ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 444/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 65 din 23 februarie 2005, Tribunalul Mehedinți, în baza art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata T.D. la 3 ani închisoare. În baza art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare. A reîncadrat fapta prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din aceeași lege. În baza art. 37 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289, art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat inculpata la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În baza art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat inculpata la un an închisoare. În baza art. 26 raportat la art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat inculpata la pedeapsa de 2 luni închisoare. Potrivit art. 33 și art. 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea și a dispus ca inculpata T.D. să execute 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A dedus din pedeapsă, detenția preventivă de la 3 aprilie 2001 la 3 aprilie 2003. În baza art. 215 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpata I.I.

la pedeapsa de un an închisoare. În baza art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 C. pen., a condamnat pe aceeași inculpată la 2 luni închisoare. Conform art. 33 și art. 34 C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de un an închisoare, în condițiile art. 81 și art. 82 din același cod. A obligat pe inculpata T.D. la plata sumei de 4.705.925.000 lei cu dobânzile legale, către partea civilă Ministerul Agriculturii, cu titlu de despăgubiri civile, iar cele două inculpate, în solidar, la plata către aceeași parte civilă a sumei de 144.975.000 lei, cu dobânzile legale. A dispus anularea înscrisurilor falsificate. Inculpatele au fost obligate la plata sumei de 10.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: Inculpata T.D. a îndeplinit funcția de administrator al SC D.C.I. SRL Orșova, iar inculpata I.I., administrator al SC L. SRL Băile Herculane. Prin O.G. nr. 32/1999 s-a instituit sistemul cupoanelor pentru producătorii agricoli pe baza cărora aceștia puteau efectua plata unor bunuri și servicii expres prevăzute de H.G. nr. 103/1999 către furnizorii unor asemenea bunuri și servicii. Furnizorii la rândul lor, puteau încasa valoarea efectivă a cupoanelor agricole, numai dacă făceau dovada că au livrat bunurile respective beneficiarilor de cupoane, cu respectarea dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 103/1999. Speculând interesul beneficiarilor legali de cupoane agricole de a le vinde chiar sub valoarea lor nominală de 175.000 lei/buc., inculpata T.D.

a achiziționat în anul 1999 un număr de 27.963 cupoane agricole. Deoarece, singura modalitate legală de obținere a valorii nominale de 175.000 lei/buc. era dovedirea că în schimbul cupoanelor s-au vândut bunuri ori s-au prestat servicii, inculpata a achiziționat în cursul anului 1999 mai multe documente justificative, reprezentând fie duplicate după exemplarele originale ale formularelor cu regim special, fie exemplare purtând numere de înregistrare nealocate spre distribuire furnizorului legal. Inculpata T.D. a întocmit centralizatoare cu cupoanele agricole achiziționate ilegal și în perioada 1 aprilie 1999 – 31 iulie 1999, prin inducerea în eroare a funcționarilor bancari, a reușit decontarea prin agențiile Orșova și Băile Herculane ale B.C.R., agenția Băile Herculane a B.A., din fondul Ministerului Agriculturii a sumei de 2.503.550.000 lei.

În urma verificărilor efectuate de organele financiare la firma inculpatei s-a constatat că, deși în evidența contabilă a societății apar înregistrate ca efectuate operațiuni de aprovizionare și valorificare de îngrășăminte chimice, doar pentru intervalul 1 aprilie - 31 iulie 1999, SC D.C.I. SRL a continuat să deconteze cupoane agricole prin bancă până la data de 11 octombrie 1999. S-a stabilit că, în perioada 31 iulie – 11 octombrie 1999, SC D.C.I. SRL a decontat cupoane în valoare totală de 1.730.000.000 lei, astfel încât în anul 1999 s-au decontat în totalitate cupoane în valoare de 4.705.925.000 lei, în toate cazurile, inducerea în eroare a funcționarilor bancari realizându-se prin folosirea unor date, înscrisuri și acte false.

Prin aceleași manopere frauduloase și inculpata I.I. a încasat prin agenția Băile Herculane suma de 144.975.000 lei, reprezentând contravaloarea a 657 cupoane, prezentate spre decontare, bani care au ajuns în final tot la inculpata T.D. Inițial, cauza a fost soluționată de Judecătoria Tr. Severin, prin sentința penală nr. 2815 din 18 octombrie 2001, care a fost desființată prin decizia penală nr. 432 din 3 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova, dispunându-se, ca urmare a dispozițiilor Ordonanței nr. 207/2000, care a modificat competența de soluționare a cauzelor, trimiterea cauzei la Tribunalul Mehedinți pentru soluționare în primă instanță.

Prin sentința penală nr. 386 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Mehedinți, soluționând cauza în fond, a reținut vinovăția celor două inculpate pentru infracțiunile menționate în rechizitoriu și a dispus condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea, cu executare în regim de detenție, sentință care însă a fost desființată în totalitate prin decizia penală nr. 222 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Craiova, care a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât a apreciat că nu a fost rezolvat fondul cauzei. În rejudecare, după desființare, prima instanță a dispus administrarea probelor, respectiv interogatoriul inculpatelor, audierea martorilor și efectuarea unui supliment de expertiză contabilă.

La interogatoriu, inculpatele T.D. și I.I. au negat săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimise în judecată, precizând că înregistrarea în evidențele contabile ale societăților s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale. Pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, prima instanță a stabilit vinovăția inculpatelor, întrucât expertiza grafică a concluzionat că inculpata T.D. este autoarea scrisului de pe facturile și chitanțele fiscale, pe care inculpata I.I. le-a folosit pentru decontarea a 627 cupoane agricole, s-a constatat că din cele 10 firme din București, pretins furnizoare de îngrășăminte chimice, două apar înregistrate la Registrul Comerțului cu alte numere de înmatriculare, patru nu apar înregistrate, iar trei au asociați cetățeni străini, iar datele nu corespund cu cele reale ale firmelor.

De asemenea, s-a constatat neconcordanță între numerele de facturi și cele alocate de I.N. spre R.T.C. H. SA și că pentru nici o cantitate de îngrășăminte chimice nu s-a prezentat certificat de calitate, lipsa din evidența primară a mijloacelor de transport marfă sau a cheltuielilor cu colaboratorii pentru transport; caracterul fictiv al operațiunilor comerciale a rezultat și din împrejurarea că pentru completarea unui număr de 7 facturi fiscale înregistrate în contabilitatea SC D.C.I. SRL și a unui număr de 15 chitanțe fiscale, inculpata T.D. a apelat la serviciile inculpatei I.I., care a acceptat completarea rubricilor cu datele dictate de inculpata T.D., împrejurare confirmată atât de inculpata I.I., cât și de raportul de constatare tehnico-științifică.

Susținerile apărării în sensul că faptele săvârșite nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, au fost înlăturate de prima instanță, care a apreciat că pentru existența infracțiunii de înșelăciune relevantă este împrejurarea că fiind emise pentru realizarea unui scop definit, cupoanele agricole nu puteau fi folosite decât pentru realizarea acelui scop și atâta timp cât scopul nu s-a realizat, scoaterea pe baza actelor false întocmite de inculpate a sumei de peste 4.000.000.000 lei din fondurile gestionate de Ministerul Agriculturii, constituie un prejudiciu în patrimoniul acestuia și are corespondent în folosul necuvenit realizat de inculpate prin inducerea în eroare.

În raport de probele administrate, prima instanță a reținut vinovăția inculpatelor pentru infracțiunile de înșelăciune în formă continuată și respectiv, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și respectiv, complicitate la această infracțiune, precum și infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru inculpata T.D., constând în aceea că prin acele falsificate și folosite au fost denaturate rezultatele financiare ale societății. Ca urmare, s-a dispus condamnarea inculpatelor, iar la individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., constând în gravitatea deosebită a faptelor săvârșite, dar și lipsa antecedentelor penale, faptul că infracțiunile au fost comise cu mai mult timp în urmă, astfel încât aplicarea unor pedepse situate mult sub minimul special, este de natură să asigure reeducarea acestora.

Cu privire la latura civilă a cauzei, inculpatele au fost obligate la plata către Ministerul Agriculturii a sumelor reprezentând contravaloarea cupoanelor agricole, cu dobânzile legale, neavând relevanță faptul că acestea au investit bani pentru cumpărarea acestor cupoane de la beneficiarii legali, atâta timp cât această cumpărare este interzisă. Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpatele, criticând-o ca nelegală și netemeinică și au solicitat admiterea apelurilor, desființarea sentinței și în principal, să se dispună achitarea lor pentru infracțiunea de înșelăciune, întrucât fapta constituie contravenție, în sensul art. 13 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 219/1999, iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice pentru inculpata T.D., din art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., în art. 215 alin. (1) și (2) din același cod, în raport de prejudiciul apreciat de inculpată la suma de 10.163.000 lei, întrucât din probele administrate rezultă că bugetul de stat nu a fost prejudiciat în nici un fel, iar acestea trebuie obligate eventual să restituie numai beneficiul realizat nu și sumele investite, iar valoarea netă încasată pe un cupon este de 371,85 lei; s-a solicitat, de asemenea, cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991, să se constate că nu s-a produs urmarea materială prevăzută de lege, întrucât inculpata T.D.

nu avea obligația înregistrării în contabilitate a unor acte fictive, în cauză existând numai infracțiunea de fals material sub semnătură privată. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 302 din 7 octombrie 2005, a respins apelurile inculpatelor, ca nefondate, reținând pe baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, că prima instanță a stabilit o situație de fapt corectă, bazată pe un material probator concludent, just apreciat, în baza căruia încadrarea juridică dată faptelor și cuantumul prejudiciului cauzat bugetului de stat, sunt corecte. S-a motivat că prin dispozițiile O.G. nr. 9/1998 și O.G. nr. 32/1999, s-a instituit sistemul de plată pe bază de cupoane valorice, cu finanțare de la bugetul de stat, în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiția să fie folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor și a serviciilor prevăzute în aceste acte normative.

În cauză, s-a constatat că inculpatele nu sunt agricultori, beneficiari de cupoane valorice și nici nu au prestat în favoarea beneficiarilor acestor cupoane serviciile prevăzute de lege, pentru a fi îndreptățite să le deconteze la instituțiile bancare abilitate și să încaseze de la bugetul de stat contravaloarea lor; mai mult, pentru decontarea cupoanelor valorice, dobândite în împrejurările arătate mai sus, inculpatele au prezentat la agențiile bancare, facturi false din care rezulta că ar fi vândut diverse bunuri agricultorilor, cărora li se acordaseră gratuit aceste cupoane. Susținerea apelantelor inculpate, în sensul că faptele săvârșite de ele constituie contravenția prevăzută de art. 13 din O.U.G.

nr. 219/1999, a fost apreciată de instanța de apel, ca nefondată, întrucât din chiar textul invocat rezultă că decontarea de cupoane contrar prevederilor ordonanței constituie contravenție dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune, ca în cauza de față. S-a apreciat, totodată, că dispozițiile menționate se referă la operațiunile efectuate contrar ordonanței de către beneficiarii de drept ai cupoanelor agricole, calitate pe care inculpatele nu au avut-o.

S-a mai arătat, că inculpatele neavând calitatea de furnizori care să fi livrat beneficiarilor de cupoane agricole, bunuri sau să le fi prestat servicii, nu puteau pretinde de la agențiile bancare contravaloarea cupoanelor în posesia cărora au intrat ilegal, vânzarea-cumpărarea de cupoane pentru agricultori, fiind interzisă și ca atare, din moment ce activitatea de decontare a cupoanelor a avut un caracter ilicit, inculpatele trebuie să restituie părții civile întreaga sumă de bani încasată prin inducerea în eroare a unităților bancare și nu doar echivalentul profitului realizat de acestea, după cum au susținut în apelurile lor. Având în vedere că prejudiciul cauzat de inculpata T.D.

prin infracțiunea de înșelăciune săvârșită în condițiile arătate este de peste 4 miliarde lei, instanța de apel a apreciat corectă încadrarea juridică a acestei fapte în prevederile art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., așa cum a stabilit prima instanță și nu în art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., după cum solicită inculpata. De asemenea, s-a apreciat că în mod legal prima instanță a reținut că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv, art. 37 din Legea nr. 82/1991, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 289 din același cod, întrucât au fost întocmite în mod repetat în fals acte sub semnătură privată și prin folosirea acestora au fost denaturate rezultatele financiare ale societății administrată de inculpata T.D.

Cât privește individualizarea pedepselor aplicate celor două inculpate, instanța de control judiciar a apreciat că au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., pedepsele fiind orientate către minimul general prevăzut de lege. În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs inculpatele I.I. și T.D. În recursul său, inculpata I.I. a solicitat, prin motivele scrise înaintate la dosar, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și în principal, pe fond, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu pentru care a fost condamnată, conform criticilor formulate și în apel și micșorarea cuantumului despăgubirilor civile, astfel cum rezultă din probatoriile administrate, iar prin concluziile orale puse de apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. În subsidiar, a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, apreciind că instanțele nu au dat dovadă de rol activ în administrarea de probatorii necesare și utile aflării adevărului, astfel că au făcut o apreciere eronată a stării de fapt și a încadrării juridice a faptelor. Recurenta inculpată T.D. a criticat hotărârile pronunțate în cauză ca nelegale și netemeinice, sub următoarele aspecte: - inculpata a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; - nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni; - instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate; - faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică.

În motivarea recursului inculpatei T.D. s-a arătat, în esență, că din coroborarea dispozițiilor art. 13 din O.U.G. nr. 219/1999 cu cele ale art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 72/2003, rezultă că dobândirea și decontarea de cupoane agricole contrar prevederilor ordonanței și respectiv, încasarea sumelor de la bugetul de stat în mod necuvenit, prin înscrierea sau atestarea de date ori de situații nereale pe documentele de decontare, constituie contravenție și se sancționează ca atare. Consideră că în asemenea situație, deși, fapta există în mod obiectiv, nefigurând între faptele prevăzute de legea penală, nu poate constitui un temei al tragerii la răspundere penală, motiv pentru care soluția ce se impune este achitarea inculpatei, în baza art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. S-a mai arătat, că infracțiunea de înșelăciune presupune sub aspectul laturii obiective, în primul rând o acțiune de inducere în eroare, cu consecința producerii unei pagube, subiectul pasiv al acestei infracțiuni nu poate să fie decât beneficiarul cupoanelor, iar în al doilea rând, infracțiunea se comite numai cu intenție directă care trebuie să fie caracterizată prin scopul urmărit de făptuitor și anume, obținerea unui folos material, injust pentru sine sau pentru altul.

În speță, cupoanele au fost vândute de către agricultori la un preț inferior valorii nominative, existând prezumția, dar și dovada realizării parțiale a scopului prevăzut de lege, procurarea de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, iar acțiunea de a cumpăra în scopul obținerii unui folos injust (diferența între prețul de cumpărare și valoarea nominativă a cuponului) a constituit o acțiune speculativă, scop materializat prin acțiunea de decontare, faptă de speculă susceptibilă a constitui o contravenție.

S-a apreciat astfel că, intrând în posesia cupoanelor printr-o tranzacție ilicită, susceptibilă a constitui contravenție, inculpata nu a indus în eroare banca prin folosirea de nume, calități oficiale sau de alte mijloace frauduloase și nu a produs nici un prejudiciu Ministerului Agriculturii și prin urmare, fapta sa neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, soluția care se impune este achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. S-a mai susținut că instanța de apel nu a făcut nici o referire cu privire la suplimentul de expertiză, probă încuviințată și administrată de instanța de fond și care era de natură să influențeze soluția procesului. S-a mai apreciat că soluțiile pronunțate în cauză sunt nelegale și netemeinice, întrucât modalitatea de calcul a prejudiciului este greșită, ceea ce a condus la greșita încadrare juridică a infracțiunii de înșelăciune reținută în sarcina inculpatei.

Cum prejudiciul cauzat prin fapta sa este de numai 10.000.163 lei, conform ultimei expertize efectuate la instanța de fond, se impunea schimbarea încadrării juridice a acestei infracțiuni, în art. 215 alin. (2) C. pen. Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991, s-a susținut că inculpata T.D. nu avea obligația înregistrării în contabilitate a unor acte fictive, iar infracțiunea de evaziune fiscală nu a fost reținută, astfel încât nu s-a produs urmarea materială prevăzută de art. 40 din lege, încadrarea juridică corectă a faptei este în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs invocate și care constituie cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 10, pct. 12, pct. 13, pct. 17 și pct. 18 C. proc.

pen. și din oficiu, în baza art. 385 9 alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursurile declarate de inculpate nefondate, urmând a fi respinse ca atare. Din analiza ansamblului probator de la dosar, se constată că atât instanța de fond, cât și de apel au reținut o corectă situație de fapt, administrând toate probele necesare pentru aflarea adevărului, cărora le-au dat o interpretare corectă, încadrând faptele comise de inculpate în textele de lege corespunzătoare și pentru care le-au aplicat pedepse judicios individualizate, în strictă conformitate cu prevederile art. 72 și art. 52 C. pen., astfel că nu poate fi însușită critica formulată de recurenta inculpată I.I., care, fără a arăta ce alte noi probe ar mai fi fost necesare în cauză, a susținut că instanțele nu au avut rol activ în desfășurarea procesului penal.

Cât privește solicitarea recurentelor inculpate de a fi achitate pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., apreciind că faptele reținute în sarcina lor constituie contravenție în sensul art. 13 alin. (1) și (2) din O.U.G.

nr. 219/1999, sau în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) din același cod, pentru lipsa elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, întrucât cupoanele au fost vândute de către agricultori la un preț inferior valorii nominative, existând prezumția dar și dovada realizării parțiale a scopului prevăzut de lege, respectiv procurarea de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, iar acțiunea de a cumpăra în scopul obținerii unui folos injust, constând în diferența dintre prețul de cumpărare și valoarea nominativă a cuponului a constituit o acțiune speculativă, faptă care constituie contravenție, sunt de reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 9/1998 și ale O.G.

nr. 32/1999, sistemul de plată pe bază de cupoane valorice cu finanțare de la bugetul de stat a fost instituit în vederea procurării de materiale și servicii necesare lucrărilor agricole, cupoanele valorice acordându-se gratuit agricultorilor, cu condiția de a fi folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor și serviciilor prevăzute în aceste acte normative. Din dispozițiile O.G. nr. 32/1999, rezultă că pentru încasarea contravalorii cupoanelor pentru agricultori în a căror posesie intrau, furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii erau ținuți să facă atât dovada efectuării respectivelor operațiuni în favoarea beneficiarilor, cât și pe aceea că bunurile vândute și serviciile prestate se regăsesc în categoria celor prevăzute în art. 1 din H.G.

nr. 103/1999. Conform art. 5 din O.G. nr. 32/1999, cupoanele pentru agricultori nu puteau fi utilizate pentru plata bunurilor și serviciilor enumerate în art. 1 din H.G. nr. 103/1999 decât de către beneficiarii legali ai acestora. Din coroborarea acestor texte de lege rezultă că regimul juridic al cupoanelor pentru agricultori este unul special, în sensul că, deși distribuite cu titlu gratuit producătorilor agricoli, acestea nu puteau fi efectiv utilizate de către furnizori de bunuri și servicii, decât în măsura în care se respecta destinația pentru care Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor a înțeles să subvenționeze activitatea din agricultură. Prin instituirea sistemului cupoanelor pentru agricultori s-a urmărit ca, pentru sumele alocate cu titlu gratuit producătorilor agricoli și decontate prin băncile comerciale la finele anului să se regăsească efectiv în teren bunurile și serviciile pentru care s-a acordat subvenția.

Ca atare, orice activitate de natură a conduce la determinarea acestui scop se sancționează în conformitate cu normele dreptului comun. În cauză, în calitatea lor de administrator al unor societăți comerciale, inculpatele T.D. și I.I. au decontat contravaloarea unui număr de 27.963 și respectiv, 657 cupoane pentru agricultori, susținând că societățile lor au vândut bunuri ori au prestat servicii în favoarea beneficiarilor acestor cupoane valorice, operațiuni nerealizate în fapt, acoperite prin falsurile întocmite de inculpate. Din actele aflate la dosar, rezultând că societățile înscrise în cuprinsul facturilor fiscale ca fiind furnizori de îngrășăminte chimice, două apar înregistrate la Registrul Comerțului cu alte numere de înmatriculare, patru nu apar înregistrate, iar pentru alte trei societăți, datele înscrise nu corespund realității.

Prin urmare, solicitările de decontare a contravalorii cupoanelor de către inculpate, susținute de afirmația neadevărată că au desfășurat activități comerciale de cumpărare, iar apoi de vânzare a îngrășămintelor chimice, constituie activități de inducere în eroare, în sensul art. 215 C. pen. Prin aceste activități (inducerea în eroare a funcționarilor bancari prin folosirea unor date, înscrisuri și acte false) inculpatele au obținut foloase bănești și au provocat, în același timp, părții civile o pagubă în echivalentul cupoanelor decontate de bănci. Se constată așadar, că solicitarea recurentelor inculpate de a fi achitate, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, nu poate fi primită. În condițiile în care, din probatorii rezultă, așa cum s-a arătat mai sus, că activitățile desfășurate de inculpate, inducerea în eroare a funcționarilor bancari prin folosirea unor date, înscrisuri și acte false, prezintă caracter infracțional, fiind incriminate de prevederile art. 215 C. pen., solicitarea recurentelor de a se constata că faptele comise de ele constituie contravenția prevăzută de art. 13 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 219/1999 și pe cale de consecință, să se dispună achitarea lor, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) sau lit. b 1 ) C. proc.

pen., se reține că este lipsită de orice fundament, cu atât mai mult că, însuși textul de lege invocat precizează că decontarea de cupoane contrar prevederilor ordonanței, constituie contravenție, numai dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune. Nici critica formulată de inculpate, în sensul că modalitatea de calcul a prejudiciului este greșită, nu poate fi reținută. Prin activitățile infracționale desfășurate, inculpatele au obținut foloase bănești provocând, în același timp, părții civile o pagubă în echivalentul cupoanelor decontate la bănci și nu în echivalentul profitului realizat de ele, așa cum se susține prin motivele de casare.

În acest sens, este de precizat că suma încasată de inculpate de la unitățile bancare le-a fost plătită din bugetul de stat, fonduri gestionate de Ministerul Agriculturii, pentru care paguba constă în suma plătită în întregime și nu numai în limita profitului realizat de inculpat după scăderea cheltuielilor făcute pentru procurarea cupoanelor. Or, în condițiile în care, atât prima instanță, cât și instanța de control judiciar au argumentat de ce nu poate fi primită teza apărării inculpatelor și a expertizei contabile că doar diferența dintre suma investită și suma obținută de acestea din decontarea cupoanelor ar constitui prejudiciul, se constată că în cauză nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc.

pen., invocat de recurente, care au susținut că instanțele nu s-au pronunțat în legătură cu suplimentul de expertiză contabilă administrat la instanța de fond, probă de natură să influențeze soluția procesului. În raport de cele de mai sus, având în vedere că prejudiciul cauzat Ministerului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor de către inculpata T.D. prin infracțiunea de înșelăciune, comisă în condițiile arătate este de 4.705.925.000 lei, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., considerente pentru care va fi înlăturată și critica inculpatei referitoare la greșita încadrare juridică a faptelor.

Cât privește infracțiunea prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991, cu referire la art. 289 și cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., reținută în sarcina aceleiași inculpate, sunt de arătat următoarele: Potrivit art. 37 din Legea nr. 82/1991, efectuarea cu știință de înregistrări inexacte, precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare, precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual. Deci, urmarea imediată este realizată atunci când apare consecința înregistrărilor inexacte ori omisiunea înregistrărilor în contabilitate ce se reflectă în bilanțul contabil.

Or, în cauză această cerință este realizată, din probatorii rezultând în mod neechivoc, așa cum au reținut și instanțele de fond și de apel, că prin actele falsificate și folosite de către inculpata T.D. au fost denaturate rezultatele în urma operațiunilor desfășurate, nefiind evidențiate în contabilitatea firmei, astfel că, în mod întemeiat, s-a dispus condamnarea ei și pentru această infracțiune. Pentru considerentele arătate, constatând că recursurile declarate de inculpatele I.I. și T.D. sunt nefondate, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respinse, ca atare, se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei T.D., timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2001, la 3 aprilie 2003, iar recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatei I.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele I.I. și T.D. împotriva deciziei penale nr. 302 din 7 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei T.D., timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2001, la 3 aprilie 2003. Obligă pe recurenta inculpată I.I. la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurenta inculpată T.D., la plata cu același titlu, a sumei de 120 RON. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2006.