ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 385/2015

Deliberând asupra contestațiilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și condamnatul O.H., constată că, prin sentința penală nr. 89 din 25 aprilie 2014 (Dosar nr. 15014212014), Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind aplicarea legii penale mai favorabile în cazul condamnatului O.H., dispunând rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a făcut trimitere la dispozițiile Deciziei nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală și a reținut, în esență, că acestea își găsesc incidența în cauză cu privire la toate pedepsele aplicate condamnatului O.H.

pentru infracțiuni concurente, deși respectivele sancțiuni penale nu au fost anterior contopite într-o pedeapsă rezultantă unică. In acest sens, s-a arătat că, la data intrării în vigoare a N.C.P., pe numele condamnatului erau emise trei mandate de executare a pedepsei închisorii (în baza sentințelor penale nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea și nr. 637 din 16 august 2013 a Tribunalului București, secția I penală), însă, s-a apreciat că, potrivit art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, la evaluarea situației acestuia, trebuie avute în vedere toate pedepsele ce i-au fost aplicate pentru infracțiuni concurente prin cele trei hotărâri judecătorești menționate, considerându-se că textul de lege invocat permite instanței să aibă în vedere, în cea de-a doua etapă a mecanismului de aplicare a dispozițiilor art. 6 C. pen.

(stabilit prin Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014), o pedeapsă rezultantă ipotetică stabilită potrivit legii vechi. Ca urmare, Curtea a constatat că pedeapsa de 20 de ani închisoare pe care condamnatul o are de executat în prezent este mai mică decât pedeapsa rezultantă care s-ar ajunge potrivit art. 97 C. pen. apreciind astfel că-nu sunt incidente dispozițiile legii penale mai favorabile, conform art. 6 C. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație condamnatul O.H., ce a fost admisă prin Decizia penală nr. 1880 din 30 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte, examinând considerentele ce au stat la baza sentinței contestate, prin raportare la Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 a instanței supreme dată în dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a arătat că, în cea de-a doua etapă, verificarea incidenței dispozițiilor art. 6 C. pen. se realizează între pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi și rezultanta ipotetică obținută ca urmare a aplicării art. 39 C. pen., pedeapsa rezultantă definitiv stabilită urmând a fi supusă comparației cu pedeapsa rezultantă care s-ar aplica potrivit legii noi, față de pedepsele obținute în cadrul primei operațiuni.

În concluzie, instanța de control judiciar a subliniat că, potrivit Deciziei nr. 1/2014 a Înaltei Curți, verificarea în cea de-a doua etapă se putea realiza în mod distinct cu privire la fiecare dintre pedepsele rezultante aplicate condamnatului potrivit legii vechi prin sentințele penale nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea și nr. 637 din 16 august 2013 a Tribunalului București, secția I penală, și nu cu privire la o pedeapsă ipotetică de 20 de ani închisoare. În plus, s-a constatat că, deși instanța de executare a reținut că pedepsele aplicate condamnatului sunt concurente și a invocat dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, aceasta nu a rezolvat din oficiu un aspect necesar soluționării cauzei, și anume contopirea tuturor sancțiunilor penale și stabilirea unei pedepse rezultante.

Astfel, s-a arătat că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, instanța învestită cu cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor va examina și rezolva, din oficiu, referitor la aceeași persoană, orice aspecte necesare soluționării cauzei, menționându-se că, în speță, aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen. impunea stabilirea în concret a unei pedepse rezultante și nu doar a uneia ipotetice.

Invocând, totodată, Decizia în interesul Legii nr. 70 din 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite, care își păstrează pe deplin valabilitatea și după intrarea în vigoare a N.C.P., instanța de ultim control judiciar a considerat că, în baza efectului devolutiv al contestației cu care a fost sesizată, nu poate suplini omisiunea judecătorului fondului de a efectua contopirea pedepselor aplicate condamnatului pentru infracțiuni concurente întrucât l-ar lipsi pe acesta de un grad de jurisdicție, motiv pentru care a apreciat că se impune, ca urmare a admiterii căii de atac și desființării hotărârii.

În rejudecare, instanța trebuie să aibă în vedere că o eventuală contopire a pedepselor aplicate condamnatului nu poate conduce la agravarea situației acestuia, din moment ce executarea în prezent a pedepselor expiră la data de 10 mai 2051 (potrivit fișei de evaluare aflate la dosar fila 115). Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 150/42/2014 și soluționată prin sentința penală nr. 116 din 25 iunie 2014, prin care s-a respins din nou, ca nefondată, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a constatat că, într-adevăr, condamnatul O.H.

se află în executarea a trei pedepse rezultante (de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 192 din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală; de 20 de ani închisoare stabilită prin sentința penală nr. 124 din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea; și de 16 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 687 din 16 august 2013 a Tribunalului București, secția I penală), iar, până la data soluționării prezentei cauze, nu a formulat separat cerere de contopire a acestora. Ca urmare, având în vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, precum și cele ale art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, instanța, observând că toate infracțiunile pentru care O.H.

a fost condamnat prin cele trei hotărâri menționate sunt concurente, a procedat la contopirea lor, potrivit art. 36 raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969), stabilind o pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare. În continuare, ținând seama de mecanismul stabilit de instanța supremă în sensul aplicării dispozițiilor art. 39 C. pen., Curtea a contopit pedepsele reduse conform legii noi mai favorabile și a ajuns, în final, la o pedeapsă rezultantă de 21 de ani și 8 luni închisoare. în consecință, având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi (de 20 ani închisoare) pentru toate infracțiunile este mai mică decât maximul la care se ajunge conform art. 39 lit. b) din N.C.P.

(de 21 ani și 8 luni închisoare), judecătorul fondului a constatat că, față de condamnatul O.H., nu sunt incidente dispozițiile art. 6 C. pen. referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile. Sentința pronunțată deprima instanță a fost contestată de condamnatul O.H., care a solicitat, în esență, trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel Ploiești pentru a proceda la contopirea sancțiunilor penale aplicate pentru infracțiunile concurente și stabilirea în mod concret a pedepsei rezultante ce urmează a fi executată. Prin Decizia penală nr. 2336 din 1 august 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis contestația formulată de condamnatul O.H., a desființat în totalitate sentința atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel Ploiești în vederea rejudecării.

În considerentele deciziei, s-a arătat, în esență, că aplicarea mecanismului stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni, implică cu necesitate contopirea pedepselor aplicate condamnatului, ceea ce judecătorul fondului nu a făcut decât în mod formal deși, prin Decizia penală nr. 1880 din 30 mai 2014, instanța supremă a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești pentru ca, în temeiul art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, să stabilească în concret pedeapsa rezultantă pe care contestatorul O.H. o are de executat. Contrar dispozițiilor instanței de trimitere, Curtea de apel, deși a examinat incidența art. 6 C. pen., s-a raportat tot la o situație ipotetică, fără a proceda la contopirea pedepselor aplicate condamnatului prin hotărârile anterioare și stabilirea unei pedepse rezultante.

A mai subliniat instanța de control judiciar că judecătorul fondului era obligat să rezolve din oficiu acest aspect necesar rezolvării cauzei, soluția de admitere sau de respingere a sesizării formulată de Comisia de Evaluare a dosarelor din cadrul Penitenciarului Mărgineni fiind indisolubil legată de pedeapsa rezultantă stabilită de prima instanță în urma contopirii pedepselor aplicate condamnatului. Faptul că, în considerentele sentinței, s-a stabilit o pedeapsă rezultantă potrivit legii vechi pe care instanța a comparat-o cu pedeapsa rezultantă stabilită în raport de dispozițiile N.C.P., s-a apreciat că nu înlătură caracterul ipotetic al acesteia, atâta timp cât nu poate produce efecte juridice.

