ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3985/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3985/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 7 decembrie 2011
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința
comercială nr. 8163 din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive
a pârâtei SC Z. SA ca neîntemeiată; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta
SC C.M.P.SA București în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA și intervenienta SC C.P.C.
SRL București ca neîntemeiată; s-a admis cererea de intervenție în interes
propriu și s-a constatat dreptul de proprietate al intervenientei asupra
imobilului menționat în contractul de partaj autentificat sub nr. 1880/1198 și
contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2507/2006 precum și asupra
construcțiilor aflate pe terenul de 20.500 mp precum și Stația de Conexiuni nr.
2 cu terenul aferent în suprafață de 1.647,6 mp. S-au acordat și cheltuieli de
judecată în sumă de 41.000 lei.
Pentru a motiva
astfel, instanța a reținut în esență că, probele relevă respingerea excepției
lipsei calității procesuale pasive a SC Z. SA în raport cu cererea
completatoare și precizatoare a reclamantei. De asemenea instanța a reținut că
reclamanta nu a probat cererea sa așa cum a completat-o și a precizat-o.
Împotriva sentinței
precitate au formulat apel reclamanta SC C.M.P.SA București și pârâta SC Z. SA.
Prin decizia comercială
nr. 343 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială, s-au respins apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunța
astfel instanța de apel a reținut față de motivele de apel și de precizările
depuse la 17 februarie 2009 prin care s-a solicitat nulitatea absolută a
protocolului din anul 1994 și a contractului de partaj voluntar încheiat în
anul 1998, obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie
terenul în suprafață de 1.647,6 mp, rectificarea cărții funciare în sensul
radierii drepturilor pârâtei ca urmare a admiterii capetelor de cerere,
următoarele:
Protocolul încheiat
în 1994 a avut natura juridică a unui act pregătitor emiterii certificatului de
atestare a dreptului de proprietate și în lipsa caracterului translativ de
proprietate nu se cere nici forma autentică a actului și nici aprobarea
adunării generale a acționarilor. În plus, s-a reținut că așa cum rezultă din
preambulul protocolului chiar acționarul de la acel moment, respectiv, Ministerul
Industriilor a împuternicit cele două comisii prin ordin de ministru pentru
implementarea procedurii H.G. nr. 834/1991.
În ceea ce privește
contractul de partaj s-a reținut că acesta a avut la bază certificatele de
atestare a dreptului de proprietate ale celor două societăți și acordul
părților privind încetarea stării de indiviziune în care se aflau cu privire la
terenul deținut în proprietate indiviză în suprafață de 41.180 mp.
Referitor la acțiunea
în revendicare privind imobilele revendicate instanța de apel a reținut în
esență că apelanta-reclamantă nu a probat că are vreun titlu de proprietate
care să fie opus certificatului de atestare a dreptului de proprietate deținut
de SC Z. SA și contractului de vânzare încheiat de SC Z. SA cu SC C.P.C. SRL.
Împotriva deciziei
comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs SC C.M.P. SA invocând ca
motive de nelegalitate punctele 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs recurenta arată în principal următoarele: instanța de apel
a încălcat în mod flagrant și nemotivat dreptul la apărare în sensul
înlăturării expertului la obiecțiunile depuse la SC C.M.P. SA, precum și în
sensul înlăturării raportului de expertiză refăcut; în mod nejustificat și
nemotivat instanța a refuzat să analizeze cererea privind revendicarea
suprafeței de 29.673 mp în considerarea certificatului 2920/1996 deținut de SC Z.
SA și a certificatului 2541/1995 deținut de SC C.M.P. SA; ignorând cele două
titluri de proprietate instanța în mod nelegal și nemotivat înlătură
argumentele SC C.M.P. SA cu privire la faptul că nulitatea contractului de
partaj din anul 1998 se justifică deoarece cele două societăți comerciale au
hotărât să iasă din starea de indiviziune, împărțind o suprafață de teren ce nu
se regăsește în cuprinsul celor două titluri de proprietate ignorate de
instanță; în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Protocolului
încheiat în anul 1994, instanța de apel în mod nelegal și nemotivat reține ca
temei juridic în sensul nulității absolute doar invocarea articolelor din Codul
civil cu privire la consimțământ; în ceea ce privește contractul de partaj din
anul 1998 instanța în mod nemotivat și nelegal reține din motivele invocate
doar acele considerente ce vizau „lipsa formei autentice a mandatelor” în baza
căreia a fost încheiat contractul de partaj și caracterul accesoriu al
contractului de partaj în raport cu protocoalele; în mod nelegal și nemotivat
instanța de apel înlătură din materialul probator „ultimele două lucrări”
depuse de expert și anume, răspunsul la obiecțiunile SC C.M.P. SA și Raportul
de expertiză refăcut depuse la 2 septembrie 2010.
