ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 821/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 821/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 21 februarie 2012 Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14 octombrie 2011, revizuenții I.F. și I.C. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1121 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Motivând în fapt cererea, revizuenții au arătat că instanța respingând recursul a omis să solicite către SC T.A.L. SA cererea de a depune la dosar probe (înscrisuri) în care se atestă că imobilul situat în str. Cezar Boliac (apartamentul 4) etaj 1 a fost locuit cu forme legale (contract de încheiere) prin SC T. A.L.
SA înainte de a li se repartiza în anul 1986. De asemenea, se arată că imobilul menționat nu face parte comună cu apartamentul nr. 1 al pârâtei M.D. deoarece fiecare locuință are intrare separată, sunt contorizate individual și nu au nici o parte comună. Revizuenții nu au indicat temeiul de drept al cererii astfel motivate. În temeiul dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. , Înalta Curte va analiza cu prioritate excepția de ordine publică privind necompetența materială a acestei instanțe în soluționarea prezentei cereri de revizuire. Analizând cererea de revizuire formulată de revizuenții I.F. și I.C., Înalta Curte constată că aceasta vizează decizia civilă nr. 1121 din 6 iulie 2009 2010 a Curții de Apel București, hotărâre irevocabilă, pronunțată în soluționarea unei contestații în anulare.
Potrivit dispozițiilor art. 323 alin. (1) și (2) C. proc. civ., „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a dat hotărârea rămasă definitivă a cărei revizuire se cere”, iar în cazul art. 322 pct. 7, „cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice”. Raportând aceste dispoziții procedurale la situația potrivit căreia, revizuenții nu au indicat temeiul legal al cererii de revizuire, iar din conținutul cererii nu rezultă că s-ar invoca motivul privind contrarietatea de hotărâri (art. 322 pct. 7), Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., privitoare la instanța competentă să soluționeze cererea de revizuire.
Cum decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, aplicând regula de competență menționată mai sus, rezultă că instanța competentă material să soluționeze cererea de revizuire este Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept, Înalta Curte declină competența de soluționare a cererii de revizuire a deciziei civile nr. 1121 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, formulată de revizuenții I.F. și I.C., în favoarea acestei instanțe.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Declină la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenții I.F. și I.C. împotriva deciziei civile nr. 1121 din 6 iulie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.