Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1338/2003

HOTĂRÂRE
18.03.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1338/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Deliberând asupra cauzei penale de față, Din actele dosarului rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 97 pronunțată la data de 25 septembrie 2002, în dosarul penal 1057/2002, Tribunalul Vâlcea a dat următoarea sentință: I. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen., condamnă pe inculpatul R.N.E. la 2 ani și 4 luni închisoare. În baza art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen., art. 75 lit. c) și art. 80 C. pen., condamnă pe același inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. condamnă pe același inculpat la 10 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare la care adaugă un spor de 6 luni închisoare. Inculpatul R.N.E. va executa în total 2 ani și 10 luni închisoare. II. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și art. 108 C. pen., art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., condamnă la un an și 10 luni închisoare pe inculpatul minor M.A.

În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și art. 109 C. pen., art. 74 lit. a) și e) și art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe același inculpat la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an și 10 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare. Inculpatul M.A. va executa în total 2 ani închisoare. III. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și art. 109 C. pen., art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., condamnă la un an și 8 luni închisoare pe inculpatul minor M.C.

În baza art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 și art. 109 C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe același inculpat la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de un an și 8 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare. Inculpatul M.C. va executa în total un an și 10 luni închisoare. IV. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 88 C. pen., condamnă la 2 ani și 4 luni închisoare pe inculpatul E.B.C.

În baza art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. c) C. pen. și art. 80 C. pen., condamnă pe același inculpat la un an închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare. Inculpatul E.B.C. va executa în total 2 ani și 6 luni închisoare. Respinge cererea de schimbarea a încadrării juridice formulată de inculpat privind fapta din 2 aprilie 2002. V. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 74 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

și art. 80 C. pen., condamnă la 2 ani și 3 luni închisoare pe inculpatul P.C.I. Inculpatul P.C.I. va executa în total 2 ani și 3 luni închisoare. VI. În baza art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 C. pen., art. 71 lit. a) și c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 80 C. pen., condamnă la 2 ani și 4 luni închisoare pe inculpatul M.M. Inculpatul M.M. va executa în total 2 ani și 4 luni închisoare. Respinge cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice. În baza art. 350 C. proc. pen. și art. 88 C. pen., menține măsura arestării preventive a celor 6 inculpați și deduce perioada arestării preventive a fiecăruia, începând cu 12 aprilie 2002. Aplică art. 57 și art. 71 C. pen.

În baza art. 149 și art. 155 C. proc. pen., prelungește măsura arestării preventive a fiecărui inculpat cu 30 de zile începând cu data de 10 octombrie 2001 și până la 8 noiembrie 2002, inclusiv. În baza art. 118 lit. d) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul M.C. a sumei de 200.000 lei și-l obligă să o plătească statului. În baza art. 118 lit. b) C. pen., dispune confiscarea de la inculpatul M.A. a unei săbii Ninja, aflată la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului Județean de Poliție Vâlcea. În baza art. 14 C. proc. pen., obligă pe inculpații: M.A., în solidar cu părinții săi M.A. și M.E., inculpatul M.C. în solidar cu părinții săi M.C. și M.M. și E.B.C., toți trei inculpați, în solidar la 1.000.000 lei despăgubiri civile față de partea civilă R.A.M.

Obligă pe inculpatul M.A. în solidar cu părinții săi și pe inculpatul M.M., ambii în solidar la 300.000 lei despăgubiri civile față de partea civilă R.A.M. Obligă pe fiecare din cei șase inculpați, iar pe inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente (părinții lor), la câte 1.000.000 lei daune morale față de fiecare din părțile vătămate R.A.M. și A.I.A. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., obligă pe fiecare din inculpații majori la câte 300.000.000 lei cheltuieli judiciare față de stat. În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., obligă pe fiecare din inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente (părinții lor) la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut în fapt, din probele administrate (cu declarații ale părților civile, inculpaților și martorilor, rapoarte de expertiză medico-legală, anchete sociale) următoarea situație: În raza Municipiului Rm. Vâlcea, în perioada februarie 2002 aprilie 2002 mai mulți tineri, fără o organizare proprie, dar grupându-se ocazional, au săvârșit furturi și tâlhării. Ca urmare a cercetărilor efectuate a rezultat că aceștia erau inculpații: R.N.E., M.A. (minor), M.C. (minor), E.B.C., P.C.I. și M.M. S-a dovedit comiterea a 15 infracțiuni (sau grupuri de infracțiuni) după data comiterii.

