ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2953/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2953/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

Decizia penală nr. 4211 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție în Dosarul nr. 496.1/102/2009, au fost admise recursurile

declarate de inculpatul R.O., de partea civilă ANAF prin DGFP Mureș și de

partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureș împotriva Deciziei

penale nr. 46/A din 25 mai 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, a fost casată

integral decizia atacată și cauza a fost trimisă spre rejudecare Curții de Apel

Târgu Mureș.

În

motivarea deciziei, instanța supremă a dispus administrarea de probe pentru a

se stabili dacă inculpatul a avut calitatea de salariat al societății

comerciale, dar și să verifice toate criticile invocate în fața Înaltei Curți

de Casație și Justiție.

Cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș la data de 25 aprilie

2013 sub nr. 496.1/102/2009*.

Lichidatorul

judiciar N. SPRL a solicitat schimbarea custodelui cu privire la bunurile

asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător.

Partea

civilă ANAF, prin reprezentant, a solicitat autorizarea valorificării de îndată

a imobilelor sechestrate.

În

rejudecarea apelurilor s-au depus înscrisuri și a fost asigurată asistența

juridică prin apărător ales.

Analizând

cauza, instanța de apel a constatat că prin cererile înregistrate pe rolul

Curții de Apel Târgu Mureș sub nr 496.1/102/2009 la data de 14 iunie 2010,

inculpatul R.O. și partea civilă Statul Român - ANAF - prin DGFP Mureș au

declarat apel împotriva Sentinței penale nr. 68 din 17 mai 2010 pronunțată de

Tribunalul Mureș.

În

motivare, inculpatul a solicitat desființarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei spre rejudecare, invocând dispozițiile art. 314 C. proc. pen. 1968, în

sensul că nu a fost adus în fața primei instanțe, deși prezența sa era

obligatorie, fiind arestat în Italia. S-a mai solicitat schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de delapidare în infracțiunea prev. de art. 266 alin.

(1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată și încetarea procesului penal ca

urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Partea

civilă a solicitat desființarea sentinței și în rejudecare, obligarea

inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata pretențiilor

civile în cuantumul în care au fost solicitate, precum și la plata dobânzilor

și penalităților de întârziere.

Analizând

actele și lucrările dosarului, instanța de apel a reținut următoarea situație

de fapt:

Prin

Sentința penală nr. 68 din 17 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș, în baza

art. 334 C. proc. pen. 1968 a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei din infracțiunea de delapidare prev. de art. 215

1

alin. (2) C. pen. 1969 în infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor

societății prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 sau de art.

272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

A

fost admisă, cu privire la infracțiunea de delapidare, cererea formulată de

inculpat, prin apărător, de aplicare a prevederilor art. 19 din Legea nr.

682/2002 referitoare la reducerea la jumătate a limitelor pedepselor.

A

fost condamnat inculpatul R.O. pentru infracțiunea de delapidare prev. de art.

215

1

alin. (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr.

682/2002 la pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a

interzicerii pe o durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b), c) C. pen. 1969.

În

temeiul art. 88 C. pen. 1969 s-a scăzut din durata pedepsei închisorii perioada

reținerii pe 24 de ore din data de 19 octombrie 2001 și durata arestării din

data de 20 octombrie 2001 până în data de 30 august 2004.

În

conformitate cu prev. art. 71 C. pen. 1969 i-au fost interzise inculpatului, pe

durata executării pedepsei principale, drepturile prev. de art. 64 lit. a), b),

c) C. pen. 1969.

În

baza art. 334 C. proc. pen. 1968 a fost schimbată încadrarea juridică a

faptelor din infracțiunile de fals și evaziune fiscală, prev. de art. 40 din

Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și de art. 13 din

Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 într-o singură

infracțiune, de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 13 C. pen. 1969, constatând

neîntemeiată reținerea prev. art. 289 C. pen. 1969, art. 11 lit. c) din Legea

nr. 87/1994 republicată, art. 9 alin. (1) lit. b), c), art. 9 alin. (2) sau

art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. 1968 s-a

dispus încetarea procesului penal față de inculpatul R.O. privitor la această

infracțiune, ca urmare a prescrierii răspunderii penale.

În

baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. 1968 s-a

dispus încetarea procesului penal față de inculpatul R.O. pentru infracțiunea

de folosire cu rea-credință a bunurilor societății prev. de art. 266 alin. (1)

pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 10 C. pen. 1969 ca urmare a

prescrierii răspunderii penale, constatându-se neîntemeiată reținerea prev.

art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În

baza art. 14 alin. (3) lit. b), art. 346 C. proc. pen. 1968 a fost obligat

inculpatul R.O. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL prin

lichidator N. SPRL la plata în favoarea părții civile Statul Român prin ANAF

prin DGFP Mureș, a sumei de 156.353,9 RON) reprezentând TVA și impozit pe

profit datorate, cu majorări de întârziere calculate de la termenele la care

plățile taxelor și impozitelor erau scadente până la data deschiderii

procedurii falimentului SC R.T.S. SRL, 14 ianuarie 2009.

Au

fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții civile.

În

baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. 1968, a fost menținut sechestrul

asigurător instituit asupra bunurilor părții responsabile civilmente SC R.T.S.

SRL prin ordonanța din 26 octombrie 2001 și Procesul-verbal din data de 5 decembrie

2001, acte emise de I.P.J. Mureș în cursul urmăririi penale în prezenta cauză,

exceptând imobilul cu privire la care s-a dispus anularea sechestrului prin

Încheierea pronunțată în data de 24 iunie 2009 în prezenta cauză.

