ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3985/2011

Ședința publică de la 7 decembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 8163 din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC Z. SA ca neîntemeiată; a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC C.M.P.SA București în contradictoriu cu pârâta SC Z. SA și intervenienta SC C.P.C. SRL București ca neîntemeiată; s-a admis cererea de intervenție în interes propriu și s-a constatat dreptul de proprietate al intervenientei asupra imobilului menționat în contractul de partaj autentificat sub nr. 1880/1198 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2507/2006 precum și asupra construcțiilor aflate pe terenul de 20.500 mp precum și Stația de Conexiuni nr. 2 cu terenul aferent în suprafață de 1.647,6 mp.

S-au acordat și cheltuieli de judecată în sumă de 41.000 lei. Pentru a motiva astfel, instanța a reținut în esență că, probele relevă respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a SC Z. SA în raport cu cererea completatoare și precizatoare a reclamantei. De asemenea instanța a reținut că reclamanta nu a probat cererea sa așa cum a completat-o și a precizat-o. Împotriva sentinței precitate au formulat apel reclamanta SC C.M.P.SA București și pârâta SC Z. SA. Prin decizia comercială nr. 343 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, s-au respins apelurile ca nefondate.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut față de motivele de apel și de precizările depuse la 17 februarie 2009 prin care s-a solicitat nulitatea absolută a protocolului din anul 1994 și a contractului de partaj voluntar încheiat în anul 1998, obligarea pârâtei să-i lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 1.647,6 mp, rectificarea cărții funciare în sensul radierii drepturilor pârâtei ca urmare a admiterii capetelor de cerere, următoarele: Protocolul încheiat în 1994 a avut natura juridică a unui act pregătitor emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și în lipsa caracterului translativ de proprietate nu se cere nici forma autentică a actului și nici aprobarea adunării generale a acționarilor.

În plus, s-a reținut că așa cum rezultă din preambulul protocolului chiar acționarul de la acel moment, respectiv, Ministerul Industriilor a împuternicit cele două comisii prin ordin de ministru pentru implementarea procedurii H.G. nr. 834/1991. În ceea ce privește contractul de partaj s-a reținut că acesta a avut la bază certificatele de atestare a dreptului de proprietate ale celor două societăți și acordul părților privind încetarea stării de indiviziune în care se aflau cu privire la terenul deținut în proprietate indiviză în suprafață de 41.180 mp. Referitor la acțiunea în revendicare privind imobilele revendicate instanța de apel a reținut în esență că apelanta-reclamantă nu a probat că are vreun titlu de proprietate care să fie opus certificatului de atestare a dreptului de proprietate deținut de SC Z. SA și contractului de vânzare încheiat de SC Z. SA cu SC C.P.C.

SRL. Împotriva deciziei comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs SC C.M.P. SA invocând ca motive de nelegalitate punctele 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată în principal următoarele: instanța de apel a încălcat în mod flagrant și nemotivat dreptul la apărare în sensul înlăturării expertului la obiecțiunile depuse la SC C.M.P. SA, precum și în sensul înlăturării raportului de expertiză refăcut; în mod nejustificat și nemotivat instanța a refuzat să analizeze cererea privind revendicarea suprafeței de 29.673 mp în considerarea certificatului 2920/1996 deținut de SC Z. SA și a certificatului 2541/1995 deținut de SC C.M.P.

SA; ignorând cele două titluri de proprietate instanța în mod nelegal și nemotivat înlătură argumentele SC C.M.P.

SA cu privire la faptul că nulitatea contractului de partaj din anul 1998 se justifică deoarece cele două societăți comerciale au hotărât să iasă din starea de indiviziune, împărțind o suprafață de teren ce nu se regăsește în cuprinsul celor două titluri de proprietate ignorate de instanță; în ceea ce privește capătul de cerere privind anularea Protocolului încheiat în anul 1994, instanța de apel în mod nelegal și nemotivat reține ca temei juridic în sensul nulității absolute doar invocarea articolelor din Codul civil cu privire la consimțământ; în ceea ce privește contractul de partaj din anul 1998 instanța în mod nemotivat și nelegal reține din motivele invocate doar acele considerente ce vizau „lipsa formei autentice a mandatelor” în baza căreia a fost încheiat contractul de partaj și caracterul accesoriu al contractului de partaj în raport cu protocoalele; în mod nelegal și nemotivat instanța de apel înlătură din materialul probator „ultimele două lucrări” depuse de expert și anume, răspunsul la obiecțiunile SC C.M.P.

SA și Raportul de expertiză refăcut depuse la 2 septembrie 2010. SC Z. SA (fosta SC C.S.M.D. SA) și SC C.P.C. SRL au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat. La 15 iunie 2011 prin serviciul registratură s-a depus de către SC J.H. România SRL cerere de intervenție în interesul recurentei-reclamante SC C.M.P. SA La 24 noiembrie 2011 SC Z. SA București prin apărător a invocat excepția nulității cererii de recurs față de faptul că în motivele de recurs se invocă motive de netemeinicie și nu de nelegalitate. Analizând actele și lucrările dosarului Înalta Curte reține următoarele: Deși s-a acordat termen pentru a se timbra cererea de intervenție formulată de către SC J.H.

România SA București cu suma de 32.356,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar aceasta nu s-a conformat astfel că Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 din O.G. nr. 32/1995 Înalta Curte va anula cererea de intervenție ca netimbrată. În ceea ce privește excepția de nulitate a recursului invocată de SC Z. SA pe cale orală la termenul din 24 noiembrie 2011 Înalta Curte o va respinge. Este adevărat că marea majoritate a criticilor incluse în cererea de recurs vizează pretinsa netemeinicie a deciziei recurate, fiind îndreptate extensiv asupra interpretării date probelor de către instanța de apel, însă există și unele critici de nelegalitate încadrate în punctele 7 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ. astfel că Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Referitor la motivele de recurs încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Literatura juridică a statuat că art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiași motiv de recurs, nemotivarea hotărârii și motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Cu alte cuvinte, se poate invoca art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

când hotărârea nu este motivată sau cuprinde motive contradictorii ori străine cauzei. Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum și din criticile deciziei recurate și nu în ultimul rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar, Înalta Curte reține că aceasta este motivată fiind stabilită corectă în formă clară și concisă starea de fapt arătându-se adevăratele raporturi între părțile aflate în conflict. Împrejurarea că raționamentul și argumentele recurentei nu coincid cu cele ale instanței de apel nu poate fundamenta criticile recurentei pe acest aspect și invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În acest context Înalta Curte reține că instanța de apel nu a încălcat nemotivat dreptul la apărare a SC C.M.P.

SA ci, dimpotrivă expune pe larg motivele ce stau la baza hotărârii pronunțate arătând de ce a înlăturat raportul de expertiză refăcut și răspunsul la obiecțiuni. Astfel, instanța de apel precizează că „va avea în vedere doar aspectele care se coroborează cu întreg materialul probator administrat în cauză. Ori, raportul de expertiză refăcut cât și răspunsul ultim al expertului la obiecțiunile formulate de SC C.M.P. SA nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză” [fila 15, alin. (2) al hotărârii recurate]. În alineatele următoare instanța de apel explică detaliat și fundamentat de ce a înlăturat raportul de expertiză refăcut ca urmare a ultimelor obiecțiuni depuse de SC C.M.P.

SA. Este de reținut că Înalta Curte a analizat această critică din perspectiva dreptului la apărare și nu din perspectiva interpretării materialului probator, care de fapt este un motiv de netemeinicie ce un poate fi supus analizei recursului. Neîntemeiată este și critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel în mod nejustificat și nemotivat a refuzat să analizeze cererea privind revendicarea suprafeței de 29.673 mp în considerarea certificatului 2920/1996 deținut de SC Z. SA și a certificatului 2541/1995 deținut de SC C.M.P. SA deoarece din considerentele deciziei atacate expuse pe larg la fila 13 și următoarele rezultă raționamentul logico-juridic care a stat la baza înlăturării criticilor din cererea de apel, referitoare la acțiunea în revendicare.

Concret, instanța de apel a reținut că apelanta-reclamantă nu a probat că deține un titlu de proprietate asupra terenului în suprafață de 20.590 (29.673 mp) identificat cu numărul cadastral 723/14, certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC C.M.P. SA neatestând dreptul de proprietate exclusivă asupra terenului de 41.180 mp respectiv 59.347 mp ci dimpotrivă atestă un drept de proprietate indiviză de 50% pentru fiecare societate. S-a mai reținut de instanța de apel că în răspunsul la obiecțiuni și precizări expertul lămurește situația terenului în suprafață de 29.673 mp arătând că „vecinătățile menționate în contractul de partaj (...) sunt aceleași cu cele din schița din anexa nr.13” și că suprafața de 29.673 mp revendicată de SC C.M.P.

SA are exact aceleași vecinătăți cu suprafața din contractul de partaj voluntar încheiat în anul 1998 între SC Z. SA și SC C.M.P. SA (filele 15-16 din decizia recurată). În ceea ce privește criticile recurentei privitoare la capătul de cerere privind anularea Protocolului din anul 1994 și a contractului de partaj voluntar încheiat în anul 1998 încadrate de către Înalta Curte potrivit art. 306 alin. (3) în motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 9 al art. 304 C. proc. civ. reține că sunt neîntemeiate. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit. Din această perspectivă precum și din criticile deciziei recurate subsumate așa cum am arătat deja motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că protocolul din 1994 a avut natura juridică a unui act pregătitor emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate și în lipsa caracterului translativ de proprietate nu se cere forma autentică a actului și nici aprobarea adunării generale a acționarilor.

Cu alte cuvinte, nefiind un act translativ de proprietate ci doar un act pregătitor emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu trebuia încheiat în formă autentică și nici nu era necesară emiterea unui mandat în formă autentică pentru semnarea sa. De asemenea în mod corect a reținut instanța de apel că prin contractul de partaj voluntar s-a stabilit întinderea drepturilor preexistente ale fiecărei părți cu privire la bunul supus împărțelii astfel că având un efect declarativ consolidându-se un drept real dobândit deja reiese că ieșirea din indiviziune vizează pe coindivizori și nu înstrăinarea terenului către un terț când s-ar fi cerut forma autentică a actului. Într-o altă exprimare, nefiind impusă de lege forma ad validitatem pentru contractul de partaj înseamnă că nici mandatele ce au stat la baza încheierii acestuia nu ar fi trebuit să îmbrace forma autentică.

Critica recurentei referitoare la faptul că instanța de apel a înlăturat din materialul probator ultimele două lucrări depuse de expert și anume răspunsul la obiecțiunile SC C.M.P. SA și Raportul de expertiză refăcut precum și celelalte aspecte legate de interpretarea probelor invocate de către recurentă nu vor fi luate spre analiză de către Înalta Curte întrucât acestea sunt aspecte de netemeinicie astfel că acestea nu se înscriu în concret în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată, art. 9 din O.U.G. nr. 32/1995, art. 306 alin. (3) C. proc. civ. și nu în ultimul rând art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va anula cererea de intervenție accesorie formulată de SC J.H. România SA, ca netimbrată. Va respinge excepția nulității cererii de recurs. Va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.M.P. SA împotriva deciziei comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată să-i plătească intimatei SC Z. SA suma de 19.063,12 lei reprezentând cheltuieli de judecată conform înscrisurilor depuse în acest sens (filele 204-213 din volumul II al Înaltei Curți). Referitor la cererea din 24 noiembrie 2011 formulată în sala de ședință de către SC C.P.C. SRL prin apărător solicitând obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță, Înalta Curte reține că prin notele scrise depuse la 29 noiembrie 2011 prin serviciul registratură intimata a solicitat să se ia act că ele vor fi integral solicitate pe cale separată.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează cererea de intervenție accesorie formulată de SC J.H. România SA, ca netimbrată. Respinge excepția nulității cererii de recurs. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.M.P. SA împotriva deciziei comerciale nr. 343 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta reclamantă SC C.M.P. SA la plata sumei de 19.063,12 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC Z. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2011.