ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2049/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 83/A din 8

martie 2012 Curtea de Apel a respins, ca nefondat apelul declarat de

revizuientul G.T.V. împotriva sentinței penale nr. 34 din 17 ianuarie 2012 a

Tribunalului București.

Pentru a decide astfel, Curtea de

Apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 34 din 17

ianuarie 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, în baza

art. 403 alin. (3) C. proc. pen., ca inadmisibilă, cererea de revizuire a

sentinței penale nr. 208 din 15 martie 2010 a Tribunalului București, secția I penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 179 din 04 august 2010 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, formulată de condamnatul G.T.V.

Judecătorul fondului, analizând

actele dosarului sub aspectul admisibilității cererii de revizuire, a reținut

că prin sentința penală nr. 208 din 15 martie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani

închisoare.

Revizuientul a susținut că după

rămânerea definitivă a sentinței penale menționate au apărut fapte și

împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de către instanța de judecată la

soluționarea cauzei, respectiv denunțul său pentru tragerea la răspundere

penală a altor persoane, întemeiat pe disp. art. 16 din Legea nr. 143/2000 și

pe disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În drept, condamnatul s-a prevalat

de disp. art. 403 rap la art. 394 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen..

Judecătorul fondului și-a argumentat

soluția considerând că denunțul la care se referă petentul în cererea sa nu

poate duce la stabilirea netemeiniciei hotărârii de condamnare, așa cum cer

expres dispozițiile art. 394 alin. (2) C. proc. pen. ci, doar, la redozarea

pedepsei, astfel că împrejurările noi vizate nu pot fi circumscrise cazului de

revizuire prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În atare situație, nu poate fi

cercetată pe fond cererea de revizuire, din această perspectivă petentul

nefiind în ipoteza normei juridice la care s-a făcut referire.

Reiterând solicitările și motivarea

de la instanța de fond, revizuientul condamnat G.T.V. a formulat apel împotriva

sentinței susmenționate.

Curtea, în baza propriei evaluări a

probatoriului cauzei și în deplin acord cu instanța fondului, și-a însușit

punctul de vedere al primei instanțe și, ca atare, vis-a-vis și de motivul de

apel invocat de revizuient, identic cu cel de la fond, nu a mai considerat

necesară o argumentare în plus față de considerentele instanței de fond,

deoarece acestea nu implică probleme legale la care trebuie să se răspundă în

interesul interpretării unitare sau dezvoltării legii.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs revizuientul solicitând admiterea lui, casarea hotărârilor pronunțate și

rejudecând, să se admită cererea de revizuire.

Examinând recursul declarat prin

prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele

ce urmează:

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată,

procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o

infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea revizuirii,

condamnatul a solicitat administrarea probei testimoniale, în completarea

probatoriului, apreciind totodată că pedeapsa ce i-a fost aplicată este prea

aspră, tinzând astfel către o redozare a acesteia.

Verificând cererea de revizuire,

prima instanță a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte

sau împrejurări necunoscute instanței și care afectează temeinicia hotărârii

atacate, în sensul la care se referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen.

Din analiza textului legal menționat

rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în

această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar

putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară

de atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu

mijlocul nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte

probatorii necunoscută de instanță la momentul judecății.

În prezenta cauză, se constată că

recurentul revizuent urmărește, de fapt, redozarea pedepsei aplicate, făcând

referire la împrejurări ce au fost supuse analizei instanțelor, acesta făcând

confuzie între faptele probatorii – care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., trebuie să fie noi pentru a justifica admisibilitatea cererii de

revizuire formulată în baza acestui temei – și mijloacele de probă care servesc

la aflarea adevărului.

Ca atare, în mod corect a fost

respinsă cererea de revizuire, deoarece susținerile recurentului revizuent nu

se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1) C. proc. pen., astfel încât

criticile formulate nu pot fi primite, soluția de respingere a cererii de

revizuire fiind

temeinică și legală.

Având în vedere că în cauză nu se

identifică nici alte motive de casare a hotărârilor atacate, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul, ca nefundat.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuientul G.T.V. împotriva deciziei penale nr. 83A din data de 8

martie 2012 a Curții de Apel București, secția a II a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 12

iunie 2012.