ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 715/2012

Asupra recursului civil de față; Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinți la 10 iunie 2010, reclamantul L.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al măsurii administrative luate împotriva autorului L.P., de a sechestra și vinde imobilul proprietatea acestuia, din comuna Voloiac, pentru neplata impozitelor, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 150.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și moral suferit de autorii săi, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, întemeiate în drept pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, reclamantul a arătat că tatăl său deținea în comuna Voloiac, județul Mehedinți, o casă din lemn acoperită cu țiglă, un grajd, o magazie și un pătul situate pe un teren în suprafața de 1.350 m.p., atât terenul cât și construcțiile fiind sechestrate și vândute la licitație, astfel cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 162 din 22 ianuarie 1959, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Strehaia, Regiunea Craiova. A mai arătat că, ulterior, tatăl său a fugit din țară pentru a nu fi deportat, iar mama sa a locuit la rude.

Prin sentința civilă nr. 645 din 12 noiembrie 2010, Tribunalul Mehedinți a respins acțiunea ca nefondată, reținând că măsurile luate împotriva familiei reclamantului nu au avut caracter politic, ci au fost determinate de neachitarea obligațiilor fiscale, ceea ce a determinat procedura de recuperare a acestora prin executarea silită imobiliară, procedură legală reglementată de Decretul nr. 224/1951. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul, solicitând desființarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât nu s-a avut în vedere că măsura sechestrării imobilelor pentru neplata impozitelor, deși nu este prevăzută expres de lege ca măsură cu caracter politic, a fost luată împotriva autorului său din cauza opunerii față de regimul comunist.

Reclamantul a susținut că se impunea administrarea de probe, care ar fi condus la concluzia că deposedarea familiei sale de bunuri a fost determinată de considerente de ordin politic. Apelantul a precizat că autorul său a cumpărat în anul 1973 casa și anexele gospodărești ce au făcut obiectul vânzării în baza sentinței nr. 162/1959 a Tribunalului Raionului Strehaia, motiv pentru care a solicitat să fie despăgubit cu suma plătită în acest scop. Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 115 din 22 februarie 2011, a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând că între actele normative în baza cărora s-au dispus măsurile administrative cu caracter politic, prevăzute de art. 3 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 221/2009, nu figurează și Decretul nr. 224/1951, în temeiul căruia s-a luat măsura înstrăinării bunurilor autorului reclamantului pentru neplata impozitelor.

De asemenea, s-a constatat că fapta pentru care s-a luat măsura administrativă față de autorul reclamantului nu a urmărit scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) in O.U.G. nr. 214/1999. Ca atare, s-a apreciat că, în mod corect s-a respins cererea de constatare a caracterului politic al măsurii menționate, având în vedere și faptul că, prin hotărâre judecătorească, s-a stabilit că erau întrunite condițiile prevăzute de Decretul nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor statului. S-a considerat, prin urmare, că nici capetele de cerere prin care s-au solicitat despăgubiri pentru prejudiciul moral și material, având un caracter accesoriu în raport cu cererea de constatare a caracterului politic al măsurii administrative nu puteau să primească o altă soluție decât cea dată cererii principale.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul L.D., criticând-o ca nelegală pentru greșita aplicare a Legii nr. 221/2009. Recurentul a arătat că instanța de apel a reținut că atitudinea autorului de neplată a impozitelor nu a urmărit vreunul dintre scopurile prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 214/1999, contrar susținerilor sale, potrivit cărora imobilul nu ar fi fost sechestrat dacă proprietarul nu s-ar fi împotrivit regimului comunist. Recursul nu a fost motivat în drept. La prima zi de înfățișare, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 302 1 lit. c) raportat la art. 306 alin. (3) C. proc. civ. Examinând cu prioritate excepția invocată din oficiu, Curtea va constata că aceasta este întemeiată pentru considerentele ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivelor de nelegalitate prin identificarea unuia sau mai multor cazuri dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul sau motivele invocate. În cauză, recurentul nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ., întrucât, prin declarația de recurs nu a indicat vreunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege. Deși recurentul a invocat greșita aplicare a Legii nr. 221/2009, nu a indicat în concret care este dispoziția legală eronat interpretată și aplicată, afirmațiile sale, nestructurate din punct de vedere juridic nefăcând posibilă cenzurarea deciziei recurate. Pentru toate aceste considerente, reținând că nu este posibilă încadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Curtea urmează ca, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., să constate nulitatea recursului declarat de reclamantul L.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul L.D. împotriva deciziei nr. 115 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 februarie 2012.