ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2799/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față,

În baza actelor și

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 114/A din data de 30

aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în

temeiul art. 379, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., a admis apelurile declarate

de Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman și de apelanții-intimați-inculpați

C.M.C. și D.M.R. împotriva Sentinței penale nr. 19/29.1.2013 a Tribunalului

Teleorman, secția penală, din Dosarul nr. 640/87/2012.

A desființat, în

parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 334,

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică, cu privire la fiecare dintre cei

doi inculpați, din infracțiunea prevăzută de art. 12, alin. (1) din Legea nr.

678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., în infracțiunea prevăzută

de art. 12, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001.

I. În temeiul art.

12, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

74, alin. (1), lit. a), C. pen., raportat la art. 76, alin. (1), lit. b), C.

pen., a condamnat pe inculpatul C.M.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în raport cu partea vătămată

R.G.I.

În temeiul art. 86

1

,

alin. (1), C. pen. și al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii aplicate

prin sentința penală apelată, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., pe termenul de încercare de

8 ani, stabilit potrivit art. 86

2

, C. pen.

A dispus ca

executarea pedepsei complementare aplicată prin sentința penală apelată,

constând în interzicerea, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de

art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., să se realizeze începând cu

data rămânerii definitive a acestei decizii penale.

În temeiul art. 86

3

,

alin. (1), lit. a) - d) și alin. (2), C. pen., a impus inculpatului ca, pe

durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere, a căror respectare va fi verificată de către Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman:

- să se prezinte, la

datele stabilite, la serviciul de probațiune;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86

3

,

alin. (3), lit. d) și alin. (4), C. pen., a impus inculpatului, pe durata

termenului de încercare, obligația de a nu intra în legătură cu partea vătămată

R.G.I., coinculpatul D.M.R. și martorul L.G.L., supravegherea respectării

acestei obligații fiind încredințată aceluiași serviciu de probațiune.

În temeiul art. 359,

alin. (1), C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor

art. 86

4

, alin. (1) și alin. (2), C. pen., privind cazurile de revocare

a suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 383,

alin. (1

1

), C. proc. pen., raportat la art. 350, alin. (1), alin.

(3), lit. b) și alin. (4), C. proc. pen., a revocat măsura arestării preventive

a inculpatului și a dispus punerea, de îndată, în libertate a acestuia de sub

puterea Mandatului de arestare preventivă nr. 2/U.P./l.II.2012, emis de

Tribunalul Teleorman, secția penală, în Dosarul nr. 348/87/2012, dacă nu este

arestat în altă cauză, această dispoziție fiind executorie.

În temeiul art. 383,

alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 88, alin. (1), C. pen., a constatat

că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv începând cu data de 31

ianuarie 2012 până la zi.

II. În temeiul art.

12, alin. (1) și alin. (2), lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art.

74, alin. (1), lit. a), C. pen., raportat la art. 76, alin. (1), lit. b), C.

pen., a condamnat pe inculpatul D.M.R. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în raport cu

partea vătămată R.G.I.

În temeiul art. 65,

alin. (2) și alin. (3), C. pen., a aplicat pedeapsa complementară, constând în

interzicerea, pe o perioadă de 1 an, a drepturilor prevăzute de art. 64, lit.

a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

În temeiul art. 86

1

,

alin. (1), C. pen. și al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea sub

supraveghere a executării pedepsei închisorii și a pedepsei accesorii aplicate

prin sentința penală apelată, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen., pe termenul de încercare de

7 ani, stabilit potrivit art. 86

2

, C. pen.

A dispus ca

executarea pedepsei complementare să se realizeze începând cu data rămânerii

definitive a acestei decizii penale.

În temeiul art. 86

3

,

alin. (1), lit. a) - d) și alin. (2), C. pen., a impus inculpatului ca, pe

durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de

supraveghere, a căror respectare va fi verificată de către Serviciul de

Probațiune de pe lângă Tribunalul București:

- să se prezinte, la

datele stabilite, la serviciul de probațiune;

- să anunțe, în

prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice

deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să

justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice

informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 86

3

,

alin. (3), lit. d) și alin. (4), C. pen., a impus inculpatului, pe durata

termenului de încercare, obligația de a nu intra în legătură cu partea vătămată

R.G.I., coinculpatul C.M.C. și martorul L.G.L., supravegherea respectării

acestei obligații fiind încredințată aceluiași serviciu de probațiune.

În temeiul art. 359,

alin. (1), C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.

86

4

, alin. (1) și alin. (2), C. pen., privind cazurile de revocare a

suspendării sub supraveghere.

În temeiul art. 383,

alin. (2), C. proc. pen., raportat la art. 88, alin. (1), C. pen., a constatat

că inculpatul a fost reținut în perioada 31 ianuarie 2012 - 1 februarie 2012 și

arestat preventiv în perioada 14 februarie 2012 - 30 martie 2012.

În temeiul art. 160

3

,

C. proc. pen., a respins, ca nefondată, cererea de ridicare a controlului

judiciar instituit, ca urmare a liberării provizorii, prin Decizia penală nr.

670/R din 30 martie2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, din

Dosarul nr. 2601/2/2012, formulată de inculpat.

III. A luat act că

partea vătămată R.G.I. a renunțat la pretențiile civile formulate.

În temeiul art. 357,

alin. (2), lit. e), C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpatul C.M.C.

a telefonului mobil marca A., de culoare negru, împreună cu cartela aflată în

acesta, indisponibilizat conform dovezii din data de 20 noiembrie 2012 a

Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman - S.C.J.S.E.O., constatând că

acesta nu este supus confiscării.

În temeiul art. 357,

alin. (2), lit. e), C. proc. pen., a dispus restituirea către același inculpat

a bunurilor găsite în autoturismul marca B., de culoare albastru închis (o

revistă, o sticlă goală din plastic, un pantalon de trening, un tricou cu

mânecă scurtă, un fes negru, un colac cablu, cinci linguri, o sticluță

"O.S.", un bidon din plastic, o baterie de autoturism),

indisponibilizate conform dovezii din data de 14 noiembrie 2012 a

Inspectoratului de Poliție al Județului Teleorman - S.C.J.S.E.O., constatând că

acesta nu este supus confiscării.

