ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 952/2014

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 303 din 9 iulie 2013, Tribunalul Iași a hotărât următoarele:

„Condamnă pe inculpatul A.I.P., necunoscut cu antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Iași), la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen. pentru o perioadă de 6 (șase) ani calculată conform disp. art. 66 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de „viol" în formă continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului A.I.P.

În temeiul dispozițiilor art. 88 alin. (1) C. pen., din durata pedepsei principale de executat de 12 (doisprezece) ani închisoare aplicată inculpatului A.I.P., scade timpul reținerii și arestării preventive, de la 11 martie 2013, la zi.

În baza disp. art. 14, 15, 17 și 348 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., obligă inculpatul A.I.P. să plătească părții civile D.A.M., suma de 30.000 lei, cu titlul de despăgubiri civile, daune morale.

În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul A.I.P. a cuțitului cu lungimea totală de aproximativ 21 cm, cu lama de 12 cm, cu mâner din tablă, ridicat de organele de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Iași-S.I.C.-B.C.I. P., cu ocazia percheziției domiciliare din data de 11 martie 2013, bun folosit la săvârșirea infracțiunii (f. 48, d.u.p.).

În baza art. 163 alin. (1), (2), (5) și (6) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. dispune luarea măsurii asigurătorii constând în in disponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A.I.P., până la concurența sumei de 30.000 lei, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune (plata, către partea vătămată minoră lipsită de capacitate de exercițiu, a sumei de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale).

În baza art. 353 alin. (1) C. proc. pen., dispozițiile privind luarea măsurilor asigurătorii, din paragraful anterior al prezentei sentințe penale, sunt executorii.

Dispune luarea inscripției ipotecare asupra bunurilor imobile sechestrate, sens în care se dispune a se face adresă la O.C.P.I. Iași.

În baza art. 169 C. proc. pen. rap. la art. 357 C. proc. pen. dispune restituirea către numita D.L. a covorului tip traversă cu dimensiunile de aproximativ 1x2,5 m, țesut, cu culori roșu, verde și gri-o jumătate dintr-un covor-fila 48 d.u.p., și către partea civilă D.A.M. a obiectelor de vestimentație, respectiv o pereche de pantaloni de pijama de culoare albă, cu model floral de culoare verde, cu elastic în talie, o pereche de chiloți de culoare galbenă, o pereche de pantaloni de trening de culoare bleumarin închis, din fâș, cu buzunare în față și cu șiret în talie, fila 47 d.u.p.-, ridicate, ambalate și sigilate de organele de politie poliție judiciară din cadrul I.P.J. Iași-S.I.C.-B.C.I. P., cu obligația pentru acestea să le păstreze până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J. dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul A.I.P. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

Conform art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J. aduce la cunoștința inculpatului că probele biologice care vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic.

În baza art. 189 C. proc. pen., suma totală de 350 lei reprezentând onorarii pentru avocații din oficiu, în faza de judecată (200 lei, delegația din 03 aprilie 2013 și 150 lei-delegația din 11 aprilie 2012), va fi suportată inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat.

În baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe inculpatul A.I.P. să plătească statului suma de 2.134,88 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, din care suma de 350 lei reprezintă onorarii pentru avocații din oficiu, potrivit paragrafului precedent."

Pentru a se pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

„La data de 11 martie 2013, numita D.L., mama minorei D.A.M. s-a prezentat la organele de poliție, unde a reclamat faptul că, la data de 08 martie 2013, inculpatul A.I.P. i-a agresat fata, cu care ar fi întreținut raporturi sexuale normale împotriva voinței acesteia.

Probele cauzei au relevat că că partea vătămată minoră D.A.M. a fost de două ori victima abuzurilor sexuale exercitate asupra ei de către inculpatul A.I.P., persoană în îngrijirea și ocrotirea căreia se afla copilul în vârstă de 14 ani.

Astfel, la data de 12 noiembrie 2012, martora D.L. s-a deplasat în localitatea Victoria, pentru a ridica ajutoru financiar de care beneficiază ca urmare a handicapului partea vătămată minoră D.A.M., lăsând-o pe aceasta în grija și supravegherea inculpatului A.I.P. și a mamei acestuia, martora A.A.

La un moment dat, în cursul dimineții, fiind singur în cameră cu victima D.A.M. și profitând de faptul că mama sa plecase, inculpatul s-a hotărât să întrețină raporturi sexuale cu minora, sens în care a agresat-o, aplicându-i lovituri peste față și corp, forțând apoi victima să se așeze în patul în care dormea de obicei cu sora sa, situat pe partea dreaptă a camerei, a dezbrăcat-o de hainele purtate, după care a obligat-o să stea întinsă, cu fața în sus.

În continuare, inculpatul A.I.P. și-a dat jos pantalonii și chiloții până la nivelul genunchilor, iar victima minoră, fără a înțelege ce urmează să i se întâmple, a conștientizat totuși că va fi un moment rușinos, așa că și-a acoperit fața cu cearșaful de pe pat. Inculpatul A.I.P. s-a urcat peste minoră și a obligat-o la un act sexual normal, în sensul că și-a introdus penisul în vaginul victimei, dezvirginând-o, iar după un timp a obținut satisfacție sexuală completă, ejaculând pe covorul de lângă pat.

Deși în timpul raportului sexual partea vătămată minoră D.A.M. s-a plâns de durere și l-a rugat pe agresor să înceteze atacul, acesta a continuat și a finalizat actul sexual.

