ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1243/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față; Prin Decizia civilă nr. 1131 din 21 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta SC C.C. SA, prin lichidator judiciar C. SPRL și chemată în garanție A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 731/A din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reținut că nu pot fi primite motivele de recurs vizând necesitatea limitării prejudiciului suportat de pârâta SC C.C. SA la valoarea contabilă a imobilului revendicat și acordarea despăgubirilor doar în cuantum de 70%, ce reprezintă procentul în care au fost înstrăinate acțiunile.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 134 din vechiul C. civ. în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, (plasat în Capitolul IV - Secțiunea a III-a ce reglementează răspunderea vânzătorului, inclusiv cea pentru evicțiune) „dacă lucrul vândut se află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare din orice cauză, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării și excedentele valorii din timpul evicțiunii". Tot astfel, obligația reparării integrale a prejudiciului este prevăzută fără nicio limitare, și de norma specială, respectiv art. 32 4 alin. (2) al O.U.G. nr. 88/1997. Așadar, în mod corect, s-a reținut că, existând o obligație legală de desdăunare, nu se poate aduce în discuție chestiunea îmbogățirii fără justă cauză.

Sub aspectul solicitării ca despăgubirile să fie acordate doar în cuantum de 70%, trebuie făcută distincția între deținătorii acțiunilor și societatea emitentă a acestora, în condițiile în care art. 32 4 alin. (2) al O.U.G. nr. 88/1997 reglementează repararea prejudiciilor cauzate societăților privatizate, supuse evicțiunii iar nu și prejudiciilor cauzate deținătorilor de acțiuni (în speță, „C. - Programul acțiunilor salariaților"). Or, repararea integrală a prejudiciului, în condițiile textului mai sus citat, profită tuturor acționarilor inclusiv persoanelor juridice de drept public, care dețin în continuare un anumit procent din aceste acțiuni. Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare A.V.A.S., solicitând anularea deciziei contestate, rejudecarea recursului, admiterea recursului declarat de A.V.A.S.

și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cadrului procesual și administrării probatoriului ce poate duce la soluționarea corectă a cauzei. A susținut că hotărârea de respingere a recursului A.V.A.S., raportat la Decizia nr. 18/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, este rezultatul unei greșeli materiale. Eroarea materială a instanței de recurs rezultă din considerentul potrivit căruia "obligația reparării integrale a prejudiciului este prevăzută fără nicio limitare, și de norma specială, respectiv art. 32 4 alin. (2) al O.U.G. nr. 88/1997". Or, instanța de recurs avea obligația de a soluționa cauza administrând probatorii cu respectarea deciziei pronunțate în interesul legii, în sensul de a avea în vedere valoarea contabilă a imobilului în litigiu, iar nu valoarea de piață.

Față de împrejurarea că Decizia nr. 18/2011 limitează valoarea prejudiciului suferit de societatea privatizată la valoarea contabilă a imobilului din momentul restituirii, se impune admiterea contestației în anulare. Intimata SC C.C. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, în principal ca tardiv formulată și în subsidiar ca inadmisibilă. Analizând prioritar excepțiile invocate, în aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Excepția tardivității contestației în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce succed: Contestația în anulare de față a fost depusă prin poștă, la 7 august 2012, potrivit mențiunii de pe plicul existent la dosar.

Potrivit susținerilor intimatei, data la care contestatoarea a luat cunoștință de hotărârea atacată ar fi 28 iunie 2012, data pronunțării Sentinței civile nr. 12436 a Judecătoriei Sectorului 1 București, în care se menționează că prin Decizia civilă nr. 1131 din 21 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție „au fost respinse și recursurile declarate împotriva hotărârii puse în executare". Cum decizia atacată cu contestație în anulare face parte din categoria hotărârilor ce nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, în speță sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre.

Față de data luării la cunoștință (28 iunie 2012), termenul de 15 zile s-ar fi împlinit la 14 iulie 2012, astfel încât introducerea contestației în anulare la 7 august 2012 nu poate fi privită decât ca tardivă. Deși susținerea intimatei cu privire la mențiunile cuprinse în Sentința civilă nr. 12436 din 28 iunie 2012 sunt reale, nu se poate reține că aceasta este data la care contestatoarea ar fi luat cunoștință despre existența deciziei civile nr. 1131/21 februarie 2011. Aceasta deoarece mențiunile despre decizia atacată se regăsesc în considerentele sentinței invocate, ce nu puteau fi cunoscute de contestatoare la data pronunțării sentinței ci, cel mai devreme, odată cu motivarea acesteia.

Or, potrivit mențiunilor existente în sentință, redactarea hotărârii a avut loc la 31 iulie 2012. Nu în ultimul rând, cum Sentința civilă nr. 12436 putea fi atacată cu recurs, instanța avea obligația comunicării acestei hotărâri, astfel încât data luării la cunoștință era data comunicării, iar nu data redactării. Chiar dacă s-ar avea în vedere ca moment al începutului curgerii termenului de 15 zile data de 31 iulie 2012 (data redactării sentinței), contestația în anulare introdusă la 7 august 2012 se apreciază a fi formulată înăuntrul termenului prevăzut de art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel încât excepția tardivității va fi respinsă. Va fi, însă, admisă excepția inadmisibilității contestației în anulare, cu consecința respingerii acesteia, pentru următoarele considerente: Art. 318 C. proc.

civ., invocat de contestatoare drept temei al cererii sale, permite atacarea cu contestație în anulare a hotărârilor instanțelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Textul are în vedere greșeli materiale cu caracter procedural, cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv, deși din plicul atașat rezultă că fusese depus la poștă înăuntrul termenului de declarare a căii de atac, anularea ca netimbrat a unui recurs, fără observarea recipisei de plată a taxei judiciare de timbru, care fusese depusă la dosar etc Așadar, este vorba despre greșeli săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor date materiale importante, pentru a căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.

Dacă însă greșeala invocată de contestator privește o eroare de judecată, contestația în anulare astfel formulată apare ca inadmisibilă, dat fiind caracterul de cale de atac extraordinară, de retractare și nedevolutivă al contestației în anulare. A accepta că pe calea acestei contestații s-ar putea îndrepta greșeli de judecată, ar însemna deschiderea posibilității exercitării unui nou recurs împotriva unei hotărâri irevocabile, ceea ce legea nu permite. Or, „greșeala materială" invocată de contestatoarea A.V.A.S. privește modul de aplicare al unei decizii în interesul legii, care ar putea constitui, eventual, o greșeală de judecată. Cum în cauză nu se regăsește ipoteza prevăzută de art. 318 C. proc.

civ., contestația va fi respinsă ca inadmisibilă. Față de solicitarea intimatei SC C.C. SA, instanța va face aplicațiunea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., obligând partea căzută în pretenții, respectiv A.V.A.S., la plata cheltuielilor de judecată, potrivit înscrisurilor depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția tardivității contestației în anulare. Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.V.A.S. împotriva Deciziei civile nr. 1131 din 21 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Obligă contestatoarea la 8.119,27 RON cheltuieli de judecată către intimata SC C.C. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 martie 2013. Procesat de GGC - N