ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2049/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2049/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Deliberând asupra recursului declarat de inculpat constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 164/F din 10 iulie 2013, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în baza art. 334 C. proc. pen. anterior, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpatul T.S. (recidivist post condamnatoriu) din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2
1
) lit. a) și c) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) C. pen. anterior cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. anterior, text în baza căruia a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul T.S. la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior pentru constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pentru infracțiunea de trafic de persoane.
În baza art. 25 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru instigare la fals în înscrisuri oficiale.
În baza art. 25 raportat la art. 291 C. pen. anterior cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru instigare la uz de fals.
În baza art. 33 - 34 C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul T.S. să execute pedeapsa de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 61 alin. (1) C. pen. anterior, a fost revocată liberarea condiționată pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 237 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Ialomița definitivă prin Decizia penală nr. 578/A din 10 august 2004 a Curții de Apel București, inculpatul T.S. având de executat pedeapsa de 12 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și a arestării preventive de la 15 iulie 2011 la 10 ianuarie 2012.
S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul T.M. (recidivist postcondamnatoriu, aflat în prezent în Penitenciarul Slobozia) la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, pentru constituire a unui grup infracțional organizat.
În baza art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 37 lit. a) C. pen. anterior, a mai fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pentru infracțiunea de trafic de persoane.
În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior pentru infracțiunea de trafic de minori.
În baza art. 33 - 34 C. pen. anterior, s-a dispus ca inculpatul T.M. să execute pedeapsa de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
În baza art. 61 C. pen. anterior, s-a revocat liberarea condiționată pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 147 din 11 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Ialomița, definitivă prin Decizia penală nr. 417 din 22 martie 2003 a Curții de Apel București, inculpatul T.M. având de executat pedeapsa de 13 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 71 și 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză și în baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestării preventive de la 18 iunie 2010 la 14 decembrie 2010.
În baza art. 348 C. proc. pen. anterior, s-a dispus anularea cărții de identitate serie R.D. nr. X.
S-a luat act că partea vătămată F.M.A. nu s-a constituit ca parte civilă în cauză.
Au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 20.000 euro către partea civilă M.P.N., 400.000.000 lei către partea civilă R.M. și 2.000 euro către partea civilă S.I. cu titlu de daune morale.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 8.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care onorariile avocați oficiu de câte 300 lei pentru inculpați, avansați din fondurile Ministerului Justiției.
Onorariul avocat oficiu în sumă de 600 lei pentru părțile vătămate a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
În ceea ce le privește pe părțile vătămate F.M.A. și M.P.N., judecătorul fondului a reținut că acestea domiciliază în orașul C, județul C. persoane cu o situație materială precară și care din toamna anului 2009 - 6 septembrie 2009 practicau prostituția în zona podului feroviar și rutier din zonă (km. 160) al autostrăzii București - Constanța.
În jurul orelor 18:00 - 18:30, în locul unde cele două părți vătămate acostau conducători auto în vederea întreținerii de raporturi sexuale cu aceștia din urmă, în schimbul unor sume de bani, a oprit un autoturism O.A. de culoare gri argintiu înmatriculat în Spania, autoturism condus de o persoană rămasă necunoscută și în care se mai aflau inculpații T.M., în dreapta șoferului, iar pe bancheta din spate inculpații T.I. și T.S.
Astfel, inculpatul T.S. i-a propus părții vătămate F.M.A. să întrețină cu el raporturi sexuale în schimbul sumei de 50 lei, partea vătămată refuzând propunerea inculpatului, iar în momentul în care partea vătămată a încercat să se îndepărteze de autoturism, inculpatul T.S. a agresat-o trăgând-o de bluza cu care era îmbrăcată, iar inculpatul T.I. care se afla în afara autoturismului, a împins-o în interiorul acestuia, imobilizând-o pe perna din spate a vehiculului, lovind-o cu pumnii.
În același timp, inculpatul T.M. a lovit-o cu pumnii pe cealaltă parte vătămată M.P.N., introducând-o forțat în vehicul, în locul aflat între scaunul din dreapta șoferului (pe care de altfel stătea inculpatul T.M.) și bordul autoturismului, după care șoferul a pornit vehiculul și s-au îndreptat în direcția Fetești.
În drum spre municipiul Fetești, șoferul a oprit, la indicația inculpatului T.I., care a scos-o din autoturism pe partea vătămată F.M.A., s-au îndepărtat de autostradă ajungând pe câmp, acolo unde i-a aplicat lovituri cu pumnii și picioarele, fără motiv părții vătămate menționate mai sus, iar după încetarea agresiunilor fizice la care aceasta a fost supusă, a urcat din nou în autoturism, împreună cu inculpatul, însă, de data aceasta inculpatul T.I. a așezat-o pe partea vătămată jos pe podeaua autoturismului în spațiul existent între scaunul șoferului și bancheta din spate, autoturismul continuând drumul până în municipiul Fetești, ajungând în fața locuinței inculpaților T.I. și T.M.
Acolo cele două părți vătămate au văzut-o, pentru prima oară, pe inculpata P.G., care la cererea inculpatului T.I., i-a dat acestuia o sumă de bani și după ce au alimentat cu combustibil autoturismul la o stație PECO din Fetești, prevăzută și cu spălătorie auto, și-au continuat drumul până în municipiul București.
În drum spre București, inculpatul T.I. a permis părții vătămate F.M.A. să se așeze pe bancheta din spatele autoturismului, lângă el, în timp ce partea vătămată M.P.N. a continuat să stea în poziția inițială: în spațiul situat între scaunul din dreapta șoferului și bord.
Până să ajungă la București, inculpatul T.I. a agresat-o pe partea vătămată F.M.A. trăgând-o cu un patent de nări, smulgându-i și unghiile de la mâini, luându-i totodată cele două telefoane mobile pe care le avea asupra sa și suma de 120 lei.
În aceleași împrejurări, inculpatul T.M. și-a însușit, fără drept, telefonul mobil al părții vătămate M.P.N. și cu toate că ambele părți vătămate au insistat să afle unde sunt duse la București, niciunul dintre ocupanții vehiculului nu le-au dat un răspuns pertinent.
În toată această perioadă de timp (a șederii părților vătămate în București), în repetate rânduri, inculpatul T.I., în prezența inculpaților T.M. și T.S., le-a făcut cunoscut celor două părți vătămate că le vor duce în Spania "la produs", inculpatul T.S. aprobând verbal cele spuse de inculpatul T.I., părțile vătămate înțelegând prin aceasta că vor fi trimise în Spania să se prostitueze în folosul celor trei inculpați.
Întrucât părțile vătămate au refuzat categoric să dea curs propunerilor celor trei inculpați, aceștia le-au agresat fizic, în repetate rânduri, pe cele două părți vătămate, agresiuni urmate de întreținerea de raporturi și relații sexuale orale cu inculpați T.I. și T.S., fără acordul părților vătămate.
În realizarea intenției de a le transporta în Spania pentru practicarea prostituției, T.I.Z. le-a indicat telefonic inculpatului T.I. și T.S. să ia legătura cu un conducător auto de la o firmă de transport, în persoana lui N.I.
Acesta a venit în locația unde se aflau cele două părți vătămate și în prezența acestora a arătat că pe partea vătămată F.M.A. o poate scoate din țară, dar că nu garantează pentru partea vătămată M.P.N.
Pentru serviciul pe care urma să-l presteze, N.I. a primit de la inculpatul T.I. suma de 100 euro.
După o discuție purtată la telefon între inculpații T.I. și T.S. cu P.G., aceasta a venit la București în locuința numitei O.E., fiind însoțită de I.C. și partea vătămată S.I.
Pentru a le convinge să meargă în Spania unde să practice relații sexuale cu diverși bărbați contra unor sume de bani, partea vătămată F.M.A., M.P.N. și S.I. au fost supuse la agresiuni fizice de către cei doi inculpați.
În ziua în care partea vătămată S.I. a venit la București, la locația unde se aflau inculpații T.I., T.S. și T.M., aceasta a fost bătută de către primi doi inculpați menționați mai sus, agresiuni fizice la care au fost supuse și părțile vătămate F.M.A. și M.P.N., motivul fiind acela de a le determina pe aceste trei părți vătămate să accepte să plece în Spania să se prostitueze în folosul inculpaților.
După încetarea agresiunilor la care au fost supuse cele trei părți vătămate inculpatul T.I., folosind un ton răstit, le-a cerut părților vătămate M.P.N. și S.I. să se dezbrace complet, acestea conformându-se cererii inculpatului. În atare împrejurări inculpatul T.I. le-a obligat pe cele două părți vătămate menționate mai sus la perversiuni sexuale (cunilingus), conduită pe care părțile vătămate n-au putut-o refuza, dat fiind faptul că inculpatul T.I. a avut față de ele un comportament extrem de agresiv, toate acestea petrecându-se în prezența părții vătămate F.M.A. și a celorlalte persoane existente în cameră la acea dată (inculpații T.S., T.M., P.G. și învinuitele I.C. și O.E.).
După toate acestea în zilele ce au urmat, în urma unei discuții telefonice purtate de inculpații T.I. și T.S. cu învinuitul T.I.Z. aflat în Spania, cei doi inculpați au hotărât să le transporte pe părțile vătămate F.M.A., M.P.N. și S.I. în orașul B., jud. C. localitate în care își are domiciliul învinuita P.M., mama inculpatei P.G., motivat de faptul că numita T.C.G., fiica învinuitului T.I.Z. n-a mai fost de acord ca aceștia să locuiască în casa tatălui său.
Drept urmare, cu autoturismul O. menționat în alineatele de mai sus, autoturism condus de inculpatul T.I., acesta le-a transportat pe cele trei părți vătămate menționate mai sus, pe inculpații T.S. și P.G., precum și pe învinuitele O.E. și I.C. la locuința învinuitei P.M., acolo unde cu toții au stat cel mai probabil două nopți, învinuita P.M. oferindu-le tuturor celor ce o vizitaseră în acele momente, cazare și masă.
În vederea exploatării sexuale a părții vătămate M.P.N., inculpații T.I. și T.S. au transportat-o pe aceasta la București la locuința numitei O.E. și întrucât pentru a o transporta pe aceasta în Spania era nevoie de documente de identitate, aceiași inculpați au transportat-o pe partea vătămată M.P.N. la un centru foto unde i-au făcut părții vătămate fotografii, contra sumei de 200 euro pe care inculpatul T.I. i-a dat unui bărbat necunoscut.
De menționat este faptul că cele două părți vătămate M.P.N. și F.M.A. nu aveau acte de identitate asupra lor.
De asemenea, în jurul datei de 18 septembrie 2009, inculpații T.I. și T.S. i-au dat părții vătămate M.P.N. o carte de identitate cu fotografia și datele de identificare ale numitei D.G.A., obligând-o să rețină toate datele aflate pe acesta și aplicându-i corecții fizice pentru ca partea vătămată nu reușea să memoreze aceste date.
S-a stabilit ca dată de plecare în Spania sfârșitul lunii septembrie 2009, motiv pentru care părțile vătămate M.P.N. și S.I. au fost readuse de cei doi inculpați în locuința lui T.I. din Fetești, unde au cunoscut-o pe S.T.
Părțile vătămate menționate mai sus au fost supuse la agresiuni fizice și obligate să întrețină relații sexuale orale cu inculpatul T.I.
În realizarea scopului de a le transporta în Spania, inculpatul T.I., T.S. și P.G. s-au deplasat împreună cu partea vătămată F.M.A. cu autoturismul condus de inculpatul T.I. la sediul firmei E., întâlnindu-se acolo cu N.I., conducător auto la această firmă, cei trei intenționând să o scoată fraudulos din țară pe această parte vătămată și de a o transporta alături de inculpata P.G. în Spania în scopul exploatării sexuale a acesteia.
Partea vătămată F.M.A. împreună cu inculpata P.G. s-au urcat în autocarul condus de N.I., iar inculpații T.I. și T.S. s-au deplasat cu autoturismul O. în spatele autocarului până la granița cu Ungaria.
Conform celor declarate de partea vătămată menționată în alineatul de mai sus, inculpata P.G. i-a dat să bea un lichid dintr-o sticlă după care a adormit, iar când s-a trezit era deja în Ungaria, fapt care s-ar fi petrecut și la ajungerea autocarului în Franța, acolo unde sub influența lichidului băut, până să adoarmă ar fi fost dusă de învinuitul N.I. în compartimentul de bagaje, acolo stând aproximativ două ore, fiind scoasă de același învinuit după trecerea acestui interval de timp.