Ulterior consumării agresiunii, inculpatul A.I.P. a amenințat-o pe minoră cu acte de violență în situația în care i-ar povesti mamei sale cele întâmplate însă, în jurul datei de 20 ianuarie 2013, victima minoră D.A.M. i-a povestit martorei D.L., că a fost violată de „tată".

Cu toate că nu a dat crezare unei astfel de situații, mama victimei i-a cerut totuși explicații inculpatului, însă acesta nu a recunoscut cele relatate și a reacționat violent față de concubina sa și față de copil, în familie urmând o perioadă tensionată, martora D.L. povestindu-i și martorei Acasandra Adela, mama inculpatului, despre bănuiala care o marca, și anume că inculpatul A.I.P. ar fi violat-o pe minoră. în aceste condiții, fiind convins că era o ocazie potrivită de a-și dovedi nevinovăția, putându-se astfel disculpa de bănuielile mamei victimei, datorită faptului că la acel prim contact sexual minora nu a sângerat, inculpatul A.I.P. i-a propus concubinei sale să ducă victima la un control ginecologic.

Astfel, la data de 22 ianuarie 2013, partea vătămată D.A.M. a fost consultată la cabinetul de obstetrică-ginecologie a medicului L.V. din Iași, unde i s-a eliberat o scrisoare medicală din care rezultă că minora ar fi fost virgină, din acel moment martora D.L. liniștindu-se, însă cu ocazia vizitei efectuate martorei D.E. -bunica victimei, a povestit întregul incident și despre examenul medical care i-a înlăturat temerile, de față fiind și martorii D,L, și D,D, (cumnata, respectiv fratele martorei D.L.).

La data de 08 martie 2013, în jurul orei 11.00, martora D.L. a plecat spre școala unde învăța cealaltă fiică minoră - D.C.I. -deoarece urma să participe la serbarea organizată cu ocazia zilei femeii, partea vătămată D.A.M. rămânând acasă în grija și supravegherea inculpatului A.I.P. și a. mamei acestuia;Ja fel ca prima dată.

La un moment dat, martora A.A. a ieșit din casă și s-a dus în curte să taie lemne, iar inculpatul A.I.P. a rămas în cameră cu minora, pe care a certat-o și lovit-o iar în timp ce victima plângea, inculpatul A.I.P. a simțit nevoia să o consoleze, imediat venindu-i și ideea că ar putea fi și momentul potrivit unei noi agresiuni sexuale.

Întrucât se simțea încurajat de rezultatul consultației medicale efectuate după primul raport sexual, inculpatul s-a hotărât să o violeze din nou pe partea vătămată D.A.M., în acest scop aplicându-i mai multe lovituri victimei peste față și burtă, dezbrăcând-o de pantalonii de trening și de chiloți, după care a așezat-o pe același pat cu spatele la el, cu fundul în sus, apoi inculpatul și-a introdus penisul în vaginul victimei și a întreținut un act sexual normal neprotejat. Și de această dată, în timpul raportului sexual, victima D.A.M. și-a acoperit din nou fața cu cearșaful de pe pat, a plâns, și-a strigat mama, iar când nu a mai suportat durerea a încercat să se ridice pentru a scăpa, însă inculpatul A.I.P. a lovit-o cu pumnul și i-a spus „stai așa cu spatele!". După un timp, inculpatul a obținut și satisfacția sexuală, ejaculând pe același covor.

Ulterior finalizării actului sexual, minora D.A.M. s-a îmbrăcat, iar inculpatul a luat un cuțit aflat în partea dreaptă a sobei cu care amenințat-o pe victimă că-i va tăia gâtul în situația în care va mai relata mamei ceva din cele întâmplate.

În cursul aceleiași zile, în jurul orei 13.30, martora D.L. a revenit la domiciliu și a observat că minora D.A.M. era speriată și parcă ar fi vrut să povestească ceva, dar nu îndrăznea, motiv pentru care a ieșit în curtea casei. Abia după ce inculpatul A.I.P. a plecat la serviciu la ora 16.00, partea vătămată D.A.M. a revenit în casă, unde i-a povestit mamei despre agresiunea a cărei victimă fusese și i-a arătat urmele de violență de pe corp, imediat martora D.L. chemând-o și pe mama inculpatului, căreia i-a împărtășit trauma copilului.

După două zile, respectiv în dimineața zilei de 10 martie 2013, martora D.L. și-a luat fetele și a plecat la domiciliul mamei sale din satul Icușeni, comuna Victoria, de unde a doua zi s-a deplasat în municipiul Iași, prezentându-se cu partea vătămată D.A.M. la I.M.L. Iași. Astfel cum rezultă din certificatul medico-legal din 11 martie 2013, s-a constatat că minora prezintă o deflorare completă mai veche de 5-7 zile, timp după care nu se mai poate stabili cu exactitate de când datează. Certificatul medico-legal constată, așadar, la trei zile de la al doilea act sexual, că deflorarea este mai veche de 5-7 zile, ceea ce duce la concluzia că aceasta se datorează primului act material, după cel dintâi intervenind deflorarea completă. Potrivit aceluiași certificat, pe partea stângă a mandibulei victima prezenta o echimoză, ce s-a putut produce prin lovire cu corp contondent la data de 08 martie 2013.

În ziua următoare, la data de 11 martie 2013, martora D.L. însoțită de fiica sa, partea vătămată D.A.M., s-a prezentat la I.P.J. Iași, unde a depus plângerea penală împotriva inculpatului A.I.P.

Pentru a retine această situație de fapt, instanța a avut în vedere mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv declarațiile părții vătămate D.A.M. (filele 11-12, d.u.p., fila 83 d.i.), certificatul medlco-legal martie 2013 emis de LM.L. Iași (fila 15 d.u.p.), scrisoare medicală emisă de doctor L.V. (fila 16 d.u.p.), fișa de evaluare psihologică întocmită de către D.G.A.S.P.C. - Serviciul pentru Situații de Urgență Iași din data de 25 martie 2013 (filele 17-18 d.u.p.), copia certificatului de încadrare a copilului într-un grad de handicap din 26 martie 2013 și hotărârea de aprobare a eliberării certificatului (filele 20-21 d.u.p.), declarațiile martorilor D.L. (filele 24-26 d.u.p., filele 84-85, d.i.), A.A. (filele 27-29 d.u.p.), D.E. (filele 30-31 d.u.p., fila 86 d.i.), D.L. (filele 32-33 d.u.p., fila 87 d.i.), D.D. (filele 34-35 d.u.p., fila 88 d.i.), reconstituirea traseului parcurs de inculpat și planșa fotografică (filele 37-38, 40-46 d.u.p.), declarațiile inculpatului A.P.I. (filele 56-59, 62-64, 66-67 d.u.p., filele 42, 89-90 d.i.),

Instanța de fond a precizat că, probațiunea în astfel de cauze (infracțiunile la viata sexuală se desfășoară, de regulă, în intimitate, la adăpostul clandestinității), cunoaște anumite particularități date de limitarea în mod obiectiv a capacității organelor judiciare de a strânge dovezi cu sursă directă, sarcina aflării adevărului si lămuririi tuturor aspectelor cauzei fiind si mai dificila în condițiile în care victimele sunt minori sub 15 ani.

Cu toate aceste neajunsuri, prezente și în cauza de fata, in care natura relațiilor dintre subiecții infracțiunii si intarzierea in denunțarea faptelor a împiedicat prelevarea unor probe materiale sau constatarea unor urme fizice ale faptelor imputate, cel puțin pentru primul act sexual, coroborarea unor indicii suficient de grave, precise si concordante situează probațiunea vinovăției inculpatului dincolo de orice indoiala rezonabila.

Astfel, partea vătămată a relatat în mod repetat si constant împrejurările în care a fost abuzată de inculpat, declarațiile sale coroborandu-se in cele mai mici detalii cu ansamblul probelor adminsitrate in cauza si lămurind cauzele care au condus la intarzierea denunțării celui dintâi act material.

Instanța retine că în cursul urmăririi penale, victima minoră D.A.M. a fost ascultată în prezența psihologului clinician specialist din cadrul D.G.A.S.P.C. Iași, iar în cursul judecății, și în prezența unui consilier de probațiune, și, în ciuda handicapului psihic de care suferă, a relatat în amănunt împrejurările in care a fost silita sa-i producă satisfacție sexuală inculpatului, prin obligarea acesteia la suportarea a două acte sexuale.

Potrivit declarațiilor acesteia (filele 11-12, d.u.p., fila 83 d.i.), inculpatul a suspus-o de două ori unor agresiuni sexuale, descrise de copil potrivit propriei experiențe de viață și propriului nivel intelectual, cu dificultățile inerente stării de sănătate precare a victimei. Cu toate acestea, copilul victimă a reușit să descrie fidel modul în care s-au desfășurat cele două agresiuni sexuale, fapt confirmat de detaliile cuprinse în declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale (filele 56-59, 62-64 d.u.p.).

Victima a relatat prezența agresiunilor fizice cu ocazia consumării fiecăruia dintre cele două acte materiale de viol, precizând că inculpatul a lovit-o cu pumnul în burtă, în cap, în barbă, a tras-o de mână, de păr, a lovit-o cu pumnul în coaste și a împuns-o cu parul în zona gâtului, sub bărbie, partea stângă.

De asemenea, victima a arătat și modalitatea de consumare a constrângerii, fizice apte să conducă la realizarea scopului urmărit de către inculpat, respectiv că inculpatul a dezbrăcat-o de pantaloni și de chiloți, a pus-o cu spatele în sus, pe pat, cu fața în sus, pe pat.

Amenințările care însoțeau și urmau consumării fiecăruia dintre cele două acte materiale de viol au fost descrise de victima în contexte credibile, aceasta arătând că inculpatul a luat un cuțit dintr-un borcan de la sobă, i l-a pus victimei la gât și i-a spus că dacă îi va spune ceva mamei sale, îi taie capul.

Declarațiile coroborate ale părții vătămate și inculpatului (acestea din urmă, date în cursul urmăririi penale) au relevat că, după cea de-a doua agresiune sexuală, inculpatul, într-adevăr a folosit un cuțit pentru a determina minora, care oricum era speriată de întregul atac a cărei victimă tocmai fusese, să nu povestească mamei cele întâmplate, pentru a încerca și o eventuală exonerare de răspundere penală.

Mai mult, la reconstituirea traseului parcurs de inculpat, în camera unde locuiau părțile, în locul indicat de acestea, a fost găsit și ridicat cuțitul folosit de către inculpat pentru a amenința minora (filele 37-38, 40-46, 48 d.u.p.). Totodată, a fost găsit și ridicat covorul din cameră, fiind obiectul pe care inculpatul A.I.P. a arătat că a ejaculat în datele de 12 noiembrie 2012 și 08 martie 2013, la finalizarea fiecăruia dintre actele sexuale.