În temeiul art. 19,

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și al art. 118, alin. (1), lit. e), C. pen., a

dispus confiscarea specială de la inculpatul D.M.R. a sumei de 400 lei, în loc

de suma de 200 lei, după cum s-a menționat în sentința penală.

În temeiul art. 19,

alin. (2) din Legea nr. 678/2001 și al art. 118, alin. (1), lit. b), C. pen., a

dispus confiscarea specială de la inculpatul D.M.R. a autoturismului marca

P.B., de culoare maron, indisponibilizat prin aplicarea sigiliului, conform

Ordonanței din data de 6 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr.

72/D/P/2011, iar, în temeiul art. 163, alin. (1), C. proc. pen., a menținut

sechestrul asigurător instituit asupra acestui autoturism, în vederea punerii

în executare a măsurii confiscării speciale.

A menținut celelalte

dispoziții ale sentinței penale.

În temeiul art. 192,

alin. (3), C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța

această hotărâre a reținut următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 19 din 29 ianuarie 2013, din Dosarul nr. 640/87/2012, Tribunalul Teleorman,

secția penală, a respins cererile de restituire a cauzei la procuror, formulate

de inculpați; în temeiul art. 11, pct. 2, lit. a), C. proc. pen., raportat la

art. 10, alin. (1), lit. d), C. proc. pen., i-a achitat pe inculpații C.M.C. și

D.M.R., pentru infracțiunea de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de

art. 329, alin. (1) și alin. (2), teza I, C. pen., cu aplicarea art. 41, alin.

(2), C. pen.

În temeiul art. 12,

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., l-a

condamnat pe inculpatul C.M.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru

comiterea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată,

A făcut aplicarea

art. 71 - art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

În temeiul art. 65,

C. pen., i-a interzis drepturile prevăzute de art. 64, lit. a), teza a II-a și

lit. b), C. pen., pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei principale a

închisorii.

A menținut starea de

arest preventiv a inculpatului.

În temeiul art. 88,

C. pen., a dedus reținerea și arestarea preventivă de la data de 31 ianuarie

2012 la zi.

În temeiul art. 12,

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen.,

art. 74, lit. a), C. pen., raportat la art. 76, lit. c), C. pen., l-a condamnat

pe inculpatul D.M.R. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, în formă continuată.

A făcut aplicarea

art. 71 - art. 64, lit. a), teza a II-a și lit. b), C. pen.

În temeiul art. 81,

C. pen. și al art. 71, alin. (5), C. pen., a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepselor principală a închisorii și accesorie, pe durata

termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.

I-a atras atenția

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, C. pen.

În temeiul art. 88 C.

pen., a dedus reținerea de 24 de ore, din data de 31 ianuarie 2012, și

arestarea preventivă pe durata 14 februarie 2012 - 30 martie 2012.

În temeiul art. 346,

C. proc. pen., a luat act că partea vătămată R.G.I. nu s-a constituit parte

civilă.

În temeiul art. 19

din Legea nr. 678/2001, art. 118, lit. b) și e), C. pen., a luat măsura

confiscării speciale de la inculpatul C.M.C. a sumei de 450 lei, consemnată cu

recipisa, nr. 001, la C. Bank - Sucursala Alexandria, un iPhone marca A.,

negru, , împreună cu cartelă SIM C., fără serie, cheia aparținând

autoturismului marca B., predată la Inspectoratul de Polițe al Județului

Teleorman, în baza dovezii din data de 14 noiembrie 2012, autoturismul maca B.,

seria 3, de culoare negru, volan pe partea dreaptă, proprietatea inculpatului,

dobândit prin infracțiunea pentru care a fost condamnat și asupra căruia s-a

instituit sechestru asigurător, prin Ordonanța din data de 31 ianuarie 2012 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul

Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, indisponibilizat prin

procesul-verbal din data de 31 ianuarie 2012, întocmit de Serviciul de

Combatere a Criminalității Organizate Teleorman, menținând sechestrul

asigurător asupra acestui autoturism.

În temeiul art. 19

din Legea nr. 678/2001, art. 118, lit. e), C. pen., a dispus confiscarea

specială de la inculpatul D.M.R. a sumei de 200 lei, dobândită prin

infracțiunea pentru care a fost condamnat.

A ridicat măsura

sechestrului asigurător asupra autoturismului marca P.B., de culoare maron,

aparținând inculpatului D.M.R., instituit prin ordonanțele din datele de 31

ianuarie 2012 și 6 februarie 2012 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate

Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, din Dosarul nr.

72/D/P/2011, indisponibilizat prin procesul-verbal din data de 7 februarie

2012, întocmit de Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman.

În temeiul art. 191,

alin. (1) și alin. (2), C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre cei doi

inculpați la plata sumei de câte 1.500 lei, cheltuieli judiciare statului.

S-a precizat că

instanța de fond a copiat, întocmai, situația de fapt reținută în Rechizitoriul

din data de 23 noiembrie 2012, întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Teleorman, în Dosarul

nr. 72/D/P/2011, în sensul că a redat inclusiv conținutul unor întregi

convorbiri telefonice interceptate în cursul urmăririi penale, fără o minimă

intervenție proprie și fără a realiza un minimum de sinteză.

De asemenea,

procedând în aceeași manieră, prima instanță nu și-a motivat, în mod propriu,

soluția pe care a dispus-o, ci s-a limitat la preluarea din actul de sesizare a

probatoriului în baza căruia s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi

coinculpați.

