ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 449/2013

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Judecătoria Brăila la 26 octombrie 2009, sub nr. 11178/196/2009,

reclamantul M.B. prin P. a chemat în judecată pe pârâții I.P. și I.V.,

solicitând să se constate nulitatea absolută a dispozițiilor nr. 34590 din 7

mai 2008 și 41661 din 27 octombrie 2008.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că dispozițiile a căror nulitate absolută a

solicitat să se constate au fost emise cu încălcarea prevederilor art. 3 lit. a)

din Legea nr. 10/2001. Pârâții au solicitat restituirea în natură sau acordarea

de despăgubiri pentru imobilul teren alăturat fabricii de cărămidă de pe

Izlazul orașului Brăila, lângă canalul colector, începând de la Dunăre spre

D.J. 221. Aceștia au anexat notificării înregistrate sub nr. 104/2002 actul de

vânzare nr. 90/1911, precizând că imobilul a fost adus ca aport social la

capitalul Societății C., astfel cum rezultă din actul constitutiv autentificat

sub nr. 595 din 1 martie 1920. Prin cele două dispoziții s-a restituit în

natură pârâților terenul în suprafață de 18.350 m.p., avându-se în vedere că

bunul era deținut de autorul pârâților și că, în lipsa unor acte din care să

rezulte preluarea sa abuzivă, operează prezumția relativă de preluare. S-a

arătat că, după emiterea dispozițiilor, din actele eliberate de A.N. – D.J. Brăila

a rezultat că imobilul a fost adjudecat de B.

S.R.,

documentele menționate fiind ascunse cu rea credință

de notificatori.

Judecătoria

Brăila, prin sentința civilă nr. 6311 din 10 noiembrie 2010, a admis excepția

de necompetență materială și a declinat competența soluționării acțiunii în

favoarea Tribunalului Brăila, având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b)

C. proc. civ. și valoarea totală a terenului de 1.610.400 lei.

Investit cu

soluționarea acțiunii, Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința civilă nr.

813 din 15 iunie 2011, a admis acțiunea reclamantului și a constatat nulitatea

absolută a dispozițiilor nr. 34590 din 7 mai 2008 și 41661 din 27 octombrie

2008, emise de acesta.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin ordonanța de

adjudecare nr. 6091 din 5 noiembrie 1927 s-a adjudecat de către B.S.R. imobilul

aparținând Societății C., situat în comuna Izlaz, respectiv „terenul cu toate

fabricile și mașinile aflat în trânsele și via de pe acel teren”.

S-a constatat,

astfel, că imobilul în litigiu nu se mai afla după data de 13 august 1928 în

patrimoniul autorului pârâților, ci în patrimoniul B.S.R., astfel că nu era

îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de art. 3 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, pârâții nefiind îndreptățiți la măsuri reparatorii,

respectiv la restituirea în natură sau prin echivalent.

S-a avut în

vedere că pârâții nu au achiziționat dovezi din care să rezulte că bunurile ar

fi rămas în patrimoniul societății sau că ar fi reintrat apoi în patrimoniul

autorului lor, fiind preluat de la acesta.

Ca atare, s-a

reținut că cele două dispoziții sunt înscrisuri autentice emise cu încălcarea

dispozițiilor imperative ale art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

S-a apreciat că

nu are relevanță împrejurarea potrivit căreia imobilul nu a fost adjudecat de M.F.P.,

câtă vreme nu s-a dovedit că la data preluării acesta se afla în proprietatea

autorului pârâților.

Prin acțiunea

înregistrată la Judecătoria Brăila la 26 octombrie 2009, sub nr. 11179/196/2009,

același reclamant M.B. prin P. a chemat în judecată pe pârâții I.P. și I.V.,

solicitând constatarea nulității absolute a dispozițiilor P.M.B. nr. 34591 din

7 mai 2008, modificată prin dispoziția nr. 38125 din 19 august 2008 și prin

dispoziția nr. 41660 din 27 octombrie 2008, prin care s-a restituit pârâților

în temeiul Legii nr. 10/2001 terenul în suprafață de 20130 m.p. situat în

Brăila având vecinătățile: la Nord - Vadul Catagatei, la Est - teren S.N.CF.R.,

la Sud - teren atribuit conform Legii nr. 42/1990, la Vest - Vadul Catagatei.

Motivele

acțiunii au fost similare cu cele invocate prin cererea de chemare în judecată

ce a făcut obiectul dosarului nr. 11178/196/2009 al Judecătoriei Brăila.

Prin sentința

civilă nr. 6089 din 1 noiembrie 2010, Judecătoria Brăila a declinat competența

soluționării acțiunii în favoarea Tribunalului Brăila, având în vedere

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. și valoarea terenului de peste

500.000 RON.

Tribunalul

Brăila, secția civilă, prin sentința civilă nr. 814 din 15 iunie 2011, a admis

acțiunea reclamantului M.B. prin P. și a constatat nulitatea absolută a

dispoziției nr. 34591 din 7 mai 2008, a dispoziției nr. 38125 din 19 august

2008 și a dispoziției nr. 41660 din 27 octombrie 2008, emise de reclamant.

Considerentele

reținute în cuprinsul sentinței menționate au fost asemănătoare cu cele expuse

prin sentința civilă nr. 813 din 15 iunie 2011 a aceleiași instanțe, respectiv

încălcarea dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 la

momentul emiterii deciziilor, întrucât imobilul în litigiu nu se mai afla după

data de 13 august 1928 în patrimoniul autorului pârâților, ci în patrimoniul B.S.R.,

care adjudecase bunul prin ordonanța de adjudecare nr. 6091 din 5 noiembrie

1927.

Împotriva

sentinței civile nr. 813 din 15 iunie 2011 și a sentinței nr. 814 din 15 iunie

2011 ale Tribunalului Brăila au declarat recursuri pârâții I.V. și I.P.,

acestea fiind înregistrate sub nr. 7109/113/2010 și 7397/113/2010 la Curtea de

Apel Galați, secția civilă.

La termenul din

26 octombrie 2011, acordat în dosarul nr. 7109/113/2010, Curtea de Apel Galați,

secția I civilă, a dispus conexarea la acest dosar a dosarului nr. 7397/113/2010,

aflat pe rolul aceleiași instanțe, cu termen de judecată la 16 noiembrie 2011,

în vederea soluționării unitare a acestor cauze.

Prin încheierea de la 16 noiembrie 2011, instanța

de apel a pus în

discuție calificarea căii de atac, reținând că aceasta

este apelul și nu recursul, conform dispozițiilor art. 3 alin. (2) C. proc.

civ.

Prin decizia

civilă nr. 259/ R din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția I civilă,

a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții I.P. și I.V. împotriva

sentințelor civile nr. 813 și 814 din 15 iunie 2011 pronunțate de Tribunalul

Brăila.

Pentru a

pronunța această decizie, instanța de apel că singurele critici invocate în

ambele dosare au vizat faptul că suprafețele de 18350 m.p. și 20130 m.p., situate

în cartierul Brăilița din Brăila și restituite prin dispozițiile contestate

sunt intabulate în cartea funciară, înscrierile fiind opozabile terților și

neputând fi anulate decât dacă reclamanta justifica un interes legitim.

O a doua

critică a vizat faptul că printre activele B.S.R. adjudecate de M.F.P. nu se

află și suprafețele în litigiu, iar sub aspectul Legii nr. 10/2001 are

relevanță doar că terenul era liber la momentul apariției legii reparatorii.

S-a considerat

că reclamanta a justificat interesul în promovarea acțiunii potrivit dreptului

comun, în calitate de emitentă a actului urmărind reintrarea bunurilor în

patrimoniul său.

S-a apreciat

că, în condițiile în care la momentul emiterii dispozițiilor reclamanta nu cunoștea

existența ordonanței de adjudecare 6091 din 5 noiembrie 1927, M.B. poate

promova o acțiune în constatarea nulității dispozițiilor pe care le-a emis.

Pe fondul

cauzei, s-a reținut, în esență, că autorul apelanților nu mai era proprietar al

terenurilor după anul 1928, imobilele ce au constituit aport în natură la

Societatea C., așa cum se regăsesc în actul constitutiv, fiind preluate de B.S.R.

S-a apreciat că

nu are relevanță dacă B.S.R. mai era sau nu proprietara imobilului la momentul

adjudecării de către M.F.P., esențială în rezolvarea cauzei fiind împrejurarea

că la momentul preluării imobilului, în perioada de incidență a Legii nr.

1072001, autorul pârâților nu mai era proprietar,

în sensul dispozițiilor

art. 3 alin. (1) lit. a) din acest act normativ.

Împotriva

deciziei menționate au declarat recurs pârâții I.P. și I.V. , criticând-o ca

nelegală întrucât nu s-a

avut în vedere că,

la data de 13 august 1948, când toate activele B.

S.R. au fost adjudecate

de M.F.P., bunurile aparținând Fabricii C., inclusiv terenurile în suprafață de

20130 m.p. și 18350 m.p. nu erau în patrimoniul acestei instituții financiare.

S-a invocat,

totodată, faptul că aplicarea normelor metodologice ale Legii nr. 10/2001 se

face prin raportare la regimul juridic al terenului la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, dată la care aceste terenuri se aflau în domeniul privat

al M.B.

În acest

context, recurenții au susținut că nu are relevantă în cauză faptul că anterior

terenurile au constituit garanție imobiliară la B.S.R., intimata nedovedindu-și

titlul în nicio fază procesuală.

În recurs, în

raport de dispozițiile art. 167 alin. (1) și art. 305 C. proc. civ., s-a

încuviințat recurenților proba cu înscrisuri, în cadrul căreia s-au depus la

dosar copii ale registrelor comunicate de M.F.P., precum și adrese ale B.N.R.

Examinând

criticile invocate de recurenții pârâți, raportat la motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., căruia acestea i se circumscriu în

parte, Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce

succed:

Principala

critică invocată de recurenți a vizat modul de soluționare a fondului

litigiului, respectiv considerarea eronată ca fiind lipsită de relevanță a

împrejurării că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenurile în

discuție, restituite prin dispozițiile a căror nulitate s-a solicitat să se

constate, se aflau în domeniul privat al M.B.

Critica este

nefondată, în condițiile în care s-a reținut corect că după adjudecarea

imobilelor în discuție de către B.S.R. prin Ordonanța nr. 6901 din 5 noiembrie

1927 și preluarea acestora prin procesul verbal din 10 august 1928, autorul

recurenților și-a pierdut dreptul de proprietate, ulterior terenurile nerevenind

în patrimoniul său.

Ca atare, s-a

considerat în mod legal că, raportat la situația de fapt expusă, nu erau

aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, care este incidență doar imobilelor

preluate abuziv, în perioada martie 1945 - decembrie 1989, fiind apreciată

corect ca lipsită de relevanță împrejurarea ulterioară a adjudecării activelor

B.S.R. către M.F.P.

Ceea ce este

relevant și atrage nulitatea dispozițiilor emise de reclamant în temeiul Legii nr.

10/2001 este încălcarea art. 3 alin. (1) lit. a) din acest act normativ, având

în vedere că, în perioada de referință a legii speciale, autorul pârâților nu

mai era proprietar.

Așa cum rezultă

din înscrisurile depuse la dosar în faza procesuală a recursului, respectiv din

adresa nr. C 452 din 13 august 2012 a A.N. și din adresa B.N.R. nr. 3647 din 29

aprilie 2009, prin ordonanța de adjudecare nr. 6091 din 5 noiembrie 1927

bunurile constituite ca aport în natură la Societatea Anonimă C. au fost

adjudecate de B.R.S. în executarea unor contracte de credit garantate prin

ipoteci, această bancă fiind lichidată în conformitate cu prevederile

Decretului nr. 197/1948 (M. Of. nr. 186/13.06.1948). Activele B.S.R. au fost

adjudecate de M.F.P. prin Ordinul de adjudecare nr. 425 din 21 martie 1951 a

Tribunalului Ilfov, secția I civilă și comercială.

Prin urmare, nu

s-a dovedit că bunurile ar fi revenit în patrimoniul autorului recurenților în

perioada de referință a Legii nr. 10/2001 pentru a se putea susține că ar fi

fost preluate de la acesta și, prin urmare, că moștenitorii ar fi îndreptățiți

la acordarea măsurilor reparatorii, în baza legii speciale.

În acest

context, este irelevant faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

bunurile s-ar fi aflat în domeniul privat al M.B. și ar fi fost astfel

susceptibile de restituire în natură, ceea ce s-a contestat fiind calitatea de

persoană îndreptățită a pârâților și nu calitatea de deținător a M.B.,

indiferent de titlu. în consecință s-a apreciat corect că dispozițiile contestate

sunt nule absolut fiind emise cu încălcarea unor dispoziții imperative ale

Legii nr. 10/2001.

Pentru toate

aceste considerente, Curtea va constata că recursul pârâților este nefondat și,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de

pârâții I.P.

și I.V. împotriva deciziei nr. 259/ A din 22 noiembrie 2011

a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 05 februarie