În

baza art. 168 C. proc. pen. 1968, a fost respinsă ca lipsită de interes

plângerea împotriva măsurii asigurătorii formulată de petentul R.L., în nume

propriu, și în calitate de asociat al SC R.T.S. SRL

În

baza art. 168 C. proc. pen. 1968 și art. 600 alin. (4) C. proc. civ. au fost

înlocuiți, în calitate de custozi ai bunurilor sechestrate arătate în

Încheierea din data de 9 octombrie 2009 pronunțată în prezentul dosar și în

Procesul-verbal de sechestru din data de 5 decembrie 2001, emis de IPJ Mureș,

lichidatorul judiciar N. SPRL și petentul R.L. cu partea responsabilă

civilmente SC R.T.S. SRL prin lichidatorul judiciar N. SPRL și a fost respinsă

ca neîntemeiată cererea de remunerare formulată de lichidator.

În

baza art. 14 alin. (3) lit. a), art. 348 C. proc. pen. 1968 s-a dispus anularea

următoarelor înscrisuri:

-

facturile seria BHACA nr. X din 30 septembrie 2000, seria BHACA nr. X1 din 30

septembrie 2000, seria BHACB nr. X din 30 aprilie 2001, seria BHACB nr. X1 din

30 aprilie 2001, seria BHACB nr. X2 din 30 aprilie 2001, seria BHACA nr. X din

30 octombrie 2000, seria BHACA nr. X din 30 noiembrie 2000, seria BHACA nr. X

din 28 decembrie 2000, emise de SC M. SA Voivozi și înregistrate în

contabilitatea SC R.T.S. SRL;

-

contractul de închiriere încheiat între cele două societăți la data de 1

februarie 2000 și înregistrat în contabilitatea SC R.T.S. SRL la nr. 24 din 11

februarie 2000;

-

contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului marca Român cu numărul de

înmatriculare XX încheiat la data de 17 octombrie 2000 între numitul V.M., în

calitate de cumpărător și partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL, în

calitate de vânzător.

În

baza art. 7 și 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus a se trimite

Oficiului Registrului Comerțului Mureș un extras de pe dispozitiv, după rămânerea

definitivă a hotărârii, în vederea înregistrării condamnării inculpatului R.O.

pentru infracțiunea de delapidare.

În

conformitate cu prevederile art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. 1969 s-a dispus

confiscarea de la inculpatul R.O., în favoarea statului, a sumei de 1 295 897

RON.

În

baza art. 191 alin. (1), art. 192 alin. (3) C. proc. pen. 1968 a fost obligat

inculpatul R.O. să plătească statului suma de 1.100 de RON cu titlu de

cheltuieli judiciare.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș înregistrat la

Tribunalul Mureș sub nr. 1752/286/2002 s-a dispus trimiterea în judecată în

stare de arest preventiv a inculpatului R.O., cetățean italian, pentru săvârșirea

infracțiunilor de prevăzute de art. 215

1

alin. (2) C. pen. 1969 cu

aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. 1969 - delapidare, art. 13 din Legea nr.

87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 - evaziune fiscală, art. 40

din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 - fals și

art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen. 1969 - folosire cu rea credință a bunurilor societății.

Prin

același rechizitoriu s-a dispus și trimiterea în judecată, în stare de arest

preventiv, a inculpatului H.M.V. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. 1969, complicitate la fals și complicitate la evaziune fiscală,

prev. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și de art. 26 C. pen. 1969 raportat la

art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969,

evaziune fiscală prev. de art. 12 Legea nr. 87/1994, de art. 14 din Legea nr.

87/1994, bancrută frauduloasă prev. de art. 276 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

31/1990, fals intelectual prev. art. 289 C. pen. 1969, delapidare prev. de art.

215

1

alin. (1) C. pen. 1969 și folosire cu rea-credință a bunurilor

societății prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

De

asemenea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în

judecată a inculpatului V.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în

înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. 1969, complicitate la fals și complicitate la evaziune fiscală,

prev. de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și de art. 26 C. pen. 1969 raportat la

art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și a

inculpatei L.E.A. pentru infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 40 din

Legea nr. 82/1991.

Față

de inculpatul R.O. s-a dispus disjungerea cauzei la termenul de judecată din 6

martie 2009, formându-se Dosarul nr. 496/102/2009.

În

motivarea rechizitoriului s-a arătat, cu privire la inculpatul R.O., că în

perioada 1998 - 2001, în calitate de asociat și administrator al părții

responsabile civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureș, în mod repetat și în

realizarea aceleiași rezoluții infracționale, și-a însușit în interes personal

și în detrimentul societății suma de 24.061.973.710 ROL prin încheierea unor

contracte fictive și ridicări nejustificate de avansuri din trezorerie.

Totodată,

inculpatul R.O., în aceeași calitate, în perioada 1998 - 2001, nu a înregistrat

în contabilitate activități comerciale și a dispus înregistrarea unor

operațiuni comerciale fictive, în acest fel sustrăgându-se de la plata

impozitelor și a taxelor cuvenite statului cu suma totală de 1.563.539.763 ROL.

În

aceeași calitate și aceeași perioadă, inculpatul a întocmit și a dispus

înregistrarea în contabilitate a unor documente contabile nereale, denaturând

astfel cheltuielile și veniturile contabile ale societății.

În

lunile iulie și august 2001, în aceeași calitate, inculpatul R.O. a făcut

împotriva intereselor societății, două plăți, una în sumă de 1.058.000.000 ROL

către SC R. SRL Voievozi și cealaltă în cuantum de 893.700.000 ROL către SC

A.T. SRL Crișeni.

Inculpatul

R.O. a fost ascultat anterior disjungerii cauzei și a arătat, cu privire la

actele de delapidare, că tranzacțiile reclamate ca fictive au fost în realitate

operațiuni reale de vânzare-cumpărare, iar avansurile luate din trezorerie au

fost folosite în interesul societății. Referitor la faptele de evaziune fiscală

și fals în contabilitate, a arătat că nu cunoaște detalii asupra modului cum

s-ar fi majorat nejustificat cheltuielile, exceptând tranzacțiile fictive asupra

cărora s-a referit conform celor de mai sus. Referitor la cele două plăți ce ar

fi fost făcute în detrimentul SC R.T.S. SRL, către societățile R. și A., a

arătat că a cumpărat servicii, respectiv bunuri, în interesul societății, cu

sumele indicate în rechizitoriu.

Pe

parcursul cercetării judecătorești, anterior disjungerii cauzei, s-au mai

administrat următoarele probe: declarațiile coinculpaților H.M., V.M. și L.E.,

declarațiile martorilor L.L., C.F., P.I. și V.M., C.P., J.M., G.Ș., P.A. și

N.L., C.A., B.I., P.A., H.A., M.E., S.V. și K.Ș., listing-uri ale SC M. și SC

R., raportul de expertiză medico-legală, cazierul inculpatului R.O., o adresă

emisă de B.R.D. cu privire la specimene de semnătură, expertiză contabilă și

răspunsul la obiecțiunile la expertiza contabilă, declarațiile martorilor S.A.,

S.S., B.F. și S.E., copii de pe declarațiile inculpaților H.M. și R.O. în

dosarul de la P.N.A. privitor la numitul M.M., adrese ale A.V.A.S., SC R. și

I.T.M. Bihor, care arată că nu dețin contractul de muncă al martorului K.Ș.,

rechizitoriul cu privire la numitul M.M. și s.p. 201/2004 a Tribunalului Alba,

certificatul de deces al inculpatului V.M., adrese ale DGFP Mureș cu privire la

impozitele restante ale SC R.T.S. SRL, acte depuse de această societate, listing

referitor la aceeași societate, o adresă a Trezoreriei cu privire la plățile

făcute de SC R.T.S. SRL.

Din

analiza probelor menționate, precum și a celor din dosarul de urmărire penală,

instanța a reținut că, prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată

pentru fapte petrecute până în luna septembrie 2001. Pentru infracțiunile

pedepsite de lege cu închisoarea de cel mult 5 ani, pentru care se aplică

termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. 1969, având în vedere

prescripția specială prevăzută de art. 124 C. pen. 1969, răspunderea penală se

prescrie după trecerea a 7 ani și jumătate de la data comiterii lor. Cu privire

la aceste infracțiuni, exercitarea acțiunii penale era la acel moment

împiedicată.

Ca

urmare, instanța, după ce cu privire la o serie de infracțiuni s-a pronunțat și

asupra schimbărilor de încadrare juridică puse în discuție la mai multe termene

de judecată, a dispus încetarea procesului penal referitor la o parte dintre

infracțiunile care fac obiectul judecății, în baza art. 11 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. 1968, astfel: referitor la

infracțiunile de fals și evaziune fiscală, prev. de art. 40 din Legea nr.

82/1991 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și de art. 13 din Legea nr.

87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969. Cu privire la aceste

infracțiuni, s-a procedat mai întâi, în baza art. 334 C. proc. pen. 1968, la

schimbarea încadrării juridice într-o singură infracțiune, de evaziune fiscală,

prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

1969 și art. 13 C. pen. 1969.

În

acest sens, prin Decizia nr. 4 din 21 ianuarie 2008, Înalta Curte de Casație și

Justiție - Secțiile Unite a decis că fapta de omisiune în tot sau în parte, ori

evidențierea, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor

comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori evidențierea în actele

contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază

operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, constituie

infracțiunea complexă de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

b) și c) din Legea nr. 241/2005 (fost art. 11 lit. c), fost art. 13 din Legea

nr. 87/1994), nefiind incidente dispozițiile art. 43 (fost art. 37, fost art.

40) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilității, raportat la art. 289 C. pen.

1969, aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii

obiective a infracțiunii de evaziune fiscală.

Raportat

la aceeași decizie, instanța a constatat neîntemeiată schimbarea încadrării

juridice pusă în discuție din oficiu, în sensul reținerii art. 289 C. pen.

intervenite, dintre care legea veche prevede pedeapsa cea mai mică și de

împrejurarea că prejudiciul reclamat de organele fiscale nu era achitat, s-a

constatat neîntemeiată reținerea prev. art. 289 C. pen. 1969, art. 11 lit. c)

din Legea nr. 87/1994 republicată, art. 9 alin. (1) lit. b), c), art. 9 alin.

(2) sau art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005, referitor la infracțiunea de

folosire cu rea-credință a bunurilor societății prev. de art. 266 alin. (1)

pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 10 C. pen. 1969. Pentru această

infracțiune, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării faptei în prev.

art. 272 alin. (1) pct. 2, în urma renumerotării articolelor legii ulterior

comiterii faptei. S-a apreciat că, nefiind cazul luării în considerare a

principiului legii mai favorabile, era aplicabilă regula activității legii

penale, conform art. 10 C. pen. 1969.

Instanța

a reținut că inculpatul nu a cerut continuarea procesului în baza art. 13 C.

proc. pen. 1968.

Prima

instanță a reținut că rămâne de analizat, pe fond, existența infracțiunii și a

vinovăției, doar în cazul, infracțiunii de delapidare.

Sub

acest aspect, în rechizitoriu s-au reținut următoarele acuzații:

1.

Inculpatul R.O. și-ar fi însușit suma totală de 12.457.968.720 ROL pe care

aparent a achitat-o coinculpatului V.M. ca preț al autobazei din Voivozi, județul

Bihor, vânzarea fiind fictivă.

Instanța

a constatat că, din actele dosarului a rezultat că, într-adevăr, precontractul

de vânzare-cumpărare, din data de 6 februarie 2001, încheiat între V.M.C. și

soția sa, E., în calitate de vânzători și SC R.T.S. SRL, prin reprezentant

R.O., în calitate de cumpărător, cu privire la autobaza situată în satul

Voievozi, comuna Popești, județul Bihor, era fictiv și prețul trecut în act nu

a fost încasat de vânzători. Drept dovadă au stat împrejurările că, în timp ce

prețul aparent al precontractului era de 10 miliarde de ROL, V.M. cumpărase cu

o zi înainte autobaza de la coinculpatul H.M. cu 280 de milioane de ROL,

conform contractului aflat în copie la dosarul de urmărire penală; V.M. era

angajat al SC R.T.S. SRL în calitate de conducător auto; audiat la urmărire

penală, a arătat că are cei 10 miliarde de ROL, dar „refuză să facă precizări

unde se află"; în Cartea Funciară nu s-a mai operat transmiterea

proprietății în favoarea cumpărătoarei.