Totuși, pe alocuri,

printre aceste preluări din actul de sesizare, Curtea a constatat că instanța

de fond a răspuns unor apărări ale inculpaților. Astfel, a prezentat

argumentele care i-au format convingerea că transportarea la aeroport a părții

vătămate R.G.I. de către inculpatul D.M.R. nu a fost efectuată cu autoturismul

marca P.B., de culoare maron, aparținând acestui inculpat. Astfel, a arătat că,

deși la cercetarea judecătorească s-a susținut faptul că nu inculpatul D.M.R.,

aflat, de altfel, în apartamentul martorului L.L.G., a asigurat deplasarea

părții vătămate, a constatat că acest transport a fost efectuat noaptea, în

jurul orei 2,00, la începutul lunii noiembrie a anului 2011, că partea

vătămată, într-una dintre declarațiile de la urmărirea penală, a arătat că

inculpatul D.M.R. i-a dus la aeroport cu autoturismul său marca P.B., de

culoare maron, în care a stat în brațele inculpatului C.M.C., situație posibilă

pentru un autoturism cu două locuri, iar, într-o altă declarație tot de la

urmărirea penală, a afirmat că deplasarea au efectuat-o tot cu inculpatul

D.M.R., dar cu o altă mașină, de culoare alb, la care se adaugă susținerea

inculpatului D.M.R. că autoturismul marca P.B. nu era echipat pentru iarnă, deci

nu se putea deplasa pe drumurile publice în acea perioadă a anului, însă este

constantă declarația părții vătămate, potrivit căreia deplasarea la aeroport

s-a efectuat cu un autoturism condus de inculpatul D.M.R., aspect care se

coroborează cu celelalte declarații ale părților implicate, care confirmă

prezența inculpatului D.M.R., împreună cu inculpatul C.M.C., în apartamentul în

care se aflau partea vătămată și martorul L.L.G., noaptea, la momentul plecării

celor două persoane spre aeroport, pentru Marea Britanie. A arătat că, în acest

context probator, apărarea, conform căreia inculpatul D.M.R. a plecat spre

locuința sa, dar venise pentru a-și lua rămas bun de la inculpatul C.M.C.,

prietenul său, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât pentru acest motiv

nu era necesar ca inculpatul să-și vadă prietenul la ora 2,00 noaptea și, încă,

la locuința martorului L.L.G., exact la ora plecării spre aeroport. Totodată, a

arătat că, din probele administrate, a rezultat că inculpatul D.M.R. mai

utiliza un alt autoturism, marca B., de culoare alb. Potrivit declarației sale

de la urmărirea penală, din data de 31 ianuarie 2012, inculpatul D.M.R. a

arătat că l-a transportat pe inculpatul C.M.C., cu autoturismul său marca B.,

la locuința martorului L.L.G., de lângă Hotelul I., pentru că acesta nu se

descurca, ceea ce înseamnă că inculpatul a folosit unul dintre autoturismele

sale la transportarea părții vătămate, însă aceasta a distins, cu greu, la ora

2,00 noaptea, caracteristicile autovehiculului.

În ceea ce privește

infracțiunea de proxenetism, în formă continuată, prevăzută de art. 329, alin.

(1) și alin. (2), teza I, C. pen., cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen.,

reținută, prin rechizitoriu, atât în sarcina inculpatului C.M.C., cât și a

inculpatului D.M.R., constând în îndemnarea și înlesnirea practicării

prostituției de către partea vătămată R.G.I., în luna noiembrie a anului 2011,

în perioada cazării sale în hotelurile din orașele Nottingham și Conventry din

Marea Britanie, cu aproximativ 30 de bărbați, trăgând foloase de pe urma

acesteia, a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni, deoarece actele de îndemnare și de înlesnire a practicării

prostituției de către partea vătămată, cu obținerea de bani de pe urma

exploatării sexuale a acesteia, au fost realizate de inculpați profitând de

situația specială în care se afla partea vătămată, aflată sub autoritatea și

constrângerea martorului L.G.L., care o recrutase, atât pe aceasta, cât și pe

părțile vătămate minore A.L. și D.C.A., martori în această cauză, în scopul

exploatării sexuale. Totodată, a avut în vedere Decizia nr. XVI/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, pronunțată în recurs în

interesul legii, prin care s-a stabilit că, în această situație, sunt întrunite

numai elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, fiind

încălcată, în mod primordial, libertatea de voință a victimei.

În finalul

considerentelor, a făcut referire la solicitarea inculpaților de a se restitui

cauza la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale.

Astfel, a analizat

susținerea inculpaților din dezbateri, potrivit căreia actele de urmărire

penală sunt lovite de nulitate absolută, pentru încălcarea dispozițiilor art.

221, C. proc. pen., respectiv nelegalitatea modului de sesizare de către

organele de urmărire penală. Ca atare, a constatat că, la urmărirea penală,

această cauză a fost disjunsă din Dosarul nr. 55/D/P/2011, privind pe

inculpații L.L.G., I.G. și P.C., trimiși în judecată în Dosarul nr. 5578/87/2011

al Tribunalului Teleorman, pentru infracțiunea de constituire de grup

infracțional organizat, având ca scop comiterea infracțiunilor de trafic de

minori și de persoane, precum și de proxenetism, împotriva părților vătămate

minore A.L. și D.C.A., precum și împotriva aceleiași părți vătămate R.G.I. din

această cauză. A constatat că în cauza respectivă, din care s-a dispus

disjungerea, organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu, întocmindu-se

un proces-verbal, și, totodată, a existat plângerea penală formulată de D.F.,

tatăl părții vătămate minoră D.C.A., pentru dispariția fiicei sale și tragerea

la răspundere a vinovaților, în timp ce în această cauză a constatat că există

plângerea penală formulată de partea vătămată R.G.I., prin care solicită tragerea

la răspunderea penală a tuturor celor implicați în traficarea sa, astfel că nu

se poate susține inexistența unui act legal de sesizare. Pe de altă parte, a

arătat că a fost verificată regularitatea actului de sesizare, când nu au fost

ridicate probleme.

Referitor la

neefectuarea urmăririi penale de către procuror, în condițiile în care era

obligatorie, a arătat că efectuarea unor acte premergătoare, precum audierea de

părți vătămate, învinuiți și martori, de către lucrătorii de poliție delegați

nu echivalează cu neefectuarea urmăririi penale de către procuror.

Totodată, a constatat

că probele obținute în cauza din care s-a dispus disjungerea au fost

certificate de procuror și, ca atare, valorificate în mod legal.

