ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 90/2015

Asupra

recursurilor, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 24 mai 2012 pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă,

reclamantul B.D. a chemat în judecată pe pârâta SC A.R.A. SA, solicitând

obligarea acesteia la plata sumei de 1.741.400 lei (echivalentul a 400.000

euro), cu titlu de daune morale și la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând

daune materiale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 1334 din 10 octombrie 2012, Tribunalul Buzău, secția I civilă,

a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secția civilă.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, la data de

22 noiembrie 2012, sub nr. 2932/114/2012.

Prin

încheierea civilă nr. 87 din 13 februarie 2013, Tribunalul Teleorman, secția

civilă, a admis excepția litispendenței invocată de reclamantul B.D. și a

trimis dosarul Tribunalului București, în vederea întrunirii cererii la Dosarul

nr. 41858/3/2012.

Prin

încheierea de la 05 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 41858/3/2012,

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a dispus reunirea cauzelor și

trimiterea la instanța care a fost mai întâi învestită, respectiv Tribunalul

Teleorman, pe rolul căruia se afla Dosarul nr. 2932/114/2012.

Dosarul

a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, la data de

07 iunie 2013, sub nr. 41858/3/2012.

Prin

sentința civilă nr. 703 din 18 decembrie 2013, Tribunalul Teleorman, secția

civilă, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant

a sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri civile, din care 5.000 lei, cu

titlu de daune materiale și 35.000 lei, cu titlu de daune morale; a respins

cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva

sentinței sus-menționate, reclamantul B.D. a declarat apel, solicitând

schimbarea acesteia, în sensul acordării daunelor materiale și morale indicate

în petitul cererii de chemare în judecată.

Prin

decizia civilă nr. 402 din 22 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă,

a admis apelul și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat

pârâta să plătească reclamantului suma de 75.000 lei, cu titlu de daune morale,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva

acestei decizii, B.D. și SC A.R.A. SA au declarat recurs.

Prin

calea de atac exercitată, recurentul-reclamant B.D. a solicitat modificarea

deciziei atacate, în sensul acordării despăgubirilor solicitate prin cererea de

chemare în judecată.

În

motivare, a arătat, în esență, că este necesar ca evaluarea prejudiciului suferit

prin accidentul rutier în care a fost implicat să se realizeze prin aprecierea

multilaterală a tuturor consecințelor negative ale acestuia, raportat la toate

planurile vieții sale sociale.

Prin

recursul său, SC A.R.A. SA a solicitat ca, în rejudecare, să se dispună

diminuarea cuantumului daunelor morale acordate reclamantului.

În

motivare, a arătat că decizia atacată este nelegală, raportat la prevederile art.

49 din Ordinul C.S.A. nr. 5/2010, conform cărora daunele morale se acordă în

conformitate cu legislația și jurisprudența din România; a fost invocat,

astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La

01 septembrie 2014, recurenta-pârâtă a depus cerere de renunțare la judecată și

întâmpinare la recursul părții adverse, prin care a invocat excepția nulității

recursului declarat de recurentul-reclamant.

Astăzi,

în ședință publică, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția tardivității

recursului declarat de recurentul-reclamant și excepția netimbrării recursului

recurentei-pârâte, asupra cărora, în temeiul art. 137, raportat la art. 298, cu

aplicarea art. 316 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit

art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Decizia

atacată i-a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 27 iunie 2014,

după cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare, aflate la

fila 47 a dosarului curții de apel.

Potrivit

dispozițiilor art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile

libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a

sfârșit termenul, iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol „termenul care se

sfârșește într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat se va

prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare".

În

aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că termenul de

declarare a recursului, calculat potrivit art. 101 alin. (1) și (5) C. proc.

civ., s-a împlinit la data de 14 iulie 2014.

Recurentul-reclamant

a declarat calea de atac la data de 15 iulie 2014, după împlinirea termenului,

expediind cererea de recurs prin poștă.

În

considerarea argumentelor expuse, văzând și dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal

atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei, Înalta

Curte, reținând declararea peste termen a recursului promovat de

recurentul-reclamant, va admite excepția tardivității.

Ca

o consecință a admiterii excepției, recursul recurentului-reclamant urmează să

fie respins, ca tardiv.

În

ceea ce privește recursul declarat de recurenta-pârâtă, instanța supremă reține

că, potrivit art. 1 și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru, astfel cum a fost modificată, completată și rectificată,

acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor

judiciare de timbru.

Pe

de altă parte, O.G. nr. 32/1995 a instituit obligativitatea aplicării și a

timbrului judiciar, în cazurile în care se percepe taxa judiciară de timbru.

În

conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele

judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al

aceluiași articol stabilește că în măsura în care taxa judiciară de timbru nu a

fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau

cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la

primul termen de judecată.

Articolul

20 alin. (3) din lege statuează că neîndeplinirea obligației de plată până la

termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În

speță, recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de

timbru și timbrului judiciar, potrivit dovezii aflate la dosarul cauzei (fila

63).

Constatând

că recursul acestei părți nu a fost timbrat anticipat, că recurenta-pârâtă nu

s-a conformat obligației de timbrare, până la termenul de judecată stabilit în

cauză, respectiv 16 ianuarie 2015 și că, în cauză, nu operează scutirea legală

- personală sau ca obiect - de obligația timbrării, înalta Curte, dând

eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul

declarat de această recurentă, ca netimbrat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge

ca tardiv recursul declarat de recurentul-reclamant B.D. împotriva Deciziei civile

nr. 402 din 22 mai 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Anulează

ca netimbrat recursul declarat de recurenta-pârâtă SC A.R.A. SA împotriva

aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2015.