ÎCCJ, decizie (scj.ro #82753)

Nulitatea căsătoriei. Fictivitate Nu se poate reține fictivitatea căsătoriei din simpla împrejurare că locuința a fost obținută de soțul reclamant de la unitatea unde a lucrat, iar la divorț a fost atribuită, potrivit legii, soției, deoarece aceste fapte nu au nimic ilicit și nici nu probează că scopul încheierii căsătoriei ar fi fost, pentru soție, acela de a obține folosința locuinței, iar nu întemeierea unei familii. Secția civilă, decizia nr.1890 din 15 mai 2002 Reclamantul I.F. a chemat în judecată pe pârâta N.E. pentru a se constata nulitatea absolută a căsătoriei intervenită între părți la 8 decembrie 1982 și desfăcută prin divorț conform sentinței civile nr.6643 din 15 octombrie 1992, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, motivând că pârâta a încheiat căsătoria în mod fictiv, numai pentru a obține dreptul asupra întregului imobil ce-i fusese atribuit acestuia în temeiul Legii nr.5/1973 de la unitatea unde-și desfășura activitatea.

Investit cu soluționarea cauzei conform art.2 pct.1 lit.h C.proc.civ., Tribunalul București – Secția a IV-a civilă a pronunțat sentința nr.618 din 12 iunie 2001, prin care a respins acțiunea ca neîntemeiată. Apelul formulat de reclamant, a fost respins ca nefondat prin decizia nr.484 din 9 octombrie 2001 a Curții de Apel București - Secția a IV-a civilă. Reclamantul a declarat recurs împotriva menționatei decizii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând aceleași motive din apel. Astfel, recurentul a arătat că instanța a ignorat înscrisurile aflate la dosar, respectiv hotărârile judecătorești referitoare la soluționarea procesului de divorț și actele referitoare la dobândirea apartamentului pe numele său, ca accesoriu al contractului de muncă, probe cu care a dovedit că scopul urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei a fost acela de a obține folosința și apoi, cumpărarea apartamentului, după desfacerea căsătoriei.

Recursul nu este fondat. Așa după cum, în mod corect a reținut instanța de apel prin decizia pronunțată, menținând soluția instanței de fond, în speță nu s-a dovedit cauza de nulitate a căsătoriei invocată de reclamant, respectiv fictivitatea acestei căsătorii decurgând din scopul urmărit de pârâtă la încheierea ei (8 decembrie 1982), și anume acela de a obține doar folosința locuinței, iar nu de a stabili raporturi specifice căsătoriei. Împrejurarea că apartamentul a fost obținut de reclamant pe bază de contract de închiriere de la locul de muncă, este lipsită de relevanță în aprecierea scopului urmărit de pârâtă la încheierea căsătoriei. De asemenea, din împrejurarea că la divorț apartamentul a fost atribuit soției, care ulterior l-a cumpărat, nu se poate reține ca dovedit scopul ilicit invocat de reclamant, întrucât atribuirea locuinței unuia dintre soți cu ocazia divorțului este o consecință legală a desfacerii căsătoriei.