ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2953/2014

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 4211 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 496.1/102/2009, au fost admise recursurile declarate de inculpatul R.O., de partea civilă ANAF prin DGFP Mureș și de partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureș împotriva Deciziei penale nr. 46/A din 25 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, a fost casată integral decizia atacată și cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel Târgu Mureș. În motivarea deciziei, instanța supremă a dispus administrarea de probe pentru a se stabili dacă inculpatul a avut calitatea de salariat al societății comerciale, dar și să verifice toate criticile invocate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 25 aprilie 2013 sub nr. 496.1/102/2009*. Lichidatorul judiciar N. SPRL a solicitat schimbarea custodelui cu privire la bunurile asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător. Partea civilă ANAF, prin reprezentant, a solicitat autorizarea valorificării de îndată a imobilelor sechestrate. În rejudecarea apelurilor s-au depus înscrisuri și a fost asigurată asistența juridică prin apărător ales. Analizând cauza, instanța de apel a constatat că prin cererile înregistrate pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș sub nr 496.1/102/2009 la data de 14 iunie 2010, inculpatul R.O. și partea civilă Statul Român - ANAF - prin DGFP Mureș au declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 68 din 17 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș.

În motivare, inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând dispozițiile art. 314 C. proc. pen. 1968, în sensul că nu a fost adus în fața primei instanțe, deși prezența sa era obligatorie, fiind arestat în Italia. S-a mai solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare în infracțiunea prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată și încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale. Partea civilă a solicitat desființarea sentinței și în rejudecare, obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata pretențiilor civile în cuantumul în care au fost solicitate, precum și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de apel a reținut următoarea situație de fapt: Prin Sentința penală nr. 68 din 17 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș, în baza art. 334 C. proc. pen. 1968 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de delapidare prev. de art. 215 1 alin. (2) C. pen. 1969 în infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 sau de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată. A fost admisă, cu privire la infracțiunea de delapidare, cererea formulată de inculpat, prin apărător, de aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 referitoare la reducerea la jumătate a limitelor pedepselor.

A fost condamnat inculpatul R.O. pentru infracțiunea de delapidare prev. de art. 215 1 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. 1969. În temeiul art. 88 C. pen. 1969 s-a scăzut din durata pedepsei închisorii perioada reținerii pe 24 de ore din data de 19 octombrie 2001 și durata arestării din data de 20 octombrie 2001 până în data de 30 august 2004. În conformitate cu prev. art. 71 C. pen. 1969 i-au fost interzise inculpatului, pe durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

1969. În baza art. 334 C. proc. pen. 1968 a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile de fals și evaziune fiscală, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 într-o singură infracțiune, de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 13 C. pen. 1969, constatând neîntemeiată reținerea prev. art. 289 C. pen. 1969, art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 republicată, art. 9 alin. (1) lit. b), c), art. 9 alin. (2) sau art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc.

pen. 1968 s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul R.O. privitor la această infracțiune, ca urmare a prescrierii răspunderii penale. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. 1968 s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul R.O. pentru infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 10 C. pen. 1969 ca urmare a prescrierii răspunderii penale, constatându-se neîntemeiată reținerea prev. art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată. În baza art. 14 alin. (3) lit. b), art. 346 C. proc. pen. 1968 a fost obligat inculpatul R.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.T.S.

SRL prin lichidator N. SPRL la plata în favoarea părții civile Statul Român prin ANAF prin DGFP Mureș, a sumei de 156.353,9 RON) reprezentând TVA și impozit pe profit datorate, cu majorări de întârziere calculate de la termenele la care plățile taxelor și impozitelor erau scadente până la data deschiderii procedurii falimentului SC R.T.S. SRL, 14 ianuarie 2009. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții civile. În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. 1968, a fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor părții responsabile civilmente SC R.T.S. SRL prin ordonanța din 26 octombrie 2001 și Procesul-verbal din data de 5 decembrie 2001, acte emise de I.P.J. Mureș în cursul urmăririi penale în prezenta cauză, exceptând imobilul cu privire la care s-a dispus anularea sechestrului prin Încheierea pronunțată în data de 24 iunie 2009 în prezenta cauză.

În baza art. 168 C. proc. pen. 1968, a fost respinsă ca lipsită de interes plângerea împotriva măsurii asigurătorii formulată de petentul R.L., în nume propriu, și în calitate de asociat al SC R.T.S. SRL În baza art. 168 C. proc. pen. 1968 și art. 600 alin. (4) C. proc. civ. au fost înlocuiți, în calitate de custozi ai bunurilor sechestrate arătate în Încheierea din data de 9 octombrie 2009 pronunțată în prezentul dosar și în Procesul-verbal de sechestru din data de 5 decembrie 2001, emis de IPJ Mureș, lichidatorul judiciar N. SPRL și petentul R.L. cu partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL prin lichidatorul judiciar N. SPRL și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de remunerare formulată de lichidator.

