ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cauzei penale de față; Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la 3 iunie 2009, petentul B.G. cu adresă aleasă pentru comunicarea actelor de procedură în localitatea Mândruloc, jud. Arad, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., a înțeles să atace rezoluția nr. 260/P/2009 din 6 aprilie 2009 prin care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există, față de judecătorii și procurorii de la Parchetul și Judecătoria Arad.
În motivarea plângerii, petentul este nemulțumit de soluția pronunțată într-o cauză având ca obiect revizuirea unor hotărâri penale, iar pe de altă parte, de soluția dispusă de procurorul de caz împotriva procurorilor de ședință și a judecătorilor de la Judecătoria Arad, Tribunalul Arad, Curtea de Apel Timișoara, care într-un fel sau altul, au participat la condamnarea petentului și la respingerea cererii de revizuire formulată împotriva soluției de condamnare. Examinând plângerea în raport de dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen. și de actele premergătoare efectuate în cauză se constată următoarele: Prin rezoluția nr. 260/P/2009 din 6 aprilie 2009 s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (1) și (6) C. proc.
pen. combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există, față de Cosmin Iordache - procuror la Parchetul Judecătoriei Arad, C.L. - judecător la Judecătoria Arad, S.A. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, F.V. - judecător la Judecătoria Arad, O.T. - procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, S.N. - judecător la Tribunalul Arad, N.C. - judecător la Tribunalul Arad, S.T. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, G.B. - judecător la Curtea de Apel Timișoara, C.C. - judecător la Curtea de Apel Timișoara, V.I. - judecător la Curtea de Apel Timișoara și I.R.
- procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Așa cum s-a reținut, obiectul cauzei îl reprezintă pretinsele infracțiuni de abuz în serviciu și favorizarea infractorului reclamate de petent în sarcina unui număr de 12 magistrați care au soluționat în diferite stadii procesuale cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri de condamnare de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. Prin rezoluția nr. 4531/2229/II/2/2009 din 11 mai 2009, procurorul șef al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică a respins în baza art. 278 C. proc. pen. plângerea formulată de petent. În considerentele acestor rezoluții s-a reținut că o soluție nefavorabilă pentru petent nu este de natură să constituie faptă penală și să antreneze răspunderea penală a magistraților care au pronunțat-o.
Într-adevăr, petentul este nemulțumit că a fost condamnat pentru o faptă penală care, în opinia sa, nu există, situație în care revizuirea era singura soluție juridică prin care se putea obține îndreptarea nedreptății ce pretinde că i s-a produs. Dar, chiar dacă magistrații reclamați - prin soluțiile date - nu și-au însușit opinia petentului privind rezolvarea unor probleme de drept și nici nu au procedat la desființarea soluției de condamnare pe calea revizuirii, aceste împrejurări chiar dacă produc nemulțumirea petentului ele nu constituie fapte penale de natură a atrage răspunderea penală a magistraților. Afirmația are în vedere că în activitatea de soluționare a unei cauze, magistratul este independent, supunându-se doar dispozițiilor legale și probelor administrate în cauză.
Și, în fine, în măsura în care soluția dispusă nemulțumește partea, aceasta are deschisă calea controlului judiciar exercitat în condițiile legii, dar niciodată nu poate conduce la antrenarea răspunderii penale a magistratului pentru pronunțarea unei soluții conforme legii. Pe cale de consecință, actele de cercetare și probele administrate nu au evidențiat nici indicii de comitere a unor fapte penale, astfel încât, soluția dispusă de procuror se va menține, ca legală și temeinică, prin respingerea plângerii potrivit art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.G. împotriva rezoluției din 6 aprilie 2009 dată în Dosarul nr. 260/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 11 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.