ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3836/2011

Ședința publică de la 24 noiembrie 2011 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4245/com din 9 iunie 2009 Tribunalul Constanța a admis acțiunea formulată de reclamanții A.C. și A.O.G., în contradictoriu cu pârâtele SC C. SA reprezentată prin lichidator S.G. și SC D.C. SRL. A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1331 din 4 noiembrie 2002 la B.N.P. „G., P. și E.L.S.”, rectificat prin Încheierea nr. 4419 din 20 noiembrie 2002. A dispus evacuarea pârâtei SC D.C. SRL din imobilul (vilă „Craiova” și curte în suprafață de 1000 mp) situat în Techirghiol. A obligat pârâtele la plata sumei de 219.380,4 lei reprezentând daune echivalente lipsei de folosință, în favoarea reclamanților.

A admis cererea reconvențională formulată de pârâta SC D.C. SRL. A obligat pe reclamanți să plătească pârâtei reconveniente suma de 191.057 lei reprezentând contravaloare lucrări de construcție și îmbunătățiri. A instituit în favoarea pârâtei reconveniente un drept de retenție asupra imobilului până la plata de către reclamanți a sumei de 191.057 lei. A obligat pârâta la plata sumei de 11.391 lei reprezentând cheltuieli de judecată, în favoarea reclamanților. A obligat reclamanții să plătească pârâtei reconveniente, cu același titlu, suma de 10.397 lei. Prima instanță a reținut că transmiterea, respectiv dobândirea dreptului de proprietate asupra activului Vila „Craiova”, cu nesocotirea drepturilor reclamanților, consfințite prin sentința nr. 460 din 2 iulie 2001 conturează cauza ilicită a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către cele două pârâte și atrage, în condițiile art. 966 și art. 968 C. civ., sancțiunea nulității absolute a acestuia.

Sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1331 din 4 noiembrie 2002 se impune și în virtutea caracterului subsecvent al acestuia față de contractul de leasing imobiliar nr. 340/2000, în baza căruia a fost exprimată opțiunea de cumpărare și a cărui nulitate a fost constatată, în mod irevocabil, prin Decizia Curții de Apel Constanța. Cum, în calitate de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului – Vila „Craiova” și curte în suprafață de 1000 mp – situat în Techirghiol, reclamanții sunt îndreptățiți să exercite stăpânirea efectivă, directă și nemijlocită a acestuia, iar pârâta SC D.C. SRL nu mai are un titlu valabil, care să justifice ocuparea sa, instanța a constatat că se impune evacuarea acesteia din imobil.

Ca efect al încheierii de către pârâte a contractului de leasing imobiliar și a contractului de vânzare – cumpărare, acte nule absolut pentru cauză ilicită – reclamanții A.C. și A.O.G. au fost lipsiți de folosința efectivă a imobilului Vila „Craiova”. În ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta SC D.C. SRL a reținut că lucrările de construcție și îmbunătățirile executate de pârâta SC D.C. SRL, la activul Vila „Craiova”, cuantificate la suma de 191.057 lei determină o mărire a patrimoniului reclamanților proprietari, cu această valoare. În absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului reclamanților, pe seama micșorării patrimoniului SC D.C. SRL și a unui alt mijloc pentru recuperarea pierderii suferite, pârâta reconvenientă este îndreptățită să ceară restituirea contravalorii lucrărilor executate la vila „Craiova”, în virtutea principiului îmbogățirii fără just temei.

Întrucât creanța pe care pârâta reconvenientă o pretinde de la reclamanți este în strânsă legătură cu imobilul Vila „Craiova” și cum buna sau reaua-credință a posesorului nu prezintă relevanță în această privință, s-a constatat întemeiată și cererea de instituire, în favoarea SC D.C. SRL, a unui drept de retenție asupra imobilului, ca o garanție a realizării, prin plată, a creanței. Împotriva hotărârii mai sus menționate au declarat apel reclamanții A.C., A.O.G. și pârâta SC D.C. SRL. Prin decizia civilă nr. 45/COM din 23 martie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins apelul comercial declarat de apelanta SC D.C. SRL ca nefondat.

A admis apelul comercial declarat de reclamanții A.C., A.O.G. A schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul obligării pârâtelor la plata sumei de 438.760,8 lei în favoarea reclamanților reprezentând daune echivalente lipsei de folosință. A respins cererea reconvențională, ca nefondată. A respins cererea de obligare a reclamanților la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâta reconvenientă la fond. A păstrat celelalte dispoziții din hotărârea apelată. A obligat pârâtele la plata sumei de 6.200 lei în favoarea apelanților reprezentând cheltuieli de judecată în apel. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că prin Decizia civilă nr. 1385/com din 12 iulie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. 85/36/2003 s-a constatat nulitatea absolută a contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 340/2000.

Având în vedere aceste aspecte precum și regula de drept potrivit căreia quod nullum est, nullum producit effectum ( actul nul nu poate produce nici un efect ) rezultă că nu mai există temei în baza căruia să se încheie contractul de vânzare cumpărare. Prin raportare la principiul de drept resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis (anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial), s-a reținut că în mod corect prima instanță a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1331 din 04 noiembrie 2002 și rectificat prin Încheierea nr. 4419 din 20 noiembrie 2002. De asemenea, s-a constatat că în mod corect, prin raportare la dispozițiile art. 480 C. civ., prima instanță a dispus și evacuarea pârâtei din imobilul ce a făcut obiectul acestui contract de vânzare cumpărare motivat de faptul că pârâta nu justifică nici un titlu locativ în baza căruia să ocupe imobilul.

Referitor la cererea de obligare a pârâtelor la plata daunelor echivalente lipsei de folosință instanța de apel a reținut că tribunalul a acordat despăgubiri doar pe o perioadă de trei ani, deși reclamanții au solicitat pe o perioadă de trei ani anteriori datei formulării acțiunii (13 august 2007) și până la zi, soluția pronunțându-se în iunie 2009, astfel că este întemeiată critica apelanților reclamanți conform căreia instanța a uitat să includă în calcul și perioada de un an și zece luni în care s-a desfășurat procesul.

Curtea a constatat că în mod corect a reținut prima instanță faptul că reclamanții au fost lipsiți de folosința imobilului, ce reprezintă una din prerogativele dreptului de proprietate ce le-a fost recunoscut prin sentința civilă nr. 460 din 2 iulie 2001. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor instanța a procedat la înlăturarea concluziilor raportului de expertiză întocmit în calea de atac întrucât pârâta apelantă nu a făcut dovada cu certitudine a veniturilor nete realizate, în perioada reclamată , în exclusivitate prin exploatarea vilei Craiova. Referitor la cererea reconvențională Curtea a reținut că la momentul efectuării îmbunătățirilor pârâta reconvenientă avea cunoștință de faptul că reclamanții începuseră demersurile legale pentru revendicarea imobilului, astfel că a acționat pe riscul său.

Reaua credință cu care a acționat imprimă faptului juridic invocat un caracter ilicit ceea ce determină inaplicabilitatea în speță a principiului îmbogățirii fără justă cauză. Întrucât, prin respingerea cererii de acordare de despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilului reclamanții nu au dobândit calitatea de debitori ai pârâtei reconveniente, instanța a constatat că nu se justifică instituirea unui drept de retenție în favoarea acesteia, asupra imobilului în cauză Ca urmare a respingerii cererii reconvenționale, reclamanții au fost exonerați de plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâta reconvenientă la fond, în cuantum de 10.397 lei. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC C. SRL Constanța prin lichidator judiciar S.G.

și SC D.C. SRL Reșița. Recurenta pârâtă SC C. SRL Constanța prin lichidator judiciar S.G. a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei nr. 45/COM din 23 martie 2011 și rejudecând pe fond să se dispună suspendarea soluționării cererii de apel formulată de apelanții reclamanți A.C. și A.O.G. și de apelanta pârâtă SC D.C. SRL Reșița. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta pârâtă a susținut că se află în procedura simplificată a insolvenței, conform Legii nr. 85/2006, dispusă de Tribunalul Constanța în dosarul nr. 3823/118/2009 prin încheierea nr. 379/COM din 18 mai 2009 și că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurile sale, când a soluționat cauza pe fond.

Recurenta pârâtă SC D.C. SRL Reșița a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei în sensul respingerii apelului formulat de reclamanții A.C. și A.O.G., admiterea apelului formulat de SC D.C. SRL Reșița, în principal, schimbarea în tot a sentinței Tribunalului Constanța în sensul respingerii acțiunii formulate și precizate de către reclamanți și în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii în totalitate a cererii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Hotărârea este nelegală sub aspectul păstrării dispozițiilor instanței de fond privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1331 din 4 noiembrie 2002, rectificat prin încheierea nr. 4419 din 20 noiembrie 2002. - Instanța de apel în mod greșit a reținut ca fiind aplicabil în speță principiul potrivit căruia quod nullum est, nullum producit effectum. Prin anularea contractului de leasing nu este afectată nuda proprietate și nici folosința din cadrul contractului de vânzare-cumpărare. Valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare poate fi analizată doar prin prisma condițiilor sale de valabilitate, acesta având temei - cauză licită.

- În mod greșit instanța de apel a reținut ca fiind incident în cauză principiul de drept resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis întrucât actul de vânzare-cumpărare nu este accesoriu al contractului de leasing, aceste acte fiind cu efecte distincte. - În mod greșit instanța de apel nu a analizat aplicarea excepțiilor de la principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis . - În mod greșit instanța de apel nu a reținut buna credință a recurentei, prezumție care nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat din care reiese că recurenta nu a fost parte în dosarul de revendicare, iar la data dobândirii imobilului de recurentă nu se constatase nevalabilitatea titlului înstrăinătorului.

- În speță între reclamanți și recurentă nu au existat raporturi contractuale/obligaționale or, prin urmare, dreptul de proprietate al reclamantei nu poate fi apărat decât pe calea acțiunii în revendicare iar nu pe calea unei acțiuni în evacuare. - Decizia este nelegală și sub aspectul păstrării dispoziției instanței de fond privind obligarea recurentei și a SC C. SRL Constanța prin lichidator judiciar S.G. la plata daunelor echivalente lipsei de folosință în cuantum de 438.760,8 lei. Instanța de apel era obligată să analizeze cuantumul despăgubirilor doar în raport cu dreptul de proprietate care să includă și atributul sau folosința, care s-a născut la data constatării nulității și nu cu 3 ani înaintea formulării acțiunii.

Cuantumul daunelor a fost reținut greșit întrucât profitul brut stabilit aparținea societății recurente care avea 2 vile. - În mod greșit instanța de apel nu a analizat excepția prematurității acțiunii formulate de reclamanți, având în vedere că acestea nu au respectat prevederile art. 720 1 C. proc. civ. - Instanța de apel în mod greșit nu a reținut ca fiind îndeplinite condițiile nașterii unui drept de creanță al recurentei față de reclamanți privind îmbunătățirile efectuate de recurentă. Intimata SC D.C. SRL Reșița a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului formulat de SC C. SRL Constanța prin lichidator judiciar S.G. , modificarea în tot a deciziei în sensul suspendării cauzei până la soluționarea procedurii de insolvență.

Reclamanții A.C. și A.O.G. au formulat note de ședință prin care s-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate. Recursurile sunt nefondate. Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, prin prisma motivelor invocate de pârâta SC C. SRL Constanța prin lichidator judiciar S.G. constată următoarele: Prin motivele de recurs, pârâta a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 când a soluționat cauza pe fond. Potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extraordinare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale.

Prin prevederile legale evocate se urmărește evitarea ca asupra averii debitorului să se exercite acțiuni individuale de urmărire sau executare a creanțelor creditorilor în scopul respectării caracterului colectiv și egalitar al procedurii insolvenței. Conform normelor evocate rezultă că, pentru a se putea dispune suspendarea specială reglementată de acestea, acțiunile judiciare trebuie să aibă ca obiect realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale. Reclamanții au investit instanța cu o acțiune în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1331 din 4 noiembrie 2002 la BNP G., P. și E.L.Ș. rectificat prin Încheierea nr. 4419 din 20 noiembrie 2002 și evacuare a pârâtei SC D.C.

SRL din imobilul situat în Techirghiol, deținut fără un titlu valabil, cu daune echivalente lipsei de folosință. În cauză obiectul acțiunii nu se încadrează în situațiile reglementate de text, încât nu sunt aplicabile dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006. Ca atare în mod legal instanța de apel a judecat apelurile declarate de reclamanți și de pârâta SC D.C. SRL pe fond. De altfel pârâta aflată în procedura insolvenței nici nu a înțeles să declare apel împotriva sentinței pronunțate de tribunal. Analizând motivele de recurs invocate de pârâta SC D.C. SRL se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.

În mod judicios instanța de apel prin aplicarea regulii de drept potrivit căreia quod nullum est, nullum producit effectum ( actul nul nu produce nici un efect) și prin raportare la principiul de drept resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis (anularea actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial) a reținut nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 1331 din 04 noiembrie 2002, rectificat prin Încheierea nr. 4419 din 20 noiembrie 2002. Principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului inițial privește efectele nulității față de terți și poate fi definit ca acea regulă de drept în virtutea căreia anularea actului inițial/primar atrage anularea și a actului subsecvent, următor datorită legăturii sale cu primul.

În preambulul și în art. 1.1 din contractul nr. 1331/2002 se precizează expres că vânzarea vilei „Craiova” se face conform opțiunii de cumpărare din contractul de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 340/2000, iar predarea construcției a avut loc pe baza procesului verbal întocmit cu ocazia semnării contractului de leasing, parte integrantă din contractul nr. 1331/2000. Din aceste clauze rezultă că raporturile juridice privind obligațiile de vânzare-cumpărare ale pârâtelor s-au născut din contractul de leasing. Sancțiunea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare se impune în virtutea caracterului subsecvent al acestuia față de contractul de leasing imobiliar nr. 340/2000 în baza căruia a fost exprimată opțiunea de cumpărare și a cărui nulitate a fost constatată în mod irevocabil prin decizia nr. 1835/COM din 22 iulie 2007 a Curții de Apel Constanța.

Față de starea de fapt stabilită necenzurabilă în recurs, prin care s-a reținut cauza ilicită și reaua credință în încheierea contractului de vânzare-cumpărare în mod corect instanțele nu au aplicat excepțiile de la principiile susmenționate. Raportat la dispozițiile art. 480 C. civ. în mod corect s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare motivat de faptul că pârâta nu dovedește niciun titlu valabil care să justifice ocuparea sa, iar reclamanții în calitate de titulari ai dreptului de proprietate asupra imobilului sunt îndreptățiți să exercite stăpânirea efectivă, directă și nemijlocită a acestuia. Referitor la dreptul de a primi despăgubiri în mod corect instanța de apel a apreciat asupra datei nașterii dreptului la despăgubiri și a luat în calcul și perioada în care s-a desfășurat procesul.

În mod corect a fost reținută de instanțe vinovăția pârâtelor, care cu bună știință au continuat să folosească imobilul proprietatea reclamanților fără acordul acestora prin încheierea cu rea credință a unor contracte chiar în cursul procesului de revendicare, prejudiciului constând în lipsirea reclamanților de folosința imobilului, raportul de cauzalitate dispunând în aplicarea art.998 C. civ. antrenarea răspunderii civile a pârâtelor. Critica referitoare la cuantumul daunelor privește doar reținerea greșită a situației de fapt printr-o apreciere necorespunzătoare a probelor, astfel că se circumscrie aspectelor de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii atacate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.

Scopul instituirii normei conținută de art. 720 1 C. proc. civ. a fost celeritatea valorificării drepturilor patrimoniale printr-o procedură extrajudiciară și degrevarea instanțelor de judecată. În cauza de față însă scopul urmărit de legiuitor nu se mai justifică deoarece acțiunea a fost promovată în anul 2007 iar obligarea la parcurgerea unei proceduri amiabile ar tergiversa în loc să accelereze rezolvarea situației patrimoniale a părților și ar constitui în același timp o limitare a accesului la justiție, contrară prevederilor art. 6 din CEDO.

Referitor la cererea reconvențională, instanța de apel a reținut în mod judicios că pârâta reconvenientă nu este îndreptățită să ceară restituirea contravalorii lucrărilor executate la vila „Craiova”, având în vedere pe de o parte că la momentul efectuării îmbunătățirilor pârâta avea cunoștință de faptul că reclamanții începuseră demersurile legale pentru revendicarea imobilului, astfel că a acționat pe riscul său, iar pe de altă parte reaua credință cu care a acționat imprimă faptului juridic invocat un caracter ilicit ceea ce determină inaplicabilitatea în speță a principiului îmbogățirii fără justă cauză. Prin respingerea cererii de acordare de despăgubiri pentru îmbunătățirile aduse imobilului, reclamanții nu au dobândit calitatea de debitori ai pârâtei-reconvenționale, astfel că nu se justifică instituirea unui drept de retenție în favoarea acesteia, asupra imobilului în cauză.

Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ., se vor respinge recursurile pârâtelor ca nefondate. Făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. se vor obliga recurentele pârâte să plătească intimaților reclamanți A.C. și A.O.G. suma de 4000 lei cheltuieli de judecată. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC C. SRL Constanța prin lichidator judiciar S.G. și SC D.C. SRL împotriva deciziei civile nr. 45/COM din 23 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Obligă recurentele pârâte la plata sumei de 4000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți A.C. și A.O.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2011.