ÎCCJ, decizie (scj.ro #83926)

Transferarea persoanelor condamnate. Măsura de siguranță a internării medicale Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate Indice alfabetic : Drept procesual penal - transferarea persoanelor condamnate - măsura de siguranță a internării medicale Legea nr. 302/2004, art. 2 lit. k), art. 129 Transferarea în vederea executării măsurii de siguranță a internării medicale poate fi dispusă, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, întrucât, în conformitate cu art. 2 lit. k) din aceeași lege, noțiunea de condamnare include măsurile de siguranță aplicate ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2519 din 24 iunie 2010 Prin sentința nr. 209/F din 4 august 2009 a Curții de Apel București, Secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cu privire la transferarea cetățeanului român N.F. în vederea executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România. S-a reținut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22 iulie 2009, în baza art. 149 din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a solicitat ca această instanță să aprecieze cu privire la cererea de transfer formulată de N.F. în vederea executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.

În motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 135558/2007, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea formulată de Ministerul Justiției al Landului Renania - Palatin prin care solicită examinarea posibilității transferării în România a numitului N.F., învinuit pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, tentativă la constrângere și încălcarea Legii privind regimul armelor, în prezent aflat într-un spital de psihiatrie. Din documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a rezultat că, la data de 8 ianuarie 2004, Judecătoria Locală a emis un mandat de depunere în baza căruia N.F.

a fost internat la 13 ianuarie 2004 în Clinica Nette Gut, conform art. 126 C . pen. german. Prin sentința Marii Camere Penale nr. 9 a Tribunalului Regional Koblenz din 20 iulie 2004, definitivă la 28 iulie 2004, s-a dispus depunerea lui N.F. într-un spital de psihiatrie, fiind diagnosticat cu schizofrenie paranoică, conform art. 63 C . pen. german. Ulterior, Tribunalul Regional Koblenz, prin hotărârea nr. 2118 VRs 14120/04, rămasă definitivă la 21 iulie 2007, a dispus continuarea depunerii într-un spital de psihiatrie. În fapt, s-a reținut că din cauza unui autovehicul cumpărat de prietena sa la data de 21 iulie 2003, N.F. s-a certat cu un comerciant de autovehicule. El a pretins banii înapoi și l-a amenințat pe acesta cu un pistol de gaz încărcat, deoarece el a crezut că este amenințat, lucru condiționat de boala sa.

Ulterior, la data de 5 august 2003 a furat o sabie și a mers cu ea prin centrul Bonn-ului. În urma corespondenței cu statul de condamnare, din scrisoarea medicală transmisă de autoritățile judiciare germane reiese faptul că pentru tratamentul în țara de executare este necesară ținerea într-un spital închis, care nu trebuie să fie o închisoare normală, o clinică psihiatrică închisă fiind suficientă.

Curtea de apel, examinând actele și lucrările din dosar, a constatat nefondată sesizarea, în cauză nefiind îndeplinite condițiile transferării prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, și anume nu s-a dispus condamnarea unui resortisant al statului de executare și care mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei la data primirii cererii de transferare, iar statul de condamnare și statul de executare nu s-au pus de acord asupra acestei transferări a unei persoane față de care autoritățile judiciare germane au dispus depunerea într-un spital de psihiatrie din Germania. Ca urmare, în cauză nefiind îndeplinite cerințele art. 129 din Legea nr. 302/2004, a fost respinsă ca nefondată sesizarea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și persoana condamnată N.F., prin curator. Parchetul a arătat că instanța de fond a dat o semnificație greșită termenului de condamnare, întrucât legea specială prevede că are calitatea de condamnat cel supus unei pedepse privative de libertate sau unei măsuri de siguranță, urmare a săvârșirii unei infracțiuni. Persoana condamnată a criticat soluția de respingere a cererii, susținând că dorința sa este să fie transferată în România. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că ambele recursuri sunt fondate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, urmare a comiterii de către numitul N.F. a mai multor infracțiuni pe teritoriul Germaniei (amenințare, tentativă la constrângere, încălcarea regimului armelor), prin sentința definitivă a Tribunalului Koblenz s-a dispus internarea sus-numitului într-un spital de psihiatrie. În esență, s-a reținut că acesta a comis faptele „în stare de incapacitate de răspundere”, însă din aprecierea generală a învinuitului și a faptei sale rezultă că el este periculos pentru societate, având în vedere afecțiunile psihice de care suferă. Prin urmare, din actele dosarului rezultă că, deși nu a fost condamnat la pedeapsa închisorii, împotriva învinuitului s-a dispus o măsură de siguranță, ce își găsește corespondent și în Codul penal român, respectiv internarea medicală prevăzută în art.114 C. pen.

Este adevărat că, potrivit art. 127 din Legea nr. 302/2004, acest act normativ se aplică în domeniul transferării persoanelor condamnate, însă conform art. 2 lit. k) din aceeași lege, prin condamnare se înțelege orice pedeapsă sau măsură de siguranță aplicată ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni. Or, în speță, instanța de fond a analizat cauza cu care a fost învestită, ignorând dispoziția legală sus-amintită, care dă un înțeles mai larg noțiunii de condamnare, ce nu se rezumă la o pedeapsă privativă de libertate. În aceste condiții, având în vedere că prima instanță nu a stabilit în mod corect obiectul judecății și, prin aceasta, nu a soluționat fondul cauzei cu care a fost învestită, urmează a se admite ambele recursuri declarate, a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza și celelalte condiții prevăzute de lege în vederea transferului, cu referire expresă la cele prevăzute în art. 129 lit. d) și f) din Legea nr. 302/2004, ținând seama de particularitățile cauzei (autoritățile române nu au fost sesizate în mod direct de persoana transferabilă, iar acesteia, datorită afecțiunilor de care suferă, i s-a instituit curatela). Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana condamnată N.F. împotriva sentinței nr. 209/F din 4 august 2009 a Curții de Apel București, Secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a casat sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.