ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4165/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 2529/2/2013 la data de 03 aprilie 2013, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.V., să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Prin Sentința civilă nr. 2267 din 9 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul D.V.

și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul D.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Raportul întocmit la data de 11 martie 2014, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a constatat că recursul nu a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ. Prin încheierea din 5 iunie 2014 completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și 3, prin care s-a reținut că recursul este declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin punctul de vedere formulat, recurentul-pârât a apreciat că recursul este depus în termen, având în vedere că termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, conform dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 76/2012 și ale art. 485 C. proc. civ. Prin punctul de vedere formulat, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca tardiv introdus. Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc.

civ.: "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel." Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ, care la art. 20 alin. (1) stipulează că: "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare". Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința recurată a fost comunicată pârâtului la data de 26 septembrie 2013, iar recursul a fost declarat la data de 24 octombrie 2013, prin poștă, conform dovezii aflate la fila 34 a dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat: "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen." În cauză nu s-a făcut dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 186 C. proc. civ., în sensul că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, pentru a opera instituția repunerii în termen.

Astfel, chiar dacă în dispozitivul sentinței recurate a fost menționată calea de atac a recursului și termenul de 30 zile de la comunicare pentru declararea acestuia, recurentul nu se poate prevala de această împrejurare, deoarece, pe de o parte, condițiile, limitele și termenele în care pot fi exercitate căile de atac sunt prevăzute de lege, astfel încât o hotărâre judecătorească nici nu le poate acorda ea însăși, nici nu le poate suprima, iar, pe de altă parte, partea nu poate invoca necunoașterea legii, potrivit adagiului "nemo censetur ignorare legem". Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 493 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul D.V. împotriva Sentinței civile nr. 2267 din 9 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2014. Procesat de GGC - GV