Totodată, s-a mai reținut, ca și în primul ciclu procesual, că dispozițiile Deciziei în interesul Legii nr. 70 din 2007 împiedică instanța de control judiciar să dispună contopirea pedepselor, pentru prima dată, în calea de atac a contestației. În rejudecare, a fost pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. 150/42/2014, sentința penală nr. 142 din 30 octombrie 2014, prin care, în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni cu privire la condamnatul O.H. A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

(1969), aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 424 din 25 mai 2010 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (1969) aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), și pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen.

(1969). În baza art. 6 alin. (1) C. pen., s-a redus pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. 7 și maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen., acela de 5 (cinci) ani închisoare. În temeiul art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 323 C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. (1) C. pen., acela de 5 (cinci) ani închisoare. În baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dispus reducerea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) C. pen.

(1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) C. pen. Totodată, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, definitivă prin nerecurare la 20 octombrie 2012, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează: pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (1969) aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen.

(1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 raportat la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.(1969) și pedeapsa de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004. În baza art. 6 alin. (1) C. pen., s-a redus pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen.

(1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.(1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 205 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., acela de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare. În temeiul art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală de 15 ani, închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122 din 13 iunie 2007a Curții de Apel București, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, acela de 12 (doisprezece) ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dispus reducerea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. S-a constatat că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002. În baza art. 6 alin. (5) C. pen., a fost înlăturată măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin sentința penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea.

Prin aceeași hotărâre, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 192 din 9 iulie 2008a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data 15 iulie 2010, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic.

art. 13 C. pen.(1969), și pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.(1969), aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003. S-a constatat că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), și nici cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.(1969), aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003.

În baza art. 6 alin. (4) C. pen., a fost înlăturată măsura de siguranță a expulzării dispusă conform art. 117 C. pen. (1969) față de condamnat prin sentința penală nr. 192 din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București. În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat incidența art. 38 C. pen. cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele de mai sus și, conform art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a stabilit pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 (treisprezece) ani și 4 (patru) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime pentru infracțiunea prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

cu aplic. art. 36 alin. (1) C. pen.; de 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.; de 12 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012; de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea nr. 243/2002; de 3 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen.(1969); și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003), respectiv un spor de 10 ani închisoare, în final condamnatul urmând să execute pedeapsa principală de 23 (douăzecișitrei) de ani și 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus executarea de către condamnat a celei mai grele pedepse complementare, aceea de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și g) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) C. pen. S-a computat din durata pedepsei rezultante, perioada executată de la 06 aprilie 2005 la 27 aprilie 2006, precum și de la 19 iulie 2013 la zi și s-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepsei închisorii emise anterior cu privire la condamnat și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispozițiilor sentinței. S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor de condamnare, care nu sunt contrare dispozițiilor sentinței.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, verificând obiectul principal al sesizării formulate, în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni, a constatat, în esență, că, prin sentința penală nr. 424 din 25 mai 2010 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul O.H.

a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) C. pen.(1969), pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.(1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), și la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. (1969), faptele fiind săvârșite în perioada septembrie 2001 - octombrie 2002. în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen.

(1969), cele două pedepse au fost contopite, stabilindu-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) C. pen. (fila 1969). Verificând incidența art. 6 C. pen., Curtea a constatat că sunt aplicabile dispozițiile N.C.P. ca lege mai favorabilă în cursul executării deoarece infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată se regăsește în prevederile art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., text de lege care stabilește pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani, astfel încât pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată condamnatului, depășind maximul special prevăzut de legea nouă, trebuie redusă la acest maxim special, respectiv acela de 5 ani închisoare.

Curtea a apreciat că situația este similară și în cazul infracțiunii prev. de art. 323 C. pen.(1969), care, potrivit dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. 12 din 2 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, se regăsește în prevederile art. 367 alin. (1) C. pen. (1969), fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Ca urmare, s-a concluzionat că, și în privința acestei infracțiuni, sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată condamnatului urmând să fie redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, de 5 ani închisoare. S-a constatat, de asemenea, că dispozițiile legii noi sunt incidente și cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 10 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.(1969), N.C.P.

stabilind în art. 66 alin. (1), că durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani. In consecință, Curtea a apreciat că se impune, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., reducerea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) C. pen., conținutul pedepsei complementare urmând a fi stabilit în raport cu noua lege penală mai favorabilă.

Aceeași analiză a fost efectuată și cu privire la pedeapsa rezultantă de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la 20 octombrie 2012, constatându-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1). C. pen. cu referire la pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G. NR. 105/2001 (faptă comisă în perioada iunie-iulie 2006), întrucât aceasta nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă în art. 262 alin. (2) lit. a) C. pen., respectiv acela de 5 ani închisoare.

S-a apreciat, însă, că respectivele dispoziții legale sunt aplicabile în privința celor două pedepse cu care a fost contopită pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, respectiv pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(1969), aplicată condamnatului a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen.(1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.(1969), și pedeapsa de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.(1969), aplicată prin aceeași hotărâre pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004.

În acest sens, Curtea a observat că infracțiunea de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen.(1969) raportat la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004, raportat la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.(1969), se regăsește actualmente în art. 48 C. pen. raportat la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, raportat la art. 205 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de 10 ani, la care se adaugă un spor de o treime, maximul special fiind, așadar, de 13 ani și 4 luni închisoare.

Ca urmare, având în vedere că pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la acte de terorism depășește maximul special prevăzut de legea nouă, s-a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile noii legi penale ca lege mai favorabilă, impunându-se reducerea pedepsei la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 13 ani și 4 luni închisoare. În ce privește infracțiunea de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 15 ani închisoare, s-a reținut că aceasta este prevăzută în prezent de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, astfel încât, potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., pedeapsa trebuie redusă la maximul special prevăzut de legea nouă, acela de 12 ani închisoare.

Legea penală nouă a fost apreciată ca fiind mai favorabilă condamnatului și cu privire la pedepsele complementare constând în interzicerea pe o perioadă de 10 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b C. pen.(1969), arătându-se că, potrivit art. 66 alin. (1) din N.C.P., durata pedepsei complementare este de maxim 5 ani. Ca atare, Curtea a constatat incidența art. 6 alin. (50 C. pen., în sensul reducerii duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Aceeași concluzie a fost formulată de prima instanță și cu referire la măsura de siguranță a expulzării aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124 din 8 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, menționându-se că aceasta nu se mai regăsește în enumerarea art. 108 C. pen., astfel încât, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., se impune a fi înlăturată.

Sub același aspect, s-a mai arătat că, deși dispozițiile noii legi penale reglementează conținutul unei pedepse complementate asemănătoare, respectiv constând în interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României, nu poate opera, în cursul executării, transformarea unei măsuri de siguranță într-o pedeapsă complementară, aceasta fiind împiedicată de existența autorității de lucru judecat. Referindu-se, în continuare, la sentința penală nr. 192 din 9 iulie 2008 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite pronunțată de instanța supremă la data 15 iulie 2010, judecătorul fondului a reținut că, prin această hotărâre, inculpatul O.H.

a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969), și la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.(1969), pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 (fapte din cursul anului 2000), pedepse ce au fost contopite, conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969), în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.(1969), aplicându-se, totodată, și măsura de siguranță a expulzării condamnatului, conform art. 117 C. pen.

(1969). Examinând aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aceste pedepse, Curtea a constatat că infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplic. art. 13 C. pen. (1969), pentru care condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, este prevăzută actualmente în art. 241 C. pen., fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, iar infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, pentru care a fost aplicată pedeapsa de 3 ani închisoare, se regăsește în art. 367 alin. (1) și (2) C. pen. și este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani, astfel încât, pedepsele aplicate condamnatului fiind în limitele stabilite de noile de textele de incriminare, s-a concluzionat că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) C. pen.

