ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1324/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 83 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 945/289/2009* s-au dispus următoarele: În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul B.D.C. la pedeapsa principală de 5 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza și în condițiile art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din același cod, ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 81 alin. (1) și (2) C. pen.

anterior, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale menționate mai sus, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 din același cod. Potrivit art. 359 C. proc. pen. anterior, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute de art. 83 C. pen. anterior. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, s-a constatat că este suspendată și executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. În baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen. anterior, raportate la art. 998 și urm. C. civ. (în varianta în vigoare la data comiterii faptelor), s-a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de A.N.A.F.

prin D.G.F.P. Mureș și A.F.P. Reghin și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 138.113 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA sustrase de la plata către bugetul statului, cu accesorii calculate până la data de 1 decembrie 2010, precum și la plata accesoriilor de la această dată până la stingerea efectivă a sumelor datorate. A fost respinsă cererea părții civile de obligare a SC C.C. SRL la plata vreunei sume întrucât aceasta se află în procedura falimentului, situație în care orice acțiune împotriva sa este suspendată și niciun accesoriu nu va putea fi adăugat creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. A fost admisă cererea părții civile și s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 138.113 RON, reprezentând evaluarea prejudiciului cauzat.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen. anterior, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, în cuantum total de 410 RON. Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 12 ianuarie 2004, între Agenția SAPARD - România, în calitate de autoritate contractantă și Consiliul local al comunei Voșlobeni, jud. Harghita, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul-cadru nr. X1, având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare nr. X2 intitulată "Canalizare menajeră și stație de epurare comuna Voșlobeni, jud. Harghita - investiție nouă", durata de execuție fiind stabilită la 12 luni, iar valoarea contractului la suma de 40.270.971.477 ROL.

La data de 18 februarie 2005, între Consiliul local al comunei Voșlobeni, în calitate de autoritate contractantă și firma P.H.K., în calitate de contractant, s-a încheiat contractul de lucrări nr. X3 (X1), având ca obiect realizarea lucrării de canalizare menajeră și stație de epurare în localitatea Voșlobeni. Firma P.H.K. a subcontractat lucrările către SC R.A. SRL în baza contractelor de sub antrepriză nr. X4 din data de 10 februarie 2005, nr. X5 din data de 15 aprilie 2005, nr. X6 din data de 16 septembrie 2005 și nr. X7 din data de 16 septembrie 2005, valoarea totală a celor patru contracte fiind de 2.180.000 RON, fără TVA. La data de 6 iunie 2005, între SC R.A. SRL, administrată de numitul A.A.I., în calitate de antreprenor și SC C.C.

SRL, administrată de inculpatul B.D.C., în calitate de executant, a fost încheiat contractul de subantrepriză nr. X8. Obiectul contractului consta în executarea de lucrări de canalizare și aducțiune apă potabilă în comuna Voșlobeni, jud. Harghita. Potrivit notei de constatare întocmită de Garda Financiară Mureș, valoarea lucrărilor efectuate de SC C.C. SRL a fost de 285.283 RON, întocmindu-se factură fiscală doar pentru suma de 74.970 RON. Pentru diferența de 210.313 RON nu s-a întocmit factură, administratorul societății, adică inculpatul B.D.C., motivând că dacă va emite factura și nu va încasa suma, tot va trebui să plătească TVA. Față de situația existentă, organele de control fiscal au constatat că SC C.C.

SRL nu a înregistrat în contabilitate venituri în sumă de 210.313 RON, prin neemiterea facturii către beneficiar pentru lucrările deja efectuate, lucrări pentru care, în schimb, a înregistrat cheltuieli cu personalul, cu combustibilii, cu amortizarea utilajelor folosite, precum și alte cheltuieli materiale, conform balanței de verificare întocmită în luna decembrie 2005. În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 241/2005, în condițiile neemiterii facturii pentru lucrările executate, s-a estimat că societatea administrată de inculpat a cauzat bugetului statului un prejudiciu total de 61.856 RON, din care TVA în sumă de 33.579 RON, iar impozit pe profit în sumă de 28.277 RON. La data de 13 aprilie 2009, după controlul Gărzii Financiare, SC C.C.

