ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1027/2015

HOTĂRÂRE

01.04.2015

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1027/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Decizia nr. 1027/2015

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. x/299/2014 contestatoarea SC A. SA în contradictoriu cu intimata SC B. SA și terțul poprit SC C. SA a solicitat anularea tuturor actelor de executare silită efectuate de B.E.J., D. în Dosarul de executare nr. x/E/2014 și întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

Intimata, deși legal citată nu a formulat întâmpinare în cauză.

Prin sentința civilă nr. 22026 din 9 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. x/299/2014, Judecătoria sectorul 1 București, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, conform dispozițiilor art. 713 alin. (1) raportat la art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în vigoare la data sesizării executorului judecătoresc iar dispozițiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. au devenit neconstituționale, începând cu data de 16 iulie 2014, potrivit Deciziei Curții Constituționale a României nr. 348/2014, însă executarea silită a fost încuviințată prin Încheierea nr. 3568 din data de 27 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 25 februarie 2015, sub același număr de dosar, fixându-se termen de judecată la data de 12 martie 2015, în ședință publică, cu citarea părților.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, instanța a reținut următoarele:

Cererea de executare silită a creditorului SC B. SA adresată B.E.J., D. a fost formulată la data de 19 iunie 2014, dată la care erau în vigoare dispozițiile C. proc. civ., anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 138/2014 și anterior intrării în vigoare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 348/2014 (16 iulie 2014). Prin cerere s-a solicitat ca executarea să se facă prin poprire.

Prin Încheierea nr. 3568 din 27 iunie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în Dosarul nr. x/318/2014 a fost încuviințată executarea silită și autorizat creditorul să treacă la executarea silită cuprinsă în titlu executoriu, prin poprire, aceasta fiind și modalitatea în care executorul judecătoresc a procedat la executare.

Potrivit art. 25 alin. (1) C. proc. civ. procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.

Executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit art. 622 alin. (2), dacă prin lege specială nu se prevede altfel.

În conformitate cu art. 650 C. proc. civ., în vigoare la data formulării cererii de executare silită, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, însă în cazul urmăririi silite prin poprire, potrivit art. 713 alin. (2) C. proc. civ. contestatorul avea posibilitatea de a alege să introducă cererea de contestație la executare la instanța de executare sau la judecătoria în a cărei circumscripție își are domiciliul sau sediul debitorul, dacă domiciliul sau sediul acestuia se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare.

Alin. (2) al art. 713 reglementează cazuri de competență alternativă, când alegerea uneia dintre instanțele deopotrivă competente aparține contestatorului, potrivit regulii înscrise la art. 116 C. proc. civ.

În toate cazurile de competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care face alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar instanța nu se poate dezînvesti din oficiu ori la cererea pârâtului și nici reclamantul nu poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanțe competente.

În speță sediul debitoarei se află în București, în circumscripția Curții de Apel București, în timp ce sediul creditoarei se află la Târgu Jiu, județul Gorj, în circumscripția Curții de Apel Craiova.

Debitoarea a ales să investească pentru soluționarea cererii având ca obiect contestație la executare, Judecătoria sector 1 București, competentă potrivit art. 713 alin. (2) C. proc. civ. în vigoare la data formulării cererii de executare, iar intimata nu a formulat întâmpinare și nu a invocat excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe.

Față de această situație, instanța a apreciat că, în cauză, competența de soluționare aparține Judecătoriei sector 1 București, legal investită cu soluționarea cererii, și nu Judecătoriei Târgu Jiu, astfel că a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Târgu Jiu, invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Având în vedere că ambele instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, în temeiul art. 133 alin. (2) N.C.P.C s-a constatat existența unui conflict negativ de competență, astfel că s-a suspendat din oficiu judecata cauzei și s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție, instanță competentă să soluționeze conflictul.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri definitive, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență.

Conform art. 130 alin. (3) N.C.P.C, aplicabil cauzei: „Necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Așadar, potrivit acestui text, instanța judecătorească nu este îndreptățită să își decline din oficiu competența, ci numai dacă o atare excepție a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în speță, așa cum corect și legal a reținut Judecătoria Târgu Jiu excepția de necompetență teritorială a fost invocată din oficiu de Judecătoria sectorului 1, cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) din N.C.P.C.

Întrucât excepția de necompetență teritorială invocată în cauză este de ordine privată, aceasta putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, iar nu de instanță, din oficiu, prin urmare, Judecătoria sectorului 1, nu avea căderea să o analizeze din oficiu și să se considere necompetentă.

Mai mult, din moment ce alegerea instanței competentă teritorial a fost făcută prin chiar înregistrarea cererii de chemare în judecată, competența acelei instanțe se stabilește, în mod definitiv.

Față de dispozițiile legale mai sus - arătate, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei sectorului 1 și, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) N.C.P.C, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.