ÎCCJ, decizie (scj.ro #83926)

Transferarea persoanelor condamnate. Măsura de

siguranță a internării medicale

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute

în legi speciale. Transferarea persoanelor condamnate

Indice alfabetic

: Drept procesual

penal

-

transferarea persoanelor

condamnate

-

măsura de

siguranță a internării medicale

Legea nr. 302/2004,

art. 2 lit. k), art.

129

Transferarea

în vederea executării măsurii de siguranță a internării medicale poate fi dispusă,

dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004,

întrucât, în conformitate cu art. 2 lit. k) din aceeași lege, noțiunea de

condamnare include măsurile de siguranță aplicate ca urmare a săvârșirii unei

infracțiuni.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr.

2519 din 24 iunie 2010

Prin

sentința nr. 209/F din 4 august

2009

a

Curții de Apel București, Secția a ll-a penală și

pentru cauze cu minori și familie, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București cu privire la transferarea cetățeanului român

N.F. în vederea executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.

S-a

reținut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel București, înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de

22 iulie 2009, în baza art. 149 din Legea nr.

302/2004 modificată, s-a solicitat ca această

instanță să aprecieze

cu privire la cererea de transfer formulată de

N.F. în vederea executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.

În

motivarea sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 135558/2007, Ministerul

Justiției -

Direcția Drept Internațional și

Tratate a transmis Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București

cererea formulată de Ministerul

Justiției

al Landului Renania - Palatin prin care solicită examinarea

posibilității

transferării în România a numitului N.F., învinuit pentru săvârșirea

infracțiunilor de amenințare, tentativă la constrângere și încălcarea Legii

privind regimul armelor, în prezent aflat într-un spital de psihiatrie.

Din documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea

art. 6 paragraf 2 din Convenția europeană asupra transferării

persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la

21 martie

1983, a

rezultat că, la data de 8 ianuarie 2004, Judecătoria Locală a emis un

mandat de depunere în baza căruia N.F. a

fost

internat la 13 ianuarie 2004 în Clinica Nette Gut, conform art.

126 C

. pen. german.

Prin sentința Marii Camere Penale nr.

9 a

Tribunalului Regional

Koblenz din 20 iulie 2004, definitivă la 28 iulie 2004, s-a dispus depunerea

lui N.F. într-un spital de psihiatrie, fiind diagnosticat cu schizofrenie

paranoică, conform art.

63 C

.

pen. german.

Ulterior, Tribunalul Regional Koblenz, prin hotărârea

nr. 2118

VRs

14120/04, rămasă definitivă la 21 iulie

2007, a

dispus continuarea depunerii într-un

spital de psihiatrie.

În fapt, s-a reținut că din cauza unui autovehicul

cumpărat de

prietena

sa la data de 21 iulie 2003, N.F. s-a certat cu un comerciant de autovehicule.

El a pretins banii înapoi

și l-a amenințat

pe acesta cu un pistol de gaz încărcat, deoarece el

a crezut că este

amenințat, lucru condiționat de boala sa. Ulterior, la data de 5 august

2003 a

furat o sabie și a

mers cu ea prin centrul Bonn-ului.

În

urma corespondenței cu statul de condamnare, din scrisoarea medicală transmisă

de autoritățile judiciare germane reiese faptul că pentru tratamentul în țara

de executare este necesară ținerea într-un spital închis, care nu trebuie să

fie o închisoare normală, o clinică psihiatrică închisă fiind suficientă.

Curtea de apel, examinând actele și lucrările din dosar, a

constatat nefondată sesizarea, în cauză nefiind îndeplinite condițiile

transferării prevăzute în art. 129 din Legea nr. 302/2004, și anume nu s-a

dispus condamnarea unui resortisant al

statului

de executare și care mai are de executat cel puțin 6 luni din

durata

pedepsei la data primirii cererii de transferare, iar statul de condamnare și

statul de executare nu s-au pus de acord asupra acestei transferări a unei

persoane față de care autoritățile judiciare germane au dispus depunerea

într-un spital de psihiatrie din Germania.

Ca urmare, în cauză nefiind îndeplinite cerințele art. 129 din

Legea nr. 302/2004, a fost respinsă ca nefondată sesizarea.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs Parchetul

de pe

lângă

Curtea de Apel București și persoana condamnată N.F., prin curator.

Parchetul

a arătat că instanța de fond a dat o semnificație

greșită termenului de condamnare, întrucât legea specială prevede că are

calitatea de condamnat cel supus unei pedepse privative de

libertate sau

unei măsuri de siguranță, urmare a săvârșirii unei

infracțiuni.

Persoana

condamnată a criticat soluția de respingere a

cererii,

susținând că dorința sa este să fie transferată în România.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că ambele recursuri sunt fondate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, urmare a

comiterii

de

către numitul N.F. a mai multor infracțiuni pe teritoriul Germaniei

(amenințare, tentativă la constrângere,

încălcarea

regimului armelor), prin sentința definitivă a Tribunalului

Koblenz s-a

dispus internarea sus-numitului într-un spital de psihiatrie.

În

esență, s-a reținut că acesta a comis faptele „în stare de incapacitate de

răspundere”, însă din aprecierea generală a învinuitului și a faptei sale

rezultă că el este periculos pentru societate, având în vedere afecțiunile

psihice de care suferă.

Prin

urmare, din actele dosarului rezultă că, deși nu a fost condamnat la pedeapsa

închisorii, împotriva învinuitului s-a dispus o măsură de siguranță, ce își

găsește corespondent și în Codul penal român, respectiv internarea medicală prevăzută în art.114 C. pen.

Este adevărat că, potrivit art. 127 din

Legea nr. 302/2004, acest

act normativ se aplică în domeniul transferării persoanelor

condamnate, însă conform art. 2 lit. k) din aceeași lege, prin

condamnare se înțelege orice pedeapsă sau măsură

de siguranță

aplicată ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

Or, în speță, instanța de fond a analizat cauza cu care a fost

învestită, ignorând dispoziția legală sus-amintită, care dă un înțeles mai larg

noțiunii de condamnare, ce nu se rezumă la o pedeapsă privativă de libertate.

În aceste condiții, având în vedere că prima instanță nu a

stabilit în mod corect obiectul judecății și, prin aceasta, nu a soluționat

fondul cauzei cu care a fost învestită, urmează a se admite ambele recursuri

declarate, a se casa sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la aceeași

instanță, Curtea de Apel București.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza și

celelalte

condiții

prevăzute de lege în vederea transferului, cu referire

expresă la cele prevăzute în art. 129 lit.

d) și f) din Legea nr. 302/2004, ținând seama de

particularitățile

cauzei (autoritățile române nu au fost sesizate în mod direct de persoana

transferabilă, iar acesteia, datorită afecțiunilor de care suferă, i s-a

instituit curatela).

Față

de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de

persoana condamnată N.F. împotriva sentinței nr. 209/F din 4 august

2009 a

Curții de Apel

București, Secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a casat

sentința penală atacată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.