În baza art. 14 alin. (3) lit. a), art. 348 C. proc. pen. 1968 s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri: - facturile seria BHACA nr. X din 30 septembrie 2000, seria BHACA nr. X1 din 30 septembrie 2000, seria BHACB nr. X din 30 aprilie 2001, seria BHACB nr. X1 din 30 aprilie 2001, seria BHACB nr. X2 din 30 aprilie 2001, seria BHACA nr. X din 30 octombrie 2000, seria BHACA nr. X din 30 noiembrie 2000, seria BHACA nr. X din 28 decembrie 2000, emise de SC M. SA Voivozi și înregistrate în contabilitatea SC R.T.S. SRL; - contractul de închiriere încheiat între cele două societăți la data de 1 februarie 2000 și înregistrat în contabilitatea SC R.T.S. SRL la nr. 24 din 11 februarie 2000; - contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului marca Român cu numărul de înmatriculare XX încheiat la data de 17 octombrie 2000 între numitul V.M., în calitate de cumpărător și partea responsabilă civilmente SC R.T.S.

SRL, în calitate de vânzător. În baza art. 7 și 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus a se trimite Oficiului Registrului Comerțului Mureș un extras de pe dispozitiv, după rămânerea definitivă a hotărârii, în vederea înregistrării condamnării inculpatului R.O. pentru infracțiunea de delapidare. În conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. 1969 s-a dispus confiscarea de la inculpatul R.O., în favoarea statului, a sumei de 1 295 897 RON. În baza art. 191 alin. (1), art. 192 alin. (3) C. proc. pen. 1968 a fost obligat inculpatul R.O. să plătească statului suma de 1.100 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș înregistrat la Tribunalul Mureș sub nr. 1752/286/2002 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului R.O., cetățean italian, pentru săvârșirea infracțiunilor de prevăzute de art. 215 1 alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. 1969 - delapidare, art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 - evaziune fiscală, art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 - fals și art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1969 - folosire cu rea credință a bunurilor societății. Prin același rechizitoriu s-a dispus și trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului H.M.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, complicitate la fals și complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, evaziune fiscală prev. de art. 12 Legea nr. 87/1994, de art. 14 din Legea nr. 87/1994, bancrută frauduloasă prev. de art. 276 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, fals intelectual prev. art. 289 C. pen.

1969, delapidare prev. de art. 215 1 alin. (1) C. pen. 1969 și folosire cu rea-credință a bunurilor societății prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, complicitate la fals și complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și a inculpatei L.E.A.

pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991. Față de inculpatul R.O. s-a dispus disjungerea cauzei la termenul de judecată din 6 martie 2009, formându-se Dosarul nr. 496/102/2009. În motivarea rechizitoriului s-a arătat, cu privire la inculpatul R.O., că în perioada 1998 - 2001, în calitate de asociat și administrator al părții responsabile civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureș, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit în interes personal și în detrimentul societății suma de 24.061.973.710 ROL prin încheierea unor contracte fictive și ridicări nejustificate de avansuri din trezorerie. Totodată, inculpatul R.O., în aceeași calitate, în perioada 1998 - 2001, nu a înregistrat în contabilitate activități comerciale și a dispus înregistrarea unor operațiuni comerciale fictive, în acest fel sustrăgându-se de la plata impozitelor și a taxelor cuvenite statului cu suma totală de 1.563.539.763 ROL.

În aceeași calitate și aceeași perioadă, inculpatul a întocmit și a dispus înregistrarea în contabilitate a unor documente contabile nereale, denaturând astfel cheltuielile și veniturile contabile ale societății. În lunile iulie și august 2001, în aceeași calitate, inculpatul R.O. a făcut împotriva intereselor societății, două plăți, una în sumă de 1.058.000.000 ROL către SC R. SRL Voievozi și cealaltă în cuantum de 893.700.000 ROL către SC A.T. SRL Crișeni. Inculpatul R.O. a fost ascultat anterior disjungerii cauzei și a arătat, cu privire la actele de delapidare, că tranzacțiile reclamate ca fictive au fost în realitate operațiuni reale de vânzare-cumpărare, iar avansurile luate din trezorerie au fost folosite în interesul societății.

Referitor la faptele de evaziune fiscală și fals în contabilitate, a arătat că nu cunoaște detalii asupra modului cum s-ar fi majorat nejustificat cheltuielile, exceptând tranzacțiile fictive asupra cărora s-a referit conform celor de mai sus. Referitor la cele două plăți ce ar fi fost făcute în detrimentul SC R.T.S. SRL, către societățile R. și A., a arătat că a cumpărat servicii, respectiv bunuri, în interesul societății, cu sumele indicate în rechizitoriu. Pe parcursul cercetării judecătorești, anterior disjungerii cauzei, s-au mai administrat următoarele probe: declarațiile coinculpaților H.M., V.M. și L.E., declarațiile martorilor L.L., C.F., P.I. și V.M., C.P., J.M., G.Ș., P.A. și N.L., C.A., B.I., P.A., H.A., M.E., S.V.

și K.Ș., listing-uri ale SC M. și SC R., raportul de expertiză medico-legală, cazierul inculpatului R.O., o adresă emisă de B.R.D. cu privire la specimene de semnătură, expertiză contabilă și răspunsul la obiecțiunile la expertiza contabilă, declarațiile martorilor S.A., S.S., B.F. și S.E., copii de pe declarațiile inculpaților H.M. și R.O. în dosarul de la P.N.A. privitor la numitul M.M., adrese ale A.V.A.S., SC R. și I.T.M. Bihor, care arată că nu dețin contractul de muncă al martorului K.Ș., rechizitoriul cu privire la numitul M.M. și s.p. 201/2004 a Tribunalului Alba, certificatul de deces al inculpatului V.M., adrese ale DGFP Mureș cu privire la impozitele restante ale SC R.T.S. SRL, acte depuse de această societate, listing referitor la aceeași societate, o adresă a Trezoreriei cu privire la plățile făcute de SC R.T.S.

SRL. Din analiza probelor menționate, precum și a celor din dosarul de urmărire penală, instanța a reținut că, prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapte petrecute până în luna septembrie 2001. Pentru infracțiunile pedepsite de lege cu închisoarea de cel mult 5 ani, pentru care se aplică termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. 1969, având în vedere prescripția specială prevăzută de art. 124 C. pen. 1969, răspunderea penală se prescrie după trecerea a 7 ani și jumătate de la data comiterii lor. Cu privire la aceste infracțiuni, exercitarea acțiunii penale era la acel moment împiedicată.

Ca urmare, instanța, după ce cu privire la o serie de infracțiuni s-a pronunțat și asupra schimbărilor de încadrare juridică puse în discuție la mai multe termene de judecată, a dispus încetarea procesului penal referitor la o parte dintre infracțiunile care fac obiectul judecății, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. 1968, astfel: referitor la infracțiunile de fals și evaziune fiscală, prev. de art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969. Cu privire la aceste infracțiuni, s-a procedat mai întâi, în baza art. 334 C. proc. pen. 1968, la schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune, de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1969 și art. 13 C. pen. 1969. În acest sens, prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite a decis că fapta de omisiune în tot sau în parte, ori evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori evidențierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea nr. 87/1994), nefiind incidente dispozițiile art. 43 (fost art. 37, fost art. 40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilității, raportat la art. 289 C. pen.

1969, aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală. Raportat la aceeași decizie, instanța a constatat neîntemeiată schimbarea încadrării juridice pusă în discuție din oficiu, în sensul reținerii art. 289 C. pen. 1969. De asemenea, față de limitele de pedeapsă prevăzute de legile succesive intervenite, dintre care legea veche prevede pedeapsa cea mai mică și de împrejurarea că prejudiciul reclamat de organele fiscale nu era achitat, s-a constatat neîntemeiată reținerea prev. art. 289 C. pen. 1969, art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 republicată, art. 9 alin. (1) lit. b), c), art. 9 alin. (2) sau art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, referitor la infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 10 C. pen.

1969. Pentru această infracțiune, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării faptei în prev. art. 272 alin. (1) pct. 2, în urma renumerotării articolelor legii ulterior comiterii faptei. S-a apreciat că, nefiind cazul luării în considerare a principiului legii mai favorabile, era aplicabilă regula activității legii penale, conform art. 10 C. pen. 1969. Instanța a reținut că inculpatul nu a cerut continuarea procesului în baza art. 13 C. proc. pen. 1968. Prima instanță a reținut că rămâne de analizat, pe fond, existența infracțiunii și a vinovăției, doar în cazul, infracțiunii de delapidare. Sub acest aspect, în rechizitoriu s-au reținut următoarele acuzații: 1. Inculpatul R.O. și-ar fi însușit suma totală de 12.457.968.720 ROL pe care aparent a achitat-o coinculpatului V.M.

ca preț al autobazei din Voivozi, județul Bihor, vânzarea fiind fictivă. Instanța a constatat că, din actele dosarului a rezultat că, într-adevăr, precontractul de vânzare-cumpărare, din data de 6 februarie 2001, încheiat între V.M.C. și soția sa, E., în calitate de vânzători și SC R.T.S. SRL, prin reprezentant R.O., în calitate de cumpărător, cu privire la autobaza situată în satul Voievozi, comuna Popești, județul Bihor, era fictiv și prețul trecut în act nu a fost încasat de vânzători. Drept dovadă au stat împrejurările că, în timp ce prețul aparent al precontractului era de 10 miliarde de ROL, V.M. cumpărase cu o zi înainte autobaza de la coinculpatul H.M. cu 280 de milioane de ROL, conform contractului aflat în copie la dosarul de urmărire penală; V.M.

era angajat al SC R.T.S. SRL în calitate de conducător auto; audiat la urmărire penală, a arătat că are cei 10 miliarde de ROL, dar „refuză să facă precizări unde se află"; în Cartea Funciară nu s-a mai operat transmiterea proprietății în favoarea cumpărătoarei. Instanța a mai reținut că, așa cum s-a arătat la pagina 18 din raportul de expertiză contabilă, suma totală ce s-a ridicat în fapt în baza acestui precontract din conturile SC R.T.S. SRL era de numai 10.284 miliarde de ROL. 2.Inculpatul și-ar fi însușit suma de 192 de milioane ROL pe care aparent a achitat-o ca preț al apartamentului din Târgu Mureș, str. 22 Decembrie 1989, nr. 11/5, cumpărat în data de 10 noiembrie 1999 de societate de la martorii H.E.

