ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2793/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Reclamanții P.P.T.D. și SC C. SRL prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Suceava au solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună revocarea pârâtului O.G. din funcția de administrator al societății și excluderea acestuia din societate. Pârâtul, prin cererea reconvențională, a solicitat să se dispună dizolvarea societății pentru neînțelegeri grave între asociați care face imposibilă continuarea activității. Tribunalul Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 222 din 22 februarie 2008 în urma probelor administrate inclusiv expertiză contabilă, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamanților, a luat act că pârâtul-reclamant a renunțat la capătul de cerere privind dizolvarea societății.

Totodată, s-a admis acțiunea conexă a reclamantului-pârât O.G. și s-a dispus excluderea pârâtului P.P.T.D. din SC C. SRL Fălticeni. De asemenea, s-a dispus ca reclamantul-pârât O.G. să rămână unic asociat al SC C. SRL Fălticeni cu o participare la capitalul social de 100 %. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că ambele părți au adus prejudicii societății dar reclamantul-pârât P.P.T.D. a adus prejudicii mai mari societății și a săvârșit acte în interes personal, respectiv pentru a impulsiona activitatea comercială a propriei afaceri și a facilitat achiziționarea unui spațiu comercial la un preț extrem de avantajos de către societatea la care soția sa este unic asociat. Apelul formulat de reclamantul-pârât P.P.T.D.

împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 95 din 11 septembrie 2008, reținând, în esență, că deși nu s-a motivat apelul în virtutea caracterului devolutiv a acestei căi de atac, având în vedere susținerile reclamantului din acțiunea introductivă instanța a procedat la verificarea hotărârii apelate și a constatat că din probatoriul administrat a rezultat fără dubiu că ambele părți au săvârșit acte ce au produs prejudicii societății, însă cele săvârșite de către apelantul-reclamant au adus prejudicii mai mari, astfel că s-a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva deciziei nr. 95 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Suceava reclamantul-pârât P.P.T.D. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Prin decizia nr. 2419 din 15 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului P.P.T.D., a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe întrucât instanța de apel nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor privind motivele de excludere și nici a apărărilor formulate în raport de cererea reconvențională și acțiunea conexă a intimatului.

În rejudecare, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 8 din 18 februarie 2010, a admis apelul reclamantului-pârât P.P.T.D., a schimbat sentința nr. 222 din 22 februarie 2009 și în rejudecare a admis atât acțiunea principală cât și acțiunea conexă în sensul că a dispus excluderea din SC C. SRL Fălticeni, atât a pârâtului reclamant O.G. cât și a reclamantului pârât P.P.T.D. Totodată, s-a luat act că pârâtul reclamant a renunțat la cererea de dizolvare a societății și a dispus dizolvarea societății și înscrierea acestei mențiuni în Registrul Comerțului. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că din întreg probatoriul administrat în cauză a rezultat fără echivoc faptul că ambii asociați se fac vinovați de prejudicierea societății.

Argumentarea primei instanțe în sensul că prejudiciul adus de reclamant societății ar fi mai mic decât cel pretins cauzat de pârât nu are suport legal întrucât, nicio dispoziție a Legii nr. 31/1990 nu consacră principiul necesității continuării societății și nu reglementează vreo excepție de la aplicarea sancțiunii excluderii atunci când asociatul administrator se face vinovat de fraudă. Pe de altă parte, cazurile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990 reglementează excluderea din societate ca sancțiune pentru actele frauduloase comise de asociatul administrator, ori aplicarea sancțiunii excluderii nu poate fi înlăturată pe simplul motiv considerent că în acest mod s-ar evita dizolvarea societății, câtă vreme este cert dovedită săvârșirea culpabilă a faptelor prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva deciziei nr. 8 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, a declarat recurs pârâtul O.G. întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile legale în materie în ceea ce privește admiterea acțiunii reclamantului-pârât P.P.T.D. reținând fără temei că sunt aplicabile motivele de excludere din societate prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, a arătat recurentul, instanța de apel a reținut fără temei că a prejudiciat societatea cu diferența de valoare neamortizată și prețul de valoare, în condițiile în care din raportul de expertiză întocmit de expert V. rezultă că societatea îi datorează suma de 203.688.200 lei, neexistând prejudiciu și nici intenția de a frauda societatea.

Ori, susține recurentul, din nici o probă administrată în cauză nu rezultă că prin vânzarea autoturismului O.A. a intenționat să prejudicieze societatea și nici că prejudiciul reținut de instanța de apel era real, efectiv în condițiile în care acest autoturism a fost cumpărat din banii proprii, cu care a creditat societatea, iar societatea nu i-a restituit această sumă. Totodată, arată recurentul, instanța de apel a reținut, fără temei, că înscrisurile depuse la dosar coroborate cu concluziile experților efectuate de experții M.A. și A.I. confirmă faptul că în iulie 2003 pârâtul reclamant și-a însușit toate mărfurile aflate în patrimoniul sau custodia societății.

În opinia recurentului, instanța de apel a dispus fără temei dizolvarea societății, în condițiile în care vinovat de fraudă este doar reclamantul pârât nejustificându-se dizolvarea societății, care este o măsură excepțională, ce se pronunță numai în situații fără ieșire în care societatea este împiedicată să funcționeze, ceea ce în speță nu este dat. Pentru aceste motive recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de reclamantul-pârât. Recursul este nefondat. Înalta Curte, examinând decizia recurată sub aspectul criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În primul rând este de remarcat că majoritatea covârșitoare a criticilor aduse de recurentul pârât se raportează la situația de fapt și la probatoriul administrat în cauză.

Din conținutul motivării căii de atac mai rezultă că recurentul și-a manifestat dezacordul cu privire la constatările expertizei chestiuni de fapt ce nu pot fi reanalizate în această cale de atac întrucât recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care poate fi promovată numai pentru motive de nelegalitate. În consecință, chestiunile de fond care vizează aprecierea instanței asupra situației de fapt nu pot fi reanalizate în recurs, întrucât acestea vizează netemeinicia și nu nelegalitatea soluției. Din acest amalgam de critici poate fi desprinsă una ce vizează nelegalitatea deciziei recurate și anume interpretarea și aplicarea greșită a art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 are în vedere situația fraudării societății care constă în principiu în acțiuni sau omisiuni intenționate săvârșite de asociatul administrator. Demonstrarea fraudei este o chestiune de fapt, care a rezultat din lucrările expertizei cât și din celelalte probe aflate la dosar. Astfel, se va reține faptul că demonstrarea fraudării societății ține de judecata fondului, de situația de fapt care nu poate fi reconsiderată în recurs, aceste fapte constituind în realitate fundamentul soluției care a fost pronunțată cu respectarea art. 222 lit. d) din Legea societăților comerciale. Cât privește critica recurentului conform căreia instanța de apel a dispus fără temei dizolvarea societății și aceasta este nefondată.

Între părțile în proces, la momentul constituirii societății în nume colectiv, s-a stabilit un raport convențional care este rezultatul acordului de voință dintre asociați exprimat pentru conlucrarea în cadrul societății comerciale. Introducerea acțiunii de excludere și a cererii reconvenționale prin care s-a solicitat dizolvarea societății demonstrează încetarea stării de convergență a asociaților care, în speță, scoate în evidență un fond conflictual. Fiind în discuție o societate de persoane cu un „caracter închis” datorită relației „intuitu personae” este, de asemenea, evident că primează valențele elementului afectiv care impune verificarea dezacordului societar din perspectiva celor două cereri.

În raport de contextul speței și de criticile formulate în recurs, se constată că instanța a dat prevalență excluderii ambilor asociați și ca o consecință dizolvarea societății apreciind în mod corect că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 222 pct. 1 lit. d) din Legea nr. 31/1990. Prin urmare nu sunt motive de nelegalitate care să ducă la modificarea soluției pronunțată de Curtea de Apel, așa încât recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul O.G. împotriva deciziei nr. 8 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.