ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1509/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1509/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

decizia civilă nr. 1333 din 16 mai 2014, Tribunalul Argeș a admis recursurile

declarate de pârâții B.L.M., B.E.C. și

C.E., împotriva sentinței civile nr. 1480 din 03 iulie 2013, pronunțată de

Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 75/205/2013, intimați fiind reclamanții N.A.,

P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., N.E.R., H.R.O., N.N. și pârâtele Comisia

Locală de Fond Funciar Hârtiești și Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, a

modificat sentința în sensul ca a respins acțiunea și cererea de chemare în

garanție ca rămasă fără obiect. De asemenea, au fost obligați intimații la 1466

RON către recurenții B. și la 1206 RON către recurenta C.E.

Prin decizia civilă nr. 2 din 13

ianuarie 201'5 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă,

s-a respins cererea de revizuire

formulată de revizuenții N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N.

și N.E.R., împotriva deciziei civile nr. 1333 din 16 mai 2014, pronunțată de

Tribunalul Argeș, în Dosarul nr. 75/205/2013.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs

revizuenții N.A.,

P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N., N.E.R., considerând că

hotărârea este nelegală, în raport de dispozițiile art. 302

1

și ale

art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte,

în prealabil analizei motivelor de

recurs, constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în

considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C.

proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea

drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege

sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei

interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii

procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în situații

identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în

fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele

determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Or, în speță, hotărârea împotriva

căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este decizia civilă nr. 2 din

13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a

respins cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1333 din 16 mai 2014,

pronunțată de Tribunalul Argeș.

Conform art. 328 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege

pentru hotărârea revizuită.

Alin. (2) arată că dacă revizuirea s-a

cerut pentru hotărâri potrivnice calea de atac este recursul, cu excepția

cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție,

a cărei hotărâre este irevocabilă.

Alin. (2) trebuie interpretat prin

corelare cu alin. (1), astfel încât recursul este admisibil numai dacă a doua

hotărâre, atacată cu revizuire, era susceptibilă de apel sau de recurs.

Prin urmare, nu în toate cazurile

hotărârea ce se dă asupra revizuirii exercitate potrivit art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. este susceptibilă de recurs, ci, atunci când temeiul revizuirii îl

reprezintă contrarietatea de hotărâri, chiar dacă hotărârea a cărei anulare se

cere ar fi susceptibilă de apel, voința legiuitorului a fost de a suprima

această cale de atac, singura cale de atac de reformare ce poate fi exercitată

fiind recursul. Textul nu poate fi interpretat în sensul că, în toate cazurile

hotărârea dată în revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este

susceptibilă de recurs, legiuitorul neurmărind să se recunoască prin art. 328

alin. (2) C. proc. civ. dreptul de recurs la recurs.

Dacă hotărârea prin care s-a nesocotit

autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare este cea dată în

recurs, în aplicarea regulii din art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea

asupra revizuirii hotărârii din recurs este irevocabilă în sensul art. 377

alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.

În speță, hotărârea a cărei anulare

s-a urmărit prin efectul revizuirii a fost dată în recurs, Tribunalul Argeș, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a pronunțat decizia nr.

1333 din 16 mai 2014, ca instanță de recurs.

Ori, recunoașterea unei căi de atac în

alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a

principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al

egalității. În fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o

situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel fiind, recursul declarat de

revizuenți se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

Văzând și dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenții-revizuenți la plata sumei de

1,300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații B.E.C. și B.L.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de revizuenții N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N.,

N.E.R. împotriva deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești,

secția I civilă.

Obligă recurenții-revizuenți la plata

sumei de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații B.E.C. și

B.L.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 04

iunie 2015.

Cu opinia separată a doamnei judecător

N.Ț.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuenții N.A., P.V., A.V., N.R., P.L., P.H., V.E., H.R.O., N.N., N.E.R. împotriva

deciziei nr. 2 din 13 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

OPINIE SEPARATĂ - CONSIDERENTE

În ce privește admisibilitatea recursului,

acesta este admisibil potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (2) C. proc. civ. de

la 1865.

Alin. (1) al art. 328 C. proc. civ., fixează

regula în materia căilor de atac în cazul revizuirii - hotărârea dată asupra revizuirii

este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. în alin.

(2) al aceluiași art. legiuitorul instituie excepția în cazul revizuirii pentru

hotărâri potrivnice și anume, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice,

calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este

Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.