SC Z. SA (fosta SC C.S.M.D.
SA) și SC C.P.C. SRL au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
La 15 iunie 2011 prin
serviciul registratură s-a depus de către SC J.H. România SRL cerere de
intervenție în interesul recurentei-reclamante SC C.M.P. SA
La 24 noiembrie 2011
SC Z. SA București prin apărător a invocat excepția nulității cererii de recurs
față de faptul că în motivele de recurs se invocă motive de netemeinicie și nu
de nelegalitate.
Analizând actele și
lucrările dosarului Înalta Curte reține următoarele:
Deși s-a acordat
termen pentru a se timbra cererea de intervenție formulată de către SC J.H. România
SA București cu suma de 32.356,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru
judiciar aceasta nu s-a conformat astfel că Înalta Curte va aplica dispozițiile
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 din O.G. nr. 32/1995
Înalta Curte va anula cererea de intervenție ca netimbrată.
În ceea ce privește
excepția de nulitate a recursului invocată de SC Z. SA pe cale orală la
termenul din 24 noiembrie 2011 Înalta Curte o va respinge.
Este adevărat că
marea majoritate a criticilor incluse în cererea de recurs vizează pretinsa
netemeinicie a deciziei recurate, fiind îndreptate extensiv asupra
interpretării date probelor de către instanța de apel, însă există și unele
critici de nelegalitate încadrate în punctele 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.
astfel că Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 302
1
lit. c) C. proc. civ.
Referitor la motivele
de recurs încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Înalta
Curte reține următoarele:
Potrivit art. 304
pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu
cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii
ori străine de natura pricinii.
Literatura juridică a
statuat că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale
aceluiași motiv de recurs, nemotivarea hotărârii și motive contradictorii ori
străine de natura pricinii. Cu alte cuvinte, se poate invoca art. 304 pct. 7 C.
proc. civ. când hotărârea nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii
ori străine cauzei.
Din perspectiva art. 304
pct. 7 C. proc. civ. precum și din criticile deciziei recurate și nu în ultimul
rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte
reține că aceasta este motivată fiind stabilită corectă în formă clară și
concisă starea de fapt arătându-se adevăratele raporturi între părțile aflate
în conflict.
Împrejurarea că
raționamentul și argumentele recurentei nu coincid cu cele ale instanței de
apel nu poate fundamenta criticile recurentei pe acest aspect și invocarea art.
304 pct. 7 C. proc. civ.
În acest context
Înalta Curte reține că instanța de apel nu a încălcat nemotivat dreptul la apărare
a SC C.M.P. SA ci, dimpotrivă expune pe larg motivele ce stau la baza hotărârii
pronunțate arătând de ce a înlăturat raportul de expertiză refăcut și răspunsul
la obiecțiuni. Astfel, instanța de apel precizează că „va avea în vedere doar
aspectele care se coroborează cu întreg materialul probator administrat în
cauză. Ori, raportul de expertiză refăcut cât și răspunsul ultim al expertului
la obiecțiunile formulate de SC C.M.P. SA nu se coroborează cu materialul
probator administrat în cauză” [fila 15, alin. (2) al hotărârii recurate]. În
alineatele următoare instanța de apel explică detaliat și fundamentat de ce a
înlăturat raportul de expertiză refăcut ca urmare a ultimelor obiecțiuni depuse
de SC C.M.P. SA.
Este de reținut că
Înalta Curte a analizat această critică din perspectiva dreptului la apărare și
nu din perspectiva interpretării materialului probator, care de fapt este un
motiv de netemeinicie ce un poate fi supus analizei recursului.
Neîntemeiată este și
critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel în mod
nejustificat și nemotivat a refuzat să analizeze cererea privind revendicarea
suprafeței de 29.673 mp în considerarea certificatului 2920/1996 deținut de SC Z.
