ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1509/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1333 din 16 mai 2014, Tribunalul Argeș a admis recursurile declarate de pârâții B.L.M., B.E.C. și C.E., împotriva sentinței civile nr. 1480 din 03 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 75/205/2013, intimați fiind reclamanții N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., N.E.R., H.R.O., N.N. și pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar Hârtiești și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, a modificat sentința în sensul ca a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect. De asemenea, au fost obligați intimații la 1466 RON către recurenții B. și la 1206 RON către recurenta C.E. Prin decizia civilă nr. 2 din 13 ianuarie 201'5 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N.

și N.E.R., împotriva deciziei civile nr. 1333 din 16 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 75/205/2013. Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N., N.E.R., considerând că hotărârea este nelegală, în raport de dispozițiile art. 302 1 și ale art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Or, în speță, hotărârea împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este decizia civilă nr. 2 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1333 din 16 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș. Conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Alin. (2) arată că dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă. Alin. (2) trebuie interpretat prin corelare cu alin. (1), astfel încât recursul este admisibil numai dacă a doua hotărâre, atacată cu revizuire, era susceptibilă de apel sau de recurs. Prin urmare, nu în toate cazurile hotărârea ce se dă asupra revizuirii exercitate potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este susceptibilă de recurs, ci, atunci când temeiul revizuirii îl reprezintă contrarietatea de hotărâri, chiar dacă hotărârea a cărei anulare se cere ar fi susceptibilă de apel, voința legiuitorului a fost de a suprima această cale de atac, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată fiind recursul.

Textul nu poate fi interpretat în sensul că, în toate cazurile hotărârea dată în revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este susceptibilă de recurs, legiuitorul neurmărind să se recunoască prin art. 328 alin. (2) C. proc. civ. dreptul de recurs la recurs. Dacă hotărârea prin care s-a nesocotit autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare este cea dată în recurs, în aplicarea regulii din art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea asupra revizuirii hotărârii din recurs este irevocabilă în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ. În speță, hotărârea a cărei anulare s-a urmărit prin efectul revizuirii a fost dată în recurs, Tribunalul Argeș, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., a pronunțat decizia nr. 1333 din 16 mai 2014, ca instanță de recurs. Ori, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității. În fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Astfel fiind, recursul declarat de revizuenți se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții-revizuenți la plata sumei de 1,300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații B.E.C. și B.L.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În majoritate: Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenții N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N., N.E.R. împotriva deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Obligă recurenții-revizuenți la plata sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații B.E.C. și B.L.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 04 iunie 2015. Cu opinia separată a doamnei judecător N.Ț. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N., N.E.R. împotriva deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

OPINIE SEPARATĂ - CONSIDERENTE

În ce privește admisibilitatea recursului, acesta este admisibil potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865. Alin. (1) al art. 328 C. proc. civ., fixează regula în materia căilor de atac în cazul revizuirii - hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. în alin. (2) al aceluiași art. legiuitorul instituie excepția în cazul revizuirii pentru hotărâri potrivnice și anume, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă. Întrucât textul nu face distincție, hotărârea dată în revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., este întotdeauna supusă recursului, indiferent de instanța competentă să o soluționeze, cu excepția Înaltei Curți de Casație și Justiție (când hotărârea sa este irevocabilă) și indiferent dacă procesul s-a finalizat sau nu cu o hotărâre irevocabilă sau supusă vreunei căi de atac de reformare, cum sunt apelul sau recursul. Nu se poate susține că voința legiuitorului a fost doar de a suprima calea de atac a apelului atunci când hotărârea supusă revizuirii ar fi atacabilă cu apel, avându-se în vedere istoricul reglementării. Instituirea excepției de la regula prevăzută de art. 328 alin. (1) a fost introdusă prin Legea nr. 138/2000 în care s-a prevăzut că dacă revizuirea s-a făcut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.

Cu alte cuvinte, având în vedere specificitatea revizuirii pentru hotărâri potrivnice, faptul că în acest caz instanța doar anulează ultima hotărâre dacă constată autoritatea de lucru judecat, legiuitorul a dorit ca în toate cazurile hotărârea pronunțată în revizuirea întemeiată pe contrarietate să fie cenzurabilă în recurs, fie că hotărârea a cărei revizuire se cere este supusă sau nu vreunei căi de atac de reformare. Forma ultimă a textului alin. (2) al art. 328 C. proc. civ.

de la 1865 a fost introdusă prin Legea nr. 219/2005 care a prevăzut o excepție de la regula recursului împotriva hotărârii pronunțate în revizuire pe motiv de contrarietate și anume faptul ca hotărârea dată în revizuire pentru contrarietate de către Înalta Curte de Casație și Justiție este irevocabilă, rațiunea fiind competența limitată a completului de 5 judecători la acea dată care probabil ar fi trebuit să judece recursul împotriva hotărârii pronunțate de un complet de recurs al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ca argument suplimentar sunt și dispozițiile noului C. proc.