În același sens, s-a constatat că nici pedeapsa complementară constând în interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, nu depășește maximul pedepsei complementare de 5 ani prevăzut de art. 66 alin. (1) C. pen. Însă, pentru aceleași argumente anterior expuse, s-a considerat că dispozițiile noii legi penale sunt mai favorabile în privința măsurii de siguranță a expulzării, motiv pentru care, în baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dispus înlăturarea acesteia.

Soluționând, în continuare, obiectul secundar sau incident al sesizării, stabilit ca atare prin cele două decizii de desființare cu trimitere, Curtea a constatat că se impune verificarea problemei pluralității infracționale și stabilirea unei pedepse rezultante unice, chestiuni ce reprezintă aspecte necesare rezolvării cauzei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. În acest sens, examinând succesiunea hotărârilor judecătorești, în raport cu data rămânerii lor definitive și data săvârșirii ori epuizării infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea pe cale separată, Curtea a constatat că faptele reținute în sarcina condamnatului O.H. și pentru care au fost aplicate pedepsele la care s-a făcut anterior referire, au fost comise înainte de a se dispune condamnarea definitivă a acestuia pentru vreuna dintre ele, fiind, astfel incidente dispozițiile art. 38 C. pen.

Ca urmare, prima instanță a apreciat că se impune stabilirea unei pedepse rezultante unice, care trebuie determinată în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen., considerând, sub acest aspect, că mecanismul de contopire a pedepselor se poate efectua numai în limitele Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale, prin care s-a stabilit ca dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Așadar, în condițiile în care s-a constatat, cu referire la pedepsele componente ale pluralității infracționale, că mai favorabilă este legea nouă, Curtea a apreciat că dispozițiile C. pen.

în vigoare se impun a fi aplicate și cu privire la tratamentul sancționator al concursului, care urmează, deci, a fi stabilit potrivit art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen. În ceea ce privește Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a arătat că aceasta nu este incidență în cauză, întrucât condamnatului O.H. nu i-a fost aplicată nicio pedeapsă rezultantă potrivit legii vechi, sancțiunile penale fiind stabilite prin hotărâri judecătorești separate de condamnare, aspect care împiedică efectuarea în integralitate a controlului stabilit prin hotărârea prealabilă menționată.

În consecință, făcând aplicarea art. 39 alin. (2) lit. b) C. pen., Curtea a stabilit pedeapsa principală cea mai grea, astfel cum a fost redusă în urma aplicării legii penale nai favorabile, respectiv aceea de 13 ani și 4 luni închisoare, la care a adăugat un spor de 10 ani, reprezentând o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse aplicate condamnatului, dându-se, spre executare, acestuia pedeapsa principală de 23 de ani și 4 luni închisoare. Împotriva acestei sentințe au formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.LC.O.T. - Structura Centrală și condamnatul O.H., criticând-o pentru nelegalitate.

În contestația sa, Ministerul Public a invocat, în esență, greșita aplicare a legii penale mai favorabile atât în ceea ce privește contopirea pedepselor în cazul concursului de infracțiuni, apreciind că, potrivit art. 10 din Legea nr. 187/2012, sunt aplicabile în cauză dispozițiile vechiului C. pen., cât și sub aspectul înlăturării măsurii de siguranță a expulzării, prevăzută de art. 117 C. pen. (1969), față de dispozițiile art. 6 alin. (5) teza finală C. pen. S-a arătat, în acest sens, că 'instanța ar fi trebuit să aplice în cauză regulile concursului de infracțiuni din vechiul C. pen., fără să reducă pedepsele stabilite prin hotărârile definitive, urmând ca.pedeapsajrezultantă, astfel aplicată să nu depășească maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi, adică 23 de ani și 4 luni închisoare.

Referitor la faptul că expulzarea nu se mai regăsește în N.C.P. ca măsură de siguranță, ci ca pedeapsă complementară, s-a apreciat că acest aspect nu este de natură să conducă la concluzia că respectiva măsură nu mai este prevăzută de legea nouă, astfel cum a apreciat instanța, schimbându-se doar natura ei juridică, nu și conținutul acesteia. În ceea ce îl privește pe condamnatul O.H., acesta a susținut că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 6 C. pen. și cele ale Deciziei nr. 1/HP din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând, în esență, reducerea pedepselor ce i-au fost aphcate prin hotărârile definitive de condamnare până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile reținute și, ulterior, contopirea acestora potrivit art. 34 C. pen.

(1969), mecanism în urma căruia urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 13 ani și 4 luni închisoare. Prin Decizia penală nr. 3139 din 12 decembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestațiile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală și condamnatul O.H., a desființat sentința penală atacată și a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești, în vederea rejudecării. Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a apreciat că judecătorul fondului a pornit de la premisa greșită a inaplicabilității Deciziei nr. 1/HP din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ignorând, astfel, hotărârile anterioare pronunțate în cauză, prin care s-a dispus desființarea sentințelor pentru același motiv, respectiv nesoluționarea contopirii pedepselor aplicate condamnatului O.H.

potrivit legii vechi, conform mecanismului stabilit prin decizia menționată. S-a subliniat, sub acest aspect, că instanța, atunci când soluționa sesizarea comisiei de evaluare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni, putea să efectueze contopirea pedepselor potrivit legii vechi prin prisma dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen., care obligă judecătorul să identifice și să soluționeze, din oficiu, toate aspectele necesare soluționării cererii. Înalta Curte a mai arătat că, în mod greșit, prima instanță s-a raportat la Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale care analizează și cenzurează sub aspectul legalității dispozițiile art. 5 C. pen., ce nu sunt incidente în speță, fiind vorba, în cauză, de hotărâri definitive, intrate în puterea lucrului judecat, împrejurare ce atrage incidența art. 6 C. pen.

și a Deciziei nr. l/HP/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca urmare, apreciind că judecătorul fondului a făcut o aplicare greșită a legii în soluționarea sesizării comisiei de evaluare a legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O.H., pentru a nu-i încălca dreptul acestuia la o cale efectivă de atac (art. 6 și art. 13 C. proc. pen., relative la dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv), s-a apreciat că se impune admiterea contestațiilor, casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești în vederea rejudecării, urmând ca instanța să țină seama de dispozițiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 și cele ale art. 6 C. pen., precum și de Decizia nr. 1/HP din 14 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pe rolul Curții de Apel Ploiești, dosarul a fost reînregistrat sub nr. 150/42/2014 , fiind pronunțată sentința penală nr. 3 din 2 februarie 2015, prin care, în baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, a fost admisă sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul O.H. și descontopită pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969) și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

(1969), aplicată prin sentința penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel cum a fost modificată prin încheierea de înlăturare a omisiunii vădite din 15 iulie 2010, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen. (1969) și pedeapsa principală de 3 ani închisoare plus pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

(1969), aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 alin. (2) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969). A fost descontopită pedeapsa rezultantă constând în pedeapsa principală de 20 ani închisoare, pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (1969) și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen.(1969), aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124/08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, definitivă prin nerecurare la data de 20 octombrie 2012, în componentele sale, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (1) din O.U.G.

nr. 105/2001, modificată prin Legea nr. 243/2002, pedeapsa principală de 20 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. (1969) aplicată prin sentința penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen.(1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/20.04 rap. la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

(1969) si pedeapsa principală de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.(1969), aplicată prin sentința penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, toate trei cu aplicarea art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen. (1969). De asemenea, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante constând în pedeapsa principală de 16 ani închisoare, pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

(1969) și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a), b) și c) C. pen. (1969), aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 424 din 25 mai 2010 a Tribunalului București, definitivă prin Decizia penală nr. 3848 din 23 noiembrie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în componentele sale, ce au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de principală de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (1969), aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), și pedeapsa principală de 10 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen.

