ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1340/2015

Asupra cauzei

de față reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08 august 2014, I.E.F. a solicitat

revizuirea deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 pronunțată de aceeași instanță, pronunțată

în Dosarul nr. 4379/88/2010, precizând că o va motiva în fapt și în drept după ce-i

va fi comunicată hotărârea.

Ulterior, la data

de 03 noiembrie 2014, contestatorul I.E.F. și-a precizat și motivat calea de atac

exercitată ca fiind contestație în anulare și nu revizuire.

Prin decizia civilă

nr. 3312 din 26 noiembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul I.E.F.

împotriva deciziei nr. 2146 din 09 iulie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția l civilă, pronunțată în Dosarul nr. 4379/88/2010.

Pentru a pronunța

această soluție, a reținut următoarele:

Contestatorul

a criticat soluția instanței de recurs din perspectiva constatării greșite a nulității

recursului și pentru că a fost făcută o aplicare greșită a art. 306 C. proc. civ.

în condițiile în care motivele invocate prin cererea de recurs puteau fi încadrate,

în opinia sa, în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. precum și că instanța s-ar

fi aflat într-o situație de confuzie atunci când, invocând o chestiune prealabilă,

„a refuzat deopotrivă soluționarea cu prioritate a chestiunii, precum și să o unească

cu fondul."

Având în vedere

cele invocate de către contestator, acestea nu vizează greșeli materiale în sensul

art. 318 teza I C. proc. civ., așa cum neîntemeiat susține, ci vizează elemente

ale cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal

ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor pricinii,

respectiv greșeli de judecată.

Astfel, dacă instanța

învestită cu soluționarea contestației în anulare ar examina motivele contestației

din perspectiva celor solicitate de contestator, s-ar ajunge la o veritabilă rejudecare

a recursului, contestația în anulare neputând fi însă convertită într-un recurs

la recurs.

În cauză nu sunt

incidente nici dispozițiile art. 318 teza II C. proc. civ. deoarece acest text de

lege reglementează ipoteza în care instanța a omis, din greșeală, să examineze vreunul

din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. invocat de partea care a declarat

recurs, or, în speță, instanța de recurs a constatat că nu poate exercita controlul

de nelegalitate al deciziei instanței de apel deoarece criticile formulate de recurenți

nu se pot încadra în niciunul din motivele de nelegalitate, limitativ și expres

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a formulat

contestație în anulare intimatul C.H., cerere netimbrată legal.

La dosarul cauzei,

a fost înregistrată cererea contestatorului, fără a fi atașată chitanța care să

ateste dovada piății taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar, deși partea

a fost citată cu această mențiune conform dovezii existente la dosarul cauzei.

În ședința publică

din 20 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția

netimbrării contestației în anulare.

Contestația în

anulare va fi anulată, ca netimbrată, pentru considerentele care succed.

Prin art. 1 din

Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul

potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt

supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate

atât de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat

sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul

termen de judecată.

Sancțiunea neachitării

taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și art. 30 din Normele de aplicare ale acestui act normativ, și constă în aceea

că cererea părții se anulează ca netimbrată. Aceeași sancțiune este prevăzută și

de art. 9 din O.G. nr. 32/1995, în situația achitării timbrului judiciar.

Din actele dosarului

rezultă că petentul nu a timbrat anticipat contestația în anulare.

Drept urmare,

pentru termenul de judecată din data de 20 mai 2015, i s-a pus pus în vedere că

are obligația de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 10 RON și timbru

judiciar în valoare de 0,3 RON, după cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii

de citare aflată în dosar.

Se constată astfel

că, deși legal citat și încunoștințat de obligația de a achita taxele judiciare

de timbru până la termenul de judecată din 20 mai 2015, contestatorul nu a depus

dovada achitării acestor taxe, ceea ce echivalează cu refuzul de a se conforma cerinței

legale impuse de textele menționate.

Întrucât contestatorul

nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxelor de timbru, în conformitate cu

dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va anula contestația

în anulare, ca netimbrată.

Dată fiind prioritatea

soluționării excepției de netimbrare, celelalte aspecte învederate prin contestația

în anulare nu se mai impun a fi analizate, în conformitate cu dispozițiile art.

137 alin. (1) C. proc. civ., excepția netimbrării cererii fiind o excepție procesuală

absolută și peremptorie, ce face de prisos analiza cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrată

contestația în anulare formulată de contestatorul C.H. împotriva deciziei nr. 3312

din 26 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 mai 2015.