ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2519/2010

Asupra recursului

penal de față;

Prin Sentința penală nr. 209/F din 4 august

2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cauze penale cu minori

și de familie, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București cu privire la transferarea cetățeanului român N.F.U. în vederea

executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON a fost suportat din fondul

Ministerului Justiției.

S-a reținut că prin

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe

rolul acestei instanțe la data de 22 iulie 2009 sub nr. 7026/2/2009, în baza

art. 149 din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a solicitat ca această instanță

să aprecieze cu privire la cererea de transfer formulată de N.F.U. în vederea

executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.

În motivarea

sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 135558/2007, M.J.L.C. - Direcția Drept

Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

București cererea formulată de Ministerul Justiției al Landului Renania -

Palatin prin care solicită examinarea posibilității transferării în România a

numitului N.F.U., învinuit pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare,

tentativă de șantaj și încălcarea Legii privind regimul armelor, în prezent

aflat într-un spital de psihiatrie.

Din documentele

comunicate de statul de condamnare, în aplicarea art. 6 alin. (2) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la

21 martie 1983, a rezultat că la data de 08 ianuarie 2004, Judecătoria Locală a

emis un mandat de depunere în baza căruia N.F.U. a fost internat la 13 ianuarie

2004 în Clinica N.G., conform art. 126 C. pen. german.

Prin Sentința Marii

Camere Penale nr. 9 a Tribunalului Regional Koblenz din 20 iulie 2004,

pronunțată în Dosarul nr. 2030 Js 48932/03 9KLs, definitivă la 28 iulie 2004,

s-a dispus depunerea lui N.F.U. într-un spital de psihiatrie, fiind

diagnosticat cu schizofrenie paranoică, conform art. 63 C. pen. german.

Ulterior, Tribunalul

Regional Koblenz, prin Hotărârea nr. 2118 VRs 14120/04 rămasă definitivă la 21

iulie 2007 a dispus continuarea depunerii într-un spital de psihiatrie.

De menționat că

delictele care au stat la baza internării au fost amenințare, tentativă de

constrângere și încălcarea legii privind regimul armelor.

În fapt s-a reținut

că din cauza unui autovehicul cumpărat de prietena sa la data de 21 iunie 2003.

N.F.U. s-a certat cu un comerciant de autovehicule. El a pretins banii înapoi

și l-a amenințat pe acesta cu un pistol de gaz încărcat, deoarece el a crezut

că este amenințat, lucru condiționat de boala sa. Ulterior, în data de 05

august 2003 a furat o sabie ninja și a mers cu ea prin centrul Bonn-ului.

În urma

corespondenței cu statul de condamnare, din scrisoarea medicală transmisă de

autoritățile judiciare germane reiese faptul că pentru tratamentul în țara de

executare este necesară ținerea într-un spital închis, care nu trebuie să fie o

închisoare normală, o clinică psihiatrică închisă fiind suficientă.

Având în vedere

faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 lit. f)

din Legea nr. 302/2004 modificată, statul de condamnare și cel de executare

nepunându-se de acord asupra transferării, astfel încât transferarea nu poate

avea loc, în cauză nefiind îndeplinite nici alte condiții prevăzute de art. 129

din Legea nr. 302/2004, respectiv cele prevăzute de alin. (1) lit. c) și d).

Curtea de Apel,

examinând actele și lucrările din dosar a constatat nefondată sesizarea de

față, în cauză nefiind îndeplinite condițiile transferării prevăzută de art.

129 din Legea nr. 302/2004 și anume în cauză nu s-a dispus condamnarea unui

resortisant al statului de executare și care mai are de executat cel puțin 6

ani din durata pedepsei, la data primirii cererii de transferare, iar statul de

condamnare și statul de executare nu s-au pus de acord asupra acestei

transferări a unei persoane față de care autoritățile judiciare germane au

dispus depunerea într-un spital de psihiatrie din Germania.

Ca urmare în cauză

nefiind îndeplinite cerințele art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată, a

fost respinsă ca nefondată sesizarea de față.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

persoana condamnată N.F.U., prin curator.

Parchetul a arătat că

instanța de fond a dat o semnificație greșită termenului de condamnare,

întrucât legea specială prevede că are calitatea de condamnat cel supus unei

pedepse privative de libertate sau unei măsuri de siguranță, urmare săvârșirii

unei infracțiuni. În speță, obiect al cauzei este persoana supusă măsurii de

siguranță, astfel că este incident domeniul de aplicație al legii. Pe de altă

parte, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția ca statul de condamnare să

fie de acord cu statul de executare, motiv pentru care instanța a solicitat parchetului

să facă dovada unei proceduri ce nu putea fi inițiată la acel moment.

Persoana condamnată a

criticat soluția de respingere a cererii, susținând că dorința sa este să fie

transferat în România.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt

fondate.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că, urmare a comiterii de către numitul U.N.F. a

mai multor infracțiuni pe teritoriul Germaniei (amenințare, tentativă de

constrângere, încălcarea regimului armelor), prin sentința definitivă a

Tribunalului Koblenz s-a dispus internarea sus-numitului într-un spital de

psihiatrie.

În esență, s-a

reținut că acesta a comis faptele "în stare de incapacitate de

răspundere", însă din aprecierea generală a învinuitului și a faptei sale

rezultă că el este periculos pentru societate, având în vedere afecțiunile

psihice de care suferă.

Prin urmare, din

actele dosarului rezultă că, deși nu a fost condamnat la pedeapsa închisorii,

împotriva învinuitului s-a dispus o măsură de siguranță, ce își găsește

corespondent și în C. pen. român, respectiv internarea medicală prev. de art.

114 C. pen.

Este adevărat că

potrivit art. 127 din Legea nr. 302/2004, acest act normativ se aplică în

domeniul transferării persoanelor condamnate, însă conform art. 2 lit. k) din

aceeași lege prin condamnare se înțelege orice pedeapsă sau măsură de siguranță

aplicată ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

Or, în speță,

instanța de fond a analizat cauza cu care a fost învestită ignorând dispoziția

legală sus-amintită, care dă un înțeles mai larg noțiunii de condamnare, ce nu

se rezumă la o pedeapsă privativă de libertate.

În aceste condiții,

având în vedere că prima instanță nu a stabilit în mod corect obiectul

judecății și, prin aceasta, nu a soluționat fondul cauzei cu care a fost

învestită, urmează a admite ambele recursuri declarate, a casa sentința și a

trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond va analiza și celelalte condiții prevăzute de

lege în vederea transferului, cu referire expresă la cele prev. de art. 129

lit. d) și f) C. proc. pen., ținând seama de particularitățile cauzei

(autoritățile române nu au fost sesizate în mod direct de persoana

transferabilă, iar acesteia, datorită afecțiunilor de care suferă, i s-a

instituit curatela, așa cum rezultă din actele aflate la dosarul de recurs).

Cheltuielile

judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului,

iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană

condamnată, în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana

condamnată U.N.F. împotriva Sentinței penale nr. 209/F din 4 august 2009 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, cauze penale cu minori și de

familie.

Casează sentința

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de

Apel București.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană condamnată, în sumă

de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 iunie 2010.