Când inculpata P.G. și partea vătămată F.M.A. au ajuns la Madrid, acolo au fost așteptate de învinuita T.A.M. și de numita L.M.A. acestea conducându-le pe partea vătămată și pe inculpată într-un apartament de bloc, la parter acolo unde locuiau numita B.G. (o rudă a familiei inculpaților T.) împreună cu fiul său în vârstă de 12 ani.
În acel apartament, partea vătămată F.M.A. a stat o perioadă scurtă de timp, de câteva ore, după care alături de inculpata P.G., de învinuita T.A.M. și de numita L.M.A. au plecat în oraș ajungând în cartierul Grand Via pe str. Monterro, acolo unde partea vătămată a aflat de la învinuita T.A.M. că va practica prostituția, atrăgând bărbați în scopul întreținerii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani, (menționându-i și sumele de bani pe care trebuia să le pretindă), raporturi sexuale ce urmau să aibă loc într-un apartament prezentat părții vătămate de aceeași învinuită și situat pe aceeași stradă.
În acele condiții, partea vătămată F.M.A. a practicat prostituția fiind supravegheată de inculpata P.G., care se prostitua și ea alături de numita L.M.A. (aceasta din urmă în folosul inculpatului T.S.) și învinuita T.A.M. (aceasta fără să practice prostituția), inculpata P.G. fiind persoana care și-a însușit întreaga sumă de bani primită de partea vătămată în schimbul raporturilor sexuale întreținute în acea perioadă de timp, sumă de bani ce a ajuns la inculpatul T.I. prin transferuri repetate prin intermediul serviciului W.U.
Pentru a o transporta în Spania și pe partea vătămată M.P.N. în scopul practicării prostituției, inculpații au dus-o pe aceasta în București.
Aici, inculpatul T.S. i-a dat suma de 100 euro și o carte de identitate cu datele de stare civilă ale numitei D.G.A..
Din suma de 100 euro, partea vătămată trebuia să-și procure un bilet de autocar pentru Spania.
Partea vătămată a fost însoțită în autocar de inculpatul T.S. care pentru tot drumul a obligat-o să memoreze datele aflate pe cartea de identitate.
În vama Nădlac, cu ocazia controlului vamal s-a descoperit că actul de identitate prezentat de partea vătămată M.P.N. este fals, motiv pentru care i s-a interzis continuarea călătoriei, fiind pusă la dispoziția autorităților judiciare, iar inculpatul T.S. și-a continuat drumul în Spania.
Ajunsă în Spania, partea vătămată F.M.A. a practicat prostituția, iar la o lună de la sosirea acesteia în Spania au venit și inculpații T.I. și T.S.
Inculpatul T.I. a închiriat un apartament în care au fost duse partea vătămată F.M.A., inculpata P.G. și T.A.M., partea vătămată continuând să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați de la care primea sume de bani pe care le dădea inculpatului T.I.
Nemulțumit de faptul că partea vătămată nu obținea destui bani din practicarea prostituției, în repetate rânduri aceasta a fost bătută de inculpatul T.I. și obligată să sustragă bunuri și bani din magazin și de la clienți.
Din această cauză a fost reținută de autoritățile spaniole în mai multe rânduri, dar niciodată nu a declarat poliției spaniole că este o victimă a traficului de ființe umane.
Motivul pentru care nu a spus adevărul autorităților spaniole a fost acela că a cunoscut-o pe partea vătămată M.M.F. care a practicat și ea prostituția în folosul inculpatului T.I. și care i-a relatat că l-a denunțat autorităților pe acesta, dar, nu s-a luat nicio măsură, în schimb inculpatul T.I. i-a aplicat acesteia o corecție fizică și de teamă partea vătămată F.M.A. a preferat să tacă.
În jurul datei de 24 noiembrie 2010, partea vătămată F.M.A. a fost oprită de către poliția spaniolă și legitimată prilej cu care a făcut cunoscut că actul său de identitate se află în apartamentul în care locuia împreună cu inculpata P.G.
Așa fiind, partea vătămată a fost condusă de poliție la apartamentul în cauză și la solicitarea poliției, inculpata P.G. le-a prezentat acestora actul de identitate al părții vătămate F.M.A., după care lucrătorul de poliție a plecat.
A doua zi, profitând de neatenția inculpatei P.G., partea vătămată F.M.A. a luat din sertarul unui dulap aflat în apartament, cartea sa de identitate și a fugit din apartament, a rămas o noapte la un hotel, iar în data de 27 noiembrie 2010 amanetându-și două inele de aur și-a cumpărat bilet de avion ajungând în România în aceeași zi.
La revenirea în România, inculpata P.G. a apelat-o în repetate rânduri pe mama părții vătămate F.M.A. pretinzând că este o prietenă a acesteia din Spania, pe nume M. și interesându-se dacă partea vătămată a ajuns acasă, aceasta din urmă recunoscând în telefonul mamei sale numărul de telefon al inculpatei P.G.
În căutarea unor persoane care să fie exploatate sexual în Spania, inculpații T.I. și T.S. au cunoscut-o pe partea vătămată S.I. prin intermediul numitei I.C. care o cunoștea pe aceasta ca pe o persoană cu o situație materială precară, având doi copii minori spre creștere și educare, astfel că profitând de starea de vulnerabilitate psiho-socială a acesteia au determinat-o să accepte cele propuse.
I.C. s-a deplasat în localitatea de domiciliu a părții vătămate cu scopul de a o determina pe aceasta să accepte căsătoria cu inculpatul T.I.
În discuțiile purtate între cele două, I.C. i-a vorbit părții vătămate S.I. de un băiat din Fetești care se numește "F." (în realitate inculpatul T.I.) care dorește să o cunoască pe partea vătămată, în vederea perfectării căsătoriei.
Partea vătămată a acceptat, motiv pentru care I.C. i-a contactat telefonic pe inculpatul T.I. și T.S., stabilindu-se ca toți să se întâlnească în localitatea Rădăuți.
Inculpatul T.I. și T.S. s-au deplasat cu autoturismul O. condus de inculpatul T.I. la Rădăuți și s-a întâlnit cu I.C. și partea vătămată S.I. în zona gării din Rădăuți.
Inculpatul T.I. i-a propus părții vătămate să urce în automobilul cu care venise spunându-i că vor să meargă să savureze o prăjitură.
Văzând înfățișarea celor din inculpați, la început partea vătămată a refuzat, dar la insistențele acestora și ale numitei I.C. s-a urcat în autoturism moment în care inculpatul T.I. a blocat ușile mașinii mergând în continuare până la București, deși partea vătămată le-a spus că îi este rău și are senzație de vomă, totuși nu s-au oprit în drum.
Ajunși în București la locuința numitei O.E., partea vătămată S.I. le-a cunoscut pe celelalte două părți vătămate M.P.N. și F.M.A. și pe inculpata P.G.
În această locație, inculpatului T.I. le-a lovit cu un băț în zona capului pentru a le determina să accepte exploatarea lor sexuală în Spania.
Din cauza tratamentului la care a fost supusă, partea vătămată S.I. a fost nevoită să întrețină raporturi și relații sexuale cu inculpații T.I. și T.S., actele sexuale având loc în baia locației în care se afla partea vătămată în acele momente, pe bărbatul necunoscut refuzându-l, cei trei inculpați și învinuita O.E. aplicându-i din nou corecții fizice din acest motiv.
Agresiunile nu au încetat nici după finalizarea actelor sexuale pe care le-a întreținut fără voia sa partea vătămată, astfel că folosind din nou violențe fizice și psihice, inculpatul T.I. le-a obligat pe părțile vătămate S.I. și M.P.N. să întrețină raporturi sexuale orale, fapt care s-a petrecut tot în locația în care se aflau aceștia și sub imperiul amenințărilor proferate de inculpați asupra celor două părți vătămate.
Urmare agresiunilor fizice la care au fost supuse, în cele din urmă inculpații au reușit să le determine pe părțile vătămate să fie de acord cu plecarea în Spania în scopul practicării prostituției sub supravegherea inculpatei P.G.
Partea vătămată S.I. a fost transportată de inculpatul T.I., cu autoturismul său, în comuna Budești, județul Călărași în locuința numitei P.M.. Această parte vătămată a fost însoțită de P.G. și părțile vătămate F.M.A. și M.P.N., O.E. și I.C..
Partea vătămată S.I. o rugat-o pe P.M. să o ajute să nu fie transportată în Spania, P.M. a înștiințat pe inculpatul T.I., dar fără rezultat.
A doua zi, după ajungerea la Budești, inculpata P.G. însoțită de inculpații T.S. și T.I. au plecat cu același autoturism, precum și cu partea vătămată F.M.A. spre a perfecta falsificarea documentului de identitate al acesteia din urmă și plecarea sa alături de inculpata P.G. în Spania în scopul exploatării sexuale a acestei părți vătămate, iar după finalizarea acestor activități infracționale, inculpații T.S. și T.I. au revenit la Budești și de acolo le-au luat pe părțile vătămate S.I., M.P.N. și pe învinuita I.C., ajungând cu toții la Fetești la locuința inculpatului T.I.
Acolo au stat cu toții timp de 3 - 4 zile, perioadă în care partea vătămată S.I. i-a cunoscut pe învinuiții T.C. și pe concubina sa, S.T. În această perioadă de timp, partea vătămată menționată mai sus a fost amenințată cu un pistol de către inculpatul T.I. care a tras câteva focuri cu acel pistol prin curte obligând-o, prin amenințarea cu pistolul, să întrețină raporturi și relații sexuale cu ambii inculpați (T.I. și T.S. s.n.), în timp ce învinuita S.T., la îndemnurile inculpatului T.I., a insistat în a o convinge pe partea vătămată să meargă în Spania cu acesta din urmă în vederea practicării prostituției și pentru că refuza constant acest lucru, inculpatul T.I. a bătut-o pe partea vătămată cu un scaun, determinând-o pe aceasta să înceteze cu refuzurile.
După plecarea inculpatului T.S. cu partea vătămată M.P.N. de la Fetești către Spania, inculpatul T.I. a dus-o pe partea vătămată S.I. la locuința inculpatului T.M., situată tot în municipiul Fetești și de acolo, inculpații T.M. și T.I., după o scurtă perioadă de ședere au transportat-o pe aceeași parte vătămată de la Fetești la Medgidia la locuința învinuitei T.F.G. care locuia însoțită de concubinul ei, martorul S.C.
În locuința din Medgidia a surorii inculpaților T.M. și T.I., sub presiunea amenințărilor și loviturilor primite de la inculpatul T.I. și sora acestuia, partea vătămată a fost obligată să întrețină relații sexuale cu doi bărbați în schimbul unor sume de bani.
După aproximativ 3 - 4 zile de ședere în locuința învinuitei T.F.G., partea vătămată S.I. a fost transportată de la Medgidia la Fetești cu autoturismul O. aparținând inculpatului T.I. și condus de o persoană rămasă neidentificată, fiind însoțită pe tot parcursul deplasării de învinuiții T.C., S.T. și T.A.M..
Scopul revenirii părții vătămate la Fetești a constat în aceea că inculpatul T.I. revenise acasă din Spania pentru a face demersurile necesare în a o transporta pe partea vătămată în Spania, în vederea exploatării acesteia astfel că, ajunsă în locuința inculpatului sus-menționat, partea vătămată îl întâlnește pe acesta însoțit de o altă parte vătămată - M.M.F.
Spre a o determina să accepte plecarea în Spania, în scopul exploatării ei sexuale, inculpatul T.I. a agresat-o fizic pe partea vătămată S.I., aceasta din urmă aflând de la cealaltă parte vătămată menționată mai sus că și ea s-a prostituat în Spania pentru inculpatul T.I. și că dacă va ajunge și ea în Spania s-ar putea să nu se mai întoarcă de acolo.
În atare împrejurări, la rugămințile părții vătămate S.I., învinuitul T.C. i-a dat acesteia suma de 50 RON, sumă cu care partea vătămată și-a cumpărat un bilet de tren până la Suceava, iar la plecare învinuita I.C. a atenționat-o să aibă grijă ce spune dacă va fi audiată de poliție.
O altă victimă a activității infracționale a inculpatului T.M. este partea vătămată R.M. (minoră la data faptelor).
Aceasta își are domiciliul în comuna S., județul B., dar părinții acesteia aveau o locuință în M., județul C..
În cursul lunii septembrie 2008, partea vătămată R.M. se întorcea cu trenul din Medgidia spre comuna de domiciliu, ocazie cu care l-a cunoscut pe martorul S.N.
Au făcut schimb de numere de telefon și în urma discuțiilor telefonice au stabilit ca să se întâlnească în gara din municipiul Buzău, martorul propunându-i să devină nevasta lui, insistând ca R.M. să se deplaseze la Fetești pentru a-i cunoaște familia, partea vătămată conformându-se rugăminților martorului.
La Fetești, partea vătămată a cunoscut familia lui S.N. și după o săptămână s-au deplasat împreună în localitatea de domiciliu a părții vătămate de unde aceasta și-a luat bagajele personale și le-a dus la Fetești, ocazie cu care martorul S.N. a cunoscut familia părții vătămate.
Partea vătămată și S.N. s-au întors la Fetești și în zilele ce au urmat au mers împreună la Spitalul Fetești unde se afla internată mama martorului pentru a-i duce de mâncare.
Într-una din zile, în fața spitalului cei doi s-au întâlnit cu inculpatul T.M. și cu numitul A.M. (fost S.M.).
Martorul S.N. le-a prezentat-o celor doi pe partea vătămată R.M. ca fiind "soția lui".
A doua zi, partea vătămată R.M. a mers singură la spital să-i ducă de mâncare mamei concubinului său și s-a întâlnit, în timp ce aștepta o cursă locală, cu inculpatul T.M. care i-a adresat complimente și i-a spus totodată că actualul ei concubin, este un fost pușcăriaș, că a mai fost însurat și are un copil, toate acestea cu scopul de a o determina să rupă relația cu S.N. și să accepte o relație cu el.
Întrucât R.M. era supusă agresiunilor fizice din partea martorului S.N., care consuma băuturi alcoolice, partea vătămată s-a hotărât să-l părăsească cu scopul de a se duce la locuința părinților săi.
Partea vătămată R.M. a reușit să fugă de la martor și ajunsă în dreptul spitalului vechi din Fetești i-a văzut într-un grup pe inculpatul T.I. și pe A.M.
Acesta a ajuns-o din urmă pe partea vătămată, a tras-o de păr și a dus-o într-o clădire abandonată din zona aceea, unde a lovit-o cu pumnii și a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el contra voinței ei.
A condus-o la locuința sa din Fetești, unde partea vătămată R.M. a cunoscut-o pe mama, Z.G. și soția sa, A.T.M., ocazie cu care partea vătămată a aflat că va fi dusă împreună cu martora A.T.M. în Spania în vederea practicării prostituției.
În aceeași seară, partea vătămată a fost dusă de A.M. într-o locație pe malul brațului Borcea unde mai mulți bărbați păzeau utilaje grele, cu scopul de a întreține raporturi sexuale cu aceștia, lucru care nu s-a întâmplat deoarece aceștia au refuzat fiindcă în acea noapte trebuia să aibă loc un control.
Unul dintre acești bărbați a fost recunoscut de partea vătămată în persoana martorului D.M.
S-au întors la locuința martorei A.T.M. și a doua zi împreună cu soțul acesteia și partea vătămată s-au deplasat la o agenție de voiaj din Fetești pentru a cumpăra două bilete de autocar pentru martoră și partea vătămată, dar nu au avut bani suficienți.
Din acest motiv, A.M. a mers cu partea vătămată R.M. în zona spitalului vechi din Fetești pentru a găsi un bărbat dispus să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată contra unei sume de bani necesari achiziționării de bilete.
Ajunși în zona spitalului vechi, învinuitul și partea vătămată R.M. l-au întâlnit pe inculpatul T.M., care întrebând-o pe partea vătămată ce se întâmplă cu ea și pentru că aceasta nu a dat curs cererii învinuitului, constând în aceea că, în cazul în care va fi întrebată de inculpatul T.M. să-i răspundă că este soția lui, învinuitul A.M. o lovește cu pumnul pe partea vătămată, după care a plecat de la locul incidentului, lăsând-o pe partea vătămată în compania inculpatului T.M.
În acele împrejurări, folosindu-și forța fizică, inculpatul T.M. a condus-o pe partea vătămată R.M. la locuința sa din F. aflată în aceeași curte cu cea a fratelui său învinuitul T.C. (în locuința acestuia din urmă avându-și domiciliul și inculpatul T.I.), aici partea vătămată cunoscându-l pe acesta din urmă, cât și pe concubina sa - învinuita S.T..
În timp ce se afla în locuința inculpatului T.M., partea vătămată R.M. a auzit o discuție dintre inculpatul T.M. și o soră de a sa, în sensul că inculpatul o va apela în Spania pe o altă soră de a lor ca să îi trimită bani pentru transportul în acea țară, al lui și al părții vătămate R.M., în scopul exploatării sexuale a acesteia din urmă.
În jurul orelor 21:30 - 22:00 ale zilei în care partea vătămată a ajuns la locuința inculpatului T.M., urmare sesizării formulate de martorul S.N. cu privire la dispariția concubinei sale și a sechestrării acesteia de către inculpatul T.M., acesta (martorul S.N.), aflase de la vărul său -martorul P.C., că partea vătămată R.M. se află la locuința inculpatului T.M., fapt constatat de martorul P.C. cu prilejul unei vizite făcute în aceeași zi inculpatului T.M., astfel că, un echipaj de poliție s-a deplasat la locuința acestui inculpat cu scopul de a verifica veridicitatea afirmațiilor martorului S.N..
Inculpatul T.M., la întrebarea polițistului ce conducea echipajul, dacă partea vătămată R.M. se află la ei acasă, a negat acest fapt și în acele momente partea vătămată a ieșit din casă fiind văzută de echipajul de poliție.
Apoi, partea vătămată a fost întrebată dacă stă de bunăvoie acolo, însă aceasta a refuzat să răspundă de frica inculpatului T.M., care o imobilizase, strângând-o cu mâna sa stângă de mâna dreaptă a părții vătămate.
Văzând că partea vătămată nu răspunde, lucrătorul de poliție a întrebat-o dacă dorește să vorbească cu concubinul ei, S.N., care se afla în acele momente în vehiculul tip dubă cu care venise echipajul de poliție, iar la răspunsul afirmativ al părții vătămate, inculpatul T.M. a scos cu mâna dreaptă un cater din buzunarul drept al pantalonilor săi cu intenția de a o tăia pe față pe partea vătămată, fapt observat de unul din jandarmii din echipaj și care l-a împiedicat pe inculpat să comită gestul pe care intenționa să-l facă, prin pulverizarea de spray cu efect lacrimogen în zona feței inculpatului.
Chiar în acel moment, a intervenit martorul S.N. care a prins-o de mâna liberă pe partea vătămată R.M. și a ajutat-o să urce, în acest fel, în duba în care se afla și el, după care inculpatul T.M. a tăiat cu caterul geaca pe care o purta șeful echipajului de poliție în acea seară, motiv pentru care împotriva inculpatului s-a acționat din nou cu gaz lacrimogen și în cele din urmă chiar prin folosirea armamentului din dotare, prin focuri de avertisment, aspecte care au dus la aplanarea conflictului, partea vătămată fiind apoi condusă la Poliția Municipiului Fetești unde a declarat tot ceea ce i s-a întâmplat.
Inculpatul T.S. a fost audiat la urmărirea penală, prilej cu care nu a recunoscut faptele reținute în sarcina sa; a precizat că nu o cunoaște pe D.G.A., a locuit efectiv la adresa din cartea de identitate - Fetești, str. I.J., nr. 2, doar o lună de zile, perioadă în care în aceeași locuință s-a aflat și fratele său inculpatul T.M., împreună cu familia sa; nu le cunoaște pe părțile vătămate S.I., F.M.A., M.P.N.; nu poate explica cum în lista biletelor de autocar al firmei E. emis la data de 1 octombrie 2009 se regăsesc numele său și numele învinuitei D.G.A., motivat de faptul că niciodată nu a fost împreună în Spania însoțită de aceasta din urmă; despre partea vătămată M.M. a declarat că nu o cunoaște din fotografii, nu i-a fost prezentat numele acesteia, nu-i spune nimic; pe data de 1 iulie 2011 a fost în Spania la Ambasada României pentru a-și procura bilet de autocar întrucât dorea să se întoarcă în România pentru a-și preschimba cartea de identitate și procurarea unui set de acte medicale necesare sănătății; în 2009 - a revenit în România cu autocarul pentru obținerea unor acte medicale necesare; a locuit efectiv în Fetești, str. I.J., nr. 2 o lună de zile; acolo se afla și fratele său T.M. zis "C."; nu a auzit niciodată de S.I.; când în anul 2009 a fost în țară a fost însoțit de fratele său T.M. la București pentru a face analize și au stat 2 - 3 zile, locuind la fratele său T.N. în strada R., nr. 25; L.M.A. este concubina sa; o cunoaște pe I.C. și știe că era din partea Moldovei și a locuit o perioadă la domiciliul părinților inculpatului în F.; în anul 2009 nu a fost niciodată în localitatea Cernavodă; cât a locuit în Spania la sora sa nu a fost reținut sau arestat; nu cunoaște cum ar arăta o carte de identitate contrafăcută și nu a apelat la vreo persoană pentru a obține un asemenea act contrafăcut; nu a cunoscut cât a fost în Spania că pe numele său este vreun mandat ori că ar fi căutat de autoritățile române și nu s-a sustras niciodată organelor de anchetă.
La cercetarea judecătorească inculpatul T.S. nu a putut fi audiat deoarece s-a sustras judecății, fiind plecat în Spania, așa cum rezultă din procesul-verbal pentru executarea mandatului de aducere din 25 mai 2013.
În declarațiile date la urmărirea penală, inculpatul T.M. a avut o atitudine de nerecunoaștere, arătând că nu este vinovat, nu a săvârșit niciuna din faptele reținute în sarcina sa și că este fratele inculpatului T.S. și unchiul lui T.I., despre care știe că trăiește în concubinaj cu P.G.
A mai declarat inculpatul că din 2007 locuiește cu tatăl său care este paralizat și cu concubina C.G. cu care are un copil în vârstă de un an. În 2008 sau 2009, T.C. - fratele său, nepotul T.I. și concubina acestuia P.G. și-au cumpărat o altă locuință în strada A.B., nr. 20 și știe despre o relație temporară de concubinaj între T.I. și o anume F. din neamul lui G. (partea vătămată M.M.F.) și că același inculpat a venit din Spania cu un autoturism marca O. de culoare argintie fără să posede permis de conducere. în vara anului 2009, a discutat cu concubina sa să plece la Tulcea pentru a cumpăra pește pe care să-l vândă în Fetești. Discuția a fost auzită de T.I. care s-a oferit să-l ducă cu mașina și cu el a mers la inculpatul T.S.
Mai arată că au cumpărat pește de la Cernavodă și la întoarcere au oprit într-o parcare situată între Medgidia și Cernavodă, mai aproape de Cernavodă, iar I. a văzut acolo vreo 4 - 5 prostituate și ne-a spus că vrea să întrețină cu ele relații sexuale și de aceea a oprit.
T.I. și T.S. au discutat cu fetele, a văzut că le-a oferit niște sume de bani la două fete care au venit spre mașină și nu le-a reținut bine semnalmentele, era spre seară și cel care le-a dat banii a fost I..
După ce fetele s-au urcat în mașină și au continuat drumul spre Fetești, fără să se întâmple nimic. Nu este adevărat că le-ar fi amenințat pe vreuna din ele cu un cuțit și nici că ar fi fost răpite cele două fete așa cum acestea au declarat. Mai arată că a coborât din mașină în apropierea spitalului din Fetești și nu mai știe ce s-a întâmplat, însă confirmă incidentul cu poliția și jandarmi din Fetești care i-au arătat o fotografie în care a recunoscut-o pe partea vătămată R.M. care nu a vrut să plece din locuința lor. întrucât ea nu vroia să plece le-a spus polițiștilor care era decizia ei, iar unul dintre polițiști i-a dat în ochi cu spray lacrimogen și a încercat să-i pună cătușele, s-a enervat și a început să-i înjure și chiar s-a împins cu unul dintre ei. Acolo a ieșit și fratele lui care și el a fost luat de polițiști, s-a răstit la ei să-i lasă în pace. Mai arată că nu au avut cater și nici nu au ieșit cu topoarele să-i amenințe pe polițiști.
Inculpatul a fost audiat de instanță la termenul din 22 martie 2013 și a avut aceeași atitudine de recunoaștere.
S-a constatat că declarațiile inculpaților sunt singulare și nu se coroborează cu cele ale părților vătămate și ale martorilor audiați.
Părțile vătămate F.M.A., M.P.N., S.I. și R.M. au fost audiate la urmărirea penală declarații aflate la dosar.
La instanță, au fost prezente la termenul din 19 aprilie 2013, părțile vătămate M.P.N. și R.M., ocazie cu care s-au constituit părți civile, și au relatat că își mențin declarațiile date la urmărirea penală.
Partea vătămată F.M.A., căsătorită N., a fost prezentă la termenul din 15 mai 2013 și a menționat că nu dorește să fie audiată în cauză, în cursul urmăririi penale detaliind faptele și totodată a precizat că nu are pretenții față de cei doi inculpați trimiși în judecată în cauză, respectiv T.M. și T.S.
Părțile vătămate F.M.A. și M.P.N. au detaliat modul în care au fost recrutate, transportate, găzduite și exploatate sexual de către inculpați, aspecte reținute atunci când a fost prezentată situația de fapt.
Din declarația părții vătămate F.M.A. s-a reținut și faptul că aceasta știa că părții vătămate M.P.N. i se întocmise o carte de identitate falsă cu care urma să plece în Spania să se prostitueze.
A mai declarat partea vătămată F.M.A. că în Spania a cunoscut-o pe martora M.M.F. care i-a spus că a fost exploatată sexual de inculpatul T.I.. Din Spania a reușit să-l contacteze telefonic pe concubinul său N.L.V. (aspect confirmat de acesta în declarația dată la urmărirea penală) căruia i-a făcut cunoscut adevărata situație în care se afla.
De asemenea, din declarația părții vătămate M.P.N. s-a reținut că aceasta știa că inculpatul T.S., T.I. și I.C. au fost cei care au recrutat-o, transportat-o și cazat-o pe partea vătămată S.I. în scopul exploatării ei sexuale în Spania.
Aceeași parte vătămată confirmă că a fost prezentă la locuința inculpatului T.I. atunci când a agresat-o fizic, fără motiv pe partea vătămată S.I., spunându-i că va fi trimisă în Spania pentru practicarea prostituției în folosul inculpaților.
A confirmat abuzurile sexuale și violențele la care au fost supuse atât ea cât și F.M.A. și S.I..
Din depozițiile ei, Tribunalul a reținut și faptul că la vama Nădlac a fost identificată de autoritățile vamale cu o carte de identitate falsă, emisă pe numele numitei D.A., fiind însoțită de inculpatul T.S. pe care l-a recunoscut la prezentarea unor fotografii.
La rândul ei, partea vătămată S.I., în declarația dată a arătat condițiile și împrejurările în care a fost recrutată, transportată de la locuința de domiciliu în B. în locuința numitei O.E., astfel cum s-a reținut atunci când a fost prezentată situația de fapt.
La locuința lui O.E. din București le-a cunoscut pe partea vătămată M.P.N., F.M.A. și inculpata P.G.
A mai precizat partea vătămată că asupra tuturor celor trei părți vătămate, inculpații T.I. și T.S. au exercitat violente fizice și abuzuri sexuale, toate având drept scop determinarea lor să plece în Spania pentru practicarea prostituției în folosul inculpaților. Partea vătămată a mai susținut că inculpatul T.S. și partea vătămată M.P.N., au plecat către Spania, iar după plecarea lor a auzit o discuție telefonică, între inculpatul T.I. și inculpatul T.S., în care acesta din urmă îi spunea celuilalt inculpat că are probleme cu poliția la vamă din cauza cărții de identitate falsă aflată în posesia părții vătămate M.P.N.
A aflat, mai târziu, de la inculpatul T.I. că, inculpatul T.S. a ajuns în Spania, fără partea vătămată M.P.N., iar la scurt timp după plecarea acestora, confirmă că a fost găzduită de inculpatul T.M. în locuința acestuia, dusă fiind de inculpatul T.I.
A fost lovită cu pumnii de inculpatul T.I. în locuința acestuia din Fetești, datorită refuzului ei de a merge în Spania cu el.
A cunoscut-o pe martora M.M.F. de la care a aflat că a fost exploatată sexual în Spania și a fost de față când inculpatul T.I. a determinat-o pe aceasta să o aducă la el acasă pe martora G.M. pentru a o determina să ia legătura cu un avocat care să o determine să-și retragă plângerea (aspect confirmat de martora G.M. - declarație, audiată la termenul din 17 mai 2013).
Cunoaște că inculpatul T.I. a exercitat violențe asupra martorei M.M.F. motiv pentru care mama acesteia - G.M. a sesizat organele de poliție din fetești care au sosit la locuința inculpatului și au luat-o de acolo pe M.M.F. și au dus-o la centrul pentru Minori din Slobozia.
În același sens, Tribunalul a reținut că la rândul ei partea vătămată R.M. a relatat condițiile în care l-a cunoscut pe martorul S.N., pe A.M., modul în care a fost recrutată și găzduită de inculpatul T.M. în locuința acestuia din Fetești.
Totodată partea vătămată R.M. a precizat că a auzit discuția dintre inculpatul T.M. și învinuita T.F.G., în care inculpatul îi spunea acesteia din urmă că va veni în Spania cu o soră de a lui (B.G.) să-i trimită bani din Spania pentru a plăti biletul de transport pentru el și partea vătămată R.M. până în Spania, localitatea unde aceasta din urmă trebuia să practice prostituția.
T.M. nu și-a putut realiza scopul propus - exploatarea sexuală a părții vătămate R.M., datorită incidentului avut cu polițiștii și jandarmii la locuința acestuia, ocazie cu care partea vătămată R.M. a fost luată de la locuința acestui inculpat, condusă la sediul Poliției din Fetești, după care a ajuns la locul său de domiciliu.
De asemenea, s-a constatat că declarațiile martorei M.M.F. confirmă, întru totul, situația de fapt relatată cu referire la traficarea, prin exploatare sexuală, a acesteia de către inculpatul T.I., declarațiile sale conturând, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, modalitatea de recrutare și de găzduire a acesteia de către inculpatul T.I. și de către inculpata P.G., precum și de transportare a acesteia, în baza unor documente false, de către această din urmă inculpată în Spania, țară în care partea vătămată a menționat că a fost exploatată sexual de către inculpații T.I. și P.G.
În acest sens, martora a declarat că a stat la Madrid împreună cu P.G., o perioadă de 6 luni în care s-a prostituat pe stradă. P.G. a exercitat violențe asupra martorei (o trăgea de păr, o ciupea) pentru a aduce mai mulți bani din practicarea relațiilor sexuale orale cu câți mai mulți clienți.
Era supravegheată permanent de P.G. care îi lua toți banii obținuți din practicarea prostituției. Erau nopți când câștigau și 1800 euro de la 6 - 7 clienți. Cu banii astfel obținuți T.I. și-a cumpărat o casă în Fetești, un autoturism marca O.V., bijuterii din aur.
A mai arătat martora M.M.F. că a fost supusă unor violențe din partea inculpatului T.I. ("m-a bătut cu o bâtă de baseball, cablu electric, sertarul de la mobilă").
De asemenea, în declarațiile sale, martora M.M.F. a confirmat faptul că, în timp ce se afla în Spania împreună cu inculpatul T.I., inculpata P.G. a venit în această țară (în Spania), însoțită de partea vătămată F.M.A., persoană care "s-a prostituat și ea la stradă fiind supravegheată de G., de care îi era frică", aspect pe care îl cunoaște chiar din spusele acestei părți vătămate.
Totodată, martora M.M.F. a confirmat faptul că, la indicația inculpatului T.I. a venit în România, împreună cu învinuita T.A.M. întrucât inculpatul T.I. "avea un dosar în țară". Mai precizează martora că: "Am vrut să vin să dau o declarație prin care să-l scap", afirmații veridice confirmate și de declarația acestei martore din data de 26 octombrie 2009, cât și de cea din data de 07 noiembrie 2009, în prima dintre aceste declarații martora M.M.F. a alterat, în mod voit și conștient adevărul, manifestare de voință indusă acesteia de inculpatul T.I.
Tot astfel, martora a declarat că a cunoscut-o, în locuința inculpatului T.I. și pe partea vătămată S.I. și pentru că i-a făcut cunoscut acesteia din urmă să nu accepte plecarea în Spania cu inculpatul T.I., întrucât va fi exploatată sexual de către acesta și de către inculpata P.G., a fost agresată fizic de inculpatul T.I.
Aceeași martoră a confirmat și faptul că, în Spania, a primit o carte de identitate pe numele N.C., pe care i-a înmânat-o inculpata P.G. pentru a se legitima autorităților judiciare spaniole, fără să poată da detalii cu privire la proveniența acestei cărți de identitate și că a trimis diverse sume de bani, în euro, prin sistemul W.U., fie în numele inculpatului T.I., fie în nume real sau de N.C.
Cunoaște și faptul că inculpatul T.S. a exploatat sexual, în Spania, o minoră pe nume L.M.A., iar banii rezultați din exploatarea acesteia erau trimiși de acest inculpat în România, pe numele I.C., concubina sa de la acea dată.
Violențele la care a fost supusă de către inculpatul T.I., în locuința acestuia din municipiul Fetești, după revenirea din Spania - răni provocate de cuțit pe antebrațul mâinii drepte, lovirea cu un cablu și cu un lemn în zona spatelui, au determinat-o pe această martoră să fugă din locația aparținând inculpatului sus-menționat și să revină asupra declarației din data de 26 octombrie 2009, în sensul de a relata întreaga sa istorie de trafic din Spania, la care a fost supusă de către inculpații T.I. și P.G.
A mai menționat martora că, după părăsirea locuinței inculpatului T.I., din rațiuni de protecție, a fost internată, cu titlu provizoriu, în Centrul de Urgențe Primire Minori din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița, acolo unde inculpatul T.I. s-a prezentat ca fiind o rudă apropiată a acesteia, cu scopul de a o lua din acea locație și de a o determina să-și retragă declarațiile date cu privire la el, însă, demersul inculpatului a fost împiedicat de personalul de serviciu.
Tribunalul a mai constatat că martorii audiați în cauză confirmă activitatea infracțională a inculpatului T.M. și T.S.
Astfel, martora G.M. a confirmat relațiile dintre inculpatul T.I. și fiica sa M.M.F., abuzurile fizice și sexuale la care a fost supusă, exploatarea sexuală a martorei M.M.F. în Spania în folosul inculpatului. De asemenea, martora a arătat știe de la fiica sa că aceasta a plecat în Spania cu acte false.
Aceeași martoră a confirmat totodată și încercările inculpatului T.I. de a o determina atât pe ea, cât și pe fiica sa de a reveni asupra declarațiilor date în fața autorităților judiciare numai cu privire la exploatarea sexuală a acesteia din urmă.
În același sens, martora N.C. a relatat împrejurările în care i-a fost sustrasă cartea de identitate. Aceasta a precizat că trăiește în concubinaj cu numitul P.D.F. - frate cu inculpata P.G. care, în cursul lunii mai 2008, i-a făcut o vizită în localitatea de domiciliu - B., județul C. iar după plecare aceasta, având nevoie de cartea de identitate pentru a se întoarce la spital a constatat că din geanta personală îi lipsește acest act.
Întrucât în locuința martorei N.C., în acel moment nu se afla decât soacra acesteia - P.M. și concubinul ei P.D.F., și coroborând această împrejurare cu declarația martorei M.M.F. care a arătat că a primit în Spania o carte de identitate pe numele N.C., s-a tras concluzia certă că cea care a sustras cartea de identitate martorei este nimeni alta decât inculpata P.G.
De asemenea, martorii B.D., C.M.F., B.A.L. - fostă I., toți personal contractual în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Ialomița - Centrul de Primire Urgență Minori - 3 - 18 ani Slobozia au declarat că în data de 4 noiembrie 2009, în mai multe rânduri, două persoane de sex bărbătesc, dintre care una identificată ulterior ca fiind inculpatul T.I., s-au prezentat sub o identitate falsă, respectiv B.C., cât și sub numele prezentat la centru, pentru a vorbi cu M.M.F., fiind înregistrat în registrul de vizită al instituției.
Martorii au relatat despre starea critică în care se afla M.M.F., astfel că i-au interzis inculpatului să ia legătura cu minora.
Despre abuzurile fizice și sexuale la care a fost supusă partea vătămată M.P.N. și F.M.A. au relatat și martorii: D.G. - concubin al părții vătămate M.P.N. și N.L.V. - soțul actual al părții vătămate F.(N.)M.A..
În declarațiile date la urmărirea penală și instanță, aceștia au arătat că