și H.Eb. Instanța a reținut, din coroborarea declarației martorului H.E. și constatărilor din expertiza contabilă că suma de 192 de milioane de ROL a fost în realitate plătită în contul martorului. Prin urmare, nu a fost delapidată de inculpat. înțelegerea în baza căreia apartamentul a fost cedat numitului D.P. nu a făcut obiectul prezentului dosar, decât în ce privea efectele fiscale ale situației ivite, avute în vedere în cererea de despăgubiri formulată de organele fiscale. 3.Inculpatul și-ar fi însușit suma de 535 milioane ROL pe care aparent a achitat-o ca preț al unui autocamion, marca S, cumpărat de SC R.T.S. SRL de la martorul G.Ș. Instanța a reținut că, potrivit expertizei contabile, inculpatul R.O.

a dispus plăți în această sumă drept preț al autocamionului, dar că acest autovehicul nu era evidențiat în patrimoniul SC R.T.S. SRL Chiar și vânzătorul G.Ș., ascultat în calitate de martor, a arătat că nu a deținut și nu a vândut niciodată un asemenea autocamion. Rezultă că vânzarea era fictivă și că inculpatul R.O. și-a însușit suma indicată drept preț. Martorul menționat a susținut că banii i-au fost dați de inculpat cu titlu de restituire a unui împrumut pe care i-l acordase, ceea ce nu a modificat prin nimic constatarea că banii societății au fost folosiți în interes propriu de inculpat. Justificarea că inculpatul folosise împrumutul în interesul societății nu a fost susținută prin nicio probă sau indiciu.

4.Inculpatul și-ar mai fi însușit suma de 800 de milioane de ROL pe care aparent a achitat-o ca preț al unui autotractor cu numărul de înmatriculare XX cumpărat de SC R.T.S. SRL de la martorul V.M. Instanța a reținut că, potrivit expertizei contabile, autotractorul era proprietatea SC F.T. SRL și că nu s-a regăsit în patrimoniul SC R.T.S. SRL, iar potrivit declarației martorului V.M., nu a vândut acest autovehicul către SC R.T.S. SRL și nu a încasat nicio sumă de la societate. Inculpatul a recunoscut, în declarația dată, că vânzarea nu s-a mai efectuat, că a ridicat suma de 800 de milioane de ROL din contul societății, dar a arătat că a folosit-o în diverse scopuri, în interesul societății. Cum în realitate suma a fost ridicată de inculpat în baza unui act fals, instanța a reținut ca suficient probat că a folosit-o în interes propriu.

5.Inculpatul și-ar fi însușit motorină în valoare de 1.339.975.147 ROL, cumpărată de SC R.T.S. SRL de la SC B. & B. SRL Cluj-Napoca. Instanța a reținut ca probată și această acuzație, întrucât, deși în contabilitatea SC R.T.S. SRL era evidențiată plata motorinei, plată confirmată prin constatările din procesul-verbal din data de 14 decembrie 2001 întocmit de IPJ Cluj, cu ocazia controlului efectuat la SC B. & B. SRL nu s-a justificat prin niciun act recepția efectivă a motorinei de către societate. Martorul B.I., administratorul societății furnizoare, a arătat că marfa nu i-a fost restituită, deci a rezultat că a fost folosită sau valorificată în interes propriu de inculpat. 6. Inculpatul ar fi ridicat în numerar din conturile societății, în perioada august 1998 - iunie 2001, sume de bani în valoare totală de 8,346 miliarde de ROL.

însușirea în interes propriu a sumei ar rezulta din aceea că dispozițiile de plată au fost neregulat întocmite, iar cheltuirea banilor avansați nu a fost justificată. Instanța a reținut că, potrivit expertizei contabile, fiind vorba despre o societate privată, administratorul ei putea ridica cu titlu de avans de trezorerie sume de bani fără vreun plafon și fără vreun termen de restituire. Cheltuirea sumelor de bani nefiind justificată și fiind cunoscută conduita inculpatului raportat la banii societății, din starea de fapt descrisă la punctele precedente, s-a putut face presupunerea că, cel puțin în parte, banii au fost folosiți în interes propriu. După cum era probabil că, cel puțin în parte, au fost folosiți în interesul societății, nefiind de conceput ca o societate comercială să activeze circa trei ani fără cheltuirea vreunei sume în bani lichizi.

Esențial a fost că, nefiind indicate, ca în cazul punctelor de mai sus, tranzacții concrete în care au fost folosite cele 8,346 miliarde de ROL, i-a fost imposibil instanței să stabilească cu certitudine dacă și cât din această sumă a fost delapidată de inculpat. Existând această îndoială, instanța a reținut acuzația de delapidare, sub acest punct, ca neprobată. Instanța de fond a mai precizat că în rechizitoriu s-au menționat și alte operațiuni fictive decât cele indicate mai sus, referitoare la închirierea autobazei M., achiziționarea unor mijloace fixe (autovehicule), cumpărarea de motorină de la SC A.T. SRL Crișeni etc. Aceste operațiuni nu au servit, însă, însușirii unor sume de bani de către inculpat, ci majorării cheltuielilor contabile cu sume care în realitate nu au ieșit din conturile societății, ele fiind potrivit acuzării acte de evaziune fiscală.

