ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2793/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Reclamanții P.P.T.D. și SC C. SRL

prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Suceava au solicitat ca prin

sentința ce se va pronunța să se dispună revocarea pârâtului O.G. din funcția

de administrator al societății și excluderea acestuia din societate.

Pârâtul, prin cererea

reconvențională, a solicitat să se dispună dizolvarea societății pentru

neînțelegeri grave între asociați care face imposibilă continuarea activității.

Tribunalul Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 222 din 22

februarie 2008 în urma probelor administrate inclusiv expertiză contabilă, a

respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților, a luat act că pârâtul-reclamant

a renunțat la capătul de cerere privind dizolvarea societății.

Totodată, s-a admis acțiunea conexă

a reclamantului-pârât O.G. și s-a dispus excluderea pârâtului P.P.T.D. din SC C.

SRL Fălticeni.

De asemenea, s-a dispus ca

reclamantul-pârât O.G. să rămână unic asociat al SC C. SRL Fălticeni cu o

participare la capitalul social de 100 %.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că ambele părți au adus prejudicii societății dar

reclamantul-pârât P.P.T.D. a adus prejudicii mai mari societății și a săvârșit

acte în interes personal, respectiv pentru a impulsiona activitatea comercială

a propriei afaceri și a facilitat achiziționarea unui spațiu comercial la un

preț extrem de avantajos de către societatea la care soția sa este unic

asociat.

Apelul formulat de reclamantul-pârât

P.P.T.D. împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 95 din 11 septembrie 2008, reținând, în esență, că deși nu s-a

motivat apelul în virtutea caracterului devolutiv a acestei căi de atac, având

în vedere susținerile reclamantului din acțiunea introductivă instanța a

procedat la verificarea hotărârii apelate și a constatat că din probatoriul

administrat a rezultat fără dubiu că ambele părți au săvârșit acte ce au produs

prejudicii societății, însă cele săvârșite de către apelantul-reclamant au adus

prejudicii mai mari, astfel că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art.

222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva deciziei nr. 95 din 11

septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava reclamantul-pârât P.P.T.D. a declarat

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 2419 din 15

octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

reclamantului P.P.T.D., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe întrucât instanța de apel nu a procedat la o

analiză efectivă a susținerilor privind motivele de excludere și nici a

apărărilor formulate în raport de cererea reconvențională și acțiunea conexă a

intimatului.

În rejudecare, Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr.

8 din 18 februarie 2010, a admis apelul reclamantului-pârât P.P.T.D., a

schimbat sentința nr. 222 din 22 februarie 2009 și în rejudecare a admis atât acțiunea

principală cât și acțiunea conexă în sensul că a dispus excluderea din SC C.

SRL Fălticeni, atât a pârâtului reclamant O.G. cât și a reclamantului pârât P.P.T.D.

Totodată, s-a luat act că pârâtul reclamant a renunțat la cererea de dizolvare

a societății și a dispus dizolvarea societății și înscrierea acestei mențiuni

în Registrul Comerțului.

În motivarea acestei decizii,

instanța de apel a reținut că din întreg probatoriul administrat în cauză a

rezultat fără echivoc faptul că ambii asociați se fac vinovați de prejudicierea

societății.

Argumentarea primei instanțe în

sensul că prejudiciul adus de reclamant societății ar fi mai mic decât cel

pretins cauzat de pârât nu are suport legal întrucât, nicio dispoziție a Legii nr.

31/1990 nu consacră principiul necesității continuării societății și nu

reglementează vreo excepție de la aplicarea sancțiunii excluderii atunci când

asociatul administrator se face vinovat de fraudă. Pe de altă parte, cazurile

prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 reglementează excluderea din

societate ca sancțiune pentru actele frauduloase comise de asociatul

administrator, ori aplicarea sancțiunii excluderii nu poate fi înlăturată pe

simplul motiv considerent că în acest mod s-ar evita dizolvarea societății,

câtă vreme este cert dovedită săvârșirea culpabilă a faptelor prevăzute de art.

