ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2014

Asupra recursurilor de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 114/A din data de 30 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 379, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman și de apelanții-intimați-inculpați C.M.C. și D.M.R. împotriva Sentinței penale nr. 19/29.1.2013 a Tribunalului Teleorman, secția penală, din Dosarul nr. 640/87/2012. A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând: În temeiul art. 334, C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la fiecare dintre cei doi inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001. I. În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74, alin. (1), lit. a), C. pen., raportat la art. 76, alin. (1), lit. b), C. pen., a condamnat pe inculpatul C.M.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în raport cu partea vătămată R.G.I. În temeiul art. 86 1 , alin. (1), C. pen.

și al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii aplicate prin sentința penală apelată, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., pe termenul de încercare de 8 ani, stabilit potrivit art. 86 2 , C. pen. A dispus ca executarea pedepsei complementare aplicată prin sentința penală apelată, constând în interzicerea, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., să se realizeze începând cu data rămânerii definitive a acestei decizii penale.

În temeiul art. 86 3 , alin. (1), lit. a) - d) și alin. (2), C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, a căror respectare va fi verificată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman: - să se prezinte, la datele stabilite, la serviciul de probațiune; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În temeiul art. 86 3 , alin. (3), lit. d) și alin. (4), C. pen., a impus inculpatului, pe durata termenului de încercare, obligația de a nu intra în legătură cu partea vătămată R.G.I., coinculpatul D.M.R.

și martorul L.G.L., supravegherea respectării acestei obligații fiind încredințată aceluiași serviciu de probațiune. În temeiul art. 359, alin. (1), C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 , alin. (1) și alin. (2), C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere. În temeiul art. 383, alin. (1 1 ), C. proc. pen., raportat la art. 350, alin. (1), alin. (3), lit. b) și alin. (4), C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive a inculpatului și a dispus punerea, de îndată, în libertate a acestuia de sub puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 2/U.P./l.II.2012, emis de Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosarul nr. 348/87/2012, dacă nu este arestat în altă cauză, această dispoziție fiind executorie.

În temeiul art. 383, alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 88, alin. (1), C. pen., a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 31 ianuarie 2012 până la zi. II. În temeiul art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74, alin. (1), lit. a), C. pen., raportat la art. 76, alin. (1), lit. b), C. pen., a condamnat pe inculpatul D.M.R. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în raport cu partea vătămată R.G.I. În temeiul art. 65, alin. (2) și alin. (3), C. pen., a aplicat pedeapsa complementară, constând în interzicerea, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

În temeiul art. 86 1 , alin. (1), C. pen. și al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii aplicate prin sentința penală apelată, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., pe termenul de încercare de 7 ani, stabilit potrivit art. 86 2 , C. pen. A dispus ca executarea pedepsei complementare să se realizeze începând cu data rămânerii definitive a acestei decizii penale.

În temeiul art. 86 3 , alin. (1), lit. a) - d) și alin. (2), C. pen., a impus inculpatului ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere, a căror respectare va fi verificată de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București: - să se prezinte, la datele stabilite, la serviciul de probațiune; - să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. În temeiul art. 86 3 , alin. (3), lit. d) și alin. (4), C. pen., a impus inculpatului, pe durata termenului de încercare, obligația de a nu intra în legătură cu partea vătămată R.G.I., coinculpatul C.M.C.

și martorul L.G.L., supravegherea respectării acestei obligații fiind încredințată aceluiași serviciu de probațiune. În temeiul art. 359, alin. (1), C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 , alin. (1) și alin. (2), C. pen., privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere. În temeiul art. 383, alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 88, alin. (1), C. pen., a constatat că inculpatul a fost reținut în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 februarie 2012 și arestat preventiv în perioada 14 februarie 2012 - 30 martie 2012. În temeiul art. 160 3 , C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de ridicare a controlului judiciar instituit, ca urmare a liberării provizorii, prin Decizia penală nr. 670/R din 30 martie2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, din Dosarul nr. 2601/2/2012, formulată de inculpat.

III. A luat act că partea vătămată R.G.I. a renunțat la pretențiile civile formulate. În temeiul art. 357, alin. (2), lit. e), C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpatul C.M.C. a telefonului mobil marca A., de culoare negru, împreună cu cartela aflată în acesta, indisponibilizat conform dovezii din data de 20 noiembrie 2012 a Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman - S.C.J.S.E.O., constatând că acesta nu este supus confiscării. În temeiul art. 357, alin. (2), lit. e), C. proc.

pen., a dispus restituirea către același inculpat a bunurilor găsite în autoturismul marca B., de culoare albastru închis (o revistă, o sticlă goală din plastic, un pantalon de trening, un tricou cu mânecă scurtă, un fes negru, un colac cablu, cinci linguri, o sticluță "O.S.", un bidon din plastic, o baterie de autoturism), indisponibilizate conform dovezii din data de 14 noiembrie 2012 a Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman - S.C.J.S.E.O., constatând că acesta nu este supus confiscării. În temeiul art. 19, alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și al art. 118, alin. (1), lit. e), C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.M.R. a sumei de 400 lei, în loc de suma de 200 lei, după cum s-a menționat în sentința penală.

În temeiul art. 19, alin. (2) din Legea nr. 678/2001 și al art. 118, alin. (1), lit. b), C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.M.R. a autoturismului marca P.B., de culoare maron, indisponibilizat prin aplicarea sigiliului, conform Ordonanței din data de 6 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, iar, în temeiul art. 163, alin. (1), C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător instituit asupra acestui autoturism, în vederea punerii în executare a măsurii confiscării speciale. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 192, alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Pentru a pronunța această hotărâre a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 19 din 29 ianuarie 2013, din Dosarul nr. 640/87/2012, Tribunalul Teleorman, secția penală, a respins cererile de restituire a cauzei la procuror, formulate de inculpați; în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., raportat la art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., i-a achitat pe inculpații C.M.C. și D.M.R., pentru infracțiunea de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329, alin. (1) și alin. (2), teza I, C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen. În temeiul art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C.M.C.

la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată, A făcut aplicarea art. 71 - art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen. În temeiul art. 65, C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale a închisorii. A menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În temeiul art. 88, C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă de la data de 31 ianuarie 2012 la zi. În temeiul art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., art. 74, lit. a), C. pen., raportat la art. 76, lit. c), C. pen., l-a condamnat pe inculpatul D.M.R.

la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată. A făcut aplicarea art. 71 - art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen. În temeiul art. 81, C. pen. și al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor principală a închisorii și accesorie, pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. I-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., a dedus reținerea de 24 de ore, din data de 31 ianuarie 2012, și arestarea preventivă pe durata 14 februarie 2012 - 30 martie 2012. În temeiul art. 346, C. proc. pen., a luat act că partea vătămată R.G.I.

nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 118, lit. b) și e), C. pen., a luat măsura confiscării speciale de la inculpatul C.M.C.

a sumei de 450 lei, consemnată cu recipisa, nr. 001, la C. Bank - Sucursala Alexandria, un iPhone marca A., negru, , împreună cu cartelă SIM C., fără serie, cheia aparținând autoturismului marca B., predată la Inspectoratul de Polițe al Județului Teleorman, în baza dovezii din data de 14 noiembrie 2012, autoturismul maca B., seria 3, de culoare negru, volan pe partea dreaptă, proprietatea inculpatului, dobândit prin infracțiunea pentru care a fost condamnat și asupra căruia s-a instituit sechestru asigurător, prin Ordonanța din data de 31 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, indisponibilizat prin procesul-verbal din data de 31 ianuarie 2012, întocmit de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, menținând sechestrul asigurător asupra acestui autoturism.

În temeiul art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 118, lit. e), C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul D.M.R. a sumei de 200 lei, dobândită prin infracțiunea pentru care a fost condamnat. A ridicat măsura sechestrului asigurător asupra autoturismului marca P.B., de culoare maron, aparținând inculpatului D.M.R., instituit prin ordonanțele din datele de 31 ianuarie 2012 și 6 februarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, indisponibilizat prin procesul-verbal din data de 7 februarie 2012, întocmit de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman.

În temeiul art. 191, alin. (1) și alin. (2), C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre cei doi inculpați la plata sumei de câte 1.500 lei, cheltuieli judiciare statului. S-a precizat că instanța de fond a copiat, întocmai, situația de fapt reținută în Rechizitoriul din data de 23 noiembrie 2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, în Dosarul nr. 72/D/P/2011, în sensul că a redat inclusiv conținutul unor întregi convorbiri telefonice interceptate în cursul urmăririi penale, fără o minimă intervenție proprie și fără a realiza un minimum de sinteză.

De asemenea, procedând în aceeași manieră, prima instanță nu și-a motivat, în mod propriu, soluția pe care a dispus-o, ci s-a limitat la preluarea din actul de sesizare a probatoriului în baza căruia s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi coinculpați. Totuși, pe alocuri, printre aceste preluări din actul de sesizare, Curtea a constatat că instanța de fond a răspuns unor apărări ale inculpaților. Astfel, a prezentat argumentele care i-au format convingerea că transportarea la aeroport a părții vătămate R.G.I. de către inculpatul D.M.R. nu a fost efectuată cu autoturismul marca P.B., de culoare maron, aparținând acestui inculpat.

Astfel, a arătat că, deși la cercetarea judecătorească s-a susținut faptul că nu inculpatul D.M.R., aflat, de altfel, în apartamentul martorului L.L.G., a asigurat deplasarea părții vătămate, a constatat că acest transport a fost efectuat noaptea, în jurul orei 2,00, la începutul lunii noiembrie a anului 2011, că partea vătămată, într-una dintre declarațiile de la urmărirea penală, a arătat că inculpatul D.M.R. i-a dus la aeroport cu autoturismul său marca P.B., de culoare maron, în care a stat în brațele inculpatului C.M.C., situație posibilă pentru un autoturism cu două locuri, iar, într-o altă declarație tot de la urmărirea penală, a afirmat că deplasarea au efectuat-o tot cu inculpatul D.M.R., dar cu o altă mașină, de culoare alb, la care se adaugă susținerea inculpatului D.M.R.

că autoturismul marca P.B. nu era echipat pentru iarnă, deci nu se putea deplasa pe drumurile publice în acea perioadă a anului, însă este constantă declarația părții vătămate, potrivit căreia deplasarea la aeroport s-a efectuat cu un autoturism condus de inculpatul D.M.R., aspect care se coroborează cu celelalte declarații ale părților implicate, care confirmă prezența inculpatului D.M.R., împreună cu inculpatul C.M.C., în apartamentul în care se aflau partea vătămată și martorul L.L.G., noaptea, la momentul plecării celor două persoane spre aeroport, pentru Marea Britanie. A arătat că, în acest context probator, apărarea, conform căreia inculpatul D.M.R. a plecat spre locuința sa, dar venise pentru a-și lua rămas bun de la inculpatul C.M.C., prietenul său, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât pentru acest motiv nu era necesar ca inculpatul să-și vadă prietenul la ora 2,00 noaptea și, încă, la locuința martorului L.L.G., exact la ora plecării spre aeroport.