De asemenea, a arătat

că redarea convorbirilor telefonice respectă condițiile procedural penale, după

cum se poate constata din simpla lectură a oricărei note telefonice, toate

aflate în volumul II al dosarului de urmărire penală, certificate de procuror

și conținând toate elementele prevăzute de art. 91

3

alin. (2), C.

proc. pen. A mai arătat că, potrivit art. 91

6

C. proc. pen.,

coroborat cu art. 91

3

alin. (4), C. proc. pen., la prezentarea

materialului de urmărire penală, procurorul înfățișează inculpatului

procesele-verbale în care sunt redate convorbirile telefonice, având obligația

să asigure, la cerere, ascultarea acestora, ori inculpații nu au contestat

exactitatea convorbirilor redate în procesele-verbale nici la urmărirea penală

și nici la cercetarea judecătorească.

Nu a primit nici

susținerea inculpatului D.M.R., conform căreia, pe timpul urmăririi penale, i-a

fost încălcat dreptul său la apărare, întrucât apărătorul său ales a fost

înștiințat cu privire la audierea inculpatului și a fost prezent la audierea

acestuia.

Referitor la

omisiunea de a i se aduce la cunoștință inculpatului D.M.R. încadrarea juridică

completă, prin reținerea dispozițiilor art. 41 alin. (2), C. pen. și ale art.

33 lit. a), C. pen., a constatat că, potrivit procesului-verbal din data de 17

noiembrie 2012, întocmit de procuror, inculpatului i-au fost aduse la

cunoștință, în prezența apărătorului ales, faptele penale și încadrarea

juridică, cu aplicarea art. 41, alin. (2), C. pen., ca urmare a schimbării

încadrării juridice intervenită prin Ordonanța din data de 16 noiembrie 2012 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul

Teritorial Teleorman, din Dosarul nr. 72/D/P/2011, iar reținerea dispozițiilor

concursului de infracțiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., nu are

semnificația unei încadrări juridice diferite.

La individualizarea

judiciară a pedepsei închisorii față de fiecare inculpat în parte, a ținut

seama de dispozițiile art. 72, C. pen., și anume limitele speciale ale pedepsei

închisorii prevăzute de legea penală, gradul ridicat de pericol social al

faptei penale, persoana inculpatului C.M.C., care, deși nu a recunoscut fapta

penală, nu este cunoscut cu antecedente penale, persoana inculpatului D.M.R., cu

o contribuție redusă, în raport cu celălalt coinculpat, însă determinantă, cu

un bun comportament anterior în societate și fără antecedente penale, astfel că

a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen., conduita pe parcursul judecății, când, fiind liberat

sub control judiciar, s-a prezentat la toate termenele de judecată, atitudinea

procesuală nesinceră.

Sub aspectul

executării, referitor la inculpatul D.M.R., a apreciat că scopul pedepsei închisorii

poate fi atins fără executare în regim de detenție, dispunând suspendarea

condiționată.

Pe latură civilă, a

constatat că partea vătămată R.G.I. nu s-a constituit parte civilă la urmărirea

penală, iar declarația sa scrisă din data de 3 mai 2012, trimisă prin poștă,

depusă la dosarul de fond, prin care se constituie parte civilă cu suma de

20.000 euro, daune morale, este ulterioară citirii actului de sesizare.

În privința măsurii

de siguranță a confiscării speciale, a constatat, din probele administrate, că

inculpatul C.M.C. este posesorul autoturismului marca B., de culoare negru,

având volanul pe partea dreaptă, pe care l-a cumpărat din Marea Britanie, cu

banii obținuți din infracțiunea pentru care a fost condamnat.

Referitor la

transportarea părții vătămate spre aeroport, pentru plecarea în Marea Britanie,

există dubii cu privire la autoturismul folosit de inculpatul D.M.R., respectiv

fie autoturismul marca P.B., de culoare maron, asupra căruia a fost instituit

sechestrul asigurător, fie autoturismul marca B. S-a dovedit, însă, că

inculpatul D.M.R. și-a însușit, personal, suma de 200 lei din banii expediați

de inculpatul C.M.C., proveniți din infracțiunea pentru care inculpații au fost

condamnați.

În termen legal, au

declarat apel Ministerul Public, precum și inculpații C.M.C. și D.M.R., cu

toții pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea în scris

a apelului astfel cum a fost precizat oral. Ministerul Public a susținut că

sentința penală este nelegală, prin greșita încadrare juridică a faptei penale,

reținută în sarcina ambilor inculpați, în infracțiunea prevăzută de art. 12,

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41, alin. (2) C. pen., cu

toate că ambii inculpați au participat la săvârșirea infracțiunii, astfel că

încadrarea juridică corectă este în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1)

și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., cât și netemeinică, pe de o parte, prin greșita individualizare a

pedepsei închisorii aplicată inculpatului D.M.R., din punct de vedere al

cuantumului și al modalității de executare, în raport cu activitatea

infracțională substanțială și determinantă pe care a desfășurat-o, respectiv a

intermediat luarea părții vătămate de la martorul L.L.G. și predarea acesteia către

inculpatul C.M.C., a garantat plata prețului pentru partea vătămată, după cum

rezultă din declarațiile părții vătămate și ale martorului D.C.A., precum și

din interceptarea convorbirii telefonice din data de 22 noiembrie 2011, a

intermediat plata sumei de 2.000 euro, efectuată de inculpatul C.M.C., din care

și-a oprit un comision în sumă de 200 lei, a avut o atitudine procesuală

nesinceră, la care se adaugă împrejurarea că, după arestarea sa preventivă,

prin diferite cunoștințe, a exercitat presiuni asupra părții vătămate, ori, în

aceste condiții, nu se poate reține, ca element determinant pentru aplicarea

unei pedepse cu închisoarea sub minimul special, împrejurarea că inculpatul

D.M.R. s-a prezentat la toate termenele de judecată, aceasta fiind, de altfel,

o obligație, sub sancțiunea revocării liberării provizorii sub control

judiciar, iar, pe de altă parte, prin soluția de restituire a autoturismului

marca P.B. către inculpatul D.M.R., în condițiile în care acest bun a fost

folosit de către cei doi inculpați pentru a asigura transportul părții vătămate

de la locuința martorului L.L.G. la Aeroportul Băneasa, așa cum rezultă din

probele dosarului, relevante fiind declarațiile constante ale părții vătămate,

care a arătat că a fost transportată cu un autoturism care avea două locuri,

ori, dintre cele două autoturisme, acest autoturism este singurul cu două

locuri, în timp ce existența unor inadvertențe cu privire la culoarea mașinii

este justificată atât de împrejurarea că partea vătămată a fost transportată la

ora 2,00, prin urmare pe timp de noapte, cât și de timpul scurs de la data

faptelor penale, adăugând faptul că declarația părții vătămate se coroborează

cu declarația martorului D.C.A., care a confirmat prezența inculpatului D.M.R.

în locuința martorului L.L.G., pentru a o prelua pe partea vătămată, în vederea

transportării acesteia la aeroport.

A solicitat admiterea

apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale și, pe fond, rejudecând,

schimbarea încadrării juridice, cu privire la ambii inculpați, din infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) din C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și alin.

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

majorarea pedepsei închisorii față de inculpatul D.M.R., prin aplicarea unei

pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special, în raport cu lipsa de

antecedente penale a acestuia, dar fără a se reține circumstanțe atenuante

judiciare, cu executare în regim de detenție, precizând că se impune majorarea

cuantumului pedepsei închisorii, spre minimul special, inclusiv față de

inculpatul C.M.C., ca efect al reținerii variantei agravate a comiterii

infracțiunii de către două persoane împreună, precum și confiscarea

autoturismului marca P.B. de la inculpatul D.M.R.

În motivarea orală a

apelului, apelantul-intimat-inculpat C.M.C. a susținut că a comis infracțiunea

de proxenetism, și nu de trafic de persoane, întrucât doar a găzduit-o, pe

teritoriul Marii Britanii, pe partea vătămată, care, de altfel, a declarat că

l-a mințit, spunându-i că este alegerea acesteia de a practica prostituția, ca

urmare a amenințărilor exercitate de martorul L.L.G., iar individualizarea

pedepsei închisorii nu este temeinică, deoarece nu a fost reținută în favoarea

sa circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C.

pen., privind buna sa conduită anterioară, după cum dovedesc înscrisurile în

circumstanțiere depuse la dosar, și, de asemenea, nu au fost avute în vedere

împrejurările conform cărora era masterand în anul II, beneficiază de mijloace

licite de existență, fiind asociat, împreună cu fratele său, la o societate

comercială, și nu are antecedente penale.

A solicitat admiterea

apelului, desființarea, în parte, a sentinței penale și, rejudecând pe fond,

aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de legea

penală, a cărei executare să fie suspendată condiționat sau sub supraveghere.

În dovedire, a

formulat, fiindu-i încuviințată, proba cu înscrisuri în circumstanțiere,

depunând la dosar caracterizările nr. 757 și nr. 758, ambele din data de 20

aprilie 2012, întocmite de Colegiul Național "U." din Turnu Măgurele,

județul Teleorman, diplome pentru activitatea artistică în domeniul teatral,

acordate de Colegiul Național "U." din Turnu Măgurele, județul

Teleorman și de Colegiul Tehnic "A.S." din Roșiorii de Vede,

încheierea cu număr indescifrabil din data de 9 aprilie 2008 a Tribunalului

Teleorman, din Dosarul nr. 11116/2008, privind înregistrarea SC

"S.E." SRL, certificat de înregistrare eliberat pe data de 16 aprilie

2008, de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Teleorman,

cu privire la SC "S.E." SRL, diploma de licență eliberată de Academia

de Studii Economice -Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, pe

data de 30 noiembrie 2009.

În motivarea în scris

și orală a apelului, apelantul-intimat-inculpat D.M.R. a susținut că sentința

penală este nelegală, întrucât:

- în cursul urmăririi

penale, deși urmărirea penală trebuia efectuată de procuror, care avea

posibilitatea delegării, toate actele de urmărire penală din această cauză au

fost efectuate de organul de poliție judiciară, fără a fi verificate și

cenzurate de procuror, astfel că a solicitat înlăturarea acestor probe obținute

în mod nelegal. A mai arătat că, în fața instanței de fond, a invocat lipsa

actului de sesizare a Ministrului Public privind începerea urmăririi penale,

avându-se în vedere faptul că în dispoziția de disjungere din Dosarul nr.

55/P/2011 nu este menționat numele său și, totodată, nu există un proces-verbal

de sesizare din oficiu și nicio ordonanță de extindere, ceea ce înseamnă că

întreaga urmărire penală a fost efectuată fără a exista o "sesizare legală

a Ministerului Public, solicitând înlăturarea probelor administrate în acest

mod, deoarece în această fază procesuală a apelului nu mai poate solicita

restituirea cauzei la același parchet, pentru refacerea urmăririi penale. A mai

susținut că i s-a încălcat dreptul la apărare, inclusiv prin faptul că, la data

de 15 noiembrie 2011, deși apărătorul său ales a solicitat, printr-o cerere

adresată procurorului, să participe la toate actele de urmărire penală, pe data

de 17 noiembrie 2012 a fost audiat martorul L.L.G., fără ca apărătorul ales să

fi fost încunoștințat, și, de asemenea, deși în procesul-verbal de prezentare a

materialului de urmărire penală nu se rețin dispozițiile art. 41, alin. (2), C.

pen., în rechizitoriu se reține această agravantă, fără a i se aduce la

cunoștință că s-a schimbat calificarea juridică;

- cercetarea

judecătorească este deficitară, fiind efectuată cu încălcarea principiilor

fundamentale ale procesului penal, și anume principiul nemijlocirii, principiul

contradictorialității și principiul egalității armelor. Astfel, referitor la

încălcarea principiului nemijlocirii, a arătat că i-a fost respinsă cererea de

a fi adusă partea vătămată cu mandat de aducere, pentru lămurirea

inadvertențelor, iar Ministerul Public a susținut că aceasta se află inclusă

într-un program de ocrotire, astfel că nu a fost audiată nici măcar de

procuror, fiind condamnat doar în baza declarației părții vătămate dată în fața

organului de cercetare penală. A arătat că nu i s-a dat posibilitatea de a

adresa întrebări părții vătămate, încălcându-se, astfel, inclusiv principiul

contradictorialități. A solicitat să se observe faptul că în volumul I al

dosarului de urmărire penală există o declarație a părții vătămate dintr-un alt

dosar, în care precizează că nu a participat la discuții. Totodată, a susținut

că instanța de fond nu putea avea în vedere declarațiile de la urmărirea penală

ale martorului D.C.A., atâta timp cât au fost încălcate dispozițiile art. 327,

alin. (3), C. proc. pen. și dispozițiile art. 329, C. proc. pen., prin faptul

că nu s-a pus în discuția părților imposibilitatea ascultării acestuia ori

renunțarea la audierea sa și citirea declarațiilor de la urmărirea penală,

precizând faptul că, asemenea părții vătămate, acest martor a fost audiat doar

de către organul de poliție judiciară. Ori, nu se poate pronunța o soluție de

condamnare doar pe baza declarațiilor părții vătămate și ale martorului D.C.A.,

în condițiile în care aceste declarații nu au fost cenzurate de procuror și de

instanța de judecată. A susținut că instanța de fond nu a efectuat o analiză

comparativă a probatoriului în ansamblul său, în condițiile în care există

numeroase contradicții, inclusiv între declarațiile date de partea vătămată. în

ceea ce privește transferul părții vătămate, arată că partea vătămată nu a fost

sub autoritatea sa, nu a negociat cu martorul L.L.G. un eventual transfer al

acesteia și nici nu s-a ocupat de călătoria părții vătămate într-o altă țară.

Referitor la convorbirile telefonice de care instanța de fond s-a folosit în

motivarea soluției de condamnare, a arătat că a precizat în detaliu, în

declarațiile pe care le-a dat, că martorul L.L.G. avea de vânzare mai multe

produse electronice și că exista o înțelegere între aceștia cu privire la

vânzarea produselor respective. A învederat faptul că, după cum, de altfel, a

declarat, l-a împrumutat pe martorul L.L.G. cu suma de 200 lei, așa cum rezultă

din declarațiile martorilor L.L.G. și A.L. A mai susținut că autorizațiile de

interceptare ale convorbirilor telefonice, aflate la dosarul de urmărire

penală, au fost date în baza unei încheieri, fără participarea procurorului,

încălcându-se, în acest mod, prevederile art. 315 și art. 305, C. proc. pen.,

motiv pentru care a solicitat să se constate că această măsură a autorizării

interceptărilor dispusă de judecător este lovită de nulitate absolută, conform

art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și, pe cale de consecință, toate

interceptările telefonice efectuate în baza autorizațiilor respective nu sunt

mijloace de probă administrate în mod legal, ceea ce înseamnă, potrivit art. 64

alin. (2) C. proc. pen., că nu pot fi folosite în procesul penal. Tot în

privința acestor interceptări telefonice, a solicitat să se constate că au fost

efectuate în faza actelor premergătoare, ori aceste mijloace de probă nu puteau

fi administrate în cadrul actelor premergătoare, în acest sens fiind Decizia

nr. 962/2009 a Curții Constituționale, ori singurul mijloc de probă în cadrul

actelor premergătoare este procesul-verbal încheiat de către organul de

cercetare penală, care în acest dosar nu există. A solicitat ca declarația

martorului L.L.G. să fie privită cu circumspecție, în raport cu poziția

procesuală a acestuia din primul dosar și analizată în contextul tuturor

celorlalte mijloace de probă din această cauză, iar, în ceea ce privește apărările

sale, sunt relevante declarațiile martorilor S.B., Z.C. și G.C.M.. A arătat că,

având în vedere toate aceste argumente, i-a fost încălcat principiul prezumției

de nevinovăție, întrucât nu există probe certe de vinovăție.

A solicitat achitarea

sa, în temeiul art. 11 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., cu înlăturarea măsurii de siguranță a

confiscării speciale a sumei de 200 lei, întrucât nu a fost primită ca rezultat

al unei infracțiuni.

În dovedire, a propus,

fiindu-i admisă, proba cu înscrisuri în circumstanțiere, pe care le-a atașat

motivelor scrise apel, respectiv foaia matricolă pentru clasele IX - XII de la

Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, județul Teleorman, diploma

de bacalaureat emisă de Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele,

județul Teleorman, pe data de 11 iulie 2011, lista candidaților admiși -

licența 2011 la Academia de Studii Economice din București - Facultatea de

Marketing, adeverința din 23 octombrie 2012 eliberată de Academia de Studii

Economice din București - Facultatea Marketing, caracterizarea întocmită de

Liceul Teoretic "M.P." din Turnu Măgurele, județul Teleorman,

caracterizare din data de 9 noiembrie 2012 din partea prodecanului Facultății

de Marketing din cadrul Academiei de Studii Economice, București,

caracterizarea din 26 martie 2012 din partea Consiliului local al municipiului

Turnu Măgurele, județul Teleorman - Serviciul public de asistență socială.

S.a menționat că pe

data de 10 aprilie 2013 au sosit la dosar, prin Serviciul

"Registratură", precizări formulate de către intimatul-parte

vătămată, conform cărora se află în imposibilitate de a se prezenta, că

inculpatul C.M.C. nu i-a cauzat niciun rău, ci, dimpotrivă, s-a purtat bine și

a trimis-o acasă, și nu are niciun fel de pretenție civilă.

La termenul de

judecată din data de 29 aprilie 2013, Curtea din oficiu, a pus în discuție

schimbarea încadrării juridice, prin înlăturarea formei continuate a

infracțiunii de trafic de persoane reținută în sarcina ambilor inculpați,

întrucât a fost comisă față de o singură parte vătămată.

Analizând actele și

lucrările dosarelor, precum și sentința penală apelată, atât din punct de

vedere al motivelor de nelegalitate și de netemeinicie invocate, cât și din

oficiu, potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a apreciat că toate

apelurile sunt fondate.

