ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 915/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 915/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față, constată următoarele; Prin cererea formulată la data de 14 iulie 2014. așa cum a fost precizată la data de 5 noiembrie 2014, revizuentul N.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimații intimații Comisia locală de fond funciar Dârmanești, județul Argeș și P.C. revizuirea, pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a următoarelor hotărâri pe care le apreciază ca fiind potrivnice: Decizia civilă nr. 887 din 3 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 547/205/2011**, sentința civilă nr. 851 din 17 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 3892/205/2009, Decizia civilă nr. 119 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 878/109/2006 (nr. vechi 574/2006), sentința civilă nr. 1566 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 1928/205/2010.
Prin Decizia nr. 139 din 15 decembrie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire, reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente: În raport de dispozițiile art. 324 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se socotește, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.
Revizuentul a solicitat revizuirea hotărârilor definitive potrivnice, cu depășirea termenului de o lună prevăzut de norma mai sus evocată, întrucât Decizia civilă nr. 887 a fost pronunțată în recurs la data de 3 aprilie 2013, sentința civilă nr. 851 a fost pronunțată la data de 17 mai 2011, Decizia civilă nr. 119 a fost pronunțată în apel la data de 17 aprilie 2007, iar sentința civilă nr. 1566 a fost pronunțată la data de 18 octombrie 2011, astfel încât termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 este cu mult depășit, atât în ceea ce privește hotărârea ce a fost dată de instanța de recurs, în condițiile calculării acestui termen de la pronunțarea hotărârii, conform normei enunțate, cât și in ceea ce privește celelalte hotărâri, în condițiile în care calcularea termenului de o lună trebuie făcută de la comunicarea acestora, fiind evidentă depășirea termenului legal în condițiile în care aceste hotărâri au fost pronunțate și comunicate în cursul anului 2007 și respectiv 2011. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs revizuentul N.C., formulând următoarele critici: 1. Curtea de apel a reținut greșit care sunt hotărârile împotriva cărora a formulat cerere de revizuire, respectiv sentința civilă nr. 2087/2013 a Judecătoriei Câmpulung, precum și sentința pronunțată în Dosarul nr. 3190/205/2012* a aceleiași instanțe, iar nu cele indicate în decizia recurată.
2. Hotărârea curții de apel prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire este nelegală, întrucât aceasta a fost formulată înăuntrul termenului de o lună de la data la care hotărârile invocate ca fiind potrivnice au rămas definitive. Astfel, sentința civilă nr. 2087/2013 a Judecătoriei Câmpulung a rămas irevocabilă la 19 iunie 2014, iar hotărârea pronunțată în Dosarul nr. 3190/205/2012* al aceleiași instanțe a rămas irevocabilă la 26 iunie 2014. 3. Instanța a reținut greșit care sunt hotărârile împotriva cărora a formulat cerere de revizuire, întrucât a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 2087/2013 a Judecătoriei Câmpulung, precum și a celei pronunțată în Dosarul nr. 3190/205/2012* al aceleiași instanțe, iar nu a celor reținute în decizia recurată.
Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii de revizuire. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Recurentul susține că instanța a reținut greșit care sunt hotărârile împotriva cărora a formulat cerere de revizuire, întrucât a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 2087 din 18 noiembrie 2013 a Judecătoriei Câmpulung, precum și a celei pronunțată în Dosarul nr. 3190/205/2012* (cu nr. 1363 din 20 iunie 2013) al aceleiași instanțe.
În raport de aceste hotărâri, recurentul susține că cererea de revizuire a fost formulată în termen, fiind depusă la 14 iulie 2014, întrucât sentința civilă nr. 2087 din 18 noiembrie 2013 a rămas irevocabilă la 19 iunie 2014, iar sentința nr. 1363 din 20 iunie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3190/205/2012*, la 26 iunie 2014. Această susținere nu poate fi primită. Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se socotește, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 7 din același cod, de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7 alin. (2) de la pronunțarea ultimei hotărâri.