Întrucât textul nu face distincție, hotărârea

dată în revizuirea întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este întotdeauna

supusă recursului, indiferent de instanța competentă să o soluționeze, cu excepția

Înaltei Curți de Casație și Justiție (când hotărârea sa este irevocabilă) și indiferent

dacă procesul s-a finalizat sau nu cu o hotărâre irevocabilă sau supusă vreunei

căi de atac de reformare, cum sunt apelul sau recursul.

Nu se poate susține că voința legiuitorului

a fost doar de a suprima calea de atac a apelului atunci când hotărârea supusă revizuirii

ar fi atacabilă cu apel, avându-se în vedere istoricul reglementării. Instituirea

excepției de la regula prevăzută de art. 328 alin. (1) a fost introdusă prin Legea

nr. 138/2000 în care s-a prevăzut că dacă revizuirea s-a făcut pentru hotărâri potrivnice,

calea de atac este recursul. Cu alte cuvinte, având în vedere specificitatea revizuirii

pentru hotărâri potrivnice, faptul că în acest caz instanța doar anulează ultima

hotărâre dacă constată autoritatea de lucru judecat, legiuitorul a dorit ca în toate

cazurile hotărârea pronunțată în revizuirea întemeiată pe contrarietate să fie cenzurabilă

în recurs, fie că hotărârea a cărei revizuire se cere este supusă sau nu vreunei

căi de atac de reformare.

Forma ultimă a textului alin. (2) al

art. 328 C. proc. civ. de la 1865 a fost introdusă prin Legea nr. 219/2005 care

a prevăzut o excepție de la regula recursului împotriva hotărârii pronunțate în

revizuire pe motiv de contrarietate și anume faptul ca hotărârea dată în revizuire

pentru contrarietate de către Înalta Curte de Casație și Justiție este irevocabilă,

rațiunea fiind competența limitată a completului de 5 judecători la acea dată care

probabil ar fi trebuit să judece recursul împotriva hotărârii pronunțate de un complet

de recurs al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ca argument suplimentar sunt și dispozițiile

noului C. proc. civ., inaplicabil în litigiul de fața, dar important sub aspectul

istoricului reglementării ce conduce la stabilirea rațiunii legiuitorului, care

prevăd în art. 513 că alin. (6) că dacă revizuirea s-a cerut pentru contrarietate,

calea de atac este recursul chiar și atunci când instanța de revizuire a fost una

dintre secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența de soluționare

a recursului aparținând completului de 5 judecători.

Întrucât legea nu distinge nici interpretul

nu trebuie să distingă, putându-se considera că rațiunea legiuitorului nu a fost

doar de a suprima calea de atac a apelului, ci și de a stabili că hotărârea dată

în revizuire pentru contrarietate este totdeauna supusă recursului, indiferent de

instanța care a pronunțat hotărârea din revizuire, în forma finală a art. 328 fiind

exceptată de la recurs doar hotărârea dată în revizuire pentru contrarietate de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Față de aceste considerente opinăm că recursul

este admisibil.

Recursul, asupra căruia părțile au pus

concluzii și pe fond în ședință publică, este însă nefondat pentru cele ce se vor

arăta în continuare.

Un prim motiv de nelegalitate invocat de

recurenți îl constituire încălcarea dispozițiilor art. 255 pct. 1 C. proc. civ.

de la 1865. Astfel, susțin că instanța de revizuire în mod greșit s-a dezinvestit

prin decizie iar nu prin sentință, nefiind vorba de o eroare materială, ci de abordarea

greșită a cererii de revizuire, în complet de 3 judecători, deși revizuirea pe contrarietate

ar fi o judecată de fond care se finalizează printr-o sentință supusă recursului.

Motivul de recurs este nefondat. În esență,

recurenții invocă greșita compunere a completului de judecată, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 1 și, în consecință, greșita dezinvestire a completului prin decizie,

hotărârea ce se solicita a fi revizuită și anume Decizia nr. 1333/2014 a Tribunalului

Argeș este o hotărâre pronunțată într-un recurs, în complet de 3 judecători. Întrucât

revizuirea este o cale de atac de retractare, cererea de revizuire se judecă într-un

complet cu aceeași compunere iar tipul de hotărâre pe care îl pronunță instanța

este același cu hotărârea a cărei revizuire se cere. Cum hotărârea a cărei revizuire

s-a solicitat este o decizie, pronunțată în complet de 3 judecători, și revizuirea

pentru oricare dintre motivele prevăzute de art. 322 C. proc. civ., se soluționează

de un complet cu o compunere de 3 judecători, printr-o decizie. Ar fi un nonsens

ca o instanță de recurs sau de apel să-și retracteze hotărârea în complet de judecător

unic, dezînvestindu-se printr-o sentință. Dispozițiile art. 326 C. proc. civ. de

la 1865 potrivit cărora cererea de revizuire se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute

pentru cererea de chemare în judecată, sunt aplicabile numai în ceea ce privește

aplicarea regulilor de judecată. Ele nu se referă și la compunerea completului și

la actul procedural prin care instanța se dezînvestește.

Un alt motiv de nelegalitate al deciziei

recurate se referă la faptul că instanța s-a pronunțat pe altceva decât s-a cerut,

interpretând greșit raportul juridic dedus judecății, abordând decizia nr. 649/2004

a Tribunalului Argeș ca și cum motivul de revizuire s-a întemeiat pe dispozițiile

art. 322 pct. 4 C. proc. civ. Recurenții își întemeiază acest motiv de nelegalitate

pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ.

Și acest motiv este nefondat, instanța

a fost învestită cu revizuirea deciziei nr. 1333/2014 a Tribunalului Argeș pe care

a analizat-o în balanță cu decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș. S-a reținut

de instanța de revizuire că hotărârea a cărei revizuire se cere "nu este o

hotărâre aptă de a servi pentru retractarea soluției, respectiv una care, dacă ar

fi fost cunoscută de către instanță, s-ar fi impus noii sale pronunțări cu autoritate

de lucru judecat". Instanța a analizat cererea de revizuire din perspectiva

art. 322 pct. 7, al contrarietății dintre cele două hotărâri. Cele două litigii

au avut obiecte diferite și părți diferite dar, s-a reținut în al doilea litigiu,

că la baza titlului reclamanților a stat decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș,

însă, din compararea titlului reclamaților cu titlul pârâților s-a dat prioritate

titlului pârâților, pentru argumentele reținute în considerentele deciziei nr. 1333/2014.

Soluția instanței este corect și complet

motivată, în limitele în care instanța a fost învestită și anume art. 322 pct. 7

C. proc. civ., neputându-se reține că hotărârea este lipsită de temei legal sau

a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Un alt motiv de nelegalitate, este acela

că soluția instanței de revizuire este rezultatul unei greșite interpretări a considerentelor

reținute în decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș, de vreme ce nu se observă

că analiza obiectului dedus judecății în cele două cauze se face prin raportare

la dispozițiile legilor fondului funciar încât considerentele celor două soluții

nu pot fi conciliate, ceea ce înseamnă că soluționarea irevocabilă a unei situații

de fapt deduse judecății nu mai poate fi schimbată prin soluții ulterioare.

Nici acest motiv de nelegalitate nu poate

fi reținut în cadrul motivului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322

pct. 7 instanța nu poate analiza decât dacă cele două hotărâri sunt potrivnice în

sensul că cea de-a doua hotărâre încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi,

urmând doar să anuleze ultima hotărâre în măsura în care reține autoritatea de lucru

judecat. În această situație, instanța de revizuire nu procedează la efectuarea

unui control ai legalității și temeiniciei hotărârilor pronunțate ci va dispune

anularea ultimei hotărâri, indiferent de legalitatea soluției pronunțate. Or, între

cele două litigii există diferențe atât de părți cât și de obiect, nefiind întrunite

premisele autorității de lucru judecat (identitate de părți, obiect și cauză). Faptul

că prin decizia nr. 649/2004 a Tribunalului Argeș s-a dispus obligarea comisiei

de fond funciar să pună în posesie pe reclamant pe vechiul amplasament nu împiedică

compararea titlului reclamanților, emis în baza acestei hotărâri, cu titlul unei

alte persoane, căreia nu îi este opozabilă prima hotărâre și nu exclude a se da

prevalența altui titlu decât al reclamaților. A da prevalența altui titlu într-o

acțiune în revendicare, nu presupune încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii

pe baza căreia s-a emis titlul uneia dintre părți.

Fața de considerentele expuse, Curtea apreciază

că recursul este nefondat, soluția instanței de revizuire fiind legală.