ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 565/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Prin  cererea

înregistrată la data de 26 iulie 2007 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanții

M.F., J.M., C.I. și V.V. au chemat în judecată Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA și Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 198/2004 și

au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

anularea hotărârilor nr. 242 din 27 martie 2007 și nr. 243 din 27 martie 2007.

La data de 3

octombrie 2007, intervenienții M.O.G. și P.L. au formulat cerere de intervenție

în interes propriu prin care au solicitat, în principal, exproprierea pentru

cauză de utilitate publică a întregii suprafețe de teren aparținând nr. top.

303 și 304 Satu Barbă (respectiv și a suprafețelor de 239 mp. din nr. top. 303

și de 5967 mp. din nr. top. 304), și acordarea de despăgubiri la aceeași

valoare, de 5,22 euro/mp., iar în subsidiar, să de stabilească suma cuvenită cu

titlu de despăgubire pentru fiecare persoană îndreptățită, potrivit cotelor de

proprietate, așa cum rezultă din CF 125 Satu Barbă.

În ședința publică

din data de 26 octombrie 2007, reclamanții și-au precizat contestația,

solicitând exproprierea pentru cauză de utilitate publică a întregii suprafețe

a nr. top. 303 și 304 Satu Barbă, cu obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

aferente.

Prin Sentința civilă

nr. 355/C din 6 noiembrie 2008, Tribunalul Bihor a respins cererea principală

și cererea de intervenție în interes propriu.

În ceea ce privește

primul capăt de cerere din acțiunea principală, vizând constatarea nulității

hotărârilor nr. 242 din 27 martie 2007 și nr. 243 din 27 martie 2007, instanța

a reținut că reclamanții nu au invocat nici o cauză de nulitate, iar din

probatoriul administrat nu rezultă nici un motiv pentru anularea acestor

hotărâri. Simpla afirmație a reclamanților că nu le-a fost prezentată documentația

și că există neconcordanță în modul de amplasare a numerelor cadastrale nu

constituie un motiv pentru anularea hotărârilor atacate. La fel, nici existența

unui proces de partaj având ca obiect terenurile expropriate nu constituie un

motiv de nulitate a celor două hotărâri.

În ceea ce privește

capătul de cerere din acțiunea principală și intervenție privind obligarea

Statului Român la exproprierea pentru cauză de utilitate publică a întregii

suprafețe de teren, instanța a reținut că, din dispozițiile cuprinse în Legea

nr. 33/1994 și Legea nr. 198/2004, rezultă că legiuitorul nu a prevăzut

posibilitatea declanșării procedurii de expropriere de către alte persoane sau

autorități decât cele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994. Legea nu

prevede nici un drept de inițiativă în sarcina celui ce urmează a fi sau poate

fi expropriat. Dacă în cauză reclamantele au apreciat că exproprierea doar a

unei cote părți din teren le-a creat un prejudiciu suplimentar, acestea puteau

solicita ca această împrejurare să se reflecte, eventual, în cuantumul

despăgubirilor, însă nu au legitimitatea - din considerentele arătate anterior

- de a cere exproprierea întregii suprafețe de teren.

În ceea ce privește

capătul subsidiar din cererea de intervenție în interes propriu, instanța a

constatat că expropriatorul a procedat în conformitate cu prevederile art. 5

alin. (5) din Legea nr. 198/2004, art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (3) din

Normele de aplicare a Legii nr. 198/2007, consemnând despăgubirile cuvenite pe

numele tuturor coproprietarilor. Ca atare, suma consemnată cu acest titlu

urmează a fi partajată cu ocazia soluționării sistării stării de indiviziune

între părți, suma de bani subrogându-se terenului indiviz.

Ca urmare a

respingerii cererilor principale, au fost respinse și cererile reclamantelor și

intervenientelor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel intervenientele M.O.G. și P.L.

La apelul declarat de

apelantele M.O. și P.L. au aderat reclamanții V.V., C.I., M.F. și J.M.

Prin Decizia civilă

nr. 27A din 2 mai 2012, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, a admis apelul

și cererea de aderare la apel, a schimbat în parte hotărârea apelată în sensul

că a admis în parte cererea principală și în parte cererea de intervenție, a dispus

exproprierea pentru cauză de utilitate publică a parcelei P1 în suprafață de

239 mp. formată din cota de 1/1 parte din nr. top. 303/2 și 303/4 Satu Barbă,

constituite în nr. cadastral 508 Abram, a parcelei P2 în suprafață de 1567 mp.

formată din cota de 567/3003 din nr. top. 304/2 și cota de 1000/2964 din nr.

top. 304/3 Satu Barbă, reprezentând cota de 1567/5967 din nr. cadastral 510

Abram în care sunt constituite și parcela P3 în suprafață de 98 mp. formată din

cota de 98/2248 din nr. top 305 Satu Barbă, reprezentând cota de 98/894 din nr.

cadastral 514 Abram, astfel cum acestea au fost identificate în completarea la

raportul la expertiză întocmit de experții M.G., M.N.T., P.R.D. din decembrie

2011, pentru prețul de 5,22 euro/mp și a menținut restul dispozițiilor

sentinței.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a fost obligat la 500 RON

cheltuieli de judecată în apel în favoarea apelantelor interveniente și 1700

RON în favoarea apelanților reclamanți.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanții și

intervenientele au fost coproprietari asupra imobilelor individualizate cu nr.

top 303, 304 și 305 Satu Barbă, înscrise în CF 125 Satu Barbă.

Prin hotărârea nr.

242 din 27 martie 2007 emisă de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul

situat în localitatea Satu Barbă, comuna Abram, cu nr. top 304 în suprafață de

835 mp, identificat cu nr. cadastrale 509 și 512, cuantumul despăgubirii fiind

fixat la suma de 6,11 euro/mp.

Prin hotărârea nr.

243 din 27 martie 2007, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul cu

nr. top 303 în suprafață de 2815 mp, identificat cu nr. cadastral 499,

cuantumul despăgubirii fiind fixat la 5,22 euro/mp.

De asemenea, prin

hotărârea nr. 123 din 7 martie 2006 emisă de aceeași instituție, s-a aprobat

acordarea de despăgubiri pentru imobilul expropriat cu nr. top 305, în

suprafață de 1354 mp., identificat cu nr. cadastral 513, cuantumul despăgubirii

fiind de 6,11 euro/mp.

Prin Sentința civilă

nr. 808 din 13 iulie 2010 pronunțată de Judecătoria Harghita, definitivă și

irevocabilă, s-a sistat indiviziunea asupra imobilelor cu nr. top 303 și 304

Satu Barbă, prin formarea a două loturi, din care primul lot pentru

reclamantele V.V., M.F., J.M., C.l., cuprinzând terenurile cu nr. top nou

formate 303/3 în suprafață de 1410 mp., 303/4 în suprafață de 120 mp., 304/3 în

suprafață de 2964 mp. și 304/4 în suprafață de 415 mp., iar al doilea lot

pentru pârâtele M.O.G. și P.L. cuprinzând nr. top. nou formate 303/1 în

suprafață de 1405 mp., 303/2 în suprafață de 119 mp., 304/1 în suprafață de 27

mp., 304/2 în suprafață de 3003 mp. și 304/5 în suprafață de 393 mp.

Este adevărat că

Legea nr. 198/2004, aplicabilă raportului juridic dedus judecății nu

reglementează posibilitatea declanșării procedurii exproprierii de către alte

persoane decât cele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994, însă, în speță

nu se pune problema declanșării acestei proceduri de către reclamanți,

procedura fiind declanșată anterior promovării prezentului litigiu, la

inițiativa Statului Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, instanța fiind învestită cu exercitarea controlului asupra

modului în care exproprierea s-a realizat.

Sunt nefondate

susținerile intimatei în sensul că, în litigiile având ca obiect exproprierile

efectuate în temeiul Legii nr. 198/2004, instanța de judecată nu este chemată

să se pronunțe decât cu privire la justețea cuantumului despăgubirilor,

dispozițiile speciale cuprinse în Legea nr. 198/2004 completându-se cu

dispozițiile generale din legea cadru în materie de expropriere (Legea nr. 33/1994).

Astfel, potrivit art.

24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, în cazul în care expropriatorul cere

exproprierea numai a unei părți din teren sau construcție, iar proprietarul

cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia în raport cu situația

reală dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar dispunând

exproprierea totală.

Prin raportul de

expertiză topo întocmit în cauză de experții M.G.L. și M.N.T. și P.R.D. s-au

identificat imobilele în litigiu, experții conchizând, prin completarea la

raportul de expertiză întocmit în decembrie 2011 că, din suprafața

neexpropriată de 7100 mp., suprafața aferentă parcelelor PI, P2, P3

identificate conform planului cadastral anexat, este la ora actuală afectată

faptic de lucrările aferente autostrăzii, impunându-se din punct de vedere

tehnic a fi expropriată.

Prin urmare, pornind

de la garanția conferită dreptului de proprietate atât de Constituția României

cât și prin art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene a drepturilor

omului, date fiind și concluziile raportului de expertiză, se impune

exproprierea suprafeței de teren identificată în completarea la raportul de

expertiză mai sus menționată, solicitarea apelanților de a se dispune

exproprierea totală nefiind justificată.

Cât privește prețul

pentru care se va dispune exproprierea, se va avea în vedere prețul oferit de

expropriator pentru terenul expropriat inițial (5,22 euro/mp) solicitat și de

apelanți.

În ceea ce privește

solicitarea de constatare a nulității absolute a hotărârii nr. 242 din 27

martie 2007 și nr. 243 din 27 martie 2007, instanța de apel a confirmat soluția

tribunalului, constatând că nu poate fi reținut nici un motiv care să conducă

la anularea lor.

S-a mai reținut că,

în privința capătului subsidiar din cererea de intervenție în interes propriu,

prin care s-a solicitat a se stabili suma cuvenită cu titlu de despăgubire

fiecărei persoane îndreptățite, potrivit cotelor de proprietate astfel cum

rezultă din situația de CF, soluția primei instanțe este corectă, întrucât expropriatorul

a procedat în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (5) din Legea nr.

198/2004 și art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (3) din Normele de aplicare a

Legii nr. 198/2007, consemnând despăgubirile cuvenite pe numele tuturor

coproprietarilor, suma urmând a fi partajată ulterior, cu ocazia sistării

indiviziunii.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs Statul Român prin

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

Prin cererea de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.:

Instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, întrucât niciun text legal nu prevede

posibilitatea instanței de judecată de a dispune exproprierea și/sau de a

stabili despăgubirea pentru un teren care nu a fost expropriat în condițiile

legii.

Astfel, cererea

introductivă de instanță este inadmisibilă prin raportare la dispozițiile Legii

nr. 198/2004. Legea specială în materie de expropriere permite sesizarea

instanței de judecată doar cu privire la cuantumul despăgubirii (art. 9 din

lege), în contextul exproprierii prealabile a terenului.

În conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 198/2004, imobilul expropriat pentru realizarea

lucrărilor de drumuri de interes național este imobilul pentru care a fost

declanșată procedura de expropriere prin hotărâre de guvern, pentru care

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis o hotărâre de stabilire a

cuantumului despăgubirii și pentru care expropriatorul a efectuat plata sau a

consemnat despăgubirea. Pentru a considera un imobil ca fiind expropriat,

condițiile menționate trebuie îndeplinite cumulativ.

În temeiul Legii nr.

198/2004, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor necesare

realizării obiectivului de investiție „Autostrada Brașov - Cluj - Borș" pe

teritoriul localității Abram, a fost dispusă prin mai multe hotărâri de guvern,

dar prin niciuna dintre acestea nu s-a declanșat procedura de expropriere a

imobilelor în suprafață de 239 mp, având număr cadastral 508, în suprafață de

1567 mp, parte din numărul cadastral 510, precum și în suprafață de 98 mp,

parte din numărul cadastral 514.

Or, în lipsa unei

hotărâri de guvern pentru declanșarea procedurii de expropriere pentru imobilul

în cauză, nu poate fi emisă vreo hotărâre de stabilire a cuantumului

despăgubirii, iar expropriatorul nu are temei pentru efectuarea vreunor plăți

sau consemnări.

Nici prin raportare

la dispozițiile Legii nr. 33/1994 - legea generală în materie - cererea nu este

admisibilă, având în vedere următoarele aspecte:

Procedura

exproprierii, potrivit Legii nr. 33/1994, se derulează în trei etape

reglementate distinct de lege, respectiv: declararea de utilitate publică a

lucrării, măsuri pregătitoare exproprierii, exproprierea propriu-zisă și

stabilirea despăgubirilor. Primele două etape sunt administrative, iar cea de a

treia este judiciară, cu toate consecințele care decurg de aici. Art. 3 din

Legea nr. 33/1994 prevede că exproprierea va putea fi hotărâtă de instanțele de

judecată după ce s-a făcut declarația de utilitate publică a exproprierii în

condițiile prevăzute de lege, or, în speță, această condiție nu este

îndeplinită și conduce la respingerea cererii ca neîntemeiată.

Recurentul arată că

înțelege să reitereze excepția tardivității cererii prin care reclamanții au

solicitat exproprierea și a întregii suprafețe a nr. top 305 Satu Barbă, deși

prin cererea inițială au solicitat exproprierea totală numai pentru imobilele

cu nr. top 303 și 304 și invocă, în acest sens, prevederile art. 132 și 134 C.

proc. civ.

În subsidiar, se

solicită modificarea hotărârii pentru următoarele considerente, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportate la art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004, art. 24 alin. (4) și art. 26 din Legea nr. 33/1994, art.

129 C. proc. civ., art. 1169 C. civ.

Astfel, potrivii art.

9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004: „Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art.

21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii".

Așadar, voința

legiuitorului a fost ca prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 să se

aplice exclusiv pentru stabilirea cuantumului despăgubirii pentru un teren

expropriat deja. Acțiunea la care se referă textul citat, respectiv acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile articolului 9, vizează numai

terenurile pentru care „despăgubirile au fost consemnate în condițiile art. 5

alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2)" (art. 9 alin. (1) din Legea nr.

198/2004).

Dispozițiile art. 24

alin. (4) din Legea nr. 33/1994 au aplicabilitate în faza contencioasă

reglementată de legea generală în materia exproprierii, atunci când instanța se

pronunță cu privire la măsura exproprierii. Or, Legea nr. 198/2004 (legea

specială) nu a reglementat posibilitatea sesizării instanței pentru a se

pronunța cu priviri la expropriere, astfel că dispozițiile art. 24 alin. (4)

din Legea nr. 33/1994 nu pot completa Legea nr. 198/2004.

În speță, încălcând

principiul de drept „specialia generalibus derogant", instanța de fond

sesizată într-o cauză aflată sub incidența normei speciale, a tăcut aplicarea

unei dispoziții din norma generală, deși vădit contrară normei speciale.

Totodată, textul

legal în discuție are incidență exclusiv în situațiile în care instanța este

sesizată de către expropriator, întrucât inițiativa declanșării procedurii de

expropriere nu este recunoscută nici unei persoane fizice sau juridice și nici

instanței de judecată.

Mai mult, chiar dacă

s-ar admite că dispoziția menționată ar avea aplicabilitate în cauză (și nu

doar în faza contencioasă reglementată de legea generală în materia

exproprierii declanșată la cererea expropriatorului), aceasta reglementează

posibilitatea instanței de a dispune exproprierea totală a unui teren, ori de

câte ori exproprierea în parte nu este posibilă.

Or, prin Decizia

civilă nr. 27/A din 2 mai 2012. s-a dispus exproprierea unei suprafețe

suplimentare reprezentând 27% din suprafața rămasă, iar nu exproprierea totală

a terenului intimaților.

Se mai arată că, în

cazul dedus judecății, a fost încălcat rolul activ al judecătorului, prin

faptul că hotărârea se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept,

decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate și a apărărilor

formulate de pârâtă.

Astfel, pârâta a

anexat adresa nr. BOCO/14-04/PB/DD/11.5094 din 13 septembrie 2011 și a

învederat instanței faptul că drumul de piatră și șanțul care se află pe aceste

parcele reprezintă în fapt o cale de acces temporară la lucrările pentru

construirea Autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, iar după finalizarea acestui

obiectiv, terenul pe care se află drumul de acces va fi readus la starea

inițială și redat proprietarilor.

Totodată, a evidențiat

instanței de apel faptul că orice aspecte legate de ocuparea unor suprafețe

suplimentare față de cele expropriate - în speță terenurile rămase

reclamanților și intervenientelor și identificate prin nr. cadastrale 508, 510,

514 Abram - sunt de resortul constructorului, în acord cu art. 4.11 din

contractul de construire.

Prin urmare, prin

raportare la caracterul temporar al drumului amplasat pe parcelele PI, P2 și

P3, și ținând cont de faptul că răspunderea pentru edificarea acestuia aparține

constructorului, nu există temei juridic pentru a obliga Statul Român la

expropriere.

Pârâta a învederat

instanței atât faptul că, în privința imobilelor pentru care experții au propus

exproprierea nu este declarată utilitatea publică, dar și împrejurarea că o atare

utilitate publică nici nu poate fi declarată, atât timp cât drumul și șanțul

aflate pe terenurile în litigiu reprezintă exclusiv o cale de acces temporară

la lucrările de construire a autostrăzii.

Toate aceste aspecte

nu au fost luate în considerare de către instanța de apel, iar în decizia

recurată nici măcar nu se face vreo referire la aceste apărări.

Se mai arată că nu

există temei care să justifice, în speță, calitatea procesual-pasivă a

recurentei, deoarece asupra terenurilor ocupate faptic a fost realizată o cale

de acces temporară de către constructorul lucrării de utilitate publică.

Or, în ipoteza în

care se va dovedi faptul că drumul de acces către lucrările Autostrăzii

Brașov-Borș s-a efectuat fără acordul proprietarilor și că acestora li s-a cauzat

un prejudiciu, singurul în măsură să răspundă este cel care se face vinovat de

acest fapt, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Referitor la

stabilirea unei despăgubiri pentru suprafața ocupată în fapt de lucrări, se

arată că, prin decizia recurată, au fost încălcate prevederile art. 26 din

Legea nr. 33/1994 deoarece pe calea expertizei de evaluare urma să se determine

numai valoarea imobilului în funcție de prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobilele, în raport de valorile înregistrate la momentul pronunțării deciziei,

respectiv anul 2012.

Se mai arată că

instanța nu a ținut cont de întregul material probator administrat în cauză, în

special de proba cu înscrisuri, care a relevat faptul că terenurile au fost

ocupate de constructor în vederea realizării unei căi de acces temporare la

lucrările autostrăzii și că suprafețele ocupate nu sunt destinate utilității

publice.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele

considerente:

Înalta Curte va

analiza cu prioritate criticile întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 4 C.

proc. civ., deoarece, în măsura în care se va constata că decizia recurată a

fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, va deveni

inutilă analiza celorlalte motive de recurs vizând nelegalitatea hotărârii

atrasă de încălcarea ori aplicarea greșită a unor norme de drept material sau

procesual.

Prin criticile

întemeiate pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de

apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești atunci când a dispus

exproprierea unor suprafețe de teren, la cererea reclamanților și a

intervenientelor.

Susținerile sunt

fondate.

Prin art. 2, Legea

198/2004, aplicabilă în cauză, declară de utilitate publică toate lucrările de

construcție de autostrăzi și drumuri naționale, expropriator fiind, potrivit

legii, Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România - S.A.

În ceea ce privește

procedura de expropriere, Legea prevede că expropriatorul întocmește o

documentație tehnico-economică pentru fiecare lucrare (art. 3), pe baza căreia

Guvernul aprobă, prin hotărâre, amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii

de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală

estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont

bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare (art. 4).

Potrivit art. 6 din Lege, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a

hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1), expropriatorul numește o

comisie care verifică dreptul de proprietate ori alt drept real în temeiul

căruia cererea a fost formulată și se pronunță asupra cuantumului despăgubirii,

de comun acord cu proprietarul sau cu titularii altor drepturi reale.

Sesizarea instanței

de judecată de către expropriat poate fi făcută exclusiv în ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor acordate, astfel cum în mod expres prevede art. 9 din

Lege: „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8,

precum și orice persoană care se consideră îndreptățită la despăgubire pentru

exproprierea imobilului se poate adresa instanței judecătorești competente în

termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute

la art. 4 alin. (1) sau în termen de 15 zile de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea comisiei prin care i s-a respins, în tot sau în parte,

cererea de despăgubire. Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile

prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea

nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii (..)".

Prin urmare, nici o

dispoziție a Legii nu permite instanței de judecată ca, la cererea unei

persoane ce pretinde că terenul ce-i aparține ar trebui expropriat, să se

substituie autorității executive și să efectueze sau să înlocuiască prin

hotărâre judecătorească, procedura exproprierii, astfel cum acesta este

reglementată de normele anterior citate.

În această materie,

competențele instanței de judecată sunt limitate, în ipoteza în care este

sesizată de persoana expropriată, exclusiv la cenzurarea cuantumului

despăgubirilor acordate pentru imobilul ce-i aparține.

Trimiterea pe care

art. 9 din Legea nr. 98/2005 o face la prevederile art. 21-27 din Legea 33/1994

vizează exclusiv, astfel cum în mod expres rezultă din conținutul său,

stabilirea despăgubirilor. De altfel, legea specială prevede, prin art. 18 că

dispozițiile sale se completează în mod corespunzător cu cele ale legii

generale în materie - Legea nr. 33/1994 - numai „în măsura în care nu prevăd

altfel".

Nu sunt întemeiate

concluziile instanței de apel care a apreciat că, deși potrivit Legii nr.

198/2004, aplicabilă raportului juridic dedus judecății, posibilitatea

declanșării procedurii exproprierii nu poate aparține altor persoane în afara

celor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 33/1994, acțiunea trebuie primită

întrucât, în cauză nu se pune problema declanșării acestei proceduri de către

reclamanți, (procedura fiind declanșată anterior promovării prezentului

litigiu, la inițiativa Statului Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA), ci aceea a exercitării controlului asupra

modului în care exproprierea s-a realizat.

Nu a rezultat din

lucrările dosarului că pentru parcelele de teren pentru care instanța de apel a

dispus exproprierea a fost urmată procedura reglementată de art. 2-5 din Legea

198/2004, chiar dacă o astfel de dovadă a fost produsă pentru parcele

învecinate. în plus, pentru considerentele anterior expuse, sesizarea instanței

de către reclamanți, cu o cerere care să aibă ca obiect exproprierea unor

suprafețe de teren, nu putea fi primită.

În consecință,

constatând că prin hotărârea recurată, în mod nelegal instanța de apel a dispus

exproprierea unor suprafețe de teren, în temeiul art 312 alin. (1) C. proc.

civ.., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa, în baza art.

304 pct. 4 C. proc. civ., decizia recurată, iar în temeiul art. 296 C. proc.

civ.. va respinge apelul declarat de interveniente și cererea de aderare la

apel formulată de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 355C din 6

noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor, secția civilă.

Față de soluția

pronunțată nu vor mai fi analizate celelalte critici care vizează aspecte de

drept procesual ori dezlegarea dată de instanța de apel fondului litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA București împotriva Deciziei civile nr. 27A

din 2 mai 2012 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Casează decizia

atacată în sensul că respinge apelul declarat de intervenienți și cererea de

aderare la apel formulată de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 355C din

6 noiembrie 2008 a Tribunalului Bihor, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG