ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2519/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2519/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului
penal de față;
Prin Sentința penală nr. 209/F din 4 august
2009 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, cauze penale cu minori
și de familie, a fost respinsă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București cu privire la transferarea cetățeanului român N.F.U. în vederea
executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 320 RON a fost suportat din fondul
Ministerului Justiției.
S-a reținut că prin
sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe
rolul acestei instanțe la data de 22 iulie 2009 sub nr. 7026/2/2009, în baza
art. 149 din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a solicitat ca această instanță
să aprecieze cu privire la cererea de transfer formulată de N.F.U. în vederea
executării pedepsei într-un spital de psihiatrie din România.
În motivarea
sesizării s-a arătat că, prin adresa nr. 135558/2007, M.J.L.C. - Direcția Drept
Internațional și Tratate a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București cererea formulată de Ministerul Justiției al Landului Renania -
Palatin prin care solicită examinarea posibilității transferării în România a
numitului N.F.U., învinuit pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare,
tentativă de șantaj și încălcarea Legii privind regimul armelor, în prezent
aflat într-un spital de psihiatrie.
Din documentele
comunicate de statul de condamnare, în aplicarea art. 6 alin. (2) din Convenția
europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la
21 martie 1983, a rezultat că la data de 08 ianuarie 2004, Judecătoria Locală a
emis un mandat de depunere în baza căruia N.F.U. a fost internat la 13 ianuarie
2004 în Clinica N.G., conform art. 126 C. pen. german.
Prin Sentința Marii
Camere Penale nr. 9 a Tribunalului Regional Koblenz din 20 iulie 2004,
pronunțată în Dosarul nr. 2030 Js 48932/03 9KLs, definitivă la 28 iulie 2004,
s-a dispus depunerea lui N.F.U. într-un spital de psihiatrie, fiind
diagnosticat cu schizofrenie paranoică, conform art. 63 C. pen. german.
Ulterior, Tribunalul
Regional Koblenz, prin Hotărârea nr. 2118 VRs 14120/04 rămasă definitivă la 21
iulie 2007 a dispus continuarea depunerii într-un spital de psihiatrie.
De menționat că
delictele care au stat la baza internării au fost amenințare, tentativă de
constrângere și încălcarea legii privind regimul armelor.
În fapt s-a reținut
că din cauza unui autovehicul cumpărat de prietena sa la data de 21 iunie 2003.
N.F.U. s-a certat cu un comerciant de autovehicule. El a pretins banii înapoi
și l-a amenințat pe acesta cu un pistol de gaz încărcat, deoarece el a crezut
că este amenințat, lucru condiționat de boala sa. Ulterior, în data de 05
august 2003 a furat o sabie ninja și a mers cu ea prin centrul Bonn-ului.
În urma
corespondenței cu statul de condamnare, din scrisoarea medicală transmisă de
autoritățile judiciare germane reiese faptul că pentru tratamentul în țara de
executare este necesară ținerea într-un spital închis, care nu trebuie să fie o
închisoare normală, o clinică psihiatrică închisă fiind suficientă.
Având în vedere
faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 129 lit. f)
din Legea nr. 302/2004 modificată, statul de condamnare și cel de executare
nepunându-se de acord asupra transferării, astfel încât transferarea nu poate
avea loc, în cauză nefiind îndeplinite nici alte condiții prevăzute de art. 129
din Legea nr. 302/2004, respectiv cele prevăzute de alin. (1) lit. c) și d).
Curtea de Apel,
examinând actele și lucrările din dosar a constatat nefondată sesizarea de
față, în cauză nefiind îndeplinite condițiile transferării prevăzută de art.
129 din Legea nr. 302/2004 și anume în cauză nu s-a dispus condamnarea unui
resortisant al statului de executare și care mai are de executat cel puțin 6
ani din durata pedepsei, la data primirii cererii de transferare, iar statul de
condamnare și statul de executare nu s-au pus de acord asupra acestei
transferări a unei persoane față de care autoritățile judiciare germane au
dispus depunerea într-un spital de psihiatrie din Germania.
Ca urmare în cauză
nefiind îndeplinite cerințele art. 129 din Legea nr. 302/2004 modificată, a
fost respinsă ca nefondată sesizarea de față.
Împotriva acestei
sentințe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și
persoana condamnată N.F.U., prin curator.
Parchetul a arătat că
instanța de fond a dat o semnificație greșită termenului de condamnare,
întrucât legea specială prevede că are calitatea de condamnat cel supus unei
pedepse privative de libertate sau unei măsuri de siguranță, urmare săvârșirii
unei infracțiuni. În speță, obiect al cauzei este persoana supusă măsurii de
siguranță, astfel că este incident domeniul de aplicație al legii. Pe de altă
parte, s-a reținut că nu este îndeplinită condiția ca statul de condamnare să
fie de acord cu statul de executare, motiv pentru care instanța a solicitat parchetului
să facă dovada unei proceduri ce nu putea fi inițiată la acel moment.
Persoana condamnată a
criticat soluția de respingere a cererii, susținând că dorința sa este să fie
transferat în România.
Examinând hotărârea
atacată prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt
fondate.
Din actele și
lucrările dosarului rezultă că, urmare a comiterii de către numitul U.N.F. a
mai multor infracțiuni pe teritoriul Germaniei (amenințare, tentativă de
constrângere, încălcarea regimului armelor), prin sentința definitivă a
Tribunalului Koblenz s-a dispus internarea sus-numitului într-un spital de
psihiatrie.
În esență, s-a
reținut că acesta a comis faptele "în stare de incapacitate de
răspundere", însă din aprecierea generală a învinuitului și a faptei sale
rezultă că el este periculos pentru societate, având în vedere afecțiunile
psihice de care suferă.
Prin urmare, din
actele dosarului rezultă că, deși nu a fost condamnat la pedeapsa închisorii,
împotriva învinuitului s-a dispus o măsură de siguranță, ce își găsește
corespondent și în C. pen. român, respectiv internarea medicală prev. de art.
114 C. pen.
Este adevărat că
potrivit art. 127 din Legea nr. 302/2004, acest act normativ se aplică în
domeniul transferării persoanelor condamnate, însă conform art. 2 lit. k) din
aceeași lege prin condamnare se înțelege orice pedeapsă sau măsură de siguranță
aplicată ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.
Or, în speță,
instanța de fond a analizat cauza cu care a fost învestită ignorând dispoziția
legală sus-amintită, care dă un înțeles mai larg noțiunii de condamnare, ce nu
se rezumă la o pedeapsă privativă de libertate.
În aceste condiții,
având în vedere că prima instanță nu a stabilit în mod corect obiectul
judecății și, prin aceasta, nu a soluționat fondul cauzei cu care a fost
învestită, urmează a admite ambele recursuri declarate, a casa sentința și a
trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.
Cu ocazia
rejudecării, instanța de fond va analiza și celelalte condiții prevăzute de
lege în vederea transferului, cu referire expresă la cele prev. de art. 129
lit. d) și f) C. proc. pen., ținând seama de particularitățile cauzei
(autoritățile române nu au fost sesizate în mod direct de persoana
transferabilă, iar acesteia, datorită afecțiunilor de care suferă, i s-a
instituit curatela, așa cum rezultă din actele aflate la dosarul de recurs).
Cheltuielile
judiciare ocazionate de soluționarea recursului vor rămâne în sarcina statului,
iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană
condamnată, în sumă de 320 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de persoana
condamnată U.N.F. împotriva Sentinței penale nr. 209/F din 4 august 2009 a
Curții de Apel București, secția a II-a penală, cauze penale cu minori și de
familie.
Casează sentința
penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de
Apel București.
Onorariul
apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul persoană condamnată, în sumă
de 320 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 24 iunie 2010.