Instanța

a mai reținut că, așa cum s-a arătat la pagina 18 din raportul de expertiză

contabilă, suma totală ce s-a ridicat în fapt în baza acestui precontract din

conturile SC R.T.S. SRL era de numai 10.284 miliarde de ROL.

2.Inculpatul

și-ar fi însușit suma de 192 de milioane ROL pe care aparent a achitat-o ca

preț al apartamentului din Târgu Mureș, str. 22 Decembrie 1989, nr. 11/5,

cumpărat în data de 10 noiembrie 1999 de societate de la martorii H.E. și H.Eb.

Instanța

a reținut, din coroborarea declarației martorului H.E. și constatărilor din

expertiza contabilă că suma de 192 de milioane de ROL a fost în realitate

plătită în contul martorului. Prin urmare, nu a fost delapidată de inculpat.

înțelegerea în baza căreia apartamentul a fost cedat numitului D.P. nu a făcut

obiectul prezentului dosar, decât în ce privea efectele fiscale ale situației

ivite, avute în vedere în cererea de despăgubiri formulată de organele fiscale.

3.Inculpatul

și-ar fi însușit suma de 535 milioane ROL pe care aparent a achitat-o ca preț

al unui autocamion, marca S, cumpărat de SC R.T.S. SRL de la martorul G.Ș.

Instanța

a reținut că, potrivit expertizei contabile, inculpatul R.O. a dispus plăți în

această sumă drept preț al autocamionului, dar că acest autovehicul nu era

evidențiat în patrimoniul SC R.T.S. SRL Chiar și vânzătorul G.Ș., ascultat în

calitate de martor, a arătat că nu a deținut și nu a vândut niciodată un

asemenea autocamion.

Rezultă

că vânzarea era fictivă și că inculpatul R.O. și-a însușit suma indicată drept

preț. Martorul menționat a susținut că banii i-au fost dați de inculpat cu

titlu de restituire a unui împrumut pe care i-l acordase, ceea ce nu a

modificat prin nimic constatarea că banii societății au fost folosiți în

interes propriu de inculpat. Justificarea că inculpatul folosise împrumutul în

interesul societății nu a fost susținută prin nicio probă sau indiciu.

4.Inculpatul

și-ar mai fi însușit suma de 800 de milioane de ROL pe care aparent a achitat-o

ca preț al unui autotractor cu numărul de înmatriculare XX cumpărat de SC

R.T.S. SRL de la martorul V.M.

Instanța

a reținut că, potrivit expertizei contabile, autotractorul era proprietatea SC

F.T. SRL și că nu s-a regăsit în patrimoniul SC R.T.S. SRL, iar potrivit

declarației martorului V.M., nu a vândut acest autovehicul către SC R.T.S. SRL și

nu a încasat nicio sumă de la societate. Inculpatul a recunoscut, în declarația

dată, că vânzarea nu s-a mai efectuat, că a ridicat suma de 800 de milioane de

ROL din contul societății, dar a arătat că a folosit-o în diverse scopuri, în

interesul societății. Cum în realitate suma a fost ridicată de inculpat în baza

unui act fals, instanța a reținut ca suficient probat că a folosit-o în interes

propriu.

5.Inculpatul

și-ar fi însușit motorină în valoare de 1.339.975.147 ROL, cumpărată de SC

R.T.S. SRL de la SC B. & B. SRL Cluj-Napoca.

Instanța

a reținut ca probată și această acuzație, întrucât, deși în contabilitatea SC

R.T.S. SRL era evidențiată plata motorinei, plată confirmată prin constatările

din procesul-verbal din data de 14 decembrie 2001 întocmit de IPJ Cluj, cu

ocazia controlului efectuat la SC B. & B. SRL nu s-a justificat prin niciun

act recepția efectivă a motorinei de către societate. Martorul B.I.,

administratorul societății furnizoare, a arătat că marfa nu i-a fost

restituită, deci a rezultat că a fost folosită sau valorificată în interes

propriu de inculpat.

6.

Inculpatul ar fi ridicat în numerar din conturile societății, în perioada

august 1998 - iunie 2001, sume de bani în valoare totală de 8,346 miliarde de

ROL. însușirea în interes propriu a sumei ar rezulta din aceea că dispozițiile

de plată au fost neregulat întocmite, iar cheltuirea banilor avansați nu a fost

justificată.

Instanța

a reținut că, potrivit expertizei contabile, fiind vorba despre o societate

privată, administratorul ei putea ridica cu titlu de avans de trezorerie sume

de bani fără vreun plafon și fără vreun termen de restituire.

Cheltuirea

sumelor de bani nefiind justificată și fiind cunoscută conduita inculpatului

raportat la banii societății, din starea de fapt descrisă la punctele

precedente, s-a putut face presupunerea că, cel puțin în parte, banii au fost

folosiți în interes propriu. După cum era probabil că, cel puțin în parte, au

fost folosiți în interesul societății, nefiind de conceput ca o societate

comercială să activeze circa trei ani fără cheltuirea vreunei sume în bani

lichizi. Esențial a fost că, nefiind indicate, ca în cazul punctelor de mai

sus, tranzacții concrete în care au fost folosite cele 8,346 miliarde de ROL,

i-a fost imposibil instanței să stabilească cu certitudine dacă și cât din

această sumă a fost delapidată de inculpat. Existând această îndoială, instanța

a reținut acuzația de delapidare, sub acest punct, ca neprobată.

Instanța

de fond a mai precizat că în rechizitoriu s-au menționat și alte operațiuni

fictive decât cele indicate mai sus, referitoare la închirierea autobazei M.,

achiziționarea unor mijloace fixe (autovehicule), cumpărarea de motorină de la

SC A.T. SRL Crișeni etc. Aceste operațiuni nu au servit, însă, însușirii unor

sume de bani de către inculpat, ci majorării cheltuielilor contabile cu sume

care în realitate nu au ieșit din conturile societății, ele fiind potrivit

acuzării acte de evaziune fiscală.

În

concluzie, însumând sumele reținute de instanță la punctele 1, 3, 4 și 5 de mai

sus, instanța a reținut că, în perioada 1998 - 2001, în calitate de asociat și

administrator al părții responsabile civilmente SC R.T.S. SRL Târgu Mureș, în

mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții infracționale, inculpatul R.O.

și-a însușit în interes personal din gestiunea societății bani și motorină în

valoare totală de 1.295.897 RON.

În

drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 215

1

alin. (2) C. pen.

1969.

Examinând

apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 371, art. 372 și art. 378 C.

proc. pen. 1968, instanța de prim control judiciar le-a apreciat ca fiind

nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Sub

aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul

materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal în

fața primei instanțe - s-a apreciat că hotărârea instanței de fond nu comportă

nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit, respectiv

încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunilor în privința cărora

s-a împlinit termenul special al prescripției răspunderii penale, condamnarea

inculpatului-apelant pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare și stabilirea

modalității de executare a pedepsei în regim de detenție.

Totodată,

sub aspectul laturii civile, prima instanță a pronunțat o soluție temeinică și

legală prin admiterea în parte a pretențiilor formulate.

Pentru

a face o asemenea apreciere, instanța de prim control judiciar a considerat că,

din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de

tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei penale în

modalitatea descrisă.

Asupra

primului motiv, respectiv acela că inculpatul arestat în Italia nu a fost

prezentat în fața instanței, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat

următoarele:

Din

actele dosarului rezultă că inculpatul a fost arestat în cauză din data de 20

octombrie 2001 până la data de 30 august 2004. După ce a fost pus în libertate,

inculpatul a plecat în Italia, unde a fost arestat. Acesta a fost și motivul

pentru care în privința inculpatului R.O. cauza s-a disjuns, întrucât

autoritățile italiene nu au permis transferul inculpatului în România, cu toate

că s-au făcut demersuri repetate în acest sens. Inculpatul a fost audiat în

cauză de către instanța de fond anterior disjungerii, iar după ce a fost

arestat în Italia s-a încercat audierea lui prin intermediul videoconferinței,

dar inculpatul, deși s-au efectuat toate demersurile tehnice necesare audierii

prin această modalitate, a refuzat în ultimul moment să mai dea declarație. În

apel, instanța l-a audiat pe inculpat prin comisie rogatorie.

Prin

urmare, s-a apreciat că nu este culpa instanței că inculpatul nu a putut fi

adus la judecarea cauzei, întrucât era arestat într-o altă țară, respectiv în

Italia, iar autoritățile italiene nu au dat curs cererii instanței de transfer

a inculpatului în România.

S-a

constatat că, într-adevăr, dispozițiilor art. 314 C. proc. pen. 1968 instituie

regula prezenței la judecată a inculpatului deținut, însă de la această regulă

există și o excepție care permite desfășurarea judecății în absența

inculpatului aflat în stare de deținere, atunci când acesta este deținut pe

teritoriul altui stat și când instrumentul internațional pertinent - care

reprezintă dreptul special în materie și are o valoare supraordonată în raport

cu dreptul intern, nu permite aducerea fizică sau virtuală a acuzatului la

judecată, iar demersurile întreprinse de către instanță în acest sens s-au

lovit de insucces. În prezenta cauză, Italia nu a ratificat al doilea Protocol

adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală din

1959, iar autoritățile italiene nu au agreat apelarea la garanțiile de

reciprocitate și au fost ferme în refuzul transferului temporar al inculpatului

pe teritoriul României. Audierea inculpatului prin videoconferință nu a avut

loc din cauza refuzului inculpatului R.O. de a fi subiectul acestei forme de

cooperare judiciară internațională. În aceste circumstanțe, instanța de prim

control judiciar a apelat la ascultarea inculpatului prin comisie rogatorie. în

plus, inculpatul a fost asistat și reprezentat pe tot parcursul judecății de un

apărător ales. Prin urmare, inculpatul R.O. a avut posibilitatea rezonabilă și

efectivă să-și expună și să-și susțină apărările în fața Tribunalului Mureș și

a Curții de Apel Târgu Mureș.

Față

de cele menționate, s-a apreciat că nu se impune trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond pentru ca inculpatul să fie prezent la judecarea

cauzei, astfel că acest motiv de apel nu a fost reținut de către instanța de

prim control judiciar.

Atât

la primă instanță cât și în apel, inculpatul a avut apărător ales, astfel că

instanțele române i-au garantat inculpatului deplina exercitare a drepturilor

procesuale.

Analizând

cel de-al doilea motiv de apel, s-a constatat că în cuprinsul răspunsului

comunicat de I.T.M. Mureș (fila 84), se arată că inculpatul nu figurează cu

contract individual de muncă la SC R.T.S. SRL în perioada 1998 - 2001. Însă,

calitatea acestuia de asociat și administrator al societății rezultă din

înscrisuri și nici nu a fost contestată. în această calitate, a exercitat o

însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat. Desfășurând în

fapt activități de gestionare și de administrare a bunurilor societății pe care

o conducea, inculpatul se încadrează în noțiunea de „funcționar" în sensul

art. 147 alin. (2) C. pen. 1969 și este subiect activ al infracțiunii de delapidare.