SRL a emis facturile nr. X9, în valoare de 200.436,06 RON și nr. X10 în valoare de 9.888,9 RON. Fiind audiat inițial, inculpatul B.D.C. a arătat că nu a emis factura pentru diferența de lucrări efectuate întrucât lucrarea nu a fost recepționată de către reprezentanții SAPARD. Ulterior, în cursul urmăririi penale, inculpatul a prezentat aceeași motivație. La data de 12 octombrie 2006, a avut loc recepția generală a lucrărilor, fiind încheiat procesul-verbal între antreprenorul general P.H.K. și beneficiar, Consiliul local Voșlobeni. Potrivit Adresei din 29 octombrie 2012 a SC R.A. SRL și declarației reprezentantului legal al acestei societăți comerciale, după câștigarea licitației privind efectuarea lucrării de mai sus, reprezentanții firmei P.H.K.

l-au contactat pe reprezentantul SC R.A. SRL, oferindu-i subantrepriza unora din fazele lucrării. S-a propus încheierea a patru contracte de subantrepriză pentru că antreprenorul general nu avea voie să sub contracteze mai mult de 30% din lucrare pe baza unui singur contract. După încheierea contractelor, cei de la firma din Ungaria și-au constituit o firmă cu același nume în România, cu sediul în Târgu Mureș, firmă prin care s-au făcut plățile către SC R.A. SRL. Această din urmă societate a început să execute lucrările și, pe măsură ce s-au efectuat recepțiile, a încasat și contravaloarea acestora. SC R.A. SRL a subcontractat, la rândul său, o parte a lucrărilor către SC C.C. SRL, firma administrată de inculpat.

La data de 15 decembrie 2005, lucrările au fost oprite din cauza frigului. S-a realizat atunci o recepție cantitativă a lucrărilor efectuate de SC C.C. SRL, însă din cauza condițiilor atmosferice nu s-au putut proba. Ulterior, SC R.A. SRL a efectuat o recepție împreună cu firma P., recepție în care a fost cuprinsă și cea realizată între SC R.A. SRL și SC C.C. SRL, menționată anterior. Ulterior, cei de la firma P. nu au mai acceptat recepția și, deși SC R.A. SRL a emis factura, aceasta nu a mai fost acceptată. Mai mult, sediul firmei P. din Târgu Mureș a fost desființat. A solicitat intrarea în faliment a firmei P. din România, dar acțiunile i-au fost respinse de instanțele de judecată. Urmare a acestor evenimente și pentru că firma P. din Ungaria i-a restituit factura trimisă prin poștă, nici SC C.C.

SRL nu a mai emis factură pentru suma ce i se cuvenea pentru lucrările efectuate, cu precizarea că factura SC R.A. SRL către firma P.H.K. a fost de 860.000 RON, iar SC R.A. SRL trebuia să achite din aceasta, către SC C.C. SRL, circa 200.000 RON. Nici până în prezent SC R.A. SRL nu a încasat suma de mai sus de la P.H.K. În cursul judecății, inculpatul a arătat că, în perioada 6 iunie 2005 - 30 iunie 2005, societatea pe care a administrat-o, SC C.C. SRL, a realizat toate lucrările contractate în calitate de executant de la subantreprenorul SC R.A. SRL (antreprenor general fiind firma P.H.K., iar beneficiar Consiliul local Voșlobeni, jud. Harghita). A întocmit absolut toate documentele necesare lucrării, mai puțin factura pentru o parte a contravalorii lucrărilor executate, pe motiv că acea parte a lucrărilor nu a fost recepționată.

A arătat că, în luna august sau septembrie 2005, a existat o recepție a unei părți a lucrărilor efectuate până la acel moment, motiv pentru care a facturat și încasat contravaloarea acelor lucrări. Întrucât pentru o altă parte a lucrărilor, deși efectuate fizic, nu s-a putut face proba conductei, agenția SAPARD nu a acceptat plata. Contractul s-a derulat în continuare, iar agenția SAPARD trebuia să vină din nou la recepția lucrărilor, însă nu au mai făcut-o. Lucrările au fost finalizate la finele anului 2005, însă nimeni nu le-a mai recepționat. Din acest motiv, nici nu a mai emis factură. Cu reprezentantul SC R.A. SRL s-a înțeles să întocmească procese-verbale și situații de lucrări, în care au fost consemnate lucrările efectuate din punct de vedere cantitativ, precum și că plata se va face la recepția calitativă a lucrărilor.