În același timp,

probele culese în dosarul anterior au fost valorificate în noua cauză penală.

Curtea a avut în vedere, cu preponderență, procesele-verbale de redare a

interceptărilor convorbirilor telefonice, contestate pe motive de nelegalitate

de același apelant-inculpat D.M.R., care a solicitat înlăturarea acestora, pe

motiv că judecătorul a soluționat propunerile de autorizare a interceptărilor

și înregistrărilor convorbirilor telefonice în lipsa procurorului de ședință.

Însă, după cum prevăd, în mod clar și neechivoc, dispozițiile art. 91

1

alin. (3) C. proc. pen., propunerea se judecă în Camera de Consiliu, iar

autorizația de interceptare și înregistrare se emite pentru o perioadă de până

la 30 zile, fără nicio referire la obligativitatea prezenței procurorului.

Sancțiunea nulității absolute, prevăzută de art. 197 alin. (2) teza a II-a C.

proc. pen., invocată de apelantul-inculpat, intervine doar în situația în care

participarea procurorului este obligatorie, iar participarea procurorului este

obligatorie atunci când este prevăzută, în mod expres, de normele procedurale.

În aceste condiții, susținerea apelantului-inculpat, care, de altfel, nu a

indicat niciun temei de drept pentru această pretenție, constituie o pură

speculație și o adăugare la lege. Mai constată Curtea că, prin încheierea de

ședință din Camera de Consiliu din data de 2 noiembrie 2011, din Dosarul nr.

4782/87/2011, Tribunalul Teleorman a autorizat interceptarea și înregistrarea

unor convorbiri telefonice, precum și localizarea terminalelor telefonice de la

care convorbirile telefonice sunt efectuate, pe o perioadă de 30 zile,

respectiv 3 noiembrie 2011 - 2 decembrie 2011, inclusiv. Ca atare, au fost

interceptate și redate o serie de convorbiri telefonice purtate, în perioada 18

noiembrie 2011 - 25 noiembrie 2011, de inculpatul L.L.G. din cauza anterioară,

pentru care a fost emisă autorizație de interceptare, cu inculpații D.M.R. și

C.M.C. din această cauză. Aceste discuții telefonice au fost redate în

procesele-verbale aflate în volumul II al dosarului de urmărire penală, toate

certificate pentru autenticitate de procuror, în respectarea dispozițiilor art.

91

3

alin. (2) teza I C. proc. pen., după cum, de altfel, se poate

constata. Curtea constată că toate aceste dovezi, obținute prin îndeplinirea

tuturor condițiilor impuse de procedura penală, au fost legal valorificate în

această cauză, prin respectarea dispozițiilor art. 91

2

alin. (5) C.

proc. pen., conform cărora convorbirile sau comunicările interceptate și

înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală, dacă din cuprinsul

acestora rezult date sau informații concludente și utile privitoare la

pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art.

91

1

alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., printre care se află

infracțiunea de trafic de persoane. Ca atare, având în vedere toate aceste

evidențe, precum și dispozițiile legale extrem de clare, Curtea a constatat că

apelantul-inculpat D.M.R. a folosit această apărare, privind nelegalitatea

interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice, pentru care a

prezentat argumente lipsite de suport real și normativ, doar pentru a înlătura

probe concludente, al căror conținut este, în mod evident, în defavoarea sa,

astfel că nemulțumirea sa se îndreaptă, mai curând, față de valoarea probatorie

a acestor dovezi, prin conținutul acestora, decât împotriva modului în care

organele judiciare au cules aceste probe. Nici susținerea, conform căreia toate

aceste procese-verbale de redare a interceptărilor convorbirilor telefonice

efectuate în faza actelor premergătoare trebuiau consemnate într-un

proces-verbal, singurul care are valoare probatorie, nu poate fi avută în

vedere, întrucât, în această cauză, nu au existat acte premergătoare, în sensul

prevăzut de art. 224 alin. (1) C. proc. pen., ci au fost valorificate probe

obținute în mod legal într-o altă cauză, în baza normelor procedurale care

reglementează această posibilitate.

A mai susținut același

apelant-inculpat D.M.R., tot ca o deficiență a urmăririi penale, faptul că

actele de urmărire penală au fost efectuate nu de către procuror, așa cum se

prevede, ci de către organele de cercetare penală. Curtea, având în vedere

întreg conținutul volumului III al dosarului de urmărire penală, care cuprinde

toate actele efectuate în această cauză, constată că procurorul a îndeplinit,

potrivit procedurii penale, marea majoritate a actelor de urmărire penală,

respectiv a procedat la începerea urmăririi penale și punerea în mișcare a

acțiunii penale, la audierea învinuiților și, apoi, inculpaților, precum și a

martorului L.L.G.,. a dispus reținerea inculpaților, a întocmit referatul cu

propunerea de arestare preventivă a inculpaților, a dispus schimbarea încadrării

juridice a faptelor penale față de inculpatul D.M.R., a luat măsuri

asigurătorii, a soluționat plângeri și cereri formulate de inculpați, a

prezentat inculpaților materialul de urmărire penală, în timp ce organele de

cercetare penală au procedat la ascultarea unora dintre martori. Însă, audierea

unor martori de către organul de cercetare penală nu înseamnă că urmărirea

penală nu este validă, așa cum, în mod nefiresc, a susținut apelantul-inculpat,

care a pierdut din vedere dispozițiile art. 219 C. proc. pen., potrivit cărora

procurorul poate să dea dispoziții cu privire la efectuarea oricărui act de

urmărire penală.

S-a susținut de către

același apelant-inculpat că i-a fost încălcat dreptul său la apărare. Tot din

actele aflate în volumul III al dosarului de urmărire penală, rezultă că

inculpatul D.M.R. a fost audiat, începând cu data de 31 ianuarie 2012, când a

dat prima sa declarație în calitate de învinuit, de fiecare dată numai în

prezența apărătorului său ales H.L.V., cu împuternicirea avocațială din data de

31 ianuarie 2012, emisă de Baroul Teleorman. Audierea de către procuror, pe

data de 17 noiembrie 2012, a martorului L.L.G., în lipsa apărătorului ales al

inculpatului, nu înseamnă că inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare,

întrucât faza de urmărire penală nu este guvernată de principiul

contradictorialității, cum este faza cercetării judecătorești, astfel că

organele de urmărire penală pot administra anumite probe în lipsa inculpatului,

căruia, la finalul urmăririi penale, i se prezintă întreg materialul probator

strâns în această etapă procesuală. Ca atare, în această cauză, procurorul, în

mod corect și-n condiții de securitate a probei, prin folosirea unei modalități

specifice de interogare, în vederea aflării adevărului, a procedat la ascultarea

unui martor important, cu privire la care inculpatul putea solicita, ulterior,

confruntarea. Din aceste rațiuni juridice și practice, prezența apărării

inculpatului la audierea martorului nu era obligatorie, după cum aceasta a

înțeles.

Totodată,

împrejurarea că în rechizitoriu au fost reținute forma continuată a

infracțiunii de trafic de persoane și dispoziția privind concursul de

infracțiuni, care, de altfel, era evidentă, câtă vreme în sarcina inculpatului

au fost reținute două infracțiuni de sine-stătătoare, nu înseamnă că i-a fost

încălcat același drept la apărare. Totodată, așa cum a explicat instanța de

fond, inculpatul avea posibilitatea să ridice această problemă la discutarea

regularității actului de sesizare, care a avut loc la termenul de judecată din

data de 15 mai 2012. În plus, orice instanță de judecată este sesizată cu

faptele penale, și nu cu încadrarea juridică a acestora, care poate fi pusă

oricând în discuție, atât în fond, cât și în căile de atac.

În ceea ce privește

faza cercetării judecătorești, Curtea a constatat că instanța de fond, în mod

corect, a dispus citarea simplă a părții vătămate, care, de altfel, a fost

prezentă la primul termen de judecată, din data de 13 ianuarie 2012, când,

fiind pusă în discuție regularitatea actului de sesizare, a solicitat acordarea

unui nou termen de judecată, pentru a fi asistată juridic de un apărător ales,

însă, ulterior, nu s-a mai prezentat. Așa cum legea procesual penală garantează

inculpatului o serie de drepturi și libertăți, inclusiv dreptul de a nu se

prezenta în fața organelor judiciare, partea vătămată poate opta între a se

prezenta sau a lipsi de la procesul penal. Acest drept este firesc și cu atât

mai justificat în cazul infracțiunilor cu efect traumatizat asupra părții

vătămate, care nu poate fi expusă situației de a sta, chiar în prezența

organelor judiciare, în apropierea unui inculpat față de care simte teamă. în

acest caz, Ministerul Public, care, printre alte atribuții, are rolul de a

apăra drepturile și libertățile tuturor persoanelor, a depus, la termenul de

judecată din data de 11 noiembrie 2012, un set de înscrisuri din care rezultă

atât vulnerabilitatea părții vătămate, cât, mai ales, presiunile și încercările

de intimidare și de influențare a declarațiilor exercitate asupra acesteia de

către cei doi inculpați, prin persoane interpuse, printre care M.P.D., trimis

de inculpatul D.M.R. În aceste condiții, în mod temeinic, judecătorul fondului

nu a dispus citarea cu mandat de aducere a unei asemenea părți vulnerabile, a cărei

declarație ar fi fost, de altfel, alterată de sentimentul de spaimă și de

constrângere morală în prezența inculpaților care au traficat-o, gândindu-se

că, la un moment dat, în viitor, va rămâne lipsită de protecția legii. Ori,

declarația unei persoane care a suferit o vătămare, audiată în asemenea

condiții, nu are niciun fel de valoare juridică, întrucât scopul oricărui

procesul penal constă în stabilirea adevărului, și nu în desfășurarea formală a

unei proceduri, indiferent de consecințe. În plus, potrivit art. 75 C. proc.

pen., declarațiile părții vătămate au valoare probatorie numai în măsura în

care se coroborează cu alte probe.

Tot formală este

observația apelantului-inculpat D.M.R., potrivit căreia instanța de fond nu a

făcut aplicarea disp. art. 327 alin. (3) C. proc. pen., în situația

imposibilității ascultării unui martor de la urmărirea penală, sau a disp. art.

329 C. proc. pen., referitoare la renunțarea la martori. Omisiunea aplicării

acestor dispoziții de către instanța de fond, la sfârșitul cercetării

judecătorești și înainte de pășirea în dezbateri, nu le-a adus inculpaților

niciun fel de vătămare.

Pe fond, Curtea a

constatat că față de ambii inculpați există probe clare de vinovăție, a căror

lipsă de temeinicie nu a putut fi dovedită de aceștia. Tocmai de aceea, Curtea

a constatat că apelantului-inculpat D.M.R. nu i-a fost încălcată prezumția de

nevinovăție, atâta timp cât probele administrate de acesta nu au avut puterea

de a răsturna materialul probator administrat și readministrat de către

organele judiciare împotriva sa.

Astfel, activitatea

infracțională desfășurată de inculpatul D.M.R. a rezultat, în mod indubitabil,

din probele culese în această cauză, care se coroborează cu interceptările

convorbirilor telefonice efectuate în dosarul penal anterior, din care a fost

disjunsă această cauză penală.

Din declarațiile

martorului A.L., a rezultat împrejurarea importantă a existenței unei relații

de prietenie între martorul L.L.G., inculpat în cauza penală anterioară, și

inculpatul din această cauză D.M.R., care folosea un autoturism marca P. și-l

ajuta cu bani pe martor. Martorul D.C.A. a declarat că, împreună cu partea

vătămată, erau obligate la prostituție de către martorul L.L.G., care le-a

transportat și cazat în diferite locații, inclusiv, pe la începutul lunii

noiembrie a anului 2011, într-un apartament de bloc situat în centrul

Bucureștiului, de unde, într-o seară, martorul i-a telefonat inculpatului

D.M.R., pentru a-i propune să vină s