ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2517/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2517/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 61 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul Gorj și Judecătoria Târgu Jiu în legătură cu soluționarea cererii prin care reclamantul C.I. a contestat executarea silită îndreptată împotriva sa, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul C.I., solicitând să se constate că Tribunalul Gorj este instanța competentă să soluționeze prezenta cauză.
Calea de atac a recursului a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 15 septembrie 2015. Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la data de 17 septembrie 2015, la întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil. Completul de filtru C4, la data de 17 septembrie 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părților, pentru ca acestea să depună punctele lor de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc.
civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților. La data de 01 octombrie 2015, a fost primit punctul de vedere al intimatei M.S. SA la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, intimata fiind de acord cu cele consemnate în raportul asupra admisibilității în principiu întocmit în procedura de filtru. Celelalte părți litigante nu au formulat puncte de vedere la raport. Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluționarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 12 noiembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără citarea părților. Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru următoarele considerente: În speță, prin sentința civilă nr. 61 din 30 iunie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a soluționat un conflict negativ de competență intervenit între Tribunalul Gorj și Judecătoria Târgu Jiu. Potrivit dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., instanța competentă să judece conflictul va hotărî, în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o hotărâre definitivă. Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului.
Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. dispune că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. pot fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege. În raport de dispozițiile legale menționate, întrucât, în speță, cererea de recurs vizează o hotărâre definitivă pronunțată în regulator de competență, rezultă că această ipoteză nu se circumscrie sferei de exercitarea a controlului judiciar prin recurs. În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul C.I.
împotriva sentinței nr. 61 din 30 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul C.I. împotriva sentinței nr. 61 din 30 iunie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.