Consiliul local Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor să

fie obligați la plata despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 72 m.p.

situat în Constanța, str. Ștefan cel Mare, care este ocupat de construcții și

nu poate fi restituit în natură.

După un prim

ciclu procesual, Tribunalul Constanța, prin Sentința nr. 783 din 6 decembrie 2001,

a respins, ca nefondată,

acțiunea reclamantei.

Curtea

de Apel Constanța, prin Decizia civilă nr. 64/ C din 13 mai 2002,

a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului.

împotriva deciziei

instanței de apel reclamanta a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate.

Recursul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 10

iulie 2002 sub nr. 3233/2002 (nr. nou 6382/1/2002).

Prin

încheierea din 5 noiembrie 2003 a Înaltei Curți, judecata

cauzei a fost suspendată în temeiul art. 46 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

Din oficiu, la

data de 10 octombrie 2012, cauza a fost repusă pe rol pentru verificarea

motivului suspendării iar Înalta Curte, constatând că a fost soluționată

notificarea formulată de recurenta-reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001

privind imobilul în litigiu, a apreciat că nu mai subzistă temeiul suspendării

și dispus repunerea cauzei pe rol.

Înalta Curte,

la termenul din 13 februarie 2013, din oficiu, a invocat excepția perimării

recursului, având în vedere că de la data soluționării notificării formulate de

reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 prin Dispoziția nr. 468 din 17

februarie 2006, ce nu a fost atacată în justiție, nu s-a efectuat nici un act

de procedură în vedere judecății prezentei cauze.

Analizând cu

prioritate această excepție peremptorie, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 248

alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,

apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se

perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din

vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, atunci când actul de

procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.

Termenul de

perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză,

iar cauzele de întrerupere și suspendare a acestui termen sunt prevăzute de art.

249 și 250 C. proc. civ.

În prezenta

cauză, judecata recursului a fost suspendată la data de 5 noiembrie 2003, în

temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, până la soluționarea

procedurii prevăzute de acest act normativ.

Din

înscrisurile depuse de părțile în proces, ca urmare a citării lor, în vederea

verificării motivului suspendării, respectiv petițiile înregistrate la dosar 30

iulie 2012 și 13 august 2012, atât recurenta-reclamantă, cât și Primăria

municipiului Constanța au adus la cunoștința instanței că notificarea formulată

în temeiul Legii nr. 10/2001 privind imobilul situat în Constanța, str. Ștefan

cel Mare - teren în suprafață de 72 m.p. - a fost soluționată prin Dispoziția

nr. 468 din 17 februarie 2006. Prin această dispoziție i-au fost acordate

reclamantei B.V. „măsuri reparatorii prin echivalent constând în acordarea de

teren în compensare, echivalent valoric al sumei de 24.770,88 euro, terenul ce

urmează a fi restituit în compensare fiind situat în Constanța, zona Veterani -

Compozitorilor în suprafață de 319,54 mp (...) având valoarea de 22.367,80 euro

”

Prin aceeași decizie, pentru

diferența de 2.403,80 euro s-a dispus înaintarea notificării către

Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005. în dovedire au fost depuse dispoziția și

Referatul Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. (filele 46-50 din dosar

recurs). Decizia nu a fost atacată de B.V. în justiție, rămânând definitivă,

astfel cum aceasta a învederat instanței la termenul din 13 februarie 2013.

Având în

vedere că de la data când a fost finalizată procedura administrativă prevăzută

de Legea nr. 10/2001 printr-o dispoziție definitivă, care nu a fost atacată în

justiție de către B.V. (anul 2006), a trecut mai mult de un an fără ca părțile,

să îndeplinească, în cauza de față, după ce s-a dispus suspendarea, vreun act

de procedură în vederea judecării pricinii, nici nu au invocat și dovedit

existența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a cursului perimării,

recursul urmează a fi constatat perimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării recursului.

Constată perimat recursul declarat de

reclamanta B.V. împotriva deciziei nr. 64/ C din 13 mai 2002 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

13 februarie 2013.