ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1602/2015

Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea de suspendare a executării silite înregistrată pe sub nr. 1027/197 din 16 ianuarie 2015, la Judecătoria Brașov, contestatorii B.D., B.F. și J.A. au solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B.C.R. SA, suspendarea obligatorie a executării silite, fără plata cauțiunii, în baza art. 718 alin. (4) C. proc. civ., iar, în subsidiar, suspendarea executării silite cu plata cauțiunii, în baza art. 718 alin. (1) și (6) C. proc. civ., a executării silite începute în Dosarul execuțional nr. 800/2014 al B.E.J., C.A.A., până la soluționarea contestației la executarea silită.

Prin sentința civilă nr. 2508 din 9 martie 2015, Judecătoria Brașov a admis excepția de necompetență teritoriala invocată de intimată și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureș, apreciind ca întemeiate susținerile intimatei cu privire Ia necesitatea interpretării extensive a dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ. Instanța a reținut ca, deși textul de lege face vorbire despre instanța la care (judecătorul n.n.) își desfășoară activitatea, întreaga reglementare a competenței vizând această situație specială trebuie interpretată în sensul dorit de legiuitor, potrivit scopului pentru care a fost edictat textul legii, în sensul în care să producă efectele scontate de legiuitor, iar nu în sensul în care scopul reglementarii acestui tip de competență specială să fie înfrânt.

Instanța a avut în vedere și maniera în care este reglementată posibilitatea invocării excepției de necompetență teritorială a instanței, respectiv, potrivit art, 130 alin. (2) și (3) C. proc. civ., numai în fața primei instanțe și numai la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fata instanței. Instanța a mai observat că prezenta cauză poate ajunge în calea de atac ce ar ti de competența Tribunalului Brașov, respectiv instanța la care contestatoarea B.D. este judecător. Prin sentința civilă nr. 1924 din 22 aprilie 2015, Judecătoria Târgu Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Tîrgu-Mureș, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov și, constatând intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei șî a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Instanța a reținut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Contestația se introduce la instanța de executare. De asemenea, conform art. 719 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată." Totodată, potrivit art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ." (1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, ia data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (3) Instanța de executare soluționează contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe." Instanța a reținut că instanța de executare are plenitudine de jurisdicție în privința oricăror incidente privitoare la executare, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Din analiza alin. (6) al art. 719 C. proc. civ., potrivit căruia instanța se va pronunța prin încheiere chiar înaintea termenului stabilit pentru judecarea contestației, reiese că cererea de suspendare a executării silite se soluționează de completul învestit (și implicit de instanța învestită) cu soluționarea contestației la executare. Instanța a mai constatat că Judecătoria Brașov are calitatea de instanță de executare în raport de normele reținute. De asemenea, potrivit art. 96 1 alin. (1) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, cererile accesorii se soluționează de completul învestit cu cererea principală. Totodată, instanța a reținut că art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reprezintă o norma cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun.

Fiind o norma de excepție, nu poate fi interpretata extensiv prin argumentul că, într-o eventuală cale de atac, cauza ar ajunge la Tribunalul Brașov. De asemenea, în procesul civil guvernat de principiul disponibilității, nu există certitudinea formulării unei cai de atac, partea care a pierdut având opțiunea inclusiv de a renunța la calea de atac, în temeiul art. 404 C. proc. civ., de a achiesa la hotărâre, precum și de a realiza alte acte procesuale de dispoziție. Analizând conflictul de competență dedus prezentei judecăți, cu a când judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: În cauză, așa cum au dezlegat judecătoriile în conflict, cererea de suspendare a executării silite este, în temeiul dispozițiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 719 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., de competența instanței îndrituită să soluționeze contestația, la executarea silită, respectiv de competența instanței de executare, ce se determină potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ca instanța de la domiciliul sau sediul debitorului. Având în vedere domiciliul debitorilor, respectiv com. Cristian, județul Brașov și prevederile H.G. nr. 337/1993 pentrii stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, din care rezultă că localitatea Cristian este în circumscripția Judecătoriei Brașov, instanța de executare este Judecătoria Brașov. Problema pe care o ridică conflictul de competență este dacă norma generală, cuprinsă în textele legale mai sus-menționate și competența care derivă din acestea, este înlăturată sau nu, în cauză, de norma de competență facultativă reglementată de dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc.

civ., în temeiul cărora; Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care își desfășoară activitatea la instanța competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivii legii.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. reglementează, o normă specială ce se aplică în situația în care una dintre părți, fie reclamant, fie pârât, este judecător la instanța competentă să judece cauza. Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare și nu poate ti supusă, prin urmare, unei interpretări extensive. În cauză, se reține că B.D., contestatoare în cauză, este judecător la Tribunalul Brașov, iar nu la Judecătoria Brașov, respectiv instanța competentă sa soluționeze cererea de suspendare a executării silite, în calitate de instanță de executare, motiv pentru care, într-o asemenea situație nu este incidență ipoteza normei cuprinsă în art 127 C. proc.

civ. Faptul că recursul s-ar putea judeca la Tribunalul Brașov nu este un argument suficient de natură a înlătura competența cu caracter general menționată de art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 714 și art. 719 C. proc. civ. De altfel, potrivit alin. (1) ai art. 127 C. proc. civ., numai în situația în care judecătorul este reclamant, norma juridică îi impune să introducă cererea la o altă instanță, din raza unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța ia care își desfășoară activitatea, dar nu și în cazul în care judecătorul are calitatea de pârât, în temeiul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul având facultatea de a sesiza o instanță din raza unei curți de apel învecinate curții de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea judecătorul.

Or, în lipsa unei soluții asupra fondului litigiului, nu se poate specula asupra eventualității promovării unei căî de atac, precum și asupra părții care are calitatea procesuală activă în calea de atac. Înalta Curte mai observă că legea de procedură reglementează, prin dispozițiile art. 140 și unu. C. proc. civ., instituția juridică a strămutării la care părțile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparțialității judecătorilor pentru motive legate de calitatea părților. Prin urmare, față de prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 714 alin. (1) și art. 719 alin. (1) și (3) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei aparține instanței de executare, respectiv Judecătoriei Brașov.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzij.i iunie 2015.