ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1602/2015

Asupra conflictului de competență de

față, constată următoarele:

Prin cererea de suspendare a

executării silite înregistrată pe sub nr. 1027/197 din 16 ianuarie 2015, la

Judecătoria Brașov,

contestatorii

B.D., B.F. și J.A. au solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B.C.R. SA,

suspendarea obligatorie a executării silite, fără plata cauțiunii, în baza art.

718 alin. (4) C. proc. civ., iar, în subsidiar, suspendarea executării silite

cu plata cauțiunii, în baza art. 718 alin. (1) și (6) C. proc. civ., a

executării silite începute în Dosarul execuțional nr. 800/2014 al B.E.J., C.A.A.,

până la soluționarea contestației la executarea silită.

Prin sentința

civilă nr. 2508 din 9 martie 2015, Judecătoria Brașov a admis excepția de

necompetență teritoriala invocată de intimată

și a declinat competența de soluționare a contestației la

executare în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș, apreciind ca întemeiate

susținerile intimatei cu privire Ia necesitatea interpretării extensive a

dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța

a reținut ca, deși textul de lege face vorbire despre instanța la care

(judecătorul n.n.) își desfășoară activitatea, întreaga reglementare a

competenței vizând această situație specială trebuie interpretată în sensul

dorit de legiuitor, potrivit scopului pentru care a fost edictat textul legii,

în sensul în care să producă efectele scontate de legiuitor, iar nu în sensul

în care scopul reglementarii acestui tip de competență specială să fie înfrânt.

Instanța a

avut în vedere și maniera în care este reglementată posibilitatea invocării

excepției de necompetență teritorială a instanței, respectiv, potrivit art, 130

alin. (2) și (3) C. proc. civ., numai în fața primei instanțe și numai la

primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fata instanței.

Instanța a mai

observat că prezenta cauză poate ajunge în calea de atac ce ar ti de competența

Tribunalului Brașov, respectiv instanța la care contestatoarea B.D. este

judecător.

Prin sentința

civilă nr. 1924 din 22 aprilie 2015, Judecătoria Târgu Mureș

a admis excepția necompetenței

teritoriale a judecătoriei Tîrgu-Mureș, invocată de instanță din oficiu, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov și,

constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat, din

oficiu, judecarea cauzei șî a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și

Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a

reținut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Contestația se

introduce la instanța de executare.

De asemenea,

conform art. 719 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Până la soluționarea

contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la

solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța

competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu

contestația la executare sau prin cerere separată."

Totodată,

potrivit art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ." (1) Instanța de

executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării

organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara

cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul

debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei

circumscripție se află, ia data sesizării organului de executare, domiciliul

sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară,

judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului

judecătoresc învestit de creditor. (3) Instanța de executare soluționează

contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul

executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe

sau organe."

Instanța a

reținut că instanța de executare are plenitudine de jurisdicție în privința

oricăror incidente privitoare la executare, cu excepția celor date de lege în

competența altor instanțe sau organe.

Din analiza

alin. (6) al art. 719 C. proc. civ., potrivit căruia instanța se va pronunța

prin încheiere chiar înaintea termenului stabilit pentru judecarea

contestației, reiese că cererea de suspendare a executării silite se

soluționează de completul învestit (și implicit de instanța învestită) cu

soluționarea contestației la executare.

Instanța a mai

constatat că Judecătoria Brașov are calitatea de instanță de executare în raport

de normele reținute. De asemenea, potrivit art. 96

1

alin. (1) din Hotărârea

C.S.M. nr. 387/2005, cererile accesorii se soluționează de completul învestit

cu cererea principală.

Totodată,

instanța a reținut că art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reprezintă o norma cu

caracter special, derogatoriu de la dreptul comun. Fiind o norma de excepție,

nu poate fi interpretata extensiv prin argumentul că, într-o eventuală cale de

atac, cauza ar ajunge la Tribunalul Brașov. De asemenea, în procesul civil

guvernat de principiul disponibilității, nu există certitudinea formulării unei

cai de atac, partea care a pierdut având opțiunea inclusiv de a renunța la

calea de atac, în temeiul art. 404 C. proc. civ., de a achiesa la hotărâre,

precum și de a realiza alte acte procesuale de dispoziție.

Analizând

conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a când judecată a fost

legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art 133

pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cauză, așa

cum au dezlegat judecătoriile în conflict, cererea de suspendare a executării

silite este, în temeiul dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 719 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., de competența instanței îndrituită să soluționeze

contestația, la executarea silită, respectiv de competența instanței de

executare, ce se determină potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc.

civ., ca instanța de la domiciliul sau sediul debitorului.

Având în

vedere domiciliul debitorilor, respectiv com. Cristian, județul Brașov și

prevederile H.G. nr. 337/1993 pentrii stabilirea circumscripțiilor

judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, din care rezultă că localitatea

Cristian este în circumscripția Judecătoriei Brașov, instanța de executare este

Judecătoria Brașov.

Problema pe

care o ridică conflictul de competență este dacă norma generală, cuprinsă în

textele legale mai sus-menționate și competența care derivă din acestea, este

înlăturată sau nu, în cauză, de norma de competență facultativă reglementată de

dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul cărora;

Dacă un

judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care

își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de

același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel

învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care

își desfășoară activitatea

În cazul

în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară

activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza

una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția

oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei

circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivii legii.

Înalta Curte

reține că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. reglementează, o

normă specială ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie

reclamant, fie pârât, este judecător la instanța competentă să judece cauza.

Fiind

vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu

poate ti supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.

În cauză,

se reține că B.D., contestatoare în cauză, este judecător la Tribunalul Brașov,

iar nu la Judecătoria Brașov, respectiv instanța competentă sa soluționeze

cererea de suspendare a executării silite, în calitate de instanță de

executare, motiv pentru care, într-o asemenea situație nu este incidență

ipoteza normei cuprinsă în art 127 C. proc. civ.

Faptul că

recursul s-ar putea judeca la Tribunalul Brașov nu este un argument suficient

de natură a înlătura competența cu caracter general menționată de art. 651 alin.

(1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 714 și art. 719 C. proc. civ.

De altfel,

potrivit alin. (1) ai art. 127 C. proc. civ., numai în situația în care

judecătorul este reclamant, norma juridică îi impune să introducă cererea la o altă

instanță, din raza unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei

circumscripție se află instanța ia care își desfășoară activitatea, dar nu și

în cazul în care judecătorul are calitatea de pârât, în temeiul art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., reclamantul având facultatea de a sesiza o instanță din raza

unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află

instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul.

Or, în lipsa

unei soluții asupra fondului litigiului, nu se poate specula asupra

eventualității promovării unei căî de atac, precum și asupra părții care are

calitatea procesuală activă în calea de atac.

Înalta Curte

mai observă că legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și

unu. C. proc. civ., instituția juridică a strămutării la care părțile au

posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparțialității

judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților.

Prin

urmare, față de prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat

cu art. 714 alin. (1) și art. 719 alin. (1) și (3) C. proc. civ., competența de

soluționare a cauzei aparține instanței de executare, respectiv Judecătoriei

Brașov.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzij.i iunie 2015.