ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2013

Prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanții M.F., J.M., C.I. și V.V. au chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea hotărârilor nr. 242 din 27 martie 2007 și nr. 243 din 27 martie 2007. La data de 3 octombrie 2007, intervenienții M.O.G. și P.L. au formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care au solicitat, în principal, exproprierea pentru cauză de utilitate publică a întregii suprafețe de teren aparținând nr. top.

303 și 304 Satu Barbă (respectiv și a suprafețelor de 239 mp. din nr. top. 303 și de 5967 mp. din nr. top. 304), și acordarea de despăgubiri la aceeași valoare, de 5,22 euro/mp., iar în subsidiar, să de stabilească suma cuvenită cu titlu de despăgubire pentru fiecare persoană îndreptățită, potrivit cotelor de proprietate, așa cum rezultă din CF 125 Satu Barbă. În ședința publică din data de 26 octombrie 2007, reclamanții și-au precizat contestația, solicitând exproprierea pentru cauză de utilitate publică a întregii suprafețe a nr. top. 303 și 304 Satu Barbă, cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri aferente. Prin Sentința civilă nr. 355/C din 6 noiembrie 2008, Tribunalul Bihor a respins cererea principală și cererea de intervenție în interes propriu.

În ceea ce privește primul capăt de cerere din acțiunea principală, vizând constatarea nulității hotărârilor nr. 242 din 27 martie 2007 și nr. 243 din 27 martie 2007, instanța a reținut că reclamanții nu au invocat nici o cauză de nulitate, iar din probatoriul administrat nu rezultă nici un motiv pentru anularea acestor hotărâri. Simpla afirmație a reclamanților că nu le-a fost prezentată documentația și că există neconcordanță în modul de amplasare a numerelor cadastrale nu constituie un motiv pentru anularea hotărârilor atacate. La fel, nici existența unui proces de partaj având ca obiect terenurile expropriate nu constituie un motiv de nulitate a celor două hotărâri.

În ceea ce privește capătul de cerere din acțiunea principală și intervenție privind obligarea Statului Român la exproprierea pentru cauză de utilitate publică a întregii suprafețe de teren, instanța a reținut că, din dispozițiile cuprinse în Legea nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004, rezultă că legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea declanșării procedurii de expropriere de către alte persoane sau autorități decât cele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994. Legea nu prevede nici un drept de inițiativă în sarcina celui ce urmează a fi sau poate fi expropriat. Dacă în cauză reclamantele au apreciat că exproprierea doar a unei cote părți din teren le-a creat un prejudiciu suplimentar, acestea puteau solicita ca această împrejurare să se reflecte, eventual, în cuantumul despăgubirilor, însă nu au legitimitatea - din considerentele arătate anterior - de a cere exproprierea întregii suprafețe de teren.

În ceea ce privește capătul subsidiar din cererea de intervenție în interes propriu, instanța a constatat că expropriatorul a procedat în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004, art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2007, consemnând despăgubirile cuvenite pe numele tuturor coproprietarilor. Ca atare, suma consemnată cu acest titlu urmează a fi partajată cu ocazia soluționării sistării stării de indiviziune între părți, suma de bani subrogându-se terenului indiviz. Ca urmare a respingerii cererilor principale, au fost respinse și cererile reclamantelor și intervenientelor de acordare a cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel intervenientele M.O.G.

și P.L. La apelul declarat de apelantele M.O. și P.L. au aderat reclamanții V.V., C.I., M.F. și J.M. Prin Decizia civilă nr. 27A din 2 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul și cererea de aderare la apel, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul că a admis în parte cererea principală și în parte cererea de intervenție, a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a parcelei P1 în suprafață de 239 mp. formată din cota de 1/1 parte din nr. top. 303/2 și 303/4 Satu Barbă, constituite în nr. cadastral 508 Abram, a parcelei P2 în suprafață de 1567 mp. formată din cota de 567/3003 din nr. top. 304/2 și cota de 1000/2964 din nr. top. 304/3 Satu Barbă, reprezentând cota de 1567/5967 din nr. cadastral 510 Abram în care sunt constituite și parcela P3 în suprafață de 98 mp.

