ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

1.

Prin ordonanța nr. 615/P/2004 din 16 mai 2005 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, s-a dispus:

-

Neînceperea urmăririi penale

împotriva lui: -

S.L.,

judecător în cadrul Tribunalului București,

pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-

abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen.

,

-

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.

, întrucât faptele

sesizate nu există.

-

B.G., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București,

pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-

abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen.

,

-

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.

,

- represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen.,

favorizarea

infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen.,

fals intelectual

prevăzută de art. 289 C. pen.,

întrucât faptele

sesizate nu există,

și pentru

infracțiunea de:

- divulgare a

secretului profesional, prevăzută de art. 196 C. pen.

, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

-

C.A.G., procuror în cadrul D.

I.I.C.O.T. și C.

V.,

procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

pentru săvârșirea

infracțiunilor de:

-

amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen.,

-

șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen.,

-

abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen.

,

-

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.

,

- abuz în serviciu

contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.,

- abuz în serviciu în

formă calificată, prevăzută de art. 248

1

-

purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen.,

- încercarea de a

determina mărturia mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen.,

-

cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (1) și (3) C. pen.,

-

represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen.,

- divulgare a

secretului profesional, prevăzută de art. 196 C. pen.,

-

tortură, prevăzută de art. 267

1

C.

pen., întrucât faptele sesizate nu există și pentru săvârșirea infracțiunilor

de:

-

furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 C. pen.,

- tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen.,

nefiind

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

-

O.N., B.V. și I.A.,

procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, Ș.

în cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București, I.D., comisar în

cadrul I.

G.P.R. – D.C.P., V.M., inspector

principal în cadrul I.G.P.R. – D.G.

pentru săvârșirea infracțiunilor

de:

- amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen.,

șantaj,

prevăzută de art. 194 C. pen.,

-

abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen.

,

-

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.

,

- abuz în serviciu

contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.,

- abuz în serviciu în

formă calificată, prevăzută de art. 248

1

-

purtare abuzivă, prevăzută de art. 250 C. pen.,

încercarea de a determina mărturia

mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen.,

- cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (1) și (3)

tortură,

prevăzută de art. 267

1

și pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- divulgare a

secretului profesional, prevăzută de art. 196 C. pen.,

- furt calificat, prevăzută de art. 208art. 209 C.

pen., și

tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen.,

nefiind întrunite elementele constitutive ale

acestor infracțiuni.

- D.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul

București,

pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-

amenințare, prevăzută de art. 193 C. pen.,

-

șantaj, prevăzută de art. 194 C. pen.,

-

abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen.

,

-

abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen.

,

- abuz în serviciu

contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 C. pen.,

- abuz în serviciu în

formă calificată, prevăzută de art. 248

1

- încercarea de a

determina mărturia mincinoasă, prevăzută de art. 261 C. pen.,

-

cercetare abuzivă, prevăzută de art. 266 alin. (1) și (3) C. pen.,

- tortură, prevăzută de art. 267

1

întrucât faptele

sesizate nu există, și pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- divulgare a secretului

profesional, prevăzută de art. 196 C. pen.,

-

furt calificat, prevăzută de art. 208art. 209 C. pen.,

- tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen.,

nefiind

întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.

-

Disjungerea

cauzei cu privire la faptele sesizate de toate persoanele vătămate ca fiind

comise de către membrii grupelor de jandarmi, și declinarea competenței de

soluționare în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar

Teritorial București.

- Disjungerea cauzei cu privire la:

a)

agresionarea persoanei vătămate C.O.M., sesizată ca fiind comisă la data de 18

martie 2004 de către D.M.;

b)

sesizările formulate de persoanele vătămate B.M.E., B.S.C., C.M., C.A., L.R. și

V.A.A., în vederea stabilirii

circumstanțelor în care s-a intrat în mod

neautorizat în imobilul din București, str. Sg. Turturică;

c)

sesizările formulate de persoanele vătămate O.D. și V.

R.M., în vederea stabilirii circumstanțelor în care li s-a efectuat

percheziție

corporală la data de 18 aprilie 2004;

Lucrarea

constituită conform celor dispuse la pct. III se va înregistra în

evidența cauzelor penale, și va rămâne în lucru

la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

S-a

reținut că

în cursul anului 2004, pe

fondul derulării cercetărilor penale împotriva lui

B.G., lider spiritual al Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut

(M.I.S.A.) și a altor persoane apropiate

acestuia, un număr de 50 de persoane fizice,

membri ori simpatizanți ai

mișcării, au sesizat organele judiciare cu faptul că

urmărirea penală desfășurată în dosarul nr. 720/P/2003 al Parchetului

de pe lângă

Curtea de Apel București este abuzivă și/sau nejustificată,

fiind flagrant încălcate

drepturile

conferite de lege privind libertatea de conștiință și de asociere.

De asemenea, s-a criticat în mod consecvent, atât prin

memorii adresate unor

diferite instituții, cât și prin proteste publice, modul

în care s-au efectuat o serie de

acte procedurale; în

speță, s-au făcut referiri directe la perchezițiile domiciliare

efectuate la un număr

de 9 locații (imobile proprietatea membrilor sau

simpatizanților M.I.S.A., ori folosite de această mișcare cu destinație

de „ashram”),

ocazii cu care toate

persoanele identificate în interior au fost conduse la sediul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București

și audiate, fiind ridicate și cantități semnificative de bunuri, majoritatea

aparținând unor persoane fizice.

Pe calea sesizărilor formulate în acest sens, s-a

solicitat efectuarea de cercetări împotriva celor care au făcut parte din

echipele complexe ce au efectuat perchezițiile

domiciliare (procurori, polițiști și

jandarmi), atât cu privire la desfășurarea

concretă

a acestor activități cât și la coordonarea lor de la nivelul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București; corelativ, s-au

contestat în mod repetat temeiurile

ce

au determinat organizarea unei acțiuni de asemenea amploare.

De asemeni, s-a

criticat legalitatea și temeinicia măsurilor preventive,

dispuse față de B.G., considerate ca fiind

nejustificate, abuzive și

nelegale.

