ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2668/2015

Decizia nr. 2668/2015 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 23 aprilie 2012, SC A. SA a solicitat, în temeiul art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ., restabilirea situației anterioare executării sentinței civile nr. 5803 din 30 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. x/95/2008 de Tribunalul Gorj, desființată prin Decizia civilă nr. 2313 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova. Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă, prin sentința nr. 4542 din 10 iunie 2013 a respins cererea având ca obiect întoarcere executare silită formulată de reclamanta - debitoare SC A. SA împotriva pârâtului - creditor B. și B.E.J., C. Prin Decizia nr. 292 din 19 februarie 2014, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva sentinței pronunțate de tribunal, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Rejudecând după casare, prin sentința nr. 4411 din 18 iunie 2015, Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect întoarcere executare, în favoarea Judecătoriei sectorului 2 București. A reținut, în esență, pornind de la prevederile 404 1 - 404 3 C. proc. civ., că instanța competentă să soluționeze cererea este instanța de executare, respectiv judecătoria în raza căreia s-a realizat executarea silită. În continuare, instanța a făcut referire la Decizia nr. 5/2012 pronunțată de Înalta Curte în interesul legii, concluzionând în sensul că întoarcerea executării silite reprezintă o „modalitate de reluare a drumului executării”, o „contestație specială la executare”.

O situație specială în stabilirea instanței competente teritorial, respectiv a instanței în circumscripția căreia s-a realizat executarea silită este reprezentată, în opinia judecătoriei, de ipoteza în care executarea silită s-a realizat prin poprire, ca în cazul în speță. În această situație, având în vedere dispozițiile art. 373 alin. (2) C. proc. civ., a constatat că aparține judecătoriei în a cărei rază teritorială se află conturile debitoarei, deschise la terțul poprit, competența de soluționare a cererii de întoarcere a executării, prin respectivul text de lege fiind instituită o competență teritorială exclusivă. Prin sentința nr. 9793 din 2 octombrie 2015, Judecătoria sectorului 2 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu.

A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia. Prevalându-se de dispozițiile art. 159 1 C. proc. civ. și având în vedere că în speță, în primul ciclu procesual, nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale, nici în fața instanței de fond, nici a celei de recurs, a reținut că Judecătoria Târgu Jiu este instanța definitiv învestită să soluționeze cauza, în raport de dispozițiile deciziei de casare. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit art. 159 1 C. proc.

civ., necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene, respectiv prima poate fi invocată de părți ori de către judecător la prima zi de înfățișare în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar cea de-a doua poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare. Totodată, articolul menționat stipulează că la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Or, în speță, se constată că pricina a parcurs un prim ciclu procesual, hotărârea pronunțată de judecătorie fiind desființată de Tribunalul Gorj, care, admițând recursul, a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, prin Decizia civilă nr. 292 din 19 februarie 2014. Se observă totodată, că în acest prim ciclu procesual, nu a fost invocată excepția necompetenței teritoriale a primei instanțe. În aceste condiții, în raport de prevederile art. 159 1 C. proc. civ., se reține că în rejudecare, după casare, nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale, motiv pentru care competența soluționării cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, ca instanță căreia i-a fost trimisă cauza de către instanța de control judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2015.