ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 873/2015

Asupra cauzei de față

reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție la data de 08 august 2014, I.E.F. a formulat

cerere de revizuire a Deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 pronunțată de aceeași

instanță, pronunțată în Dosarul nr. 4379/88/2010, precizând că o va motiva în

fapt și în drept după ce-i va fi comunicată hotărârea.

Ulterior, la data de 03

noiembrie 2014, contestatorul I.E.F. și-a precizat și motivat calea de atac

exercitată ca fiind contestație în anulare și nu revizuire.

Prin Decizia civilă nr.

3312 din 26 noiembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul

I.E.F. împotriva Deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 4379/88/2010.

Pentru a pronunța

această soluția, a reținut următoarele:

Contestatorul a

criticat soluția instanței de recurs din perspectiva constatării greșite a

nulității recursului și pentru că a fost făcută o aplicare greșită a art. 306 C.

proc. civ. în condițiile în care motivele invocate prin cererea de recurs

puteau fi încadrate, în opinia sa, în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

precum și că instanța s-ar fi aflat într-o situație de confuzie atunci când,

invocând o chestiune prealabilă, „a refuzat deopotrivă soluționarea cu

prioritate a chestiunii, precum și să o unească cu fondul.”

Având în vedere cele

invocate de către contestator, acestea nu vizează greșeli materiale în sensul art.

318 teza I C. proc. civ., așa cum neîntemeiat susține, ci vizează elemente ale

cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal

ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor

pricinii, respectiv greșeli de judecată.

Astfel, dacă instanța

învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele

contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o

veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă

convertită într-un recurs la recurs.

În cauză nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. deoarece acest

text de lege reglementează ipoteza în care instanța a omis, din greșeală, să

examineze vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. invocat de

partea care a declarat recurs, or, în speță, instanța de recurs a constatat că

nu poate exercita controlul de nelegalitate al deciziei instanței de apel

deoarece criticile formulate de recurenți nu se pot încadra în niciunul din

motivele de nelegalitate, limitativ și expres prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.

Împotriva

acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. a formulat contestație în anulare intimatul C.H., cerere nesemnată și

netimbrată legal.

La

data de 24 martie 2015, la dosarul cauzei, a fost înregistrată cererea

contestatorului semnată, fără a fi atașată

chitanța care să ateste dovada plății taxei

judiciare de timbru și timbrul judiciar, deși partea a fost citată cu această

mențiune conform dovezii existente la dosarul cauzei la fila 65.

Contestația în

anulare va fi anulată, ca netimbrată, pentru considerentele care succed.

Prin art. 1 din Legea

nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul

potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești

sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe

datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se

plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de

instanță, de regulă primul termen de judecată.

Sancțiunea

neachitării taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ,

și constă în aceea că cererea părții se anulează ca netimbrată. Aceeași

sancțiune este prevăzută și de art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în situația

achitării timbrului judiciar.

Din actele dosarului

rezultă că petentul nu a timbrat anticipat contestația în anulare.

Drept urmare, pentru

termenul de judecată din data de 18 martie 2015, i s-a pus pus în vedere că are

obligația de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei și timbru

judiciar în valoare de 0,3 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a

procedurii de citare aflată în dosar, la fila 65.

Se constată astfel că, deși legal citată și

încunoștințat de obligația de a achita taxele judiciare de timbru până la

termenul de judecată din 18 martie 2015, contestatorul nu a depus dovada

achitării acestor taxe, ceea ce echivalează cu refuzul de a se conforma cerinței

legale impuse de textele menționate.

Întrucât

contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxelor de timbru,

conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta

Curte va anula contestația în anulare, ca netimbrată.

Dată fiind prioritatea soluționării excepției de netimbrare,

celelalte aspecte învederate prin contestația în anulare nu vor mai fi

analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și

dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca

netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul C.H. împotriva Deciziei

nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 martie 2015.