ÎCCJ, decizie (scj.ro #86625)

Cazuri de casare. Legea nr. 2/2013. Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

cazuri de casare

C. proc. pen.,

art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

În temeiul cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. - hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii -, invocat cu respectarea dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., cu privire la greșita încadrare juridică a faptei, instanța de recurs verifică, în cazul hotărârilor supuse atât căii de atac a apelului, cât și căii de atac a recursului, corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu norma de incriminare, fără să procedeze la verificarea situației de fapt, o astfel de verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2529 din 2 septembrie 2013

Prin decizia nr. 39 din 20 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.C. împotriva sentinței penale nr. 28 din 8 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Botoșani.

Instanța de apel a reținut că prin sentința penală nr. 28 din 8 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Botoșani s-au dispus următoarele:

A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută și pedepsită de art.183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., formulată de inculpat, prin apărător.

A fost admisă cererea formulată de inculpatul M.C. privind judecarea acestuia potrivit dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., iar în consecință:

A fost condamnat inculpatul M.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 6 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul M.C., care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Examinând apelul declarat de inculpat atât sub aspectul motivelor invocate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, curtea de apel a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani din 20 decembrie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.C. pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., fapta constând în aceea că în seara zilei de 10 august 2012, fiind sub influența unei tulburări cauzate de victima C.l., care l-a amenințat cu două cuțite pe care le avea în mâini, a lovit-o pe aceasta cu o masă de plastic și cu pumnii peste corp, iar după ce victima a căzut, a continuat să o lovească cu picioarele, cauzându-i un traumatism toraco-abdominal închis, cu hemoperitoneu, dilacerare hepatică, multiple fracturi costale și fracturi de stern, leziuni care au condus la deces.

Legal citat și prezent în fața primei instanțe, inculpatul M.C. a recunoscut săvârșirea faptei reținute prin actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Ca urmare a atitudinii procesuale adoptate de inculpatul M.C., în mod corect prima instanță a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen.

Curtea de apel a constatat că atât organul de urmărire penală, cât și prima instanță au reținut o încadrare juridică corectă a faptei săvârșite de inculpat, cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută în art. 183 C. pen. fiind neîntemeiată.

Din amplul material probator administrat în faza de urmărire penală a reieșit că, aflându-se într-un loc public, sub imperiul unei tulburări cauzate de atitudinea victimei care l-a amenințat cu două cuțite pe care le avea în mâini, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un obiect contondent, respectiv o masă, cu mare intensitate, într-o zonă vitală, iar ulterior, după ce victima a căzut, a continuat să o lovească cu piciorul, cu intensitate și în mod repetat, în diverse zone vitale ale corpului.

Pe de altă parte, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., recunoscând situația de fapt reținută în rechizitoriu, astfel încât nu poate invoca alte aspecte de fapt de natură să atragă o soluție de achitare.

Față de aspectele prezentate mai sus, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Stabilind vinovăția a inculpatului și o încadrare juridică corectă a faptei comise de acesta, prima instanță i-a aplicat o pedeapsă ce a fost judicios individualizată, cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., precum și a criteriilor speciale, prevăzute în art. 320

1

C. proc. pen.

Ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prevăzute în art. 73 lit. b) C. pen., prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 76 C. pen., coborând pedeapsa sub minimul rezultat ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., pedeapsă pe care curtea de apel a apreciat-o ca fiind legală, temeinică și aptă de a-și atinge scopurile prevăzut în art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.C.

Examinând cauza în temeiul art. 385

6

alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Având în vedere data pronunțării deciziei recurate, se constată că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură penală, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Inculpatul a motivat recursul în termenul prevăzut în art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen., criticând decizia sub aspectul greșitei încadrări juridice a faptei, susținând că trebuie reținute dispozițiile art. 183 C. pen., fapta încadrându-se în infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte și nu în infracțiunea de omor calificat. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că această critică se încadrează în cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., care nu poate fi avut în vedere din oficiu, dar care, în speță, poate fi examinat, deoarece, așa cum s-a arătat, recursul a fost motivat în termen.

Critica este însă nefondată. Acest aspect a fost invocat în apel și a fost analizat în mod temeinic și de către Curtea de Apel Suceava.

Fapta reținută în sarcina inculpatului M.C., astfel cum a fost stabilită prin sentința de condamnare și, de altfel, recunoscută în totalitate de către inculpat, care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., corespunde normei de incriminare a faptei de omor calificat prevăzută în art. 174 - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.

Modul în care inculpatul a acționat, obiectul vulnerant pe care l-a folosit, zona pe care a vizat-o prin aplicarea loviturii, ca și urmarea produsă, corespund atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv infracțiunii de omor calificat, și nu infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, fiind dovedită împrejurarea că inculpatul a acționat cel puțin cu intenția indirectă de a produce moartea victimei, și nu cu intenția de a lovi.

Trebuie precizat că, în temeiul art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., instanța de recurs verifică corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor faptice reținute în hotărârile recurate cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără să procedeze la analiza sau la reaprecierea situației de fapt, o atare verificare nefiind posibilă în calea de atac a recursului.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a precizat că nu mai susține motivul de recurs privind schimbarea de încadrare juridică, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a înțeles să-l examineze, deoarece, așa cum s-a arătat, a fost formulat în scris în termenul de 5 zile prevăzut în dispozițiile art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Apărătorul inculpatului a criticat decizia prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, pe motiv că inculpatul a comis infracțiunea fiind provocat de victimă și că aceasta din urmă era în stare de ebrietate, astfel cum rezultă din raportul de constatare medico-legală.

Ținând cont de regulile stricte ce reglementează soluționarea recursului ca a doua cale de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a examina această critică invocată în cadrul cazului de casare mai sus menționat, deoarece individualizarea pedepsei nu se circumscrie art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., ce are în vedere situația în care „hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.”

Individualizarea pedepsei este o chestiune de apreciere, ce implică reanalizarea criteriilor de cuantificare și de stabilire a sancțiunii și nu verificarea modalității în care instanța de fond sau instanța de apel au aplicat sau au respectat o anumită dispoziție legală.

Drept urmare, deși cazul de casare invocat poate fi analizat de către instanța de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să procedeze la reindividualizarea pedepsei.

Din oficiu, analizând critica în mod strict prin raportare la cazul de casare invocat, dar și la cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea dispozițiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției, dar și a aplicării art. 73 lit. b) cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. privind efectul circumstanțelor atenuante.

Față de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei nr. 39 din 20 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.