ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 984/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 984/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la data de 21 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

sub nr. 4723/3/2011 reclamantul N.V.M. a chemat în judecată pe pârâții G.M.,

P.A., M.T., I.P.J. Teleorman, M.A.I. și Statul Român, prin M.F.P., solicitând

obligarea acestora la plata sumei de 10.000.000 lei, cu titlu de daune morale,

și 11.000 euro, despăgubiri materiale.

Prin

sentința civilă nr. 1558 din 28 septembrie 2011 Tribunalul București, secția a

lll-a civilă,

a admis

excepția de necompetență materială și a declinat soluționarea cauzei în

favoarea Judecătoriei Roșiorii de Vede.

Împotriva

acestei sentințe, ia data de 30 septembrie 2011 reclamantul N.V.M. a declarat

recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, la data de 14 noiembrie 2011, iar prin Decizia civilă nr. 744/R

din 09 aprilie 2012 Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă, a respins

excepția nulității recursului, a admis recursul declarat de reclamant, a casat

sentința recurată și a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul

București.

Cauza a

fost reînregistrată la data de 11 mai 2012 pe rolul Tribunalului București, secția

III-a civilă.

Prin

sentința civilă nr. 2224 din 18 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a

III-a civilă,

a admis în

parte acțiunea, a obligat pârâții în solidar la plata sumei de

6000

lei cu titlu de daune morale către reclamant, a respins capătul de cerere având

ca obiect obligarea ia daune materiale, ca neîntemeiat și a respins cererea de

acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a

hotărî astfel,

prima

instanță a reținut că la data de 4 septembrie 2008, în jurul orei 20,

reclamantul N.V. a fost reținut de agentul de poliție G.M. și sancționat contravențional

prin procesul verbal de constatare a contravenției din 4 septembrie 2008,

pentru încălcarea dispozițiilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe

drumurile publice,

Din

mențiunile procesului-verbal a rezultat că s-au constatat și sancționat

următoarele fapte contravenționale ca fiind săvârșite de reclamant: lipsa

certificatul de înmatriculare a autoturismului, lipsa poliței de asigurare R.C.A.

și faptul că nu a purtat centura de siguranță.

Coroborând

acest înscris cu raportul încheiat de I.PJ. Teleorman - Poliția Municipiului

Roșiorii de Vede și cu certificatul medico legal eliberat pe numele reclamantului

a rezultat că reclamantul a fost reținut în mod ilegal și transportat cu forța

la Spitalul C. din Municipiul Roșiorii de Vede pentru efectuarea unui control

medical și la Spitalul Poroschia în vederea efectuării unui control de

specialitate, fiind transportat cu ambulanța și însoțit de agenții de poliție.

Astfel,

din procesui-verbal de constatare a contravenției nu a rezultat că reclamantul

a fost sancționat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, sancționarea

contravențională fiind aplicată pentru fapte care nu au legătură cu încălcarea

normelor referitoare la conviețuire socială sau tulburarea ordinii și liniștii

publice, respectiv contravenții la circulația pe drumurile publice, situație în

care agenții de poliție, aveau posibilitatea legală de a-i aplica o sancțiune

contravențională și nu de a-I reține și transporta la unități medicale de

specialitate, neexistând temei legal pentru comportamentul pârâților persoane

fizice,

În consecință,

instanța a apreciat ca reclamantului i-a fost încălcat dreptul la libertate,

prin reținerea sa abuzivă de către angajați ai Poliției Roșiorii de Vede,

județul Teleorman, fiind întrunite condițiile art 998-999 C. civ.

Având în

vedere că încălcarea dreptului la libertate a avut loc pe parcursul a 24 de

ore, suma acordată cu titlu de daune a fost de 6.000 lei.

În ce

privește prejudiciul material produs ea urmare a acestei încălcări, reclamantul

nu numai că nu l-a probat, dar nici nu a precizat în ce constau sumele pretinse

cu acest titlu, deșt instanța i-a pus în vedere să facă precizări.

Împotriva

aceste sentințe, la data de 06 iunie 2014 au declarat recursuri

(recalificate apeluri la termenul din

04 noiembrie 2014) pârâții I.J.P. Teleorman, M.T., P.A. și G.M., Statul Român,

prin M.F.P. și M.A.I., cererile acestora fiind înregistrate pe rolul Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie

la data de 11 iunie 2014 sub nr. 3851/2/2014.

Prin Decizia

nr. 489/A din data de 11 noiembrie 2014 a Curții de Apei București,

secția a III-a civilă pentru cauze cu

minori și de familie, au fost anulate apelurile formulate de apelanții-pârâți M.T.

și G.M., ca netimbrate, admise apelurile formulate de apelanții-pârâți I.J.P.

Teleorman, P.A., Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.R.F.P. București

și M.A.I., a fost schimbată în tot sentința civilă apelată, în sensul

respingerii în tot a acțiunii formulate de reclamant, ca nefondată, și s-a luat

act că apetantul-pârât I.J.P. Teleorman nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apei a reținut următoarele considerente de fapt și de

drept:

cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a îndreptat împotriva pârâților

pentru că a fost transportat cu forța și încătușat la sediul Poliției, apoi la

Spitalul C. Roșiorii de Vede, de unde a fost dus cu ambulanța la Spitalul de

Psihiatrie Poroschia, solicitând acestora acordarea de despăgubiri bănești.

Faptul că

reclamantul a fost încătușat a fost probat cu certificatul medico-legal din 22

septembrie 2008 eliberat de I.N.M.L. Mina Minovici, prin care s-a constatat că

prezintă leziuni traumatice obiective la nivelul antebrațelor ce pot data din

04 septembrie 2008, fiind consecința comprimării, posibil prin aplicarea de

cătușe, și că nu necesită „zile de îngrijire medicală".

Din

raportul din 07 noiembrie 2008 privind rezultatul verificărilor la audiența

solicitată conducerii de numitul N.V.M., întocmit de I.P.J. Teleorman, a

rezultat că petentul a sesizat faptul că agentul de poliție G.M., din cadrul

Poliției municipiului Roșiorii de Vede, a avut un comportament necorespunzător

față de el și în mod nejustificat l-a sancționat contravențional. Petentul a

mai sesizat faptul că un individ din Roșiorii de Vede l-a lovit cu o bâtă, iar

lucrătorii Poliției municipiului Roșiorii de Vede nu s-au implicat pentru a lua

măsuri împotriva agresorului. Cu privire ia incidentul care face obiectul

cauzei de față, în raport s-a arătat că în ziua de 04 septembrie 2009, agentul

pr. de poliție G.M., din cadrul Poliției municipiului Roșiorii de Vede - Biroul

Poliției Rutiere a oprit pentru control autoturismul, al cărui conducător a

încălcat prevederile O.U.G. nr. 195/2002.

Întrucât conducătorul

autoturismului a refuzat să prezinte documentele pentru control și a avut un

comportament necorespunzător, agentul de poliție G.M. a solicitat sprijin unui

alt echipaj de poliție, care se afla în zonă.

La fața

locului s-a deplasat o patrula formată din 2 agenți de poliție din cadrul

Poliției Roșiorii de Vede - Biroul Ordine Publică, care i-au solicitat

conducătorului auto să se legitimeze și să prezinte pentru control documentele

autoturismului.

Conducătorul

auto a refuzat și de această dată să se legitimeze și a continuat să se

manifeste agresiv față de polițiști. Existând temerea legitimă că prin manifestarea

agresivă a conducătorului auto le poate fi pusă în pericol integritatea

corporală, cei trei polițiști l-au imobilizat prin folosirea cătușelor din

dotare și l-au condus la sediul Poliției municipiului Roșiorii de Vede pentru

stabilirea identității și luarea măsurilor legale.

Din

verificările efectuate la sediul Poliției Roșiorii de Vede, polițiștii au

stabilit faptul că persoana în cauză se numește N.V.M., cu domiciliul stabil în

municipiul București, Iară forme legale în municipiul Roșiorii de Vede,

împotriva căruia au luat măsura sancționării contravenționale cu amendă conform

O.U.G. nr. 195/2002 (proces-verbal din 04 septembrie 2009).

Pe

fondul unor tulburări psihice, N.V.M. a continuat să aibă un comportament

agresiv față de polițiști și în sediul Poliției municipiului Roșiorii de Vede,

motiv pentru care a fost condus ia Spitalul „C." din municipiul Roșiorii

de Vede, pentru efectuarea unui control medical.

Medicul

de gardă al Spitalului ,,C." a hotărât ca persoana în cauză să fie trimisă

la Spitalul de Psihiatrie Poroschia, pentru efectuarea unui control de

specialitate.

Petentul

a fost transportat de o ambulanța a Spitalului „C." și a fost însoțit de

agenți de poliție.

Potrivit

aceluiași raport, din verificările efectuate, cât și din rapoartele agenților

de poliție s-a stabilit că N.V.M. nu a fost amenințat sau lovit de polițiști,

iar imobilizarea și conducerea acestuia la sediul Poliției municipiului

Roșiorii de Vede s-a tăcut în conformitate cu prevederile art. 8 și 32 din Dispoziția

I.G.P.R. nr. 643 din 05 decembrie 2002 (Manualul de bune practici de

intervenție pentru polițistul de ordine publice).

Prin

adresa din 24 septembrie 2008, Spitalul de Psihiatrie Poroschia, județul

Teleorman, i-a comunicat reclamantului că în data de 05 septembrie 2008 a fost

înregistrat pe Registrul de consultații, cu „agitație psihomotorie", fiind

adus cu salvarea însoțită de către organele de poliție și că a semnat că refuză

internarea, iar prin adresa din 29 octombrie 2008. Spitalul Municipal „C."

i-a comunicat acestuia că în urma verificărilor efectuate în registrele de

consultații de la Compartimentul Primire Urgențe a rezultat că nu figurează ca

fiind înregistrat pentru consult de către medicul de gardă din acea zi.

2.

Curtea, față de situația de fapt prezentată, a reținut că legea nu a instituit

un mecanism de tragere la răspundere a statului pentru încălcarea de către

polițiști, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu, fiind chemată să răspundă

în schimb autoritatea sau instituția publică care are calitatea de comitent,

astfel a constatat că în mod greșit a fost admisă acțiunea formulată împotriva

Statului Român.

Pentru

existența răspunderii pentru fapta prepusului se cer a fi întrunite și două

condiții speciale, respectiv: existența raportului de prepușenie și săvârșirea

faptei de către prepus în legătură cu atribuțiile sau scopul funcțiilor

încredințate.

Din

această perspectivă, s-a arătat că există un raport de subordonare doar între

polițiștii implicați și șefii ierarhici din cadrul Poliției Române, respectiv I.J.P.

Teleorman, nu și unul între primii și M.I.R.A., constatând că are calitatea de

comitent pârâtul I.J.P. Teleorman, iar acțiunea formulată împotriva pârâtuiui M.A.I.,

a fost în mod greșit admisă.

Potrivit

art. 998 C. civ., cel ce cauzează altuia un prejudiciu este obligat a-l repara,

ceea ce înseamnă că și autoritățile publice, în calitatea lor de persoane

juridice civile, vor răspunde pe acest temei pentru pagubele cauzate

particularilor prin faptele ilicite aie organelor de conducere. De asemenea,

pot răspunde, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., pentru prejudiciile

cauzate particularilor prin faptele ilicite aie agenților lor.

Răspunderea

autorității publice pentru prejudiciile patrimoniale și morale cauzate

particularilor este o răspundere civilă delictuală fără vinovăție.

Pentru a

stabili calificarea juridică a faptelor imputate de reclamant polițiștilor

(abatere disciplinară sau infracțiune), s-a apreciat că trebuie analizate

prevederile legale care stabilesc drepturile și obligațiile ce trasează

limitele în cadrul cărora polițiștii trebuie să-și ghideze conduita, acestea

fiind reprezentate, față de susținerile tuturor părților implicate, de art. 31

alin. (1) din Legea nr. 218/2002 (privind organizarea și funcționarea Poliției

Române), art. 44-59 din Legea nr. 487/2002 în vigoare la data de 4 septembrie 2008,

cu privire la internarea nevoluntară și cauza C.E.D.O. Nița împotriva României

din 4 noiembrie 2008.

Răspunderea

civilă delictuală presupune dovedirea întrunirii cumulative a următoarelor

condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de

cauzalitate între primele două și a vinovăției celui care a provocat

prejudiciul, în oricare dintre formele prevăzute de lege.

Prima

chestiune care trebuie rezolvată în cauză este stabilirea faptei ilicite

imputate prin cererea de chemare în judecată polițiștilor, respectiv, abuzul în

serviciu.

Or, cum

instanța civilă, nu are competenta de a stabili săvârșirea de către polițiștii

pârâți a infracțiunilor în legătură cu serviciul care ar fi cauzat

reclamantului, un prejudiciu, instanța de apel a reținut contrariul, adică

faptul că nu este întrunită prima condiție pentru angajarea răspunderii civile

delictuale a pârâților G.M., P.A. și M.T. și implicit a pârâtului I.J.P.

Teleorman respectiv, fapta ilicită, astfel că nu s-a mai pus problema

îndepliniri celorlalte condiții.

S-a mai

constatat că reclamantul a urmărit un folos practic prin formularea cererii de

chemare în judecată, și anume repararea prejudiciului pretins, astfel că acțiunea

sa nu a fost considerată ca lipsită de interes, că încheierea prin care s-a

admis cererea de acordare a ajutorului public judiciar nu este supusă niciunei

căi de atac, conform art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/2008, astfel că nu pot

fi formulate critici împotriva sa pe calea apelului, precum și faptul că pentru

acest tip de cauze nu este prevăzută de lege participarea obligatorie a

procurorului.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs, reclamantul N.V.M. și pârâtul M.A.I.

Prin

cererea de recurs, reclamantul susține,

că

deși a depus Ia data de 25 septembrie 2008. la registratura poliției din

Municipiul Roșiori de Vede plângerea prin care a solicitat să i se comunice de

ce a fost încătușat, de ce i-au fost luaîe cheile de ia mașină și telefonul, de

ce au solicitat prin telefon salvarea pentru a fî prezentat clinicii de

psihiatrie din Poroschia, județ Teleorman de ce a fost amenințat eă va fi

împușcat și apoi îi va pune în mâna un cuțit, (afirmație făcută de unui din

polițiști în sediul de poliție când avea cătușele la mâini), prin răspunsul

primit, biroul poliției de ordine publică din cadrul poliției municipiului

Roșiorii de Vede, îi aduce la cunoștință că a fost sancționat în data zilei de

04 septembrie 2008, contravențional cu amendă pentru încălcarea prevederilor

O.U.G, nr. 195/2002, iar cu privire la aspecteie sesizate i s-a comunicat că

s-a stabilit că nu sunt conforme cu realitatea, fapt pentru care s-a procedat

la clasarea lucrări.

Reclamantul

consideră eă prin răspunsul primit se neagă practic toate faptele de abuz

prezentate în plângerea sa poliției, că de fapt i s-a adus la cunoștință că a

fost sancționat contravențional, iar numiți M.T. și P.A. au prezentat rapoarte

false la instanța de fond. Arată că s-a refuzat punerea în mișcare a cercetării

penale, că trebuia să se facă încadrarea penală încă de la primul termen de

judecată cu participarea unui procuror, că s-a ascuns și împiedicat aflarea

adevărului despre evenimentele ce au avut loc în ziua de 4 septembrie 2008 și

că cei doi ofițeri de politie cu funcții de conducere se fac vinovați de grave

fapte penale.

Solicită

admiterea recursului, pentru ca cei vinovați să suporte consecințele legale

prin plata de daune morale și materiale.

său, pârâtul, M.A.I., prin motivele de recurs arată eă prin respingerea

acțiunii reclamantului, ca nefondată, față de acesî minister, hotărârea civilă

pronunțată de Curtea de Apel București este netemeinică și ne legală.

Consideră

că deși s-a analizat excepția lipsei calității procesuale pasive a M.A.I., și

s-a reținut, în mod corect, pentru neexistența raportului de subordonare, „că

are calitatea de comitent pârâtul I.J.P. Teleorman", în dispozitivul

deciziei recurate, admițând

apelurile declarate în

cauză de I.P.J., Teleorman, Statul Român prin M.F.P. și M.A.I. și schimbând în

tot sentința civilă apelată, instanța de apel a respins acțiunea, ca nefondată,

față toate părțile pârâte, omițând a se pronunța cu privire ia cheltuielile de

judecată, reprezentând taxa de timbra achitată de M.A.I.

Solicită

admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii recurate în sensul că acțiunea

îndreptată împotriva M.A.I. este promovată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă și acordarea cheltuielilor de judecată, în cuantum

de 582,99 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, aferentă căii de atac

promovate.

Analizând

recursurile declarate, Înalta Curte, constată nul recursul declarat de

reclamant și respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârât, pentru

următoarele considerente;

declarat de reclamantul N.V.M. este nul.

Conform

ait, 302

1

lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să

cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs sunt prevăzute

limitativ în art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. prevede eă recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă ia motivele de ordine

publică.

A motiva

recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea

unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de

altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind

modul de judecată al instanței care a pronunțat hotărârea atacată, raportat la

motivul de recurs invocat.

Față de

faptul că nu constituie motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire

la soluția pronunțată, instanța de recurs poate examina numai criticile

privitoare la hotărârea atacată care fac posibilă încadrarea în art. 304 C.

proc. civ.

În speță,

nu s-au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text de

lege.

Prin

susținerile formulate de recurentul reclamant sunt prezentate de fapt,

evenimentele petrecute în data de 4 septembrie 2008 și este exprimată

nemulțumirea sa față de răspunsului primit la plângerea depusă, considerând că

pârâții se fac vinovați de grave fapte penale și în mod greșit nu s-a pus în

mișcare cercetarea penală împotriva acestora.

Toate

aceste considerente formulate de reclamant nu au legătură cu motivarea reținută

de instanța de apel, care rejudecând, a respins în totalitate acțiunea

reclamantului, ca nefondată, constatând că în cauză nu poate fi atrasă

răspunderea civilă delictuală pentru lipsa faptei ilicite.

2.

Recursul declarat de pârâtul M.A.I. este nefondat.

În esență,

recurentul pârât consideră că hotărârea pronunțata de instanța de apel este

nelegală, întrucât, deși în considerentele acesteia s-a reținut și s-a motivat

că pârâtul M.A.I. nu are calitate procesuală pasivă, în dispozitivul hotărârii

s-a respins acțiunea fată de acesta, ca nefondată.

Se

constată că obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea reclamantului

formulată pe rolul unei instanțe civile prin care se solicită acordarea de

daune materiale și morale pentru săvârșirea unor fapte ilicite de către agenții

de poliție în timpul serviciului.

Codul

civil de la 1865, în vigoare Ia 4 septembrie 2008, reglementează răspunderea

civilă delictuală în art, 998-1003 C. civ., în afară de răspunderea pentru

fapta proprie prevăzută de art. 998-999 C.civ, este reglementată și răspunderea

indirectă a unor categorii de persoane, una din aceasta fiind și răspunderea

comitentului pentru prepus. Condițiile răspunderii civile delictuale sunt fapta

ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și

prejudiciu, culpa și capacitatea deiictuaiă. Răspunderea comitentului pentru

faptele prepusului este reglementată de dispozițiile art. 100 alin. (3) C. civ.

Cum comitentul răspunde pentru fapta altuia, pe lângă condițiile generale ale

răspunderii civile delictuale, mai este necesar să fie îndeplinite două

condiții speciale: existența unui raport de prepușenie și fapta să fi fost

săvârșită de prepus în funcția încredințată.

Cu

privire la răspunderea comitentului, instanța de apel a arătat că între M.A.I.

și agenții de politie pârâți nu există raport de subordonare, întrucât aceștia

simt angajați ai I.P.J.Teleorman, care este subordonat Poliției Române,

Însă așa

cura rezultă din considerentele hotărârii, instanța a arătat că cele două

condiții speciale ce atrag răspunderea comitentului pentru prepus nu sunt

incidente în cauză, acțiunea reciamantului fiind respinsă, ca nefondată, pentru

neîntrunirea unei condiții generale ce atrage răspunderea civilă delictuală și

anume lipsa faptei ilicite. Prin urmare acțiunea reclamantului a fost respinsă,

ca nefondată reținându-se că răspunderea civilă delictuală nu poate fi atrasă

întrucât condiția existenței unei fapte ilicite nu este îndeplinită.

Recurentul

susține în motivarea recursului că întrucât, instanța a reținut că nu există

raport de subordonare, trebuia să constate și lipsa calității procesuale pasive

a M.A.I. și să respingă acțiunea față de acesta pentru acest motiv.

Problema

raportului de subordonare este o excepție ce ține de fondul răspunderii civile

delictuale, iar instanța de apel deși a reținut în considerente că nu

există

un astfel de raport între recurentul pârât și agenții de poliție, a respins pe

fond acțiunea reclamantului reținând că angajații I.J.P. Teleorman nu au

săvârșit o faptă ilicită. Prin urmare, lipsa calității procesuale pasive a

recurentului pârât rezultată din lipsa raportului de subordonare este o

excepție de fond ce trebuie unită cu fondul, ceea ce a și făcut instanța de

apel în rejudecare.

În

privința cheltuielilor de judecată în apel, respectiv taxa judiciară de timbru,

în sumă de 582,99 lei, se constată că o astfel de critică nu a fost formuiată

prin motivele de recurs, recurentul rezumându-se sa constate că instanța de

apel a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, fără a formula

argumente de nelegalitaîe încadrabile în motivele de recurs prevăzute de art. 304

C. proc. civ. în măsura în care este vorba într-adevăr de o omisiune a

instanței de apel de a se pronunța asupra cererii din apel cu privire ia

cheltuielile de judecată, pârâtul putea apela la procedura prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ. Nici cheltuielile de judecată privind taxa judiciară de timbru în

recurs nu pot fi acordate, întrucât recursul părții a fost respins nefiind

întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. (1), C. proc. civ.

Pentru

motivele arătate, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nul

recursul declarat de reclamantul N.V.M., și conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.I.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul M.A.I. împotriva Deciziei nr. 489/A

din data de 11 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

pentru cauze cu minori și de familie.

Constată nul

recursul declarat de reclamantul N.V.M. împotriva Deciziei nr. 489/A din data

de 11 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.