În concluzie, însumând sumele reținute de instanță la punctele 1, 3, 4 și 5 de mai sus, instanța a reținut că, în perioada 1998 - 2001, în calitate de asociat și administrator al părții responsabile civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureș, în mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții infracționale, inculpatul R.O. și-a însușit în interes personal din gestiunea societății bani și motorină în valoare totală de 1.295.897 RON. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 215 1 alin. (2) C. pen. 1969. Examinând apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 371, art. 372 și art. 378 C. proc. pen. 1968, instanța de prim control judiciar le-a apreciat ca fiind nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în fața primei instanțe - s-a apreciat că hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit, respectiv încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunilor în privința cărora s-a împlinit termenul special al prescripției răspunderii penale, condamnarea inculpatului-apelant pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și stabilirea modalității de executare a pedepsei în regim de detenție. Totodată, sub aspectul laturii civile, prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și legală prin admiterea în parte a pretențiilor formulate.

Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de prim control judiciar a considerat că, din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în modalitatea descrisă. Asupra primului motiv, respectiv acela că inculpatul arestat în Italia nu a fost prezentat în fața instanței, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat următoarele: Din actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat în cauză din data de 20 octombrie 2001 până la data de 30 august 2004. După ce a fost pus în libertate, inculpatul a plecat în Italia, unde a fost arestat. Acesta a fost și motivul pentru care în privința inculpatului R.O. cauza s-a disjuns, întrucât autoritățile italiene nu au permis transferul inculpatului în România, cu toate că s-au făcut demersuri repetate în acest sens.

Inculpatul a fost audiat în cauză de către instanța de fond anterior disjungerii, iar după ce a fost arestat în Italia s-a încercat audierea lui prin intermediul videoconferinței, dar inculpatul, deși s-au efectuat toate demersurile tehnice necesare audierii prin această modalitate, a refuzat în ultimul moment să mai dea declarație. În apel, instanța l-a audiat pe inculpat prin comisie rogatorie. Prin urmare, s-a apreciat că nu este culpa instanței că inculpatul nu a putut fi adus la judecarea cauzei, întrucât era arestat într-o altă țară, respectiv în Italia, iar autoritățile italiene nu au dat curs cererii instanței de transfer a inculpatului în România. S-a constatat că, într-adevăr, dispozițiilor art. 314 C. proc.

pen. 1968 instituie regula prezenței la judecată a inculpatului deținut, însă de la această regulă există și o excepție care permite desfășurarea judecății în absența inculpatului aflat în stare de deținere, atunci când acesta este deținut pe teritoriul altui stat și când instrumentul internațional pertinent - care reprezintă dreptul special în materie și are o valoare supraordonată în raport cu dreptul intern, nu permite aducerea fizică sau virtuală a acuzatului la judecată, iar demersurile întreprinse de către instanță în acest sens s-au lovit de insucces. În prezenta cauză, Italia nu a ratificat al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală din 1959, iar autoritățile italiene nu au agreat apelarea la garanțiile de reciprocitate și au fost ferme în refuzul transferului temporar al inculpatului pe teritoriul României.

Audierea inculpatului prin videoconferință nu a avut loc din cauza refuzului inculpatului R.O. de a fi subiectul acestei forme de cooperare judiciară internațională. În aceste circumstanțe, instanța de prim control judiciar a apelat la ascultarea inculpatului prin comisie rogatorie. în plus, inculpatul a fost asistat și reprezentat pe tot parcursul judecății de un apărător ales. Prin urmare, inculpatul R.O. a avut posibilitatea rezonabilă și efectivă să-și expună și să-și susțină apărările în fața Tribunalului Mureș și a Curții de Apel Târgu Mureș. Față de cele menționate, s-a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca inculpatul să fie prezent la judecarea cauzei, astfel că acest motiv de apel nu a fost reținut de către instanța de prim control judiciar.

Atât la primă instanță cât și în apel, inculpatul a avut apărător ales, astfel că instanțele române i-au garantat inculpatului deplina exercitare a drepturilor procesuale. Analizând cel de-al doilea motiv de apel, s-a constatat că în cuprinsul răspunsului comunicat de I.T.M. Mureș (fila 84), se arată că inculpatul nu figurează cu contract individual de muncă la SC R.T.S. SRL în perioada 1998 - 2001. Însă, calitatea acestuia de asociat și administrator al societății rezultă din înscrisuri și nici nu a fost contestată. în această calitate, a exercitat o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat. Desfășurând în fapt activități de gestionare și de administrare a bunurilor societății pe care o conducea, inculpatul se încadrează în noțiunea de „funcționar" în sensul art. 147 alin. (2) C. pen.

1969 și este subiect activ al infracțiunii de delapidare. Deși se susține că infracțiunii îi lipsește latura obiectivă, în sensul că tranzacțiile comerciale au existat în realitate și retragerile în numerar s-au făcut pentru aprovizionarea societății, prima instanță a reținut în mod corect că inculpatul și-a însușit următoarele sume de bani: 10,284 miliarde ROL, sumă pe care aparent ar fi achitat-o coinculpatului V.M. ca preț al autobazei din Voievozi, județul Bihor, precontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 6 februarie 2001, fiind fictiv, iar prețul trecut în act nu a fost încasat de către vânzător, respectiv de către inculpatul V.M. și soția acestuia; 535 milioane (ROL), drept preț al autocamionului marca S., cumpărat de SC R.T.S.

SRL de la martorul G.Ș. (din actele dosarului rezultă că acest autocamion nu a fost evidențiat în patrimoniul SC R.T.S. SRL, iar martorul G.Ș. a declarat că nu a vândut niciodată un asemenea camion); 800 milioane ROL, drept preț al autocarului cu număr de înmatriculare "X" cumpărat de la SC R.T.S. SRL de la martorul V.M. (din actele dosarului rezultă că autocarul era proprietatea SC F.T. SRL, că acesta nu se regăsește în patrimoniul SC R.T.S. SRL, iar din declarația martorului V.M. rezultă că acesta nu a vândut nici un autocar și nici nu a primit vreo sumă de bani de la societatea administrată de coinculpat; de fapt, chiar inculpatul recunoaște că vânzarea nu s-a mai efectuat, iar suma de bani ridicată a folosit-o în alte scopuri); motorină în valoare de 1.339.975.147 ROL cumpărată de SC R.T.S.

SRL de la SC B. & B. SRL Cluj-Napoca (din actele dosarului rezultă că plata motorinei este evidențiată în contabilitatea SC R.T.S. SRL, martorul B.I., administratorul societății furnizoare, arătând că motorina i-a fost plătită de SC R.T.S. SRL; din documentele societății nu rezultă că s-au întocmit note de intrare-recepție, bonuri de consum sau procese-verbale de custodie pentru această motorină, fapt ce confirmă că aceasta a fost valorificată în interes personal de către inculpat). S-a apreciat că este dovedit faptul că inculpatul, în calitate de asociat și administrator la SC R.T.S. SRL, și-a însușit în interes personal, din gestiunea acestei societății, bani și motorină în valoare totală de 1.295.897 RON, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 215 alin. (2) C. pen.

1969 și, prin urmare, nu se impune achitarea acestuia. Analizând cererea de schimbare a încadrării juridice, în acord cu prima instanță, s-a reținut că, potrivit art. 275 (art. 281) din Legea nr. 31/1991, faptele prevăzute în titlul VIII al legii (contravenții și infracțiuni) dacă constituie - potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infracțiuni mai grave, se pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo. Prin urmare, s-a constatat că este nefondată cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prev. de art. 215 1 alin. (2) C. pen. 1969 în infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății, prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990, deoarece faptele inculpatului constituie o infracțiune mai gravă, respectiv infracțiunea de delapidare prev. de art. 215 1 alin. (2) C. pen.

1969. În privința celorlalte infracțiuni pentru care inculpatul a fost dedus judecății, în mod corect instanța de fond a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială, prev. de art. 124 C. pen. 1969 și, având în vedere că inculpatul, fiind audiat în apel prin comisie rogatorie, nu a solicitat continuarea procesului penal pentru aceste infracțiuni, s-a apreciat că soluția instanței de fond este la adăpost de orice critică sub acest aspect. De asemenea, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că instanța de fond a făcut o justă interpretare și o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. 1969, pedeapsa aplicată fiind bine individualizată, în raport de circumstanțele reale ale cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului, astfel încât s-a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei pentru comiterea infracțiunii de delapidare.

Cu privire la apelul părții civile, instanța de prim control judiciar a apreciat că nici acesta nu este fondat. Partea civilă a solicitat plata sumei de 15.040,3 RON, ce reprezintă diferența între suma solicitată și cea acordată de instanța de fond. În mod corect a reținut tribunalul, având în vedere expertiza contabilă efectuată în cauză, că inculpatul datorează bugetului de stat suma de 156.353,9 RON, celelalte pretenții solicitate excedând cadrului procesului penal, astfel că acest motiv de apel nu poate fi reținut. În plus, în apel, partea civilă nu a solicitat administrarea altor probe care să înlăture concluziile expertului contabil. Nici motivul de apel privind acordarea de dobânzi și penalități nu este fondat, întrucât prima instanța a obligat inculpatul la plata acestor accesorii, în conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 11/1996 corespunzătoare în prezent cu art. 119, art. 120 din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Analizând cererea formulată de N. SPRL privind înlocuirea custodelui, văzând că nu s-a indicat o altă persoană fizică sau juridică, care să își exprime acordul de preluare în custodie a bunurilor sechestrate, ținând seama și de stadiul procesual, Curtea a apreciat-o ca fiind o cerere nefondată. De asemenea, pe lângă stadiul procesual al cauzei, ținând seama și de scopul măsurii asigurătorii instituite, a fost respinsă și cererea părții civile de încuviințare a valorificării de îndată a bunurilor sechestrate. Față de cele menționate, prin Decizia penală nr. 59/A din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. 1968, a respins, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul R.O. și partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva Sentinței penale nr. 68 din 17 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș. A fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de lichidatorul judiciar N. SPRL Târgu Mureș de înlocuire a sa din calitatea de custode a bunurilor mobile sechestrate asigurător în prezenta cauză. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș privind autorizarea de către instanță a valorificării de îndată a bunurilor mobile sechestrate.

În baza art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen. 1968, au fost obligați apelanții la 500 RON cheltuieli judiciare în apel (fiecare câte 250 RON). Împotriva Deciziei penale nr. 59/A din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs inculpatul R.O., partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL. În cuprinsul memoriului depus la dosar, recurentul inculpat R.O. a arătat că nu avea calitatea de salariat în perioada în care se susține că ar fi comis infracțiunile, motiv pentru care nu este îndeplinită condiția referitoare la subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 215 1 C. pen.

1969. Chiar dacă în prezent, conform art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 308 C. pen., infracțiunea de delapidare se aplică și altor persoane (chiar neremunerate) care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, inculpatul a apreciat că aceste prevederi nu pot fi aplicate retroactiv, nefiind în vigoare la data comiterii faptei. Astfel, potrivit art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 și anume infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății. Totodată, având în vedere limitele de pedeapsă ale acestei infracțiuni (6 luni - 3 ani), a solicitat să se constate în temeiul art. 11 alin. (2) lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc.

pen. 1968, cu aplicarea art. 122 alin. (1) lit. b) și art. 127 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., că fapta este prescrisă, urmând a se dispune încetarea procesului penal, nesolicitând continuarea acestuia. În ceea ce privește latura civilă, s-a solicitat să fie lăsată nesoluționată acțiunea civilă. Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 12 și pct. 17 2 C. proc. pen. 1968. Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, prin memoriul depus la dosar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. 1968, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, rejudecând, să se dispună repararea integrală a pagubei materiale cauzată prin admiterea, în totalitate, a acțiunii civile a Agenției Naționale de Administrare Fiscală D.G.R.F.P.

Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, prin obligarea inculpatului R.O., la plata sumei de 15.040,3 RON (reprezentând prejudiciul cauzat și neacoperit), la care să se adauge dobânzile și penalitățile de întârziere, până la data stingerii efective a sumei datorate, conform O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor bugetare, aplicabile în speță, precum și corespunzătoare dispozițiilor art. 119 și art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Agenția Națională de Administrare Fiscală D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș a menționat că s-a constituit parte civilă cu suma de 402.021 lei. Scăzând suma de 230.626,8 RON, reprezentând totalul plăților efectuate pe parcursul procesului penal, a rămas o diferență de plată de 171.394,2 RON, reprezentând prejudiciul neacoperit în cauză.

Prin Sentința penală nr. 68 din 17 mai 2010 a Tribunalului Mureș, instanța de fond a acordat despăgubiri în sumă de 156.353,9 RON, astfel încât, raportat la diferența de acoperit, rămâne un rest de plată de 15.040,3 RON la care trebuie să se adauge dobânzile și penalitățile de întârziere, până la data stingerii efective a sumei datorate, conform O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, aplicabile în speță, corespunzătoare dispozițiilor art. 119 și art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL, prin motivele de recurs formulate, a solicitat rejudecarea Cererilor nr. 626 din 7 mai 2012 și nr. 600 din 14 mai 2013, desemnarea unui nou custode cu privire la cele opt bunuri mobile aflate sub sechestru asigurător în procesul penal în favoarea părții civile Statul Român prin M.F.P.

- ANAF - DGFP Mureș, ca urmare a radierii din registrul comerțului, la data de 6 august 2012, a fostului custode - SC R.T.S. SRL - în faliment, precum și obligarea custodelui desemnat de a prelua în pază cele opt bunuri mobile aflate sub sechestru asigurător, pe bază de proces-verbal de predare-primire care ar urma să fie încheiat cu fostul custode SC R.T.S. SRL - în faliment, prin fostul lichidator judiciar N. SPRL. S-a apreciat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire Cererea nr. 626 din 7 mai 2012, reiterată și completată prin Cererea nr. 600 din 14 mai 2013, care a fost depusă la dosarul cauzei aflat în rejudecare la instanța de apel pentru termenul din data de 17 mai 2013. S-a arătat că prin Cererea nr. 626 din 7 mai 2012 s-a solicitat să se desemneze un custode cu privire la cele opt bunuri mobile aflate sub sechestru asigurător în procesul penal în favoarea părții civile Statul Român prin M.F.P.