SA și a certificatului 2541/1995 deținut de SC C.M.P. SA deoarece din
considerentele deciziei atacate expuse pe larg la fila 13 și următoarele
rezultă raționamentul logico-juridic care a stat la baza înlăturării criticilor
din cererea de apel, referitoare la acțiunea în revendicare. Concret, instanța
de apel a reținut că apelanta-reclamantă nu a probat că deține un titlu de
proprietate asupra terenului în suprafață de 20.590 (29.673 mp) identificat cu
numărul cadastral 723/14, certificatul de atestare a dreptului de proprietate
al SC C.M.P. SA neatestând dreptul de proprietate exclusivă asupra terenului de
41.180 mp respectiv 59.347 mp ci dimpotrivă atestă un drept de proprietate
indiviză de 50% pentru fiecare societate. S-a mai reținut de instanța de apel
că în răspunsul la obiecțiuni și precizări expertul lămurește situația
terenului în suprafață de 29.673 mp arătând că „vecinătățile menționate în
contractul de partaj (...) sunt aceleași cu cele din schița din anexa nr.13” și
că suprafața de 29.673 mp revendicată de SC C.M.P. SA are exact aceleași
vecinătăți cu suprafața din contractul de partaj voluntar încheiat în anul 1998
între SC Z. SA și SC C.M.P. SA (filele 15-16 din decizia recurată).
În ceea ce privește
criticile recurentei privitoare la capătul de cerere privind anularea
Protocolului din anul 1994 și a contractului de partaj voluntar încheiat în
anul 1998 încadrate de către Înalta Curte potrivit art. 306 alin. (3) în
motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ. reține
că sunt neîntemeiate.
Potrivit art. 304
pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este
lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a
legii.
Doctrina a statuat că
hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a
fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată
ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea
legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii
înseamnă că instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea
dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a
aplicat greșit.
Din această
perspectivă precum și din criticile deciziei recurate subsumate așa cum am
arătat deja motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul
dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect a reținut
instanța de apel că protocolul din 1994 a avut natura juridică a unui act
pregătitor emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și în
lipsa caracterului translativ de proprietate nu se cere forma autentică a
actului și nici aprobarea adunării generale a acționarilor. Cu alte cuvinte,
nefiind un act translativ de proprietate ci doar un act pregătitor emiterii
certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu trebuia încheiat în
formă autentică și nici nu era necesară emiterea unui mandat în formă autentică
pentru semnarea sa.
De asemenea în mod
corect a reținut instanța de apel că prin contractul de partaj voluntar s-a
stabilit întinderea drepturilor preexistente ale fiecărei părți cu privire la
bunul supus împărțelii astfel că având un efect declarativ consolidându-se un
drept real dobândit deja reiese că ieșirea din indiviziune vizează pe
coindivizori și nu înstrăinarea terenului către un terț când s-ar fi cerut
forma autentică a actului. Într-o altă exprimare, nefiind impusă de lege forma
ad
validitatem
pentru contractul de partaj înseamnă că nici mandatele ce au
stat la baza încheierii acestuia nu ar fi trebuit să îmbrace forma autentică.
Critica recurentei
referitoare la faptul că instanța de apel a înlăturat din materialul probator
ultimele două lucrări depuse de expert și anume răspunsul la obiecțiunile SC
C.M.P. SA și Raportul de expertiză refăcut precum și celelalte aspecte legate
de interpretarea probelor invocate de către recurentă nu vor fi luate spre
analiză de către Înalta Curte întrucât acestea sunt aspecte de netemeinicie
astfel că acestea nu se înscriu în concret în motivele de nelegalitate
prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Având în vedere
considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
republicată, art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și
nu în ultimul rând art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va anula cererea de
intervenție accesorie formulată de SC J.H. România SA, ca netimbrată. Va
respinge excepția nulității cererii de recurs.
Va respinge ca
nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.M.P. SA împotriva deciziei
comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a
VI-a comercială.
În temeiul art. 274 C.
proc. civ. recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei SC Z. SA suma de
19.063,12 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform înscrisurilor depuse
în acest sens (filele 204-213 din volumul II al Înaltei Curți).
Referitor la cererea
din 24 noiembrie 2011 formulată în sala de ședință de către SC C.P.C. SRL prin
apărător solicitând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată
ocazionate în primă instanță, Înalta Curte reține că prin notele scrise depuse
la 29 noiembrie 2011 prin serviciul registratură intimata a solicitat să se ia
act că ele vor fi integral solicitate pe cale separată.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Anulează
cererea de intervenție accesorie formulată de SC J.H. România SA, ca
netimbrată. Respinge excepția nulității cererii de recurs.
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.M.P. SA împotriva deciziei
comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a
VI-a comercială. Obligă recurenta reclamantă SC C.M.P. SA la plata sumei de
19.063,12 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC Z. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.