formată din cota de 98/2248 din nr. top 305 Satu Barbă, reprezentând cota de 98/894 din nr. cadastral 514 Abram, astfel cum acestea au fost identificate în completarea la raportul la expertiză întocmit de experții M.G., M.N.T., P.R.D. din decembrie 2011, pentru prețul de 5,22 euro/mp și a menținut restul dispozițiilor sentinței. În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a fost obligat la 500 RON cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantelor interveniente și 1700 RON în favoarea apelanților reclamanți. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Reclamanții și intervenientele au fost coproprietari asupra imobilelor individualizate cu nr. top 303, 304 și 305 Satu Barbă, înscrise în CF 125 Satu Barbă.

Prin hotărârea nr. 242 din 27 martie 2007 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în localitatea Satu Barbă, comuna Abram, cu nr. top 304 în suprafață de 835 mp, identificat cu nr. cadastrale 509 și 512, cuantumul despăgubirii fiind fixat la suma de 6,11 euro/mp. Prin hotărârea nr. 243 din 27 martie 2007, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul cu nr. top 303 în suprafață de 2815 mp, identificat cu nr. cadastral 499, cuantumul despăgubirii fiind fixat la 5,22 euro/mp. De asemenea, prin hotărârea nr. 123 din 7 martie 2006 emisă de aceeași instituție, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat cu nr. top 305, în suprafață de 1354 mp., identificat cu nr. cadastral 513, cuantumul despăgubirii fiind de 6,11 euro/mp.

Prin Sentința civilă nr. 808 din 13 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Harghita, definitivă și irevocabilă, s-a sistat indiviziunea asupra imobilelor cu nr. top 303 și 304 Satu Barbă, prin formarea a două loturi, din care primul lot pentru reclamantele V.V., M.F., J.M., C.l., cuprinzând terenurile cu nr. top nou formate 303/3 în suprafață de 1410 mp., 303/4 în suprafață de 120 mp., 304/3 în suprafață de 2964 mp. și 304/4 în suprafață de 415 mp., iar al doilea lot pentru pârâtele M.O.G. și P.L. cuprinzând nr. top. nou formate 303/1 în suprafață de 1405 mp., 303/2 în suprafață de 119 mp., 304/1 în suprafață de 27 mp., 304/2 în suprafață de 3003 mp. și 304/5 în suprafață de 393 mp.

Este adevărat că Legea nr. 198/2004, aplicabilă raportului juridic dedus judecății nu reglementează posibilitatea declanșării procedurii exproprierii de către alte persoane decât cele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994, însă, în speță nu se pune problema declanșării acestei proceduri de către reclamanți, procedura fiind declanșată anterior promovării prezentului litigiu, la inițiativa Statului Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, instanța fiind învestită cu exercitarea controlului asupra modului în care exproprierea s-a realizat.

Sunt nefondate susținerile intimatei în sensul că, în litigiile având ca obiect exproprierile efectuate în temeiul Legii nr. 198/2004, instanța de judecată nu este chemată să se pronunțe decât cu privire la justețea cuantumului despăgubirilor, dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 198/2004 completându-se cu dispozițiile generale din legea cadru în materie de expropriere (Legea nr. 33/1994). Astfel, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți din teren sau construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia în raport cu situația reală dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar dispunând exproprierea totală.

Prin raportul de expertiză topo întocmit în cauză de experții M.G.L. și M.N.T. și P.R.D. s-au identificat imobilele în litigiu, experții conchizând, prin completarea la raportul de expertiză întocmit în decembrie 2011 că, din suprafața neexpropriată de 7100 mp., suprafața aferentă parcelelor PI, P2, P3 identificate conform planului cadastral anexat, este la ora actuală afectată faptic de lucrările aferente autostrăzii, impunându-se din punct de vedere tehnic a fi expropriată. Prin urmare, pornind de la garanția conferită dreptului de proprietate atât de Constituția României cât și prin art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor omului, date fiind și concluziile raportului de expertiză, se impune exproprierea suprafeței de teren identificată în completarea la raportul de expertiză mai sus menționată, solicitarea apelanților de a se dispune exproprierea totală nefiind justificată.

Cât privește prețul pentru care se va dispune exproprierea, se va avea în vedere prețul oferit de expropriator pentru terenul expropriat inițial (5,22 euro/mp) solicitat și de apelanți. În ceea ce privește solicitarea de constatare a nulității absolute a hotărârii nr. 242 din 27 martie 2007 și nr. 243 din 27 martie 2007, instanța de apel a confirmat soluția tribunalului, constatând că nu poate fi reținut nici un motiv care să conducă la anularea lor.

S-a mai reținut că, în privința capătului subsidiar din cererea de intervenție în interes propriu, prin care s-a solicitat a se stabili suma cuvenită cu titlu de despăgubire fiecărei persoane îndreptățite, potrivit cotelor de proprietate astfel cum rezultă din situația de CF, soluția primei instanțe este corectă, întrucât expropriatorul a procedat în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 198/2004 și art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2007, consemnând despăgubirile cuvenite pe numele tuturor coproprietarilor, suma urmând a fi partajată ulterior, cu ocazia sistării indiviziunii. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin cererea de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.: Instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât niciun text legal nu prevede posibilitatea instanței de judecată de a dispune exproprierea și/sau de a stabili despăgubirea pentru un teren care nu a fost expropriat în condițiile legii. Astfel, cererea introductivă de instanță este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile Legii nr. 198/2004. Legea specială în materie de expropriere permite sesizarea instanței de judecată doar cu privire la cuantumul despăgubirii (art. 9 din lege), în contextul exproprierii prealabile a terenului.

În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004, imobilul expropriat pentru realizarea lucrărilor de drumuri de interes național este imobilul pentru care a fost declanșată procedura de expropriere prin hotărâre de guvern, pentru care Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis o hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii și pentru care expropriatorul a efectuat plata sau a consemnat despăgubirea. Pentru a considera un imobil ca fiind expropriat, condițiile menționate trebuie îndeplinite cumulativ.

În temeiul Legii nr. 198/2004, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor necesare realizării obiectivului de investiție „Autostrada Brașov - Cluj - Borș" pe teritoriul localității Abram, a fost dispusă prin mai multe hotărâri de guvern, dar prin niciuna dintre acestea nu s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor în suprafață de 239 mp, având număr cadastral 508, în suprafață de 1567 mp, parte din numărul cadastral 510, precum și în suprafață de 98 mp, parte din numărul cadastral 514. Or, în lipsa unei hotărâri de guvern pentru declanșarea procedurii de expropriere pentru imobilul în cauză, nu poate fi emisă vreo hotărâre de stabilire a cuantumului despăgubirii, iar expropriatorul nu are temei pentru efectuarea vreunor plăți sau consemnări.

Nici prin raportare la dispozițiile Legii nr. 33/1994 - legea generală în materie - cererea nu este admisibilă, având în vedere următoarele aspecte: Procedura exproprierii, potrivit Legii nr. 33/1994, se derulează în trei etape reglementate distinct de lege, respectiv: declararea de utilitate publică a lucrării, măsuri pregătitoare exproprierii, exproprierea propriu-zisă și stabilirea despăgubirilor. Primele două etape sunt administrative, iar cea de a treia este judiciară, cu toate consecințele care decurg de aici. Art. 3 din Legea nr. 33/1994 prevede că exproprierea va putea fi hotărâtă de instanțele de judecată după ce s-a făcut declarația de utilitate publică a exproprierii în condițiile prevăzute de lege, or, în speță, această condiție nu este îndeplinită și conduce la respingerea cererii ca neîntemeiată.

Recurentul arată că înțelege să reitereze excepția tardivității cererii prin care reclamanții au solicitat exproprierea și a întregii suprafețe a nr. top 305 Satu Barbă, deși prin cererea inițială au solicitat exproprierea totală numai pentru imobilele cu nr. top 303 și 304 și invocă, în acest sens, prevederile art. 132 și 134 C. proc. civ. În subsidiar, se solicită modificarea hotărârii pentru următoarele considerente, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportate la art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, art. 24 alin. (4) și art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C. proc. civ., art. 1169 C. civ.

Astfel, potrivii art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004: „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". Așadar, voința legiuitorului a fost ca prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 să se aplice exclusiv pentru stabilirea cuantumului despăgubirii pentru un teren expropriat deja. Acțiunea la care se referă textul citat, respectiv acțiunea formulată în conformitate cu prevederile articolului 9, vizează numai terenurile pentru care „despăgubirile au fost consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2)" (art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004).

Dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 au aplicabilitate în faza contencioasă reglementată de legea generală în materia exproprierii, atunci când instanța se pronunță cu privire la măsura exproprierii. Or, Legea nr. 198/2004 (legea specială) nu a reglementat posibilitatea sesizării instanței pentru a se pronunța cu priviri la expropriere, astfel că dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 nu pot completa Legea nr. 198/2004. În speță, încălcând principiul de drept „specialia generalibus derogant", instanța de fond sesizată într-o cauză aflată sub incidența normei speciale, a tăcut aplicarea unei dispoziții din norma generală, deși vădit contrară normei speciale. Totodată, textul legal în discuție are incidență exclusiv în situațiile în care instanța este sesizată de către expropriator, întrucât inițiativa declanșării procedurii de expropriere nu este recunoscută nici unei persoane fizice sau juridice și nici instanței de judecată.

Mai mult, chiar dacă s-ar admite că dispoziția menționată ar avea aplicabilitate în cauză (și nu doar în faza contencioasă reglementată de legea generală în materia exproprierii declanșată la cererea expropriatorului), aceasta reglementează posibilitatea instanței de a dispune exproprierea totală a unui teren, ori de câte ori exproprierea în parte nu este posibilă. Or, prin Decizia civilă nr. 27/A din 2 mai 2012. s-a dispus exproprierea unei suprafețe suplimentare reprezentând 27% din suprafața rămasă, iar nu exproprierea totală a terenului intimaților. Se mai arată că, în cazul dedus judecății, a fost încălcat rolul activ al judecătorului, prin faptul că hotărârea se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate și a apărărilor formulate de pârâtă.

Astfel, pârâta a anexat adresa nr. BOCO/14-04/PB/DD/11.5094 din 13 septembrie 2011 și a învederat instanței faptul că drumul de piatră și șanțul care se află pe aceste parcele reprezintă în fapt o cale de acces temporară la lucrările pentru construirea Autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, iar după finalizarea acestui obiectiv, terenul pe care se află drumul de acces va fi readus la starea inițială și redat proprietarilor. Totodată, a evidențiat instanței de apel faptul că orice aspecte legate de ocuparea unor suprafețe suplimentare față de cele expropriate - în speță terenurile rămase reclamanților și intervenientelor și identificate prin nr. cadastrale 508, 510, 514 Abram - sunt de resortul constructorului, în acord cu art. 4.11 din contractul de construire.

Prin urmare, prin raportare la caracterul temporar al drumului amplasat pe parcelele PI, P2 și P3, și ținând cont de faptul că răspunderea pentru edificarea acestuia aparține constructorului, nu există temei juridic pentru a obliga Statul Român la expropriere. Pârâta a învederat instanței atât faptul că, în privința imobilelor pentru care experții au propus exproprierea nu este declarată utilitatea publică, dar și împrejurarea că o atare utilitate publică nici nu poate fi declarată, atât timp cât drumul și șanțul aflate pe terenurile în litigiu reprezintă exclusiv o cale de acces temporară la lucrările de construire a autostrăzii. Toate aceste aspecte nu au fost luate în considerare de către instanța de apel, iar în decizia recurată nici măcar nu se face vreo referire la aceste apărări.

Se mai arată că nu există temei care să justifice, în speță, calitatea procesual-pasivă a recurentei, deoarece asupra terenurilor ocupate faptic a fost realizată o cale de acces temporară de către constructorul lucrării de utilitate publică. Or, în ipoteza în care se va dovedi faptul că drumul de acces către lucrările Autostrăzii Brașov-Borș s-a efectuat fără acordul proprietarilor și că acestora li s-a cauzat un prejudiciu, singurul în măsură să răspundă este cel care se face vinovat de acest fapt, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Referitor la stabilirea unei despăgubiri pentru suprafața ocupată în fapt de lucrări, se arată că, prin decizia recurată, au fost încălcate prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece pe calea expertizei de evaluare urma să se determine numai valoarea imobilului în funcție de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele, în raport de valorile înregistrate la momentul pronunțării deciziei, respectiv anul 2012. Se mai arată că instanța nu a ținut cont de întregul material probator administrat în cauză, în special de proba cu înscrisuri, care a relevat faptul că terenurile au fost ocupate de constructor în vederea realizării unei căi de acces temporare la lucrările autostrăzii și că suprafețele ocupate nu sunt destinate utilității publice.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Înalta Curte va analiza cu prioritate criticile întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., deoarece, în măsura în care se va constata că decizia recurată a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, va deveni inutilă analiza celorlalte motive de recurs vizând nelegalitatea hotărârii atrasă de încălcarea ori aplicarea greșită a unor norme de drept material sau procesual. Prin criticile întemeiate pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a dispus exproprierea unor suprafețe de teren, la cererea reclamanților și a intervenientelor.

Susținerile sunt fondate. Prin art. 2, Legea 198/2004, aplicabilă în cauză, declară de utilitate publică toate lucrările de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, expropriator fiind, potrivit legii, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A.

În ceea ce privește procedura de expropriere, Legea prevede că expropriatorul întocmește o documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare (art. 3), pe baza căreia Guvernul aprobă, prin hotărâre, amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare (art. 4). Potrivit art. 6 din Lege, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numește o comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul căruia cererea a fost formulată și se pronunță asupra cuantumului despăgubirii, de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale.

Sesizarea instanței de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum în mod expres prevede art. 9 din Lege: „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii (..)". Prin urmare, nici o dispoziție a Legii nu permite instanței de judecată ca, la cererea unei persoane ce pretinde că terenul ce-i aparține ar trebui expropriat, să se substituie autorității executive și să efectueze sau să înlocuiască prin hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum acesta este reglementată de normele anterior citate. În această materie, competențele instanței de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru imobilul ce-i aparține.

Trimiterea pe care art. 9 din Legea nr. 98/2005 o face la prevederile art. 21-27 din Legea 33/1994 vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conținutul său, stabilirea despăgubirilor.

De altfel, legea specială prevede, prin art. 18 că dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii generale în materie - Legea nr. 33/1994 - numai „în măsura în care nu prevăd altfel". Nu sunt întemeiate concluziile instanței de apel care a apreciat că, deși potrivit Legii nr. 198/2004, aplicabilă raportului juridic dedus judecății, posibilitatea declanșării procedurii exproprierii nu poate aparține altor persoane în afara celor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994, acțiunea trebuie primită întrucât, în cauză nu se pune problema declanșării acestei proceduri de către reclamanți, (procedura fiind declanșată anterior promovării prezentului litigiu, la inițiativa Statului Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA), ci aceea a exercitării controlului asupra modului în care exproprierea s-a realizat.

Nu a rezultat din lucrările dosarului că pentru parcelele de teren pentru care instanța de apel a dispus exproprierea a fost urmată procedura reglementată de art. 2-5 din Legea 198/2004, chiar dacă o astfel de dovadă a fost produsă pentru parcele învecinate. în plus, pentru considerentele anterior expuse, sesizarea instanței de către reclamanți, cu o cerere care să aibă ca obiect exproprierea unor suprafețe de teren, nu putea fi primită. În consecință, constatând că prin hotărârea recurată, în mod nelegal instanța de apel a dispus exproprierea unor suprafețe de teren, în temeiul art 312 alin. (1) C. proc. civ.., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa, în baza art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., decizia recurată, iar în temeiul art. 296 C. proc. civ.. va respinge apelul declarat de interveniente și cererea de aderare la apel formulată de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 355C din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor, secția civilă. Față de soluția pronunțată nu vor mai fi analizate celelalte critici care vizează aspecte de drept procesual ori dezlegarea dată de instanța de apel fondului litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București împotriva Deciziei civile nr. 27A din 2 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă. Casează decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de intervenienți și cererea de aderare la apel formulată de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 355C din 6 noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013. Procesat de GGC - DG