ÎCCJ, Decizia nr. 219/2020

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

COMPLETUL DE 5 JUDECĂTORI

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea ce face obiectul recursului

Prin Decizia nr. 1427 din 19 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1880 din 9 noiembrie 2016 a Tribunalului Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de judecată a reținut, în esență, că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului imperativ de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri, prevăzut la art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 3, teza I din același cod.

II. Cererea de recurs

Împotriva Deciziei nr. 1427 din 19 septembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a declarat recurs revizuenta, fără a menționa vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac formulate, recurenta a susținut că cererea de revizuire a fost formulată în termenul legal, în mod greșit fiind respinsă ca tardivă, critică ce poate fi încadrată în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În continuare, în cuprinsul cererii de recurs sunt reiterate argumente privind admisibilitatea și temeinicia cererii de revizuire, respinsă ca tardivă prin decizia recurată, fără a se aduce, însă, nici un argument sau probă în susținerea criticii privind soluția de respingere, ca tardivă, a cererii de revizuire.

Examinând hotărârea recurată, în raport cu motivul și critica formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În cauză, cererea de revizuire a fost formulată împotriva Deciziei nr. 1880 din 9 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, care, în opinia revizuentei, ar fi potrivnică Deciziei nr. 4565 din 29 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Pentru motivul de revizuire invocat (hotărâri potrivnice), art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. dispune că "Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: (…) 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Ultima decizie, invocată în susținerea motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este Decizia nr. 1880, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, la 9 noiembrie 2016, în apel, într-un litigiu având ca obiect o contestație la executare.

Potrivit art. 718 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârile prin care se soluționează, în fond, o contestație la executare sunt supuse numai apelului.

Așadar, întrucât nu este supusă recursului, decizia respectivă este definitivă la data pronunțării, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive (…) hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs", coroborat cu art. 634 alin. (2) din același cod, conform căruia "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".

În consecință, termenul de revizuire de o lună a început să curgă la 9 noiembrie 2016, data pronunțării Deciziei nr. 1880 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, și, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., s-a împlinit la 9 decembrie 2016 (vineri - zi lucrătoare), astfel că cererea de revizuire depusă la 11 iunie 2018 a fost formulată cu depășirea termenului prevăzut de lege, fiind incidentă sancțiunea decăderii din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac, potrivit art. 185 alin. (1) din același cod, așa cum corect a reținut și instanța de revizuire prin hotărârea atacată.

Simpla afirmație a recurentei, potrivit căreia termenul de revizuire a fost respectat, nesusținută de nicio dovadă sau argument, nu poate duce la schimbarea soluției instanței de revizuire, soluție întemeiată pe actele dosarului, din care rezultă că data formulării cererii de revizuire este 11 iunie 2018, conform ștampilei Judecătoriei Târgu Jiu aplicată pe cererea de revizuire.

La termenul de judecată din 16 noiembrie 2020, când instanța a rămas în pronunțare asupra recursului, avocatul recurentei a depus la dosar înscrisul intitulat "Mandat de executare a pedepsei închisorii" emis la data de 8 iulie 2015 pe numele recurentei (revizuentă), susținând că aceasta a fost împiedicată să formuleze cererea de revizuire în termenul legal, întrucât s-a aflat în executarea mandatului respectiv.

Cu privire la acest aspect, instanța de recurs reține că sunt aplicabile dispozițiile art. 186 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 186 - Repunerea în termen

(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Rezultă din dispozițiile legale citate că, pentru a beneficia de măsura repunerii în termen, partea care a pierdut un termen procedural trebuie să îndeplinească actul de procedură în termenul prevăzut de lege, de o lună, în cazul de față, conform art. 511 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., calculat "de la încetarea împiedicării", "cerând totodată repunerea sa în termen", la "instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen", în speță, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire.

Or, în cauza de față, niciuna dintre condițiile prevăzute de lege, menționate mai sus, nu a fost respectată, recurenta (revizuentă) nefăcând dovada momentului încetării împiedicării și nesolicitând repunerea în termen instanței de revizuire.

Înalta Curte, Completul de 5 judecători, ca instanță de recurs, în fața căreia avocatul recurentei a pus în discuție, pentru prima oară, mandatul de executare a pedepsei închisorii, drept cauză de împiedicare a exercitării în termen a cererii de revizuire, nu este competentă să se pronunțe cu privire la acest aspect, competența aparținând, așa cum prevede textul legal citat, instanței de revizuire - "competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen".

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, constată că hotărârea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1427 din 19 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 2020.

GGC - CP