ÎCCJ, decizie (scj.ro #86658)

Recurs. Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. Omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii inculpatului privind schimbarea încadrării juridice

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs

-

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.

-

omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii inculpatului privind schimbarea încadrării juridice

C. proc. pen.,

art. 385

9

alin. (1) pct. 10

Omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii inculpatului privind schimbarea încadrării juridice - în sensul înlăturării formei continuate a infracțiunii de luare de mită, reținerea distinctă a două infracțiuni corespunzătoare celor două acțiuni săvârșite de inculpat și încadrarea uneia dintre acțiuni în infracțiunea de primire de foloase necuvenite - atrage incidența cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., constând în omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei la această instanță pentru rejudecarea apelului, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3129 din 13 septembrie 2010

Prin sentința penală nr. 103 din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș, s-a dispus condamnarea inculpatului N.V. la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Ca pedeapsă accesorie, a fost interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen., conform art. 71 C. pen.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul N.V. deținea calitatea de funcționar public în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice, îndeplinind funcția de referent, cu atribuții de control asupra activității desfășurate de contribuabili și de constatare și sancționare a contravențiilor.

În perioada octombrie - noiembrie 2003, inculpatul a pretins și primit de la martorul C.S. un autoturism.

De asemenea, s-a reținut că după primirea autoturismului, inculpatul a primit prin fiul său și un plin de benzină de la denunțător. Deși nu s-a putut stabili cu exactitate data la care a avut loc alimentarea autoturismului și cantitatea de benzină primită, instanța a considerat că aceasta se situează în perioada următoare predării mașinii până cel mai târziu în luna ianuarie 2004.

Prima instanță a constatat că activitatea desfășurată de inculpatul N.V. care, în calitate de funcționar public, cu atribuții de control și de constatare și sancționare a contravențiilor, a pretins și primit de la denunțătorul C.S. un autoturism și un plin de benzină, în scopul de a soluționa favorabil cererea de rambursare ilegală a TVA către societatea comercială C. și de a întârzia efectuarea unui control fiscal la societatea comercială A., realizează elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin decizia nr. 24/A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost admis apelului inculpatului numai în ceea ce privește individualizarea pedepsei și, în rejudecare, a fost redusă pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 3 ani și 9 luni închisoare la 3 ani închisoare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței pronunțate în cauză.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpatul.

Prin motivele de recurs formulate, întemeiate pe cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., procurorul a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului de instanța de apel a fost greșit individualizată în raport cu criteriile prevăzute în art. 72 C. pen.

Prin recursul declarat de inculpat, decizia instanței de apel a fost criticată pentru cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

alin. (1) pct. 2, pct. 10, pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.

În ceea ce privește incidența cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., apărarea a solicitat să se constate că instanța de apel nu se pronunțase asupra cererii de schimbare a încadrării juridice formulate expres de către inculpat.

Examinând decizia atacată în raport cu criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate, pentru existența cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. și care face inutilă analizarea celorlalte motive invocate.

Se reține, în acest sens, că instanța de prim control judiciar a omis să se pronunțe asupra cererii inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică dată faptelor prin rechizitoriu, stabilind eronat că obiectul judecății în apel era limitat rezolvării aspectelor ce vizau regularitatea actului de sesizare, greșita condamnare a inculpatului și reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță.

Din actele dosarului instanței de apel rezultă că, la termenul de judecată din 23 ianuarie 2009, apărarea inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptelor, prin înlăturarea formei continuate de infracțiune și reținerea distinctă a două infracțiuni de luare de mită corespunzător celor două acte materiale menționate în rechizitoriu și încadrarea faptei de primire a autoturismului de la denunțător ca infracțiune de primire de foloase necuvenite prevăzută în art. 256 C. pen.

Cererea formulată oral în cursul dezbaterilor nu a fost analizată de îndată de instanța de control judiciar, întrucât nu constituia o chestiune preliminară care să necesite o examinare prealabilă fondului apelului declarat în cauză.

Încheierea de ședință de la termenul din 23 ianuarie 2009 consemnează expres dispoziția instanței privind pronunțarea asupra cererii inculpatului odată cu rezolvarea pe fond a apelului.

Cu toate acestea, în considerentele deciziei pronunțate în apel nu a fost deloc analizată cererea de schimbare a încadrării juridice, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, fiind evidentă vătămarea cauzată acestuia prin omisiunea instanței.

Schimbarea de încadrare juridică propusă constituia o cerere esențială de natură să garanteze drepturile inculpatului și să influențeze soluția procesului, încadrarea juridică prevăzută în art. 256 C. pen. modificând substanțial situația juridică a inculpatului, inclusiv sub aspectul pedepsei aplicabile, în ipoteza primirii acesteia și stabilirea vinovăției inculpatului.

În legătură cu acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că pronunțarea asupra cererii inculpatului era cu atât mai necesară în condițiile în care prima instanță înlăturase din examinare declarațiile denunțătorului C.S. în partea privitoare la predarea autoturismul către inculpat după efectuarea controlului și în absența oricărei înțelegeri anterioare ori a pretinderii bunului în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Deși prima instanță a apreciat că declarațiile denunțătorului nu puteau fi primite în totalitate, reținând vinovăția inculpatului în încadrarea prevăzută în art. 254 C. pen. și pentru actul material constând în pretinderea și primirea autoturismului în discuție, nu a menționat în considerente motivele pentru care relatările denunțătorului trebuiau privire cu rezerve în partea favorabilă inculpatului, sub aspectul încadrării juridice.

Prin urmare, în prezența unei cereri expres formulate în apel, instanța de control judiciar avea obligația de a se pronunța asupra solicitării inculpatului privind schimbarea de încadrare juridică, reținând și că soluția instanței de fond nu fusese deloc motivată sub acest aspect, iar susținerile invocate în apel nu aveau natura unei apărări formale, fiind justificate cu argumente de fapt și de lege.

În consecință, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și de recurentul intimat inculpat împotriva deciziei nr. 24/A din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Târgu Mureș, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 103 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Mureș la Curtea de Apel Târgu Mureș, menținând actele îndeplinite în fața instanței de apel până la termenul din 23 ianuarie 2009.