În linii generale, toate aceste sesizări sunt similare și

concordante, referindu-se

la aceleași evenimente; fiecare

persoană vătămată a descris faptele cu privire la care a înțeles să solicite

efectuarea de cercetări, indicând expres și o anume încadrare

juridică.

Deși această încadrare, stabilită de parte, nu este

obligatorie pentru organele

judiciare, iar unele dintre

infracțiunile astfel enumerate nici nu corespund situației de fapt descrise,

soluția urmează a se dispune și cu privire la acestea, pentru a fi

epuizată

analiza tuturor aspectelor de fapt și de drept; de asemeni, în virtutea rolului

activ și a principiului oficialității, cauza s-a examinat, inclusiv prin prisma

unor texte

de incriminare care, deși nu au fost indicate expres de

persoanele vătămate, concordă

cu situația de fapt descrisă de acestea.

În paralel, au fost înregistrate și un număr de 5

sesizări ale M.I.S.A. și ale unor

organizații

non-guvernamentale, privind pretinsele încălcări ale drepturilor omului,

prin care au fost

învederate aceleași aspecte.

Din

examinarea tuturor sesizărilor și după verificarea dosarelor la care

persoanele vătămate se referă, se poate reține

următoarea situație de fapt:

A) Desfășurarea urmăririi penale în dosarul nr. 720/P/2003

La data de 6 octombrie 2003, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că persoane din cadrul

M.I.S.A. (membri sau

simpatizanți), au comis infracțiuni; pe de o parte, s-a

reținut că există indicii despre

comiterea unor fapte ilicite de natură fiscală sau care

vizează dreptul de proprietate intelectuală și, pe de altă parte, despre

infracțiuni de crimă organizată și spălare de bani.

Această

sesizare s-a întemeiat pe informații furnizate de structurile

specializate, pe baza unei monitorizări

desfășurate în perioada 2002 - 2003, inclusiv

prin interceptarea

autorizată a convorbirilor telefonice; până în prezent, numai o

parte a acestui material informativ a fost

desecretizat, restul prezentând clasificare

„strict secret de importanță deosebită” [(art. 2 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 585/2002)] și

interesând ancheta în alte dosare.

Ulterior, după efectuarea de verificări și de acte

premergătoare, la data de

12 martie 2004 s-a dispus începerea urmăririi penale „in

rem” pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală (art. ll din Legea

nr. 87/1994 republicată, cu aplicarea

art.

13 C. pen.), crimă organizată [(art. 7 în referire la art. 2 lit. b) pct. 14 și

18 din Legea nr. 39/2003)] și spălare de bani [(art. 23 lit. c) din Legea nr.

656/2002)].

În acest context, s-a solicitat instanței de judecată

competente e liberarea de

autorizații de percheziție pentru

imobile folosite de membrii M.I.S.A. cu destinație

de

„ashram”; cererea a fost admisă, fiind emise autorizații pentru 16 locații.

Aceste

percheziții au fost efectuate, în perioada 18 - 1 9 martie 2004, ocazie cu

care, din fiecare imobil au fost ridicate

cantități semnificative de bunuri, de categorii

diferite (înregistrări

audio-video, medii de stocare a materialului informatic, înscrisuri, valori,

etc.).

La data de 12 martie 2004 s-a dispus începerea urmăririi

penale împotriva lui

B.G.,

lider spiritual al mișcării, pentru infracțiunile prevăzute de

art. 198 alin. (2) și (3) și art. 201 alin. (2) și

(3

1

) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit.

a) C. pen. (fapte comise în perioada 2002 - martie 2003,

parte vătămată

La data de 29 martie 2004 s-a dispus punerea în mișcare

a acțiunii penale, între

alții,

și împotriva acestuia, solicitându-se Tribunalului București arestarea sa

preventivă pentru aceleași infracțiuni;

suplimentar, s-a mai reținut și infracțiunea

prevăzută de art. 70 alin.

(1) și (3) din O.U.G. nr. 105/2001 modificată prin Legea

nr. 39/2003, întrucât la data de 28 martie 2004 a

încercat să părăsească teritoriul statului

român prin trecerea frauduloasă a frontierei; temeiurile avute în

vedere sunt cele

prevăzute de art.

148 lit. b), d), e) și h) C. proc. pen.

Consecință

a unor interpretări diferite privind competența materială,

încheierea prin care Tribunalul București a admis

această cerere a fost în final casată de instanța de recurs, dispunându-se

rejudecarea de către Judecătoria Sectorului 5

București; până la

momentul rejudecării, starea de privare de libertate a încetat,

astfel că instanța considerată competentă a

dispus arestarea preventivă în lipsă.

În condiții necunoscute, B.G. a părăsit teritoriul

statului român,

fiind identificat în Suedia, de unde i s-a solicitat

extrădarea; până la data prezentei,

instanța străină nu s-a pronunțat cu privire

la extrădare.

În cursul urmăririi penale în cauză, fiind identificate

și alte părți vătămate

(S.I. și M.A.A.), cercetările au fost extinse față de B.G.

și cu privire la alte fapte de același gen, reținându-se că unele

dintre

acestea constituie acte materiale ale unor infracțiuni continuate; de asemeni,

pe măsura administrării de noi probatorii, cercetările s-au extins și față de

alte

persoane.

Având în vedere natura deosebită a cauzei, complexitatea

și diversitatea de

aspecte

a căror verificare se impune, prin prisma multitudinii de date privind

comiterea unor genuri diferite de infracțiuni, cauza s-a disjuns prin rezoluții

succesive ale procurorului (emise la 12

februarie 2004, 5 aprilie 2004, 18 mai 2004, 3 august 2004),

constituindu-se

mai multe dosare separate; în acest mod s-a constituit un dosar privind

infracțiuni contra siguranței naționale (dosar nr. 1435/P/2004 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București,

referitor la deținerea neautorizată

a unor mijloace de interceptare și a

altor bunuri similare de proveniență incertă), altul având ca obiect

infracțiunea de vătămare corporală gravă (dosar

nr. l387/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București -

referitor la

instalarea sau evoluția

nefavorabilă a unor afecțiuni psihice la practicanții yoga), un

altul

privind infracțiunile de crimă organizată, trafic de persoane, evaziune fiscală

și spălare de bani, prin intermediul unor societăți comerciale aparținând

membrilor sau simpatizanților M.I.S.A. (dosar nr. 105/P/2004 al D.I.I.C.O.T.),

corupție sexuală, răspândire de materiale pornografice, încălcarea drepturilor

de proprietate intelectuală, etc. (dosar nr. 2142/P/2004 al Parchetului de pe

lângă

Curtea de Apel București, devenit

dosar nr. 6/D/P/2004 al D.I.I.C.O.T.); pentru o serie de fapte de

același

gen, comise pe raza de competență teritorială a Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Iași, a fost investită această unitate.

În dosarul de bază, după disjungerea repetată a cauzei,

în afară de B.G.

au mai fost cercetați F.F.Z. și F.M.M., însă numai față

de primul dintre aceștia s-a dispus arestarea preventivă, măsură care a

încetat în condiții

similare celor descrise mai sus.

Prin rechizitoriul nr. 720/P/2003 din 13 august 2004 al

Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București (procurori C.V. și C.A.G.),

s-a dispus trimiterea

lor în judecată după cum urmează:

-

B.G.

- pentru infracțiunile concurente

prevăzute de: art. 198

alin. (2) și (3) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

(trei fapte, numai față de una fiind incidente prevederile art. 13 C. pen.);

art. 201 alin. (3) și (3

1

) cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C.

pen.; art. 202 alin. (3) C. pen.; art. 13 alin. (l) și

alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001; art. 13 alin. (l), alin. (3)

teza I și alin. (4) teza 3 în

referire

la art. 12 alin. (l) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001; art. 70 alin.

(l) și (3) din

O.U.G. nr. 105/2001 modificat;

-

-

pentru infracțiunea prevăzută de art. 71 alin. (l) din O.U.G. nr. 105/2001

modificat;

- F.M.M. - pentru infracțiunea prevăzută de art. 202

alin. (l) C. pen.

Dosarul

se află pe rolul instanței, nefiind încă soluționat.

La data de 21 mai 2004, sub numărul 1275/C/l671/2004 a

fost înregistrată la

Parchetul

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o sesizare formulată de B.G.,

prin apărătorul său ales, prin care se solicită efectuarea de

cercetări împotriva lui B.G., procuror general al

Parchetului de pe lângă

Curtea de

Apel București, și C.G.A., pe atunci procuror în cadrul aceleași unități,

pentru faptul că, în mod abuziv și prin interpretarea tendențioasă a

probelor administrate, au dispus punerea în

mișcare a acțiunii penale și au solicitat

arestarea sa preventivă,

cunoscând că nu este vinovat.

În susținerea acestei afirmații, B.G. a arătat faptul că partea

vătămată D.M. a înțeles între timp să revină asupra declarațiilor sale

inițiale, invocând că acestea nu corespund adevărului și că ar fi fost

consecința

sugestionăm

și/sau a constrângerii psihice.

Aceleași aspecte sunt invocate chiar și de D.M., minora

în cauză; aceasta a solicitat, de asemeni, efectuarea de cercetări împotriva

tuturor persoanelor (magistrați, lucrători de poliție și jandarmi) care,

într-un fel sau altul, au participat la

efectuarea cercetărilor în cauză (2 sesizări,

înregistrate la Parchetul de pe lângă

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică la

data

de 3 martie 2005, inițial adresate secției de inspecție).

Pe calea acelorași sesizări, D.M. a reiterat și aspecte

care au

constituit obiectul dosarului nr. 483/P/2004, soluționat

prin neînceperea urmăririi penale; din verificările efectuate în cauza de față

nu au rezultat aspecte noi, care să

modifice situația de

fapt anterior reținută, considerentele soluției rămânând valabile.

În cauza dedusă judecății, instanța legal investită este

singura îndreptățită să se

pronunțe cu privire la existența

faptelor reținute prin actul de sesizare, caracterul lor

penal,

precum și cu identitatea și vinovăția autorilor; în tot cursul procesului

penal, inculpații au posibilitatea de a formula orice fel de susțineri și

apărări, de a solicita

administrarea de probatorii, și, eventual, de a uza de

căile de atac prevăzute de lege.

Fără a analiza în mod exhaustiv materialul probator

administrat cu privire la aceste fapte, apreciez că în cauză există probe

indubitabile în susținerea învinuirii;

pentru acest motiv,

punerea în mișcare a acțiunii penale și, ulterior, trimiterea în

judecată,

nu constituie infracțiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C.

pen.

, întrucât nu se poate reține că procurorii care au

dispus în acest sens ar

fi

cunoscut că inculpații sunt nevinovați.

Trebuie precizat faptul că la audierea inițială, în

calitate de parte vătămată, a

minorei D.M., având în vedere vârsta acesteia și natura

faptelor cercetate, a fost convocat un ofițer psiholog, pentru a asista la

consemnarea

declarației; acesta a întocmit

ulterior un raport cu privire la modul de derulare a audierii, prin care a

arătat că persoana în cauză a dat declarații în condiții de liberă

voință.

Mai mult, din înscrisurile ridicate cu ocazia

percheziției domiciliare efectuate

la imobilul din București, str. Vasile

Grozavu, precum și din

transcrierea unor

convorbiri interceptate, purtate între D.M. și B.G., rezultă în mod indubitabil

și explicit natura relațiilor dintre ei.

Având în vedere cele mai sus expuse, urmează deci a se

dispune neînceperea

urmăririi

penale în cauză pentru această infracțiunea de represiune nedreaptă,

prevăzută de art. 268 C. pen., întrucât fapta

sesizată nu există.

B) Perchezițiile domiciliare din perioada 18 - 19 martie 2004

a) Autorizare.

Autorizația de percheziție a fost solicitată de

Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București, conform

legii, de la Tribunalul București; pe baza examinării actelor

efectuate

până la acel moment, prin încheierea pronunțată la data de 16 martie 2004 în

dosarul

nr. 1480/2004 al Secției I penale (judecător S.L.), s-a autorizat

efectuarea de

percheziții domiciliare (autorizație nr. 63 din 16 martie 2004) și ridicarea

mediilor de stocare a datelor informatice

(autorizația nr. 64 din 16 martie 2004) la un număr de 16 imobile (15 amplasate

pe raza municipiului București și unul în Iași).

Încheierea de admitere a cererii și autorizațiile de

percheziție au fost emise în

condițiile legii, nefiind

constatate încălcări ale prevederilor aplicabile în această

materie.

În legătură cu aceste percheziții, atât din punct de

vedere al autorizării, cât și al efectuării lor, la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție au fost

înregistrate mai multe sesizări, inițial

adresate altor instituții.

Astfel:

Guvernului României, prin care

M.I.S.A. contestă legalitatea și temeinicia măsurilor

dispuse în dosarul

nr. 720/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în special față de B.G.; de

asemeni, pe această cale s-a solicitat antrenarea răspunderii penale a

persoanelor care au dispus sau coordonat perchezițiile domiciliare, ori au

participat efectiv la acestea, întreaga acțiune

fiind calificată ca abuzivă, nejustificată

și discriminatorie;

2)

Lucrare nr. 1749/C/984/2004 (2 sesizări similare, una inițial adresată

G.R.), prin care au fost invocate aceleași

aspecte;

3)

Lucrare nr. 10333/710/2004, idem;

4) Lucrare nr. 1606/C/2061/2004, inițial adresată fostei secții

de combatere a

criminalității organizate și antidrog, prin care sunt

sesizate aspecte similare;

5) Lucrare nr. 928/C/l 119/2004, memoriu formulat de A.A.C.

-

Comitetul Helsinki, la sesizarea M.I.S.A.; aspecte

similare, cu accent pe încălcarea

drepturilor omului, și

pe activitatea unităților de jandarmi și a lucrătorilor S.R.I.;

6) Lucrare nr. 1260/1901/2004, sesizare formulată de B.A.E.,

și expediată pe adresa de e-mail a G.R., prin care acesta își exprimă

indignarea

față de măsurile dispuse împotriva membrilor M.I.S.A., și arată că în

cadrul

mișcării nu au fost comise infracțiuni dintre cele la care s-a făcut referire

în

mass-media.

Memoriul cuprinde o serie de considerații proprii privind

activitatea organelor

judiciare

și faptul că mass-media a preluat în mod necritic informații denaturate;

Întrucât

B.A.E. nu a sesizat fapte ilicite prin care să fi fost lezate

propriile sale drepturi sau interese, nu are

calitate de persoană vătămată în prezenta

cauză, astfel că soluția nu i

se va comunica.

Pe calea prezentelor sesizări, s-a contestat într-o mai

mică măsură legalitatea

autorizării,

criticându-se mai ales temeinicia acesteia.

În

ansamblu, s-a susținut că datele pe care Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București le-a pus la dispoziția instanței

nu erau suficiente pentru a justifica o

acțiune de asemenea amploare, și că nu existau indicii temeinice despre

comiterea

unor fapte de maximă

gravitate, așa cum organele de urmărire penală au pretins.

Examinând cauza, rezultă că aceste susțineri nu sunt

fondate.

Astfel,

legea nu limitează în nici un fel numărul locațiilor care pot fi

percheziționate într-un singur dosar, și nici nu

stabilește o anume modalitate de

efectuare

în timp (simultan sau la un anume interval) a acestor activități.

În condițiile concrete, existând date despre comiterea

de infracțiuni de către

unii membri sau simpatizanți M.I.S.A., în interesul

derulării neviciate a anchetei s-a

apreciat că este

necesară acțiunea sincronizată, astfel încât eventualele probe să nu

fie distruse prin

alertarea altor făptuitori.

În context, se relevă și faptul că perchezițiile s-au

impus ca absolut necesare

justei soluționări a cauzei

întrucât membrii și simpatizanții mișcării, la momentul respectiv, fie ignorau

activitatea ilicită, fie nu erau dispuși să colaboreze cu organele

judiciare;

abia ulterior, unele dintre aceste persoane au înțeles să dea declarații în

cauză,

în condițiile identității protejate, fiind incluse în programul de protecție a

martorilor.

În consecință, existând relativ puține date din

interior, modul de viață și

activitatea concretă din „ashram”, uri nu putea fi

integral stabilită rară intrarea efectivă în aceste imobile.

Pentru aceste considerente, apreciez că măsurile dispuse

au fost legale și

temeinice,

motiv pentru care nu se poate reține în sarcina magistratului judecător

care a emis autorizațiile încălcarea atribuțiilor

de serviciu sau a legii.

Urmează

deci a se dispune neînceperea urmăririi penale în cauză pentru

săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanei, prevăzută de

art. 246 C. pen., întrucât

fapta sesizată nu există.

b) Efectuare

Imobilul din București, str. Peleaga.

Percheziția

a fost efectuată la data de 18 martie 2004, de către echipa condusă de

O.N., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la data de 19 mai 2004 s-

au înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, un număr de

16 sesizări similare, formulate de 15 persoane,

care au fost prezente în imobil la momentul descinderii.

Aceste

lucrări au fost inițial cartate ca petiții conform O.G. nr. 27/2002;

-

ulterior, constatându-se identitatea de obiect și faptul că îndeplinesc

condițiile prevăzute de art. 222 C. proc. pen., s-a dispus conexarea lor și

înregistrarea în evidența cauzelor penale.

Astfel:

Aceasta a solicitat efectuarea de cercetări atât cu

privire la modul concret în

care echipa condusă de O.N. a efectuat percheziția

domiciliară, cât și la

modul în care

întreaga acțiune a fost coordonată la nivelul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București de către C.A.G. (procuror)

și B.

În

concret, au fost sesizate următoarele aspecte:

- faptul că, în mod nejustificat, echipa specială de

intervenție a jandarmeriei a

pătruns în forță în imobil, prin

spargerea unei ferestre și forțarea ușii de acces, ceea

ce a fost de natură

să producă temere și o accentuată stare de stress persoanelor aflate în

interior;

- faptul că, pe întreaga durată a efectuării

percheziției, toți cei aflați în imobil

au fost ținuți într-o singură încăpere, sub

supraveghere armată, fiind permisă deplasarea numai a câte unei singure

persoane deodată, și numai însoțită de un membru al echipei de intervenție;

- faptul că, pe aceeași perioadă, persoanelor

identificate în imobil nu li s-ar fi

respectat demnitatea,

prin adresarea de cuvinte înjositoare, referiri inadecvate la cei prezenți ca

având comportament imoral și/sau ilicit, la aparența de promiscuitate a

imobilului astfel

locuit, la obiceiurile și practicile yoga, etc.

-

faptul că toate persoanele aflate în imobil au fost filmate, fără acordul lor,

fiind obligate să își decline identitatea;

- faptul că, după o perioadă lungă de așteptare în

aceste condiții, la finalizarea

percheziției, toți au

fost conduși la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu dube ale

Jandarmeriei Române, ceea ce le-a creat o puternică stare de disconfort

fizic și psihic;

-

faptul că, la această unitate, persoana vătămată a fost audiată fără a i se

asigura asistență juridică.

În

raport de situația de fapt anterior expusă, persoana vătămată A.

art. 196, art. 246, art. 247, art. 250,

art. 266 alin. (1) și art. 267

1

2)

Lucrare nr. 10098/1487/2004, sesizare formulată de B.I.M.

Aceasta

nu a asistat personal la efectuarea percheziției, întrucât la sosirea

echipei tocmai părăsea imobilul respectiv,

revenind după câteva ore; prin sesizarea

sa sunt invocate aspecte

similare celor expuse la pct. 1, respectiv desfășurarea de

forțe, temerea pe care i-a produs-o intrarea

violentă în imobil a unei echipe speciale,

etc.; de asemeni, persoana vătămată a arătat că, la revenirea sa în

imobil, persoanele

aflate acolo prezentau accentuate semne de oboseală

și stress.

Suplimentar

acestor aspecte, se arată și că, pe perioada în care a lipsit din

imobil, cu ocazia efectuării percheziției au fost

ridicate bunuri proprietate personală, dintre care unele cu caracter strict

privat (fotografii, carnet cu însemnări personale), precum și bani (sumă

neprecizată) și acte de identitate (buletin, legitimație).

Prin calea prezentei, persoana vătămată a solicitat

efectuarea de cercetări împotriva acelorași persoane, pentru infracțiunile

prevăzute de art. 208art. 209 și

art. 247 C. pen.

3) Lucrare nr. 10046/1495/2004, sesizare formulată de C.N.

R.

Similar

celor de mai sus, invocă aceleași aspecte (modul de pătrundere în

imobil, starea de stress, supravegherea tuturor

persoanelor pe perioada efectuării

percheziției, deplasarea

supravegheată, transportul și audierea fără avocat la Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, etc.).

Suplimentar, invocă faptul că persoanelor aflate în

imobil nu li s-a prezentat

autorizația de percheziție, și li

s-a interzis contactarea unor persoane din exterior; în

acest

sens, au fost strânse într-un singur loc toate telefoanele mobile aflate în

incintă,

nefiind

permisă folosirea acestora.

În ceea ce privește bunurile ridicate, arată că unele dintre

ele erau proprietatea

sa având un caracter strict privat (fotografii, cărți,

CD-uri, etc.), precum și faptul că,

din câte a observat, o

serie de bunuri au fost luate fără a fi inventariate și descrise.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 208art. 209, art. 246, art. 247, art.

250, art. 266 alin. (l) și art. 267

1

4) Lucrare nr. 10054/1503/2004, sesizare formulată de F.E.

S.

Aceasta a sesizat aspecte similare, inclusiv ridicarea de

bunuri proprietatea sa,

acte de studii și de identitate, precum și bani (320 $

și 35 €); de asemeni, persoana

vătămată a arătat că bunurile

ridicate nu au fost inventariate corespunzător, iar seriile

și

valorile bancnotelor nu s-au indicat în cuprinsul procesului verbal de

percheziție.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute de art. 208art. 209, art. 246, art. 247,

art. 250, art. 261 și art. 267

1

5) Lucrare nr. 10066/1515/2004 - sesizare formulată de L.I.

Persoana vătămată se referă strict la faptul că, venind

la imobilul respectiv în

perioada

în care se efectua percheziția domiciliară, a fost condusă, în condițiile

descrise și de celelalte părți, la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, unde a fost audiată fără avocat.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 208art. 209, art. 246, art. 250 și

art. 266 alin. (1) și (3) C. pen.

6) Lucrare nr. 10072/1521/2004 - sesizare formulată de M.R.M.

Aspectele

învederate sunt similare, în referire la modul de efectuare a

percheziției, ridicarea de bunuri personale,

conducerea la parchet în vederea audierii,

etc.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute de art. 208art. 209, art. 247, art. 250,

art. 266 și art. 267

1

7) Lucrare nr. 10074/1523/2004 - sesizare formulată de M.L.

În principal, pe calea acesteia sunt învederate aspecte

privind ridicarea unor

bunuri personale, care, în opinia persoanei vătămate

sunt irelevante pentru anchetă

(bani, bijuterii, CD-uri, casete audio, documente de

studii, etc.), întrucât au

proveniență

licită și nu au fost folosite la comiterea de infracțiuni; de asemeni, s-a

relevat

că bunurile nu au fost inventariate corespunzător.

Sesizarea

a fost formulată împotriva acelorași persoane, numai pentru infracțiunea

prevăzută de art. 208art. 209 C. pen.

8)

Lucrare nr. 10076/1525/2004 - sesizare formulată de M.M.M.

Au fost invocate aspecte similare, inclusiv ridicarea de

bunuri personale

neinventariate,

conducerea la parchet și audierea fără avocat.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute de art. 193, art. 246, art. 247, art. 261,

art. 266 alin. (1) și (3) și art. 267

1

9) Lucrare nr. 10086/1535/2004 - sesizare formulată de O.S.

Aspecte similare (intrarea în forță, restricționarea

contactelor cu exteriorul,

interzicerea părăsirii imobilului, ridicarea de bunuri,

inclusiv strict personale, neinventariate, conducerea la parchet, etc.).

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute de art. 208art. 209, art. 247, art. 250, 266

alin. (1) și art. 267

1

10) Lucrare nr. 10088/1537/2004 - sesizare formulată de P.R.

Aceleași aspecte, privind modul de efectuare a

percheziției, durata acesteia, ridicarea de bunuri neinventariate, transportul

cu duba către Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București în vederea audierii,

etc.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 193, art. 247, art. 250, art. 266 alin.

(1) și art. 267

1

11.

Lucrare nr. 10094/1543/2004 - sesizare formulată de P.A.A.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 193, art. 208art. 209, art. 247, art. 250,

art. 261, art. 266 alin. (1) și (3) și

art. 267

1

12) Lucrare nr. 10100/1549/2004 - sesizare formulată de S.G.

C.

Persoana vătămată S.G.C. a fost cel desemnat să asiste

la efectuarea percheziției, întrucât a învederat procurorului faptul că este

împuternicit

de proprietar să administreze imobilul respectiv; în

linii generale, prin prezenta,

S.G.C. a sesizat aproximativ

aceleași aspecte, suplimentar arătând

faptul că a fost

injuriat și agresionat de jandarmi, și că s-a prezentat a doua zi la

medicul legist în

vederea examinării.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute de art. 193, art. 208art. 209, art. 247,

art. 250, art. 266 alin. (l) și (3) și art. 267

1

13)

Lucrare nr. 11179/1059/2004 - sesizare similară celei de la pct. 12,

formulată tot de S.G.C., împotriva acelorași

persoane, pentru

infracțiunile

prevăzute de art. 193, art. 194, art. 246, art. 247, art. 248, art. 248

1

,

art. 249, art. 261 și art. 266 C. pen.

14) Lucrare nr. 10102/1551/2004 - sesizare formulată de S.A.

C.

Similar celor de mai sus (pct. 1-11); nu s-a invocat

agresionarea fizică.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246, art. 247, art. 250, art. 266

alin. (l) și art. 267

1

15)

Lucrare nr. 10114/1563/2004 - sesizare formulată de T.A.C.

Similar celor de mai sus.

Suplimentar,

persoana vătămată a arătat că, după intrarea în imobil a

jandarmilor, aceștia au cerut tuturor celor

prezenți să se culce la pământ; întrucât nu

a putut reacționa suficient

de repede la această solicitare imperativă, a fost agresionată de către

jandarmi, producându-i-se leziuni.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași

magistrați, indicați și mai sus,

pentru infracțiunile

prevăzute de art. 246, art. 247, art. 250, art. 266 alin. (l) și art. 267

1

C.

pen.

16) Lucrare nr. 10116/1565/2004 - sesizare formulată de T.T.

Similar celor de mai sus, fără a se invoca agresionarea

fizică.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 247, art. 250, art. 266 alin. (l) și (3)

și art. 267

1

II) Imobilul din București, str. Veseliei.

Percheziția a fost efectuată la data de 18 martie 2004, de

către echipa condusă de

D.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la data de 19 mai 2004 s-

au înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, un număr de

12 sesizări similare, formulate de persoanele

care au fost prezente în imobil la

momentul

descinderii, ori s-au aflat pe stradă în apropierea acestuia.

Similar, lucrările au

fost inițial cartate ca petiții și ulterior conexate sub

numărul de mai sus.

Aceste sesizări sunt vizibil similare celor de la pct.

1, fiind evidentă redactarea

lor organizată, respectiv de către

aceleași persoane și aproximativ la același moment;

pentru

aceste motive, în continuare se vor expune numai elementele de specificitate.

Astfel:

D Lucrare nr. 10048/1497/2004 - sesizare formulată de C.O.

M.

Aceasta a relatat aspecte similare celorlalte sesizări,

referitor la pătrunderea în

forță în imobil, restricționarea deplasărilor în

interiorul acestuia pe perioada

efectuării

percheziției, interzicerea luării de contact cu exteriorul prin strângerea

tuturor telefoanelor mobile din casă, ridicarea

de bunuri, conducerea la parchet în

vederea audierii, etc.

Suplimentar, invocă faptul că, pe întreaga perioadă de

derulare a acestor

evenimente,

toate persoanele aflate în imobil au solicitat în mod repetat să li se

aducă la cunoștință faptele ilicite care justifică

această acțiune, și să li se permită

contactarea

unui avocat; de asemeni, a arătat că a fost agresionată de către procuror,

urmare exprimării de proteste față de modul de intrare în imobil.

Sesizarea a fost formulată împotriva procurorilor D.M.,

C.

A.G. și B.G., pentru infracțiunile prevăzute de art. 193,

art. 246,

art. 247, art. 250, art. 261, art. 266 alin. (1) și (3)

și art. 267

1

2)

Lucrare nr. 10058/1507/2004 - sesizare formulată de I.M.C.

Similar celor de mai sus, fără a se invoca exercitarea

de violențe de către

procuror.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru săvârșirea

infracțiunilor

prevăzute de art. 193, art. 196, art. 246, art. 247, art. 250, art. 266 alin.

(1) și art. 267

1

3) Lucrare nr. 10060/1509/2004 - sesizare formulată de K.E.C.

Similar celor de mai sus; suplimentar, invocă faptul că, după intrarea

jandarmilor în imobil, a fost bruscată de unul dintre aceștia.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași

magistrați, pentru infracțiunile prevăzute de art. 193, art. 196, art. 246,

art. 247, art. 250, art. 266 alin. (1) și art. 267

1

4) Lucrare nr. 10068/1517/2004 - sesizare formulată de L.A.

Similar

celor de mai sus, fără a se invoca agresiunea fizică.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 193, art. 196, art. 246, art. 247, art. 250, art. 266 alin. (1) și (3)

și art. 267

1

5) Lucrare nr. 10078/1527/2004 - sesizare formulată de N.A.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 193, art. 246, art. 247, art. 250, art. 266 alin. (1) și art. 267

1

6)

Lucrare nr. 10080/1529/2004 - sesizare formulată de O.V.L.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 193, art. 246, art. 247, art. 250, art. 266 și art. 267

1

C.

pen.

7)

Lucrare nr. 10090/1539/2004 - sesizare formulată de P.G.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 193, art. 246, art. 247, art. 250, art. 266 alin. (1) și art. 267

1

8) Lucrare nr. 10104/1553/2004 - sesizare formulată de S.D.

Similar celor de mai sus, suplimentar fiind invocat

faptul că ridicarea unui bun personal de valoare (computer palm), nu a fost

deloc consemnată în procesul verbal.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 193, art. 208art. 209, art. 246, art. 247, art. 250, art. 261, art.

266 alin. (1) și (3) și art. 267

1

9)

Lucrare nr. 10110/1559/2004 - sesizare formulată de S.C.

Similar

celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 193, art. 246, art. 247, art. 250, art.

266 alin. (1) și (3) și art. 267

1

10)

Lucrare nr. 10112/1561/2004 - sesizare formulată de Ț.F.M.

Similar

celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 193, art. 196, art. 246, art. 247, art.

250, art. 266 alin. (1) și art. 267

1

11

Lucrare nr. 10092/1541/2004 - sesizare formulată de P.B.C.

Aceasta arată că la data respectivă se afla pe stradă,

într-un autoturism parcat

în dreptul imobilului în care se efectua percheziția, cu

intenția de a fotografia incidentul.

În acest context, a fost interpelată de către jandarmi,

condusă în imobil, unde

i-a fost efectuată o percheziție corporală, i s-au

ridicat bunuri personale și a fost

condusă la sediul Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București în vederea audierii.

Persoana vătămată a solicitat efectuarea de cercetări

împotriva procurorilor

D.M., C.G.A. și B.G., pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 211, art. 246, art. 247, art. 250, art. 261, art. 266 alin. (1) și art.

267

1

C.

pen.

12) Lucrare nr. 10118/1567/2004 - sesizare formulată de

persoana vătămată

T.C.

Similar celor de la pct. 11.

Sesizarea a fost formulată împotriva lui D.M., C.G.

A.

și B.G., pentru infracțiunile prevăzute de art. 211, art. 246, art. 247,

art. 250, art. 261,

art. 266 alin. (1) și art. 267

1

II) Imobilul din București, str. Sergent Turturică,

sector 5.

Percheziția a fost efectuată la data de 18 martie 2004, de

către echipa condusă de

I.A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la Parchetul de pe lângă

Înalta

Curte de Casație și Justiție au fost înregistrate un număr de 4 sesizări,

formulate de persoane care au fost prezente în

imobil la momentul descinderii.

Similar, și aceste, lucrări au fost inițial cartate ca

petiții și ulterior, conexate sub

numărul de mai sus; prin conținut și

redactare, cu excepția unor diferențe

nesemnificative

de expunere sunt identice celor descrise la pct. I și II, motiv pentru

care, în continuare se vor expune numai

elementele diferite de celelalte susțineri.

Principalul

element de distincție îl constituie absența oricăror referiri la

ridicarea de bunuri neinventariate; este real că

persoanele vătămate au contestat

motivul

pentru care au fost ridicate bunuri cu caracter strict personal (agende,

jurnale,

etc.), fără însă a susține că ar fi fost luate fără titlu.

Astfel:

Aceasta a relatat aspecte similare celorlalte sesizări

(pătrunderea în forță în

imobil,

restricționarea deplasărilor în interiorul acestuia pe perioada efectuării

percheziției, interzicerea luării de contact cu exteriorul prin strângerea

tuturor

telefoanelor mobile din casă,

ridicarea de bunuri, conducerea la parchet în vederea

audierii, etc.).

Sesizarea

a fost formulată împotriva procurorilor I.A., C.A.G. și B.G., pentru

infracțiunile prevăzute de

art. 193, art.

246, art. 247, art. 250, art. 261, art. 266 alin. (l) și (3) și art. 267

1

2)

Lucrare nr. 10052/1501/2004 - sesizare formulată de D.P.R.

Similar

celor de mai sus; suplimentar, a arătat că, pe parcursul desfășurării

percheziției, la imobilul respectiv s-a prezentat

un avocat, care a fost în final lăsat să

asiste după ce i-a fost ridicat

telefonul mobil.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute

de art. 193, art. 246, art. 247, art. 261 și art. 266 alin. (l) și (3) C. pen.

3) Lucrare nr. 10056/1505/2004 - sesizare formulată de H.V.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 193, art. 246, art. 247, art. 250, art.

266 alin. (1) și (3) și art. 267

1

4) Lucrare nr. 1543/C/1911/2004 - sesizare formulată de A.L.

Similar celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 247, art. 266 alin. (l) și (3)

și art. 267

1

IV) Imobilul din București, str. Peleaga.

Percheziția a fost efectuată la data de 18 martie 2004,

de către echipa condusă de

C.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la data de 19 mai 2004 s-a

fost înregistrată la Parchetul de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o singură

sesizare (lucrare nr.

10098/1547/2004), conexată cu celelalte sub numărul de mai sus.

Pe această cale, persoana vătămată R.I. a învederat

aspecte similare (pătrunderea în forță în imobil, ridicarea de bunuri cu

caracter personal, interzicerea

contactării altor persoane din exterior, etc.).

În plus, a arătat că, la un moment dat a fost bruscată

de către jandarmi, și că i

s-au produs leziuni pentru care însă nu posedă acte

medicale.

A solicitat efectuarea de cercetări atât împotriva

procurorului care a condus

echipa ce a efectuat percheziția (C.V.), cât și a

procurorilor care au

coordonat acțiunea, C.G.A.

și B.G., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 193, art. 196, art. 246,

art. 247, art. 266 alin. (l) și art. 267

1

V)

Imobilul din București, str. Telița.

Percheziția a fost efectuată la data de 18 martie 2004, de

către echipa condusă de

Ș.E., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la data de 19 mai 2004 s-au înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție un număr de

2 sesizări, similare,

conexate cu celelalte sub numărul de mai sus.

D.

Lucrare nr. 10096/1545/2004 - sesizare formulată de P.A.M.

Similar

celor de mai sus.

Sesizarea

a fost formulată împotriva procurorilor Ș.E., C.G.A. și B.G., pentru

infracțiunile prevăzute de

art. 193, art.

196, art. 246, art. 247, art. 250, art. 266 alin. (1) și art. 267

1

2)

Lucrare nr. 10108/1557/2004 - sesizare formulată de S.E.

Similar

celor de mai sus.

Sesizarea a fost formulată împotriva acelorași persoane,

pentru infracțiunile

prevăzute de art. 193, art. 246, art. 247, art. 250, art.

261, art. 266 alin. (l) și art. 267

1

VI) Imobilul din București, str. Veseliei.

Percheziția a fost efectuată la data de 18 martie 2004, de

către echipa condusă de

G.M., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă

Tribunalul București.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la data de 19 mai 2004 s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție o singură

sesizare (lucrare

nr. 10064/1513/2004), conexată cu celelalte sub numărul de mai

sus.

Pe

această cale, persoana vătămată L.M.C. a învederat aspecte similare

(pătrunderea în forță în imobil, ridicarea de bunuri cu caracter

personal, interzicerea contactării altor persoane

din exterior, etc.).

A solicitat efectuarea de cercetări atât împotriva

procurorului care a condus echipa ce a efectuat percheziția (G.M.), cât și a

procurorilor care au

coordonat acțiunea, C.G.A. și B.G., pentru infracțiunile

prevăzute de art. 193, art. 246, art. 250, art. 266 alin. (1) și art. 267

1

VII)

Imobilul din București, str. Mușat Constantin.

Percheziția a fost efectuată la data de 18 martie 2004, de

către echipa condusă de

B.V.., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București.

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la data de 19 mai 2004 s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție o singură

sesizare (lucrare

nr. 10070/1519/2004), conexată cu celelalte sub numărul de mai

sus.

Pe această cale, persoana vătămată M.M. a arătat faptul

că, la data

de 18 martie 2004, în timp ce se afla pe strada M.C., a

observat mai multe

autovehicule ale jandarmeriei, înțelegând că în zonă se desfășoară o acțiune de

amploare.

Constatându-i-se prezența în zonă, a fost interpelat de

membrii echipei care

efectua percheziția, ocazie cu care i s-a solicitat să se

legitimeze și i s-a efectuat un

control al autoturismului cu care venise.

În

aceste condiții, a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București, în vederea audierii, și i s-au

ridicat bunuri cu caracter personal.

Persoana

vătămată consideră că interpelarea sa, din locul public în care se afla,

ridicarea de bunuri și audierea au fost abuzive și nejustificate; nu rezultă

motivul pentru care M.M. se afla în zonă și părea

interesat de evenimente,

dar, în

redactare și conținut, sesizarea sa este similară celorlalte, fiind întocmită

în

mod evident în aceleași condiții.

Persoana vătămată M.M. a solicitat efectuarea de

cercetări împotriva

membrilor echipei care au efectuat percheziția și a

procurorilor care au coordonat

acțiunea, pentru infracțiunile prevăzute de art. 211,

art. 246, art. 250, art. 261 și art. 266 alin. (1) și (3) C. pen.

VIII) ImobiluI din București, str. Bonea Constantin.

Percheziția a fost efectuată la data de 18 martie 2004, de

către echipa condusă de

V.M.,

inspector principal în cadrul I.G.P.R. - Direcția cercetări penale (delegat

pentru această activitate la data de 17 martie 2004).

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la data de 19 mai 2004 s-a

înregistrat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție o singură

sesizare (lucrare

nr. 10084/1533/2004), conexată cu celelalte sub numărul de mai

sus.

Pe

această cale, persoana vătămată O.M. a învederat aspecte

similare (pătrunderea în forță în imobil,

ridicarea de bunuri cu caracter personal,

interzicerea contactării altor

persoane din exterior, etc.).

A solicitat efectuarea de cercetări atât împotriva

membrilor echipei care a

efectuat percheziția, cât și împotriva procurorilor care

au coordonat acțiunea, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 193, art. 246, art. 247,

art. 250, art. 266 alin. (1) și art. 267

1

IX) Imobilul din București, Calea Plevnei.

Percheziția a fost efectuată la data de 18 martie 2004, de

către echipa condusă de D.I., comisar în cadrul I.G.P.R. – D.G.C.C.

O.A. (delegație din

data de 17 martie 2004).

În legătură cu modul de efectuare a acestei activități,

la Parchetul de pe lângă

Înalta

Curte de Casație și Justiție s-au înregistrat 2 sesizări (lucrările

nr. l 193/C/1361/2004 și nr. 10106/1555/2004),

ambele formulate de aceeași persoană

și

prin care s-au sesizat aceleași aspecte; lucrările au fost conexate cu

celelalte sub

numărul de mai sus.

Pe

această cale, persoana vătămată S.R. a solicitat efectuarea de

cercetări împotriva membrilor echipei care a

efectuat percheziția, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246,

art. 247 și art. 266 alin. (1) C. pen.

În

afară de aceste sesizări formulate de persoanele fizice, pe calea unui memoriu

înregistrat la data de 28 octombrie 2004, reprezentanții M.I.S.A. au reiterat

susținerile anterioare, în sensul că ancheta este abuzivă, tendențioasă și

discriminatorie, iar prezentarea denaturată a

faptelor în mass-media afectează în mod

grav imaginea publică a mișcării; sub alt aspect, s-a solicitat

verificarea situației

juridice a

bunurilor ridicate la percheziții, și restituirea lor imediată.

Sub un prim aspect, în legătură cu întreaga masă a

bunurilor (diferite obiecte,

valori și înscrisuri), ridicate la percheziții,

sesizările privesc mai multe aspecte: luarea fără drept, omisiunea

inventarierii, omisiunea consemnării în procesele verbale, și, mai ales,

refuzul ul

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă