ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1427/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1427/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2018, la 11 iunie 2018, revizuenta A., în contradictoriu cu intimata Direcția Silvică Gorj, a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 1959din 5 septembrie 2014 pronunțate de Judecătoria Târgu Jiu, definitivă prin Decizia nr. 1014din 7 iulie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, sub aspectul laturii civile.
La termenul din 16 noiembrie 2018, instanța a pus în vedere revizuentei să precizeze temeiul de drept al cererii de revizuire, în sensul de a menționa care este motivul de revizuire pe care își întemeiază cererea.
Față de solicitarea instanței, la termenul de judecată din 11 ianuarie 2019, revizuenta a depus la dosar note de ședință, prin care a arătat că temeiul de drept al cererii de revizuire îl constituie art. 509 pct. 1, 5 și 8 C. proc. civ.
Prin Sentința civilă, nr. 1414 din 8 martie 2019 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, cu precizările ulterioare, formulată de revizuenta A., cu privire la latura civilă, a Sentinței penale nr. 1959din 5 septembrie 2014 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2013, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Prin aceeași sentință s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 510 alin. (3) raportat la cele ale art. 510 alin. (2) C. proc. civ., disjungerea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la contrarietatea de hotărâri, respectiv Decizia civilă, nr. 4565 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, și Decizia nr. 1880 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă.
Pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu cauza disjunsă a fost înregistrată sub nr. x/2019.
În dosarul disjuns, prin Sentința civilă, nr. 1415 din 8 martie 2019, Judecătoria Târgu Jiu a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe cu privire la soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând următoarele considerente:
Față de precizările revizuentei, în sensul că înțelege să invoce contrarietatea între Decizia civilă, nr. 4565 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, și Decizia nr. 1880 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 510 alin. (2) și (3) C. proc. civ., potrivit cărora, "în cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre".
Constatând că instanța mai mare în grad celei care a dat prima hotărâre (Decizia civilă, nr. 4565 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă) este Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 132 coroborat cu dispozițiile art. 129 alin. (2) și cele ale art. 510 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgu Jiu cu privire la soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a acesteia, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 8 mai 2019 și repartizat aleatoriu completului 4.
Pentru soluționarea cererii de revizuire, s-a acordat termen la 19 septembrie 2019, când instanța a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția tardivității formulării acestei cereri.
Înalta Curte constată că cererea de revizuire este tardivă, pentru considerentele ce succed:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2015, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata R.N.P. - Direcția Silvică Gorj, a formulat contestație la executare împotriva Încheierii din 14 octombrie 2015, prin care executorul a dispus încuviințarea executării silite, solicitând totodată și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.
Prin Sentința civilă, nr. 1601 din 18 mai 2016 a Judecătoriei Târgu Jiu a fost respinsă contestația la executare formulată de contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata RNP - Direcția Silvică Gorj, s-a luat act de renunțarea contestatoarei la cererea având ca obiect suspendarea executării silite și a fost respins capătul de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată.
Apelul formulat de contestatoarea A. împotriva acestei hotărâri a fost soluționat de Tribunalul Gorj, secția I civilă, care prin Decizia nr. 1880 din 9 noiembrie 2016, a admis apelul formulat de contestatoarea A., a schimbat sentința apelată, în sensul că a admis contestația la executare și a anulat formele de executare întocmite de BEJ B., în dosarul de executare cu nr. x/2015, parțial, cu privire la debitoarea A., cu excepția încheierii de încuviințare a executării silite; a dispus restituirea taxei de timbru în cuantum de 100 RON, achitată la fond de contestatoare, cu chitanța nr. x și a sumei de 500 RON, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru în apel, conform chitanței nr. x; a obligat intimata la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON la fond și 500 RON în apel.
Cauza dedusă judecății în prezentul dosar are ca obiect cererea de revizuire, prin care revizuenta A. invocă contrarietatea acestei hotărâri (Decizia nr. 1880 din 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj) cu Decizia civilă, nr. 4565 din 29 aprilie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Relativ la termenul de exercitare a revizuirii, Înalta Curte reține dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
În cauza dedusă judecății, hotărârea supusă revizuirii, respectiv Decizia civilă, nr. 1880 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, este o hotărâre pronunțată în apel, într-un litigiu având ca obiect o contestație la executare.
Potrivit dispozițiilor art. 718 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile prin care se soluționează, în fond, o contestație la executare sunt supuse numai apelului.
Coroborând dispozițiile legale menționate cu cele ale art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs și cu cele ale art. 634 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora hotărârile respective devin definitive la data pronunțării lor, rezultă că Decizia civilă, nr. 1880 din 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj, împotriva căreia s-a formulat cererea de revizuire, a dobândit caracter definitiv la 9 noiembrie 2016, aceasta fiind ziua de la care începe să curgă termenul de o lună prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Așa fiind, termenul legal pentru exercitarea căii de atac a revizuirii, de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, calculat potrivit regulii prescrise pentru termenele statornicite pe luni de dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 9 decembrie 2016.
Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv la data de 11 iunie 2018, potrivit ștampilei Judecătoriei Târgu Jiu aplicată pe cererea de revizuire.
Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege.
Așa fiind, Înalta Curte constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a se face aplicarea sancțiunii decăderii prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac, astfel că va dispune respingerea acesteia, ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 1880 din 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de revizuenta A..
Cu recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2019.