ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3840/2011

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta SC T. SRL Rădăuți prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava a solicitat excluderea pârâtei F.(fostă B.) S. din cadrul societății. Prin sentința nr. 4052 din 29 octombrie 2010, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect „excludere asociat”, formulată de reclamanta SC T. SRL Rădăuți, în contradictoriu cu pârâta F.(fostă B.)S.. În motivarea soluției, prima instanță a reținut că art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 prevede: „Poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație ori contravine dispozițiilor art. 80 și art. 82 din prezenta lege”.

Tribunalul a considerat că în speță nu sunt date motivele prevăzute de textul de lege amintit și că prezenta acțiune are ca motivație deteriorarea relațiilor de căsătorie existente până la un moment dat între cei doi asociați, căsătorie care s-a desfăcut cel mai probabil în cursul anilor 2007 – 2008. De asemenea, actele pe care se bazează expertizele efectuate în cauză emană, în marea lor majoritate, doar de la reclamantă, fiind semnate de fostul soț al pârâtei. Totodată, însăși reclamanta (SC T. SRL) recunoaște că în perioada anilor 2007 și 2008 nu a obținut profit, situație ce a impus neplata unor taxe și impozite, organele fiscale emițând titluri executorii.

Or, activitatea financiar contabilă a reclamantei are în vedere situația tuturor celor 4 puncte de lucru și nu numai a Restaurantului C. În același sens instanța a reținut că neplata ratelor la imobilul menționat nu îi incumbă pârâtei, în nume personal, ci însăși reclamantei, a cărei conducere o avea doar B.V., în calitatea sa de administrator unic. Apelul declarat de reclamanta SC T. SRL împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 41 din 13 mai 2011, reținând, în esență, că textul de lege invocat, art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, se referă la excluderea asociatului cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație, ori contravine dispozițiilor art. 80 din art. 82 din lege.

Asociații care răspund nelimitat pentru obligațiile societății sunt definiți de legiuitor în art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 și privesc asociații în societatea în nume colectiv și asociații comanditați în societatea în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni, iar în art. 3 alin. (3) din lege se arată că acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspuns numai până la concurența capitalului social subscris. Astfel, instanța de apel a apreciat că asociații din societatea cu răspundere limitată nu sunt considerați de legiuitor ca asociați cu răspundere nelimitată și, pe cale de consecință nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990, acest text reglementând excluderea din societate a asociaților cu răspundere nelimitată.

Mai mult, susține instanța de apel, art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 face trimitere și la dispozițiile art. 80 și art. 82 din aceeași lege, texte situate în Titlul III, Capitolul 2 al legii și în care sunt cuprinse reglementări referitoare la asociații din societățile în nume colectiv. În aceste circumstanțe instanța de apel apreciază că apare cu îndestulătoare evidență faptul că legiuitorul a înțeles să reglementeze prin dispozițiile art. 222 lit. c) din Legea 31/1990 excluderea asociaților cu răspundere nelimitată și nu și a altor categorii de asociați, cum ar fi asociații în societatea cu răspundere limitată. Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la despăgubiri, instanța de apel l-a găsit, de asemenea nefondat, în condițiile în care nu s-au probat elementele răspunderii civile delictuale referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, culpă și legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Astfel, referitor la prejudiciu, s-a constatat că sumele precizate de reclamantă sunt pur ipotetice și se referă la pierderi generate de neschimbarea tipului de activitate de la punctul de lucru Restaurant C. din municipiul Rădăuți; în același sens este întocmit și raportul de expertiză depus la dosar – concluziile acestuia fiind eronate față de premisele greșite cuprinse în obiectivele stabilite pentru expert. De asemenea, s-a apreciat că nu s-a probat fapta ilicită a pârâtei privind întrebuințarea capitalului, a bunurilor și a creditului societății în folosul personal în condițiile în care asociatul B.V. este administratorul societății, acestuia aparținându-i dreptul de administrare, pasivitatea acestuia neputând constitui temei al pretențiilor îndreptate împotriva pârâtei.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC T. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora, a susținut, în esență, că deși instanța de apel consideră că art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 reglementează numai excluderea asociaților cu răspundere nelimitată, din punctul său de vedere nu este exclusă posibilitatea ca această dispoziție legală să fie aplicabilă și celorlalți asociați din orice alt tip de societate comercială, arătând totodată că instanța a făcut trimitere la acest text pentru a se putea motiva decizia.

