ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1243/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra contestației în anulare de

față;

Prin Decizia civilă nr. 1131 din 21 februarie

2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca

nefondate, recursurile declarate de pârâta SC C.C. SA, prin lichidator judiciar

C. SPRL și chemată în garanție A.V.A.S. împotriva Deciziei nr. 731/A din 13

decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Pentru a decide

astfel, Înalta Curte a reținut că nu pot fi primite motivele de recurs vizând

necesitatea limitării prejudiciului suportat de pârâta SC C.C. SA la valoarea

contabilă a imobilului revendicat și acordarea despăgubirilor doar în cuantum

de 70%, ce reprezintă procentul în care au fost înstrăinate acțiunile.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 134 din vechiul C. civ. în vigoare la data pronunțării

deciziei atacate, (plasat în Capitolul IV - Secțiunea a III-a ce reglementează

răspunderea vânzătorului, inclusiv cea pentru evicțiune) „dacă lucrul vândut se

află, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare din orice cauză, vânzătorul

este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării și excedentele

valorii din timpul evicțiunii".

Tot astfel, obligația

reparării integrale a prejudiciului este prevăzută fără nicio limitare, și de

norma specială, respectiv art. 32

4

alin. (2) al O.U.G. nr. 88/1997.

Așadar, în mod

corect, s-a reținut că, existând o obligație legală de desdăunare, nu se poate

aduce în discuție chestiunea îmbogățirii fără justă cauză.

Sub aspectul

solicitării ca despăgubirile să fie acordate doar în cuantum de 70%, trebuie

făcută distincția între deținătorii acțiunilor și societatea emitentă a

acestora, în condițiile în care art. 32

4

alin. (2) al O.U.G. nr.

88/1997 reglementează repararea prejudiciilor cauzate societăților privatizate,

supuse evicțiunii iar nu și prejudiciilor cauzate deținătorilor de acțiuni (în

speță, „C. - Programul acțiunilor salariaților").

Or, repararea

integrală a prejudiciului, în condițiile textului mai sus citat, profită

tuturor acționarilor inclusiv persoanelor juridice de drept public, care dețin

în continuare un anumit procent din aceste acțiuni.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare A.V.A.S., solicitând anularea

deciziei contestate, rejudecarea recursului, admiterea recursului declarat de

A.V.A.S. și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea stabilirii cadrului

procesual și administrării probatoriului ce poate duce la soluționarea corectă

a cauzei.

A susținut că

hotărârea de respingere a recursului A.V.A.S., raportat la Decizia nr. 18/2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

este rezultatul unei greșeli materiale. Eroarea materială a instanței de recurs

rezultă din considerentul potrivit căruia "obligația reparării integrale a

prejudiciului este prevăzută fără nicio limitare, și de norma specială,

respectiv art. 32

4

alin. (2) al O.U.G. nr. 88/1997".

Or, instanța de

recurs avea obligația de a soluționa cauza administrând probatorii cu

respectarea deciziei pronunțate în interesul legii, în sensul de a avea în

vedere valoarea contabilă a imobilului în litigiu, iar nu valoarea de piață.

Față de împrejurarea că Decizia nr. 18/2011 limitează valoarea prejudiciului

suferit de societatea privatizată la valoarea contabilă a imobilului din

momentul restituirii, se impune admiterea contestației în anulare.

Intimata SC C.C. SA a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare, în

principal ca tardiv formulată și în subsidiar ca inadmisibilă.

Analizând prioritar

excepțiile invocate, în aplicarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele:

Excepția tardivității

contestației în anulare urmează a fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Contestația în

anulare de față a fost depusă prin poștă, la 7 august 2012, potrivit mențiunii

de pe plicul existent la dosar.

Potrivit susținerilor

intimatei, data la care contestatoarea a luat cunoștință de hotărârea atacată

ar fi 28 iunie 2012, data pronunțării Sentinței civile nr. 12436 a Judecătoriei

Sectorului 1 București, în care se menționează că prin Decizia civilă nr. 1131

din 21 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție „au fost respinse

și recursurile declarate împotriva hotărârii puse în executare". Cum

decizia atacată cu contestație în anulare face parte din categoria hotărârilor

ce nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, în speță sunt

incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., potrivit

cărora contestația poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când

contestatorul a luat cunoștință de hotărâre. Față de data luării la cunoștință

(28 iunie 2012), termenul de 15 zile s-ar fi împlinit la 14 iulie 2012, astfel

încât introducerea contestației în anulare la 7 august 2012 nu poate fi privită

decât ca tardivă.

Deși susținerea intimatei

cu privire la mențiunile cuprinse în Sentința civilă nr. 12436 din 28 iunie

2012 sunt reale, nu se poate reține că aceasta este data la care contestatoarea

ar fi luat cunoștință despre existența deciziei civile nr. 1131/21 februarie

considerentele sentinței invocate, ce nu puteau fi cunoscute de contestatoare

la data pronunțării sentinței ci, cel mai devreme, odată cu motivarea acesteia.

Or, potrivit mențiunilor existente în sentință, redactarea hotărârii a avut loc

la 31 iulie 2012.

Nu în ultimul rând,

cum Sentința civilă nr. 12436 putea fi atacată cu recurs, instanța avea

obligația comunicării acestei hotărâri, astfel încât data luării la cunoștință

era data comunicării, iar nu data redactării.

Chiar dacă s-ar avea

în vedere ca moment al începutului curgerii termenului de 15 zile data de 31

iulie 2012 (data redactării sentinței), contestația în anulare introdusă la 7

august 2012 se apreciază a fi formulată înăuntrul termenului prevăzut de art.

319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel încât excepția tardivității va

fi respinsă.

Va fi, însă, admisă

excepția inadmisibilității contestației în anulare, cu consecința respingerii

acesteia, pentru următoarele considerente:

Art. 318 C. proc.

civ., invocat de contestatoare drept temei al cererii sale, permite atacarea cu

contestație în anulare a hotărârilor instanțelor de recurs când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale.

Textul are în vedere

greșeli materiale cu caracter procedural, cum ar fi respingerea unui recurs ca

tardiv, deși din plicul atașat rezultă că fusese depus la poștă înăuntrul

termenului de declarare a căii de atac, anularea ca netimbrat a unui recurs,

fără observarea recipisei de plată a taxei judiciare de timbru, care fusese

depusă la dosar etc Așadar, este vorba despre greșeli săvârșite de instanță ca

urmare a omiterii sau confundării unor date materiale importante, pentru a

căror verificare nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor.

Dacă însă greșeala

invocată de contestator privește o eroare de judecată, contestația în anulare

astfel formulată apare ca inadmisibilă, dat fiind caracterul de cale de atac

extraordinară, de retractare și nedevolutivă al contestației în anulare. A accepta

că pe calea acestei contestații s-ar putea îndrepta greșeli de judecată, ar

însemna deschiderea posibilității exercitării unui nou recurs împotriva unei

hotărâri irevocabile, ceea ce legea nu permite.

Or, „greșeala

materială" invocată de contestatoarea A.V.A.S. privește modul de aplicare

al unei decizii în interesul legii, care ar putea constitui, eventual, o

greșeală de judecată.

Cum în cauză nu se

regăsește ipoteza prevăzută de art. 318 C. proc. civ., contestația va fi

respinsă ca inadmisibilă.

Față de solicitarea

intimatei SC C.C. SA, instanța va face aplicațiunea dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ., obligând partea căzută în pretenții, respectiv

A.V.A.S., la plata cheltuielilor de judecată, potrivit înscrisurilor depuse la

dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

tardivității contestației în anulare.

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A.V.A.S.

împotriva Deciziei civile nr. 1131 din 21 februarie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă contestatoarea

la 8.119,27 RON cheltuieli de judecată către intimata SC C.C. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 07 martie 2013.

Procesat de GGC - N