ÎCCJ, decizie (scj.ro #86629)

Încadrare juridică. Art. 41 alin. (2) C. pen. Cazuri de casare. Cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

încadrare juridică

-

cazuri de casare

C. pen.,

art. 41 alin. (2)

C. proc. pen.,

art. 334, art. 379 pct. 2 lit. b), art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

Reținerea sau, după caz, înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. referitoare la infracțiunea continuată privește încadrarea juridică a faptei și, în consecință, atrage incidența prevederilor art. 334 C. proc. pen. care reglementează schimbarea încadrării juridice.

Dacă prima instanță a înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. fără a schimba încadrarea juridică potrivit art. 334 C. proc. pen., desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare de către instanța de apel constituie o greșită aplicare a dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., care atrage incidența cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., întrucât instanța de apel poate remedia ea însăși omisiunea aplicării prevederilor art. 334 C. proc. pen., în condițiile în care înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. a format obiectul dezbaterilor în fața primei instanțe, iar procurorul și părțile și-au expus punctele de vedere cu privire la toate acțiunile reținute în actul de sesizare a instanței, neexistând niciunul dintre cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3202 din 21 octombrie 2013

Prin sentința nr. 768 din 18 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția penală, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunile pentru care cei patru inculpați au fost trimiși în judecată.

Ca urmare, s-a dispus condamnarea inculpatului S.G. la 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și la un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedepse care, în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., făcându-se, totodată, aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen., pe durata acestuia inculpatul fiind obligat să respecte măsurile prevăzute în art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

Totodată, a fost condamnată inculpata A.A. la câte un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și în art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedepse ce au fost contopite, conform art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen., pe durata acestuia inculpata fiind obligată să respecte măsurile prevăzute în art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

În ceea ce-i privește pe inculpații B.M. și l.O., aceștia au fost condamnați la câte 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și la câte un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute în art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, pedepse ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de câte un an închisoare, făcându-se aplicarea art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.

În temeiul art. 86

1

C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor pe un termen de încercare de câte 4 ani, stabilit conform art. 86

2

C. pen., pe durata acestuia inculpații fiind obligați să respecte măsurile prevăzute în art. 86

3

alin. (1) lit. a) - d) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.

În temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul S.G. contravaloarea în lei a sumei de 600 euro și s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin acestuia până la concurența respectivei sume.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul din 7 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, au fost trimiși în judecată inculpatul S.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., precum și inculpații A.A., B.M. și I.O. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În esență, prin actul de sesizare s-a reținut că inculpatul S.G., secretar general al Ministerului Sănătății, în calitate de membru al Comisiei de concurs pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de director executiv, director executiv adjunct de sănătate publică și director executiv economic în cadrul Direcției de Sănătate Publică Argeș, a primit în data de 9 octombrie 2010 de la inculpata A.A. suma de 600 euro și o sticlă de whisky în scopul remiterii subiectelor propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba scrisă și pentru a le acorda un punctaj favorabil promovării concursului, iar la data de 13 octombrie 2010, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a primit de la inculpata A.A. diferite produse alimentare și nealimentare, în vederea furnizării subiectelor propuse pentru proba orală pentru toți cei trei concurenți și pentru a fi declarați admiși la această probă.

S-a mai reținut că inculpatul S.G. a remis celor trei inculpați, în schimbul mitei primite, subiectele propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba scrisă, precum și subiectele sau temele propuse pentru proba de interviu, subiecte ce nu erau destinate publicității.

În ceea ce-i privește pe inculpații A.A., I.O. și B.M., s-a reținut prin actul de sesizare că aceștia, în baza unei înțelegeri prealabile, au remis inculpatului S.G., la data de 9 octombrie 2010, suma de 600 euro și o sticlă de whisky, beneficiind, în schimb, fără drept, de subiectele nepublice pentru ambele probe ale concursului organizat în sesiunea octombrie 2010 pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante la nivelul Direcției de Sănătate Publică Argeș. Totodată, s-a mai arătat de către procuror că inculpata A.A., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a remis la data de 13 octombrie 2010 inculpatului S.G. produse alimentare și nealimentare pentru a beneficia, fără drept, de subiectele nepublice pentru proba orală a examenului din aceeași dată.

Analizând materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:

În datele de 11 octombrie 2010 și 13 octombrie 2010, la Agenția Națională a Funcționarilor Publici a fost organizat un concurs pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante de director executiv, director executiv adjunct de sănătate publică și director executiv adjunct economic în cadrul Direcției de Sănătate Publică Argeș, concurs la care s-au înscris și inculpații A.A., B.M. și I.O., ce dețineau deja funcțiile publice de conducere menționate, în baza unor ordine de delegare a funcției.

Prin Ordinul nr. 1323 din 6 septembrie 2010, au fost stabilite condițiile de participare la concurs și a fost constituită comisia pentru concursul de ocupare a funcției publice de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Argeș, comisia fiind compusă din M.N. și C.D. - ambii din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, S.G. și C.A. - din partea Ministerului Sănătății și un reprezentant al Instituției Prefectului județului Argeș. De asemenea, prin Ordinele nr. 1335 și nr. 1336 din 6 septembrie 2010, au fost stabilite condițiile de participare și a fost constituită comisia pentru concursul de ocupare a funcțiilor publice vacante de director executiv adjunct economic și director executiv adjunct de sănătate publică, comisia fiind compusă din M.N. și C.D. - ambii din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, S.G., C.A. și C.B. - din partea Ministerului Sănătății.

Valorificând datele ce rezultă din cuprinsul convorbirilor telefonice interceptate, purtate între cei trei inculpați, precum și între inculpata A.A. și martora N.A., secretar general adjunct în Ministerul Sănătății, instanța a reținut că această inculpată, împreună cu B.M. și I.O., au hotărât să întreprindă demersuri pentru a afla subiectele la proba scrisă a examenului ce urma sa aibă loc în ziua de 11 octombrie 2010. Astfel, la data de 5 octombrie 2010, inculpata A.A. contactat-o pe martora N.A., căreia i-a comunicat că s-a înscris pentru concursul organizat în sesiunea din octombrie 2010, iar, pentru celelalte funcții vacante, s-au înscris inculpații B.M. și I.O. Martora i-a cerut inculpatei să nu-și facă probleme și au convenit să discute în zilele următoare, promițându-i că o va ajuta în demersurile pentru obținerea subiectelor, aspect ce reiese și din conținutul convorbirilor purtate în aceeași zi de inculpata A.A. cu inculpații B.M. și I.O.

În data de 7 octombrie 2010, inculpata A.A. a luat din nou legătura cu martora N.A., încercând să o determine să-i comunice cuantumul sumei de bani ce ar trebui remisă în vederea promovării concursului, însă aceasta nu i-a dat un răspuns clar. Ca urmare, în cursul zilei de 8 octombrie 2010, inculpata a contactat-o din nou pe martora N.A., care i-a comunicat numărul de telefon utilizat de inculpatul S.G., asigurând-o că a discutat cu el și că îl poate suna. Inculpata l-a contactat telefonic pe S.G., convenind cu acesta să se întâlnească în ziua de 9 octombrie 2010.

Tot în cursul zilei de 8 octombrie 2010, inculpatul S.G. i-a chemat pe martorii C.A. și C.B. în biroul său, unde au discutat despre variantele de subiecte pentru examenul ce urma să aibă loc în data de 11 octombrie 2010. Martora C.B. a arătat că atât ea, cât și martorul C.A. au prezentat inculpatului S.G., cu ocazia acelei întâlniri, variantele de subiecte propuse de fiecare, acestea fiind deja în formă scrisă, variante ce au rămas la inculpatul S.G.

După discuția pe care a avut-o cu inculpatul S.G. în data de 8 octombrie 2010, inculpata A.A. a contactat-o din nou telefonic pe martora N.A., căreia i-a relatat conținutul convorbirii purtate cu inculpatul, insistând să-i comunice suma de bani ce ar trebui remisă acestuia și, întrucât martora nu a dat un răspuns clar, a sunat-o și în ziua de 9 octombrie 2010, solicitându-i aceleași lămuriri. Tot în data de 9 octombrie 2010, inculpata a purtat discuții și cu ceilalți doi inculpați, cu care a stabilit să plătească câte 200 euro fiecare și o sticlă cu whisky.

În data de 9 octombrie 2010, inculpata A.A. l-a contactat pe inculpatul S.G. și au convenit să îl sune când ajunge în holul hotelului A. Conform înțelegerii, inculpata A.A. l-a sunat pe inculpatul S.G. și i-a spus că a ajuns în parcare, fiind într-o mașină marca F. După întâlnirea pe care a avut-o cu inculpatul S.G., A.A. i-a sunat pe inculpații B.M. și I.O., asigurându-i de reușita demersului întreprins și stabilind o întâlnire cu aceștia.

Ca urmare, în seara de 9 octombrie 2010, cei trei inculpați s-au întâlnit la sediul Direcției de Sănătate Publică Argeș pentru a discuta variantele de subiecte pe care inculpata A.A. le primise de la inculpatul S.G. și pentru a-și procura actele normative din care să extragă răspunsurile corecte.

În data de 11 octombrie 2010, inculpatul S.G. și martorii C.B. și C.A. s-au deplasat la sediul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, unde, împreună cu ceilalți membri ai comisiei, în baza variantelor de subiecte pe care le întocmiseră deja și le aveau în format de hârtie, au stabilit, prin încercuire, subiectele ce urmau să fie cuprinse în variantele finale, prezentându-le, astfel, secretarei comisiei. În aceeași zi, între inculpata A.A. și inculpatul S.G. au avut loc mai multe convorbiri telefonice, ocazie cu care cel din urmă a încurajat-o pe inculpată, spunându-i să nu-și facă probleme, pentru ca, în ultima convorbire telefonică, să o anunțe că proba orală va avea loc în ziua de miercuri, 13 octombrie 2010.

În data de 12 octombrie 2010, inculpata A.A. a aflat de la o persoană cu numele de P.M. faptul că s-au afișat rezultatele la proba scrisă și că întreaga echipă de la Argeș a promovat examenul.

Pe baza situației de fapt reținute, astfel cum a fost anterior expusă, tribunalul a arătat că primirea de către inculpatul S.G. a sumei de 600 euro și a unei sticle de whisky, pe care inculpata A.A. a hotărât împreună cu inculpații B.M. și l.O. să i-o ofere în schimbul primirii variantelor de subiecte, rezultă din coroborarea discuțiilor purtate de aceștia, dar și de inculpata A.A. cu martora N.A., cu care a încercat să stabilească o sumă de bani în schimbul ajutorului de a promova concursul, precum și din faptul că inculpatul S.G. a acceptat să se întâlnească cu inculpata A.A., având asupra sa variantele de subiecte pe care Ie primise de la martorii C.B. și C.A., întâlnire în urma căreia inculpata i-a informat pe B.M. și l.O. că totul a decurs normal și că a procurat subiectele pentru fiecare din cei trei.

Prin urmare, instanța de fond a apreciat că este dovedită în cauză fapta inculpatului S.G. de a primi suma de 600 euro și o sticlă de whisky de la inculpații A.A., l.O. și B.M., în scopul remiterii subiectelor propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba scrisă, precum și fapta acestuia de a remite celor trei candidați, în schimbul mitei primite, subiectele propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba scrisă a concursului anterior menționat.

S-a apreciat, însă, că nu există, în cauză, dovezi certe că inculpatul S.G. ar fi primit, în data de 13 octombrie 2010, de la inculpata A.A. produse alimentare și nealimentare în vederea furnizării subiectelor propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba orală și nici faptul că ar fi remis celor trei inculpați respectivele subiecte, în schimbul produselor pe care le-ar fi primit.

Prin urmare, tribunalul a înlăturat dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. în cazul tuturor infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, apreciind că nu sunt incidente prevederile legale referitoare la schimbarea încadrării juridice, întrucât, prin rechizitoriu, instanța a fost sesizată cu faptele și persoanele inculpaților, iar în situația în care pentru unul din cele două acte materiale ale infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale se apreciază că fapta nu întrunește elementele constitutive ale acelei infracțiuni ori că nu există faptă, nu se procedează la schimbarea încadrării juridice, ci la înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., apreciindu-se că cel de-al doilea act material reținut prin rechizitoriu nu poate fi reținut ca infracțiune.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului S.G. - secretar general al Ministerului Sănătății, care, în calitate de membru al comisiei de concurs pentru ocuparea funcțiilor publice de director executiv, director executiv adjunct de sănătate publică și director executiv economic în cadrul Direcției de Sănătate Publică Argeș, a primit, în data de 9 octombrie 2010, de la inculpații I.O., B.M. și A.A., prin intermediul celei din urmă, suma de 600 euro și o sticlă de whisky, în scopul remiterii subiectelor propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba scrisă la concursul din luna octombrie 2010, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prevăzută în art. 254 alin. (2) C. pen raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În ce privește fapta aceluiași inculpat de a remite inculpaților A.A., B.M. și I.O., în schimbul mitei primite, subiectele propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba scrisă a concursului menționat anterior, subiecte care nu erau destinate publicității, s-a stabilit că aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută în art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la fapta inculpatei A.A. care, în urma unei înțelegeri prealabile cu inculpații I.O. și B.M., a remis, în data de 9 octombrie 2010, inculpatului S.G., din partea tuturor celor trei inculpați, suma de 600 euro și o sticlă de whisky, în scopul punerii la dispoziție de către acesta a subiectelor propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba scrisă, tribunalul a considerat că se încadrează, în drept, în dispozițiile art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000  privind infracțiunea de dare de mită.

În mod similar, s-a apreciat că și faptele inculpaților I.O. și B.M. care, în urma unei înțelegeri prealabile cu inculpata A.A., au remis, prin intermediul celei din urmă, suma de 600 euro și o sticlă de whisky inculpatului S.G., în scopul furnizării subiectelor de concurs propuse de reprezentanții Ministerului Sănătății pentru proba scrisă, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prevăzută în art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Cu privire Ia faptele inculpaților A.A., B.M. și I.O. de a beneficia, fără drept, de subiectele nepublice pentru proba scrisă a concursului organizat în sesiunea octombrie 2010 pentru ocuparea funcțiilor de conducere vacante existente la nivelul Direcției de Sănătate Publică Argeș, s-a apreciat că acestea întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, criticând-o sub aspectul greșitei înlăturări a dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. în privința tuturor infracțiunilor ce formează obiectul acuzației penale, precum și inculpații S.G., A.A., B.M. și I.O., care au invocat, în principal, încălcarea dreptului lor la apărare prin omisiunea instanței de fond de a pune în discuție, conform art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunile reținute în rechizitoriu în formă continuată în aceleași infracțiuni în formă simplă, iar, în subsidiar, greșita lor condamnare, bazată pe o interpretare eronată a probatoriului administrat în cauză, solicitând pronunțarea unei soluții de achitare, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Prin decizia nr. 17/A din 21 februarie 2013, Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești și de inculpații S.G., A.A., B.M. și I.O., a desființat în totalitate sentința penală apelată și a trimis cauza pentru rejudecare la prima instanță, respectiv Tribunalul Argeș.

Pentru, a decide astfel, curtea de apel a arătat, în esență, că procedeul folosit de prima instanță, constând în înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. în privința tuturor infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, este unul greșit și că, în ipoteza în care a constatat că nu poate fi reținută forma continuată a infracțiunilor, tribunalul ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice, prin punerea în discuția contradictorie a procurorului și a părților a noii încadrări și atragerea atenției inculpaților asupra dreptului de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.

S-a menționat de către instanța de prim control judiciar că noțiunea de încadrare juridică cuprinde în conținutul său și reținerea sau nu a formei continuate a unei infracțiuni, neputându-se considera că înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen., reținute în actul de sesizare în cazul unei infracțiuni sau, după caz, aplicarea acestor dispoziții nu ar viza încadrarea juridică a faptei descrisă în rechizitoriu și stabilită de către instanță. Ca urmare, s-a apreciat că, în ipoteza în care instanța stabilește încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat fără a reține dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen., considerând că acesta a săvârșit un singur act material care formează conținutul constitutiv al infracțiunii, spre deosebire de rechizitoriu, prin care au fost reținute două sau mai multe astfel de acte materiale, în drept se procedează la o veritabilă schimbare de încadrare juridică, în sensul prevederilor art. 334 C. proc. pen., un argument în acest sens fiind și dispozițiile art. 42 C. pen., care se referă la pedeapsa pentru infracțiunea continuată.

S-a considerat că nu prezintă relevanță juridică faptul că prima instanță, procedând la înlăturarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților, a creat acestora o situație mai favorabilă prin aceea că a dispus condamnarea lor pentru forma simplă a infracțiunilor, întrucât prevederile art. 334 C. proc. pen. nu fac nicio distincție între consecințele schimbării încadrării juridice, după cum aceasta este sau nu mai favorabilă inculpaților. În acest sens, s-a arătat că diferențele dintre forma simplă și cea continuată a unei infracțiuni implică posibilitatea pe care instanța trebuie să o confere părților și parchetului de a examina și interpreta probatoriul administrat, implicit pentru inculpați de a-și formula apărările necesare - chiar dacă prin schimbarea de încadrare juridică se creează o situație mai favorabilă acestora, așa cum stabilesc și dispozițiile finale ale art. 334 C. proc. pen.

În consecință, instanța de apel a apreciat că neaplicarea de către tribunal a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., în condițiile concrete ale cauzei, a avut drept consecință nerespectarea dreptului la apărare al inculpaților, deficiență ce nu poate fi îndreptată în faza procesuală a apelului, întrucât ar conduce la lipsirea acuzaților de un grad de jurisdicție și, astfel, la încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție, care consacră liberul acces la justiție. În același sens, instanța a subliniat că, în cauză, nu se rețin deficiențe ale sentinței ce pot fi rezolvate de către instanța de apel, în baza caracterului devolutiv al acestei căi de atac, ci nerespectarea unor dispoziții imperative privind garantarea dreptului la apărare, privit nu doar în accepțiunea asigurării unui apărător pentru acuzat și a prezenței sale fizice în instanță, ci prin prisma exercitării unei apărări efective, astfel încât s-a apreciat că, fiind vorba de un caz de nulitate absolută, prevăzut în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., se impune desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la prima instanță, pentru rejudecarea acesteia cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale conferite părților în proces.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești, criticând-o pentru nelegalitate.

Motivele de recurs au fost formulate cu respectarea dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) teza I C. proc. pen., fiind invocat cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

S-a susținut, în esență, în cuprinsul motivelor de recurs că instanța de apel, prin desființarea sentinței Tribunalului Argeș și trimiterea cauzei spre rejudecare la această instanță, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., apreciind, în mod eronat, că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al inculpaților și că ar fi incident, astfel, unul din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești ca fiind fondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Potrivit art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și/sau cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care trebuia aplicată.

Invocând acest caz de casare, Ministerul Public a susținut, în esență, că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., apreciind în mod eronat că în speță era incident unul din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Verificând susținerile parchetului prin raportare la dispozițiile legale invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, într-adevăr, reglementând soluțiile ce pot fi pronunțate de instanța de apel, art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. enumeră în mod limitativ situațiile în care, urmare a admiterii căii de atac și desființării sentinței fondului, se poate dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță, una dintre aceste ipoteze avute în vedere de legiuitor fiind aceea a existenței unuia din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Potrivit acestui din urmă text de lege, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, printre altele, dispozițiile relative la prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestora de către apărător, când sunt obligatorii, conform legii.

Dreptul la apărare constituie principala garanție recunoscută învinuitului/inculpatului în cursul procesului penal, atât potrivit legii interne (art. 6 și art. 171, art. 172 C. proc. pen.), cât și reglementărilor cuprinse în Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (art. 6 paragraf 3 lit. c), organele judiciare având obligația de a asigura acuzatului deplina exercitare a acestuia prin aducerea la cunoștință a faptelor ce formează obiectul cercetărilor penale și a încadrării lor juridice, pentru ca persoana învinuită/inculpată să aibă posibilitatea de a-și formula apărările și cererile pe care le consideră esențiale pentru susținerea cauzei sale și combaterea motivelor prezentate de parchet sau de partea adversă.

În cauză, deși Înalta Curte de Casație și Justiție împărtășește opinia instanței de prim control judiciar cu privire la incidența, din punct de vedere formal, a dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., apreciază, însă, că aplicarea respectivelor prevederi legale se putea realiza chiar de către curtea de apel, în situația în care, în urma propriei analize a materialului probator, constata ca fiind nefondate criticile procurorului și că, într-adevăr, nu este îndeplinită, în speța dedusă judecății, condiția referitoare la pluralitatea actelor de executare, neputând fi reținut în sarcina niciunuia/unora dintre inculpați cel de-al doilea act material al infracțiunilor continuate ce formează obiectul acuzației penale.

Contrar punctului de vedere exprimat de judecătorul fondului, Înalta Curte de Casație și Justiție, în deplin acord cu instanța de apel, apreciază că reținerea sau, după caz, înlăturarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (operațiune prin care se ajunge, practic, la transformarea pluralității de infracțiuni într-o unitate legală de infracțiune sau invers ori la transformarea unității legale într-o unitate naturală de infracțiune, după caz) vizează încadrarea juridică a faptei penale, încadrare care nu se limitează strict la corespondența dintre respectiva faptă și norma de incriminare, ci privește toate dispozițiile legale care sunt incidente în cauză și care caracterizează fapta sub aspect juridic.

Cu toate că instanța de fond a considerat, în mod eronat, că nu sunt incidente dispozițiile art. 334 C. proc. pen., se observă că, prin procedeul folosit, aceasta nu a nesocotit garanțiile procesuale conferite de lege inculpaților, respectând dreptul lor la apărare și dându-le posibilitatea efectivă de a formula concluzii și de a-și expune punctul de vedere cu privire la toate acuzațiile penale ce le-au fost aduse prin actul de sesizare. Astfel, cu prilejul cuvântului la dezbateri, apărătorii aleși ai inculpaților au făcut referiri ample la fiecare dintre cele două acte materiale ale infracțiunilor pentru care aceștia sunt cercetați și la probele invocate de parchet, expunând punctual motivele pentru care niciuna dintre faptele de care au fost acuzați nu poate fi reținută în sarcina lor și solicitând pronunțarea unei soluții de achitare, așa încât toate aspectele legate de existența faptelor și caracterizarea lor ca infracțiuni au format obiectul discuției contradictorii a procurorului și a părților, inculpații având posibilitatea reală de a combate argumentele oferite de Ministerul Public și de a-și formula toate apărările necesare în vederea exonerării lor de răspundere penală. Ca urmare, împrejurarea că instanța de fond a apreciat că nu pot fi reținute în sarcina lor unele din actele materiale ale infracțiunilor continuate pentru care au fost trimiși în judecată, în condițiile în care chiar inculpații au  solicitat  instanței  achitarea lor,  inclusiv pentru acele acte materiale, nu poate conduce la concluzia încălcării dreptului la apărare garantat acestora de prevederile art. 6 C. proc. pen. și art. 6 paragraf 3 lit. c) din Convenție, astfel cum, în mod eronat, a stabilit instanța de prim control judiciar.

Într-adevăr, așa cum s-a arătat anterior, procedeul folosit de judecătorul fondului de a înlătura dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. fără a face aplicarea art. 334 C. proc. pen. este unul greșit, însă instanța de apel putea remedia ea însăși respectiva deficiență, fără a se putea considera că, în acest mod, privează inculpații de un grad de jurisdicție, din moment ce chestiunea în discuție a format obiectul judecății anterioare, în fața tribunalului, iar procurorul și părțile și-au expus punctele de vedere și argumentele care pledau, în opinia lor, pentru stabilirea vinovăției, respectiv nevinovăției acuzaților sub aspectul tuturor faptelor pentru care au fost cercetați.

Ca urmare, se observă că instanța de prim control judiciar a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., desființând sentința tribunalului și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare, deși în speță nu se regăsea niciunul din cazurile de nulitate prevăzute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât, constatând incidența motivului de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva deciziei nr. 17/A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpații S.G., A.A., B.M. și l.O., a casat decizia penală atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel Pitești în vederea continuării judecății.