De asemenea, recurenta redând alin. (2) al art. 222 din Legea nr. 31/1990 consideră că acest alin. (2) nu poate fi pus în aplicare întrucât la lit. a), b,) c), d) nu este inserată sintagma „comandități în societatea în comandita pe acțiuni” cum nu este inserată „și asociații cu răspundere limitată” și că din punctul său de vedere eșafodul pe care este clădită respingerea recursului are o premisă falsă bazată pe o interpretare rigidă și scolastică a dispozițiilor legale. Referitor la obligarea pârâtei la despăgubiri, recurenta susține că instanța de apel a respins acest capăt de cerere în condițiile în care nu s-au probat elementele răspunderii civile delictuale, referitoare la fapta ilicită, prejudiciu, culpa și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu.

Recurenta arată că deși la dosar sunt trei expertize contabile toate omologate de către instanțele de fond afirmația că”concluziile acestora sunt eronate întrucât premizele obiectivelor stabilite sunt greșite” este o dovadă a caracterului subiectiv al judecății care a avut ca unic obiectiv menținerea cu orice preț a hotărârii instanței de fond. Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului și pe cale de consecință schimbarea întrutotul a deciziei recurate. Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului deoarece nu există motive asupra nelegalității și netemeiniciei soluțiilor pronunțate în cauză. Recursul este nefondat. Înalta Curte, conform art. 137 C. proc.

civ., luând în examinare excepția nulității recursului, o va respinge având în vedere că în argumentarea motivelor de recurs recurenta a indicat și motive de nelegalitate nu numai de netemeinicie. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Acest motiv, vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ. pe care recurenta nu le-a citat și nici nu a argumentat distinct criticile care ar putea fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat. Nicio ipoteză a motivului invocat nu se desprinde din argumentele invocate la pct.1 al recursului.

Recursul nu este cale de atac devolutivă pentru ca instanța sesizată să desprindă eventuale critici din susținerile care au fost făcute în legătură cu acest motiv de nelegalitate. Observând considerentele deciziei criticate se constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie și nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac și nu există contradictorialitate între dispozitivul deciziei recurate și considerentele acesteia, astfel încât acest motiv va fi respins ca nefondat. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greșită a legii.

Niciuna din cele două ipoteze nu a fost argumentată corect. Analiza sumară a probelor nu constituie argument suficient pentru a susține lipsa de temei legal a deciziei criticate. Modul de redactare al deciziei și reanalizarea probelor depuse la fond și completate în apel demonstrează preocuparea instanței de a stabili dacă soluția este fundamentată pe probe și pe dispozițiile legale aplicabile speței. În ce privește a doua ipoteză, care vizează aplicarea greșită a legii se constată din expunerea rezumatului argumentelor aduse în sprijinul aplicării greșite a legii că singura critică ce poate fi reținută privește aplicarea dispozițiilor art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990, care în opinia recurentei, reglementează nu numai excluderea asociaților cu răspundere nelimitată ci conform alin. (1) al aceluiași articol include posibilitatea excluderii și a asociatului dintr-o societate cu răspundere limitată.

Critica recurentei este nefondată. Astfel, așa cum corect a reținut și instanța de apel, dispozițiile art. 222 lit. c) din Legea nr. 31/1990 se referă la excluderea asociatului cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administrație, ori contravine dispozițiilor art. 80 și art. 82 din lege, iar asociații din societatea cu răspundere limitată nu sunt considerați de legiuitor ca asociați cu răspundere nelimitată, astfel că nu le sunt aplicabile dispozițiile art. 222 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. Textul de lege instituie expressis verbis această sancțiune asociatului cu răspundere nelimitată astfel încât excluderea poate să intervină în privința asociaților societății în nume colectiv și asociaților comanditați de la societățile în comandită.

Astfel, în lipsa unei dispoziții exprese stipulate în actul constitutiv nu se poate dispune excluderea din societatea cu răspundere limitată a asociatului neadministrator, deoarece nici unul dintre cazurile de excludere prevăzute de lege nu își găsește incidență în condițiile în care cel prevăzut prin lit. a) nu mai are aplicabilitate în prezent, lit. b) și c) se aplică doar asociatului cu răspundere nelimitată, iar lit. d) doar asociatului administrator. Cu sublinierea că toate celelalte argumente vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției din apel, față de cele ce preced conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității cererii de recurs. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T. SRL împotriva deciziei nr. 41 din 13 mai 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.