Inițial, inculpatul a recunoscut comiterea celor două acte materiale de viol, arătând că la data de 12 noiembrie 2012, fiind singur acasă cu minora, s-a gândit să întrețină cu aceasta raporturi sexuale, profitând de faptul că minora era bolnavă și nu va spune nimănui, mai ales că, potrivit propriei susțineri, minora „era dezvoltată fizic pentru vârsta ei", dezbrăcând-o pe aceasta de pantaloni și de chiloți, urcând-o pe pat cu fața în sus, inculpatul și-a dat pantalonii și chiloții până la genunchi, s-a urcat deasupra minorei, introducându-și penisul în vaginul acesteia.

Inculpatul a precizat că victima nu s-a opus, întrucât nu și-a dat seama și nu înțelegea ce i se întâmplă și că era virgină, inculpatul ,,chinuindu-se să o defloreze aproximativ 10 minute", după care a ejaculat jos pe covor, confirmând susținerile victimei în sensul că atunci când se producea deflorarea, minora a început să plângă și striga să o lase în pace că o doare.

Inculpatul a confirmat că fetița nu a povestit imediat cele întâmplate dar, până la urmă, după două săptămâni i-a spus mamei sale despre agresiunea sexuală, din acel moment inculpatul având scandal în casă cu concubina sa, fără a recunoaște însă ceea ce făcuse.

Inculpatul a recunoscut și cel de-al doilea act material de viol, precizând că la data de 8 martie 2013, concubina sa a plecat la școală cu fetița cea mică, inculpatul rămânând singur cu victima, mama inculpatului fiind ieșită în curte, făcând treabă prin grădină. în acest context, potrivit susținerilor inculpatului, a certat-o pe minoră pe motiv că aceasta pusese niște oase într-un ceaun, apoi a apucat-o cu mâna de gulerul bluzei și a zgâlțâit-o, lovind-o în zona mandibulei, a împins-o pe pat, i-a dat jos pantalonii și chiloții și a întreținut cu ea un raport sexual normal timp de 10 minute, ejaculând pe covor, la final amenințând-o să nu spună mamei sale cele petrecute, în caz contrar o va bate.

În ceea ce privește motivația actelor sale, inculpatul a arătat că la niciunul dintre cele două acte materiale de viol nu se afla sub influența băuturilor alcoolice dar crede că din cauza faptului că nu întreținea raporturi sexuale cu concubina sa, atât de des cum ar fi dorit el, a încercat să-și împlineasca viața sexuala cu minora. De asemenea, inculpatul a arătat că la vârsta de 8 ani a fost el însuși agresat sexual anal de concubinul de atunci al mamei sale, persoană pe care nu a reclamat-o și care în prezent este decedată.

Inculpatul a precizat că, a realizat că după controlul la care victima minora a fost dusă de către mama sa, se va descoperi că aceasta nu mai este virgină, inculpatul punându-și în gând să se spânzure, rezoluție pe care s-a pregătit să o pună în practică, confecționându-și un ștreang pe care l-a legat de o grindă din interiorul camerei unde locuia, însă, în momentul în care l-a pus la gât, a fost strigat de mama sa care l-a anunțat că a venit poliția, inculpatul renunțând la hotărârea de se se sinucide și predându-se organelor de poliție.

În fața instanței, deși inițial a precizat că dorește să recunoască săvârșirea faptei sale, intenționând să uzeze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., inculpatul a revenit asupra poziției de recunoaștere, avansând, în. mod neplauzibil, teza că declarațiile de la poliție au fost date sub amenințarea organelor de poliție care l-au bătut în ficat și care i-au spus că dacă recunoaște va primi 2 ani de închisoare cu suspendare, context în care a fost de acord să recunoască fapta.

Inculpatul a mai arătat că mama minorei a învățat-o pe aceasta să spună că el a violat-o.

De asemenea, a susținut că nu putea comite fapta, invocând starea de impotență sexuală, sens în care a și solicitat efectuarea unei expertize în acest sens, probă care nu a putut fi administrată, deși fusese încuviințată de către instanță, din cauza refuzului inculpatului se a se supune unor probe absolute necesare, apoi că avea erecție, dar nu era totală, descriind maniera în care se desfășura viața sa sexuală alături de concubina sa și împrejurările în care minorele care dormeau în aceeași cameră puteau asista la scenele de amor desfășurate de adulți sau puteau viziona filme cu caracter pornografic la televizorul aflat în aceeași cameră, dovedind promiscuitatea morală care marca viața cotidiană a membrilor acestei familii, și la care adulții supuneau minorele.

Netemeinicia apărărilor inculpatului rezultă atât din contradicția propriilor susțineri (inculpatul a recunoscut că i-a spus concubinei sale că dacă o va duce pe minoră la I.M.L. se va descoperi că nu este virgină, dar a motivat că a spus acest lucru în glumă și pentru a-și dovedi nevinovăția (?), din ansamblul declarațiilor concubinei sale și ale martorilor, cât și al trăirilor, sentimentelor si tensiunilor manifestate de minoră, imprejurari de care au luat cunoștința si unii dintre martorii audiați in cauza.

Astfel, martorii A.A. (filele 27-29 d.u.p.), D.E. (filele 30-31 d.u.p., fila 86 d.i.), D.L. (filele 32-33 d.u.p., fila 87 d.i.) și D.D. (filele 34-36 d.u.p., fila 88 d.i.) confirmă cele două agresiuni ale inculpatului asupra victimei minore, astfel cum le-au fost povestite de către martora D.L. (filele 24-26 d.u.p., filele 84-85 d.i.) sau chiar de partea vătămată D.A.M.

Astfel, cea dintâi martora a precizat în detaliu evenimentele la care a asistat și de care a luat cunoștință, confirmând că inculpatul a recunoscut verbal în fața organelor de poliție sosite la fața locului, că în luna noiembrie 2012 și la data de 8 martie 2013 a întreținut relații sexuale cu minora D.A.M., conducând organele de poliție în camera sa și indicând patul în care a agresat-o sexual pe A.M.

Martora D.E., bunica minorei D.A.M. a observat personal, că victima era vânătă în zona feței, apoi că aceasta era lovită la bărbie, după fiecare din cele două acte materiale de viol, bănuite la acel moment de mama victimei. Totodată, martora a relatat că a văzut și anumite „momente de tandrețe" între inculpat și victimă în vara anului 2012, împrejurări pe care martora le-a considerat nepotrivite.

Din declarațiile mamei victimei, martora D.L., rezultă că minora i-a relatat prin luna ianuarie 2013 că o doare în zona genitală, și că inculpatul o pipăie în acea zonă și la sâni, iar la data de 8 martie 2013 aceeași victima i-a spus că o doare în aceeași zonă și că tatăl ei i-a făcut „ceva la fund", martora verificând personal și constatând că acea zonă era înroșită, ulterior constaându-se de către I.M.L. Iași că fetița își pierduse virginitatea.

Martora a confirmat că minora mai rămânea singură cu inculpatul când ea pleca la piață sau cu vreo treabă, inclusiv fetița a rămas singură cu inculpatul în ziua în care martora a plecat să-i ridice ajutorul financiar, în com. Victoria, jud. Iași, în cursul anului 2012.

Aceasta a confirmat că, în momentul în care s-a întors acasă în data de 8 martie 2013, a găsit-o pe fiica sa plângând, aceasta spunând că inculpatul „i-a făcut ceva la spate și o doare", descriindu-i mamei sale poziția în care a fost agresată sexual de către inculpat.

În ceea ce privește starea de impotență sexuală sau nivelul erecției invocate de către inculpat, martora a infirmat aceste apărări ale inculpatului, arătând că dimpotrivă, acesta nu prezenta nicio problemă de dinamică sexuală sau de dorință sexuală.

Din perspectiva probelor științifice, specialiștii legiști au constatat că, la data examinării, partea vătămată D.A.M. „prezintă o deflorare completă ce este mai veche de 5-7 zile, timp după care din punct de vedere medico-legal nu se mai poate preciza de când anume datează" (certificat medico-legal eliberat de I.M.L. Iași din 11 martie 2013), mențiuni ce atestă fără urmă de dubiu faptul că inculpatul a întreținut raporturi sexuale normale, cu intromisiune vaginală completă.

Realitatea agresiunilor sexuale suferite de victima este atestată nu doar de dovezile materiale ci și de concluziile examinării psihologice a minorei, realizate de specialiști din cadrul D.G.A.S.P.C. - Serviciul pentru Situații de Urgență Iași.

Potrivit fișei de examinare psihologică în fișa de examinare psihologică specialistul arată că „din discursul copilului se desprinde un paragraf ce apare repetitiv, rostit precipitat: Așa mi-a- dat cu pumnii, mi-a dat jos pantalonii! Mi-a spus, dacă spun ceva îmi taie gâtul! - hiperprosexie selectivă. A.M. nu are suficiente informații de educație psihosexuală și nu poate descrie ce anume s-a petrecut, însă are conștiința rușinii și relatează desfășurarea unui act de molestare sexuală prin masturbarea pe corpul fetei." Psihologul clinician specialist concluzionează că „minora D.A.M. este victimă a abuzului fizic și sexual din partea concubinului.

Și în cursul cercetării judecătorești, la solicitarea instanței, a fost desemnat de către D.G.A.S.P.C. Iași un psiholog pentru a consilia victima minoră, pentru a lua legătura cu acestea în vederea audierii și a fi prezente în instanță în momentul audierii părții vătămate minore.

De precizat că din declarațiile victimei și ale inculpatului rezultă că inculpatul a folosit la consumarea actelor materiale de viol (inclusiv când s-a produs deflorarea) atât violența fizică, cât și constrângerea psihică, în acest din urmă caz folosindu-se de ascendentul dat atât de constituția sa fizică, cât și de frica imprimată minorei in aceste condiții.

Cu privire la actele materiale de viol ulterioare, constrângerile exercitate de către autor s-au exprimat în principal în plan moral și au derivat din elemente precum: ascendentul inculpatului, derivat din diferența de sex și de vârstă, asupra minorei în vârstă de doar 14 ani; temerea indusă victimei prin posibilitatea ca, descoperindu-se fapta, minora va avea de suferit sau frica de inculpat alimentată victimei de comportamentul anterior al inculpatului.

Inculpatul folosind la început atât violența fizică, cât și constrângerea psihică si ulterior profitând de imposibilitatea victimei de a se apară, în condițiile in care' orice posibilitate de riposta era anihilata prin disproporția vădita intre constituțiile fizice, a adus victima intr-o vădita stare de vulnerabilitate, creând contextul favorabil consumării actelor materiale după propria voința, obligand-o pe minoră să întrețină relații sexuale, în pofida rugăminților victimei de a fi lăsată în pace.

Nu trebuie ignorate nici vârsta fragedă si vulnerabilitatea psihica a minorei, accentuată în mod deosebit de handicapul său, elemente de natură a plasa victima intr-o situație in care orice încercare de opoziție era sortita eșecului.