Acele acte au stat apoi la baza constatărilor organelor fiscale. În anul 2008, când au venit în control organele fiscale, i s-a prezentat un document din care reieșea că agenția SAPARD ar fi efectuat recepția lucrărilor în anul 2007, însă la acel eveniment nu a fost invitat și nu a fost prezent nici el (firma sa în calitate de executant) și nici antreprenorul SC R.A. SRL, neprimind vreun act referitor la acea recepție. A menționat că, pe perioada efectuării lucrărilor, a înregistrat cheltuielile efectuate cu salariile muncitorilor, cu combustibilii și cu utilajele folosite. În cursul judecății a fost administrată proba cu expertiza contabilă. Din conținutul și concluziile raportului de expertiză contabilă și anexele acestuia a rezultat că: - în baza contractului de subantrepriză nr. X8 din data de 6 iunie 2005, încheiat între SC R.A.

SRL, în calitate de antreprenor și SC C.C. SRL, în calitate de executant și în baza actului adițional nr. 1 din data de 28 iunie 2005, SC C.C. SRL avea obligația emiterii facturilor fiscale aferente lucrărilor efectuate după 5 zile lucrătoare de la data confirmării cantitative și calitative a lucrărilor de către Agenția SAPARD Alba Iulia, la baza emiterii facturilor de către executant stând, în practica contabilă, situațiile de lucrări întocmite de executant și procesele-verbale de recepție a lucrărilor executate. Faptul că emiterea facturilor trebuia să se facă în termen de 5 zile lucrătoare de la data confirmării calitative și cantitative a lucrărilor de către Agenția SAPARD este menționat în art. 5, punctul 5.1.

al contractului nr. X8 din 6 iunie 2005, conform căruia "plățile către executant se vor efectua în termen de 5 zile de la încasarea contravalorii lucrărilor de către antreprenor de la beneficiar". - la data de 12 octombrie 2006, s-a întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, între executantul acestora, firma P.H.K. - antreprenor general și beneficiar - Consiliul local Voșlobeni. Cu ocazia recepției, s-a constatat că anumite lucrări necesitau remedieri, întocmindu-se o listă în acest sens. La data de 14 noiembrie 2006, s-a întocmit procesul-verbal de stingere a remedierilor și terminării de faze de lucrări, document înregistrat la Consiliul local Voșlobeni. - SC R.A. SRL, în calitate de subcontractor al firmei P.H.K.

și SC C.C. SRL, în calitate de sub-subcontractor, nu au participat nici la recepția din data de 12 octombrie 2006 și nici la încheierea procesului-verbal de stingere a remedierilor din data de 14 noiembrie 2006, dar indirect se poate aprecia că beneficiarul a acceptat lucrările efectuate. - în raport cu cele de mai sus, termenul maxim în care SC C.C. SRL, în calitate de executant, trebuia să emită facturile către SC R.A. SRL, în calitate de antreprenor, a fost data de 2 martie 2007, dată ce se încadrează în prevederile actului adițional semnat de cele două părți. Din același raport de expertiză contabilă a reieșit că organele fiscale au calculat în mod corect prejudiciul adus bugetului statului, iar la data efectuării expertizei valoarea prejudiciului era de 169.310 RON, din care 28.277 RON impozit pe profit, 33.579 RON TVA, iar diferența era reprezentată de penalități și dobânzi.