222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva deciziei nr. 8 din 18

februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, a declarat recurs pârâtul O.G.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență,

că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale în materie în ceea ce

privește admiterea acțiunii reclamantului-pârât P.P.T.D. reținând fără temei că

sunt aplicabile motivele de excludere din societate prevăzute de art. 222 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

De asemenea, a arătat recurentul,

instanța de apel a reținut fără temei că a prejudiciat societatea cu diferența

de valoare neamortizată și prețul de valoare, în condițiile în care din

raportul de expertiză întocmit de expert V. rezultă că societatea îi datorează

suma de 203.688.200 lei, neexistând prejudiciu și nici intenția de a frauda

societatea.

Ori, susține recurentul, din nici o

probă administrată în cauză nu rezultă că prin vânzarea autoturismului O.A. a

intenționat să prejudicieze societatea și nici că prejudiciul reținut de

instanța de apel era real, efectiv în condițiile în care acest autoturism a

fost cumpărat din banii proprii, cu care a creditat societatea, iar societatea

nu i-a restituit această sumă.

Totodată, arată recurentul, instanța

de apel a reținut, fără temei, că înscrisurile depuse la dosar coroborate cu

concluziile experților efectuate de experții M.A. și A.I. confirmă faptul că în

iulie 2003 pârâtul reclamant și-a însușit toate mărfurile aflate în patrimoniul

sau custodia societății.

În opinia recurentului, instanța de

apel a dispus fără temei dizolvarea societății, în condițiile în care vinovat

de fraudă este doar reclamantul pârât nejustificându-se dizolvarea societății,

care este o măsură excepțională, ce se pronunță numai în situații fără ieșire

în care societatea este împiedicată să funcționeze, ceea ce în speță nu este

dat.

Pentru aceste motive recurentul a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului declarat de reclamantul-pârât.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, examinând decizia

recurată sub aspectul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

În primul rând este de remarcat că

majoritatea covârșitoare a criticilor aduse de recurentul pârât se raportează

la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză.

Din conținutul motivării căii de

atac mai rezultă că recurentul și-a manifestat dezacordul cu privire la

constatările expertizei chestiuni de fapt ce nu pot fi reanalizate în această

cale de atac întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă,

care poate fi promovată numai pentru motive de nelegalitate. În consecință,

chestiunile de fond care vizează aprecierea instanței asupra situației de fapt

nu pot fi reanalizate în recurs, întrucât acestea vizează netemeinicia și nu

nelegalitatea soluției.

Din acest amalgam de critici poate

fi desprinsă una ce vizează nelegalitatea deciziei recurate și anume

interpretarea și aplicarea greșită a art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 31/1990 are în vedere situația fraudării societății care constă în

principiu în acțiuni sau omisiuni intenționate săvârșite de asociatul administrator.

Demonstrarea fraudei este o chestiune de fapt, care a rezultat din lucrările expertizei

cât și din celelalte probe aflate la dosar.

Astfel, se va reține faptul că

demonstrarea fraudării societății ține de judecata fondului, de situația de

fapt care nu poate fi reconsiderată în recurs, aceste fapte constituind în

realitate fundamentul soluției care a fost pronunțată cu respectarea art. 222 lit.

d) din Legea societăților comerciale.

Cât privește critica recurentului

conform căreia instanța de apel a dispus fără temei dizolvarea societății și

aceasta este nefondată.

Între părțile în proces, la momentul

constituirii societății în nume colectiv, s-a stabilit un raport convențional

care este rezultatul acordului de voință dintre asociați exprimat pentru conlucrarea

în cadrul societății comerciale. Introducerea acțiunii de excludere și a

cererii reconvenționale prin care s-a solicitat dizolvarea societății

demonstrează încetarea stării de convergență a asociaților care, în speță,

scoate în evidență un fond conflictual.

Fiind în discuție o societate de persoane

cu un „caracter închis” datorită relației „intuitu personae” este, de asemenea,

evident că primează valențele elementului afectiv care impune verificarea

dezacordului societar din perspectiva celor două cereri.

În raport de contextul speței și de

criticile formulate în recurs, se constată că instanța a dat prevalență

excluderii ambilor asociați și ca o consecință dizolvarea societății apreciind

în mod corect că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 222 pct. 1 lit. d)

din Legea nr. 31/1990.

Prin urmare nu sunt motive de

nelegalitate care să ducă la modificarea soluției pronunțată de Curtea de Apel,

așa încât recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâtul O.G. împotriva deciziei nr. 8 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 septembrie 2010.