ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3961/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința arbitrală nr. 87 din 12 aprilie 2011 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanta SC A.C. 2005 SRL, împotriva pârâților V.I., P.C. și C.V.D., constatând rezoluțiunea Contractului de cesiune autentificat sub nr. 4458 din 12 septembrie 2008 de către BNP G.C., obligând pârâții să plătească reclamantei cu titlu de daune interese următoarele sume: V.I. - suma de 185.000 euro, P.C. - suma 1.220.000 euro, C.V.D. - suma de 40.000 euro, obligându-i totodată pe pârâți și la plata cheltuielilor de arbitrare către reclamantă.

Împotriva acestei sentinței pârâții V.I., P.C. și C.V.D. au formulat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă prin Sentința civilă nr. 172/2011 din 9 Decembrie 2011 a anulat ca netimbrată acțiunea în anulare formulată de reclamantul C.V.D. și a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de petenții V.I. și P.C. În argumentarea acestei sentințe, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că deși reclamanții V.I. și P.C. susțin că sentința arbitrală atacată încalcă bunele moravuri, în fapt reclamanții invocă exercitarea cu rea-credință a obligațiilor contractuale, criticând în executarea convențiilor încheiate de către părți, afirmând că acțiunea în pretenții pentru daunele interese prevăzute prin Contractul de cesiune autentificat sub nr. 4459 din 12 septembrie 2008 contravine în mod vădit bunelor moravuri.

Curtea de Apel a constatat că art. 364 lit. i) C. proc. civ. se referă la încălcarea de către sentința arbitrală a cărui anulare se solicită a bunelor moravuri și a ordinii publice și doar sub acest aspect Curtea este obligată să analizeze cuprinsul sentinței și nu cu privire la fondul pretențiilor deduse judecății arbitrate. S-a apreciat că tribunalul arbitral a analizat raporturile juridice încheiate de către părți, succesiunea acestora, dând o interpretare a acestor raporturi potrivit dispozițiilor art. 969 C. civ. Invocarea în cadrul acțiunii în anulare a unui motiv ce vizează buna-credință/reaua-credință a părților în raporturile juridice existente nu poate fi încadrată în motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc.

civ. În ceea ce privește acțiunea în anulare formulată de către reclamantul C.V.D., Curtea de Apel a anulat-o ca netimbrată în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/2007 privind taxele judiciare de timbru. Împotriva acestei sentințe petenții V.I. și P.C. au declarat recursuri. Recursul petentului V.I. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în susținerea cărora, după o prezentare detaliată a situației de fapt, a arătat, în esență, că Tribunalul arbitral, prin ignorarea actelor juridice depuse în apărare de către pârâți a încălcat principiile privind egalitatea de tratament, dreptul la apărare și al contradictorialității, prin încuviințarea popririi asigurătorii fără cauțiune, măsură dispusă prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 29 martie 2011 fiind echivalentă cu o antepronunțare.

În opinia recurentului toate aceste acțiuni ale Tribunalului arbitral contravin bunelor moravuri și dispozițiilor imperative ale legii fiind întrunite astfel condițiile cerute de art. 364 lit. i) C. proc. civ. pentru desființarea hotărârii arbitrale. Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel București a acțiunii în anulare. Recursul petentului P.C. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în susținerea căruia a arătat, în esență, că instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ impus de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 1 și art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care impun asigurarea unui proces echitabil, deoarece în mod nejustificat le-a fost înlăturată proba cu interogatoriul solicitat care, în opinia recurentului, era singura probă admisibilă alături de proba cu înscrisuri.

Totodată, recurentul susține că instanța de fond în loc să-și manifeste rolul activ și să încerce să limpezească cadrul litigiului și să surprindă manevrele dolosive și încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri, în economia sentinței, a preluat și a reținut motivarea tribunalului arbitral. De asemenea, recurentul susține că instanța de fond nu a răspuns criticilor privind: - existența celor trei acte juridice supuse dispozițiilor art. 969 C. civ. (Contractul de cesiune de acțiuni nr. 4458 din 12 septembrie 2008, Convenția din 12 septembrie 2008 și antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 4459 din 12 septembrie 2008); - existența termenului limită contractual de achitare a obligațiilor de plată a cesionarilor față de cedent stabilit la data de 12 martie 2009 și faptul că instanța de fond nu și-a manifestat rolul activ impus de art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. și art. 1 și art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului deoarece la pronunțarea soluției nu a luat în considerare desfășurarea cronologică a tranzacțiilor și actelor juridice din data de 12 septembrie 2008. Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și pe fond admiterea acțiunii în anulare. Recursurile sunt nefondate. Recursul petentului V.I. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate și ținând cont și de incidența prevederilor art. 304 C. proc. civ.

instanța constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din argumentarea recursului se constată că recurentul a criticat tribunalul arbitral din perspectiva încălcării principiilor privind egalitatea de tratament, dreptul la apărare și al contradictorialității întrucât a ignorat actele juridice depuse în apărare de către pârâți, a încuviințat poprirea asigurătorie fără cauțiune, măsură dispusă prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 29 martie 2011 fiind echivalentă cu o antepronunțare și a întrunirii condițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ. Susținerile recurentului sunt nefondate. Egalitatea părților în procesul civil presupune că judecarea pricinilor trebuie să se realizeze, pentru toți cetățenii, de către aceleași organe și potrivit acelorași reguli procedurale.

Faptul că legiuitorul a creat organe de jurisdicție specializate în afara sistemului instanțelor judecătorești, ori a instituit reguli speciale de procedură, nu exclude egalitatea părților. Aceasta deoarece organele respective soluționează toate litigiile care intră în competența lor jurisdicțională, fără nici o discriminare din punct de vedere al părților. Totodată, în cursul soluționării unui diferend, fiecărei părți trebuie să i se recunoască vocația la aceleași drepturi. Ca atare, fiecare parte, păstrându-și poziția sa, are dreptul la aceleași probe, la aceleași apărări, la aceleași căi de atac în contra hotărârilor date. În limbajul jurisprudenței instanței europene, egalitatea părților în proces se exprimă și sub forma „egalității de arme" în sensul tratării egale a părților pe toată durata desfășurării procesului, astfel încât niciuna dintre părți să nu fie avantajată în raport cu celelalte, indiferent dacă procedura este contencioasă sau grațioasă.

Din această perspectivă având în vedere faptul că părțile au beneficiat de administrarea de probatorii, de apărări calificate, de exercițiul acelorași căi de atac se reține că principiul egalității părților în soluționarea cauzei a fost respectat. Principiul dreptului la apărare are o valoare constituțională. În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie reprezentate sau, după caz, asistate de un apărător ales sau numit din oficiu, potrivit legii. În virtutea acestui principiu se constată că părțile au beneficiat de asistența apărătorilor aleși, iar dezbaterile au fost făcute în contradictorialitate astfel cum rezultă din practicaua deciziei. În speță, tribunalul arbitral a făcut referire expresă la caracterul contestat al obligației deduse arbitrajului și a consemnat poziția divergentă a părților.

Acest aspect a fost pus în discuția părților și li s-a oferit posibilitatea de a-l dezbate. Litigiul arbitral a fost soluționat după ce părțile, în condiții de oralitate, contradictorialitate și nemijlocire și-au expus punctul de vedere, astfel că nu au fost încălcate dispozițiile art. 358 C. proc. civ., potrivit cu care „în întreaga procedură arbitrală trebuie să se asigure părților, sub sancțiunea nulității hotărârii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității". Nu pot fi primite criticile privind înființarea popririi asigurătorii fără cauțiune, având în vedere faptul că împotriva Încheierii din 29 martie 2011 prin care s-a înființat poprirea asigurătorie reclamantul avea posibilitatea declarării de recurs în termen de 5 zile de la data comunicării respectiv de la data de 15 aprilie 2011 când i-a fost comunicată încheierea.

Nefiind declarat recurs Încheierea din data de 29 martie 2011 a intrat în puterea lucrului judecat și nu mai poate constitui motiv al acțiunii în anulare cu atât mai puțin motiv de recurs în această etapă procesuală. Nici criticile privind întrunirea condițiilor cerute de dispozițiile art. 364 lit. i) nu sunt fondate întrucât acțiunea în anularea hotărârii arbitrale este o cale restrictivă de atac în condițiile în care nu permite decât analiza limitată a hotărârii atacate. Motivele prevăzute pentru anularea hotărârii arbitrale nu privesc reexaminarea acesteia sub aspectul soluționării fondului litigiului, iar controlul efectuat de instanță este unul de legalitate și nu de netemeinicie a hotărârii.

Așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, reclamanții au invocat în drept dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., însă în motivarea acțiunii în anulare au invocat probleme privind fondul cauzei, care au fost analizate în concret de către tribunalul arbitral în baza probatoriului administrat, astfel încât invocarea motivului prevăzut de lit. i) nu trebuie să fie un pretext pentru a se solicita instanței reexaminarea pe fond a litigiului. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. Recursul petentului P.C. Examinând recursul petentului prin prisma motivelor de recurs formulate și cu raportare la dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc.

civ. se constată că acesta nu este fondat. Din argumentarea motivelor de recurs se observă că recurentul a criticat sentința apelată din punctul de vedere a respectării rolului activ al instanței de fond, deoarece în mod nejustificat le-a fost înlăturată proba cu interogatoriul solicitat, nu a încercat să limpezească cadrul litigiului și să surprindă manevrele dolosive și încălcarea ordinii publice și a bunelor moravuri, nu a răspuns criticilor privind actele juridice din data de 12 septembrie 2008 și nu a luat în considerare desfășurarea cronologică a tranzacțiilor. În ceea ce privește încălcarea rolului activ al instanței, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ.: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc". Textul de lege sus-menționat consacră principiul rolului activ al instanței în desfășurarea procesului, respectiv să atenționeze părțile asupra drepturilor și obligațiilor care le revin, sa stăruie în orice fază procesuală la soluționarea amiabilă a cauzei, să stăruie în scopul de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului și să se pronunțe numai asupra obiectului dedus judecății.

Respingerea probei cu interogatoriul nu constituie o încălcare a rolului activ al instanței, întrucât instanța a apreciat că proba solicitată nu este concludentă și nici utilă cauzei în raport de obiectul cauzei avându-se în vedere că nu se punea în discuție stabilirea unei situații de fapt ori a unui fapt personal a vreuneia din părți. De altfel, este de reținut că instanțele devolutive au plenitudine de apreciere în ceea ce privește oportunitatea efectuării probelor în cauză, instanța de recurs neputând să procedeze la reanaliza oportunității probelor despre care face vorbire recurentul.

Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție, asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. În soluționarea cauzei, instanța de fond a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echității juridice, ținând cont de toate garanțiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate și al egalității armelor în procesul civil.

Nu poate fi primită nici teza acreditată de recurent în motivele de recurs potrivit căreia a fost dată o interpretare greșită a actelor juridice deduse judecății, deoarece, Curtea de Apel nu a analizat cauza pe fond ci analizând motivele indicate cu raportare la condițiile de admisibilitate a dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., astfel cum a fost întemeiată acțiunea în anulare, a constatat că motivele invocate nu se încadrează în dispozițiile menționate. Din economia art. 364 coroborat cu art. 366 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că instanța sesizată cu o acțiune în anulare a unei sentințe arbitrale nu poate relua examinarea fondului cauzei decât dacă, în prealabil, admite acțiunea și anulează hotărârea arbitrală în cauză, admitere posibilă numai pentru unul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 lit. a) - i). Cum recurentul și-a întemeiat acțiunea în anulare pe motivul avut în vedere de art. 364 lit. i) C. proc.

civ., fără însă a proba care sunt normele de ordine publică sau dispozițiile imperative de lege încălcate de tribunalul arbitral, art. 969 C. civ. - vizate de recurent - neavând un astfel de caracter față chiar de prevederea cuprinsă în art. 969 alin. (2) C. civ., în mod întemeiat instanța judecătorească învestită cu acțiunea în anulare a reținut judicios că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 364 lit. i) C. proc. civ. Or, faptul că recurentul nu este mulțumit de motivarea instanței arbitrale, aceasta nu-i deschide calea acțiunii în anulare conform art. 364 lit. i) C. proc.

civ., în condițiile în care modalitatea în care instanța arbitrală interpretează voința părților sau dacă răspunderea contractuală a fost corect reținută de către tribunalul arbitral nu se încadrează în ipoteza încălcării „ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii". Astfel, cum în mod corect a reținut Curtea de Apel invocarea în cadrul acțiunii în anulare a unui motiv ce vizează buna-credință/reaua-credință a părților în raporturile juridice existente nu poate fi încadrată în motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de petenții V.I. și P.C. împotriva Sentinței civile nr. 172/2011 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM