ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1324/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1324/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 83 din 20 iunie 2013

pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 945/289/2009* s-au dispus

următoarele:

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și art.

76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul B.D.C. la

pedeapsa principală de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

evaziune fiscală.

În baza și în

condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b)

din același cod, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 81

alin. (1) și (2) C. pen. anterior, s-a suspendat condiționat executarea

pedepsei principale menționate mai sus, pe durata unui termen de încercare de 2

ani și 5 luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 din același cod.

Potrivit art. 359 C.

proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a

căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a

executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen. anterior.

În temeiul art. 71

alin. (5) C. pen. anterior, s-a constatat că este suspendată și executarea

pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

principale.

În baza art. 14 și a

art. 346 C. proc. pen. anterior, raportate la art. 998 și urm. C. civ. (în

varianta în vigoare la data comiterii faptelor), s-a admis, în parte, acțiunea

civilă a părții civile Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Mureș și A.F.P. Reghin și a fost obligat

inculpatul la plata către aceasta a sumei de 138.113 RON, reprezentând impozit

pe profit și TVA sustrase de la plata către bugetul statului, cu accesorii

calculate până la data de 1 decembrie 2010, precum și la plata accesoriilor de

la această dată până la stingerea efectivă a sumelor datorate.

A fost respinsă

cererea părții civile de obligare a SC C.C. SRL la plata vreunei sume întrucât

aceasta se află în procedura falimentului, situație în care orice acțiune

împotriva sa este suspendată și niciun accesoriu nu va putea fi adăugat

creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

A fost admisă cererea

părții civile și s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului

asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de

138.113 RON, reprezentând evaluarea prejudiciului cauzat.

În temeiul art. 191

alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata

cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 410 RON.

Pentru pronunțarea

acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 12 ianuarie

2004, între Agenția SAPARD - România, în calitate de autoritate contractantă și

Consiliul local al comunei Voșlobeni, jud. Harghita, în calitate de beneficiar,

a fost încheiat contractul-cadru nr. X1, având ca obiect acordarea finanțării

nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a

cererii de finanțare nr. X2 intitulată "Canalizare menajeră și stație de

epurare comuna Voșlobeni, jud. Harghita - investiție nouă", durata de

execuție fiind stabilită la 12 luni, iar valoarea contractului la suma de

40.270.971.477 ROL.

La data de 18

februarie 2005, între Consiliul local al comunei Voșlobeni, în calitate de

autoritate contractantă și firma P.H.K., în calitate de contractant, s-a

încheiat contractul de lucrări nr. X3 (X1), având ca obiect realizarea lucrării

de canalizare menajeră și stație de epurare în localitatea Voșlobeni.

Firma P.H.K. a

subcontractat lucrările către SC R.A. SRL în baza contractelor de sub

antrepriză nr. X4 din data de 10 februarie 2005, nr. X5 din data de 15 aprilie

2005, nr. X6 din data de 16 septembrie 2005 și nr. X7 din data de 16 septembrie

2005, valoarea totală a celor patru contracte fiind de 2.180.000 RON, fără TVA.

La data de 6 iunie

2005, între SC R.A. SRL, administrată de numitul A.A.I., în calitate de

antreprenor și SC C.C. SRL, administrată de inculpatul B.D.C., în calitate de

executant, a fost încheiat contractul de subantrepriză nr. X8. Obiectul contractului

consta în executarea de lucrări de canalizare și aducțiune apă potabilă în

comuna Voșlobeni, jud. Harghita.

Potrivit notei de

constatare întocmită de Garda Financiară Mureș, valoarea lucrărilor efectuate

de SC C.C. SRL a fost de 285.283 RON, întocmindu-se factură fiscală doar pentru

suma de 74.970 RON. Pentru diferența de 210.313 RON nu s-a întocmit factură,

administratorul societății, adică inculpatul B.D.C., motivând că dacă va emite

factura și nu va încasa suma, tot va trebui să plătească TVA.

Față de situația

existentă, organele de control fiscal au constatat că SC C.C. SRL nu a

înregistrat în contabilitate venituri în sumă de 210.313 RON, prin neemiterea

facturii către beneficiar pentru lucrările deja efectuate, lucrări pentru care,

în schimb, a înregistrat cheltuieli cu personalul, cu combustibilii, cu

amortizarea utilajelor folosite, precum și alte cheltuieli materiale, conform

balanței de verificare întocmită în luna decembrie 2005.

În conformitate cu

prevederile art. 14 din Legea nr. 241/2005, în condițiile neemiterii facturii

pentru lucrările executate, s-a estimat că societatea administrată de inculpat

a cauzat bugetului statului un prejudiciu total de 61.856 RON, din care TVA în

sumă de 33.579 RON, iar impozit pe profit în sumă de 28.277 RON.

La data de 13 aprilie

2009, după controlul Gărzii Financiare, SC C.C. SRL a emis facturile nr. X9, în

valoare de 200.436,06 RON și nr. X10 în valoare de 9.888,9 RON.

Fiind audiat inițial,

inculpatul B.D.C. a arătat că nu a emis factura pentru diferența de lucrări

efectuate întrucât lucrarea nu a fost recepționată de către reprezentanții

SAPARD. Ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul a prezentat aceeași

motivație.

La data de 12

octombrie 2006, a avut loc recepția generală a lucrărilor, fiind încheiat

procesul-verbal între antreprenorul general P.H.K. și beneficiar, Consiliul

local Voșlobeni.

Potrivit Adresei din

29 octombrie 2012 a SC R.A. SRL și declarației reprezentantului legal al

acestei societăți comerciale, după câștigarea licitației privind efectuarea

lucrării de mai sus, reprezentanții firmei P.H.K. l-au contactat pe

reprezentantul SC R.A. SRL, oferindu-i subantrepriza unora din fazele lucrării.

S-a propus încheierea a patru contracte de subantrepriză pentru că

antreprenorul general nu avea voie să sub contracteze mai mult de 30% din

lucrare pe baza unui singur contract. După încheierea contractelor, cei de la

firma din Ungaria și-au constituit o firmă cu același nume în România, cu

sediul în Târgu Mureș, firmă prin care s-au făcut plățile către SC R.A. SRL.

Această din urmă societate a început să execute lucrările și, pe măsură ce s-au

efectuat recepțiile, a încasat și contravaloarea acestora. SC R.A. SRL a

subcontractat, la rândul său, o parte a lucrărilor către SC C.C. SRL, firma

administrată de inculpat. La data de 15 decembrie 2005, lucrările au fost

oprite din cauza frigului. S-a realizat atunci o recepție cantitativă a

lucrărilor efectuate de SC C.C. SRL, însă din cauza condițiilor atmosferice nu

s-au putut proba. Ulterior, SC R.A. SRL a efectuat o recepție împreună cu firma

P., recepție în care a fost cuprinsă și cea realizată între SC R.A. SRL și SC

C.C. SRL, menționată anterior. Ulterior, cei de la firma P. nu au mai acceptat

recepția și, deși SC R.A. SRL a emis factura, aceasta nu a mai fost acceptată.

Mai mult, sediul firmei P. din Târgu Mureș a fost desființat. A solicitat

intrarea în faliment a firmei P. din România, dar acțiunile i-au fost respinse

de instanțele de judecată. Urmare a acestor evenimente și pentru că firma P.

din Ungaria i-a restituit factura trimisă prin poștă, nici SC C.C. SRL nu a mai

emis factură pentru suma ce i se cuvenea pentru lucrările efectuate, cu

precizarea că factura SC R.A. SRL către firma P.H.K. a fost de 860.000 RON, iar

SC R.A. SRL trebuia să achite din aceasta, către SC C.C. SRL, circa 200.000

RON. Nici până în prezent SC R.A. SRL nu a încasat suma de mai sus de la P.H.K.

În cursul judecății,

inculpatul a arătat că, în perioada 6 iunie 2005 - 30 iunie 2005, societatea pe

care a administrat-o, SC C.C. SRL, a realizat toate lucrările contractate în

calitate de executant de la subantreprenorul SC R.A. SRL (antreprenor general

fiind firma P.H.K., iar beneficiar Consiliul local Voșlobeni, jud. Harghita). A

întocmit absolut toate documentele necesare lucrării, mai puțin factura pentru

o parte a contravalorii lucrărilor executate, pe motiv că acea parte a

lucrărilor nu a fost recepționată. A arătat că, în luna august sau septembrie

2005, a existat o recepție a unei părți a lucrărilor efectuate până la acel moment,

motiv pentru care a facturat și încasat contravaloarea acelor lucrări. Întrucât

pentru o altă parte a lucrărilor, deși efectuate fizic, nu s-a putut face proba

conductei, agenția SAPARD nu a acceptat plata. Contractul s-a derulat în

continuare, iar agenția SAPARD trebuia să vină din nou la recepția lucrărilor,

însă nu au mai făcut-o. Lucrările au fost finalizate la finele anului 2005,

însă nimeni nu le-a mai recepționat. Din acest motiv, nici nu a mai emis

factură. Cu reprezentantul SC R.A. SRL s-a înțeles să întocmească

procese-verbale și situații de lucrări, în care au fost consemnate lucrările

efectuate din punct de vedere cantitativ, precum și că plata se va face la

recepția calitativă a lucrărilor. Acele acte au stat apoi la baza constatărilor

organelor fiscale. În anul 2008, când au venit în control organele fiscale, i

s-a prezentat un document din care reieșea că agenția SAPARD ar fi efectuat

recepția lucrărilor în anul 2007, însă la acel eveniment nu a fost invitat și

nu a fost prezent nici el (firma sa în calitate de executant) și nici

antreprenorul SC R.A. SRL, neprimind vreun act referitor la acea recepție. A

menționat că, pe perioada efectuării lucrărilor, a înregistrat cheltuielile

efectuate cu salariile muncitorilor, cu combustibilii și cu utilajele folosite.

În cursul judecății a

fost administrată proba cu expertiza contabilă.

Din conținutul și

concluziile raportului de expertiză contabilă și anexele acestuia a rezultat

că:

- în baza

contractului de subantrepriză nr. X8 din data de 6 iunie 2005, încheiat între

SC R.A. SRL, în calitate de antreprenor și SC C.C. SRL, în calitate de

executant și în baza actului adițional nr. 1 din data de 28 iunie 2005, SC C.C.

SRL avea obligația emiterii facturilor fiscale aferente lucrărilor efectuate

după 5 zile lucrătoare de la data confirmării cantitative și calitative a

lucrărilor de către Agenția SAPARD Alba Iulia, la baza emiterii facturilor de

către executant stând, în practica contabilă, situațiile de lucrări întocmite

de executant și procesele-verbale de recepție a lucrărilor executate. Faptul că

emiterea facturilor trebuia să se facă în termen de 5 zile lucrătoare de la

data confirmării calitative și cantitative a lucrărilor de către Agenția SAPARD

este menționat în art. 5, punctul 5.1. al contractului nr. X8 din 6 iunie 2005,

conform căruia "plățile către executant se vor efectua în termen de 5 zile

de la încasarea contravalorii lucrărilor de către antreprenor de la

beneficiar".

- la data de 12

octombrie 2006, s-a întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea

lucrărilor, între executantul acestora, firma P.H.K. - antreprenor general și

beneficiar - Consiliul local Voșlobeni. Cu ocazia recepției, s-a constatat că

anumite lucrări necesitau remedieri, întocmindu-se o listă în acest sens. La

data de 14 noiembrie 2006, s-a întocmit procesul-verbal de stingere a

remedierilor și terminării de faze de lucrări, document înregistrat la

Consiliul local Voșlobeni.

- SC R.A. SRL, în

calitate de subcontractor al firmei P.H.K. și SC C.C. SRL, în calitate de sub-subcontractor,

nu au participat nici la recepția din data de 12 octombrie 2006 și nici la

încheierea procesului-verbal de stingere a remedierilor din data de 14

noiembrie 2006, dar indirect se poate aprecia că beneficiarul a acceptat

lucrările efectuate.

- în raport cu cele

de mai sus, termenul maxim în care SC C.C. SRL, în calitate de executant,

trebuia să emită facturile către SC R.A. SRL, în calitate de antreprenor, a

fost data de 2 martie 2007, dată ce se încadrează în prevederile actului

adițional semnat de cele două părți.

Din același raport de

expertiză contabilă a reieșit că organele fiscale au calculat în mod corect

prejudiciul adus bugetului statului, iar la data efectuării expertizei valoarea

prejudiciului era de 169.310 RON, din care 28.277 RON impozit pe profit, 33.579

RON TVA, iar diferența era reprezentată de penalități și dobânzi.

Potrivit răspunsului

la obiecțiunile formulate de inculpat, valoarea prejudiciului este de 138.113

RON, din care 28.277 impozit pe profit neachitat, 34.860 RON accesorii aferente

neplății impozitului pe profit, 33.579 RON TVA și 41.397 RON accesorii aferente

neplății TVA.

În drept, s-a reținut

că fapta inculpatului B.D.C. care, în perioada 2005 - 2007, în calitate de

administrator al SC C.C. SRL Brâncovenești, nu a evidențiat în totalitate, în

actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale

efectuate, cauzând prin aceasta un prejudiciu total de 61.856 RON bugetului

statului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005.

La individualizarea

pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, și anume:

- limitele pedepsei

fixate de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului;

- gradul de pericol

social al faptei;

- persoana și

antecedentele penale ale inculpatului, din acest punct de vedere fiind de

remarcat faptul că, potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpatul se află

la primul conflict cu legea penală.

S-a apreciat că

această împrejurare, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de

săvârșirea infracțiunii, poate fi reținută ca circumstanță atenuantă prevăzută

de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

- împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală, din acest punct de vedere fiind de

remarcat comportamentul nesincer al inculpatului.

Ținând seama de cele

arătate, instanța de fond, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C.

pen. anterior, l-a condamnat pe inculpatul B.D.C. la pedeapsa de 5 luni

închisoare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Fiind îndeplinite

condițiile referitoare la acordarea suspendării condiționate a executării

pedepsei și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea

acesteia, în temeiul art. 81 alin. (1) și alin. (2) C. pen. anterior, s-a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei menționate mai sus, pe

durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni, stabilit potrivit

prevederilor art. 82 din același cod.

În latura civilă a

cauzei, prima instanță a constatat că, în cursul judecății, în primul ciclu

procesual, partea vătămată Statul Român, prin A.N.A.F., reprezentată de

D.G.F.P. Mureș prin A.F.P. Reghin, a arătat că se constituie parte civilă

împotriva inculpatului, solicitând obligarea acestuia, în solidar cu partea

responsabilă civilmente SC C.C. SRL, la plata sumei de 118.726 RON, la care să

se adauge accesoriile până la data stingerii efective a sumei datorate.

În cel de-al doilea

ciclu procesual, partea civilă și-a menținut pretențiile.

În urma efectuării

expertizei contabile și potrivit răspunsului la obiecțiuni, s-a reținut că valoarea

la zi a prejudiciului este de 138.113 RON, din care 28.277 impozit pe profit

neachitat, 34.860 RON accesorii aferente neplății impozitului pe profit, 33.579

RON TVA și 41.397 RON accesorii aferente neplății TVA.

Întrucât, în cauză,

sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și ale exercitării

acțiunii civile alăturate acțiunii penale, în baza art. 14 și a art. 346 C.

proc. pen. anterior raportate la art. 998 și urm. C. civ. (în varianta în

vigoare la data comiterii faptelor), instanța a admis, în parte, acțiunea

civilă a părții civile, iar inculpatul a fost obligat la plata către aceasta a

sumei de 138.113 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA sustrase de la

plata către bugetul statului, cu accesorii calculate până la data de 1 decembrie

2010, precum și la plata accesoriilor de la această dată până la stingerea

efectivă a sumelor datorate.

A fost respinsă

cererea părții civile de obligare a SC C.C. SRL la plata vreunei sume întrucât

aceasta se află în procedura falimentului, situație în care orice acțiune

împotriva sa este suspendată și niciun accesoriu nu va putea fi adăugat

creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii.

S-a constatat că,

prin Încheierea din data de 9 februarie 2010 a Judecătoriei Reghin, s-a dispus

instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și

imobile ale inculpatului până la concurența valorii probabile a pagubei, de

118.726 RON.

Măsura a fost adusă

la îndeplinire prin intermediul organelor fiscale, înscrisurile doveditoare

aflându-se la dosarul Judecătoriei Reghin, în fapt fiind aplicat sechestru

asigurător pe imobilul constând în casă compusă din parter + etaj + mansardă cu

6 camere, hol, balcon, construită din lemn, situată în localitatea

Brâncovenești, jud. Mureș.

În urma admiterii

apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin și a recursului

inculpatului B.C.D., Sentința nr. 449 din data de 29 iunie 2010 a Judecătoriei

Reghin a fost desființată integral (ca urmare au fost desființate și

încheierile de ședință premergătoare), deși prima instanță, achitând pe

inculpat și respingând acțiunea civilă, nu s-a pronunțat și asupra măsurii

asigurătorii.

Ca atare, instanța a

admis din nou cererea părții civile și a dispus instituirea măsurii

asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului

până la concurența sumei de 138.113 RON, reprezentând evaluarea prejudiciului

cauzat.

Împotriva Sentinței

penale nr. 83 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr.

945/289/2009*, a declarat apel inculpatul B.C.D.

În motivarea căii de

atac, inculpatul a contestat legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului

Mureș, menționând că a fost reținută în mod eronat situația de fapt care derivă

din materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în faza

cercetării judecătorești. A arătat că a fost administrat un probatoriu complex,

iar toate probele converg către o lipsă de vinovăție a sa în privința

infracțiunii de evaziune fiscală sau, cel puțin, creează un dubiu cu privire la

acest element constitutiv al infracțiunii, concluzie care se desprinde, în

opinia inculpatului, din faptul că nu avea obligația emiterii facturilor

fiscale, în lipsa recepției calitative și cantitative de către Agenția SAPARD

Alba Iulia. A susținut că, lipsind vinovăția, soluția corectă care trebuia

adusă litigiului era aceea de achitare, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen. anterior și de respingere a acțiunii civile alăturate acțiunii penale.

Prin Decizia penală

nr. 48/A din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit.

a) C. proc. pen. anterior, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.C.D.

împotriva Sentinței penale nr. 83 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul

Mureș în Dosarul nr. 945/289/2009* și, în consecință:

A fost desființată

parțial hotărârea atacată, fiind rejudecată cauza în limitele de mai jos:

În baza art. 346

alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă

formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de

Administrare Fiscală, reprezentată în proces de Direcția Generală a Finanțelor

Publice Mureș, Administrația Finanțelor Publice Reghin (Direcția Generală

Regională a Finanțelor Publice Brașov - Agenția Județeană a Finanțelor Publice

Mureș, Serviciul Fiscal Municipal Reghin, în urma reorganizării) și, în temeiul

art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen. anterior și art. 998 - 999

vechiul C. civ., a fost obligat inculpatul B.C.D. să plătească părții civile

suma de 118.726 RON, la care se adaugă accesoriile aferente calculate începând

cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de daune

materiale.

A fost respinsă

cererea părții civile privind instituirea sechestrului asigurător asupra

bunurilor inculpatului.

A fost ridicată

măsura sechestrului asigurător instituită prin hotărârea apelată asupra

bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei de

138.113 RON.

Au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței penale apelate, privind: condamnarea

inculpatului B.C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală;

încadrarea juridică dată faptei; natura și durata pedepsei principale aplicate;

impunerea și natura pedepsei accesorii fixate; suspendarea condiționată a

executării pedepselor principală și accesorie aplicate; atenționarea

inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior; respingerea cererii

părții civile privind obligarea SC C.C. SRL la plata despăgubirilor civile;

obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare și cuantumul

acestor cheltuieli.

Potrivit art. 192

alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate de stat în

apel au rămas în sarcina statului.

Analizând apelul prin

prisma materialului Dosarului nr. 945/289/2009* al Tribunalului Mureș, a

susținerilor și a concluziilor inculpatului și ale reprezentantului

Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și

al neagravării situației în propria cale de atac, instanța de apel a reținut

următoarele:

În ceea ce privește

expunerea stării de fapt, analiza detaliată a probelor, constatarea vinovăției

inculpatului B.C.D. în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, încadrarea

juridică dată faptei, natura și durata pedepsei principale aplicate, impunerea

și natura pedepsei accesorii fixate, suspendarea condiționată a executării

pedepselor principală și accesorie aplicate, atenționarea inculpatului asupra

dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior, respingerea cererii părții civile

privind obligarea SC C.C. SRL la plata despăgubirilor civile, obligarea

inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare și cuantumul acestor

cheltuieli, hotărârea primei instanțe este la adăpost de critici.

Cu toate acestea, s-a

constatat că apelul promovat de inculpat este fondat, iar cele expuse în

continuare au determinat, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

anterior, admiterea căii de atac, cu consecințele desființării parțiale a

sentinței și rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:

În cauză, inculpatul

B.D.C. a fost trimis în judecată, la data de 26 martie 2013, prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin. Cauza s-a judecat în prim grad de

către Judecătoria Reghin, competentă anterior intrării în vigoare a Legii nr.

202/2010 să judece infracțiunile de evaziune fiscală. Prin Sentința penală nr.

449 din 29 iunie 2010, Judecătoria Reghin l-a achitat pe inculpat, în temeiul

art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior și a respins acțiunea civilă formulată

în procesul penal de partea civilă Statul Român.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel procurorul și partea civilă. Prin Decizia penală nr.

90/A din 3 martie 2011, Tribunalul Mureș a admis apelurile, a desființat

integral hotărârea atacată și, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpat la un

an închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a admis acțiunea civilă și l-a

obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 118.726 RON, cu accesoriile

aferente, calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a

debitului.

Nici Judecătoria

Reghin și nici Tribunalul Mureș nu au dispus nimic asupra măsurii asigurătorii

instituite de prima instanță prin Încheierea din 9 februarie 2010.

Împotriva Deciziei

penale nr. 90/A din 3 martie 2011 a Tribunalului Mureș a declarat recurs doar

inculpatul B.D.C. Recursul său a fost admis prin Decizia penală nr. 786/R din 7

decembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, a fost casată integral decizia tribunalului

și desființată în totalitate sentința judecătoriei, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare în prim grad.

În acest context,

Tribunalul Mureș a rejudecat pricina în prim grad în fond, ca urmare a

admiterii unui recurs declarat doar de inculpat împotriva deciziei de

condamnare. Prin urmare, principiul neagravării situației în propria cale de

atac rămâne activ și în cursul rejudecării în primă instanță și se opune ca

inculpatului să i se creeze o situație mai grea decât cea trasată prin Decizia

penală nr. 90/A din 3 martie 2013 a Tribunalului Mureș.

În această ordine de

idei, s-a constatat că, în latura penală a cauzei nu sunt probleme întrucât,

prin sentința apelată, Tribunalul Mureș a aplicat inculpatului B.C.D. pedeapsa

de 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În schimb, în latura

civilă a procesului, prin Decizia penală nr. 90/A din 3 martie 2013, inculpatul

a fost obligat să plătească părții civile suma de 118.726 RON și accesoriile

acesteia, câtime care a fost, de altfel, pretinsă de Statul Român prin

reprezentantul său A.N.A.F. Prin Sentința penală nr. 83 din 20 iunie 2013, în

rejudecare, Tribunalul Mureș, admițând în parte acțiunea civilă, l-a obligat pe

inculpat să plătească părții civile suma de 138.113 RON și accesoriile de la

data scadenței și până la stingerea debitului, peste cât a acordat instanța de

apel în 3 martie 2011 și peste suma care formează obiectul acțiunii civile.

Totodată, prima

instanță, în primul ciclu procesual, nici Judecătoria Reghin în primă instanță

și nici Tribunalul Mureș în apel, nu au dispus asupra măsurii sechestrului

asigurător instituite de către instanța de prim grad prin Încheierea din 9

februarie 2010. Prin Decizia penală nr. 786/R din 7 decembrie 2011, Curtea de

Apel Târgu Mureș a casat integral atât Sentința nr. 449 din 29 iunie 2010, cât

și Decizia nr. 90/A din 3 martie 2011, fără să indice vreun act procedural

considerat valabil, de la care procesul penal să își reia cursul.

Astfel, în acord cu

instanța de rejudecare, s-a constatat că dispoziția de casare vizează întreaga

judecată în primă instanță - inclusiv Încheierea din 9 februarie 2010 - și în

apel, rejudecarea urmând să fie integrală. În acest fel, Tribunalul Mureș era,

într-adevăr, dator să se pronunțe asupra cererii părții civile de instituire a

sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, însă trebuia să țină

seama de limitele rejudecării date de principiul neagravării situației în

propria cale de atac și să aibă în vedere că, în fața particularităților prezentei

spețe, impunerea în sarcina inculpatului a unei măsuri asigurătorii vine în

contradicție cu acest principiu. Cu toate acestea, tribunalul a luat măsura

sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului

până la concurența sumei de 138.113 RON.

În aceste

împrejurări, s-a reținut că imperativele principiului neagravării situației în

propria cale de atac impun ca, în urma rejudecării după desființarea cu

reținere a cauzei, inculpatul să fie obligat să plătească părții civile doar

suma de 118.726 RON și accesoriile acesteia, care reprezintă prejudiciul

constatat prin Decizia nr. 90/A din 3 martie 2011 a Tribunalului Mureș, chiar

dacă prin expertiza contabilă efectuată în rejudecare paguba a fost evaluată la

o valoare superioară acestei câtimi. De asemenea, s-a constatat că cererea

părții civile privind instituirea sechestrului asigurător se impune a fi

respinsă, cu consecința ridicării acestei măsuri luate prin hotărârea atacată.

Cât privește motivele

de apel invocate de inculpat, acestea nu au fost primite, pentru următoarele

considerente:

În acord cu cele

expuse de Tribunalul Mureș în considerentele hotărârii apelate, care nu au

putut fi combătute în mod convingător de către inculpat, s-a subliniat că

obligațiile acestuia de întocmire a tuturor documentelor referitoare la

lucrările efectuate și înregistrarea acestora în contabilitatea SC C.C. SRL

rezultă din dispozițiile legale în materie (prevederile art. 134

1

și

art. 134

2

C. fisc.) și din clauzele contractelor încheiate între

entitățile angrenate în aceste lucrări.

S-a reținut că, în

condițiile în care lucrările contractate de SC C.C. SRL în calitate de

executant au fost realizate în totalitate, era datoria inculpatului de a se

preocupa atât de recepția lucrărilor și, eventual, de remedierea posibilelor

deficiențe, cât și de încasarea contravalorii lor, aceasta cu atât mai mult cu

cât în contractele de subantrepriză încheiate între P.H.K. și SC R.A. SRL și în

cel de subantrepriză încheiat între SC R.A. SRL și SC C.C. SRL s-au specificat

în mod clar condițiile în care urmau să se efectueze recepțiile lucrărilor și

participanții (punctele 6.2.3.).

În situația concretă,

în care, potrivit înscrisurilor existente la dosar, recepția lucrărilor s-a

efectuat, la final, între contractantul lucrării, P.H.K. și beneficiar sau

autoritatea contractantă, Consiliul local Voșlobeni, iar autoritatea

contractantă a achitat contractantului sumele cuvenite (în total suma de

3.627.720,58 RON, în perioada 15 august 2005 - 19 decembrie 2006),

finanțatorul, adică Agenția SAPARD, virând, la rândul său, sumele

corespunzătoare autorității contractante (conform extraselor de cont - în total

suma de 3.963.682,71 RON, în perioada 29 septembrie 2005 - 2 mai 2007),

inculpatul trebuia să facă personal toate demersurile necesare la antreprenorul

SC R.A. SRL, în vederea încasării contravalorii lucrărilor, începând cu

emiterea facturii și până la acționarea în judecată a debitorului SC R.A. SRL,

aceasta cu atât mai mult cu cât costurile lucrărilor efectuate, respectiv cu salariile,

cu combustibilii și cu amortizarea mijloacelor fixe, au fost înregistrate în

contabilitate, acest fapt având drept consecință diminuarea venitului

impozabil.

În raport cu

relațiile contractuale statornicite între părți, nu au putut fi acceptate susținerile

inculpatului potrivit cărora unul din motivele pentru care nu a emis factura a

fost acela că nici el și nici reprezentantul SC R.A. SRL nu ar fi fost

înștiințați de efectuarea recepției între P.H.K. și Consiliul local Voșlobeni,

întrucât nici nu era necesar, în condițiile în care atât SC R.A. SRL, cât și SC

C.C. SRL, nu au fost decât subcontractanți, iar recepțiile intermediare

efectuate sau care trebuiau efectuate între ei nu puteau ține loc de recepție

finală între părțile contractante principale, aceste recepții putând sta doar

la baza decontărilor dintre cei doi subcontractanți.

Mai mult, s-a reținut

că între SC R.A. SRL și P.U.K. s-a realizat recepția lucrărilor, fiind întocmit

procesul-verbal din data de 15 decembrie 2006, în care, în anexa II, au fost

menționate deficiențele constatate, iar ulterior, procesul-verbal din data de

16 februarie 2007 pentru stingerea anexei II din procesul-verbal din 15

decembrie 2006. În consecință, SC C.C. SRL nu putea și nici nu poate avea vreo

pretenție directă de la P.H.K., Consiliul local Voșlobeni sau fosta agenție

SAPARD, singura entitate cu care a avut relații contractuale fiind SC R.A. SRL.

A fost avut în vedere

că nici afirmația reprezentantului legal al SC R.A. SRL, potrivit căreia nu i

s-ar fi achitat de către P.H.K. ultima factură, în sumă de 860.000 RON, nu

trebuia să determine pasivitatea inculpatului întrucât, așa cum rezultă și din

actele de la dosar și din declarația administratorului SC R.A. SRL, valoarea

lucrărilor sub contractate de această firmă a fost de 2.180.000 RON, fără TVA,

iar cu excepția ultimei facturi, se poate presupune că toate celelalte sume au

fost încasate de SC R.A. SRL în orice caz, chiar admițând neexecutarea unei

obligații asumate de către partenerii contractuali, s-a reținut că aceasta nu

îl exonerează pe inculpat de neîndeplinirea, în calitate de administrator al SC

C.C. SRL, a obligațiilor legale care îi revin de a evidenția în totalitate, în

actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale

efectuate.

Împotriva deciziei

penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul

B.C.D., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior.

S-a solicitat casarea

ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea recurentului inculpat sub

aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a)

rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, iar în subsidiar, prin

raportare la art. 10 lit. a) din același cod.

Concluziile formulate

de apărătorul recurentului inculpat și de reprezentantul parchetului au fost

consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi

reluate.

Prealabil, Înalta

Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru

punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și

pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții

procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a

legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului

potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă

potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel, Înalta Curte,

examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen. anterior

poate fi invocat atunci când se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt

contrare legii sau că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii.

În ambele ipoteze,

legiuitorul are în vedere o eroare de drept și nu una de fapt, ultima putând fi

invocată doar în calea de atac a apelului, când instanța de control judiciar

are obligația de a examina cauza dedusă judecății sub toate aspectele de fapt

și de drept.

Prin hotărâre

"contrară legii" se înțelege acea hotărâre prin care instanța dă o

dispoziție interzisă de lege ori omite să se pronunțe cu privire la o

dispoziție la care legea o obligă în mod imperativ.

A doua variantă a

acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii - se

referă la toate celelalte situații în care instanța a comis o eroare de drept,

în afara celor limitativ prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

anterior și are în vedere dispozițiile legale care privesc infracțiunea,

pedeapsa și răspunderea penală.

Examinând criticile

formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea nu privesc o

eroare gravă de drept, ci una de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii

instanței de recurs.

În esență, prin

prisma acestui caz de casare, recurentul inculpat a solicitat achitarea sa

pentru infracțiunea de evaziune fiscală, fie prin constatarea lipsei

elementelor constitutive ale infracțiunii, fie pentru inexistența faptei.

Și în prima ipoteză

și în cea de-a doua, în realitate, se solicită a se da o nouă interpretare

probelor, cu consecința modificării situației de fapt, ceea ce excede

controlului judiciar efectuat de instanța de recurs.

Chiar dacă s-ar trece

peste aceste impedimente procedurale, Înalta Curte constată că fapta reținută

în sarcina inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de

evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005,

constând în aceea că, în perioada 2005 - 2007, în calitate de administrator al

SC C.C. SRL Brâncovenești, inculpatul nu a evidențiat în totalitate, în actele

contabile, operațiunile comerciale efectuate, cauzând un prejudiciu de 138.113

RON bugetului statului.

Starea de fapt

reținută de instanța de fond rezultă din probele administrate în faza de

urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, demonstrându-se, dincolo

de orice dubiu, că prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului este de 138.113

RON.

Totodată, în cauză,

sunt incidente dispozițiile art. 134

1

din Legea nr. 571/2003,

potrivit cu care faptul generator și exigibilitatea taxelor datorate statului

iau naștere la data emiterii situațiilor de lucrări. Recurentul inculpat a

înregistrat în contabilitate cheltuielile efectuate cu prilejul realizării

lucrărilor, această înregistrare fiind de natură a produce consecințe în raport

cu rezultatele financiare ale societății.

Prin urmare, nu se

impune reformarea hotărârilor pronunțate în cauză, pe de o parte, pentru că

motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare la care s-a făcut

referire în susținerea căii de atac, iar pe de altă parte, dat fiind faptul că

probele administrate converg spre vinovăția inculpatului, sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Pe de altă parte,

examinând cauza în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la

momentul săvârșirii infracțiunii de către inculpat, în contextul intrării în

vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, instanța de recurs

constată că nu este incidentă instituția aplicării legii penale mai favorabile,

prev. de art. 5 noul C. pen. întrucât, pentru infracțiunea de evaziune fiscală,

nu au intervenit modificări.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.C.D.

În temeiul art. 275 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva Deciziei penale nr.

48/A din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 14 aprilie 2014.

Procesat

de GGC - AZ