ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1568/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor si lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 220 din 17 mai 2013 a Tribunalului Galați, între altele, s-a dispus condamnarea inculpatului B.M.C., la o pedeapsă principală de 11 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2) 1 lit. a), b), c), alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. (1969). A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă principală de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

(1969), cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. (1969). În baza art. 33-34 lit. b) și art. 35 C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul B.M.C. să execute pedeapsa mai grea de 11 ani închisoare, sporită la 11 ani și 6 luni închisoare, plus pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969) pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale rezultante. A fost menținut mandatul de arestare preventivă emis în lipsă pe numele inculpatului B.M.C. cu nr. 11 din 22 decembrie 2011. A fost condamnat inculpatul T.l.M., la o pedeapsă principală de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

(1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2) 1 lit. a), b), c), alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. (1969). A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare,. pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. (1969). În baza art. 33-34 lit. b și art. 35 C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpatul T.l.M. să execute pedeapsa mai grea de 8 ani, sporită la 8 ani și 6 luni închisoare, plus pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

(1969), pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale rezultante. Au fost condamnați inculpații R.N. și I.A., la câte o pedeapsă principală de 8 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 C. pen. (1969), raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2) 1 lit. a), b), c), alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. (1969). Au fost condamnați aceeași inculpați la câte o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu prevăzută de art. 26 Cod penai (1969) raportat la art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

(1969), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c), art. 74 alin. (2) și art. 76 C. pen. (1969). În baza art. 33-34 lit. b) și art. 35 C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpații R.N. și I.A. să execute pedepsele mai grele de 8 ani, sporite Ia câte 8 ani și 4 luni închisoare, pentru fiecare plus pedepsele complementare ale interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), pe o durată de 3 ani fiecare, după executarea pedepsei principale rezultante. A fost menținută starea de arest a inculpaților T.l., B.M., R.N. și I.A. și s-a dedus din pedepsele principale rezultante,duratele executate astfel; de la 29 noiembrie 2012 la zi, pentru inculpatul T.l.; de la 28 februarie 2013 la zi, pentru inculpatul I.A.

și de la 11 martie 2013 la zi, pentru inculpatul R.N. Conform art, 71 C. pen., Ie-a fost aplicată inculpaților T.l., B.M., I.A. și R.N., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. (1969), iar conform art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la cei patru inculpați, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 118 C. pen. (1969) au fost confiscate în folosul statului în vederea distrugerii două pistoale artizanale; două încărcătoare;șase proiectile artizanale și mănuși chirurgicale în vederea distrugerii, bunuri indisponibilizate încă din faza de urmărire penală. În baza art. 14 C. proc. pen.

(1968) și art. 998 C. civ., au fost obligați în solidar inculpații B.M.C.; T.l.M.; l.A. și R.N., la plata sumei de 390.000 euro sau echivalentul în monedă națională la data plății, către părțile civile M.M. și M.D.T. (totală). Au fost respinse ca nefondate celelalte cereri civile invocate în cauză. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că prin rechizitoriul nr. 452 din 06 decembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au fost trimiși în judecată penală inculpaților T.l.M. și B.M.C., pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b), alin. (2) 1 lit. a), b), c), alin. (3) C. pen. (1969) și violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

(1969). Inculpații I.A. și R.N., pentru comiterea complicității la infracțiunile de tâlhărie și violare de domiciliu prevăzută de art. 211 alin. (1), 2 lit. a), b), alin. (2) 1 , alin. (3) C. pen. (1969) și respectiv art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 26 C. pen. (1969). În fapt, prin actul de sesizare al instanței s-au reținut următoarele: Inculpații R.N. și I.A. sunt prieteni și locuiesc în comuna Independența, județul Galați unde se află și locuința părților vătămate M.R., M.M. și M.D. Cu ani în urmă cei doi inculpați s-au împrietenit și cu inculpații T.l.M. și B.M.C., care sunt din orașul Cernavodă, jud. Constanța, între cei patru inculpați fiind menținute legăturile de prietenie.

Inculpații I.A. și R.N. erau în relații apropiate cu partea vătămată M.D., a împrumutat de mai multe ori bani de la acesta și au fost de câteva ori în casa părinților părții vătămate M.D. Din zvon public și de la partea vătămată M.D., inculpații I. și R. au aflat că cele trei părți vătămate (familia M.) dețin în casă sume mari de bani și valută, motiv pentru care au hotărât să sustragă prin violență acești bani de la familia M.R. și M. În realizarea activității infracționale cei doi inculpați s-au deplasat din com. Independența, jud. Galați, în orașul Cernavodă unde au luat legătura cu inculpații B.C. și T.l. dar și cu martorul -făptuitor T.E., toți cinci hotărând în detaliu modul de acțiune cum să sustragă banii de la familia „M." și cu tot planul conceput au venit în județul Galați Ia Independența la data de 26 martie 2011. Inculpații R.N.

și I.A. cunoșteau foarte bine interiorul locuinței părților vătămate, știau în care cameră sunt banii, motiv pentru care au relatat în detaliu aceste amănunte și inculpaților B.M.C. și T.l. dar și făptuitorului T.E.. În continuarea activității infracționale, inculpații B.M.C. și T.l. au primit de la ceilalți doi inculpați sfaturile necesare dar și cagulele de mascare, pistoale artizanale pentru intimidarea părților vătămate care ar fi putut opune rezistență. Conform planului în imobilul părților vătămate trebuiau să intre inculpații B. și T. înarmați cu pistoale și mascați cu cagule dar și făptuitorul, în timp ce inculpații R.N. și I.A. trebuiau să asigure paza reușitei infracționale. Inculpatul I.A.

i-a transportat pe toți participanții în apropierea locuinței părților vătămate „M." cu un autoturism, după care conform planului s-a pornit la tâlhărirea părților vătămate prin intrarea în casa acestora din com. Independența. În timp ce inculpații I.A. și R.N. asigurau paza în apropierea locuinței părților vătămate și în curtea casei acestora, inculpații T.l. și B.C., împreună cu făptuitorul au intrat în locuința părților vătămate care s-au speriat de cele întâmplate. În timpul operațiunilor de căutare și scotocire la un moment dat inculpatul B.M.C. a găsit într-o cameră, într-un dulap o borsetă în care se afla suma de 390.000 euro, pe care a luat-o și împreună cu inculpatul T.l. și celălalt au părăsit casa părților vătămate.

În timpul descinderii în locuința părților vătămate M.R., M.M.; M.D.T., dar și martora B.M.A. au fost amenințați de inculpați cu pistoalele care le aveau asupra lor. După părăsirea locuinței inculpații au aruncat cagulele și la un moment dat s-au deplasat la o casă părăsită unde s-au împărți banii, cei mai mulți bani rămânând în borseta pe care a luat-o în continuare inculpatul B.M.C. După comiterea celor două infracțiuni toți inculpații s-au despărțit pornind în direcții diferite dar menținând în continuare legăturile chiar și telefonic.

Faptele descrise s-au comis la data.de 26 martie 2011, iar conținutul convorbirilor telefonice aflate la dosar relevă faptul că cei patru inculpați au plănuit din timp activitatea infracțională și au stabilit în detaliu modul de pătrundere în locuință și tâlhărirea membrilor familiei „M." După comiterea faptelor, în special după data.de 20 mai 2011, toți inculpații erau îngrijorați de demararea anchetei penale, cei mai mulți sustrăgându-se cercetărilor fiind prinși abia în faza de judecată inculpații T.I., I.A. și R.N. Conform conținutului convorbirilor telefonice aflate la dosar, toți inculpații au purtat discuții, erau îngrijorați de desfășurarea anchetei penale și totodată stabileau unele tactici de apărare.

În timpul desfășurării cercetărilor penale, inculpații R.V., R.T. și R.C., părinții, respectiv fratele inculpatului R.N. au fost audiați, dar au negat implicarea fiului lor în activitatea infracțională ca de altfel și a celorlalți inculpați, deși aveau clar cunoștință de cele întâmplate, conform conținutului convorbirilor telefonice aflate la dosar, dar și a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză, În faza de urmărire penală, inculpații B.M.C., T.I., R.N. și I.A. nu au putut fi audiați deoarece s-au sustras cercetărilor, fiind cel mai probabil plecați o bună perioadă de timp din țară. În faza de judecată la cererea parchetului, cei patru inculpați au fost arestați în lipsă, conform încheierii de ședință din 11 decembrie 2011, fiind emise mandatele pentru inculpații R.N., I.A., B.M.C.

și T. I.M. (filele 25-33). La data de 15 februarie 2012, partea vătămată M.R. a decedat (fila 85), iar celelalte părți vătămate M.D. și M.M. s-au constituit părți civile cu suma sustrasă prin tâlhărie de inculpați, de 390.000 euro, precum și cu daune morale. Probele administrate în faza de judecată au confirmat situația de fapt și acuzațiile aduse prin rechizitoriul, celor patru inculpați. Astfel, din declarația dată de partea vătămată M.M. a rezultat că activitatea de tâlhărie a fost pusă la cale de inculpații I.A. și R.N., care cunoșteau locuința părții vătămate iar la comiterea faptelor au participat mai multe persoane, dintre care trei au pătruns în casă, erau cu cagule pe cap și aveau pistoale asupra lor.

Aceeași parte vătămată a mai arătat că suma sustrasă din locuință prin violență și amenințare a fost de 390.000 euro, iar această sumă a fost . strânsă din economii dar s-au efectuat și unele împrumuturi. Susținerile părții vătămate M.M. au fost confirmate și de fiul acesteia, partea vătămată M.D.T., care a mai arătat că la un moment dat după declanșarea anchetei penale, inculpații I.A. și R.N., prin rudele apropiate, intenționau să restituie banii sustrași, dar și că la tâlhărie au participat și alți trei tineri din Cernavodă, probabil prieteni cu inculpații I. și R., iar existența unei sume în valută în casă este explicată prin aceea că partea vătămată M.R. (decedată între timp) trebuia să suporte o intervenție medicală extrem de costisitoare în Germania.

Din declarația martorei B.V. a rezultat că aceasta se afla la familia „M." și a sesizat faptul că partea vătămată M.M. a țipat și a strigat după ajutor, iar când a ieșit în curte a văzut doi tineri mascați și cu pistoale fugind, iar unul dintre aceștia avea o borsetă în care se afla suma în valută sustrasă prin violență. Din declarația martorei B.A., nepoata părților vătămate. a rezultat că și aceasta se afla în locuința unde s-a produs fapta și la un moment dat persoanele mascate au amenințat-o cu un pistol și a întrebat-o unde sunt banii pe care ulterior inculpații T. și B. i-au luat. Din declarația martorei T.M. a rezultat că fiul său inculpatul T.l. și inculpatul B.M.C. au venit din Cernavodă în județul Galați în luna martie 2011, iar la un moment dat după această lună, fiul său i-a dat un telefon și se plângea că are probleme cu poliția și că ar fi căutat.

Martorul D.P. a precizat că de la familia "M." din com. Independența, județul Galați, în luna martie 2011 s-au sustras prin violență și amenințare circa 400.000 euro, iar la un moment dat inculpatul T.l. i-ar fi relatat că a participat la sustragerea acestor bani împreună cu alți tineri. La data de 29 noiembrie 2012, inculpatul T.l.M. a fost prins și încarcerat în baza mandatului de arestare preventivă dar nu a dorit să dea declarații, ulterior precizând că se prevalează de art. 320 1 C. proc. pen. (1968) și a precizat că recunoaște și regretă faptele comise. Martorul T.E., făptuitor în cauză, pentru care s-a disjuns cauza (fila 63, vol.2), a precizat că a fost și el prezent la sustragerea banilor de la familia „M.", iar la activitatea infracțională au participat inculpații T.l.

și B.C., care sunt din Cernavodă, precum și inculpații I. și R.N., care sunt din comuna Independența, județul Galați și cunoșteau exact locuința părților vătămate și faptul că aceștia dețineau în casă sume foarte mari de bani (euro). Potrivit aceluiași martor - făptuitor, toate relațiile despre locuința părților vătămate le-au furnizat inculpații I. și R.N. Aceștia au venit în apropierea locuinței părților vătămate în timp ce inculpații T.l. și B.M.C. au pătruns în locuință și prin amenințare verbală și cu pistolul au sustras din casa părților vătămate suma de 390.000 euro. Același martor a mai arătat că a stat și el cu un pistol la ușa locuinței timp în care inculpatul B.M.C. și inculpatul T.l.

căutau banii prin camere, iar, la un moment dat l-a văzut pe B.M.C. ieșind din casă cu un rucsac în care se afla suma de bani. S-a mai arătat că, la un moment dat, membrii familiei M., prezenți în locuință s-au speriat, erau panicați, au țipat și au strigat după ajutor, iar banii luați au fost împărțiți de cei patru inculpați (autorii și complicii). Tot în faza de judecată, la data de 28 februarie 2013, a fost prins și încarcerat inculpatul I.A., iar la termenul de judecată dini 1 martie 2013 inculpatul R.N. s-a prezentat personal în fața instanței, s-a predat și s-a procedat la încarcerarea acestuia (fila 101). Atât inculpatul I.A. cât și inculpatul R.N., în prezența apărătorilor aleși au solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. (1969), nu au dorit să dea declarații, dar au precizat că recunosc sincer, regretă faptele comise și nu contestă probele administrate până în prezent atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată. Inculpatul B.M.C., pentru care s-a emis mandat de arestare preventivă în luna decembrie 2012, nu a fost prins și nu este încarcerat, dar a avut asistența juridică asigurată pe toată durata de judecată la fond. Situația de fapt descrisă și analizată mai sus a fost clar dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: plângerile și declarațiile celor trei părți vătămate; declarațiile de martori; procese - verbale de cercetare, desfășurătoarele de convorbiri telefonice, declarațiile date de făptuitorul - martor T.E., coroborate cu precizările sincere făcute de inculpații T.l., I.A.

și R.N., după încarcerare, respectiv că recunosc sincer cele întâmplate și regretă infracțiunile comise. În drept faptele inculpaților: B.M.C. și T.l., care la data de 26 martie 2011, au pătruns fără drept în locuința părților vătămate: M.R., M.M. și M.D., mascați cu cagule și înarmați cu pistoale, unde sub amenințare și presiune fizică și psihică au sustras suma de 390.000 euro dintr-o cameră a locuinței părților vătămate, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie cu consecințe deosebit de grave prevăzute de art. 211 alin. (1), 2 lit. a), b), 2 1 lit. a), b), c) și alin. (3) teza I C. pen. (1969) și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (1969). Faptele inculpaților R.N.

și I.A., care în aceleași împrejurări, au ajutat pe cei doi inculpați de mai sus prin furnizarea de informații privind locuința părților vătămate și faptul că aceștia dețin în locuință importante sume de bani, apoi au mers în apropierea locuinței asigurând reușita activității infracționale a inculpaților B. și T., au întrunit elementele constitutive ale complicității la infracțiunile de violare de domiciliu și tâlhărie prevăzută de art. 26 C. pen. (1969), în referire la art. 211 alin. (1), (2) lit. a), b), 2 1 lit. a), b), c) și alin. (3) teza I C. pen. (1969) și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (1969). La individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

(1969), privind pericolul social al faptelor, modul de comitere a acestora, valoarea ridicată a prejudiciului cauzat părții vătămate dar și persoana și poziția procesuală a fiecărui inculpat în parte. În faza dezbaterilor judiciare, pentru inculpatul B.M.C. s-a solicitat aplicarea unei pedepse mai reduse cu reținerea de circumstanțe atenuante conform art. 74 și 76 C. pen. (1969), iar în privința inculpaților T., I. și R.N. s-a solicitat aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. (1968) dar și circumstanțe atenuante judiciare conform art. 74 și 76 C. pen.

(1969). Văzând situația de fapt, probele existente la dosar și persoana fiecărui inculpat, instanța de fond a apreciat că cererile formulate în apărare sunt fondate doar în parte, întrucât din analiza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de cercetare judecătorească, s-a constatat că faptele penale reținute, există și au fost comise cu vinovăție de către inculpați, conform încadrărilor juridice și a situației de fapt reținută pentru fiecare inculpat, astfel că nu a existat nici un motiv legal de achitare sau de încetare a procesului penal pentru vreun inculpat.

În privința inculpatului B.M.C., s-a reținut că acesta încă se sustrage procesului penal, dar probele administrate și analizate au condus la concluzia certă că a fost inculpatul care a contribuit cel mai mult la comiterea faptelor penale de violare de domiciliu și tâlhărie, acesta practic luând borseta cu bani din locuința părților vătămate și a beneficiat în cea mai mare parte de banii împărțiți. Martorii audiați au relatat că inculpatul B.M.C. și inculpatul T.l., au pătruns fără drept în locuința părților vătămate, erau înarmați, au scotocit camerele, iar, la un moment dat inculpatul B.C. în urma căutărilor a găsit borseta cu cei 390.000 euro într-un sertar a luat-o și a părăsit locuința în grabă împreună cu celălalt inculpat.

Convorbirile telefonice purtate după luna aprilie 2011 de către inculpatul B.M.C. cu ceilalți trei inculpați I.A., T.l. și R.N., au atestat faptul că toți patru recunoșteau ce au făcut, erau îngrijorați de consecințele aplicării legii penale și uneori păreau dispuși să restituie banii părților vătămate pentru a avea o situație juridică „mai blândă". Martora T.M. și martorul - făptuitor T.E. au descris cu lux de amănunt contribuția infracțională a celor patru inculpați vinovăția acestora, la un moment dat martora T.M. precizând că fiul său îi dădea telefonul, stătea „fugar" și se plângea că a comis niște fapte antisociale în județul Galați împreună cu inculpatul B.M.C. și alți tineri și se teme de poliție și de consecințele aplicării legii.

Inculpații T.l., I.A. și R.N. au fost prinși și încarcerați în noiembrie 2012 și respectiv februarie - martie 2013, iar după încarcerare și în faza dezbaterilor judiciare au precizat că nu doresc să dea declarații amănunțite, nu contestă probele din dosar se consideră vinovați, regretă cele întâmplate, sunt de acord cu recuperarea prejudiciului și doresc aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. (1968). Instanța de fond a apreciat că nu pot fi aplicabile dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., deoarece acest beneficiu legal se poate aplica doar la începutul sesizării instanței prin rechizitoriu și înainte de începerea cercetării judecătorești, or, în speță, toți cei trei inculpați au știut de existența procesului penal, au avut apărători aleși încă de la începutul judecății și s-au sustras judecății aproximativ 1 an de zile, astfel că aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. (1968) după o durată așa mare de timp nu a mai fost posibilă. Pe de altă parte instanța de fond a apreciat că se impune reținerea de circumstanțelor atenuante în favoarea inculpaților B.M.C.; T.l., I.A. și R.N., deoarece aceștia nu au antecedente penale, sunt foarte tineri și provin din familii cu multiple probleme sociale. În privința inculpaților T.l., I.A. și R.N. s-a dat o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante, deoarece aceștia au recunoscut și regretat sincer faptele comise, nu au contestat probele de vinovăție existente la dosar, au fost de acord să despăgubească părțile civile, sunt încarcerați, iar în privința inculpatului R.N. s-a reținut în plus faptul că acesta s-a predat de bună voie în luna martie 2013 spre a fi încarcerat.

În faza de judecată părțile vătămate M.R., M.M. și M.D.T. s-au constituit împreună părți civile cu suma totală de 390.000 euro și câte 20.000 euro fiecare daune morale. În privința sumei de 390.000 euro, instanța a apreciat că aceasta este reală, nu este un prejudiciu exagerat iar inculpații arestați I.A., T.l. și R.N. au fost de acord să despăgubească pe cele două părți vătămate mamă și fiu. Probele existente la dosar au atestat faptul că familia „M." din comuna Independența, județul Galați avea această sumă la domiciliu și provenea din economii proprii, din moșteniri, dar și din împrumuturi, existând și „necesitatea" unei sume mari de bani în familie deoarece partea vătămată M.R. dorea să efectueze o intervenție chirurgicală extrem de costisitoare în Germania.

Așa fiind, văzând art. 14 C. proc. pen. (1968) și art. 998 C. civ., inculpații B.M.C., T.l., I.A. și R.N. au fost obligați în solidar la plata sumei totale de 390.000 euro sau echivalentul în monedă națională, către părțile vătămate M.M. și M.D.T. Celelalte cereri vizând sechestrul asigurător sau plata de daune morale au fost respinse deoarece nu s-a făcut dovada că cei patru inculpați dețin bunuri imobile în proprietate, iar pe de altă parte daunele morale ar fi nejustificate întrucât partea vătămată M.D., prin relația de prietenie cu inculpații I.A. și R.N. a „favorizat" oarecum comiterea faptelor penale grave. În concret în baza relațiilor de prietenie, partea vătămată M.D. a relatat aspecte esențiale celor doi inculpați de mai sus privind sumele de bani deținute în casă și chiar locul exact unde sunt depozitați acești bani.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații. B.M.C., T.I.M., R.N. și I.A., criticând soluția instanței de fond pentru, nelegalit. a)te și netemeinicie. În apelul formulat inculpatul B.M.C., prin apărător ales, a solicitat acordarea de efecte mai largi circumstanțelor atenuante, reducerea cuantumului pedepselor aplicate și înlăturarea sporului aplicat cu ocazia contopirii. În apelul formulat inculpatul R.N., prin apărător ales a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. (1968); înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (1969); menținerea circumstanțelor atenuante judiciare; reindividualizarea pedepselor aplicate prin aplicarea concomitentă a dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. (1968) și art. 74-76 C. pen. (1969); înlăturarea sporului aplicat cu ocazia contopirii pedepselor. Inculpatul T.l.M., prin apărător ales, a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. (1968); trimiterea cauzei spre rejudecare Ia Tribunalul Galați, pentru ca inculpatul să își poată formula probe în apărare. Inculpatul I.A., prin apărător ales, a solicitat, în principal, aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. (1968), cu menținerea art. 74-76 C. pen. (1969); reindividualizarea pedepselor aplicate, prin prisma aplicării simultane a acestor texte legale, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru ca inculpatul să își poată formula probe în apărare.

Prin Decizia penală nr. 294/A din 18 noiembrie 2013 a Curții de Apei Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații B.M.C., T.l.M.. I.A. și R.N., a fost menținută starea de arest a inculpaților T.l.M., I.A. și R.N., cu deducerea duratei arestului preventiv și a fost menținută măsura arestării preventive luată în lipsă față de inculpatul B.M.C.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut, în ceea ce-l privește pe inculpatul B.M.C., că acesta s-a sustras urmăririi penale și judecății, că instanța de fond a acordat circumstanțe atenuante judiciare care au avut ca efect coborârea pedepselor aplicate sub minimul special prevăzut de lege, cu toate că rezultă cu prisosință că nu meritau acest lucru, că pedepsele aplicate au fost corect individualizate raportat la natura infracțiunilor săvârșite, modul de comitere a acestora, urmarea produsă, prejudiciul cauzat (390.000 euro, până în prezent nerecuperat) și a contribuției efective a acestui inculpat în săvârșirea faptelor (el fiind cel care efectiv a sustras banii din locul în care se aflau) și că sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare este corect individualizat raportat la natura faptelor și la faptul că inculpatul a săvârșit două infracțiuni înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

Referitor la inculpatul R.N., Curtea a constatat că, deși dispozițiile art. 211 alin. (2) 1 C. pen. (1969) nu prevăd în mod obligatoriu aplicarea unei pedepse complementare, totuși aceasta poate fi aplicată, facultativ de către instanță în condițiile art. 65 C. pen. (1969), având în vedere și faptul că pedeapsa principală aplicată pentru infracțiunea de tâlhărie, depășește 2 ani închisoare. Cu privire la neaplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. (1968), motiv comun inculpaților T.l.M., R.N. și l.A.

s-a constatat că susținerile sunt nefondate întrucât apelanții s-au sustras urmăririi penale, împotriva acestora fiind emise mandate de arestare preventivă în lipsă, că instanța de judecată a fost sesizată prin rechizitoriu, la data de 06 decembrie 2011, că inculpații au beneficiat de serviciile unor apărători aleși încă de la început, iar citirea actului de sesizare s-a făcut la 22 decembrie 2011 și că ulterior au fost prinși și arestați inculpații (la 29 noiembrie 2012 - inculpatul T.l.M.; la 28 februarie 2013 inculpatul l.A. și la 11 martie 2013 inculpatul R.N.), astfel încât a fost depășit termenul procedural până la care inculpații se puteau prevala de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

(1968), așa cum corect a reținut și instanța de fond. În ceea ce privește încălcarea dreptului la apărare, Curtea a apreciat că acesta nu a fost încălcat întrucât inculpații au beneficiat, fiecare, de serviciile unor apărători aleși, angajați de către familie, în condițiile în care ei se sustrăgeau urmăririi penale și judecății. Apărătorii aleși au realizat că, fiind depășit momentul citirii actului de sesizare, inculpații nu mai puteau beneficia de procedura simplificată, judecata desfășurându-se în procedura obișnuită, unde aveau dreptul să participe la audierea părților vătămate și martorilor acuzării precum și să propună probe în apărare.

Inculpații au luat procedura din stadiul în care au găsit-o la momentul în care au fost arestați, iar faptul că apărătorii lor aleși nu au propus, până la acel moment, probe în apărare nu poate constitui decât o „culpa in eligendo". De altfel, în virtutea efectului devolutiv al apelului, inculpații puteau propune probe în apărare direct în fața instanței de apel, dar nu s-au prevalat de acest drept. Totodată, Curtea a apreciat că sporul de pedeapsă acordat inculpatului R.N., de 4 luni închisoare, a fost corect individualizat raportat la natura infracțiunilor săvârșite, urmările produse, prejudiciului creat și a rolului jucat de inculpat în săvârșirea infracțiunilor (complice). Curtea a constatat că apelurile inculpaților T.l.M.

și I.A. vizând aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. (1968) sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Galați pentru încălcarea dreptului la apărare este nefondat, pentru aceleași considerente arătate anterior pentru inculpatul R.N. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații T.l.M., I.A., R.N. și B.M.C. Invocând temeiurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, 14, 17 2 și 20 C. proc. pen. (1968), recurentul inculpat T.l.M. a susținut în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 10 martie 2014 (prin apărător desemnat din oficiu, fila 86) și la 2 aprilie 2014 (prin apărător ales, filele 88-91) și cu ocazia dezbaterilor, că, în mod greșit, în cauză, nu s-a făcut aplicarea art. 320 1 C. proc.

pen. (1968) deși a solicitat judecarea în procedura simplificată, că nu a beneficiat de o judecată echitabilă întrucât a lipsit de la judecată, nu a avut cunoștință de existența procesului, iar apărătorul ales nu putea să formuleze o astfel de cerere și, totodată, a solicitat, reducerea pedepsei stabilite având în vedere circumstanțele reale și personale. Totodată, s-a mai solicitat aplicarea art. 5 C. pen., precizând că legea mai favorabilă o reprezintă actuala reglementare, cu consecința schimbării încadrării juridice din cele două infracțiuni reținute în sarcina sa, într-o singură infracțiune, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen., având în vedere și dispozițiile art. 396 10 C. proc.

pen. Recurentul inculpat I.A. a susținut, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 27 martie 2014 (personal, fila 73), la 10 martie 2014 (prin apărător desemnat din oficiu, fila 86) și la 4 aprilie 2014 (prin apărător ales, filele 96-100), dar și cu ocazia dezbaterilor, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. (1968) că, în mod greșit, s-a respins solicitarea de judecare în procedura simplificată, având în vedere că inculpatul a fost prezent în fața instanței la data de 28 martie 2012, că nu s-a sustras de la judecarea cauzei atâta timp cât nu îi fusese adusă la cunoștință nicio acuzare, că ulterior audierii s-a deplasat în străinătate unde a lucrat și nu a ținut legătura cu familia, că apărătorul ales a fost angajat de familie și că acesta nu putea solicita aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen. (1968). Totodată, s-a mai solicitat aplicarea art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă fiind actuala reglementare, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice a faptei din cele două infracțiuni într-o singură infracțiune, cea prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen., cu reținerea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și cu consecința reducerii pedepsei stabilite inculpatului. Recurentul inculpat R.N. a solicitat, în cuprinsul motivelor scrise, depuse la 10 martie 2014 (prin apărător desemnat din oficiu, fila 86) și la 3 aprilie 2014 (prin apărător ales, filele 92-95), dar și cu ocazia dezbaterilor, aplicarea art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă fiind actuala reglementare, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului într-o singură infracțiune, cea prevăzută de art. 48 C. pen.

raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen., stabilirea unei pedepse orientată spre minimul special, având în vedere si circumstanțele atenuante reținute de instanțele inferioare (în acest caz legea penală mai favorabilă fiind C. pen. anterior), dar și aplicarea dispozițiilor privind procedura simplificată, care, în mod greșit, nu au fost reținute de instanțele inferioare, sens în care a invocat temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct 17 2 C. proc. pen. (1968). Recurentul inculpat B.M.C.

a solicitat, cu ocazia dezbaterilor, aplicarea art. 5 C. pen., legea penală mai favorabilă fiind actuala reglementare, astfel încât se impune schimbarea încadrării juridice din cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului într-o singură infracțiune, cea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen., la stabilirea pedepsei avându-se în vedere și circumstanțele atenuante reținute de instanțele inferioare, potrivit codificării anterioare. Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații T.l.M., I.A., R.N. și B.M.C. ca fiind întemeiate, însă în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor inculpaților, Înalta Curte arată că,, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind C. proc.

pen., iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres C. proc. pen. din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art, 385 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care Ie cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc. pen. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. 2. În ceea ce privește cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 10 și 20 C. proc. pen., invocate de inculpatul T.l.M., Înalta Curte reține că prin Legea nr. 2/2013 acestea au fost abrogate în mod expres, astfel încât nu vor mai putea face obiectul analizei instanței de ultim control judiciar, criticile recurentului neputând fi circumscrise vreunuia dintre motivele de recurs prevăzută de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin actul normativ mai sus menționat.

Referitor la criticile de netemeinicie formulate de inculpatul T.l.M. cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei stabilite de prima instanță și menținute prin decizia penală atacată, Înalta Curte arată că, în realizarea scopului de a include în sfera de cenzură a instanței de recurs numai chestiuni de drept, unul dintre cazurile de casare modificat substanțial prin Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), în sensul restrângerii controlului judiciar exercitat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la aspectele ce vizează nelegalit. a)tea sancțiunii penale stabilite de instanțele inferioare.

Or, în cauză, hotărârile recurate au fost criticate de inculpat doar sub aspectul netemeiniciei pedepsei ce i-a fost aplicată de instanțele inferioare, considerată prea mare în raport cu împrejurările comiterii faptei și circumstanțele sale personale, situație ce nu mai poate forma, însă, obiectul examinării de către Înalta Curte de Casație și Justiție în calea de atac a recursului, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. (1968), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, și nici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 din același cod, atâta timp cât nu au fost invocate erori de drept, care să pună în discuție conformitatea cu legea a hotărârilor atacate, ci doar chestiuni ce țin de aprecierea judecătorului asupra individualizării sancțiunilor penale stabilite și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de ultim control judiciar.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurenții T.l.M., I.A. și R.N., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, hotărârile fiind supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Reglementând judecata în cazul recunoașterii vinovăției, art. 320 1 C. proc. pen. instituie condițiile de admisibilit. a)te ce trebuie îndeplinite pentru a se putea recurge la procedura simplificată, cerința esențială impusă de textul de lege, în absența căreia nu se pot verifica nici celelalte, fiind aceea ca, până la începerea cercetării judecătorești (respectiv înainte de citirea actului de sesizare), inculpatul, prezent personal în fața instanței sau prin înscris autentic, să recunoască faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare și să nu solicite administrarea altor probe în afara înscrisurilor în circumstanțiere, însușindu-și în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale.

Așadar, pentru a putea produce efectele juridice prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen., recunoașterea inculpatului trebuie să se facă până la momentul procesual al începerii cercetării judecătorești, să privească în integralit. a)tea lor faptele reținute în cuprinsul rechizitoriului și să exprime voința clară și neechivocă a acestuia de a renunța la cercetarea judecătorească și de a fi judecat exclusiv în baza probelor pe care s-a fundamentat actul de sesizare a instanței.

Verificând îndeplinirea în cauză a acestei cerințe, Înalta Curte constată că inculpații s-au sustras urmăririi penale, împotriva lor fiind emise mandate de arestare preventivă în lipsă, că sesizarea instanței de judecată prin rechizitoriu a fost făcută la data de 6 decembrie 2011, că în toată această perioadă au fost reprezentați de apărători aleși, că s-a dat citire actului de sesizare la data de 22 decembrie 2011 și că aceștia au fost prinși și arestați ulterior (la 29 noiembrie 2012 inculpatul T.I.M.; la 28 februarie 2013 inculpatul I.A. și la 11 martie 2013 inculpatul R.N.).

Or, așa cum a arătat și instanța de apel, potrivit textului legal a cărui aplicare se solicită, inculpații trebuiau să recunoască săvârșirea faptei până la începerea cercetării judecătorești, respectiv înainte de citirea actului de sesizare la data de 22 decembrie 2011. Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente, precum și împrejurarea că declarația de recunoaștere a comiterii faptei a fost făcută de inculpați după începerea cercetării judecătorești, fiind astfel depășit momentul procesual prevăzut de lege, Înalta Curte, în deplin acord cu instanța de prim control judiciar, constată că, în mod întemeiat, s-a apreciat de către Tribunal că nu sunt îndeplinite în cauză toate condițiile de admisibilitate a recurgerii la procedura simplificată, nefiind incidente dispozițiile art. 320 1 C. proc.

pen. (1968). 3. Raportat la solicitarea recurenților inculpați referitoare la aplicarea art. 5 C. pen., se constată că, într-adevăr, de la data pronunțării deciziei din apel, respectiv 18 noiembrie 2013, și până la data soluționării recursului declarat de aceștia, a intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., cu referire, în cauza de față, la dispozițiile care guvernează aplicarea legii penale în timp și la normele care incriminează infracțiunile ce au format obiectul acuzației penale (tâlhărie și violare de domiciliu) și reglementează condițiile de tragere la răspundere penală și de sancționare, fiind abrogat C. pen. din 1969 (adoptat prin Legea nr. 15/1968) și intrând în vigoare noul C. pen.

(adoptat prin Legea nr. 286/2009). În această situație, fiind vorba de o succesiune de legi penale în timp intervenită între momentul săvârșirii faptelor și data soluționării definitive a cauzei, se impune, din perspectiva art. 5 C. pen., stabilirea și aplicarea acelei legi care este mai favorabilă inculpaților, ceea ce presupune, pentru fiecare infracțiune reținută în sarcina lor, o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (condiții de incriminare, de tragere Ia răspundere penală și de sancționare) și, în plus, o evaluare finală a acestora, în vederea alegerii aceleia dintre cele două legi penale succesive care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru recurenții inculpați, atât prin raportare la fiecare instituție de drept penal aplicabilă în speță, cât și în urma aprecierii globale a acestora și a evaluării, în ansamblul lor, a tuturor dispozițiilor incidente în cauza dedusă judecății.

Astfel, inculpații B.M.C.,T.l.M., I.A. și R.N. au fost condamnați de instanțele inferioare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) și b), alin. (2) 1 lit. a), b) și c)) și alin. (3) teza l C. pen.(1969) (pentru ultimii doi inculpați în forma complicității), pedepsită cu închisoarea de la 15 la 25 de ani, reținându-se în privința inculpatului B.M.C. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. (1969), iar, în privința celorlalți inculpați art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. (1969), rezultând, așadar, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 76 C. pen. (1969), limite de pedeapsă cuprinse între 3 și 15 ani închisoare. Totodată inculpații au mai fost condamnați și pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

(1969), sancționată cu pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani, reținându-se în privința inculpatului B.M.C. art. 74 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen. (1969), iar, în privința celorlalți inculpați art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. (1969), rezultând, așadar, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 76 C. pen. (1969), limite de pedeapsă cuprinse între 3 luni și 3 ani închisoare.

În noua reglementare, o parte dintre formele agravate ale tâlhăriei ce au fost reținute în încadrarea juridică (săvârșirea faptei de o persoană mascată, deghizată sau travestită, în timpul nopții, având asupra sa o armă, o substanță narcotică ori paralizantă și într-o locuință sau dependințe ale acesteia) se regăsesc în dispozițiile art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen., un alt element circumstanțial de agravare (săvârșirea faptei de trei persoane împreună) este prevăzut ca și circumstanță agravantă legală în art. 77 lit. a) C. pen., iar tâlhăria care a avut ca urmare consecințe deosebit de grave nu mai constituie o împrejurare de agravare a infracțiunii, însă, în plus, prin modul de redactare a textului de la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., a fost stabilită absorbția infracțiunii de violare de domiciliu în forma calificată a tâlhăriei, nemaiexistând un concurs de infracțiuni, așa cum a fost interpretat C. pen.

anterior în această privință (Decizia nr. 31/2007 pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite), ci o infracțiune unică, complexă, de tâlhărie. Ca urmare, raportat la această împrejurare, precum și la faptul că regimul sancționator stabilit pentru tâlhăria calificată în noul C. pen. este mult atenuat, fiind prevăzută pedeapsa închisorii de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi (putându-se adăuga un spor de până la 2 ani potrivit art. 78 C. pen. cu referire la art. 77 lit. a) C. pen.), rezultă că, din perspectiva celor două infracțiuni menționate, cu privire la care s-a pronunțat o soluție de condamnare, legea penală mai favorabilă inculpaților este C. pen.

în vigoare, care încadrează ansamblul faptic reținut în sarcina lor într-o singură infracțiune și prevede limite de pedeapsă mai reduse decât cele stabilite de legea penală anterioară. În acest context, în care se impune reîncadrarea juridică a faptelor de care sunt acuzați inculpații B.M.C. și T.l.M. în infracțiunea prevăzută de art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și a faptelor de care sunt acuzați inculpații I.A. și R.N. în infracțiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 233, art. 234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și adaptarea corespunzătoare a pedepselor în raport cu noile limite stabilite de textele incriminatoare, se constată că, deși nu mai poate fi coborâtă pedeapsa sub minimul special, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen.

(1969), întrucât acestea nu se mai regăsesc în art. 75 din noul C. pen., prin aplicarea, în ansamblul dispozițiilor sale, a noului C. pen. se va ajunge la pedepse mai reduse decât cele stabilite în temeiul C. pen. anterior, legea nouă fiind, astfel, cea care conduce, în concret, la crearea unei situații mai blânde pentru inculpați. Ca urmare, având în vedere toate aceste, considerente anterior expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d C. proc. pen. (1968), va admite recursurile declarate de inculpații B.M.C., T.l.M., I.A. și R.N., numai sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 5 C. pen., și va casa, în parte, atât decizia pronunțată de Curtea de apel, cât și hotărârea instanței de fond.

Procedând la rejudecarea cauzei cu privire la inculpații B.M.C. și T.l.M., instanța de recurs, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2) 1 lit. a), b), c), alin. (3), teza I C. pen. (1969) și art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. (1969) în infracțiunea prevăzută de art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen. În baza art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen., adaptând pedeapsa în raport cu noile limite prevăzute de lege și menținând aceleași criterii de individualizare avute în vedere de instanțele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs, va dispune condamnarea inculpatului B.M.C.

la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. și a inculpatului T.l.M. la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Se va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. În ceea îi privește pe inculpații I.A. și R.N., înalta Curte, în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen. (1968), va schimba încadrarea juridică a faptelor prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a), b), alin. (2) 1 lit. a), b), c), alin. (3), teza I C. pen. (1969) și art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 192 alin. (1) și (2) C. pen.

(1969) în infracțiunea prevăzută de art. 48 raportat la art. 233 -234 alin. (1) lit. a), c), d) și f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen., text de în baza căruia îi va condamna pe inculpații I.A. și R.N. la câte 7 ani închisoare și câte 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., adaptând, astfel, pedepsele în raport cu noile limite prevăzute de lege și menținând aceleași criterii de individualizare avute în vedere de instanțele inferioare, care nu mai pot fi cenzurate în recurs. Se va face aplicarea art. 65 alin. (1), art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. În temeiul art. 385 17 alin. 4 raportat la art. 383 alin. (2) C. proc.

pen.(1968), va deduce prevenția inculpatului T.l.M. de Ia 29 noiembrie 2012 la zi, a inculpatului I.A. de Ia 28 februarie 2013 la zi și de la 11 martie 2013 la zi pentru inculpat R.N. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. (1968), cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu recurenților inculpați T.l.M., I.A., R.N. în sumă de câte 100 de lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției, iar pentru recurentul inculpat B.M.C., în sumă de 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de inculpații T.l.M., I.A., R.N. și B.M.C., împotriva Deciziei penale nr. 294/A din 18 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Gala