Potrivit răspunsului la obiecțiunile formulate de inculpat, valoarea prejudiciului este de 138.113 RON, din care 28.277 impozit pe profit neachitat, 34.860 RON accesorii aferente neplății impozitului pe profit, 33.579 RON TVA și 41.397 RON accesorii aferente neplății TVA. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului B.D.C. care, în perioada 2005 - 2007, în calitate de administrator al SC C.C. SRL Brâncovenești, nu a evidențiat în totalitate, în actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate, cauzând prin aceasta un prejudiciu total de 61.856 RON bugetului statului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, și anume: - limitele pedepsei fixate de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului; - gradul de pericol social al faptei; - persoana și antecedentele penale ale inculpatului, din acest punct de vedere fiind de remarcat faptul că, potrivit extrasului de cazier judiciar, inculpatul se află la primul conflict cu legea penală. S-a apreciat că această împrejurare, respectiv conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, poate fi reținută ca circumstanță atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior. - împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, din acest punct de vedere fiind de remarcat comportamentul nesincer al inculpatului.

Ținând seama de cele arătate, instanța de fond, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, l-a condamnat pe inculpatul B.D.C. la pedeapsa de 5 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Fiind îndeplinite condițiile referitoare la acordarea suspendării condiționate a executării pedepsei și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în temeiul art. 81 alin. (1) și alin. (2) C. pen. anterior, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei menționate mai sus, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 5 luni, stabilit potrivit prevederilor art. 82 din același cod.

În latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că, în cursul judecății, în primul ciclu procesual, partea vătămată Statul Român, prin A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Mureș prin A.F.P. Reghin, a arătat că se constituie parte civilă împotriva inculpatului, solicitând obligarea acestuia, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.C. SRL, la plata sumei de 118.726 RON, la care să se adauge accesoriile până la data stingerii efective a sumei datorate. În cel de-al doilea ciclu procesual, partea civilă și-a menținut pretențiile. În urma efectuării expertizei contabile și potrivit răspunsului la obiecțiuni, s-a reținut că valoarea la zi a prejudiciului este de 138.113 RON, din care 28.277 impozit pe profit neachitat, 34.860 RON accesorii aferente neplății impozitului pe profit, 33.579 RON TVA și 41.397 RON accesorii aferente neplății TVA.

Întrucât, în cauză, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și ale exercitării acțiunii civile alăturate acțiunii penale, în baza art. 14 și a art. 346 C. proc. pen. anterior raportate la art. 998 și urm. C. civ. (în varianta în vigoare la data comiterii faptelor), instanța a admis, în parte, acțiunea civilă a părții civile, iar inculpatul a fost obligat la plata către aceasta a sumei de 138.113 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA sustrase de la plata către bugetul statului, cu accesorii calculate până la data de 1 decembrie 2010, precum și la plata accesoriilor de la această dată până la stingerea efectivă a sumelor datorate. A fost respinsă cererea părții civile de obligare a SC C.C.

SRL la plata vreunei sume întrucât aceasta se află în procedura falimentului, situație în care orice acțiune împotriva sa este suspendată și niciun accesoriu nu va putea fi adăugat creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. S-a constatat că, prin Încheierea din data de 9 februarie 2010 a Judecătoriei Reghin, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența valorii probabile a pagubei, de 118.726 RON. Măsura a fost adusă la îndeplinire prin intermediul organelor fiscale, înscrisurile doveditoare aflându-se la dosarul Judecătoriei Reghin, în fapt fiind aplicat sechestru asigurător pe imobilul constând în casă compusă din parter + etaj + mansardă cu 6 camere, hol, balcon, construită din lemn, situată în localitatea Brâncovenești, jud. Mureș.

În urma admiterii apelului Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin și a recursului inculpatului B.C.D., Sentința nr. 449 din data de 29 iunie 2010 a Judecătoriei Reghin a fost desființată integral (ca urmare au fost desființate și încheierile de ședință premergătoare), deși prima instanță, achitând pe inculpat și respingând acțiunea civilă, nu s-a pronunțat și asupra măsurii asigurătorii. Ca atare, instanța a admis din nou cererea părții civile și a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 138.113 RON, reprezentând evaluarea prejudiciului cauzat. Împotriva Sentinței penale nr. 83 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 945/289/2009*, a declarat apel inculpatul B.C.D.

În motivarea căii de atac, inculpatul a contestat legalitatea și temeinicia hotărârii Tribunalului Mureș, menționând că a fost reținută în mod eronat situația de fapt care derivă din materialul probator administrat în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești. A arătat că a fost administrat un probatoriu complex, iar toate probele converg către o lipsă de vinovăție a sa în privința infracțiunii de evaziune fiscală sau, cel puțin, creează un dubiu cu privire la acest element constitutiv al infracțiunii, concluzie care se desprinde, în opinia inculpatului, din faptul că nu avea obligația emiterii facturilor fiscale, în lipsa recepției calitative și cantitative de către Agenția SAPARD Alba Iulia.

A susținut că, lipsind vinovăția, soluția corectă care trebuia adusă litigiului era aceea de achitare, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior și de respingere a acțiunii civile alăturate acțiunii penale. Prin Decizia penală nr. 48/A din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în conformitate cu art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost admis apelul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva Sentinței penale nr. 83 din 20 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Mureș în Dosarul nr. 945/289/2009* și, în consecință: A fost desființată parțial hotărârea atacată, fiind rejudecată cauza în limitele de mai jos: În baza art. 346 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, reprezentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată în proces de Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș, Administrația Finanțelor Publice Reghin (Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov - Agenția Județeană a Finanțelor Publice Mureș, Serviciul Fiscal Municipal Reghin, în urma reorganizării) și, în temeiul art. 14 alin. (3) lit. b) și alin. (4) C. proc. pen. anterior și art. 998 - 999 vechiul C. civ., a fost obligat inculpatul B.C.D. să plătească părții civile suma de 118.726 RON, la care se adaugă accesoriile aferente calculate începând cu data scadenței și până la achitarea integrală a debitului, cu titlu de daune materiale.

A fost respinsă cererea părții civile privind instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului. A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin hotărârea apelată asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei de 138.113 RON. Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale apelate, privind: condamnarea inculpatului B.C.D. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală; încadrarea juridică dată faptei; natura și durata pedepsei principale aplicate; impunerea și natura pedepsei accesorii fixate; suspendarea condiționată a executării pedepselor principală și accesorie aplicate; atenționarea inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

anterior; respingerea cererii părții civile privind obligarea SC C.C. SRL la plata despăgubirilor civile; obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare și cuantumul acestor cheltuieli. Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen. anterior, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului. Analizând apelul prin prisma materialului Dosarului nr. 945/289/2009* al Tribunalului Mureș, a susținerilor și a concluziilor inculpatului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și al neagravării situației în propria cale de atac, instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește expunerea stării de fapt, analiza detaliată a probelor, constatarea vinovăției inculpatului B.C.D.

în comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, încadrarea juridică dată faptei, natura și durata pedepsei principale aplicate, impunerea și natura pedepsei accesorii fixate, suspendarea condiționată a executării pedepselor principală și accesorie aplicate, atenționarea inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior, respingerea cererii părții civile privind obligarea SC C.C. SRL la plata despăgubirilor civile, obligarea inculpatului la suportarea cheltuielilor judiciare și cuantumul acestor cheltuieli, hotărârea primei instanțe este la adăpost de critici. Cu toate acestea, s-a constatat că apelul promovat de inculpat este fondat, iar cele expuse în continuare au determinat, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen. anterior, admiterea căii de atac, cu consecințele desființării parțiale a sentinței și rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite: În cauză, inculpatul B.D.C. a fost trimis în judecată, la data de 26 martie 2013, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin. Cauza s-a judecat în prim grad de către Judecătoria Reghin, competentă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 să judece infracțiunile de evaziune fiscală. Prin Sentința penală nr. 449 din 29 iunie 2010, Judecătoria Reghin l-a achitat pe inculpat, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. anterior și a respins acțiunea civilă formulată în procesul penal de partea civilă Statul Român. Împotriva acestei sentințe au declarat apel procurorul și partea civilă.

Prin Decizia penală nr. 90/A din 3 martie 2011, Tribunalul Mureș a admis apelurile, a desființat integral hotărârea atacată și, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, a admis acțiunea civilă și l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 118.726 RON, cu accesoriile aferente, calculate de la data scadenței și până la achitarea integrală a debitului. Nici Judecătoria Reghin și nici Tribunalul Mureș nu au dispus nimic asupra măsurii asigurătorii instituite de prima instanță prin Încheierea din 9 februarie 2010. Împotriva Deciziei penale nr. 90/A din 3 martie 2011 a Tribunalului Mureș a declarat recurs doar inculpatul B.D.C.

Recursul său a fost admis prin Decizia penală nr. 786/R din 7 decembrie 2011 a Curții de Apel Târgu Mureș, a fost casată integral decizia tribunalului și desființată în totalitate sentința judecătoriei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în prim grad. În acest context, Tribunalul Mureș a rejudecat pricina în prim grad în fond, ca urmare a admiterii unui recurs declarat doar de inculpat împotriva deciziei de condamnare. Prin urmare, principiul neagravării situației în propria cale de atac rămâne activ și în cursul rejudecării în primă instanță și se opune ca inculpatului să i se creeze o situație mai grea decât cea trasată prin Decizia penală nr. 90/A din 3 martie 2013 a Tribunalului Mureș.

În această ordine de idei, s-a constatat că, în latura penală a cauzei nu sunt probleme întrucât, prin sentința apelată, Tribunalul Mureș a aplicat inculpatului B.C.D. pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia. În schimb, în latura civilă a procesului, prin Decizia penală nr. 90/A din 3 martie 2013, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 118.726 RON și accesoriile acesteia, câtime care a fost, de altfel, pretinsă de Statul Român prin reprezentantul său A.N.A.F. Prin Sentința penală nr. 83 din 20 iunie 2013, în rejudecare, Tribunalul Mureș, admițând în parte acțiunea civilă, l-a obligat pe inculpat să plătească părții civile suma de 138.113 RON și accesoriile de la data scadenței și până la stingerea debitului, peste cât a acordat instanța de apel în 3 martie 2011 și peste suma care formează obiectul acțiunii civile.

Totodată, prima instanță, în primul ciclu procesual, nici Judecătoria Reghin în primă instanță și nici Tribunalul Mureș în apel, nu au dispus asupra măsurii sechestrului asigurător instituite de către instanța de prim grad prin Încheierea din 9 februarie 2010. Prin Decizia penală nr. 786/R din 7 decembrie 2011, Curtea de Apel Târgu Mureș a casat integral atât Sentința nr. 449 din 29 iunie 2010, cât și Decizia nr. 90/A din 3 martie 2011, fără să indice vreun act procedural considerat valabil, de la care procesul penal să își reia cursul. Astfel, în acord cu instanța de rejudecare, s-a constatat că dispoziția de casare vizează întreaga judecată în primă instanță - inclusiv Încheierea din 9 februarie 2010 - și în apel, rejudecarea urmând să fie integrală.

În acest fel, Tribunalul Mureș era, într-adevăr, dator să se pronunțe asupra cererii părții civile de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului, însă trebuia să țină seama de limitele rejudecării date de principiul neagravării situației în propria cale de atac și să aibă în vedere că, în fața particularităților prezentei spețe, impunerea în sarcina inculpatului a unei măsuri asigurătorii vine în contradicție cu acest principiu. Cu toate acestea, tribunalul a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei de 138.113 RON.

În aceste împrejurări, s-a reținut că imperativele principiului neagravării situației în propria cale de atac impun ca, în urma rejudecării după desființarea cu reținere a cauzei, inculpatul să fie obligat să plătească părții civile doar suma de 118.726 RON și accesoriile acesteia, care reprezintă prejudiciul constatat prin Decizia nr. 90/A din 3 martie 2011 a Tribunalului Mureș, chiar dacă prin expertiza contabilă efectuată în rejudecare paguba a fost evaluată la o valoare superioară acestei câtimi. De asemenea, s-a constatat că cererea părții civile privind instituirea sechestrului asigurător se impune a fi respinsă, cu consecința ridicării acestei măsuri luate prin hotărârea atacată.

Cât privește motivele de apel invocate de inculpat, acestea nu au fost primite, pentru următoarele considerente: În acord cu cele expuse de Tribunalul Mureș în considerentele hotărârii apelate, care nu au putut fi combătute în mod convingător de către inculpat, s-a subliniat că obligațiile acestuia de întocmire a tuturor documentelor referitoare la lucrările efectuate și înregistrarea acestora în contabilitatea SC C.C. SRL rezultă din dispozițiile legale în materie (prevederile art. 134 1 și art. 134 2 C. fisc.) și din clauzele contractelor încheiate între entitățile angrenate în aceste lucrări. S-a reținut că, în condițiile în care lucrările contractate de SC C.C.

SRL în calitate de executant au fost realizate în totalitate, era datoria inculpatului de a se preocupa atât de recepția lucrărilor și, eventual, de remedierea posibilelor deficiențe, cât și de încasarea contravalorii lor, aceasta cu atât mai mult cu cât în contractele de subantrepriză încheiate între P.H.K. și SC R.A. SRL și în cel de subantrepriză încheiat între SC R.A. SRL și SC C.C. SRL s-au specificat în mod clar condițiile în care urmau să se efectueze recepțiile lucrărilor și participanții (punctele 6.2.3.). În situația concretă, în care, potrivit înscrisurilor existente la dosar, recepția lucrărilor s-a efectuat, la final, între contractantul lucrării, P.H.K.

și beneficiar sau autoritatea contractantă, Consiliul local Voșlobeni, iar autoritatea contractantă a achitat contractantului sumele cuvenite (în total suma de 3.627.720,58 RON, în perioada 15 august 2005 - 19 decembrie 2006), finanțatorul, adică Agenția SAPARD, virând, la rândul său, sumele corespunzătoare autorității contractante (conform extraselor de cont - în total suma de 3.963.682,71 RON, în perioada 29 septembrie 2005 - 2 mai 2007), inculpatul trebuia să facă personal toate demersurile necesare la antreprenorul SC R.A. SRL, în vederea încasării contravalorii lucrărilor, începând cu emiterea facturii și până la acționarea în judecată a debitorului SC R.A. SRL, aceasta cu atât mai mult cu cât costurile lucrărilor efectuate, respectiv cu salariile, cu combustibilii și cu amortizarea mijloacelor fixe, au fost înregistrate în contabilitate, acest fapt având drept consecință diminuarea venitului impozabil.

În raport cu relațiile contractuale statornicite între părți, nu au putut fi acceptate susținerile inculpatului potrivit cărora unul din motivele pentru care nu a emis factura a fost acela că nici el și nici reprezentantul SC R.A. SRL nu ar fi fost înștiințați de efectuarea recepției între P.H.K. și Consiliul local Voșlobeni, întrucât nici nu era necesar, în condițiile în care atât SC R.A. SRL, cât și SC C.C. SRL, nu au fost decât subcontractanți, iar recepțiile intermediare efectuate sau care trebuiau efectuate între ei nu puteau ține loc de recepție finală între părțile contractante principale, aceste recepții putând sta doar la baza decontărilor dintre cei doi subcontractanți. Mai mult, s-a reținut că între SC R.A.

SRL și P.U.K. s-a realizat recepția lucrărilor, fiind întocmit procesul-verbal din data de 15 decembrie 2006, în care, în anexa II, au fost menționate deficiențele constatate, iar ulterior, procesul-verbal din data de 16 februarie 2007 pentru stingerea anexei II din procesul-verbal din 15 decembrie 2006. În consecință, SC C.C. SRL nu putea și nici nu poate avea vreo pretenție directă de la P.H.K., Consiliul local Voșlobeni sau fosta agenție SAPARD, singura entitate cu care a avut relații contractuale fiind SC R.A. SRL. A fost avut în vedere că nici afirmația reprezentantului legal al SC R.A. SRL, potrivit căreia nu i s-ar fi achitat de către P.H.K. ultima factură, în sumă de 860.000 RON, nu trebuia să determine pasivitatea inculpatului întrucât, așa cum rezultă și din actele de la dosar și din declarația administratorului SC R.A.

SRL, valoarea lucrărilor sub contractate de această firmă a fost de 2.180.000 RON, fără TVA, iar cu excepția ultimei facturi, se poate presupune că toate celelalte sume au fost încasate de SC R.A. SRL în orice caz, chiar admițând neexecutarea unei obligații asumate de către partenerii contractuali, s-a reținut că aceasta nu îl exonerează pe inculpat de neîndeplinirea, în calitate de administrator al SC C.C. SRL, a obligațiilor legale care îi revin de a evidenția în totalitate, în actele contabile ori în alte documente legale, operațiunile comerciale efectuate. Împotriva deciziei penale anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.C.D., calea de atac fiind fundamentată pe cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior. S-a solicitat casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, achitarea recurentului inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. anterior, iar în subsidiar, prin raportare la art. 10 lit. a) din același cod. Concluziile formulate de apărătorul recurentului inculpat și de reprezentantul parchetului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, Înalta Curte reține că, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Astfel, Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc.

pen. anterior poate fi invocat atunci când se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt contrare legii sau că instanțele au făcut o greșită aplicare a legii. În ambele ipoteze, legiuitorul are în vedere o eroare de drept și nu una de fapt, ultima putând fi invocată doar în calea de atac a apelului, când instanța de control judiciar are obligația de a examina cauza dedusă judecății sub toate aspectele de fapt și de drept. Prin hotărâre "contrară legii" se înțelege acea hotărâre prin care instanța dă o dispoziție interzisă de lege ori omite să se pronunțe cu privire la o dispoziție la care legea o obligă în mod imperativ. A doua variantă a acestui caz de casare - prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii - se referă la toate celelalte situații în care instanța a comis o eroare de drept, în afara celor limitativ prevăzute de art. 385 9 C. proc.

pen. anterior și are în vedere dispozițiile legale care privesc infracțiunea, pedeapsa și răspunderea penală. Examinând criticile formulate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că acestea nu privesc o eroare gravă de drept, ci una de fapt, care nu mai poate fi supusă cenzurii instanței de recurs. În esență, prin prisma acestui caz de casare, recurentul inculpat a solicitat achitarea sa pentru infracțiunea de evaziune fiscală, fie prin constatarea lipsei elementelor constitutive ale infracțiunii, fie pentru inexistența faptei. Și în prima ipoteză și în cea de-a doua, în realitate, se solicită a se da o nouă interpretare probelor, cu consecința modificării situației de fapt, ceea ce excede controlului judiciar efectuat de instanța de recurs.

Chiar dacă s-ar trece peste aceste impedimente procedurale, Înalta Curte constată că fapta reținută în sarcina inculpatului realizează elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada 2005 - 2007, în calitate de administrator al SC C.C. SRL Brâncovenești, inculpatul nu a evidențiat în totalitate, în actele contabile, operațiunile comerciale efectuate, cauzând un prejudiciu de 138.113 RON bugetului statului. Starea de fapt reținută de instanța de fond rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, demonstrându-se, dincolo de orice dubiu, că prejudiciul cauzat prin fapta inculpatului este de 138.113 RON.

Totodată, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 134 1 din Legea nr. 571/2003, potrivit cu care faptul generator și exigibilitatea taxelor datorate statului iau naștere la data emiterii situațiilor de lucrări. Recurentul inculpat a înregistrat în contabilitate cheltuielile efectuate cu prilejul realizării lucrărilor, această înregistrare fiind de natură a produce consecințe în raport cu rezultatele financiare ale societății. Prin urmare, nu se impune reformarea hotărârilor pronunțate în cauză, pe de o parte, pentru că motivele invocate nu se circumscriu cazului de casare la care s-a făcut referire în susținerea căii de atac, iar pe de altă parte, dat fiind faptul că probele administrate converg spre vinovăția inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Pe de altă parte, examinând cauza în raport cu succesiunea de legi penale intervenite de la momentul săvârșirii infracțiunii de către inculpat, în contextul intrării în vigoare a noului C. pen. la data de 1 februarie 2014, instanța de recurs constată că nu este incidentă instituția aplicării legii penale mai favorabile, prev. de art. 5 noul C. pen. întrucât, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, nu au intervenit modificări. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.D. împotriva Deciziei penale nr. 48/A din 1 noiembrie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 14 aprilie 2014. Procesat de GGC - AZ