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva deciziei penale nr. 283 din 7 noiembrie 2002 a Curții de Apel Pitești, privind pe inculpații R.N.E., E.B.C., P.C.I., M.M., M.A. și M.C. Casează decizia și sentința penală nr. 97 din 25 septembrie 2002 a Tribunalului Vâlcea, cu privire la încadrarea juridică reținută faptelor de tâlhărie săvârșite de inculpații M.A., M.C., E.B.C. și M.M. și cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului R.N.E. 1. Cu privire la inculpatul M.A.: Înlătură sporul de pedeapsă de 2 luni închisoare și dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor. În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) și e) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., în infracțiunile de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d), e); (fapta din 11 – 12 aprilie 2002); art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) (fapta din 2 aprilie 2002) și art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) (fapta din 11 aprilie 2002) toate cu aplicarea art. 99 C. pen., art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpat la 3 pedepse de câte 2 ani și 4 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește aceste pedepse cu pedeapsa de un an închisoare aplicată în prezenta cauză pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni, la care adaugă un spor de 6 luni închisoare, în final inculpatul M.A. urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare. Deduce din pedeapsă prevenția de la 12 aprilie 2002, la pronunțare. 2. Cu privire la inculpatul M.C.: Înlătură sporul de 2 luni închisoare, și dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 99 C. pen., art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) și art. 13 C. pen., în două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă la două pedepse de câte 2 ani și 4 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedepsele de mai sus cu pedeapsa de un an închisoare aplicată în cauză pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) cu art. 99, art. 41 alin. (2) și art. 74 lit. a) și c) C. pen. și dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 4 luni închisoare sporită cu 4 luni, în final inculpatul M.C. urmând să execute 2 ani și 8 luni închisoare. Deduce prevenția de la 12 aprilie 2002, la zi. 3. Cu privire la inculpatul E.B.C.: Înlătură sporul de 2 luni închisoare și dispozițiile art. 34 lit. b) C. pen. și repune pedepsele în individualitatea lor. În baza art. 334 C. proc.

pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) și art. 13 C. pen., în două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) cu art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) și art. 13 C. pen., texte de lege în baza cărora îl condamnă la două pedepse de câte 3 ani și 4 luni închisoare. Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) contopește pedepsele de câte 3 ani și 4 luni închisoare cu pedeapsa de un an închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) C. pen., cu art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) și art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) C. pen.

și dispune să execute 3 ani și 4 luni închisoare sporită cu 8 luni, în final inculpatul E.B.C. urmând să execute 4 ani închisoare. Deduce prevenția de la 12 aprilie 2002, la zi. 4. Cu privire la inculpatul M.M.: În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d și e) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. c) C. pen., art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) și art. 13 C. pen., în două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) și art. 13 texte de lege în baza cărora îl condamnă pe inculpat la câte 3 ani și 4 luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare sporită cu 2 luni închisoare, în final urmând ca inculpatul M.M. să execute 3 ani și 6 luni închisoare. 5. Cu privire la inculpatul R.N.E.: Înlătură sporul de 6 luni și art. 34 lit. b) C. pen. Repune pedepsele în individualitatea lor. Majorează pedeapsa pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. b) și art. 13 C. pen., de la 2 ani și 4 luni închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., contopește pedeapsa astfel majorată cu pedepsele de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. a), e), g) și i) cu art. 75 lit. c), art. 74 lit. a) și c) și art. 76 și 10 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 1 alin. (1) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare sporită cu 8 luni închisoare. În final inculpatul R.N.E. va executa 4 ani închisoare. Deduce prevenția de la 12 aprilie 2002, la zi. Respinge recursurile formulate de inculpații R.N.E., E.B.C., P.C.I.

și M.M. Obligă pe inculpații recurenți la câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare din care câte 300.000 lei onorariu apărător oficiu, vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției. Onorariile de avocat din oficiu pentru inculpații M.A. și M.C. de câte 300.000 lei vor fi avansați din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1812/2004
din 16 septembrie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și de inculpatul M.B.G., a desființat în parte hotărârea atacată și rejudecând: - a descontopit pedepsele aplicate inculpatului M.B.G.; - a făcut apl
ÎCCJ 2003-07-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3277/2003
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 363/ S din 7 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Brașov, au fost condamnați inculpații: - H.V. la: - 4 ani închisoare, în baza art.
ÎCCJ 2010-02-04
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 431/2010
. Vâlcea și a repus în individualitatea lor pedepsele componente de 3 ani și 6 luni, 3 ani, 2 ani și 1 an închisoare. În baza art. 39, art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 36 C. pen. s-a contopit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu p
ÎCCJ 2004-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1394/2004
un an închisoare. În baza art. 33 și art. 34 C. pen., s-au contopit aceste pedepse și i s a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de: - 5 ani închisoare, cu art. 71 și art. 64 C. pen. și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit
ÎCCJ 2005-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2197/2005
pedeapsa de 3 ani închisoare; - N.I. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare; În baza art. 221 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.N. la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 81 și art. 82 C. pen., a dispus suspendarea c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă