ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3840/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3840/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC T. SRL

Rădăuți prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava a solicitat

excluderea pârâtei F.(fostă B.) S. din cadrul societății.

Prin sentința nr. 4052

din 29 octombrie 2010, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect

„excludere asociat”, formulată de reclamanta SC T. SRL Rădăuți, în

contradictoriu cu pârâta F.(fostă B.)S..

În motivarea

soluției, prima instanță a reținut că art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990

prevede: „Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă

sau cu răspundere limitată asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă

fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și art. 82 din

prezenta lege”.

Tribunalul a

considerat că în speță nu sunt date motivele prevăzute de textul de lege

amintit și că prezenta acțiune are ca motivație deteriorarea relațiilor de

căsătorie existente până la un moment dat între cei doi asociați, căsătorie care

s-a desfăcut cel mai probabil în cursul anilor 2007 – 2008.

De asemenea, actele

pe care se bazează expertizele efectuate în cauză emană, în marea lor

majoritate, doar de la reclamantă, fiind semnate de fostul soț al pârâtei.

Totodată, însăși reclamanta (SC T. SRL) recunoaște că în perioada anilor 2007

și 2008 nu a obținut profit, situație ce a impus neplata unor taxe și impozite,

organele fiscale emițând titluri executorii. Or, activitatea financiar

contabilă a reclamantei are în vedere situația tuturor celor 4 puncte de lucru

și nu numai a Restaurantului C.

În același sens

instanța a reținut că neplata ratelor la imobilul menționat nu îi incumbă

pârâtei, în nume personal, ci însăși reclamantei, a cărei conducere o avea doar

B.V., în calitatea sa de administrator unic.

Apelul declarat de

reclamanta SC T. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

prin decizia nr. 41 din 13 mai 2011, reținând, în esență, că textul de lege

invocat, art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, se referă la

excluderea asociatului cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în

administrație, ori contravine dispozițiilor art. 80 din art. 82 din lege.

Asociații care răspund

nelimitat pentru obligațiile societății sunt definiți de legiuitor în art. 3 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990 și privesc asociații în societatea în nume colectiv

și asociații comanditați în societatea în comandită simplă sau în comandită pe

acțiuni, iar în art. 3 alin. (3) din lege se arată că acționarii, asociații

comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspuns

numai până la concurența capitalului social subscris.

Astfel, instanța de

apel a apreciat că asociații din societatea cu răspundere limitată nu sunt

considerați de legiuitor ca asociați cu răspundere nelimitată și, pe cale de

consecință nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 31/1990, acest text reglementând excluderea din societate a

asociaților cu răspundere nelimitată.

Mai mult, susține

instanța de apel, art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 face trimitere și la

dispozițiile art. 80 și art. 82 din aceeași lege, texte situate în Titlul III,

Capitolul 2 al legii și în care sunt cuprinse reglementări referitoare la

asociații din societățile în nume colectiv.

În aceste

circumstanțe instanța de apel apreciază că apare cu îndestulătoare evidență

faptul că legiuitorul a înțeles să reglementeze prin dispozițiile art. 222 lit.

c) din Legea 31/1990 excluderea asociaților cu răspundere nelimitată și nu și a

altor categorii de asociați, cum ar fi asociații în societatea cu răspundere

limitată.

Referitor la capătul

de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubiri, instanța de apel l-a găsit,

de asemenea nefondat, în condițiile în care nu s-au probat elementele

răspunderii civile delictuale referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, culpă

și legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Astfel, referitor la

prejudiciu, s-a constatat că sumele precizate de reclamantă sunt pur ipotetice

și se referă la pierderi generate de neschimbarea tipului de activitate de la

punctul de lucru Restaurant C. din municipiul Rădăuți; în același sens este

întocmit și raportul de expertiză depus la dosar – concluziile acestuia fiind

eronate față de premisele greșite cuprinse în obiectivele stabilite pentru

expert.

De asemenea, s-a

apreciat că nu s-a probat fapta ilicită a pârâtei privind întrebuințarea

capitalului, a bunurilor și a creditului societății în folosul personal în

condițiile în care asociatul B.V. este administratorul societății, acestuia

aparținându-i dreptul de administrare, pasivitatea acestuia neputând constitui

temei al pretențiilor îndreptate împotriva pârâtei.

Împotriva acestei

decizii reclamanta SC T. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

punctele 7 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora, a susținut, în esență,

că deși instanța de apel consideră că art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990

reglementează numai excluderea asociaților cu răspundere nelimitată, din

punctul său de vedere nu este exclusă posibilitatea ca această dispoziție

legală să fie aplicabilă și celorlalți asociați din orice alt tip de societate

comercială, arătând totodată că instanța a făcut trimitere la acest text pentru

a se putea motiva decizia.

De asemenea,

recurenta redând alin. (2) al art. 222 din Legea nr. 31/1990 consideră că acest

alin. (2) nu poate fi pus în aplicare întrucât la lit. a), b,) c), d) nu este

inserată sintagma „comandități în societatea în comandita pe acțiuni” cum nu

este inserată „și asociații cu răspundere limitată” și că din punctul său de

vedere eșafodul pe care este clădită respingerea recursului are o premisă falsă

bazată pe o interpretare rigidă și scolastică a dispozițiilor legale.

Referitor la

obligarea pârâtei la despăgubiri, recurenta susține că instanța de apel a

respins acest capăt de cerere în condițiile în care nu s-au probat elementele

răspunderii civile delictuale, referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, culpa

și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Recurenta arată că

deși la dosar sunt trei expertize contabile toate omologate de către instanțele

de fond afirmația că”concluziile acestora sunt eronate întrucât premizele

obiectivelor stabilite sunt greșite” este o dovadă a caracterului subiectiv al

judecății care a avut ca unic obiectiv menținerea cu orice preț a hotărârii

instanței de fond.

Pentru aceste motive

recurenta a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință schimbarea

întrutotul a deciziei recurate.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului deoarece nu

există motive asupra nelegalității și netemeiniciei soluțiilor pronunțate în

cauză.

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte, conform

art. 137 C. proc. civ., luând în examinare excepția nulității recursului, o va

respinge având în vedere că în argumentarea motivelor de recurs recurenta a

indicat și motive de nelegalitate nu numai de netemeinicie.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său

nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. pe care recurenta

nu le-a citat și nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi

încadrate în motivul de nelegalitate invocat.

Nicio ipoteză a

motivului invocat nu se desprinde din argumentele invocate la

pct.1 al recursului.

Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanța sesizată să

desprindă eventuale critici din susținerile care au fost făcute în legătură cu

acest motiv de nelegalitate.

Observând

considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care

se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată

în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat

în calea respectivă de atac și nu există contradictorialitate între

dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia, astfel încât acest

motiv va fi respins ca nefondat.

Motivul prevăzut de

art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii

criticate sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două

ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument

suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de

redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în

apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este

fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței.

În ce privește a doua

ipoteză, care vizează aplicarea greșită a legii se constată din expunerea

rezumatului argumentelor aduse în sprijinul aplicării greșite a legii că

singura critică ce poate fi reținută privește aplicarea dispozițiilor art. 222

lit. c) din Legea nr. 31/1990, care în opinia recurentei, reglementează nu

numai excluderea asociaților cu răspundere nelimitată ci conform alin. (1) al

aceluiași articol include posibilitatea excluderii și a asociatului dintr-o

societate cu răspundere limitată.

Critica recurentei

este nefondată.

Astfel, așa cum

corect a reținut și instanța de apel, dispozițiile art. 222 lit. c) din Legea

nr. 31/1990 se referă la excluderea asociatului cu răspundere nelimitată care

se amestecă fără drept în administrație, ori contravine dispozițiilor art. 80

și art. 82 din lege, iar asociații din societatea cu răspundere limitată nu sunt

considerați de legiuitor ca asociați cu răspundere nelimitată, astfel că nu le

sunt aplicabile dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Textul de lege

instituie

expressis verbis

această sancțiune asociatului cu răspundere

nelimitată astfel încât excluderea poate să intervină în privința asociaților

societății în nume colectiv și asociaților comanditați de la societățile în

comandită.

Astfel, în lipsa unei

dispoziții exprese stipulate în actul constitutiv nu se poate dispune excluderea

din societatea cu răspundere limitată a asociatului neadministrator, deoarece

nici unul dintre cazurile de excludere prevăzute de lege nu își găsește

incidență în condițiile în care cel prevăzut prin lit. a) nu mai are

aplicabilitate în prezent, lit. b) și c) se aplică doar asociatului cu

răspundere nelimitată, iar lit. d) doar asociatului administrator.

Cu sublinierea că

toate celelalte argumente vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției din

apel, față de cele ce preced conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

va fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității cererii de recurs.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC T. SRL împotriva deciziei nr. 41 din 13 mai

2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 noiembrie 2011.