Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.12.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4021/2012

HOTĂRÂRE
05.12.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4021/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 331/F din data de 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 14286/2/2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul S.D.V., în prezent deținut în Penitenciarul București Rahova privind sentința penală nr. 519 din 09 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. 23785/3/2011, definitivă prin decizia nr. 42 din 16 ianuarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul S.D.V., arătând că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea aspră.

Curtea de Apel București, secția a l-a penală, prin decizia penală nr, 199/A din 6 iulie 2012 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.D.V. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, că pentru a se dispune revizuirea unei hotărâri penale definitive în temeiul art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. este necesar să fie descoperite fapte sau împrejurări (fapte probatorii) noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei care să ducă, singure sau prin coroborarea cu alte probe la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, ceea ce presupune pronunțarea unei soluții diametral opuse celei care a fost dispusă prin hotărârea a cărei revizuire se cere. S-a mai reținut că probele trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă prin care se administrează probe deja cunoscute.

Nu se poate ajunge, astfel, pe cale revizuirii la reinterpretarea probatoriului administrat în cauză sau la suplimentarea probațiunii, pe aspecte de fapt avute în vedere de instanța sau instanțele ce au judecat cauza. Împotriva deciziei nr. 199 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, a formulat recurs recurentul-revizuient S.D.V. Apărătorul recurentului-revizuient S.D.V. a arătat că cererea de revizuire privește dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate prin admiterea în principiu a cererii de revizuire. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că hotărârea atacată este legală și temeinică, instanța constatând în mod corect că motivele invocate de revizuent nu se înscriu între cele expres și limitativ prevăzute de art. 394 lit. a)-e) C. proc.

pen., care ar impune revizuirea sentinței penale atacate. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, dacă sunt întrunite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege: faptele și împrejurările noi descoperite să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și, respectiv, condiția ca aceste fapte și împrejurări noi să fi condus la o soluție diametral opusă celei pronunțate, în situația în care ar fi fost cunoscute de instanțe.

Astfel, împrejurările invocate de revizuent, respectiv o administrare greșită a probatoriului și o încadrare juridică greșită dată faptei reținute în sarcina recurentului-revizuient, nu pot fi considerate împrejurări noi, care să impună revizuirea sentinței atacate, întrucât pe de o parte, criticile invocate de revizuent, au fost avute în vedere de instanțe în toate fazele procesului penal, iar, pe de altă parte, acestea echivalează cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, aceasta fiind inadmisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul revizuientul S.D.V. împotriva deciziei penale nr. 202/A din 16 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul S.D.V. împotriva deciziei penale nr. 199 din 6 iulie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință pumcă azi 5 decembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2049/2012
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 83/A din 8 martie 2012 Curtea de Apel a respins, ca nefondat apelul declarat de revizuientul G.T.V. împotriva sentinței penale nr. 34 din
ÎCCJ 2012-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3511/2012
În raport de susținerile revizuientului instanța a constatat că acestea reprezintă fapte și împrejurări noi în sensul dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., și ar putea conduce la admiterea în principiu a cererii de revizuire însă în
ÎCCJ 2012-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2218/2012
nând o greșită încadrare juridică, aplicând o pedeapsă într-un cuantum mult prea mare, nereținând circumstanța atenuantă legală a provocării, nu se regăsesc printre cele expres și limitativ enumerate de textul de lege menționat. De asemenea
ÎCCJ 2012-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 135/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 511 din 30 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 45683/3/2011, a fost respinsă, ca inadmis
ÎCCJ 2012-11-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3595/2012
Asupra recursurilor penale de față în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului; Prin sentința penală nr. 372 din 03 mai 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă