ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3341/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3341/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la data de 26 mai 2008 la Tribunalul București, reclamanta

C.D.P. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul București prin Primarul General

și Primăria Municipiului București și a solicitat să fie obligați la emiterea dispoziției

de restituire în natură a spațiului cu altă destinație decât locuința - spațiu comercial

situat în București, B-dul P.P.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta

a adresat pârâtei Primăria Municipiului București notificarea înregistrată sub

nr. LL solicitând restituirea imobilului compus din construcție și teren situat

în București, B-dul P.P., mai puțin pentru spațiul cu altă destinație decât locuință,

aflat la această adresă.

Reclamanta a arătat că raportul de expertiză

tehnică efectuat în cauză a individualizat spațiul cu altă destinație decât locuință

revendicat de către reclamantă și care se compune din parter în suprafață de 76,29

m.p. și subsol având suprafața de 50,60 m.p.

Prin sentința civilă nr. 326 din 09

martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă

în parte contestația precizată, formulată de reclamanta C.D.P. și au fost obligați

pârâții să emită dispoziția de restituire în natură către reclamantă a spațiului

comercial situat în București, B-dul P.P. compus din parter în suprafață totală

de 76,29 m.p. și subsol în suprafață totală de 50,60 m.p., individualizat prin raportul

de expertiză construcții întocmit de expert F.F.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

a reținut că reclamanta a revendicat un imobil ce a aparținut în proprietate autoarei

sale și care a fost preluat de stat în mod abuziv ca efect al măsurii de naționalizare

potrivit Decretului nr. 92/1950.

Împotriva acestei sentințe, a declarat

apel pârâta Primăria Municipiului București.

În dezvoltarea motivelor de apel, pârâta

susține că nu a putut soluționa notificarea, întrucât aceasta nu a fost însoțită

de actele doveditoare.

Mai arată pârâta că obligația de a soluționa

notificarea revine conform art. 22 din Legea nr. 10/2001 unității deținătoare și

nu instanței de judecată.

Împrejurarea că persoana îndreptățită este

obligată să parcurgă o procedură prealabilă, nu încalcă prevederile art. 21 din

Constituție și nu afectează substanța dreptului garantat.

În acest sens, Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a statuat în cauza Golder contra Regatului Unit că dreptul de

acces la tribunale nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor

implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conținutul oricărui drept.

Mai arată pârâta că instanța de judecată

a dispus restituirea în natură a unei părți din imobilul în litigiu, fără a clarifica

situația juridică a acestuia și fără a verifica dacă acesta poate sau nu poate fi

restituit în natură.

La data de 05 mai 2010, SC A.P.C. SRL a

formulat o cerere de intervenție accesorie în favoarea apelantei pârâte Primăria

Municipiului București, arătând că instanța a analizat, interpretat și apreciat

greșit probatoriul administrat în cauză, precum și dispozițiile art. 21, 25 din

Legea nr. 10/2001.

Susține intervenienta că motivul nesoluționării

notificării LL/2001 formulată de intimata reclamantă îl constituie nedepunerea tuturor

înscrisurilor doveditoare în temeiul dispozițiilor art. 23 și urm. din Legea

nr. 10/2001.

În acest sens, unitatea deținătoare a pus

în vedere intimatei reclamante să completeze dosarul cu istoric de rol fiscal, copie

certificat naștere pentru M.D.P., situația juridică și locativă eliberată de A.F.I.

și SC R. SA, expertiză tehnică extra judiciară.

Potrivit pct. 3.1 din Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sarcina probei deținerii proprietății incumbă

persoanei care pretinde dreptul.

Nedepunerea acestor înscrisuri a condus

la nesoluționarea notificării, fără însă ca unitatea deținătoare să aibă sub acest

aspect vreo culpă.

Mai arată intervenienta că, termenul de

60 de zile este un termen de recomandare cu caracter dispozitiv, principiul celerității

soluționării notificărilor aplicându-se numai în cazul în care potrivit legii s-au

depus toate actele doveditoare.

Reiterează intervenienta și motivul privind

obligativitatea parcurgerii procedurii administrative, dreptul la acces la un tribunal

nefiind un drept absolut.

De asemenea, prin nestabilirea situației

juridice a imobilului, instanța de fond nu a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile

restituirii în natură sau în echivalent, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Mai susține intervenienta că hotărârea

instanței de fond nu este motivată, fiind încălcate dispozițiile art. 261 C.

proc. civ., împrejurare ce atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 105

alin. (2) teza I C. proc. civ.

La data de 02 septembrie 2009, intimata

reclamantă a formulat o cerere de aderare la apelul pârâtei, solicitând schimbarea

în parte a sentinței apelante, în sensul obligării intimatei pârâte și la restituirea

terenului aferent spațiului cu altă destinație decât locuință, situat în București,

B-dul P.P.

Susține reclamanta că la 23 iunie 2008

și-a completat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat și restituirea

terenului aferent construcției, dar instanța a respins această cerere cu motivarea

că în cauză nu s-a făcut o expertiză de identificare a terenului, ori în timp ce

construcția ar fi putut să sufere modificări pe parcursul timpului, terenul nu putea

suferi asemenea modificări, iar din actele dosarului, rezultă că dreptul de proprietate

al autorilor săi se extindea atât asupra construcției cât și asupra terenului.

Pe de altă parte, în măsura în care instanța

ar fi apreciat că se impune administrarea unei expertize, în temeiul art. 129

alin. (5) C. proc. civ. avea posibilitatea să dispună efectuarea acesteia.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia civilă nr. 454A din 23 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul

formulat de pârâta Primăria Municipiului București împotriva sentinței civile

nr. 326 din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

A respins ca nefondată cererea de aderare

la apelul declarat de Primăria Municipiului București formulată de reclamanta C.D.P.

împotriva sentinței civile nr. 326 din 09 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția a III-a civilă.

A respins ca nefondată cererea de intervenție

accesorie, formulată de intervenienta SC A.P. SRL.

Curtea de Apel a constatat că cererile

de apel, de aderare la apel și cea de intervenție accesorie sunt nefondate pentru

considerentele de mai jos.

În privința apelului formulat de pârâtă

și a cererii de aderare la apel, care cuprind motive comune, s-a reținut că prin

decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție publică

în M. Of. nr. 764 din 12 noiembrie 2007 s-a statuat în aplicarea dispozițiilor

art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 că instanța de judecată este competentă

să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției

de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor

preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat

al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Ori, în speță, reclamanta a formulat notificarea

la 16 mai 2001 și aceasta nu a fost soluționată până la data promovării prezentei

acțiuni - 26 mai 2008.

Contrar susținerilor apelantei și intervenientei

accesorii, dosarul a cuprins toate actele doveditoare necesare, respectiv actul

de proprietate al autorului reclamantei, acte de stare civilă, istoric de adresă

poștală, planuri de situație și situația juridică a imobilului.

Este de menționat că adresele depuse în

dosarul de fond, cu privire la adresa poștală și situația juridică a imobilului

poartă date anterioare datei promovării acțiunii (adresa SC F. este emisă în 2001,

adresa privind modalitatea de preluare este emisă în 1996, iar istoricul poștal

este emis în 2003).

Instanța a constatat că intimata-reclamantă

s-a adresat cu un memoriu Avocatului Poporului care a sesizat unitatea deținătoare

și doar în urma acestei intervenții, apelanta pârâtă a comunicat la 21 martie 2005

reclamantei că dosarul administrativ nu este complet.

În raport de data emiterii adreselor privind

situația juridică a imobilului, instanța constată că apărarea formulată de apelanta

pârâtă privind lipsa actelor doveditoare nu poate fi primită, situația reclamantei

putând fi caracterizată ca un refuz nejustificat al unității deținătoare de a soluționa

notificarea.

Împrejurarea că termenul de 60 de zile

pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare și nu unul imperativ,

nu este o apărare pertinentă, având în vedere durata excesivă a procedurii administrative.

În ceea ce privește împrejurarea că instanța

ar fi restituit un spațiu comercial, fără a clarifica situația juridică a acestuia,

Curtea a constatat că aceste demersuri au fost efectuate de către instanță, stabilindu-se

că spațiul cu altă destinație ce face obiectul notificării, nu a fost înstrăinat,

având destinația de salon de înfrumusețare și coafor și este închiriat intervenientei

(raport de expertiză F.F.).

În privința susținerilor formulate de intervenientă

privind nemotivarea hotărârii instanței de fond, Curtea a reținut că judecătorul

fondului a analizat argumentele părților și a stabilit dreptul reclamantei la măsurile

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În privința cererii de aderare la apel

formulată de reclamantă, prin care aceasta tinde la restituirea suprafeței de teren

aferente spațiului cu altă destinație, s-a constatat că prin notificarea înregistrată

sub nr. LL/2001 la Biroul Executorului Judecătoresc E. și P. nu s-a solicitat decât

construcția fără nici un fel de mențiune cu privire la teren.

În această situație, chiar dacă în fața

instanței de fond reclamanta și-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând

și terenul aferent spațiului, această cerere nu poate fi luată în considerate tinzând

la completarea notificării după termenul prevăzut de lege pentru depunerea acesteia.

Împotriva deciziei civile nr. 454/A

din 23 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, în termen legal,

au declarat recurs reclamanta C.D.P. și pârâții Municipiul București prin Primar

General și Primăria Municipiului București care, invocând motivul de recurs prev.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele

aspecte:

criticii formulate învederează că autoarea sa, M.P. a primit de la mama sa cu titlu

de zestre „casele cu tot locul lor, situate în București, B-dul. P.P.”, ceea ce

înseamnă că a fost gratificată cu un imobil compus din teren și construcție.

Susține că, în temeiul art. 22 din Legea

nr. 10/2001 a formulat notificare adresată pârâtei Primăria Municipiului București

și a solicitat restituirea în natură a imobilului, prin care a înțeles construcție

și teren.

Mai arată recurenta că, prin hotărârea

recurată s-au încălcat dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform

căruia „prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțeleg terenurile, cu sau fără

construcții, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv,

precum și bunurile mobile devenite imobile prin încorporare în aceste construcții”.

Recurenta învederează că instanța de apel

a ignorat acest text, invocând ca temei al respingerii cererii de restituire o procedură

care nu este impusă de Legea nr. 10/2001.

Mai susține, cu privire la întinderea dreptului,

că prin expertiza efectuată în apel de ing. C.N., s-a stabilit că terenul ce intră

în compunerea imobilul în litigiu are o suprafață de 343 m.p., din care s-a înstrăinat

suprafața de 68,7 m.p., situație în care, potrivit art. 7 alin. (1

1

)

din Legea nr. 10/2001 se impune restituirea în natură a diferenței de 274,93 m.p.,

teren liber.

București prin Primarul General și Municipiul București, susțin că hotărârea instanței

de apel este nelegală, deoarece reclamanta nu a depus anexat notificării acte prin

care să dovedească dreptul de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită.

Arată că, obligația de depunere a actelor

doveditoare ale proprietății și a calității de persoană îndreptățită revine, potrivit

art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001, notificatorului, obligație

ce nu a fost îndeplinită.

Mai susține că reclamanta avea obligația

să facă dovada că nu s-au încasat despăgubiri la momentul preluării proprietății,

fie prin declarații autentificate și să menționeze că se obligă la plata despăgubirilor

în cazul constatării ulterioare a incidentului prev. de art. 5 din Legea nr. 10/2001.

Examinând recursurile prin prisma criticilor

formulate, Înalta Curte le reține ca nefondate, pentru considerentele ce urmează.

În cauză, recurenta reclamantă a formulat

notificare la 16 mai 2001, nesoluționată până la data sesizării instanței, 26

mai 2008.

Notificarea a fost însoțită de toate actele

doveditoare ale proprietății și acte de stare civilă ce au justificat calitatea

sa de persoană îndreptățită.

Având în vedere decizia nr. XX/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recursul în interesul legii, s-a reținut

că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond, nu numai contestația

ce se formulează împotriva deciziei sau dispoziției de respingere a cererilor prin

care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea

persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de

a răspunde la notificarea părții interesate, astfel cum s-a procedat în speță.

Este nefondată critica recurentei privitoare

la nerespectarea dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 6 alin.

(1) din aceeași lege, deoarece instanța a soluționat notificarea nr. LL/2001 în

limitele învestirii, din conținutul ei nerezultând solicitarea vreunei suprafețe

de teren.

Este evident că prin notificarea formulată

de reclamantă, aflată la dosar de fond, a solicitat „restituirea în natură a spațiului

cu altă destinație decât locuință, situat în București, B-dul. P.P., colț cu

str. H., în prezent liber, deținut de Primăria Municipiului București” fără a se

solicita vreo suprafață de teren.

Chiar dacă reclamanta, conform susținerilor

sale, este îndreptățită la restituirea terenului aferent imobilului construcție,

situat la adresa indicată, acesta nu poate să-i fie restituit potrivit completării

cererii de chemare în judecată, în condițiile în care se tinde la completarea notificării

după expirarea termenului prevăzut de lege.

În raport de aceste considerente, criticile

formulate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către reclamantă sunt nefondate,

hotărârea recurată este legală și urmează ca recursul acesteia să fie respins ca

atare.

- Și recursul pârâtelor Primăria Municipiului

București prin Primar General și Municipiul București prin Primar General este nefondat,

deoarece dosarul anexat notificării formulate de reclamantă a cuprins toate actele

doveditoare privind dovedirea proprietății, cât și a calității de persoană îndreptățită.

Așa cum a reținut și instanța de apel,

adresele cu privire la situația juridică a imobilului și adresa poștală a acestuia

poartă date anterioare promovării acțiunii, iar istoricul poștal este emis în anul

2003.

În raport de data emiterii adreselor privind

situația juridică a imobilului, apărarea pârâtei privind lipsa actelor doveditoare

din dosarul reclamantei, corect nu a fost primită, astfel că refuzul nejustificat

de a răspunde notificării trebuie caracterizat ca un refuz nejustificat de a soluționa

notificarea.

În mod greșit recurentele pârâte au susținut

că, termenul de 60 de zile în care aveau obligația să răspundă la notificare este

un termen de recomandare și nu unul imperativ. Chiar dacă s-ar fi apreciat termenul

ca unul de recomandare, tergiversarea soluționării este realmente excesivă, astfel

că în mod corect s-a procedat la soluționarea notificării de către instanță.

Și critica referitoare la neclarificarea

de către instanță a aspectelor legate de eventualele despăgubiri primite de reclamantă

la data preluării imobilului este nefondată, deoarece acest aspect poate fi rezolvat

la momentul punerii în executare a hotărârii.

Față de aceste considerente, urmează ca

și recursul pârâtelor, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., să fie respins

ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate

de reclamanta C.D.P. și de pârâții Primăria Municipiului București și Municipiul

București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 454A din 23 iunie 2010 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

aprilie 2011.