Deși

se susține că infracțiunii îi lipsește latura obiectivă, în sensul că

tranzacțiile comerciale au existat în realitate și retragerile în numerar s-au

făcut pentru aprovizionarea societății, prima instanță a reținut în mod corect

că inculpatul și-a însușit următoarele sume de bani: 10,284 miliarde ROL, sumă

pe care aparent ar fi achitat-o coinculpatului V.M. ca preț al autobazei din

Voievozi, județul Bihor, precontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de

6 februarie 2001, fiind fictiv, iar prețul trecut în act nu a fost încasat de

către vânzător, respectiv de către inculpatul V.M. și soția acestuia; 535

milioane (ROL), drept preț al autocamionului marca S., cumpărat de SC R.T.S.

SRL de la martorul G.Ș. (din actele dosarului rezultă că acest autocamion nu a

fost evidențiat în patrimoniul SC R.T.S. SRL, iar martorul G.Ș. a declarat că

nu a vândut niciodată un asemenea camion); 800 milioane ROL, drept preț al

autocarului cu număr de înmatriculare "X" cumpărat de la SC R.T.S.

SRL de la martorul V.M. (din actele dosarului rezultă că autocarul era

proprietatea SC F.T. SRL, că acesta nu se regăsește în patrimoniul SC R.T.S.

SRL, iar din declarația martorului V.M. rezultă că acesta nu a vândut nici un

autocar și nici nu a primit vreo sumă de bani de la societatea administrată de

coinculpat; de fapt, chiar inculpatul recunoaște că vânzarea nu s-a mai

efectuat, iar suma de bani ridicată a folosit-o în alte scopuri); motorină în

valoare de 1.339.975.147 ROL cumpărată de SC R.T.S. SRL de la SC B. & B.

SRL Cluj-Napoca (din actele dosarului rezultă că plata motorinei este

evidențiată în contabilitatea SC R.T.S. SRL, martorul B.I., administratorul

societății furnizoare, arătând că motorina i-a fost plătită de SC R.T.S. SRL;

din documentele societății nu rezultă că s-au întocmit note de

intrare-recepție, bonuri de consum sau procese-verbale de custodie pentru

această motorină, fapt ce confirmă că aceasta a fost valorificată în interes

personal de către inculpat).

S-a

apreciat că este dovedit faptul că inculpatul, în calitate de asociat și

administrator la SC R.T.S. SRL, și-a însușit în interes personal, din gestiunea

acestei societății, bani și motorină în valoare totală de 1.295.897 RON, astfel

că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev.

de art. 215 alin. (2) C. pen. 1969 și, prin urmare, nu se impune achitarea

acestuia.

Analizând

cererea de schimbare a încadrării juridice, în acord cu prima instanță, s-a

reținut că, potrivit art. 275 (art. 281) din Legea nr. 31/1991, faptele prevăzute

în titlul VIII al legii (contravenții și infracțiuni) dacă constituie -

potrivit Codului penal sau unor legi speciale, infracțiuni mai grave, se

pedepsesc în condițiile și cu sancțiunile prevăzute acolo.

Prin

urmare, s-a constatat că este nefondată cererea formulată de inculpat privind

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prev. de art.

215

1

alin. (2) C. pen. 1969 în infracțiunea de folosire cu

rea-credință a bunurilor societății, prev. de art. 266 alin. (1) pct. 2 din

Legea nr. 31/1990, deoarece faptele inculpatului constituie o infracțiune mai

gravă, respectiv infracțiunea de delapidare prev. de art. 215

1

alin.

(2) C. pen. 1969.

În

privința celorlalte infracțiuni pentru care inculpatul a fost dedus judecății,

în mod corect instanța de fond a dispus încetarea procesului penal ca urmare a

împlinirii termenului de prescripție specială, prev. de art. 124 C. pen. 1969

și, având în vedere că inculpatul, fiind audiat în apel prin comisie rogatorie,

nu a solicitat continuarea procesului penal pentru aceste infracțiuni, s-a

apreciat că soluția instanței de fond este la adăpost de orice critică sub

acest aspect.

De

asemenea, Curtea de Apel Târgu Mureș a constatat că instanța de fond a făcut o

justă interpretare și o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen. 1969,

pedeapsa aplicată fiind bine individualizată, în raport de circumstanțele reale

ale cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului, astfel încât s-a

apreciat că nu se impune reducerea pedepsei pentru comiterea infracțiunii de

delapidare.

Cu

privire la apelul părții civile, instanța de prim control judiciar a apreciat

că nici acesta nu este fondat.

Partea

civilă a solicitat plata sumei de 15.040,3 RON, ce reprezintă diferența între

suma solicitată și cea acordată de instanța de fond.

În

mod corect a reținut tribunalul, având în vedere expertiza contabilă efectuată

în cauză, că inculpatul datorează bugetului de stat suma de 156.353,9 RON,

celelalte pretenții solicitate excedând cadrului procesului penal, astfel că

acest motiv de apel nu poate fi reținut. În plus, în apel, partea civilă nu a

solicitat administrarea altor probe care să înlăture concluziile expertului

contabil.

Nici

motivul de apel privind acordarea de dobânzi și penalități nu este fondat,

întrucât prima instanța a obligat inculpatul la plata acestor accesorii, în

conformitate cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 11/1996 corespunzătoare

în prezent cu art. 119, art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală.

Analizând

cererea formulată de N. SPRL privind înlocuirea custodelui, văzând că nu s-a

indicat o altă persoană fizică sau juridică, care să își exprime acordul de

preluare în custodie a bunurilor sechestrate, ținând seama și de stadiul

procesual, Curtea a apreciat-o ca fiind o cerere nefondată.

De

asemenea, pe lângă stadiul procesual al cauzei, ținând seama și de scopul

măsurii asigurătorii instituite, a fost respinsă și cererea părții civile de

încuviințare a valorificării de îndată a bunurilor sechestrate.

Față

de cele menționate, prin Decizia penală nr. 59/A din 2 decembrie 2013, Curtea

de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. 1968, a respins, ca nefondate

apelurile declarate de inculpatul R.O. și partea civilă Statul Român prin

Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Brașov - Administrația

Județeană a Finanțelor Publice Mureș împotriva Sentinței penale nr. 68 din 17

mai 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș.