Ambele hotărâri invocate de recurent au fost pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, având ca obiect anularea procesului verbaî de punere în posesie și, respectiv, constatarea titlului de proprietate, emise pe numele pârâtului, în temeiul legii fondului funciar. Potrivit dispozițiilor art. 5 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în primă instanță sunt suspuse numai recursului. Față de aceste dispoziții, hotărârile invocate de recurent au rămas definitive îa data pronunțării lor, astfel că, în raport de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul pentru formularea cererii de revizuire se calculează de îa comunicarea hotărârii definitive, iar nu de la data când acestea au devenit irevocabile, astfel cum susține recurentul.
Așa fiind, având în vedere că cele două hotărâri invocate de recurent au devenit irevocabile la data 19 iunie 2014 și respectiv, 26 iunie 2014, după soluționarea recursului, este evident că formularea cererii de revizuire la 14 iulie 2014, s-a făcut cu depășirea termenului de o lună, calculat de la comunicarea hotărârii definitive, astfel cum prevăd dispozițiile art 324 alin. (1) pct 1 C. proc. civ. Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia instanța a reținut greșit care sunt hotărârile împotriva cărora a formulat cerere de revizuire. Prin încheierea din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Pitești a dispus emiterea unei adrese către revizuent pentru a preciza hotărârile împotriva cărora a înțeles să formuleze cerere de revizuire, precum și temeiul de drept, față de împrejurarea că în cerere erau enumerate rnai multe hotărâri, f%ră a se indica împotriva cărora a exercitat calea de atac.
întrucât revizuentul nu s~a conformat celor solicitate de instanță, prin încheierea din 20 octombrie 2014, s-a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art 155 1 C. proc. civ. La data de 5 noiembrie 2014, revizuentul a depus la dosar o precizare, în care a indicat hotărârile împotriva cărora a formulat cererea de revizuire, respectiv Decizia civilă nr. 887 din 3 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 547/205/2011**, sentința civilă nr. 851 din 17 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 3892/205/2009, Decizia civilă nr. 119 din 17 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 878/109/2006 (nr. vechi 574/2006), sentința civilă nr. 1566 din 18 octombrie 2011, pronunțată de Judecătoria Câmpulung în Dosarul nr. 1928/205/2010.
(filele 30-31). Aceste hotărâri au fost reținute, în mod corect, de curtea de apei, ca fiind cele împotriva cărora revizuentul a înțeles să exercite calea de atac și, drept urmare, critica privind tardivitatea formulării cererii de revizuire nu poate fi primită, fiind în realitate o susținere neprobată și care nu se bazează pe nici un argument. În mod corect instanța a constatat că Decizia civilă nr. 887 a fost pronunțată în recurs la data de 3 aprilie 2013, sentința civilă nr. 851 a fost pronunțată la data de 17 mai 2011, Decizia civilă nr. 119 a fost pronunțată în apel la data de 17 aprilie 2007, iar sentința civilă nr. 1566 a fost pronunțată la data de 18 octombrie 2011. Așa fiind, termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 324 C. proc.
civ. a fost cu mult depășit, atât în ce privește hotărârile pronunțate în recurs, pentru care acest termen se calculează de la pronunțarea hotărârii, conform normei enunțate, cât și în ceea ce privește celelalte hotărâri, în condițiile în care calcularea termenului de o lună trebuie făcută de la comunicarea acestora, fiind evidentă depășirea termenului legal în condițiile în care aceste hotărâri au fost pronunțate și comunicate în cursul anului 2007 și respectiv 2011, iar cererea de revizuire a fost formulată la 14 iulie 2014. Conform dispozițiilor art. 103 C. proc.
civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afara de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespecîării termenelor prevăzute de lege, în afară de cazul când partea solicită repunerea în termen, ceea ce revizuentul nu a făcut. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de revizuentul N.C.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul N.C. împotriva Deciziei nr. 139 din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.