ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 873/2015

Asupra cauzei de față reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 august 2014, I.E.F. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 pronunțată de aceeași instanță, pronunțată în Dosarul nr. 4379/88/2010, precizând că o va motiva în fapt și în drept după ce-i va fi comunicată hotărârea. Ulterior, la data de 03 noiembrie 2014, contestatorul I.E.F. și-a precizat și motivat calea de atac exercitată ca fiind contestație în anulare și nu revizuire. Prin Decizia civilă nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.E.F.

împotriva Deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 4379/88/2010. Pentru a pronunța această soluția, a reținut următoarele: Contestatorul a criticat soluția instanței de recurs din perspectiva constatării greșite a nulității recursului și pentru că a fost făcută o aplicare greșită a art. 306 C. proc. civ. în condițiile în care motivele invocate prin cererea de recurs puteau fi încadrate, în opinia sa, în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. precum și că instanța s-ar fi aflat într-o situație de confuzie atunci când, invocând o chestiune prealabilă, „a refuzat deopotrivă soluționarea cu prioritate a chestiunii, precum și să o unească cu fondul.” Având în vedere cele invocate de către contestator, acestea nu vizează greșeli materiale în sensul art. 318 teza I C. proc.

civ., așa cum neîntemeiat susține, ci vizează elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor pricinii, respectiv greșeli de judecată. Astfel, dacă instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs la recurs. În cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. deoarece acest text de lege reglementează ipoteza în care instanța a omis, din greșeală, să examineze vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. invocat de partea care a declarat recurs, or, în speță, instanța de recurs a constatat că nu poate exercita controlul de nelegalitate al deciziei instanței de apel deoarece criticile formulate de recurenți nu se pot încadra în niciunul din motivele de nelegalitate, limitativ și expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a formulat contestație în anulare intimatul C.H., cerere nesemnată și netimbrată legal. La data de 24 martie 2015, la dosarul cauzei, a fost înregistrată cererea contestatorului semnată, fără a fi atașată chitanța care să ateste dovada plății taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, deși partea a fost citată cu această mențiune conform dovezii existente la dosarul cauzei la fila 65. Contestația în anulare va fi anulată, ca netimbrată, pentru considerentele care succed.

Prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată. Sancțiunea neachitării taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, și constă în aceea că cererea părții se anulează ca netimbrată. Aceeași sancțiune este prevăzută și de art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, în situația achitării timbrului judiciar. Din actele dosarului rezultă că petentul nu a timbrat anticipat contestația în anulare. Drept urmare, pentru termenul de judecată din data de 18 martie 2015, i s-a pus pus în vedere că are obligația de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată în dosar, la fila 65. Se constată astfel că, deși legal citată și încunoștințat de obligația de a achita taxele judiciare de timbru până la termenul de judecată din 18 martie 2015, contestatorul nu a depus dovada achitării acestor taxe, ceea ce echivalează cu refuzul de a se conforma cerinței legale impuse de textele menționate.

Întrucât contestatorul nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxelor de timbru, conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula contestația în anulare, ca netimbrată. Dată fiind prioritatea soluționării excepției de netimbrare, celelalte aspecte învederate prin contestația în anulare nu vor mai fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității cererii fiind o excepție procesuală absolută și dirimantă, peremptorie, ce face de prisos analiza fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorul C.H. împotriva Deciziei nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2015.