A

fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de lichidatorul judiciar N. SPRL

Târgu Mureș de înlocuire a sa din calitatea de custode a bunurilor mobile

sechestrate asigurător în prezenta cauză.

Totodată,

a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă Statul Român

prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.R.F.P. Brașov -

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș privind autorizarea de către

instanță a valorificării de îndată a bunurilor mobile sechestrate.

În

baza art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen. 1968, au fost obligați apelanții la

500 RON cheltuieli judiciare în apel (fiecare câte 250 RON).

Împotriva

Deciziei penale nr. 59/A din 2 decembrie 2013, Curtea de Apel Târgu Mureș,

secția penală și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs

inculpatul R.O., partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală

D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș și

partea responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL.

În

cuprinsul memoriului depus la dosar, recurentul inculpat R.O. a arătat că nu

avea calitatea de salariat în perioada în care se susține că ar fi comis

infracțiunile, motiv pentru care nu este îndeplinită condiția referitoare la

subiectul activ al infracțiunii prevăzute de art. 215

1

C. pen. 1969.

Chiar

dacă în prezent, conform art. 295 C. pen. cu aplicarea art. 308 C. pen.,

infracțiunea de delapidare se aplică și altor persoane (chiar neremunerate)

care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice, inculpatul a

apreciat că aceste prevederi nu pot fi aplicate retroactiv, nefiind în vigoare

la data comiterii faptei.

Astfel,

potrivit art. 386 alin. (1) C. proc. pen. a solicitat schimbarea încadrării

juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 272 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 31/1990 așa cum a fost modificată prin Legea nr. 187/2012 și anume

infracțiunea de folosire cu rea-credință a bunurilor societății.

Totodată,

având în vedere limitele de pedeapsă ale acestei infracțiuni (6 luni - 3 ani),

a solicitat să se constate în temeiul art. 11 alin. (2) lit. b) raportat la

art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. 1968, cu aplicarea art. 122 alin. (1)

lit. b) și art. 127 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., că fapta este

prescrisă, urmând a se dispune încetarea procesului penal, nesolicitând continuarea

acestuia.

În

ceea ce privește latura civilă, s-a solicitat să fie lăsată nesoluționată

acțiunea civilă.

Au

fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 12 și

pct. 17

2

C. proc. pen. 1968.

Partea

civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală D.G.R.F.P. Brașov -

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Mureș, prin memoriul depus la

dosar, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. 1968, a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a

hotărârii atacate și, rejudecând, să se dispună repararea integrală a pagubei

materiale cauzată prin admiterea, în totalitate, a acțiunii civile a Agenției

Naționale de Administrare Fiscală D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Mureș, prin obligarea inculpatului R.O., la plata sumei de

15.040,3 RON (reprezentând prejudiciul cauzat și neacoperit), la care să se

adauge dobânzile și penalitățile de întârziere, până la data stingerii efective

a sumei datorate, conform O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanțelor

bugetare, aplicabile în speță, precum și corespunzătoare dispozițiilor art. 119

și art. 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Agenția

Națională de Administrare Fiscală D.G.R.F.P. Brașov - Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Mureș a menționat că s-a constituit parte civilă cu suma de

402.021 lei. Scăzând suma de 230.626,8 RON, reprezentând totalul plăților

efectuate pe parcursul procesului penal, a rămas o diferență de plată de

171.394,2 RON, reprezentând prejudiciul neacoperit în cauză. Prin Sentința

penală nr. 68 din 17 mai 2010 a Tribunalului Mureș, instanța de fond a acordat

despăgubiri în sumă de 156.353,9 RON, astfel încât, raportat la diferența de

acoperit, rămâne un rest de plată de 15.040,3 RON la care trebuie să se adauge

dobânzile și penalitățile de întârziere, până la data stingerii efective a

sumei datorate, conform O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor

bugetare, aplicabile în speță, corespunzătoare dispozițiilor art. 119 și art.

120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Partea

responsabilă civilmente SC R.T.S. SRL, prin motivele de recurs formulate, a

solicitat rejudecarea Cererilor nr. 626 din 7 mai 2012 și nr. 600 din 14 mai

2013, desemnarea unui nou custode cu privire la cele opt bunuri mobile aflate

sub sechestru asigurător în procesul penal în favoarea părții civile Statul

Român prin M.F.P. - ANAF - DGFP Mureș, ca urmare a radierii din registrul

comerțului, la data de 6 august 2012, a fostului custode - SC R.T.S. SRL - în

faliment, precum și obligarea custodelui desemnat de a prelua în pază cele opt

bunuri mobile aflate sub sechestru asigurător, pe bază de proces-verbal de

predare-primire care ar urma să fie încheiat cu fostul custode SC R.T.S. SRL -

în faliment, prin fostul lichidator judiciar N. SPRL.

S-a

apreciat că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire Cererea nr. 626 din 7

mai 2012, reiterată și completată prin Cererea nr. 600 din 14 mai 2013, care a

fost depusă la dosarul cauzei aflat în rejudecare la instanța de apel pentru

termenul din data de 17 mai 2013.

S-a

arătat că prin Cererea nr. 626 din 7 mai 2012 s-a solicitat să se desemneze un

custode cu privire la cele opt bunuri mobile aflate sub sechestru asigurător în

procesul penal în favoarea părții civile Statul Român prin M.F.P. - ANAF - DGFP

Mureș, precum și să se dispună obligarea custodelui desemnat de a prelua în

pază cele opt bunuri mobile aflate sub sechestru asigurător, pe bază de

proces-verbal de predare-primire care ar urma să fie încheiat cu fostul custode

SC R.T.S. SRL - în faliment, prin fostul lichidator judiciar N. SPRL. Prin

Cererea nr. 600 din 14 mai 2013, care a fost depusă la dosarul cauzei aflat în

rejudecare pentru termenul din data de 17 mai 2013, s-a solicitat rejudecarea,

cu maximă celeritate și în mod favorabil, Cererea nr. 626 din 7 mai 2012,

urmând a se dispune predarea cu maximă urgență a celor opt bunuri mobile

sechestrate, fie în grija directă și nemijlocită a părții civile Statul Român

prin M.F.P. - ANAF - DGFP Mureș, fie în grija unui alt custode desemnat.