Totodată, a arătat că, din probele administrate, a rezultat că inculpatul D.M.R. mai utiliza un alt autoturism, marca B., de culoare alb. Potrivit declarației sale de la urmărirea penală, din data de 31 ianuarie 2012, inculpatul D.M.R. a arătat că l-a transportat pe inculpatul C.M.C., cu autoturismul său marca B., la locuința martorului L.L.G., de lângă Hotelul I., pentru că acesta nu se descurca, ceea ce înseamnă că inculpatul a folosit unul dintre autoturismele sale la transportarea părții vătămate, însă aceasta a distins, cu greu, la ora 2,00 noaptea, caracteristicile autovehiculului.

În ceea ce privește infracțiunea de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329, alin. (1) și alin. (2), teza I, C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., reținută, prin rechizitoriu, atât în sarcina inculpatului C.M.C., cât și a inculpatului D.M.R., constând în îndemnarea și înlesnirea practicării prostituției de către partea vătămată R.G.I., în luna noiembrie a anului 2011, în perioada cazării sale în hotelurile din orașele Nottingham și Conventry din Marea Britanie, cu aproximativ 30 de bărbați, trăgând foloase de pe urma acesteia, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, deoarece actele de îndemnare și de înlesnire a practicării prostituției de către partea vătămată, cu obținerea de bani de pe urma exploatării sexuale a acesteia, au fost realizate de inculpați profitând de situația specială în care se afla partea vătămată, aflată sub autoritatea și constrângerea martorului L.G.L., care o recrutase, atât pe aceasta, cât și pe părțile vătămate minore A.L.

și D.C.A., martori în această cauză, în scopul exploatării sexuale. Totodată, a avut în vedere Decizia nr. XVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că, în această situație, sunt întrunite numai elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, fiind încălcată, în mod primordial, libertatea de voință a victimei. În finalul considerentelor, a făcut referire la solicitarea inculpaților de a se restitui cauza la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale. Astfel, a analizat susținerea inculpaților din dezbateri, potrivit căreia actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, pentru încălcarea dispozițiilor art. 221, C. proc.

pen., respectiv nelegalitatea modului de sesizare de către organele de urmărire penală. Ca atare, a constatat că, la urmărirea penală, această cauză a fost disjunsă din Dosarul nr. 55/D/P/2011, privind pe inculpații L.L.G., I.G. și P.C., trimiși în judecată în Dosarul nr. 5578/87/2011 al Tribunalului Teleorman, pentru infracțiunea de constituire de grup infracțional organizat, având ca scop comiterea infracțiunilor de trafic de minori și de persoane, precum și de proxenetism, împotriva părților vătămate minore A.L. și D.C.A., precum și împotriva aceleiași părți vătămate R.G.I. din această cauză.

A constatat că în cauza respectivă, din care s-a dispus disjungerea, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, întocmindu-se un proces-verbal, și, totodată, a existat plângerea penală formulată de D.F., tatăl părții vătămate minoră D.C.A., pentru dispariția fiicei sale și tragerea la răspundere a vinovaților, în timp ce în această cauză a constatat că există plângerea penală formulată de partea vătămată R.G.I., prin care solicită tragerea la răspunderea penală a tuturor celor implicați în traficarea sa, astfel că nu se poate susține inexistența unui act legal de sesizare. Pe de altă parte, a arătat că a fost verificată regularitatea actului de sesizare, când nu au fost ridicate probleme.

Referitor la neefectuarea urmăririi penale de către procuror, în condițiile în care era obligatorie, a arătat că efectuarea unor acte premergătoare, precum audierea de părți vătămate, învinuiți și martori, de către lucrătorii de poliție delegați nu echivalează cu neefectuarea urmăririi penale de către procuror. Totodată, a constatat că probele obținute în cauza din care s-a dispus disjungerea au fost certificate de procuror și, ca atare, valorificate în mod legal. De asemenea, a arătat că redarea convorbirilor telefonice respectă condițiile procedural penale, după cum se poate constata din simpla lectură a oricărei note telefonice, toate aflate în volumul II al dosarului de urmărire penală, certificate de procuror și conținând toate elementele prevăzute de art. 91 3 alin. (2), C. proc.

pen. A mai arătat că, potrivit art. 91 6 C. proc. pen., coroborat cu art. 91 3 alin. (4), C. proc. pen., la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul înfățișează inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile telefonice, având obligația să asigure, la cerere, ascultarea acestora, ori inculpații nu au contestat exactitatea convorbirilor redate în procesele-verbale nici la urmărirea penală și nici la cercetarea judecătorească. Nu a primit nici susținerea inculpatului D.M.R., conform căreia, pe timpul urmăririi penale, i-a fost încălcat dreptul său la apărare, întrucât apărătorul său ales a fost înștiințat cu privire la audierea inculpatului și a fost prezent la audierea acestuia.

Referitor la omisiunea de a i se aduce la cunoștință inculpatului D.M.R. încadrarea juridică completă, prin reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2), C. pen. și ale art. 33 lit. a), C. pen., a constatat că, potrivit procesului-verbal din data de 17 noiembrie 2012, întocmit de procuror, inculpatului i-au fost aduse la cunoștință, în prezența apărătorului ales, faptele penale și încadrarea juridică, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice intervenită prin Ordonanța din data de 16 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, iar reținerea dispozițiilor concursului de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., nu are semnificația unei încadrări juridice diferite.

La individualizarea judiciară a pedepsei închisorii față de fiecare inculpat în parte, a ținut seama de dispozițiile art. 72, C. pen., și anume limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute de legea penală, gradul ridicat de pericol social al faptei penale, persoana inculpatului C.M.C., care, deși nu a recunoscut fapta penală, nu este cunoscut cu antecedente penale, persoana inculpatului D.M.R., cu o contribuție redusă, în raport cu celălalt coinculpat, însă determinantă, cu un bun comportament anterior în societate și fără antecedente penale, astfel că a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., conduita pe parcursul judecății, când, fiind liberat sub control judiciar, s-a prezentat la toate termenele de judecată, atitudinea procesuală nesinceră.

Sub aspectul executării, referitor la inculpatul D.M.R., a apreciat că scopul pedepsei închisorii poate fi atins fără executare în regim de detenție, dispunând suspendarea condiționată. Pe latură civilă, a constatat că partea vătămată R.G.I. nu s-a constituit parte civilă la urmărirea penală, iar declarația sa scrisă din data de 3 mai 2012, trimisă prin poștă, depusă la dosarul de fond, prin care se constituie parte civilă cu suma de 20.000 euro, daune morale, este ulterioară citirii actului de sesizare. În privința măsurii de siguranță a confiscării speciale, a constatat, din probele administrate, că inculpatul C.M.C. este posesorul autoturismului marca B., de culoare negru, având volanul pe partea dreaptă, pe care l-a cumpărat din Marea Britanie, cu banii obținuți din infracțiunea pentru care a fost condamnat.

Referitor la transportarea părții vătămate spre aeroport, pentru plecarea în Marea Britanie, există dubii cu privire la autoturismul folosit de inculpatul D.M.R., respectiv fie autoturismul marca P.B., de culoare maron, asupra căruia a fost instituit sechestrul asigurător, fie autoturismul marca B. S-a dovedit, însă, că inculpatul D.M.R. și-a însușit, personal, suma de 200 lei din banii expediați de inculpatul C.M.C., proveniți din infracțiunea pentru care inculpații au fost condamnați. În termen legal, au declarat apel Ministerul Public, precum și inculpații C.M.C. și D.M.R., cu toții pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea în scris a apelului astfel cum a fost precizat oral.

Ministerul Public a susținut că sentința penală este nelegală, prin greșita încadrare juridică a faptei penale, reținută în sarcina ambilor inculpați, în infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., cu toate că ambii inculpați au participat la săvârșirea infracțiunii, astfel că încadrarea juridică corectă este în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cât și netemeinică, pe de o parte, prin greșita individualizare a pedepsei închisorii aplicată inculpatului D.M.R., din punct de vedere al cuantumului și al modalității de executare, în raport cu activitatea infracțională substanțială și determinantă pe care a desfășurat-o, respectiv a intermediat luarea părții vătămate de la martorul L.L.G.

și predarea acesteia către inculpatul C.M.C., a garantat plata prețului pentru partea vătămată, după cum rezultă din declarațiile părții vătămate și ale martorului D.C.A., precum și din interceptarea convorbirii telefonice din data de 22 noiembrie 2011, a intermediat plata sumei de 2.000 euro, efectuată de inculpatul C.M.C., din care și-a oprit un comision în sumă de 200 lei, a avut o atitudine procesuală nesinceră, la care se adaugă împrejurarea că, după arestarea sa preventivă, prin diferite cunoștințe, a exercitat presiuni asupra părții vătămate, ori, în aceste condiții, nu se poate reține, ca element determinant pentru aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special, împrejurarea că inculpatul D.M.R.

s-a prezentat la toate termenele de judecată, aceasta fiind, de altfel, o obligație, sub sancțiunea revocării liberării provizorii sub control judiciar, iar, pe de altă parte, prin soluția de restituire a autoturismului marca P.B. către inculpatul D.M.R., în condițiile în care acest bun a fost folosit de către cei doi inculpați pentru a asigura transportul părții vătămate de la locuința martorului L.L.G.

la Aeroportul Băneasa, așa cum rezultă din probele dosarului, relevante fiind declarațiile constante ale părții vătămate, care a arătat că a fost transportată cu un autoturism care avea două locuri, ori, dintre cele două autoturisme, acest autoturism este singurul cu două locuri, în timp ce existența unor inadvertențe cu privire la culoarea mașinii este justificată atât de împrejurarea că partea vătămată a fost transportată la ora 2,00, prin urmare pe timp de noapte, cât și de timpul scurs de la data faptelor penale, adăugând faptul că declarația părții vătămate se coroborează cu declarația martorului D.C.A., care a confirmat prezența inculpatului D.M.R. în locuința martorului L.L.G., pentru a o prelua pe partea vătămată, în vederea transportării acesteia la aeroport.

A solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale și, pe fond, rejudecând, schimbarea încadrării juridice, cu privire la ambii inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., majorarea pedepsei închisorii față de inculpatul D.M.R., prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special, în raport cu lipsa de antecedente penale a acestuia, dar fără a se reține circumstanțe atenuante judiciare, cu executare în regim de detenție, precizând că se impune majorarea cuantumului pedepsei închisorii, spre minimul special, inclusiv față de inculpatul C.M.C., ca efect al reținerii variantei agravate a comiterii infracțiunii de către două persoane împreună, precum și confiscarea autoturismului marca P.B.

de la inculpatul D.M.R. În motivarea orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat C.M.C. a susținut că a comis infracțiunea de proxenetism, și nu de trafic de persoane, întrucât doar a găzduit-o, pe teritoriul Marii Britanii, pe partea vătămată, care, de altfel, a declarat că l-a mințit, spunându-i că este alegerea acesteia de a practica prostituția, ca urmare a amenințărilor exercitate de martorul L.L.G., iar individualizarea pedepsei închisorii nu este temeinică, deoarece nu a fost reținută în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., privind buna sa conduită anterioară, după cum dovedesc înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, și, de asemenea, nu au fost avute în vedere împrejurările conform cărora era masterand în anul II, beneficiază de mijloace licite de existență, fiind asociat, împreună cu fratele său, la o societate comercială, și nu are antecedente penale.

A solicitat admiterea apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale și, rejudecând pe fond, aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de legea penală, a cărei executare să fie suspendată condiționat sau sub supraveghere.

În dovedire, a formulat, fiindu-i încuviințată, proba cu înscrisuri în circumstanțiere, depunând la dosar caracterizările nr. 757 și nr. 758, ambele din data de 20 aprilie 2012, întocmite de Colegiul Național "U." din Turnu Măgurele, județul Teleorman, diplome pentru activitatea artistică în domeniul teatral, acordate de Colegiul Național "U." din Turnu Măgurele, județul Teleorman și de Colegiul Tehnic "A.S." din Roșiorii de Vede, încheierea cu număr indescifrabil din data de 9 aprilie 2008 a Tribunalului Teleorman, din Dosarul nr. 11116/2008, privind înregistrarea SC "S.E." SRL, certificat de înregistrare eliberat pe data de 16 aprilie 2008, de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman, cu privire la SC "S.E." SRL, diploma de licență eliberată de Academia de Studii Economice -Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, pe data de 30 noiembrie 2009. În motivarea în scris și orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat D.M.R.

a susținut că sentința penală este nelegală, întrucât: - în cursul urmăririi penale, deși urmărirea penală trebuia efectuată de procuror, care avea posibilitatea delegării, toate actele de urmărire penală din această cauză au fost efectuate de organul de poliție judiciară, fără a fi verificate și cenzurate de procuror, astfel că a solicitat înlăturarea acestor probe obținute în mod nelegal.

A mai arătat că, în fața instanței de fond, a invocat lipsa actului de sesizare a Ministrului Public privind începerea urmăririi penale, avându-se în vedere faptul că în dispoziția de disjungere din Dosarul nr. 55/P/2011 nu este menționat numele său și, totodată, nu există un proces-verbal de sesizare din oficiu și nicio ordonanță de extindere, ceea ce înseamnă că întreaga urmărire penală a fost efectuată fără a exista o "sesizare legală a Ministerului Public, solicitând înlăturarea probelor administrate în acest mod, deoarece în această fază procesuală a apelului nu mai poate solicita restituirea cauzei la același parchet, pentru refacerea urmăririi penale.

A mai susținut că i s-a încălcat dreptul la apărare, inclusiv prin faptul că, la data de 15 noiembrie 2011, deși apărătorul său ales a solicitat, printr-o cerere adresată procurorului, să participe la toate actele de urmărire penală, pe data de 17 noiembrie 2012 a fost audiat martorul L.L.G., fără ca apărătorul ales să fi fost încunoștințat, și, de asemenea, deși în procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală nu se rețin dispozițiile art. 41, alin. (2), C. pen., în rechizitoriu se reține această agravantă, fără a i se aduce la cunoștință că s-a schimbat calificarea juridică; - cercetarea judecătorească este deficitară, fiind efectuată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului penal, și anume principiul nemijlocirii, principiul contradictorialității și principiul egalității armelor.

Astfel, referitor la încălcarea principiului nemijlocirii, a arătat că i-a fost respinsă cererea de a fi adusă partea vătămată cu mandat de aducere, pentru lămurirea inadvertențelor, iar Ministerul Public a susținut că aceasta se află inclusă într-un program de ocrotire, astfel că nu a fost audiată nici măcar de procuror, fiind condamnat doar în baza declarației părții vătămate dată în fața organului de cercetare penală. A arătat că nu i s-a dat posibilitatea de a adresa întrebări părții vătămate, încălcându-se, astfel, inclusiv principiul contradictorialități. A solicitat să se observe faptul că în volumul I al dosarului de urmărire penală există o declarație a părții vătămate dintr-un alt dosar, în care precizează că nu a participat la discuții.

Totodată, a susținut că instanța de fond nu putea avea în vedere declarațiile de la urmărirea penală ale martorului D.C.A., atâta timp cât au fost încălcate dispozițiile art. 327, alin. (3), C. proc. pen. și dispozițiile art. 329, C. proc. pen., prin faptul că nu s-a pus în discuția părților imposibilitatea ascultării acestuia ori renunțarea la audierea sa și citirea declarațiilor de la urmărirea penală, precizând faptul că, asemenea părții vătămate, acest martor a fost audiat doar de către organul de poliție judiciară. Ori, nu se poate pronunța o soluție de condamnare doar pe baza declarațiilor părții vătămate și ale martorului D.C.A., în condițiile în care aceste declarații nu au fost cenzurate de procuror și de instanța de judecată.

A susținut că instanța de fond nu a efectuat o analiză comparativă a probatoriului în ansamblul său, în condițiile în care există numeroase contradicții, inclusiv între declarațiile date de partea vătămată. în ceea ce privește transferul părții vătămate, arată că partea vătămată nu a fost sub autoritatea sa, nu a negociat cu martorul L.L.G. un eventual transfer al acesteia și nici nu s-a ocupat de călătoria părții vătămate într-o altă țară. Referitor la convorbirile telefonice de care instanța de fond s-a folosit în motivarea soluției de condamnare, a arătat că a precizat în detaliu, în declarațiile pe care le-a dat, că martorul L.L.G. avea de vânzare mai multe produse electronice și că exista o înțelegere între aceștia cu privire la vânzarea produselor respective.

A învederat faptul că, după cum, de altfel, a declarat, l-a împrumutat pe martorul L.L.G. cu suma de 200 lei, așa cum rezultă din declarațiile martorilor L.L.G. și A.L. A mai susținut că autorizațiile de interceptare ale convorbirilor telefonice, aflate la dosarul de urmărire penală, au fost date în baza unei încheieri, fără participarea procurorului, încălcându-se, în acest mod, prevederile art. 315 și art. 305, C. proc. pen., motiv pentru care a solicitat să se constate că această măsură a autorizării interceptărilor dispusă de judecător este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, toate interceptările telefonice efectuate în baza autorizațiilor respective nu sunt mijloace de probă administrate în mod legal, ceea ce înseamnă, potrivit art. 64 alin. (2) C. proc.

pen., că nu pot fi folosite în procesul penal. Tot în privința acestor interceptări telefonice, a solicitat să se constate că au fost efectuate în faza actelor premergătoare, ori aceste mijloace de probă nu puteau fi administrate în cadrul actelor premergătoare, în acest sens fiind Decizia nr. 962/2009 a Curții Constituționale, ori singurul mijloc de probă în cadrul actelor premergătoare este procesul-verbal încheiat de către organul de cercetare penală, care în acest dosar nu există. A solicitat ca declarația martorului L.L.G. să fie privită cu circumspecție, în raport cu poziția procesuală a acestuia din primul dosar și analizată în contextul tuturor celorlalte mijloace de probă din această cauză, iar, în ceea ce privește apărările sale, sunt relevante declarațiile martorilor S.B., Z.C.

și G.C.M.. A arătat că, având în vedere toate aceste argumente, i-a fost încălcat principiul prezumției de nevinovăție, întrucât nu există probe certe de vinovăție. A solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu înlăturarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 200 lei, întrucât nu a fost primită ca rezultat al unei infracțiuni.

În dovedire, a propus, fiindu-i admisă, proba cu înscrisuri în circumstanțiere, pe care le-a atașat motivelor scrise apel, respectiv foaia matricolă pentru clasele IX - XII de la Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, județul Teleorman, diploma de bacalaureat emisă de Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, județul Teleorman, pe data de 11 iulie 2011, lista candidaților admiși - licența 2011 la Academia de Studii Economice din București - Facultatea de Marketing, adeverința din 23 octombrie 2012 eliberată de Academia de Studii Economice din București - Facultatea Marketing, caracterizarea întocmită de Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, județul Teleorman, caracterizare din data de 9 noiembrie 2012 din partea prodecanului Facultății de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice, București, caracterizarea din 26 martie 2012 din partea Consiliului local al municipiului Turnu Măgurele, județul Teleorman - Serviciul public de asistență socială.

S.a menționat că pe data de 10 aprilie 2013 au sosit la dosar, prin Serviciul "Registratură", precizări formulate de către intimatul-parte vătămată, conform cărora se află în imposibilitate de a se prezenta, că inculpatul C.M.C. nu i-a cauzat niciun rău, ci, dimpotrivă, s-a purtat bine și a trimis-o acasă, și nu are niciun fel de pretenție civilă. La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2013, Curtea din oficiu, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea formei continuate a infracțiunii de trafic de persoane reținută în sarcina ambilor inculpați, întrucât a fost comisă față de o singură parte vătămată. Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punct de vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea a apreciat că toate apelurile sunt fondate. În același timp, probele culese în dosarul anterior au fost valorificate în noua cauză penală. Curtea a avut în vedere, cu preponderență, procesele-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice, contestate pe motive de nelegalitate de același apelant-inculpat D.M.R., care a solicitat înlăturarea acestora, pe motiv că judecătorul a soluționat propunerile de autorizare a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice în lipsa procurorului de ședință. Însă, după cum prevăd, în mod clar și neechivoc, dispozițiile art. 91 1 alin. (3) C. proc. pen., propunerea se judecă în Camera de Consiliu, iar autorizația de interceptare și înregistrare se emite pentru o perioadă de până la 30 zile, fără nicio referire la obligativitatea prezenței procurorului.

Sancțiunea nulității absolute, prevăzută de art. 197 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., invocată de apelantul-inculpat, intervine doar în situația în care participarea procurorului este obligatorie, iar participarea procurorului este obligatorie atunci când este prevăzută, în mod expres, de normele procedurale. În aceste condiții, susținerea apelantului-inculpat, care, de altfel, nu a indicat niciun temei de drept pentru această pretenție, constituie o pură speculație și o adăugare la lege. Mai constată Curtea că, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 2 noiembrie 2011, din Dosarul nr. 4782/87/2011, Tribunalul Teleorman a autorizat interceptarea și înregistrarea unor convorbiri telefonice, precum și localizarea terminalelor telefonice de la care convorbirile telefonice sunt efectuate, pe o perioadă de 30 zile, respectiv 3 noiembrie 2011 - 2 decembrie 2011, inclusiv.

Ca atare, au fost interceptate și redate o serie de convorbiri telefonice purtate, în perioada 18 noiembrie 2011 - 25 noiembrie 2011, de inculpatul L.L.G. din cauza anterioară, pentru care a fost emisă autorizație de interceptare, cu inculpații D.M.R. și C.M.C. din această cauză. Aceste discuții telefonice au fost redate în procesele-verbale aflate în volumul II al dosarului de urmărire penală, toate certificate pentru autenticitate de procuror, în respectarea dispozițiilor art. 91 3 alin. (2) teza I C. proc. pen., după cum, de altfel, se poate constata. Curtea constată că toate aceste dovezi, obținute prin îndeplinirea tuturor condițiilor impuse de procedura penală, au fost legal valorificate în această cauză, prin respectarea dispozițiilor art. 91 2 alin. (5) C. proc.

pen., conform cărora convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală, dacă din cuprinsul acestora rezult date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 91 1 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., printre care se află infracțiunea de trafic de persoane. Ca atare, având în vedere toate aceste evidențe, precum și dispozițiile legale extrem de clare, Curtea a constatat că apelantul-inculpat D.M.R.

a folosit această apărare, privind nelegalitatea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, pentru care a prezentat argumente lipsite de suport real și normativ, doar pentru a înlătura probe concludente, al căror conținut este, în mod evident, în defavoarea sa, astfel că nemulțumirea sa se îndreaptă, mai curând, față de valoarea probatorie a acestor dovezi, prin conținutul acestora, decât împotriva modului în care organele judiciare au cules aceste probe. Nici susținerea, conform căreia toate aceste procese-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice efectuate în faza actelor premergătoare trebuiau consemnate într-un proces-verbal, singurul care are valoare probatorie, nu poate fi avută în vedere, întrucât, în această cauză, nu au existat acte premergătoare, în sensul prevăzut de art. 224 alin. (1) C. proc.

pen., ci au fost valorificate probe obținute în mod legal într-o altă cauză, în baza normelor procedurale care reglementează această posibilitate. A mai susținut același apelant-inculpat D.M.R., tot ca o deficiență a urmăririi penale, faptul că actele de urmărire penală au fost efectuate nu de către procuror, așa cum se prevede, ci de către organele de cercetare penală. Curtea, având în vedere întreg conținutul volumului III al dosarului de urmărire penală, care cuprinde toate actele efectuate în această cauză, constată că procurorul a îndeplinit, potrivit procedurii penale, marea majoritate a actelor de urmărire penală, respectiv a procedat la începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale, la audierea învinuiților și, apoi, inculpaților, precum și a martorului L.L.G.,.

a dispus reținerea inculpaților, a întocmit referatul cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale față de inculpatul D.M.R., a luat măsuri asigurătorii, a soluționat plângeri și cereri formulate de inculpați, a prezentat inculpaților materialul de urmărire penală, în timp ce organele de cercetare penală au procedat la ascultarea unora dintre martori. Însă, audierea unor martori de către organul de cercetare penală nu înseamnă că urmărirea penală nu este validă, așa cum, în mod nefiresc, a susținut apelantul-inculpat, care a pierdut din vedere dispozițiile art. 219 C. proc. pen., potrivit cărora procurorul poate să dea dispoziții cu privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală.

S-a susținut de către același apelant-inculpat că i-a fost încălcat dreptul său la apărare. Tot din actele aflate în volumul III al dosarului de urmărire penală, rezultă că inculpatul D.M.R. a fost audiat, începând cu data de 31 ianuarie 2012, când a dat prima sa declarație în calitate de învinuit, de fiecare dată numai în prezența apărătorului său ales H.L.V., cu împuternicirea avocațială din data de 31 ianuarie 2012, emisă de Baroul Teleorman. Audierea de către procuror, pe data de 17 noiembrie 2012, a martorului L.L.G., în lipsa apărătorului ales al inculpatului, nu înseamnă că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât faza de urmărire penală nu este guvernată de principiul contradictorialității, cum este faza cercetării judecătorești, astfel că organele de urmărire penală pot administra anumite probe în lipsa inculpatului, căruia, la finalul urmăririi penale, i se prezintă întreg materialul probator strâns în această etapă procesuală.

Ca atare, în această cauză, procurorul, în mod corect și-n condiții de securitate a probei, prin folosirea unei modalități specifice de interogare, în vederea aflării adevărului, a procedat la ascultarea unui martor important, cu privire la care inculpatul putea solicita, ulterior, confruntarea. Din aceste rațiuni juridice și practice, prezența apărării inculpatului la audierea martorului nu era obligatorie, după cum aceasta a înțeles. Totodată, împrejurarea că în rechizitoriu au fost reținute forma continuată a infracțiunii de trafic de persoane și dispoziția privind concursul de infracțiuni, care, de altfel, era evidentă, câtă vreme în sarcina inculpatului au fost reținute două infracțiuni de sine-stătătoare, nu înseamnă că i-a fost încălcat același drept la apărare.

Totodată, așa cum a explicat instanța de fond, inculpatul avea posibilitatea să ridice această problemă la discutarea regularității actului de sesizare, care a avut loc la termenul de judecată din data de 15 mai 2012. În plus, orice instanță de judecată este sesizată cu faptele penale, și nu cu încadrarea juridică a acestora, care poate fi pusă oricând în discuție, atât în fond, cât și în căile de atac. În ceea ce privește faza cercetării judecătorești, Curtea a constatat că instanța de fond, în mod corect, a dispus citarea simplă a părții vătămate, care, de altfel, a fost prezentă la primul termen de judecată, din data de 13 ianuarie 2012, când, fiind pusă în discuție regularitatea actului de sesizare, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, pentru a fi asistată juridic de un apărător ales, însă, ulterior, nu s-a mai prezentat.

Așa cum legea procesual penală garantează inculpatului o serie de drepturi și libertăți, inclusiv dreptul de a nu se prezenta în fața organelor judiciare, partea vătămată poate opta între a se prezenta sau a lipsi de la procesul penal. Acest drept este firesc și cu atât mai justificat în cazul infracțiunilor cu efect traumatizat asupra părții vătămate, care nu poate fi expusă situației de a sta, chiar în prezența organelor judiciare, în apropierea unui inculpat față de care simte teamă.

în acest caz, Ministerul Public, care, printre alte atribuții, are rolul de a apăra drepturile și libertățile tuturor persoanelor, a depus, la termenul de judecată din data de 11 noiembrie 2012, un set de înscrisuri din care rezultă atât vulnerabilitatea părții vătămate, cât, mai ales, presiunile și încercările de intimidare și de influențare a declarațiilor exercitate asupra acesteia de către cei doi inculpați, prin persoane interpuse, printre care M.P.D., trimis de inculpatul D.M.R. În aceste condiții, în mod temeinic, judecătorul fondului nu a dispus citarea cu mandat de aducere a unei asemenea părți vulnerabile, a cărei declarație ar fi fost, de altfel, alterată de sentimentul de spaimă și de constrângere morală în prezența inculpaților care au traficat-o, gândindu-se că, la un moment dat, în viitor, va rămâne lipsită de protecția legii.

Ori, declarația unei persoane care a suferit o vătămare, audiată în asemenea condiții, nu are niciun fel de valoare juridică, întrucât scopul oricărui procesul penal constă în stabilirea adevărului, și nu în desfășurarea formală a unei proceduri, indiferent de consecințe. În plus, potrivit art. 75 C. proc. pen., declarațiile părții vătămate au valoare probatorie numai în măsura în care se coroborează cu alte probe. Tot formală este observația apelantului-inculpat D.M.R., potrivit căreia instanța de fond nu a făcut aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în situația imposibilității ascultării unui martor de la urmărirea penală, sau a disp. art. 329 C. proc. pen., referitoare la renunțarea la martori.

Omisiunea aplicării acestor dispoziții de către instanța de fond, la sfârșitul cercetării judecătorești și înainte de pășirea în dezbateri, nu le-a adus inculpaților niciun fel de vătămare. Pe fond, Curtea a constatat că față de ambii inculpați există probe clare de vinovăție, a căror lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de aceștia. Tocmai de aceea, Curtea a constatat că apelantului-inculpat D.M.R. nu i-a fost încălcată prezumția de nevinovăție, atâta timp cât probele administrate de acesta nu au avut puterea de a răsturna materialul probator administrat și readministrat de către organele judiciare împotriva sa. Astfel, activitatea infracțională desfășurată de inculpatul D.M.R. a rezultat, în mod indubitabil, din probele culese în această cauză, care se coroborează cu interceptările convorbirilor telefonice efectuate în dosarul penal anterior, din care a fost disjunsă această cauză penală.

Din declarațiile martorului A.L., a rezultat împrejurarea importantă a existenței unei relații de prietenie între martorul L.L.G., inculpat în cauza penală anterioară, și inculpatul din această cauză D.M.R., care folosea un autoturism marca P. și-l ajuta cu bani pe martor. Martorul D.C.A. a declarat că, împreună cu partea vătămată, erau obligate la prostituție de către martorul L.L.G., care le-a transportat și cazat în diferite locații, inclusiv, pe la începutul lunii noiembrie a anului 2011, într-un apartament de bloc situat în centrul Bucureștiului, de unde, într-o seară, martorul i-a telefonat inculpatului D.M.R., pentru a-i propune să vină s