ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 444/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 444/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 65 din 23

februarie 2005, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5),

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe

inculpata T.D. la 3 ani închisoare.

În baza art. 290, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 2

luni închisoare.

A reîncadrat fapta prevăzută de art.

40 din Legea nr. 82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din

aceeași lege.

În baza art. 37 alin. (1) din Legea nr.

82/1991, raportat la art. 289, art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a

condamnat inculpata la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 215

alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a

condamnat inculpata la un an închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 290,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat

inculpata la pedeapsa de 2 luni închisoare.

Potrivit art. 33 și art. 34 C. pen.,

a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea și a dispus ca inculpata

T.D. să execute 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

A dedus din pedeapsă, detenția

preventivă de la 3 aprilie 2001 la 3 aprilie 2003.

În baza art. 215 alin. (1) și (2), cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe

inculpata I.I. la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 290, cu aplicarea art. 41

alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 2

luni închisoare.

Conform art. 33 și art. 34 C. pen.,

a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, în

condițiile art. 81 și art. 82 din același cod.

A obligat pe inculpata T.D. la plata

sumei de 4.705.925.000 lei cu dobânzile legale, către partea civilă Ministerul

Agriculturii, cu titlu de despăgubiri civile, iar cele două inculpate, în

solidar, la plata către aceeași parte civilă a sumei de 144.975.000 lei, cu

dobânzile legale.

A dispus anularea înscrisurilor

falsificate.

Inculpatele au fost obligate la

plata sumei de 10.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în fapt, următoarele:

Inculpata T.D. a îndeplinit funcția

de administrator al SC D.C.I. SRL Orșova, iar inculpata I.I., administrator al

SC L. SRL Băile Herculane.

Prin O.G. nr. 32/1999 s-a instituit

sistemul cupoanelor pentru producătorii agricoli pe baza cărora aceștia puteau

efectua plata unor bunuri și servicii expres prevăzute de H.G. nr. 103/1999

către furnizorii unor asemenea bunuri și servicii.

Furnizorii la rândul lor, puteau

încasa valoarea efectivă a cupoanelor agricole, numai dacă făceau dovada că au

livrat bunurile respective beneficiarilor de cupoane, cu respectarea

dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 103/1999.

Speculând interesul beneficiarilor

legali de cupoane agricole de a le vinde chiar sub valoarea lor nominală de

175.000 lei/buc., inculpata T.D. a achiziționat în anul 1999 un număr de 27.963

cupoane agricole.

Deoarece, singura modalitate legală

de obținere a valorii nominale de 175.000 lei/buc. era dovedirea că în schimbul

cupoanelor s-au vândut bunuri ori s-au prestat servicii, inculpata a

achiziționat în cursul anului 1999 mai multe documente justificative,

reprezentând fie duplicate după exemplarele originale ale formularelor cu regim

special, fie exemplare purtând numere de înregistrare nealocate spre

distribuire furnizorului legal.

Inculpata T.D. a întocmit

centralizatoare cu cupoanele agricole achiziționate ilegal și în perioada 1

aprilie 1999 – 31 iulie 1999, prin inducerea în eroare a funcționarilor

bancari, a reușit decontarea prin agențiile Orșova și Băile Herculane ale

B.C.R., agenția Băile Herculane a B.A., din fondul Ministerului Agriculturii a

sumei de 2.503.550.000 lei.

În urma verificărilor efectuate de

organele financiare la firma inculpatei s-a constatat că, deși în evidența

contabilă a societății apar înregistrate ca efectuate operațiuni de

aprovizionare și valorificare de îngrășăminte chimice, doar pentru intervalul 1

aprilie - 31 iulie 1999, SC D.C.I. SRL a continuat să deconteze cupoane

agricole prin bancă până la data de 11 octombrie 1999.

S-a stabilit că, în perioada 31

iulie – 11 octombrie 1999, SC D.C.I. SRL a decontat cupoane în valoare totală

de 1.730.000.000 lei, astfel încât în anul 1999 s-au decontat în totalitate

cupoane în valoare de 4.705.925.000 lei, în toate cazurile, inducerea în eroare

a funcționarilor bancari realizându-se prin folosirea unor date, înscrisuri și

acte false.

Prin aceleași manopere frauduloase

și inculpata I.I. a încasat prin agenția Băile Herculane suma de 144.975.000

lei, reprezentând contravaloarea a 657 cupoane, prezentate spre decontare, bani

care au ajuns în final tot la inculpata T.D.

Inițial, cauza a fost soluționată de

Judecătoria Tr. Severin, prin sentința penală nr. 2815 din 18 octombrie 2001,

care a fost desființată prin decizia penală nr. 432 din 3 aprilie 2003 a Curții

de Apel Craiova, dispunându-se, ca urmare a dispozițiilor Ordonanței nr. 207/2000,

care a modificat competența de soluționare a cauzelor, trimiterea cauzei la

Tribunalul Mehedinți pentru soluționare în primă instanță.

Prin sentința penală nr. 386 din 17

decembrie 2003, Tribunalul Mehedinți, soluționând cauza în fond, a reținut

vinovăția celor două inculpate pentru infracțiunile menționate în rechizitoriu

și a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, cu executare în

regim de detenție, sentință care însă a fost desființată în totalitate prin

decizia penală nr. 222 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, care a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât a apreciat că nu a fost

rezolvat fondul cauzei.

În rejudecare, după desființare,

prima instanță a dispus administrarea probelor, respectiv interogatoriul

inculpatelor, audierea martorilor și efectuarea unui supliment de expertiză

contabilă.

La interogatoriu, inculpatele T.D.

și I.I. au negat săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimise în

judecată, precizând că înregistrarea în evidențele contabile ale societăților

s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale.

Pe baza actelor și lucrărilor aflate

la dosarul cauzei, prima instanță a stabilit vinovăția inculpatelor, întrucât

expertiza grafică a concluzionat că inculpata T.D. este autoarea scrisului de

pe facturile și chitanțele fiscale, pe care inculpata I.I. le-a folosit pentru

decontarea a 627 cupoane agricole, s-a constatat că din cele 10 firme din

București, pretins furnizoare de îngrășăminte chimice, două apar înregistrate

la Registrul Comerțului cu alte numere de înmatriculare, patru nu apar

înregistrate, iar trei au asociați cetățeni străini, iar datele nu corespund cu

cele reale ale firmelor.

De asemenea, s-a constatat

neconcordanță între numerele de facturi și cele alocate de I.N. spre R.T.C. H.

SA și că pentru nici o cantitate de îngrășăminte chimice nu s-a prezentat

certificat de calitate, lipsa din evidența primară a mijloacelor de transport

marfă sau a cheltuielilor cu colaboratorii pentru transport; caracterul fictiv

al operațiunilor comerciale a rezultat și din împrejurarea că pentru

completarea unui număr de 7 facturi fiscale înregistrate în contabilitatea SC D.C.I.

SRL și a unui număr de 15 chitanțe fiscale, inculpata T.D. a apelat la

serviciile inculpatei I.I., care a acceptat completarea rubricilor cu datele

dictate de inculpata T.D., împrejurare confirmată atât de inculpata I.I., cât

și de raportul de constatare tehnico-științifică.

Susținerile apărării în sensul că faptele

săvârșite nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune,

au fost înlăturate de prima instanță, care a apreciat că pentru existența

infracțiunii de înșelăciune relevantă este împrejurarea că fiind emise pentru

realizarea unui scop definit, cupoanele agricole nu puteau fi folosite decât

pentru realizarea acelui scop și atâta timp cât scopul nu s-a realizat,

scoaterea pe baza actelor false întocmite de inculpate a sumei de peste

4.000.000.000 lei din fondurile gestionate de Ministerul Agriculturii,

constituie un prejudiciu în patrimoniul acestuia și are corespondent în folosul

necuvenit realizat de inculpate prin inducerea în eroare.

În raport de probele administrate,

prima instanță a reținut vinovăția inculpatelor pentru infracțiunile de

înșelăciune în formă continuată și respectiv, complicitate la înșelăciune, fals

în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și respectiv,

complicitate la această infracțiune, precum și infracțiunea prevăzută de art. 37

din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpata

T.D., constând în aceea că prin acele falsificate și folosite au fost denaturate

rezultatele financiare ale societății.

Ca urmare, s-a dispus condamnarea

inculpatelor, iar la individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în

vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., constând în gravitatea

deosebită a faptelor săvârșite, dar și lipsa antecedentelor penale, faptul că

infracțiunile au fost comise cu mai mult timp în urmă, astfel încât aplicarea

unor pedepse situate mult sub minimul special, este de natură să asigure

reeducarea acestora.

Cu privire la latura civilă a

cauzei, inculpatele au fost obligate la plata către Ministerul Agriculturii a

sumelor reprezentând contravaloarea cupoanelor agricole, cu dobânzile legale,

neavând relevanță faptul că acestea au investit bani pentru cumpărarea acestor

cupoane de la beneficiarii legali, atâta timp cât această cumpărare este

interzisă.

Împotriva sentinței penale au

declarat apel inculpatele, criticând-o ca nelegală și netemeinică și au

solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței și în principal, să se

dispună achitarea lor pentru infracțiunea de înșelăciune, întrucât fapta

constituie contravenție, în sensul art. 13 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 219/1999,

iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice pentru inculpata T.D., din art.

215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în art. 215 alin. (1) și (2) din același

cod, în raport de prejudiciul apreciat de inculpată la suma de 10.163.000 lei,

întrucât din probele administrate rezultă că bugetul de stat nu a fost

prejudiciat în nici un fel, iar acestea trebuie obligate eventual să restituie

numai beneficiul realizat nu și sumele investite, iar valoarea netă încasată pe

un cupon este de 371,85 lei; s-a solicitat, de asemenea, cu privire la

infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991, să se constate că nu

s-a produs urmarea materială prevăzută de lege, întrucât inculpata T.D. nu avea

obligația înregistrării în contabilitate a unor acte fictive, în cauză existând

numai infracțiunea de fals material sub semnătură privată.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

penală nr. 302 din 7 octombrie 2005, a respins apelurile inculpatelor, ca

nefondate, reținând pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, că

prima instanță a stabilit o situație de fapt corectă, bazată pe un material

probator concludent, just apreciat, în baza căruia încadrarea juridică dată

faptelor și cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, sunt corecte.

S-a motivat că prin dispozițiile

O.G. nr. 9/1998 și O.G. nr. 32/1999, s-a instituit sistemul de plată pe bază de

cupoane valorice, cu finanțare de la bugetul de stat, în vederea procurării de

materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele acordându-se

gratuit agricultorilor, cu condiția să fie folosite exclusiv pentru achitarea

bunurilor și a serviciilor prevăzute în aceste acte normative.

În cauză, s-a constatat că

inculpatele nu sunt agricultori, beneficiari de cupoane valorice și nici nu au

prestat în favoarea beneficiarilor acestor cupoane serviciile prevăzute de

lege, pentru a fi îndreptățite să le deconteze la instituțiile bancare abilitate

și să încaseze de la bugetul de stat contravaloarea lor; mai mult, pentru

decontarea cupoanelor valorice, dobândite în împrejurările arătate mai sus,

inculpatele au prezentat la agențiile bancare, facturi false din care rezulta

că ar fi vândut diverse bunuri agricultorilor, cărora li se acordaseră gratuit

aceste cupoane.

Susținerea apelantelor inculpate, în

sensul că faptele săvârșite de ele constituie contravenția prevăzută de art. 13

din O.U.G. nr. 219/1999, a fost apreciată de instanța de apel, ca nefondată,

întrucât din chiar textul invocat rezultă că decontarea de cupoane contrar

prevederilor ordonanței constituie contravenție dacă nu este săvârșită în

astfel de condiții încât să constituie infracțiune, ca în cauza de față.

S-a apreciat, totodată, că

dispozițiile menționate se referă la operațiunile efectuate contrar ordonanței

de către beneficiarii de drept ai cupoanelor agricole, calitate pe care

inculpatele nu au avut-o.

S-a mai arătat, că inculpatele

neavând calitatea de furnizori care să fi livrat beneficiarilor de cupoane

agricole, bunuri sau să le fi prestat servicii, nu puteau pretinde de la

agențiile bancare contravaloarea cupoanelor în posesia cărora au intrat ilegal,

vânzarea-cumpărarea de cupoane pentru agricultori, fiind interzisă și ca atare,

din moment ce activitatea de decontare a cupoanelor a avut un caracter ilicit,

inculpatele trebuie să restituie părții civile întreaga sumă de bani încasată

prin inducerea în eroare a unităților bancare și nu doar echivalentul

profitului realizat de acestea, după cum au susținut în apelurile lor.

Având în vedere că prejudiciul

cauzat de inculpata T.D. prin infracțiunea de înșelăciune săvârșită în

condițiile arătate este de peste 4 miliarde lei, instanța de apel a apreciat

corectă încadrarea juridică a acestei fapte în prevederile art. 215 alin. (1),

(2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., așa cum a stabilit prima

instanță și nu în art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., după cum solicită

inculpata.

De asemenea, s-a apreciat că în mod

legal prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și respectiv, art. 37 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 289 din același cod, întrucât au fost întocmite în mod

repetat în fals acte sub semnătură privată și prin folosirea acestora au fost

denaturate rezultatele financiare ale societății administrată de inculpata T.D.

Cât privește individualizarea

pedepselor aplicate celor două inculpate, instanța de control judiciar a

apreciat că au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C.

pen., pedepsele fiind orientate către minimul general prevăzut de lege.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale au declarat recurs inculpatele I.I. și T.D.

În recursul său, inculpata I.I. a

solicitat, prin motivele scrise înaintate la dosar, admiterea recursului,

casarea hotărârilor atacate și în principal, pe fond, să se dispună schimbarea

încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu pentru care a fost

condamnată, conform criticilor formulate și în apel și micșorarea cuantumului

despăgubirilor civile, astfel cum rezultă din probatoriile administrate, iar

prin concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat achitarea,

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b

1

)

C. proc. pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen.

În subsidiar, a solicitat trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond, apreciind că instanțele nu au dat

dovadă de rol activ în administrarea de probatorii necesare și utile aflării

adevărului, astfel că au făcut o apreciere eronată a stării de fapt și a

încadrării juridice a faptelor.

Recurenta inculpată T.D. a criticat

hotărârile pronunțate în cauză ca nelegale și netemeinice, sub următoarele

aspecte:

- inculpata a fost condamnată pentru

o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

- nu sunt întrunite elementele

constitutive ale unei infracțiuni;

- instanța nu s-a pronunțat cu

privire la unele probe administrate;

- faptei săvârșite i s-a dat o

greșită încadrare juridică.

În motivarea recursului inculpatei T.D.

s-a arătat, în esență, că din coroborarea dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 219/1999

cu cele ale art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 72/2003, rezultă că dobândirea și

decontarea de cupoane agricole contrar prevederilor ordonanței și respectiv,

încasarea sumelor de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea sau

atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare, constituie

contravenție și se sancționează ca atare.

Consideră că în asemenea situație,

deși, fapta există în mod obiectiv, nefigurând între faptele prevăzute de legea

penală, nu poate constitui un temei al tragerii la răspundere penală, motiv

pentru care soluția ce se impune este achitarea inculpatei, în baza art. 10 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen.

S-a mai arătat, că infracțiunea de

înșelăciune presupune sub aspectul laturii obiective, în primul rând o acțiune

de inducere în eroare, cu consecința producerii unei pagube, subiectul pasiv al

acestei infracțiuni nu poate să fie decât beneficiarul cupoanelor, iar în al

doilea rând, infracțiunea se comite numai cu intenție directă care trebuie să

fie caracterizată prin scopul urmărit de făptuitor și anume, obținerea unui

folos material, injust pentru sine sau pentru altul.

În speță, cupoanele au fost vândute

de către agricultori la un preț inferior valorii nominative, existând

prezumția, dar și dovada realizării parțiale a scopului prevăzut de lege,

procurarea de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, iar acțiunea

de a cumpăra în scopul obținerii unui folos injust (diferența între prețul de

cumpărare și valoarea nominativă a cuponului) a constituit o acțiune

speculativă, scop materializat prin acțiunea de decontare, faptă de speculă

susceptibilă a constitui o contravenție.

S-a apreciat astfel că, intrând în

posesia cupoanelor printr-o tranzacție ilicită, susceptibilă a constitui

contravenție, inculpata nu a indus în eroare banca prin folosirea de nume, calități

oficiale sau de alte mijloace frauduloase și nu a produs nici un prejudiciu

Ministerului Agriculturii și prin urmare, fapta sa neîntrunind elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, soluția care se impune este

achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

S-a mai susținut că instanța de apel

nu a făcut nici o referire cu privire la suplimentul de expertiză, probă

încuviințată și administrată de instanța de fond și care era de natură să

influențeze soluția procesului.

S-a mai apreciat că soluțiile

pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice, întrucât modalitatea de

calcul a prejudiciului este greșită, ceea ce a condus la greșita încadrare

juridică a infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpatei.

Cum prejudiciul cauzat prin fapta sa

este de numai 10.000.163 lei, conform ultimei expertize efectuate la instanța

de fond, se impunea schimbarea încadrării juridice a acestei infracțiuni, în art.

215 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracțiunea prevăzută

de art. 37 din Legea nr. 82/1991, s-a susținut că inculpata T.D. nu avea

obligația înregistrării în contabilitate a unor acte fictive, iar infracțiunea

de evaziune fiscală nu a fost reținută, astfel încât nu s-a produs urmarea

materială prevăzută de art. 40 din lege, încadrarea juridică corectă a faptei

este în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art.

290 C. pen.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de recurs invocate și care constituie cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 10, pct. 12, pct. 13, pct. 17 și pct. 18

C. proc. pen. și din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3) din același

cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

recursurile declarate de inculpate nefondate, urmând a fi respinse ca atare.

Din analiza ansamblului probator de

la dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și de apel au reținut o

corectă situație de fapt, administrând toate probele necesare pentru aflarea

adevărului, cărora le-au dat o interpretare corectă, încadrând faptele comise

de inculpate în textele de lege corespunzătoare și pentru care le-au aplicat

pedepse judicios individualizate, în strictă conformitate cu prevederile art. 72

și art. 52 C. pen., astfel că nu poate fi însușită critica formulată de

recurenta inculpată I.I., care, fără a arăta ce alte noi probe ar mai fi fost

necesare în cauză, a susținut că instanțele nu au avut rol activ în

desfășurarea procesului penal.

Cât privește solicitarea

recurentelor inculpate de a fi achitate pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit.

b

1

) C. proc. pen., apreciind că faptele reținute în sarcina lor

constituie contravenție în sensul art. 13 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 219/1999,

sau în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din

același cod, pentru lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni,

întrucât cupoanele au fost vândute de către agricultori la un preț inferior

valorii nominative, existând prezumția dar și dovada realizării parțiale a

scopului prevăzut de lege, respectiv procurarea de materiale și servicii

necesare lucrărilor agricole, iar acțiunea de a cumpăra în scopul obținerii

unui folos injust, constând în diferența dintre prețul de cumpărare și valoarea

nominativă a cuponului a constituit o acțiune speculativă, faptă care

constituie contravenție, sunt de reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/1998

și ale O.G. nr. 32/1999, sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu

finanțare de la bugetul de stat a fost instituit în vederea procurării de

materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele valorice

acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiția de a fi folosite exclusiv

pentru achitarea bunurilor și serviciilor prevăzute în aceste acte normative.

Din dispozițiile O.G. nr. 32/1999,

rezultă că pentru încasarea contravalorii cupoanelor pentru agricultori în a

căror posesie intrau, furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii erau

ținuți să facă atât dovada efectuării respectivelor operațiuni în favoarea

beneficiarilor, cât și pe aceea că bunurile vândute și serviciile prestate se

regăsesc în categoria celor prevăzute în art. 1 din H.G. nr. 103/1999. Conform art.

5 din O.G. nr. 32/1999, cupoanele pentru agricultori nu puteau fi utilizate

pentru plata bunurilor și serviciilor enumerate în art. 1 din H.G. nr. 103/1999

decât de către beneficiarii legali ai acestora.

Din coroborarea acestor texte de

lege rezultă că regimul juridic al cupoanelor pentru agricultori este unul

special, în sensul că, deși distribuite cu titlu gratuit producătorilor

agricoli, acestea nu puteau fi efectiv utilizate de către furnizori de bunuri

și servicii, decât în măsura în care se respecta destinația pentru care

Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a înțeles să subvenționeze

activitatea din agricultură. Prin instituirea sistemului cupoanelor pentru

agricultori s-a urmărit ca, pentru sumele alocate cu titlu gratuit

producătorilor agricoli și decontate prin băncile comerciale la finele anului

să se regăsească efectiv în teren bunurile și serviciile pentru care s-a

acordat subvenția.

Ca atare, orice activitate de natură

a conduce la determinarea acestui scop se sancționează în conformitate cu

normele dreptului comun.

În cauză, în calitatea lor de

administrator al unor societăți comerciale, inculpatele T.D. și I.I. au

decontat contravaloarea unui număr de 27.963 și respectiv, 657 cupoane pentru

agricultori, susținând că societățile lor au vândut bunuri ori au prestat

servicii în favoarea beneficiarilor acestor cupoane valorice, operațiuni

nerealizate în fapt, acoperite prin falsurile întocmite de inculpate. Din

actele aflate la dosar, rezultând că societățile înscrise în cuprinsul

facturilor fiscale ca fiind furnizori de îngrășăminte chimice, două apar

înregistrate la Registrul Comerțului cu alte numere de înmatriculare, patru nu

apar înregistrate, iar pentru alte trei societăți, datele înscrise nu corespund

realității.

Prin urmare, solicitările de

decontare a contravalorii cupoanelor de către inculpate, susținute de afirmația

neadevărată că au desfășurat activități comerciale de cumpărare, iar apoi de

vânzare a îngrășămintelor chimice, constituie activități de inducere în eroare,

în sensul art. 215 C. pen.

Prin aceste activități (inducerea în

eroare a funcționarilor bancari prin folosirea unor date, înscrisuri și acte

false) inculpatele au obținut foloase bănești și au provocat, în același timp,

părții civile o pagubă în echivalentul cupoanelor decontate de bănci.

Se constată așadar, că solicitarea

recurentelor inculpate de a fi achitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite

elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, nu poate fi primită.

În condițiile în care, din

probatorii rezultă, așa cum s-a arătat mai sus, că activitățile desfășurate de

inculpate, inducerea în eroare a funcționarilor bancari prin folosirea unor date,

înscrisuri și acte false, prezintă caracter infracțional, fiind incriminate de

prevederile art. 215 C. pen., solicitarea recurentelor de a se constata că

faptele comise de ele constituie contravenția prevăzută de art. 13 alin. (1) și

(2) din O.U.G. nr. 219/1999 și pe cale de consecință, să se dispună achitarea

lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b)

sau lit. b

1

) C. proc. pen., se reține că este lipsită de orice

fundament, cu atât mai mult că, însuși textul de lege invocat precizează că

decontarea de cupoane contrar prevederilor ordonanței, constituie contravenție,

numai dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât să constituie

infracțiune.

Nici critica formulată de inculpate,

în sensul că modalitatea de calcul a prejudiciului este greșită, nu poate fi

reținută.

Prin activitățile infracționale

desfășurate, inculpatele au obținut foloase bănești provocând, în același timp,

părții civile o pagubă în echivalentul cupoanelor decontate la bănci și nu în

echivalentul profitului realizat de ele, așa cum se susține prin motivele de

casare.

În acest sens, este de precizat că

suma încasată de inculpate de la unitățile bancare le-a fost plătită din

bugetul de stat, fonduri gestionate de Ministerul Agriculturii, pentru care

paguba constă în suma plătită în întregime și nu numai în limita profitului

realizat de inculpat după scăderea cheltuielilor făcute pentru procurarea

cupoanelor.

Or, în condițiile în care, atât

prima instanță, cât și instanța de control judiciar au argumentat de ce nu

poate fi primită teza apărării inculpatelor și a expertizei contabile că doar

diferența dintre suma investită și suma obținută de acestea din decontarea

cupoanelor ar constitui prejudiciul, se constată că în cauză nu este incident

nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.,

invocat de recurente, care au susținut că instanțele nu s-au pronunțat în

legătură cu suplimentul de expertiză contabilă administrat la instanța de fond,

probă de natură să influențeze soluția procesului.

În raport de cele de mai sus, având

în vedere că prejudiciul cauzat Ministerului Agriculturii, Alimentației și

Pădurilor de către inculpata T.D. prin infracțiunea de înșelăciune, comisă în

condițiile arătate este de 4.705.925.000 lei, fapta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave,

prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., considerente pentru care va fi înlăturată și critica inculpatei

referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor.

Cât privește infracțiunea prevăzută

de art. 37 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 și cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., reținută în sarcina aceleiași inculpate, sunt de arătat

următoarele:

Potrivit art. 37 din Legea nr. 82/1991,

efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință

a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea

veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de

activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals

intelectual.

Deci, urmarea imediată este

realizată atunci când apare consecința înregistrărilor inexacte ori omisiunea

înregistrărilor în contabilitate ce se reflectă în bilanțul contabil.

Or, în cauză această cerință este

realizată, din probatorii rezultând în mod neechivoc, așa cum au reținut și

instanțele de fond și de apel, că prin actele falsificate și folosite de către

inculpata T.D. au fost denaturate rezultatele în urma operațiunilor

desfășurate, nefiind evidențiate în contabilitatea firmei, astfel că, în mod

întemeiat, s-a dispus condamnarea ei și pentru această infracțiune.

Pentru considerentele arătate,

constatând că recursurile declarate de inculpatele I.I. și T.D. sunt nefondate,

în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a

fi respinse, ca atare, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei T.D.,

timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2001, la 3 aprilie 2003, iar

recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei I.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpatele I.I. și T.D. împotriva deciziei penale nr. 302 din 7

octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatei T.D., timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2001, la 3 aprilie

2003.

Obligă pe recurenta inculpată I.I.

la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din

care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurenta inculpată T.D.,

la plata cu același titlu, a sumei de 120 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

24 ianuarie 2006.