ÎCCJ, decizie (scj.ro #84222)

Înșelăciune. Elemente constitutive. Cupoane

pentru agricultori

Cuprins pe materii

: Drept penal. Partea specială.

Infracțiuni contra patrimoniului. Înșelăciunea

Indice alfabetic

: Drept penal

-

înșelăciune

-

cupoane pentru agricultori

C. pen.,

art. 215 alin. (2)

Fapta inculpatului de a deconta contravaloarea unor cupoane pentru agricultori,

pe baza unor facturi fiscale ce consemnează operațiuni fictive privind

cumpărarea și vânzarea bunurilor care pot fi achitate pe bază de cupoane,

cauzându-se astfel un prejudiciu bugetului de stat, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2) C.

pen., privind săvârșirea faptei prin folosirea de mijloace

frauduloase.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr.

390 din 23 ianuarie 2006

Prin sentința penală nr. 45 din 14 martie 2002, Tribunalul Caraș-Severin a

condamnat pe inculpatul D.T. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută în art. 215 alin. (2) și (5) C. pen. și a celei de fals în înscrisuri

sub semnătură privată prevăzută în art. 290 din același cod, ambele cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanța a reținut că inculpatul este asociat unic și administrator al

societății comerciale D., în contul căreia, în cursul anului 1998, au fost

emise 291 de facturi fiscale privind vânzarea de îngrășăminte către diferite

persoane fizice și prezentate spre decontare 19.088 de cupoane pentru

agricultori, fiind decontată prin mai multe bănci suma de 2.069.159.200 de lei.

În cauză, s-a stabilit

că, în realitatea, nu au avut loc nici aprovizionările și nici vânzările de

îngrășăminte, aceste operațiuni fiind fictive, iar societății atribuindu-i-se

în fals calitatea de furnizor de produse ce se decontează pe bază de cupoane

pentru a putea încasa contravaloarea acestora de la băncile cu drept de

decontare.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 175 din 24 aprilie 2003, a

admis apelul declarat, între alții, de inculpat, a desființat sentința atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraș - Severin, iar această

instanță, după rejudecare, prin sentința penală nr. 196 din 4 decembrie 2003, a

achitat pe inculpat pentru infracțiunea de înșelăciune, condamnând pe acesta

numai pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură

privată.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia penală nr. 208 din 11 iunie 2004, a admis apelul procurorului și a

condamnat pe inculpat și pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută în art. 215 alin. (2) - (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția penală, prin decizia nr. 516 din 24 ianuarie 2005, a admis

recursurile declarate de procuror și inculpat și a casat decizia penală nr. 208

din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Timișoara cu trimitere spre rejudecare la

această instanță, întrucât în considerente instanța de apel a făcut referire la

dispozițiile art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., iar în minută s-a dispus

condamnarea inculpatului potrivit art. 215 alin. (2) - (5) din același cod,

încadrare care include și alin. (3) și (4) ale aceluiași articol.

Rejudecând după casare,

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 211 din 8 iunie 2005, a

respins apelul procurorului.

Recursul declarat, între

alții, de procuror este fondat.

În conformitate

cu dispozițiile O. G. nr. 9/1998 și ale O. G. nr. 32/1999, sistemul de plată pe

bază de cupoane valorice cu finanțare de la bugetul de stat a fost instituit în

vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole,

cupoanele valorice acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiția de a fi

folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor și serviciilor prevăzute în aceste

acte normative.

Din dispozițiile

O. G. nr. 32/1999 rezultă că pentru încasarea contravalorii cupoanelor pentru

agricultori în a căror posesie intrau, furnizorii de bunuri și prestatorii de

servicii erau ținuți să facă atât dovada efectuării respectivelor operațiuni în

favoarea beneficiarilor, cât și pe aceea că bunurile vândute și serviciile

prestate se regăsesc în categoria celor prevăzute în art. 1 din H. G. nr.

103/999. Conform art. 5 din O. G. nr. 32/1999, cupoanele pentru agricultori nu

puteau fi utilizate pentru plata bunurilor și serviciilor enumerate în art. 1

din H. G. nr. 103/1999 decât de către beneficiarii legali ai acestora.

Din coroborarea

acestor texte de lege rezultă că regimul juridic al cupoanelor pentru

agricultori este unul special, în sensul că, deși distribuite cu titlu gratuit

producătorilor agricoli, acestea nu puteau fi efectiv utilizate de către

furnizorii de bunuri și servicii decât în măsura în care se respecta destinația

pentru care Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a înțeles să

subvenționeze activitatea din agricultură. Prin instituirea sistemului

cupoanelor pentru agricultori s-a urmărit ca, pentru sumele alocate cu titlu

gratuit producătorilor agricoli și decontate prin băncile comerciale, la finele

anului să se regăsească efectiv în teren bunurile și serviciile pentru care s-a

acordat subvenția.

Ca atare, orice

activitate de natură a conduce la deturnarea acestui scop se sancționează în

conformitate cu normele dreptului comun.

În cauză,

inculpatul, administrator al unei societăți comerciale, a decontat

contravaloarea a 19.088 de cupoane pentru agricultori, susținând că societatea

a desfășurat activități comerciale de vânzare-cumpărare a unor cantități de

îngrășăminte chimice, operațiuni nerealizate în fapt, acoperite prin falsurile

întocmite de inculpat. Din actele aflate în dosar rezultă că societățile

înscrise în conținutul facturilor fiscale ca fiind furnizori de îngrășăminte,

fie nu existau, fie nu au desfășurat niciodată astfel de activități, iar în

cazul facturilor în care a fost consemnat numele cumpărătorului, acesta nu

exista în realitate ori nu cumpărase îngrășăminte de la societatea

inculpatului.

Prin urmare,

solicitările de decontare a contravalorii cupoanelor de către inculpat,

susținute de afirmația neadevărată că a desfășurat activități comerciale de

cumpărare, iar apoi de vânzare a îngrășămintelor chimice, constituie activități

de inducere în eroare, în sensul art. 215 alin. (2) și (5) C. pen., cauzându-se

un prejudiciu de 2.069.159.200 de lei Ministerului Agriculturii, Alimentației

și Pădurilor.

În consecință,

recursul procurorului a fost admis, hotărârea instanței de apel și cea a primei

instanțe au fost casate și s-a dispus condamnarea inculpatului pentru

săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (2) și (5),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.