ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3735/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3735/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 87 din 17 aprilie 2013, TribunaIul Suceava a condamnat pe

inculpatul H.M.C., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art.

197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare

și interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a,

lit. b), lit. d) și e) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, cu titlu de pedeapsă

complementară, după executarea pedepsei principale, parte vătămată fiind minora

G.A.G.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2)

C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a ll-a, lit. b), lit. d) și e) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului perioada reținerii și arestării preventive, de la 21 februarie

2013, la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

S-a luat act că partea vătămată minoră

G.A.G., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Din oficiu, a fost obligat inculpatul

să plătească părții vătămate minore G.A.G., prin reprezentant legal Direcția

Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, Complexul de Servicii

Comunitare, Centrul de primire al copilului în regim de urgență Suceava, cu

sediul în municipiul S., județul Suceava, suma de 20.000 RON, cu titlu de daune

morale, plus dobânda legală până în momentul achitării integrale.

A fost obligat inculpatul să plătească

statului cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 728/P/2010

din 18 martie 2013, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul

H.M.C., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1)

și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în următoarele:

La data de 30 octombrie 2010, partea vătămată

G.A.G., în vârstă de 14 ani, din orașul S., sat V., județul Suceava, elevă în clasa

a IX-a, a sesizat lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Poliției Orașului Salcea,

județul Suceava, cu privire la faptul că inculpatul H.M.C., concubinul mamei sale,

în perioada 2005-29 octombrie 2010, orele 22:00,(ultima oară la această dată), profitând

de poziția sa de autoritate în cadrul familiei, prin constrângere și amenințare,

a întreținut raporturi sexuale orale și normale (din cursul anului 2008), cu ea,

fapte ce s-au consumat în locuința de la adresa de domiciliu.

Partea vătămată minoră a arătat că abuzurile

sexuale la care a fost suspusă de către inculpat au început de la vârsta de 8 ani,

în lipsa mamei sale, când inculpatul a început să o pipăie în zona organelor genitale,

iar la vârsta de 9 ani a întreținut pentru prima dată acte sexuale orale cu aceasta;

ulterior, când avea vârsta de 13 ani, inculpatul, profitând de imposibilitatea acesteia

de a se apăra (în locuință nu se mai afla nimeni în afară de cele două părți) și

de a-și exprima voința, folosind un ton amenințător, i-a impus părții vătămate să

se dezbrace, întreținând primul raport sexual normal cu aceasta. Partea vătămată

a mai declarat că, în cursul anului 2010, inculpatul a întreținut relații sexuale

normale și orale cu ea, împotriva voinței sale, aproape zilnic. În data de 24

octombrie 2010,partea vătămată a povestit despre chinurile pe care le îndura zilnic

martorului B.I.G., persoană pe care a cunoscut-o prin intermediul rețelei de socializare

„X”. La data de 28 octombrie 2010, în timp ce partea vătămată se afla la domiciliu,

Ia calculator, inculpatul a venit și a constrâns-o să întrețină un raport sexual

normal, prilej cu care a fotografiat-o și filmat-o cu telefonul mobil, afirmând

că, dacă va spune cuiva, va arăta acele filmări și altor persoane. În seara zilei

de 29 octombrie 2010, orele 22:00, prin exercitarea de violențe fizice, inculpatul

a întreținut un raport sexual oral cu partea vătămată, împotriva voinței acesteia,

ulterior minora fugind de la domiciliu, iar mama sa, martora G.L., a sesizat organele

de poliție.

La data de 30 octombrie 2010, urmare a

intervenției legitime a organelor de poliție, partea vătămată G.A.G. a fost extrasă

din mediul familial, D.G.A.S.P.C. Suceava instituind față de aceasta o măsură de

protecție vizând continuarea studiilor, în cadrul Complexului de Servicii Comunitare,

Centrul de primire al copilului în regim de urgență Suceava.

În

configurarea probatorie a situației de fapt reținută în cauză,

Parchetul a apreciat ca fiind importante următoarele mijloace de probe științifice

și procedee probatorii:

Rapoartele de constatare medico-legală

cu nr. Y1 din 1 noiembrie 2011 și Y2/2011, emise de S.M.L Suceava, care concluzionează

că partea vătămată G.A.G. „prezintă o deflorare veche, mai veche de 10-12 zile,

a cărei dată nu se poate preciza”, „a prezentat echimoze hemitorace drept, coapsa

stângă și braț stâng ce au putut fi produse prin lovire cu mijloace contondente,

la data de 29 octombrie 2010”, leziuni ce „au putut necesita 2-3 zile îngrijiri

medicale.”.

Din raportul de evaluare psihologică din

2 decembrie 2010 întocmit de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția

Copilului a Județului Suceava reiese că, la momentul examinării psihologice inițiale,

minora suferea de traumă psihică, stări de depresie repetate și stări de anxietate

datorate abuzurilor sexuale și psihice repetate Ia care a fost supusă de inculpat.

În

urma examinării tehnico-științifice a locului, în locuință

au fost identificate și ridicate două telefoane mobile folosite de inculpat pentru

realizarea, respectiv transferul unor filmări, sistemele informatice, respectiv

o unitate de calculator, folosit de partea vătămată pentru a purta discuții pe X

cu martorul B.I.G., student Ia o facultate din municipiul lași, două obiecte

de

îmbrăcăminte, respectiv o bluză de pijama, și o pereche de pantaloni de pijama despre

care G.A.G. a declarat că Ie-a purtat în momentul comiterii faptelor din 28

octombrie 2010, respectiv 29 octombrie 2010, o cârpă despre care minora a declarat

că a fost folosită cu același prilej, de către inculpat, pentru a se șterge în zona

genitală după comiterea faptelor.

Pe sistemele informatice ridicate și supuse

percheziției informatice în baza autorizației din 3 noiembrie 2011 emise de Tribunalul

Suceava, nu au fost identificate aspecte de interes cauzei instrumentate.

Raportul de constatare tehnico-științifică

din 11 februarie 2013 al Institutului Național de Criminalistică, Serviciul de Biocriminalistică,

concluzionează:

- „pe bluza de pijama purtată de minoră

la data de 28 octombrie 2010, orele 10:00 și respectiv 29 octombrie 2010 orele 22:00,

în momentul comiterii agresiunilor, testele efectuate au indicat prezența celulelor

epiteliale și a salivei, fiind identificat un amestec cu profile genetice ce provine

de la partea vătămată, inculpat și o a treia persoană necunoscută” și că „în urma

calculelor biostatice efectuate ipoteza conform căreia la crearea urmei biologice

și-a adus contribuția inculpatul, partea vătămată și cel puțin o altă persoană necunoscută,

este de 70330 ori mai posibilă decât ipoteza conform căreia urma ar fi fost creată

de alte două persoane necunoscute din populația studiată și partea vătămată”;

- „pe pantalonul de pijama purtat de minoră

la data de 28 octombrie 2010, orele 10:00 și respectiv 29 octombrie 2010 orele 22:00,

în momentul comiterii agresiunilor, testele efectuate au indicat prezența celulelor

epiteliale, fiind identificat un amestec de profile genetice ce provine de la partea

vătămată, inculpat și cel puțin o a treia persoană necunoscută”;

- „pe materialul textil indicat de minoră

ca fiind folosit de inculpat pentru a se șterge în zona genitală imediat după momentul

comiterii agresiunilor, testele efectuate au indicat prezența capetelor de spermatozoizi

și a celulelor epiteliale, fiind identificat un amestec de profile genetice ce provine

de la inculpat și partea vătămată” și că „în urma calculelor biostatice efectuate

ipoteza conform căreia la crearea unei urme biologice și-a adus contribuția inculpatul

și partea vătămată este de 979.400.000 ori mai posibilă decât ipoteza conform căreia

urma ar fi fost creată de o altă persoană necunoscută din populația studiată și

partea vătămată.”.

Aceste probe se coroborează cu următoarele

elemente probatorii testimoniale:

Martora G.L., concubina inculpatului, a

arătat că locuiește de peste 11 ani cu acesta, la casa bunicii ei P.E., din satul

V. Împreună cu ei mai locuiesc și alți trei copii minori ai săi, cu vârstele de

10, 8 și 5 ani. Fiica sa, partea vătămată G.A.G., în vârstă de 16 ani, locuiește

efectiv din 30 octombrie 2010 într-un centru de plasament din municipiul Suceava,

unde continuă liceul. Arată că, în toamna anului 2009, la o dată pe care nu o reține

a fost să o ajute pe vecina I.D., la cules sfeclă din grădină. Cu această ocazie,

i s-a spus că lumea vorbește prin localitate despre faptul că ar fi o relație între

concubinul și fiica sa, în sensul că acesta „s-ar da la ea”. I-a răspuns vecinei

că acest lucru nu este adevărat, pentru că concubinul ține la fata ei și îi cumpără

de toate, ca și cum ar fi tatăl ei natural. Casa în care locuiesc are 4 camere,

din care ei utilizau doar două. În cursul lunii martie 2010, ea dormea cu inculpatul

și cei trei copii mai mici în același pat, într-una din camere. Fiica G.A.G. dormea

singură, pe un pat mai mic, în cealaltă cameră. În una din nopți, a auzit o scârțâitură

de pat din cealaltă cameră. S-a ridicat și s-a uitat din ușă, văzându-l pe concubinul

său cum sare din patul fiicei sale. L-a întrebat ce se întâmplă, apoi a mers la

fiică și a tras pătura de pe aceasta, văzând că este dezbrăcată de la jumătate în

jos. Și-a dat seama că concubinul întreținea relații sexuale cu fiica. A început

să o certe atât pe fiică, cât și pe concubin. Fiica a început să plângă, zicându-i

că acesta a forțat-o să întrețină relații sexuale cu el, amenințând-o că o va omorî

dacă va spune ceva. După ce a mai vorbit eu fiica sa în acea noapte, aceasta i-a

spus că concubinul a înregistrat-o cu telefonul mobil în timp ce întreținea relații

sexuale cu ea și a amenințat-o că va merge la un local unde va descărca înregistrările

pentru ca acestea să fie văzute de multă lume. L-a întrebat pe inculpat de ce și-a

bătut joc de fiica ei și acesta i-a spus că fata a fost de acord să întrețină relații

sexuale cu el. Tot atunci fiica i-a spus că el a mai violat-o și anterior datei

respective. A doua noapte după acest incident, a auzit cum concubinul încerca din

nou să întrețină relații sexuale cu fata și s-a certat cu el. Aflând că mama ei

dorește să-l reclame pe concubinul ei la poliție pentru abuzurile sexuale, partea

vătămată i-a cerut să nu o facă de râs în sat, pentru că nu va mai putea ieși în

drum și va fi supusă oprobiului public. Aceasta a fost de acord cu fiica sa, astfel

încât nu a depus plângere la organele de poliție.

Pe la mijlocul lunii octombrie 2010, în

jurul datei de 17 octombrie, martora a fost chemată de sora bunicii ei, care i-a

dat 200 RON pentru a merge la casa bunicii și a face curat. Cu această ocazie, martora

i-a spus că inculpatul H.M.C., concubinul său, ar avea o relație cu fiica sa, partea

vătămată G.A.G. și că se vorbește insistent prin localitate în legătură cu acest

lucru. Martora a negat, apreciind că fiica ei i-ar fi spus ceva dacă acesta ar abuza

sexual de ea. G.L. a mai arătat că, sus-numitul vorbea foarte frumos despre partea

vătămată, spunea bărbaților cu care lucra că este foarte frumoasă, că are corp frumos

și îi făcea multe fotografii pe care le punea pe display-ul telefoanelor din casă.

În ziua de 28 octombrie 2010, în jurul orelor 09:00, a plecat de acasă la Primăria

orașului S., unde avea de rezolvat unele probleme și a revenit la orele 11:00. Când

a plecat, fiica sa, G.A.G. dormea singură în camera ei, folosită în comun cu cealaltă

fiică de 8 ani, plecată dimineața la școală, concubinul rămânând acasă și uitându-se

Ia un film pe calculator. Când a revenit de la primărie, fiica sa avea ochii în

lacrimi. De aceea, a întrebat-o, de față cu inculpatul, ce s-a întâmplat, ea răspunzându-i

că o doare capul. După ce concubinul a plecat, fiica sa i-a spus că acesta a lovit-o

și a constrâns-o, sub amenințarea cu moartea, să întrețină raport sexual normal,

fiind filmată cu telefonul mobil de către el, relatându-i, totodată, că a fost amenințată

cu moartea în cazul în care îi va spune mamei ei ceva în legătură cu abuzurile Ia

care a fost supusă încă de la vârsta de 8 ani, solicitându-i mamei sale să nu anunțe

poliția, deoarece va rezolva ea problema cumva, întrucât îi era rușine, lucru cu

care martora a fost de acord.

Aceasta a mai făcut precizarea că a întrebat-o

pe partea vătămată, fiica sa, G.A.G., de când au început abuzurile din partea concubinului

său, ocazie cu care a luat la cunoștință că acestea au început în ziua de 27

august 2004, când s-a născut fiul C.L. și a stat în spital o perioadă de circa 4-5

zile. Partea vătămată i-a relatat că, în acea perioadă, inculpatul, beat fiind,

i-a dat pantalonii și chiloții jos și a pipăit-o în zona organelor genitale. După

aproximativ un an, fata a fost constrânsă, după propriile afirmații, să întrețină,

sistematic, raporturi sexuale orale, de 2-3 ori pe lună, de câte ori mama sa era

plecată de acasă.

De asemenea, i s-a mai povestit de către

aceasta că, începând cu anul 2008, când avea 13 ani, fiind elevă în clasa a Vll-a,

inculpatul a întreținut și raporturi sexuale normale cu ea. O altă relatare despre

care

martora are cunoștință privește întâmplarea din seara zilei de 29 octombrie 2010,

orele 22:00, când martora a relatat că a ieșit din casă, simțindu-se rău. Partea

vătămată, minora G.A.G., a rămas în casă Ia calculator, iar inculpatul, fiind în

stare de ebrietate, consuma vin dintr-o sticlă de 2 litri. Când a revenit după 10

minute, a găsit-o pe fată țipând la inculpat să o lase în pace, după care a și ieșit

dezbrăcată din locuință, fugind în grădină. Ea l-a întrebat pe inculpat ce are cu

fata, acesta sărind la bătaie și spunându-i să o aducă înapoi, în caz contrar va

omorî pe toți din casă cu un cuter, pe care l-a luat de pe o grindă. Atunci ea a

sunat la poliție și, după sosirea echipajului, care l-a condus pe inculpat la sediul

organului de poliție, minora G.A.G. a revenit și i-a spus că a luat telefonul din

casă și a vorbit cu un prieten pe nume I., care i-a spus că e bine că s-a întâmplat

așa și a aflat și poliția. Martora a mai menționat că inculpatul, de față cu ea,

o pișcă de fund pe G.A.G. și spunea că: „moare satul după ea”, „uite ce fală am

eu”, „uite ce țâțe i-au crescut”, etc, precum și alte expresii care în mod normal

nu ar fi folosite de un părinte. Martora a mai arătat că nu este certată cu inculpatul

și nu știe ce l-a determinat să recurgă la aceste acte.

În

data de 30 octombrie 2010, martora s-a prezentat la poliția

din localitate, unde a relatat abuzurile la care a fost supusă fiica ei, solicitând

a se lua măsurile legale împotriva concubinului său. De asemenea, aceasta a arătat

că nu a sesizat organele de poliție despre abuzurile sexuale comise de inculpat

asupra fiicei sale și despre a căror consumare avea cunoștință, cedând rugăminților

acesteia, pentru a nu o face de râs. De la data primei sale audieri la poliție,

inculpatul continuă să o amenințe, spunându-i să nu vorbească despre abuzurile comise

asupra fiicei, deoarece organele de poliție nu au probe față de el.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică

din 26 noiembrie 2012 al I.P.J. Bacău, Serviciul Criminalistic, privind aspectele

arătate de către martora G.L., nu au fost evidențiate modificări ale stresului său

emoțional, semnificativ caracteristice indiciilor comportamentului simulat.

Martorul B.I.G., student la lași, arata

că, din luna mai 2010, a început să poarte conversații prin intermediul X, cu partea

vătămată, care i-a povestit despre compunerea familiei sale, că sunt probleme în

aceasta, relatându-i, cu prilejul mai multor discuții că a avut intenții de suicid,

ca de altfel și mama ei, care a luat o supradoză de pastile, simțindu-se foarte

rău, însă nu a

dat amănunte. O altă relatare privește

împrejurarea că în ziua de 24 octombrie 2010, partea vătămată i-a spus că nu o duce

chiar bine, pentru ca a încercat să pună punct „coșmarului” celui din cauza căruia

a încercat anterior să se sinucidă și că a fost amenințată cu moartea dacă va povesti

ceea ce s-a întâmplat legat de „coșmar”, detaliind apoi, în cadrul discuțiilor despre

agresiunile sexuale repetate suferite și amenințările cu moartea pe care inculpatul

Ie-a comis asupra ei, martorul încurajând-o să se adreseze organelor de poliție.

Același martor a mai precizat că, în seara zilei de 29 octombrie 2010, orele 22:00,

partea vătămată l-a sunat, fiind în stare de șoc și i-a povestit că a fost agresată

sexual de către inculpat, respectiv că acesta a lovit-o cu pumnul în piept și că

a reușit să fugă, mama sa chemând poliția.

Martorul G.I.A., a declarat că în noaptea

de 28 din 29 octombrie 2010, se afla la locuința bunicilor săi, când a fost trezit

de mama sa, care i-a povestit că inculpatul se află sub influența băuturilor alcoolice,

face scandal și că a violat-o pe sora sa, G.A.G. Martorul a declarat că nu știa

de ceea ce se întâmplă cu sora sa, dar că bănuia ceva, pentru că, de fiecare dată

când se afla cu inculpatul și acesta o vedea pe partea vătămată, spunea despre ea:

„uite ce fată am, ce frumoasă e, ce bine e îmbrăcată”.

Martorul C.G., vecin cu familia părții

vătămate, a arătat că faptele de abuz sexual reclamate de partea vătămată ar putea

fi adevărate, dată fiind apropierea nefirească manifestată de partea vătămată și

inculpat, la vedere, aspect care l-a făcut să creadă că între aceștia ar exista

„o relație”.

Martora M.L. precizează că se discuta „prin

zonă” despre partea vătămată G.A.G. care ar avea o relație prea apropiată cu inculpatul,

oamenii sesizând că între aceștia ar fi o altă legătură decât cea dintre un părinte

și copilul său.

Pentru reținerea agravantei prevăzute de

art. 197 alin. (3) C. pen. esențial este ca victima să nu fi avut vârsta de 15 ani,

iar autorul să fi admis această posibilitate. Lipsa reprezentării în plan subiectiv,

a faptului că partea vătămată cu care a întreținut relații sexuale nu ar fi minoră

sub 15 ani, nu poate fi admisă ca urmare a cunoașterii imediate dintre cele două

părți din cadrul mediului familial.

Totodată, pentru forma continuată a infracțiunii

pledează declarațiile părții vătămate minore întărite de relatările indirecte ale

mamei sale martora G.L., care se coroborează cu certificatul medico-legal al victimei,

act ce atestă o deflorare mai veche în contextul în care nu există nici o probă

care să arate că victima minora ar fi avut viata sexuală în afara raporturilor la

care a fost supusă prin constrângere.

Inculpatul H.M.C. este cunoscut cu antecedente

penale, dar acestea nu sunt de natură să atragă starea de recidivă.

În

baza ordonanței nr. 728/P/2010 din data de 21 februarie 2013

a I.P.J. Suceava, Serviciul Investigații Criminale, s-a dispus reținerea inculpatului

pe o durată de 24 ore, începând cu data de 21 februarie 2013, ora 14:13.

La data de 22 februarie 2013 prin ordonanța

cu același număr a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a dispus punerea

în mișcare a acțiunii penale față de inculpat cu reținerea aceleași încadrări juridice.

În

baza referatului cu propunere de arestare preventivă al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Suceava, inculpatul H.M.C. a fost arestat preventiv pentru

o perioadă de 29 zile, în baza încheierii de ședință și a mandatului din 22

februarie 2013 (Dosar nr. 3083/86/2013) emis de Tribunalul Suceava la data de 22

februarie 2013.

De la data de 30 octombrie 2010 și până

în momentul reținerii din 21 februarie 2013 și ulterior a arestării preventive,

inculpatul H.M.C. a locuit împreună cu numita G.L., copiii acesteia din urmă rezultați

din relațiile ei anterioare, precum și minorii născuți în perioada lor de concubinaj.

Inculpatul nu a recunoscut fapta ce constituie

obiectul acuzării sale, arătând că partea vătămată a dat declarații mincinoase pentru

„că a vrut să scape de el, întrucât o ținea prea din scurt”.

Fiind solicitat de către organele de cercetare

penală pentru a se supune unui test pentru detecția comportamentului simulat, acesta

a refuzat testarea poligraf.

Parchetul a înaintat instanței de judecată,

mijloacele de probă supuse expertizei, care au fost depuse în data de 20 martie

2013 la Camera de Corpuri Delicte, secția penală, după cum urmează:

- 2 probe biologice prelevate din vaginul

minorei G.A.G.;

- 2 probe biologice prelevate de pe zona

genitală a învinuitului H.M.C.;

- bluză pijama purtată de minoră la 28

octombrie 2010, orele 10:00 și 29 octombrie 2010, orele 22:00, în momentele comiterii

agresiunilor;

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului

Suceava sub nr. 4109/86/2013, la data de 20 martie 2013.

La primul termen de judecată din data de

10 aprilie 2013, cu procedura legal îndeplinită, inculpatul a arătat că recunoaște

și regretă săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat

ca soluționarea dosarului să aibă loc în procedura simplificată prevăzută de

art. 320

1

C. proc. pen., în baza probelor administrate în cursul urmăririi

penale, pe care le cunoaște și le însușește.

Examinând actele și lucrările dosarului,

respectiv: procesul-verbal de sesizare din oficiu al lucrătorilor de poliție judiciară,

din cadrul Poliției orașului Salcea; declarațiile părții vătămate G.A.G.; rapoartele

de constatare medico-legală cu nr. Y1 din 1 noiembrie 2011 și Y2/2011, emise de

S.M.L. Suceava; procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică

anexă; procesul-verbal de primire a părții vătămate G.A.G. în cadrul Complexului

de Servicii Comunitare, Centrul de primire al copilului în regim de urgență Suceava,

din data de 30 octombrie 2010; raportul de evaluare psihologică din 2 decembrie

2010 emis de D.G.A.S.P.C. Suceava, privind pe partea vătămată G.A.G.; declarațiile

martorului B.I.G.; declarațiile martorului G.I.A.; declarațiile martorului C.G.;

declarațiile martorului C.M.; declarațiile martorei G.L.; raport de constatare tehnico-științifică

privind detecția comportamentului simulat din data de 26 noiembrie 2012 privind

pe martorul G.L.; declarațiile martorei M.L.; declarațiile martorei P.E.; autorizația

de percheziție asupra sistemelor informatice din 3 noiembrie 2010 emisă de Tribunalul

Suceava; procesul-verbal de percheziție asupra sistemelor informatice aparținând

inculpatului H.M.C. și a martorei G.L.; raportul de constatare tehnico-științifică

din 11 februarie 2013 al Institutului Național de Criminalistică, Serviciul de Biocriminalistică;

declarațiile inculpatului H.M.C. și ținând cont și de poziția procesuală adoptată

de către acesta în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut aceiași

situație de fapt cu cea descrisă în rechizitoriu, apreciind că, în drept, fapta

săvârșită de întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol, în formă

continuată, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen.,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului,

respectând criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., instanța a avut în

vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracțiunii, modalitatea

și perioada îndelungată de timp în care a acționat, consecințele produse, trauma

fizică și psihică cauzată minorei G.A.G., impactuI social negativ realizat în comunitatea

din care aceștia provin și faptul că nu a adoptat o poziție procesuală corectă în

timpul urmăririi penale.

În

raport de aceste elemente, prima instanță a apreciat că nu

se justifică a se reține în favoarea inculpatului nici una din împrejurările care

pot constitui circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a)-c) C. pen., pentru

a se da eficiență juridică dispozițiilor art. 76 Iit. b) C. pen., în sensul coborârii

pedepsei sub minimul special prevăzut de textul incriminator.

Așa fiind, Tribunalul l-a condamnat pe

inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare, apreciind că aceasta va fi de natură

să asigure reeducarea sa și prevenirea săvârșirii unor noi fapte dincolo de lege,

scop prevăzut de art. 52 C. pen.

În

temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului

și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și e) C. pen., pe o perioadă de 6 ani, după

executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2)

C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b), lit. d) și e) C. pen.

În

baza art. 88 C. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen., s-a

dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventivele

la 21 februarie 2013 până la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

Fiind audiată la termenul de judecată din

10 aprilie 2013, partea vătămată minoră G.A.G., asistată de reprezentantul legal

I.R., șef Modul de Tip Familial „M.P.” din cadrul Direcției Generale de Asistență

Socială și Protecția Copilului Suceava, Consiliului Județean Suceava, a precizat

că își menține în totalitate declarațiile date în cursul urmăririi penale și nu

se constituie parte civilă motivat de faptul că nici o recompensă materială pe care

i-ar da-o inculpatul, nu va putea să rezolve suferința psihică prin care a trecut.

De aceea instanța a luat act că partea

vătămată minoră G.A.G., prin reprezentant legal, nu s-a constituit parte civilă

în cauză.

Totuși, din oficiu, în temeiul art. 17

alin. (1) și (3) C. proc. pen. Tribunalul a obligat inculpatul să plătească părții

vătămate minore G.A.G., prin reprezentant legal Direcția Generală de Asistență Socială

și Protecția Copilului, Complexul de Servicii Comunitare, Centrul de primire al

copilului în regim de urgență Suceava, cu sediul în municipiul Suceava, suma de

20.000 RON, cu titlu de daune morale, plus dobânda legală până în momentul achitării

integrale, considerând că aceasta va putea să asigure ușurarea și compensarea, măcar

în parte, a suferințelor fizice și sufletești îndurate de minoră.

Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare.

Împotriva sentinței inculpatul H.M.C. a

declarat apel, susținând că pedeapsa ce i s-a aplicat este prea severă, motivele

fiind dezvoltate oral de apărător la termenul de astăzi și cuprinse în partea introductivă

a prezentei decizii.

Examinând apelul în conformitate cu prevederile

art. 371 și 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că este nefondat, motivat de următoarele:

În cadrul procesului penal, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să reflecte un

echilibru, atât sub aspectul naturii ei, cât și al cuantumului și modalității de

executare și să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severității

excesive sau un efect indulgent, urmare a unei clemențe abuzive, nemăsurate.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are

pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea

legală și judiciară, atât în ceea ce privește faptele penale săvârșite, cât și în

ce privește comportamentul făptuitorului. Ca atare, cuantumul acesteia și modalitatea

de executare trebuie individualizate în așa fel încât să conducă la reeducarea inculpatului,

iar acesta să se convingă de necesitatea respectării legii penale și să evite în

viitor săvârșirea de fapte penale.

În speță, prima instanță a făcut o individualizare

judicioasă a pedepsei aplicate inculpatului, ținând cont de criteriile prevăzute

la art. 72 C. pen.

Astfel, s-au avut în mod corect în vedere

limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textele de lege incriminatoare, respectiv

închisoarea de la 10 la 25 ani, ce au fost reduse cu ⅓ potrivit art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., natura și împrejurările comiterii faptei, modalitatea de

săvârșire, consecințele produse dar și persoana inculpatului, care nu a recunoscut

faptele pe tot parcursul urmăririi penale. Prin urmare, Curtea a apreciat că pedeapsa

aplicată de prima instanță exprimă gradul concret de pericol social al infracțiunii

și periculozitatea inculpatului, fiind în măsură să asigure scopul acesteia, încât

nu se impune aplicarea unei pedepse mai blânde sub aspectul cuantumului, iar în

ce privește modalitatea de executare a acesteia, față de natura, modalitatea și

gravitatea faptei săvârșite instanța apreciază că numai prin executarea sa în regim

de detenție pedeapsa își va atinge finalitatea instituită de lege.

Așa cum corect a apreciat și prima instanță,

reținerea circumstanțelor atenuante facultative prevăzute de art. 74 C. pen. în

favoarea inculpatului, care să permită coborârea cuantumului pedepsei sub minimul

special nu se justifică, față de natura și gravitatea faptei comise, persoana inculpatului

care a recunoscut abia în instanță fapta pentru care a fost trimis în judecată și

care, fără a fi recidivist, a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii.

