ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 624/2015

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată ia 10 octombrie 2014 pe roiul Judecătoriei Craiova, sub

nr. J/7110/215/2014, B.E.J., N.G.A., cu sediul profesional în București,

clădirea Gemenii Center, sector 5, a solicitat încuviințarea executării silite,

prin poprire, a debitorului G.G., domiciliat în București, sector 4.

În motivare, a arătat că, prin cererea

înregistrată la B.E.J., N.G.A. la data de 18 decembrie 2012, sub nr. 862/2012,

creditoarea SC E.O.S.K.S.I. R. SRL, cu sediul în București, sector 2, a

solicitat executarea silită a contractului de credit din 24 martie 2006, emis

de B.C.R. S.A., din care a rezultat obligația debitorului G.G. de achita suma

de 5.131,71 iei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 3731 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu

nr. 335 din 13 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria Craiova în Dosarul nr.

37110/215/2014, a fost admisă excepția necompetențet teritoriale, invocată din

oficiu, și s-a dispus declinarea competenței de soiuționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei sectorului 4 București,

Pentru a dispune astfel, instanța a

reținut că, prin încheierea emisă ia data de 16 septembrie 2014, B.E.J., N.G.A.

a dispus înregistrarea cererii de executare silită în Registrul genera! de

dosare și deschiderea Dosarului de executare nr. 147/E/2014, în baza titlului

executoriu reprezentat de contractul de credit din 24 martie 2006.

Instanța a apreciat că, în cauză, sunt

incidente dispozițiile art. 650 alin. (1) și (2) C. proc. civ., aprobat prin

Legea nr. 134/2010, care prevăd că „instanța de executare este judecătoria în

circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face

executarea, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel. Instanța de

executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite,

contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul

executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe

sau organe".

Instanța a avut în vedere Decizia nr.

348/2014 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în M. Of. la data de

16 iulie 2014, prin care s-a constatat neconstituționaiitatea dispozițiilor

art. 650 alin. l C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, decizie care

produce efecte doar pentru viitor, conform prevederilor art. 147 alin. (4) din

Constituție.

Judecătoria Craiova a apreciat că,

într-o astfel de situație, este evident faptul că prevederile art. 650 C. proc.

civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, privind instanța competentă, nu mai pot

fi aplicate, motiv pentru devin incidente dispozițiile de drept comun.

În considerarea faptului că

încuviințarea executării silite este o procedură necontencioasă, Judecătoria

Craiova a reținut că, în cauză, sunt aplicabile prevederile art. 529 raportate

la art. 528 alin. (2) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, nefiind

incident alin. (10 al acestui text de lege (care face vorbire despre cereri

soluționate sau în curs de soluționare) și nici alin. (3) (care pornește de la

premisa imposibilității de stabilire a competenței după regulile de drept

comun, cu caracter subsidiar).

Cu alte cuvinte, din moment ce în

cererea cu care instanța a fost învestită sunt indicate domiciliul, reședința

sau sediul debitorului, prin aplicarea regulilor care guvernează procedura

conteneioasă, urmează a fi stabilită și competența instanței.

Prin urmare, în conformitate cu

prevederile art. 528 alin. (2) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010,

competența instanței și soluționarea incidentelor privind competența sunt

supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase,

Înlăturând dispozițiile speciale,

Judecătoria Craiova a reținut că sunt incidente normele de drept comun ce

reglementează competența teritorială, respectiv art. 107 C. proc. civ., aprobat

prin Legea nr. 134/2010, care determină competența instanței în funcție de

domiciliul sau sediul debitorului.

Deși norma de competență teritorială,

reglementată de art. 129 alin. (3) C. proc. civ., este de ordine privată, iar

excepția necompetenței poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare, sau dacă

aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la

care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, Judecătoria Craiova a

apreciat că, în cauză, în lipsa unei părți potrivnice pe care o presupune

formularea unei cereri necontencioase, legiuitorul a stabilit, prin derogare de

la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., că instanța trebuie să

invoce, din oficiu, excepția de necompetență, chiar și atunci când aceasta este

de ordine privată, putând cere părții lămuririle necesare.

La rândul său, prin sentința nr. 9262

din 23 octombrie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 31327/4/2014, Judecătoria

sectorului 4 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței

teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Craiova. Constatând ivit conflictul negativ de

competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru rezolvarea

acestuia.

În motivare, instanța a reținut că

executarea silită a cărei încuviințare se solicită, ce face obiectul Dosarului

de executare nr. 862/2012 al B.E.J., N.G.A., a fost începută înainte de

intrarea în vigoare a C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, la 15

februarie 2013.

În raport de prevederile art. 24 din

actul normativ mai sus menționat, confonn cărora „dispozițiile legii noi de

procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după

intrarea acesteia în vigoare", judecătoria sectorului 4 București a

reținut că,

În cauză, sunt incidente normele C.

proc. civ. de la 1865.

Potrivit art. 373* C. proc. civ.

soluționarea cererii de încuviințare a executării silite este de competența

instanței de executare, iar conform art. 373 alin. (2) din același act

normativ, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va

face executarea.

Având în vedere că petentul a

solicitat încuviințarea executării silite a debitorului G.G. la cererea

creditoarei SC E.O.S.K.S.I.R. SRL, în Dosarul de executare nr. 862/2012, prin

poprire, și că sediul terțului poprit SC L.T. SRL este în Craiova, jud. Dolj,

executarea silită urmează a se efectua la sediul acestuia, aflat în raza de

competență a Judecătoriei Craiova.

Întrucât normele prevăzute de art.

3731 coroborate cu art. 373 alin. (2) C. proc. civ. de la 1856 instituie o

competență teritorială absolută pentru soluționarea cererii de încuviințare a

executării silite în favoarea instanței de executare, raportându-sc și la

dispozițiile art. 334, art. 158 și art. 159 pct. 3 din actul normativ menționat,

Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția necompetenței teritoriale

și a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Craiova.

De asemenea, constatând că sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 pct. 2 C. proc. civ., a sesizat

Înalta Curte cu rezolvarea conflictului negativ de competență.

Examinând conflictul de competență,

Înalta Curte va reține că, în cauză, competența soluționării pricinii în primă

instanță revine Judecătoriei Craiova, pentru considerentele ce succed:

Potrivit art. 24 C. proc. civ. aprobat

prin Legea nr. 134/2010, „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai

proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în

vigoare". De asemenea, conform art. 25 alin. (1) din același act normativ,

„procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea

veche rămân supuse acelei legi".

Scopul acestor norme generale de drept

tranzitoriu, reluate în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea

în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., special edictată pentru

conflictele de legi rezultate după intrarea în vigoare a acestui act normativ,

este cel de a stabili legea aplicabilă executării silite, în funcție de data

declanșării acesteia.

Față de dispozițiile legale mai sus

menționate, în cazul executării silite este aplicabilă legea în vigoare la data

depunerii cererii de executare silită la executorul judecătoresc, concluzie

care se desprinde din cuprinsul prevederiior art. 622 alin. (2) din C. proc.

civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, din care rezultă că executarea silită

începe odată cu sesizarea organului de executare.

În cauză, cererea privind executarea

silită a debitorului G.G., formulată de creditoarea SC E.O.S.K.S.I.R. SRL, cu

sediul social în București, sector 2, a fost înregistrata Ia Biroul

executorului judecătoresc N.G.A. la data de 18 decembrie 2012, sub nr.

862/2002,

Chiar dacă sesizarea Judecătoriei

Craiova, prin cererea formulată de B.E.J, N.G.A. s-a realizat la 06 octombrie

2014, cererea privind executarea silită a debitorului G.G., formulată de

creditoarea a fost înregistrată la organul de executare la 18 decembrie 2012,

dată la care erau în vigoare dispozițiile C. proc. civ. de la 1865. Prin

urmare, executarea silită este guvernată de normele acestui act normativ.

Potrivit dispozițiilor art. 373 alin.

(1) și alin. (2) C. proc. civ., dacă prin lege nu se dispune altfel, hotărârile

judecătorești și celelalte titluri executorii se execută de executorul

judecătoresc din circumscripția curții de apel în care urmează să se efectueze

executarea ori, în cazul urmăririi bunurilor, de către executorul judecătoresc

din circumscripția curții de apel în care se află acestea, instanța de

executare fiind instanța în circumscripția căreia se va face executarea, în

afara cazurilor în care legea dispune altfel. Instanța de executare este

judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor

în care legea dispune altfel

Prin urmare, locul unde urmează a se

face executarea silită este criteriul stabilit de lege pentru determinarea

instanței de executare, căreia îi revine competența teritorială de a soluționa

cererile de încuviințare a executării silite. Acest criteriu are în vedere

locul unde se realizează, efectiv, executarea, care nu se confundă cu cel unde

își are sediul organul de executare.

În procedura executării silite, locul

executării este cel unde se află bunurile supuse urmăririi.

În cauză, creditoarea a menționat că

debitorul G.G. este angajat la SC L.T. SRL, cu sediul în Craiova, jud. Dolj,

Având în vedere că executarea silită

urmează să se facă prin poprire, asupra veniturilor debitorului de la locul de

muncă mai sus menționat, și cum sediul angajatorului acestuia, terț poprit,

este situat în raza teritorială a Judecătoriei Craiova, acestei instanțe îi

revine competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

27 februarie 2015.