Totodată,

s-a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la înscrisurile

depuse în dosarul de rejudecare a apelurilor prin Cererea nr. 600 din 14 mai

2013.

Au

fost invocate cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 9 și pct. 10 C. proc. pen. 1968.

Prin

Încheierea din data de 13 mai 2015, Înalta Curte a dispus efectuarea

demersurilor necesare în vederea audierii, prin videoconferință, a recurentului

inculpat R.O.

Ulterior,

prin încheierea din data de 24 iunie 2014, raportat la înscrisurile depuse la

dosar cu privire la faptul că cererea de asistență judiciară internațională

adresată Parchetului Curții de Apel din Milano a fost redirecționată către

Parchetul Curții de Apel din Roma pentru competență teritorială, cu mențiunea

că recurentul inculpat R.O. a fost eliberat la data de 20 decembrie 2013 din

Penitenciarul Vigevano, s-a revenit asupra dispozițiilor privind cererea de

asistență juridică internațională în ceea ce-l privește pe inculpat, în sensul

audierii acestuia prin videoconferință, având în vedere că se afla în stare de

libertate.

La

termenul din 9 septembrie 2014, Înalta Curte, din oficiu, a invocat cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 5 C. proc. pen. (1968),

în raport de împrejurarea că inculpatul era arestat la data soluționării

apelului, instanța de apel nefăcând niciun demers în faza celui de-al doilea

ciclu procesual în acest sens, caz de casare ce a fost pus în discuție cu

ocazia dezbaterilor, la data de 21 octombrie 2014.

Analizând

decizia recurată atât din perspectiva criticilor formulate cât și din oficiu,

în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. 1968,

Înalta Curte constată următoarele:

Având

în vedere că în cursul soluționării recursului a intrat în vigoare un nou Cod

de procedură penală, în cauză sunt incidente dispozițiile tranzitorii ale art.

12 din Legea nr. 255/2013, potrivit cărora recursurile în curs de judecată la

data intrării în vigoare a legii noi (Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură

penală, în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014) declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs.

Drept

urmare, față de data pronunțării deciziei atacate, respectiv 2 decembrie 2013,

în speță sunt aplicabile prevederile C. proc. pen. 1968, astfel cum au fost

modificate prin Legea nr. 2/2013.

Prin

legea anterior menționată s-a realizat o nouă limitare a devoluției recursului,

în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost

modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs

prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția

clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a

restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat

ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Astfel,

instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și

pedepselor aplicabile, analizând exclusiv dacă. din punctul de vedere al

legalității, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În

acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa

juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de

drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze

exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de

jurisdicție (fond și apel).

Conform

dispozițiilor art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. 1968,

instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385 C. proc. pen. 1968, dacă motivul de recurs, deși

se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel

puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin.

(2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare

din oficiu.

Se

constată că recursurile au fost exercitate în termen legal și au fost motivate

cu respectarea dispozițiilor art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc.

pen. 1968, respectiv cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În

ceea ce privește recursul declarat de recurentul inculpat R.O., Înalta Curte

constată următoarele:

Atât

recurentul inculpat, prin motivele scrise, cât și apărătorul desemnat din

oficiu pentru acesta, prin concluziile formulate la momentul dezbaterilor, au

solicitat să se dispună încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii

prescripției răspunderii penale, nesolicitând continuarea procesului penal,

motiv pentru care va fi analizată cu prioritate această apărare.

Astfel,

se observă că pedeapsa prevăzută de lege la momentul comiterii faptei, perioada

1998 - 2001, pentru infracțiunea de delapidare (art. 215

1

alin. (2)

C. pen. 1969) este închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Conform

noului C. pen., faptele inculpatului, constând în aceea că în perioada 1998 -

2001, în calitate de asociat și administrator al părții responsabile civilmente

SC R.T.S. SRL Târgu Mureș, în mod repetat și în realizarea aceleași rezoluții

infracționale, și-a însușit în interes personal din gestiunea societății bani''

și motorină în valoare totală de 1.295.897 ROL, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută în art. 295, fiind

sancționată în forma tip cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea

exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.

Având

în vedere că în perioada săvârșii infracțiunii, inculpatul a îndeplinit funcția

de administrator al SC R.T.S. SRL Târgu Mureș, în cauză devin aplicabile

prevederile art. 308 C. pen., în conformitate cu care dispozițiile art. 289 -

292, 295, 297 - 301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod

corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care

exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de

orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art.

175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

În

situația în care fapta nu este săvârșită de un funcționar public, aceasta

prezintă un grad de pericol social generic mai redus, în raport cu cel al

infracțiunii-tip, astfel încât art. 308 C. pen. reprezintă o variantă atenuată

a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 C. pen.

În

acest caz, limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime, rezultând

limite cuprinse între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni.

La

încadrarea juridică în baza noului C. pen. nu pot fi reținute și prevederile

art. 309 referitoare la producerea unor consecințe deosebit de grave, care ar

majora limitele de pedeapsă cu 1/2, întrucât limita sumei de la care se rețin

astfel de consecințe este de 2.000.000 RON, potrivit art. 183 C. pen. ori în

speță prejudiciul reținut în sarcina inculpatului este de 1.295.897 RON,

nedepășind limita prevăzută de lege.

Având

în vedere că inculpatul a săvârșit la diferite intervale de timp, dar în

realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni care prezintă, fiecare în parte,

conținutul infracțiunii de delapidare, însă prima instanță nu a reținut

dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, instanța de recurs nu poate face

aplicarea acestor dispoziții în recursul inc