- ANAF - DGFP Mureș, precum și să se dispună obligarea custodelui desemnat de a prelua în pază cele opt bunuri mobile aflate sub sechestru asigurător, pe bază de proces-verbal de predare-primire care ar urma să fie încheiat cu fostul custode SC R.T.S. SRL - în faliment, prin fostul lichidator judiciar N. SPRL. Prin Cererea nr. 600 din 14 mai 2013, care a fost depusă la dosarul cauzei aflat în rejudecare pentru termenul din data de 17 mai 2013, s-a solicitat rejudecarea, cu maximă celeritate și în mod favorabil, Cererea nr. 626 din 7 mai 2012, urmând a se dispune predarea cu maximă urgență a celor opt bunuri mobile sechestrate, fie în grija directă și nemijlocită a părții civile Statul Român prin M.F.P.

- ANAF - DGFP Mureș, fie în grija unui alt custode desemnat. Totodată, s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la înscrisurile depuse în dosarul de rejudecare a apelurilor prin Cererea nr. 600 din 14 mai 2013. Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385 9 pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen. 1968. Prin Încheierea din data de 13 mai 2015, Înalta Curte a dispus efectuarea demersurilor necesare în vederea audierii, prin videoconferință, a recurentului inculpat R.O. Ulterior, prin încheierea din data de 24 iunie 2014, raportat la înscrisurile depuse la dosar cu privire la faptul că cererea de asistență judiciară internațională adresată Parchetului Curții de Apel din Milano a fost redirecționată către Parchetul Curții de Apel din Roma pentru competență teritorială, cu mențiunea că recurentul inculpat R.O.

a fost eliberat la data de 20 decembrie 2013 din Penitenciarul Vigevano, s-a revenit asupra dispozițiilor privind cererea de asistență juridică internațională în ceea ce-l privește pe inculpat, în sensul audierii acestuia prin videoconferință, având în vedere că se afla în stare de libertate. La termenul din 9 septembrie 2014, Înalta Curte, din oficiu, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen. (1968), în raport de împrejurarea că inculpatul era arestat la data soluționării apelului, instanța de apel nefăcând niciun demers în faza celui de-al doilea ciclu procesual în acest sens, caz de casare ce a fost pus în discuție cu ocazia dezbaterilor, la data de 21 octombrie 2014. Analizând decizia recurată atât din perspectiva criticilor formulate cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. 1968, Înalta Curte constată următoarele: Având în vedere că în cursul soluționării recursului a intrat în vigoare un nou Cod de procedură penală, în cauză sunt incidente dispozițiile tranzitorii ale art. 12 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Drept urmare, față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 2 decembrie 2013, în speță sunt aplicabile prevederile C. proc.

pen. 1968, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013. Prin legea anterior menționată s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. Astfel, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile, analizând exclusiv dacă.

din punctul de vedere al legalității, hotărârea atacată este corespunzătoare. În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel). Conform dispozițiilor art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. 1968, instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 C. proc. pen. 1968, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., se iau în considerare din oficiu. Se constată că recursurile au fost exercitate în termen legal și au fost motivate cu respectarea dispozițiilor art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. 1968, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În ceea ce privește recursul declarat de recurentul inculpat R.O., Înalta Curte constată următoarele: Atât recurentul inculpat, prin motivele scrise, cât și apărătorul desemnat din oficiu pentru acesta, prin concluziile formulate la momentul dezbaterilor, au solicitat să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, nesolicitând continuarea procesului penal, motiv pentru care va fi analizată cu prioritate această apărare.

Astfel, se observă că pedeapsa prevăzută de lege la momentul comiterii faptei, perioada 1998 - 2001, pentru infracțiunea de delapidare (art. 215 1 alin. (2) C. pen. 1969) este închisoarea de la 10 la 20 de ani. Conform noului C. pen., faptele inculpatului, constând în aceea că în perioada 1998 - 2001, în calitate de asociat și administrator al părții responsabile civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureș, în mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții infracționale, și-a însușit în interes personal din gestiunea societății bani'' și motorină în valoare totală de 1.295.897 ROL, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută în art. 295, fiind sancționată în forma tip cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Având în vedere că în perioada săvârșii infracțiunii, inculpatul a îndeplinit funcția de administrator al SC R.T.S. SRL Târgu Mureș, în cauză devin aplicabile prevederile art. 308 C. pen., în conformitate cu care dispozițiile art. 289 - 292, 295, 297 - 301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice. În situația în care fapta nu este săvârșită de un funcționar public, aceasta prezintă un grad de pericol social generic mai redus, în raport cu cel al infracțiunii-tip, astfel încât art. 308 C. pen.

reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 C. pen. În acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime, rezultând limite cuprinse între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni. La încadrarea juridică în baza noului C. pen. nu pot fi reținute și prevederile art. 309 referitoare la producerea unor consecințe deosebit de grave, care ar majora limitele de pedeapsă cu 1/2, întrucât limita sumei de la care se rețin astfel de consecințe este de 2.000.000 RON, potrivit art. 183 C. pen. ori în speță prejudiciul reținut în sarcina inculpatului este de 1.295.897 RON, nedepășind limita prevăzută de lege. Având în vedere că inculpatul a săvârșit la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de delapidare, însă prima instanță nu a reținut dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen.

1969, instanța de recurs nu poate face aplicarea acestor dispoziții în recursul inc