În ceea ce privește vârsta copilului și imposibilitatea ei de a se apăra și de a-și exprima voința, s-a reținut faptul că inculpatul A.I.P. locuia de la data de 17 ianuarie 2010 împreună cu partea vătămată D.A.M., despre care știa că are 14 ani și este un copil cu handicap grav, care necesită asistent personal, fapt ce rezultă și din ultima Hotărâre nr. 861/R1 din 26 martie 2013 de încadrare a copilului într-un grad de handicap și certificatul aferent (filele 20-21). Starea sănătății victimei era evidentă, iar inculpatul cunoștea despre deplasările lunare -ale martorei D.L. în localitatea Victoria, de unde ridica alocația. De altfel, în luna noiembrie 2012, inculpatul a agresat sexual copilul în momentul în care mama era plecată să încaseze ajutorul financiar (filele 24-26 d.u.p.).

Concluzionând, instanța de fond a reținut că probatoriul administrat în cauză, oferă elemente de detaliu credibile si coroborabile care formează un ansamblu probator ce dovedește pe deplin vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

Instanța de fond a reținut că, în drept, faptele inculpatului A.P.I., care, pe datele de 12 noiembrie 2012 și 8 martie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, prin exercitarea unor acte de constrângere fizică, dar și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra și de a-și exprima voința, a obligat-o pe partea vătămată minoră D.A.M., în vârstă de 14 ani, căreia îi datora îngrijire și ocrotire în calitate de concubin al mamei, să suporte două acte sexuale normale, cu intr omisiune, întrunesc, sub raport obiectiv si subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de „viol" în formă agravată și continuată, prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. - două acte materiale.

Circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor de către inculpat, gradul de participație a acestuia conturează fără echivoc elementele constitutive ale infracțiunii menționate.

Instanța de fond a precizat că, la dezlegarea în drept a faptelor descrise mai sus, au fost avute în vedere considerentele cuprinse în Decizia nr. 3 din 23 martie 2005, pronunțată de secțiile unite, ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care oferă un instrument juridic extrem de util în identificarea actelor sexuale de orice natură ce intră sub incidența art. 197 C. pen.

Astfel, în interpretarea obligatorie a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin act sexual de orice natură, susceptibil a fi încadrat în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 C. pen., se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului, între persoane de sex diferit sau de același sex.

Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracțiunea de viol constă în "acrul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința".

Rezultă deci că, în înțelesul art. 197 alin. (1) C. pen., orice modalitate în care au loc raporturile sexuale între persoane de sex diferit, precum și relațiile sexuale între persoane de același sex constituie act sexual.

Actul sexual înseamnă, în primul rând, penetrația sexuală, indiferent dacă se realizează prin conjuncție corporală între agresor și victimă sau prin folosirea unui corp străin si ca dacă oricare dintre aceste acte are loc prin una dintre formele de constrângere menționate în art. 197 alin. (1) C. pen., fapta constituie infracțiunea de viol.

Or, în speță, s-a realizat tocmai intromisiunea vaginală a victimei minore, privită ca modalitate clasică de consumare a actului sexual, ceea ce conturează pe deplin conținutul constitutiv al infracțiunii de viol.

Mai mult, suma acțiunilor întreprinse de inculpat (gesturi și acte materiale propriu-zise) denotă explicit intenția de a obține satisfacția sexuală.

Raportându-se la aceste considerații, instanța de fond a constatat că cele două acte sexuale au fost realizate de către inculpat cu intromisiune vaginală, ceea ce a dus în primul caz la deflorarea victimei - minoră ce nu a împlinit vârsta de 15 ani. De asemenea, inculpatul A.P.I. a profitat de starea precară de sănătate a victimei, atât pentru a o supune nevoilor sale sexuale, cât și cu speranța că handicapul grav al acesteia îl va ajuta să scape eventual de rigorile legii. Și cea din urmă este agravantă în sensul ca partea vătămată D.A.M. se afla în îngrijirea și ocrotirea inculpatului, ce era concubinul mamei copilului și cu care conviețuia de circa trei ani.

La individualizarea judiciară a pedepsei principale, ce a fost stabilită pentru infracțiunea reținută și, ulterior, aplicată, și a modului său de executare, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

S-a reținut că gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat este unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă și, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertății sexuale și a integrității corporale a unei fetițe de nu mai mult de 14 ani, a bazelor morale care trebuie să lumineze viața unui copil, atingerea adusă dezvoltării fizice și psihice a victimei minore.

Prin raportare mai ales la vârsta frageda a părții vătămate, instanța de fond a reținut această experiență și-a pus amprenta asupra dezvoltării psihice a copilului, asupra echihbrului socio - afectiv al acestuia.

Impactul evenimentelor asupra sistemului de valori al minorei, asupra sentimentului de securitate ce ar trebui să însoțească orice copil la această vârstă, a fost unul extrem de puternic; astfel, la acel moment, într-un mod mai mult decât brutal, minora a aflat rezonanta unor acte cu conotație sexuală și chiar a trăit semnificația reală a raporturilor sexuale săvârșite de inculpat.

S-a apreciat că toate aceste împrejurări au determinat o scădere dramatică a stimei de sine. Nu în ultimul rând, starea ei de teamă a fost accentuată, chiar și după consumarea evenimentelor.

La rândul său, inculpatul, prin întreaga sa conduita, a prezentat detașare emoțională in raport de cele întâmplate, poziția sa conturandu-se în limita oscilărilor, ignorând orice limitare sau cenzura pe care statutul său de tată vitreg ar fi trebuit sa i-o impună în relația cu victima minoră.

Instanța de fond a apreciat că nu există date sau aspecte de natură să antameze reținerea vreunei circumstanțe atenuante raportat la caracterul abominabil al faptelor inculpatului.

Asa cum a statuat si Înalta Curte de Casație și Justiție în jurisprudența sa, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu pot fi reținute ca circumstanțe atenuante judiciare prevăzute de disp. art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. întrucât aceste împrejurări, în cazul concret, nu au relevanța și consistență unor împrejurări care să atenueze răspunderea penală.

Recunoașterea unor date și împrejurări ale realității, ca circumstanțe atenuante, nu este posibilă decât dacă circumstanțele avute in vedere de instanță reduc in asemenea măsură gravitatea faptei in ansamblu, sau îl caracterizează de o asemenea manieră pe inculpat, încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșita in concret satisface imperativul justei individualizări a pedepsei.

Aceste aspecte au fost însă criteriu de apreciere în dozarea pedepsei între limitele prevăzute de lege.

Valorificând toate elementele, decurgând din limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, dispozițiile părții generale a C. pen. și regimul de sancționare a infracțiunii săvârșite, gradul de pericol social concret ridicat pe care-l reprezintă infracțiunea comisă, vârsta fragedă a părții vătămate la momentul activității infracționale, urmările produse asupra fizicului dar, mai ales, asupra psihicului părții vătămate care, așa cum s-a reținut, a suferit o traumă puternică cu efecte pe termen lung, ținând cont și de întreaga situație de fapt reținută în sarcina inculpatului, instanța de fond a stabilit acestuia o pedeapsă principală cu închisoarea la nivelul care să îndrepateasca aprecierea că aceasta este o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare eficient, răspunzând astfel dezideratelor înscrise în art. 52 C. pen.

În baza dispozițiilor imperative ale art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b și alin. (3) teza I C. pen. și art. 65 alin. (2) C. pen., alăturat de pedeapsa principală, instanța a stabilit inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), și lit. e) C. pen. pe o perioadă de 6 ani.

La individualizarea, în această modalitate, a pedepsei complementare, instanța de fond a avut în vedere tocmai perseverența comportamentului ilicit al inculpatului, atitudinea lui în relațiile cu persoanele de sex opus, în relațiile de familie, relevată de probele menționate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu exercitarea acestor drepturi.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 74 din 05 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și c) C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Deciziile date către instanța supremă în soluționarea recursurilor în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești în temeiul art. 4142 alin. (3) C. proc. pen.

De asemenea, instanța de fond a ținut seama și de jurisprudența C.E.D.O. (cauza Hirst contra Marii Britanii, cauza Sabou și Pârcălab c. României, Cumpănă și Mazăre c. României), direct aplicabilă în dreptul intern o dată cu ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție.

Analizând aplicabilitatea pedepselor accesorii în cauză, în raport cu natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, cu ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, instanța de fond a apreciat că inculpatul este nedemn în exercitarea drepturilor de natură electorală prev. de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a și lit. b) C. pen. dar și a dreptului de natură civilă prev. la lit. e a aceluiași articol.

Criteriile avute în vedere de instanță la individualizarea cuantumului de pedeapsă, au fost luate în considerare și la individualizarea regimului de executare, astfel: raportându-se la persoana inculpatului, la lipsa conștientizării de către acesta a consecințelor negative ale faptei sale, la perspectiva de reintegrare socială, precum și la particularitățile dezvoltării psiho-sociale a inculpatului și împrejurările cauzei, instanța consideră că scopul educativ, represiv și preventiv al pedepsei poate fi atins numai prin executarea efectiva a pedepsei privative de libertate.

În baza art. 350 C. proc. pen., art. 143, 148 lit. f) C. proc. pen., instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A.I.P., apreciind ca temeiurile care au stat la baza luării acestei masuri subzista in continuare, facand necesara prezervarea ordinii de drept, prin privarea de libertate a inculpatului, in raport cu interesul particular al acestuia de judecare in stare de libertate.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile, instanța de fond a reținut că partea vătămată D.A.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză, însă, din oficiu, în temeiul art. 17 C. proc. pen., instanța, constatând că persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu, a pornit și exercitat,,ex oficio" acțiunea civilă, pronunțându-se din oficiu asupra reparării daunelor morale.

În ceea ce privește soluționarea laturii civile, instanța apreciază că partea vătămată a trăit semnificative suferințe ca urmare a faptelor inculpatului, umilințele nejustificate poduse prin abuzurile sexuale la care a fost supusă creându-i, incontestabil, traume psihice cu efecte incalculabile, prejudiciul nepatrimonial pretinzând repartie fiind unul evident.

Prejudiciul moral este rezultatul lezării unui drept nepatrimonial și, deși s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparații, neputându-se stabili nici un fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, totuși prezența acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. 998, 999 C. civ. (în vechea reglementare) și art. 1357 C. civ. (porivit noii reglementări), și-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite trebuie să reprezinte întotdeauna o acoperire integrală și nu se stabilesc în raport cu posibilitățile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esențială este stabilirea concordanței dintre întinderea prejudiciului moral și cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nici o diferență, în plus și nici o diferență în minus.

În cazul lezării relațiilor sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfășurarea vieții sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale, la conviețuirea- socială, în cazul lezării bazelor morale care trebuie să lumineze viața unui copil, a integrității fizice și psihice a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultățile în adaptare, carențele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din probele cauzei.

Astfel, este de reținut că această cuantificare nu este supusă unor criterii legale de determinare. în acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

Sunt evidente consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, traumele psihice (puse în evidență nu numai de constrângerea morală și de impactul acțiunilor agresive, dar și vârsta foarte fragedă a victimei minore și de numărul de agresiuni sexuale săvârșite asupra victimei minore) și fizice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viața socială și la care instanța a făcut referire în cuprinsul prezentei hotărâri.

Față de cele arătate, instanța a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta abominabilă comisă, apreciază ca justificată acordarea de daune morale și, statuând în echitate, în baza disp. art. 14, 15, 17 și 348 C. proc. pen. rap. la art. 1357 C. civ., va obliga inculpatul A.I.P. să plătească părții civile D.A.M.,  suma de 30.000 lei, cu titlul de despăgubiri civile, daune morale.

În temeiul dispozițiilor art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., instanța a dispus confiscarea de la inculpatul A.I.P. a cuțitului cu lungimea totală de aproximativ 21 cm, cu lama de 12 cm, cu mâner din tablă, ridicat de organele de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Iași-S.I.C.-B.C.I. P., cu ocazia percheziției domiciliare din data de 11 martie 2013, bun folosit la săvârșirea infracțiunii (fila 48, d.u.p.).

În baza art. 163 alin. (1), (2), (5) și (6) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 17 C. proc. pen. a dispus luarea măsurii asigurătorii constând în in disponibilizarea, prin instituirea sechestrului, a bunurilor mobile și imobile ale inculpatului A.I.P., până la concurența sumei de 30.000 lei, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune (plata, către partea vătămată minoră lipsită de capacitate de exercițiu, a sumei de bani acordate cu titlu de despăgubiri civile, daune morale).

În baza art. 169 C. proc. pen. rap. la art. 357 C. proc. pen., instanța a dispus restituirea către numita D.L. a covorului tip traversă cu dimensiunile de aproximativ 1x2,5 m, țesut, cu culori roșu, verde și gri-o jumătate dintr-un covor, fila 48 d.u.p., și către partea civilă D.A.M. a obiectelor de vestimentație, respectiv o pereche de pantaloni de pijama de culoare albă, cu model floral de culoare verde, cu elastic în talie, o pereche de chiloți de culoare galbenă, o pereche de pantaloni de trening de culoare bleumarin închis, din fâș, cu buzunare în față și cu șiret în talie, fila 47 d.u.p., ridicate, ambalate și sigilate de organele de politie poliție judiciară din cadrul I.P.J. Iași S.I.C., B.C.I.P., cu obligația pentru acestea să le păstreze până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza disp. art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea S.N.D.G.J., s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A.I.P. în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare avansate de stat, având in vedere soluția asupra cauzei si principiul potrivit căruia plata cheltuielilor judiciare avansate de stat revine celui in sarcina căruia a fost reținuta culpa infractională sau culpă procesuală de instanta, s-a dispus ca în baza art. 189 C. proc. pen., suma totală de 350 lei reprezentând onorarii pentru avocații din oficiu, în faza de judecată (200 lei, delegația din 03 aprilie 2013 și 150 lei-delegația din 11 aprilie 2012), să fie suportată inițial din fondurile speciale ale Ministerului Justiției, urmând a fi inclusă în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat iar în baza disp. art. 191 alin. (1) C. proc. pen., va obliga pe inculpatul A.I.P. să plătească statului suma de 2134,88 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în ambele faze ale procesului penal, din care suma de 350 lei reprezintă onorarii pentru avocații din oficiu, potrivit paragrafului precedent."

În termenul legal, sentința pronunțată de Tribunalul Iași a fost apelată de inculpatul A.I.P., care a solicitat în principal achitarea, întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol și în subsidiar redozarea pedepsei aplicate .

Prin Decizia penală nr. 185 din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.I.P. împotriva sentinței penale nr. 303 din 9 iulie 2013 a Tribunalului Iași.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus la zi arestarea preventivă de la 9 iulie 3013.

A fost obligat apelantul să achite statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei către Baroul de Avocați, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a apreciat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel, s-a constatat că prima instanță a reținut o situație de fapt conformă cu probele administrate și a individualizat pedeapsa aplicată cu luarea în considerație a tuturor criteriilor generale enumerate la art. 72 C. pen. Probele administrate în cursul urmăririi penale și a judecății, respectiv declarațiile martorilor, certificatul medico-legal și fișa de examinare psihologică a victimei, declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale și prima declarație din cursul judecății, coroborate stabilesc fără echivoc existența faptei și vinovăția inculpatului. Revenirea inculpatului asupra declarațiilor de recunoaștere este nejustificată, motivul invocat, amenințare și lovire de către organele de poliție, nu subzistă, aceasta dacă avem în vedere că și în cursul judecății a avut inițial o poziție procesuală de recunoaștere a faptei.

De asemenea, s-a reținut că, la individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social deosebit, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptei, împrejurările în care fapta a fost comisă și, nu în ultimul rând, urmările produse asupra dezvoltării fizice și psihice a victimei minore care are doar vârsta de 14 ani,

Pedeapsa, așa cum a fost stabilită de prima instanță și modalitatea de executare trebuie să conducă la finalitatea cerută de art. 52 C. pen., astfel că reducerea acesteia nu este posibilă față de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, gravitatea acesteia și conduita generală incorectă a inculpatului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.I.P.

Examinând hotărârile pronunțate în cauză, în raport cu prevederile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, pentru considerentele următoare;

Conform art. 12 din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. în consecință, instanța urmează să analizeze respectarea termenul de declarare a căii de atac, cât și cazurile de casare în conformitate cu normele C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen., se constată că recurentul nu a motivat recursul în scris, încălcându-și obligația ce-i revenea, potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Examinând cauza, în conformitate cu dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se constată că nu este incident niciunul din cazurile de casare care ar putea fi analizate de instanță din oficiu.

Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat, raportat la intrarea în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014 și, în consecință, a incidenței instituției aplicării legii penale mai favorabile, prevăzută de art. 5 din N.C.P.

A