(1969), ambele cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) și c) C. pen.(1969). În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, coroborat cu art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), s-a constatat concursul cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele mai sus menționate și s-a aplicat pedeapsa principală cea mai grea, de 20 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, rezultând o pedeapsa principală rezultantă de 25 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (1) și 3 C. pen. (1969), s-a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea, de 10 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

(1969). Totodată, s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. (1969). În baza art. 449 alin. (1) C. proc. pen. (1968), s-a dedus din durata pedepsei principale rezultante perioada executată de la 6 aprilie 2005 la 27 aprilie 2006 și de la 19 iulie 2013 la zi. S-a dispus anularea mandatelor de executare a pedepselor închisorii nr. 274 din 29 iunie 2010, emis de Curtea de Apel București (în execuție), nr. 229 din 30 octombrie 2012, emis de Curtea de Apel Oradea (în așteptare) și nr. 1288 din 4 septembrie 2013 emis de Tribunalul București (în așteptare) și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform sentinței. Prin aceeași hotărâre, s-a constatat că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen.

cu privire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii de bancrută frauduloasă, prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen.(1969), actualmente prev. de art. 241 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., și nici cu privire la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969), actualmente prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., aplicată pentru comiterea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.

(1969) rap. la art. 76 lit. b) C. pen. (1969), actualmente prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. În baza art. 6 alin. (6) C. pen., s-a dispus înlăturarea măsurii de siguranță a expulzării dispusă conform art. 117 C. pen. (1969) față de condamnat prin sentința penală nr. 192 din 09 iulie 2008 .a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație. În baza art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală de 20 de ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la acte de terorism, prev. de art. 26 C. pen.

(1969) rap. la art. 32 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 535/2004 rap. la art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.(1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 48 C. pen. rap. la art. 32 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 535/2004 modificată prin Legea nr. 187/2012, rap. la art. 205 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) lit. a) și c) C. pen., acela de 13 ani și 4 luni închisoare.

De asemenea, în temeiul acelorași dispoziții, a fost redusă pedeapsa principală de 15 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 122 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 611 din 20 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de constituire a unei asocieri în scopul săvârșirii de acte de terorism, prev. de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 535/2004, la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 535/2004, modificată prin Legea nr. 187/2012, acela de 12 ani închisoare. În baza art. 6 alin. (5) C. pen., s-a dispus reducerea duratei pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

(1969), de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. S-a mai constatat de către instanță că nu este incident art. 6 alin. (1) C. pen. cu privire la pedeapsa principală de 2 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, definitivă prin nerecurare la data de 30 octombrie 2012, pentru comiterea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 alin. (4) din O.U.G. nr. 116/2013 prev. de art. 262 alin. (1) C. pen.

În baza art. 6 alin. (6) C. pen., a fost măturată măsura de siguranță a expulzării dispusă față de condamnat prin sentința penală nr. 124 din 08 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 30 octombrie 2012. Totodată, în baza art. 6 alin. (1) C. pen., a fost redusă pedeapsa principală de 16 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.( 1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.(1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 36 alin. (1) C. pen., acela de 5 ani închisoare.

În baza art. 6 alin. (1) C. pen., s-a dispus reducerea pedepsei principale de 10 ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 C. pen. (1969), la maximul special prevăzut de legea nouă în art. 367 alin. (1) C. pen., acela de 5 ani închisoare. În baza art. 6 alin. (5) C. pen., a fost redusă durata pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale) de la 10 ani la 5 ani, conform art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (cu referire la dreptul de avea calitatea de administrator sau de membru al consiliului de administrație al unei societăți comerciale).

În baza art. 23 alin. (4) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a C. proc. pen., modificată prin O.U.G. nr. 116/2013, rap. la art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a constatat incidența art. 38 alin. (1) C. pen. cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost aplicate pedepsele de mai sus și, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost stabilită pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse principale, și anume: 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 143 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 85/2006, cu aplicarea art. 13 C. pen.

(1969); 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 39/2003; 2 ani închisoare pentru