În

cauză nu a fost făcută dovada existenței unor alte circumstanțe

personale care să justifice diminuarea cuantumului pedepsei stabilite inițial, motiv

pentru care s-a dat eficiență principiului proporționalității între gravitatea faptei

comise și profilul socio-moral al inculpatului.

Față de cele arătate, Curtea a constatat

că nu există motive care să justifice reindividualizarea pedepsei, cuantumul acesteia

și modalitatea de executare stabilite de prima instanță fiind în măsură să realizeze

scopurile prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

inculpatul H.M.C.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul

inculpat, a susținut motivele scrise de recurs, invocând cazurile de casare prevăzute

de art. 385

9

pct. 14 cu referire la pct. 17

2

C. proc. pen.,

solicitând următoarele:

- reducerea cuantumului pedepsei de 12

ani închisoare aplicată inculpatului, apreciind că această pedeapsă este nelegală

întrucât deși s-a reținut incidența dispozițiilor art. 320

1

C. proc.

pen., nu s-a dat eficiență cuvenită acestui text de lege.

- reducerea cuantumului pedepsei de 12

ani închisoare aplicată inculpatului, apreciind că această pedeapsă este nelegală

întrucât, nu s-au reținut dispozițiile art. 74 lit. a), lit. b), lit. c) C.

pen. și art. 76 C. pen.

Examinând recursul declarat de inculpatul

H.M.C. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai

în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în

apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât Ia lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată,ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede, în alin. (2

1

),

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se

încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin

5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al

aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În

cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de

Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 3 iunie

2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care

aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,dispozițiile

tranzitorii cuprinse în art. II din lege, referitoare la aplicarea, în continuare,

a cazurilor de casare prevăzute de C.

proc. pen. anterior modificării, vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data

intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de

declarare a recursului, ipoteza care însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,

fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului,

reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În

ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se

constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare

sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs

care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat

de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute

în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Cu privire la cazul de casare prevăzut

de pct. 14 teza I al art. 385

9

C. proc. pen., acesta s-a modificat având

următorul cuprins: „14. s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute

de lege;”

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, că recurentul inculpat și-a motivat recursul în termen (primul termen

de judecata acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectându-și, astfel, obligația

ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. în speța de

față, instanța de control judiciar, apreciază însă, că aceste critici formulate

de recurentul inculpat nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. și pct. 14, întrucât, reindividualizarea

pedepsei era prevăzută în cazul de casare prevăzut de pct. 14 teza I al art. 385

9

C. proc. pen., însă acest caz de casare, a fost abrogat, prin Legea nr. 2/2013.

Analizând critica prin raportare la cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. astfel cum a fost

modificat se constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost stabilită cu respectarea

dispozițiilor legale, în limitele rezultate în urma aplicării dispozițiilor

art.

320

1

C. proc. pen. referitor la reducerea limitelor de pedeapsă în cazul

recunoașterii vinovăției.

Astfel, limitele de pedeapsă pentru săvârșirea

infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., sunt

între 10 și 25 ani închisoare, prin reținerea dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt între 6,8 ani și 16,8 ani închisoare,

astfel că, se constată că pedeapsa de 12 ani închsoare aplicată inculpatului este

legală.

Drept urmare, critica invocată de către

inculpat, privește netemeinicia deciziei și nu nelegalitatea acesteia, aspect care

nu poate fi cenzurat din această perspectivă, urmare a modificărilor aduse prin

Legea nr. 2/2013, astfel că, Înalta Curte nu poate să procedeze la o nouă reindividualizare

a pedepsei aplicată inculpatului.

Ca urmare, având în vedere toate aceste

considerente anterior expuse Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul H.M.C. împotriva deciziei penale nr. 76 din 3 iunie 2013

a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului H.M.C., durata reținerii și arestării preventive de Ia 21 februarie

2013 la 27 noiembrie 2013.

Va obliga recurentul inculpat la plata

sumei de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și

suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimata parte vătămată G.A.G., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de inculpatul H.M.C. împotriva deciziei penale nr. 76 din 3 iunie 2013 a Curții

de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate

inculpatului H.M.C., durata reținerii și arestării preventive de la 21 februarie

2013 la 27 noiembrie 2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 550 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu

pentru inculpat și suma de 150 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu pentru intimata parte vătămată G.A.G., se vor avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 noiembrie

2013.