civ., inaplicabil în litigiul de fața, dar important sub aspectul istoricului reglementării ce conduce la stabilirea rațiunii legiuitorului, care prevăd în art. 513 că alin. (6) că dacă revizuirea s-a cerut pentru contrarietate, calea de atac este recursul chiar și atunci când instanța de revizuire a fost una dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare a recursului aparținând completului de 5 judecători. Întrucât legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă, putându-se considera că rațiunea legiuitorului nu a fost doar de a suprima calea de atac a apelului, ci și de a stabili că hotărârea dată în revizuire pentru contrarietate este totdeauna supusă recursului, indiferent de instanța care a pronunțat hotărârea din revizuire, în forma finală a art. 328 fiind exceptată de la recurs doar hotărârea dată în revizuire pentru contrarietate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de aceste considerente opinăm că recursul este admisibil. Recursul, asupra căruia părțile au pus concluzii și pe fond în ședință publică, este însă nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurenți îl constituire încălcarea dispozițiilor art. 255 pct. 1 C. proc. civ. de la 1865. Astfel, susțin că instanța de revizuire în mod greșit s-a dezinvestit prin decizie iar nu prin sentință, nefiind vorba de o eroare materială, ci de abordarea greșită a cererii de revizuire, în complet de 3 judecători, deși revizuirea pe contrarietate ar fi o judecată de fond care se finalizează printr-o sentință supusă recursului. Motivul de recurs este nefondat.

În esență, recurenții invocă greșita compunere a completului de judecată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 1 și, în consecință, greșita dezinvestire a completului prin decizie, hotărârea ce se solicita a fi revizuită și anume Decizia nr. 1333/2014 a Tribunalului Argeș este o hotărâre pronunțată într-un recurs, în complet de 3 judecători. Întrucât revizuirea este o cale de atac de retractare, cererea de revizuire se judecă într-un complet cu aceeași compunere iar tipul de hotărâre pe care îl pronunță instanța este același cu hotărârea a cărei revizuire se cere. Cum hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat este o decizie, pronunțată în complet de 3 judecători, și revizuirea pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 322 C. proc.

civ., se soluționează de un complet cu o compunere de 3 judecători, printr-o decizie. Ar fi un nonsens ca o instanță de recurs sau de apel să-și retracteze hotărârea în complet de judecător unic, dezînvestindu-se printr-o sentință. Dispozițiile art. 326 C. proc. civ. de la 1865 potrivit cărora cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, sunt aplicabile numai în ceea ce privește aplicarea regulilor de judecată. Ele nu se referă și la compunerea completului și la actul procedural prin care instanța se dezînvestește. Un alt motiv de nelegalitate al deciziei recurate se referă la faptul că instanța s-a pronunțat pe altceva decât s-a cerut, interpretând greșit raportul juridic dedus judecății, abordând decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș ca și cum motivul de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc.

civ. Recurenții își întemeiază acest motiv de nelegalitate pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ. Și acest motiv este nefondat, instanța a fost învestită cu revizuirea deciziei nr. 1333/2014 a Tribunalului Argeș pe care a analizat-o în balanță cu decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș. S-a reținut de instanța de revizuire că hotărârea a cărei revizuire se cere "nu este o hotărâre aptă de a servi pentru retractarea soluției, respectiv una care, dacă ar fi fost cunoscută de către instanță, s-ar fi impus noii sale pronunțări cu autoritate de lucru judecat". Instanța a analizat cererea de revizuire din perspectiva art. 322 pct. 7, al contrarietății dintre cele două hotărâri.

Cele două litigii au avut obiecte diferite și părți diferite dar, s-a reținut în al doilea litigiu, că la baza titlului reclamanților a stat decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș, însă, din compararea titlului reclamaților cu titlul pârâților s-a dat prioritate titlului pârâților, pentru argumentele reținute în considerentele deciziei nr. 1333/2014. Soluția instanței este corect și complet motivată, în limitele în care instanța a fost învestită și anume art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neputându-se reține că hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Un alt motiv de nelegalitate, este acela că soluția instanței de revizuire este rezultatul unei greșite interpretări a considerentelor reținute în decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș, de vreme ce nu se observă că analiza obiectului dedus judecății în cele două cauze se face prin raportare la dispozițiile legilor fondului funciar încât considerentele celor două soluții nu pot fi conciliate, ceea ce înseamnă că soluționarea irevocabilă a unei situații de fapt deduse judecății nu mai poate fi schimbată prin soluții ulterioare. Nici acest motiv de nelegalitate nu poate fi reținut în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 instanța nu poate analiza decât dacă cele două hotărâri sunt potrivnice în sensul că cea de-a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi, urmând doar să anuleze ultima hotărâre în măsura în care reține autoritatea de lucru judecat.

În această situație, instanța de revizuire nu procedează la efectuarea unui control ai legalității și temeiniciei hotărârilor pronunțate ci va dispune anularea ultimei hotărâri, indiferent de legalitatea soluției pronunțate. Or, între cele două litigii există diferențe atât de părți cât și de obiect, nefiind întrunite premisele autorității de lucru judecat (identitate de părți, obiect și cauză). Faptul că prin decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș s-a dispus obligarea comisiei de fond funciar să pună în posesie pe reclamant pe vechiul amplasament nu împiedică compararea titlului reclamanților, emis în baza acestei hotărâri, cu titlul unei alte persoane, căreia nu îi este opozabilă prima hotărâre și nu exclude a se da prevalența altui titlu decât al reclamaților.

A da prevalența altui titlu într-o acțiune în revendicare, nu presupune încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii pe baza căreia s-a emis titlul uneia dintre părți. Fața de considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul este nefondat, soluția instanței de revizuire fiind legală.